Complementul

Complementul este o parte secundară de propoziție, care determină un verb,

un adjectiv, un adverb sau o interjecție cu funcția de predicat.

pe cine? ce?

cui? despre cine? despre ce? la cine? la ce?

pentru cine? cu cine? cu ce?

de cine? de ce?
Complementul răspunde la
unde? de unde? pe unde? pâna unde? încotro?
întrebările:
când? de când? până când? cât timp?

cum? în ce fel? cât?

din ce cauză? din ce pricină?

în ce scop? cu ce scop?

 Să mergem în camera noastră. (în camera complement,

determină verbul să mergem)
 Mașina roșie ca focul este a mea. (ca focul complement,
determină adjectivulroșie)
 Mașina merge mai repede decât trenul. (decât
trenul complement, determină adverbul mai repede)
 Hai la masă. (la masă complement, determină interjecția hai)

Complementele care determină un adjectiv sunt precedate de

prepoziții sau de adverbe de comparație (cât, ca, decât).
Complementele care determină un adverb se exprimă prin
adverbe (așa, cam, destul, destul de) sau substantive ori pronume
precedate de adverbe de comparație (cât, ca, decât).

Contents [show]

Clasificarea complementelor

Complementele se împart în două clase: circumstanțiale și

necircumstanțiale.
 Complementele circumstanțiale (cuvântul circumstanțial
înseamnă împrejurare) arată împrejurările în care se petrece
acțiunea exprimată de verbul determinat și se împart în
complemente circumstanțiale de loc, de timp, de mod, de cauză,
de scop, condiționale, concesive și consecutive.

Cele necircumstanțiale arată obiectul asupra căruia se

efectuează acțiunea sau obiectul căruia i se acordă ceva și se
împart în complemente directe, indirecte și de agent.

Mijloace de exprimare

Locul complementului în propoziție

De obicei, complementele stau după cuvintele determinate.

Există și cazuri în care complementele (complementele direct)
stau înaintea cuvântului determinat.

 Pe ea am văzut-o în autobuz.
 În autobuz am văzut-o pe ea.

Punctuația complementului

! Complementul direct și cel indirect nu se despart niciodată prin

virgulă de verbele determinate.

Complementele aflate în raport de coordonare se despart sau nu

prin virgulă între ele conform regulilor de punctuație descrise
la Punctuația conjuncțiilor.

Valoarea stilistică a complementului

Complementul direct
Complementul direct arată obiectul asupra căruia se exercită direct acțiunea
exprimată de cuvântul determinat. Determină un verb, o interjecție sau o locuțiune
verbală.
 Complementul direct răspunde la întrebările: pe cine? ce?

 L-am cunoscut pe fratele lui Vasile. (pe cine am cunoscut?

– pe el, -l)
 Citesc cartea cumpărată online. (ce citesc? – cartea)
 Uite-l pe Mihai! (pe cine? – pe Mihai, -l)
 A luat peste picior un profesor și a fost pedepsit. (pe cine a
luat peste picior? – un profesor)

Contents [show]

Mijloace de exprimare

Complementul direct se exprimă prin substantive, pronume,

numerale, verbe la moduri nepersonale.

Complementul direct exprimat prin substantive

Complementul direct exprimat prin pronume

Complementul direct exprimat prin numerale

Complementul direct exprimat prin verbe

Locul complementului direct

Complementul direct de regulă stă după verbul determinat, dar

poate sta și înaintea acestuia.

 Exercițiul acesta nu o să-l rezolv. (ce nu o să rezolv?

– exercițiul)
 Am adus cartea cu mine. (ce am adus? – cartea)

Atunci când verbul determinat este la modul infinitiv sau

la conjunctiv, complementul direct exprimat prin pronume
personal neaccentuat stă între prepoziția infinitivului sau
conjuncția să și verb.
 Să veniți la mine pentru a vă sfătui. (pe cine a sfătui? – pe
voi vă)
 Încearcă să–l sfătuiești cât mai bine. (pe cine să sfătuiești?
– pe el -l)

Atunci când verbul determinat este la infinitiv și este așezat dup ă

verbul a putea, complementul direct exprimat prin pronume
neaccentuat stă înaintea verbului a putea:

 Te pot ajuta dacă îmi dai voie să o fac. (pronumele te,

complement direct, determină verbul a ajuta; sensul acestei
construcții este echivalent cu pot a te ajuta)

Punctuația complementului direct

Complementul direct nu se desparte prin virgulă de cuvântul

determinat.

