Abilitățile sociale necesare cadrului didactic pentru reușita

profesională
5 octombrie 2018 • Liliana Rădoi • Școala Gimnazială Oprea Iorgulescu, Câmpulung (Argeş) • România

Calitățile unui bun profesor nu se rezumă doar la competența sa didactică și la pregătirea în domeniul de
specialitate, ci includ și capacitățile care țin de inteligența emoțională și socială – doar împreună, acestea îl fac
cu adevărat un profesor apreciat de către elevii săi.

Abilitățile sociale sunt acele abilități care ne ajută să interacționăm cu ceilalți. Unele dintre aceste abilități sunt
de bază, cum ar fi politețea – saluturile, a spune „te rog” și „mulțumesc”, stabilirea și menținerea contactului
vizual, manifestarea interesului față de celelalte persoane: a-i întreba cum a fost ziua lor, cum se gândesc ca s-
au descurcat la un test, zâmbitul atunci când vedem o persoană cunoscută etc. Altele sunt mai complexe, cum ar
fi competențele pe care le folosim pentru a negocia într-o situație conflictuală. Unele persoane învață abilitățile
sociale cu ușurință, în timp ce alții găsesc interacțiunea cu ceilalți ca fiind foarte solicitantă și pot avea nevoie
să lucreze la dezvoltarea abilităților lor sociale în mod conștient.

Esențială este și stăpânirea limbii române. În utilizarea limbii române, scrise și vorbite, profesorul trebuie să fie
exemplar, indiferent de disciplina sa. El este atent la calitatea limbii în fața elevilor săi. Indiferent dacă prezintă
cunoștințe, oferă explicații sau dă sarcini de lucru, se exprimă în mod clar și precis, ținând seama de nivelul
elevilor săi. El poate descrie și explica clar și simplu, indiferent de diversitatea interlocutorilor săi, în special
părinților.

Printre abilitățile sociale pe care le consider importante pentru asigurarea reușitei pe plan profesional, aș
enumera:

• Comunicarea
Aceasta este probabil cea mai elementară abilitate socială. Simțul comunicării ne permite să discutăm cu
colegii, să-i convingem pe alții să ne asculte ideile, să ne sporim simpatia.

• Empatia
Capacitatea de a ne pune în locul elevilor este fundamentală. Cu cât avem o personalitate mai complexă, cu atât
avem mai multă experiență, cu atât mai mult vom putea identifica experiențele elevilor noștri și atitudinile lor
în situații diverse. Abilitatea de a ne pune în locul altei persoane poate pur și simplu să însemne că îi respectăm
părerea și să îi spunem că îi înțelegem poziția, chiar dacă nu o împărtășim.

• Răbdarea
Este important să știm cum să ne menținem calmul și să rămânem răbdători cu elevii, fiind totodată fermi cu
aceștia. Vor aprecia că venim cu soluții concrete în situațiile în care sunt stresați sau furioși. Totodată, trebuie
să avem răbdare cu elevii care pricep mai greu, cărora e necesar să le explicăm de mai multe ori o regulă nouă
sau o sarcină pe care o au de îndeplinit.

• Încrederea
Pentru a avansa în cariera noastră, trebuie să avem încredere în colegii noștri și la rândul nostru să câștigăm
încrederea colegilor, elevilor și părinților.

• Ascultarea
A auzi nu înseamnă să asculți. Cei mai mulți oameni aud ce spune interlocutorul lor și încep să formuleze
mental răspunsul chiar înainte ca acesta să termine să-și exprime ideea. Cheia este să ascultăm – pentru a
satisface cu adevărat așteptările, întrebările, comentariile interlocutorului nostru, trebuie să ascultăm mai întâi
și să înțelegem conținutul precis al mesajului său. Elevii trebuie ascultați și înțeleși. Se întâmplă de multe ori ca
tristețea, violența fizică sau verbală, rezultatele slabe să fie cauzate de problemele din familie. Ei trebuie ajutați
să recapete încrederea, să fie ajutați pentru un bun parcurs școlar.

• Interesul sincer față de ceilalți

Elevii știu când ne pasă de ei. Dacă nu suntem cu adevărat interesați de ceea ce spun, gândesc sau simt elevii
noștri prin a pune întrebările corecte și a asculta răspunsurile – interacțiunea noastră va avea efectul opus celui
așteptat.

