[Link].

2018 – CURS 1

CUPRINS CURS

1. Managementul Productiei. Notiuni introductive;

2. Tipuri de productie industriala;
3. Clasificarea fluxurilor tehnologice;
4. Productia in flux. Caracteristici si parametrii de functionare;
5. Capacitatea de productie;
6. Activitatea de intretinere si reparare a utilajelor;
7. Planul costului unitar al produselor;
8. Costul tehnologic unitar;
9. Activitatea de transport intern.

1
[Link].2018 - Curs 2
I. NOTIUNI INTRODUCTIVE

Obiectivele reprezinta caracterizari calitative si cantitative ale scopurilor urmarite de

organizatie. Se clasifica in:
1. Obiective fundamentale (generale): definesc principalele scopuri ale organizatiei;
2. Obiective derivate (specifice) si individuale: care se deduc din obiectivele
fundamentale.
Fiecarei perioade de functionare a unei organizatii ii sunt caracteristice anumite
obiective fundamentale realizate cu ajutorul unor obiective derivate.
Functiunea reprezinta ansamblul activitatilor care au ca obiect/indreptate spre
indeplinirea acestor obiective derivate. In practica, functiunea se prezinta drept o grupare de
activitati omogene specializate.
Functiunea de productie reprezinta ansamblul activitatilor care au ca obiect obtinerea
produselor (bunuri materiale, lucrari, servicii) utile societatii precum si asigurarea conditiilor
necesare in acest scop.
In ansamblul activitatilor, ponderea principala o reprezinta activitatea de fabricatie,
adica transformarea fizica a resurselor materiale/naturale/materiilor prime in produse ce
corespund cerintelor clientilor prin folosirea de catre om a unor procedee si echipamente
tehnologice specifice.
Alaturi de aceasta activitate, in functiunea de productie sunt incluse si alte activitati care
au rolul de a crea conditiile desfasurarii normale a activitatii de fabricatie:
 Asigurarea calitatii productiei;
 Intretinerea si repararea utilajelor;
 Asigurarea cu diverse utilitati: modele, forme de energie etc;
 Transportul intern al materiilor prime si produselor la locurile de munca.

Functiunea de productie se realizeaza prin intermediul procesului de productie definit

ca ansamblul activitatilor legate logic intre ele care, folosind resurse specifice, permit obtinerea
produselor solicitate pe piata la un anumit nivel de performanta.
Unirea factorilor de productie (munca, natura, capitalul angajat in productie) se
realizeaza prin intermediul procesului tehnologic folosit de organizatie in procesul de productie.

2
 Procesul tehnologic reprezinta ansamblul operatiilor tehnologice executate intr-o
anumita succesiune a procedeelor si echipamentelor tehnologice folosite pentru executarea unui
produs.
Structura procesului de productie poate fi analizata in trei moduri:
1) Componentele procesului de productie in functie de natura lor se pot clasifica in:
 Procese de fabricatie a unor bunuri materiale;
 Procese de executare a unor lucrari;
 Procese de prestare a unor servicii.
2) In functie de modul in care omul participa la executarea actiunilor specifice procesului
de productie, in cadrul proceselor intalnim:
 Procese de munca in care rolul principal pentru realizarea actiunilor specifice ii revine
omului;
 Procese naturale in care obiectele supuse prelucrarii au parte de transformari fizice sau
chimice sub actiunea factorilor naturali fara interventia directa a omului (ex:
fermantarea branzeturilor).
3) Procesul de productie global se divide in mai multe procese partiale clasificate in
functie de modul in care acestea participa la realizarea produselor din obiectul de
activitate al organizatiei:
 Procese directe, care participa in mod direct la obtinerea produselor din obiectul de
activitate al organizatiei;
 Procese indirecte, care nu participa in mod direct, dar creeaza conditiile desfasurarii
normale a proceselor directe;
 Procese complementare, care intregesc procesul de productie global.

Procesele directe:
 De baza: au drept scop obtinerea produselor din portofoliul organizatiei. Detin ponderea
majoritata in cadrul procesului de productie global.
 Pregatitoare, prelucratoare, de montaj, de finisare.
 De asigurare a calitatii productiei: au drept scop executarea unor lucrari in vederea
verificarii sub raport/din punct de vedere calitativ, cantitativ si functional a produselor
obtinute.