 Am văzut filmul.
 Filmul l-am văzut cu tine.

Complementele directe aflate în raport de coordonare se despart

sau nu prin virgulă între ele conform regulilor de punctuație
descrise la Punctuația conjuncțiilor.

Complementul indirect
Complementul indirect arată obiectul căruia i se atribuie acțiunea, însușirea sau
caracteristică exprimată prin cuvântul determinat. Determină un verb, un adjectiv,
un adverb sau o interjecție.

cui? despre cine? despre ce? la cine? la ce?

Complementul indirect
pentru cine? cu cine? cu ce? de cine? de ce?
răspunde la întrebările:
asupra cui? contra cui? împotriva cui?

 I-am spus Ioanei vestea cea mare. (cui am spus? – Ioanei)

 Privim la televizor un concert de muzică rock. (la ce privim?
– la televizor)
 Magazinul acesta este mai aproape de casă. ( de casă –
complement indirect, determină adverbul mai aproape)
 Poftim și vouă o notă mare. (cui? – vouă; poftim interjecție cu
funcție de predicat)

Contents [show]

Mijloace de exprimare

Complementul indirect se exprimă prin substantive, pronume,

numerale, adjective, verbe.

Complementul indirect exprimat prin substantive

Complementul indirect exprimat prin pronume

Complementul indirect exprimat prin adjective

Complementul indirect exprimat prin numerale

Complementul indirect exprimat prin verbe

Locul complementului indirect

În general, complementul indirect stă după cuvântul determinat,

dar există și cazuri când se află înaintea acestuia.

 I-am dat Mariei cartea.

 Mariei i-am dat cartea.

De multe ori, complementul indirect este despărțit de cuvântul

determinat prin alte părți de propoziție.

 Ne vedem fiecare de viața noastră.

 De sectorul acesta al orașului sunt responsabil eu.
 Atunci când complementul indirect este exprimat printr-un
pronume personal sau reflexiv la dativ și determină un verb la
infinitiv sau conjunctiv, acesta se intercalează între prepoziția
sau conjuncția verbului.

 L-am rugat să–mi aducă aminte mai târziu.

 A venit mai devreme pentru a–mi aduce cartea.

Complementul indirect exprimat printr-un pronume neaccentuat

în dativ se așază înaintea verbului a putea atunci când determin ă
un verb la infinitiv aflat după verbul a putea. Această regulă este
o cerință a limbii literare actuale. În construcțiile arhaice ale
limbii române complementul indirect se afla între propoziția
infinitivului și verb.

 Îți pot spune ce doresc. (locul complementului indirect în

limba actuală)
 Pot a–ți spune ce doresc. (locul complementului indirect în
limba veche)

Atunci când complementul indirect cunoaște o dublă exprimare,

termenul dublat poate poate sta după infinitiv sau poate fi pus
înaintea verbului a putea.

 Îmi poți comunica mie ce dorești.

 Mie îmi poți comunica ce dorești.

Punctuația complementului indirect

Complementul indirect nu se desparte prin virgulă de cuvântul

determinat.

Complementele indirecte aflate în raport de coordonare se

despart sau nu prin virgulă între ele conform regulilor de
punctuație descrise la Punctuația conjuncțiilor.

Complementul de agent
 Complementul de agent arată de cine este făcută acțiunea exprimată de verbul
determinat: de regulă un verb la diateza pasivă sau verbe la modurile supin și participiu,
verbe la diateza reflexiv-pasivă, locuțiuni verbale cu verbe la diateza pasivă, adjective
provenite din verbe.

Complementul de agent răspunde la întrebările: de cine? de către cine?

 Cântecul a fost compus de noi. (verb la diateza pasivă la

modul personal)
 Fiind ascultat cu atenție de noi, profesorul și-a continuat
lecția. (verb la diateza pasivă la modul nepersonal)
 Este un examen de trecut de oricine. (supin)
 Mâncarea gătită de mine s-a stricat. (participiu cu sens
pasiv)
 Amenzile se dau de polițiști. (diateza reflexiv-pasivă)
 Copilul a fost băgat în seamă de vecinii lui. (locuțiune verbală
cu verb la diateza pasivă)
 Este o carte greu citibilă de neinițiați. (adjective provenite
din verbe)

Contents [show]

Mijloace de exprimare

Complementul de agent se exprimă prin substantive, pronume,

numerale.