• Cooperarea
Cooperarea în cadrul colectivului de cadre didactice din care facem parte, realizarea și implicarea în proiecte
educative , colaborarea cu elevii și părinții in proiecte școlare și extrașcolare sunt aspectefoarte importante
privind reușita în plan profesional.

• Creativitatea
Capacitatea de a preda in mod creativ si de a nu ne limita doar la un monolog plictisitor este esențială în această
perioadă în care copiii sunt tot mai atrași de Internet. De multe ori, nu ceea ce spune un profesor este important,
ci modul în care o spune.

Predarea unei lecții printr-un lung monolog (cum, din păcate, încă se întâmplă de cele mai multe ori) nu
stârnește interesul elevilor, mai mult, îi deranjează pe aceștia, căci se plictisesc repede și nu mai au acea răbdare
de a lua doar notițe și de învăța pentru ora următoare, la disciplina respectivă, pentru ei înșiși, pentru viață.
Trebuie să realizăm scenarii didactice atractive, să folosim mijloace audio-video, să folosim învățarea bazată pe
experiment, pe situații reale cu care ei se vor confrunta. Modul în care un profesor comunică cu elevii săi este
esențial, iar dacă acesta găsește moduri atractive de a prezenta informațiile și încearcă o interacțiune adevărată
cu elevii săi, rezultatele se vor observa imediat.

„Îmi doresc să văd elevi care devin

propriii lor profesori!„ Interviu cu un
director de școală
January 25, 2018

SuperTeach
Uncategorized

No Comments

Elena Badea este învățătoare și directoarea Școlii Gimnaziale din Corbu, județul Constanța. Din toamna anului
trecut și-a mărit echipa cu o învățătoare susținută de programul Teach for România. În luna noiembrie ne-am
întâlnit la București la conferința „Educația rescrie povestea” și astfel am descoperit un om ce crede în
potențialul fiecărui copil și pune pasiune în ceea ce face. În rândurile de mai jos vă invităm să-i aflați povestea.

1. Ce v-a motivat să intrați în sistemul public de educație și ce vă face să nu renunțați la această misiune?
Am intrat in sistemul public de educație cu mult timp în urmă, atunci când sistemul privat era la nivelul unei
temelii. Nu am renunțat și nici măcar nu m-am gândit să renunț la misiunea de dascăl, din pasiune.
Întotdeauna mi-am dorit să fiu ca învățătoarea mea. În timp am realizat că această minunată doamnă și-a
atins obiectivele propuse și-i multumesc pentru acest fapt!
2. Care este cea mai mare satisfacție a dumneavoastră în calitate de profesor? Dar de director al acestei
școli?
Cea mai mare satisfacție în calitate de învățătoare o am atunci cand încep o nouă serie de școlari și într-un
singur an ei știu să citească, să socotească și au învățat deja să învețe. Ca director, satisfacțiile vin pe multiple
planuri. Strânsa colaborare cu colegii, performanța elevilor, aprecierile părinților, mulțumirile foștilor elevi
sunt doar câteva motive de bucurie.
3. Care credeți că sunt cele mai importante aspecte ale educației și ce vă face să credeți asta?
Nimic nu ne poate dezvolta ca oameni mai mult decat educația. Un aspect important al educației, din punctul
meu de vedere, ar fi educația ecologică. Trebuie să acordăm o conduită mult mai responsabilă față de mediul
înconjurător. De asemenea, educația financiară, socială, juridică sunt domenii care conecteaza copilul, într-un
fel sau altul, la lumea în care trăiește.
4. Ce părere aveți despre felul în care școala românească formează elevii, atât profesional, social cât și
emoțional?
Școala românească nu se descurcă foarte bine în acest moment în formarea elevilor din punct de vedere
profesional, social și emoțional, deoarece școala în sine este supusă prea multor transformări. Lipsa valorilor
la nivelul întregii societăți are efecte profunde asupra felului în care școala reușește să transmită astfel de
valori elevilor.
5. Care credeți că este rolul unui profesor în dezvoltarea unui copil?
Profesorul are un rol esențial în formarea copiilor, în desăvârșirea personalității lor. Profesorul este necesar
să fie un mediator, manager, formator în relațiile cu copiii cât și în procesul instructiv-educativ. Profesorul
este în prim plan în opera de formare a personalității copiilor.
6. Dacă ați putea schimba ceva la sistemul de învățământ ce ați schimba și de ce?
Multe schimbări ar fi necesare. În primul rând aș înlocui teroarea memorării cu bucuria cunoașterii. Mi-aș
dori un sistem cu școli moderne, cu o atmosferă entuziastă, cu dascăli creativi, cu o multitudine de activități
nonformale, o școală în care elevii să fie tratați ca niște parteneri. Apoi, aș dori un sistem de învățământ care
să pună accent pe pregătirea elevilor pentru provocările societății în care vor trăi. Sistemul de învățământ ar
trebui să producă personalități echilibrate, morale și cu deschidere intelectuală. Apoi, curriculumul ar trebui
să fie descentralizat într-o proporție cât mai mare, evaluarea să fie standardizată la nivel național pentru
trunchiul comun, să existe un curriculum bazat pe învățare prin investigare și experimente realizate de elevi.
7. Ce competențe credeți că e necesar să aibă un cadru didactic ținând cont de nevoile copiilor din secolul
XXI?
Sunt multe competențe, dar aș enumera: auto-formarea, creativitatea, curiozitatea intelectuală,
responsabilitatea și capacitatea de adaptare, competențe de comunicare, gândire critică și sistemică,
responsabilitate socială, manifestarea preocupării adaptării diversității elevilor, încurajarea interacțiunii
sociale în școală, clasă, spirit de observație pedagogic, spirit organizatoric etc.
8. Cum credeți că poate fi învățarea vizibilă sau când și cum știm că un elev învață? Dar un profesor?
Învățarea vizibilă este un termen nou în pedagogia contemporană, dar se apropie de metodele ce urmăresc
învățarea centrată pe elev. Atunci când elevii învață să devină propriii lor profesori, autoeducarea lor,
învățarea să fie realizată prin colaborare cu elevii, aceștia să fie antrenați în activitățile de învățare, notarea
să depășească limita pedepsei, asumarea de riscuri care implică erori. Elevii să nu fie tratați cu superioritate,
să nu le fie limitate explorarea cunoștințelor, să fie promovate relațiile de încurajare între profesori și elevi,
profesorii să-și facă griji dacă elevii nu fac progrese corespunzătoare și să caute dovezi pentru lacune și
succese. Profesorul trebuie să se asigure că există un progress real al învățării, apoi elevii să fie priviți ca
ființe umane în dezvoltare ce trebuiesc îndrumate.
Învățarea este o călătorie personală atât pentru profesor cât și pentru elevi. Nu trebuie uitat faptul că este
necesar un feedback permanent, iar actorii implicați să fie activi, pasionați și interesați, să lucreze împreună
pentru atingerea scopului stabilit. Profesorul să utilizeze o predare axată pe idei multiple pe care să le dezvolte
în așa fel încât elevii să-și construiască și reconstruiască cunoașterea și convingerile. Urmărirea acestor pași
în activitatea didactică ne va arăta dacă un elev învață. Același lucruri pe care le urmărim la elevi pot fi
transpuse și în cazul cadrelor didactice cu accent pe studiul individual și formarea continuă în cadrul
diverselor cursuri de formare profesională.
9. Ce mesaj le-ați transmite adulților cât și copiilor pentru a avea încredere în școală?
Școala, oriunde s-ar afla este rampa de lansare către o viață mai bună. Aveți încredere în școală și în
dascăli! Și profesorii au fost elevi, deci cunosc nevoile copiilor dumneavoastră. Închei cu un citat care îi
aparține lui Elbert Hubbard ”Scopul învățării unui copil este ca acesta să meargă mai departe fără profesorul
său!”
În condiţiile marilor transformări care au loc în societatea noastră, cresc exigenţele faţă de activitatea şi conduita
oamenilor în toate împrejurările, în societate şi în profesie. În sistemul de educaţie, atitudinea şi conduita
profesorului trebuie să se ridice la standardele cele mai înalte, fiind primul model pentru cei educați. Învăţătorul este
persoana care realizează o misiune de importanţă majoră, de formare şi dezvoltare a personalităţii tinerei generaţii.