Complementul indirect exprimat prin substantive

Complementul indirect exprimat prin pronume

Complementul indirect exprimat prin numerale

Locul complementului de agent

De regulă, complementul de agent stă după verbul pe care îl

determină, dar sunt și situații în care poate sta după acesta.
 A fost acceptat de părinții mei.
 De părinții mei a fost acceptat.

Verbul la diateza pasivă poate avea două sau mai multe

complemente de agent, aflate în raport de coordonare.

 Filmul a fost urmărit de copii, adulți și de bătrâni.

Punctuația complementului de agent

Complementul de agent nu se desparte prin virgulă de cuvântul

determinat.

Complementele de agent aflate în raport de coordonare se

despart sau nu prin virgulă între ele conform regulilor de
punctuație descrise la Punctuația conjuncțiilor.

Complementul
circumstanțial de loc
Complementul circumstanțial de loc arată locul unde se petrece acțiunea
(direcția, punctul de plecare, spațiul, limita). Determină un verb, locuțiune verbală sau o
interjecție cu funcție de predicat.

Complementul circumstanțial de loc răspunde unde? de unde? pe unde? până

la întrebările: unde? încotro?

 Mergem la munte. (la munte, complement circumstanțial de loc

– determină un verb)
 A luat-o la sănătoasa prin pădure. (prin pădure, complement
circumstanțial de loc – determină o locuțiune verbală)
 Hai la film! (la film, complement circumstanțial de loc –
determină o interjecție predicativă)

Contents [show]

Mijloace de exprimare
 Complementul circumstanțial de loc exprimat prin
substantive

Complementul circumstanțial de loc exprimat prin

pronume

Complementul circumstanțial de loc exprimat prin

adjective

Complementul circumstanțial de loc exprimat prin

numerale

Complementul circumstanțial de loc exprimat prin

verbe

Complementul circumstanțial de loc exprimat prin

adverbe

Complementul circumstanțial de loc exprimat prin

locuțiuni adverbiale

Locul complementului circumstanțial de loc

De regulă, complementului circumstanțial de loc stă după verbul

pe care îl determină. Când este exprimat prin adverbul
interogativ unde, complementul circumstanțial de loc stă înaintea
termenului determinat.

 Nu știu unde ești.

Punctuația complementului circumstanțial de

loc
Complementul circumstanțial de loc nu se desparte prin virgul ă
de cuvântul determinat.

Complementul
circumstanțial de timp
Complementul circumstanțial de timp arată timpul când se petrece acțiunea
(momentul, durata, limita temporală).

Complementul circumstanțial de timp răspunde la când? de când? până când? cât

întrebările: timp?

Contents [show]

Complementul
circumstanțial de mod
Complementul circumstanțial de mod arată modul în care se desfășoară
acțiunea exprimată de verbul determinat sau cum se înfățișează o acțiune.

Complementul circumstanțial de mod răspunde la întrebările: cum? în ce fel? cât?

Complementul circumstanțial de cauză arată cauza unei acțiuni, a unei stări,

a unei însușiri.

Complementul circumstanțial de cauză din ce cauză? din ce

răspunde la întrebările: pricină?

Complementul circumstanțial de scop arată scopul acțiunii exprimate de

verbul determinat.

Complementul circumstanțial de scop răspunde în ce scop? cu ce

la întrebările: scop?
Complementul
circumstanțial condițional
Complementul circumstanțial condițional arată condiția de care depinde
realizarea unei acțiuni sau a unei însușiri.

Complementul circumstanțial condițional răspunde la întrebările: cu ce condiție?

Complementul
circumstanțial concesiv
Complementul circumstanțial concesiv arată o împrejurare care
ar fi putut împiedica realizarea unei acțiuni sau a unei însu șiri,
dar nu o împiedică.

Complementul
circumstanțial consecutiv
Complementul circumstanțial consecutiv arată consecința
acțiunii sau a însușirii, măsura intensității acțiunii.