Being a teacher is beautiful, is hard, is interesting, is a challenge. A teacher is always near his children with all his
soul, with all his knowledge. He learns all his life, he laughs and cries with each child, and never gets old or tired.
He has enough time for everything. Knows to listen and to speak, to laugh and cry, to share and to receive. He is the
best friend of small children! It is an honor for all the teachers to be teachers!
Cadrul didactic este principalul factor al educaţiei şi instruirii tinerilor. Având rolul de îndrumător, acesta contribuie
la pregătirea omului pentru activitate şi creaţie independentă. În învăţământul contemporan, învăţătorul are un rol
din ce în ce mai important, este fundamentul formării personalităţii umane. Personalitatea sa reprezintă factorul
decisiv pentru reuşita elevilor, filtrul care imprimă direcţii şi finalităţi nuanţate întregului demers educativ.

Învăţătorul şi calitatea predării

Ceea ce face să crească importanţa rolului şi personalităţii învăţătorului în şcoală şi în societate sunt cele două tipuri
fundamentale de activităţi pe care el le desfăşoară zi de zi: activitatea şcolară şi activitatea extraşcolară. În şcoală,
dascălul este conducătorul activităţii didactice ce se desfăşoară în vederea realizării obiectivelor prevăzute în
documentele şcolare. El este cel care imprimă un sens şi o finalitate educativă tuturor premiselor şi condiţiilor,
obiective şi subiective, participante şi implicate în procesul de învăţământ. Privite în sine, informaţiile cuprinse în
programele şi manualele şcolare constituie doar premise latente din punct de vedere al formării personalităţii umane,
ele capătă, însă, valenţe educative ca urmare a prelucrării şi transmiterii lor de către învăţător.

Tot aşa se întâmplă şi cu mijloacele de învăţământ. Oricât de performante ar fi ele, numai utilizarea lor de către
învăţător prin integrarea lor într-o situaţie de învăţare le asigură valenţele educative scontate. Sunt un ajutor pentru
cadrul didactic, dar el rămâne cel care conferă acestor mijloace un sens pedagogic prin modul cum le foloseşte şi prin
rezultatele la care ajunge. Relaţia pedagogică rămâne, oricât s-ar tehniciza, o relaţie umană.

Învăţătorul, prin personalitatea sa, amplifică valenţele educative ale tuturor cunoştinţelor transmise. Rolul conducător
al dascălului în activitatea didactică rămâne una din coordonatele de bază ale misiunii sale. Pentru a-şi îndeplini
rolul, învăţătorul trebuie să fie permanent în mijlocul elevilor, să constituie pentru fiecare dintre ei o personalitate
dinamică, entuziasmată. În viziunea lui J. H. Pestalozzi educaţia trebuie să ajute natura umană să se dezvolte
respectând particularităţile individuale. Rolul educaţiei este de a stimula impulsul de afirmare, adică de a activa
dezvoltarea, de a face ca ”ochiul să vrea să vadă, urechea să vrea să audă, piciorul să vrea să meargă, iar mâna să
apuce… La fel inima vrea să creadă şi să iubească, spiritul vrea să gândească”. Învăţătorul este cel care descoperă
metode şi procedee eficace în formarea fiecărui copil în parte. Calitatea educaţiei oferite de unitatea de învăţământ
depinde de prestaţia peedagogică a cadrelor didactice, de atitudinea lor faţă de schimbare, de calitatea metodelor
interactive şi procedeelor didactice practicate. În condiţiile actuale, educaţia de calitate rămâne în totalitate pe seama
cadrelor didactice.
Învăţăm mereu şi niciodată nu vom şti tot! Talentul de dascal ne permite să le insuflăm copiilor dorinţa de a şti,
curajul de a spune ce gândesc, puterea de a gândi drept, de a nu judeca pe nimeni şi puterea de a schimba în bine
lumea din jurul lor. Talentul de a fi dascăl ne ajută să gestionăm situaţiile critice, să îndrumăm cu dăruire copiii către
excelenţă sau copiii cu nevoi speciale. Latura umană subiectivă şi fragilă trebuie cunoscută şi stăpânită.
Munca în educaţie înseamnă acumulare de tensiune , presiune, concentrare, stres, înseamnă responsabilitate pentru o
clasă întreagă de elevi dar şi pentru fiecare elev în parte, reponsabilitate în fiecare oră, în fiecare pauză, la fiecare
activitate extraşcolară. Impactul factorului uman, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, nu este deloc neglijabil
în această profesie. Suntem oameni, avem suflet şi facem această meserie din pasiune, din dorinţa de a lăsa moştenire
urmaşilor dragostea de carte, corectitudinea, seriozitatea, dorinţa de a fi mai bun, de a reuşi. Învăţătorul este cel care
contribuie la educaţia pentru o viaţă de calitate a unui individ şi a colectivităţii. Promovează încrederea, respectul
reciproc, gândirea pozitivă, adoptă idei şi atitudini democratice. Probează calităţi umane, profesionale şi etice.
Recunoaşte şi pune în valoare aspectele pozitive şi rezultatele elevilor, îi sprijină în eforturile lor şi le insuflă
încredere în forţele proprii. Tot el le dezvoltă elevilor capacitatea de a fi autonomi, de a deveni subiecţi ai propriei
dezvoltări prin:

 implicare în propria formare

 sprijinire în folosirea unor surse şi mijloace diverse de informare
 crearea abilităţilor de a lua decizii
 responsabilizare şi motivare
 dezvoltarea capacităţii de a rezolva probleme
 încurajarea spiritului de iniţiativă şi a creativităţii
 facilitarea colaborării şi comunicării între elevi.
În activitatea extraşcolară se şlefuieşte formarea personalităţii elevului. Acţiunile de acest fel scot la iveală sufletul
copilului, iniţiază prietenii, descoperă pasiuni, îndrumă interese. Învăţătorul este cel care alege felul activităţii, locul
de desfăşurare, formează echipe şi sugerează teme de cercetare. Prin astfel de activităţi elevii vor învăţa să aprecieze
frumosul, să iubească şi să protejeze natura, să participe la concursuri judeţene sau naţionale, să scrie poezie sau
proză, să recite, să fie actori, să cânte şi să danseze. Orice copil este special dacă i se crează condiţii să arate de ce
este special! În activităţile extraşcolare îşi urmează dorinţele şi aspiraţiile personale datorită încrederii inspirate şi
curajului insuflat de învăţător. Orice activitate coborâtă din minte în sufletul copilului are o frumuseţe aparte! Învaţă
să fie curios, să descopere, să aprecieze, să aleagă, să fie creativ, să pună în valoare ceea ce are. Valenţele
informaţionale şi corelative ale activităţilor extraşcolare sunt multiple. Ele devin eficiente dacă au constanţă şi
atractivitate. Definitorie este dorinţa cadrului didactic de a pune în valoare calităţile elevilor săi în orice moment, în
orice loc, cu orice ocazie.

Vocaţia de dascăl
În nicio altă profesie nu este mai oportună cerinţa ca osmoza dintre carieră şi vocaţie să fie cât mai aproape de
perfecţiune. Devine un imperativ al şcolii de a angaja nu doar învăţători, ci învăţători de vocaţie. Nu doar munca
coştiincioasă şi sistematică, mobilizarea voinţei şi sentimentelor, ingeniozitatea, creativitatea, calitatea gândirii,
erudiţia şi pregătirea ştiinţifică constituie cheia succesului în activitatea pedagogului, ci vocaţia lui pentru ceea ce
face. Înţeleg prin vocaţie convergenţa tuturor eforturilor învăţătorului spre anumite manifestări, în direcţia cărora
simte că se realizează pe sine şi are sentimentul propriei libertăţi, propriei afirmări, iar forma sub care vocaţia se
manifestă constituie îndeletnicirea constantă a pedagogului de vocaţie. Ceea ce face învăţătorul este să construiască o
bază solidă pentru construcţia ce va dura toată viaţa pentru fiecare individ în parte. Formarea individului presupune
nu numai însuşirea unor cunoştinţe, ci şi învăţarea acestuia să înveţe de-a lungul vieţii, să gândească liber şi critic.

Tactul pedagogic se înscrie ca o componentă esenţială şi specifică a aptitudinii pedagogice, o abilitate de a înţelege
elevii, de a fi omenos, de a aprecia şi a nota corect, de a da dovadă de exigenţă şi severitate moderate, de a sprijini şi
îndruma elevul, de a-i ierta greşelile minore, de a fi drept în acordarea recompensei şi a pedepsei, de a pedepsi fapta,
nu persoana, de a nu-l persecuta, de a nu-i aminti mereu o greşeală. Tactul pedagogic solicită inteligenţă,
ingeniozitate şi afectivitate în sensul de a acţiona adecvat, suplu şi creator în vederea reuşitei depline a actului
educaţional. Elevii apreciază omenia, însuşirea de bun psiholog, înţelegerea problemelor personale, ignorarea micilor
abateri, renunţarea la pedeapsă când elevul şi-a recunoscut vina, discreţia, evaluarea obiectivă, imparţialitatea,
corectitudinea, simţul umorului etc. Competențele organizatorice întregesc structura aptitudinii pedagogice. Ele
includ capacitatea de organizare şi ordonare a materiei, abilitatea de a organiza, îndruma şi conduce activitatea clasei
de elevi ca grup psihosocial. Munca la catedră necesită programarea timpului pentru fiecare lecţie, dar şi pentru
fiecare semestru sau an şcolar. Trebuie organizată evidenţa şi controlul activităţii elevilor, precum şi corecta evaluare
a rezultatelor acestei activităţi. O altă componentă importantă a aptitudinii pedagogice este capacitatea de a comunica
cu clasa. Acest act comunicaţional priveşte mai întâi abilitatea învăţătorului de a transmite pe cale verbală sistemul
de cunoştinţe şi priceperi astfel ca actul comunicării să fie viu, activ, dinamic, expresiv. De conţinut şi de fluenţa
verbală depinde în mare măsură calitatea predării cunoştinţelor. Dar învăţătorul nu transmite elevilor doar informaţii.
El stabileşte cu clasa un contact psihologic, realizează cu elevii o comunicare cognitivă şi una afectivă. Dacă
stăpâneşte temeinic materialul de predat, pe parcursul lecţiei el urmărește îndeaproape modul cum sunt recepţionate
informaţiile, cum reacţionează elevii, observându-le privirea, mimica şi gesturile. Cunoaşte psihologia elevului,
structurile lui cognitive, metodele şi procedeele potrivite vârstei elevilor şi particularităţilor individuale. Calitatea de
învăţător nu este înnăscută. Ea se câştigă şi se formează în liceul pedagogic, în universitate şi se perfecţionează în
procesul instructiv-educativ. Un învăţător se perfecţionează şi se formează continuu. Susţine astfel ideea de a învăţa
mereu, indiferent de vârstă sau de profesie. Educaţia permanentă permite o mai bună adaptare la cerinţele societăţii,
societate aflată în continuă transformare.

Învăţătorul nu uită niciodată că trebuie să zâmbească, să lase la uşa clasei toate problemele personale şi să fie mentor
şi prieten pentru elevii săi. Dacă zâmbeşte, zâmbetul se va întoarce aproape mereu. Zâmbetul şi râsul întăresc
sistemul imunitar, apără de boli, inspiră idei, atrag prietenii şi înfrumuseţează viaţa. Am învăţat în ani de activitate la
catedră generaţii după generaţii că unde e mintea, acolo e şi comoara. Ceea ce facem pentru noi înşine moare odată
cu noi. Ceea ce facem pentru alţii şi pentru lumea întreagă rămâne şi este nemuritor! Rămâneţi implicati! Modelaţi
personalităţi şi suflete, îndrumaţi copiii pe drumul cel bun al vieţii şi veţi rămâne nemuritori! A trăi în lume fără a
deveni conştient de sensul ei este ca şi când rătăceşti într-o bibliotecă fără a atinge nicio carte!

Călătorie plăcută prin viaţa de învăţător, aţi făcut cea mai bună alegere! Şi nu uitaţi să zâmbiţi!

Bibliografie:
1. Chapman, G. (2008). Cele cinci limbaje ale iubirii, Editura Curtea Veche, Bucureşti.
2. Creţu, T. (2005). Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
3. Cucoş, C. (2000). Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi.
4. Ezechil, Liliana (2002). Comunicarea educaţională în context şcolar, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
5. Faber, A. & Maylish, Elaine (2002). Comunicarea eficientă cu copiii, acasă şi la şcoală, Editura Curtea Veche,
Bucureşti.
6. Jude, I. (2008). Educaţie şi socializare, Editura Academiei române, Bucureşti.
7. Şerban, I. Gr. (1975). Învăţătorul şi copiii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
8. Truţă, Elena & Mardar, Sorina (2007). Relaţia profesor-elevi, Editura Aramis, Bucureşti.