3
 Procese indirecte:
 Procesele auxiliare: au drept scop executarea unor lucrari ce nu se incadreaza in
obiectul de activitate al organizatiei, dar care conditioneaza desfasurarea normala a
proceselor de baza: executarea modelelor, intretinerea si repararea utilajelor, obtinerea
diferitelor forme de energie.
 Procese de servire a productiei: au drept scop prestarea unor servicii, care nu se
incadreaza in obiectul de activitate al organizatiei, dar conditioneaza desfasurarea
normala a proceselor de baza si a celor auxiliare: distributia formelor de energie pe
locurile de munca, transportul intern al materiilor prime in cadrul locurilor de munca,
depozitarea materiilor prime si/sau produselor in cadrul locurilor de munca.
 Procesele de inovare a productiei: reprezinta actiuni referitoare la: modernizarea
utilajelor, pregatirea fabricatiei unor noi produse, introducerea unor noi tehnologii de
fabricatie, modernizarea operatiilor tehnologice etc.

Procesele complementare:
 Procese anexe: acele procese care realizeaza operatii tehnologice asupra resturilor
ramase din procesele de baza (se numesc produse reziduale: rebuturi, deseuri, resturi
tehnologice) si le pregatesc in vederea valorificarii lor prin vanzare.
 Procese de service: acele procese care realizeaza prestarea unor servicii post-vanzare
pe perioada de garantie la beneficiar.

II. TIPURI DE PRODUCTIE INDUSTRIALA

Managementul productiei sau functiunii de productie este influentat intr-o mare masura
de tipurile de productie existente in cadrul organizatiei.
Tipul de productie reprezinta o stare functionala a unei organizatii sau a unei verigi de
productie a acesteia determinata de totalitatea factorilor tehnici si organizatorici care
caracterizeaza:
 Marimea si stabilitatea nomenclatorului de produse;
 Volumul productiei pe fiecare pozitie din nomenclator;
 Specializarea/gradul de specializare al locurilor de munca, utilajelor din dotarea
locurilor de munca si executantilor care deservesc aceste utilaje;
 Modul de deplasare al produselor intre locurile de munca.

4
 In practica, se intalnesc trei tipuri de productie:
A) In masa;
B) In serie;
C) Individual.

A) Productia in masa
Conditia existentei acestui tip de productie este ca la fiecare loc de munca din structura
verigii de productie analizate sa se execute o anumita operatie tehnologica la un singur tip de
produs.
Din punct de vedere matematic, aceasta conditie este exprimata de urmatoarea relatie:
Q * nt ≥ Td ;
Q = cantitatea de produse de un anumit tip executata la fiecare loc de munca din cadrul
verigii de productie – in perioada considerata.
nt = norma de timp necesara prelucrarii unei unitati de produs din tipul respectiv, in
cadrul locului de munca in perioada analizata.
Td = fondul de timp disponibil de functionare al locului de munca in perioada
considerata.
Relatia semnifica faptul ca timpul necesar executarii cantitatii de produse Q dintr-un
anume tip asigura ocuparea completa a fondului de timp disponibil al locului de munca,
respectiv in perioada considerata.

Exista 2 situatii:
a) Q * nt = Td => Pentru executarea cantitatii de produse Q din tipul respectiv este
necesar un singur loc de munca dintr-un anume tip.
b) Q * nt > Td => Q * nt = Td * Nlm (Nlm = numarul de locuri de munca) => Pentru
executarea cantitatii Q sunt necesare mai multe locuri de munca de tipul respectiv.

Caracteristicile productiei in masa:

 Nomenclatura produselor executate este excesiv de redusa. se realizeaza un singur tip
de produs sau cel mult doua cu o pondere majoritara a unuia dintre ele;
 Volumul productiei pe fiecare pozitie din nomenclator este foarte mare (se executa
productie in masa);

5
 Gradul de stabilitate in timp al nomenclatorului, volumului si structurii productiei este
foarte mare. Modificarile care apar de la un an la altul sau intre diferite perioade partiale
din timpul aceluiasi an sunt foarte reduse, uneori inexistente;
 Specializarea locurilor de munca este in executarea unei anumite operatii tehnologice la
un singur fel de produs. Utilajele existente in cadrul acestor locuri de munca si
executantii care deservesc aceste utilaje au un grad ridicat de specializare pe produs;
 Modul de deplasare al produselor intre locurile de munca este individual (bucata cu
bucata) in conditiile folosirii unor mijloace de transport cu deplasare continua de tipul
benzilor rulante.

6
 [Link].2018 – CURS 3

B) Tipul productiei in serie

Conditia existentei acestui tip de productie este ca la fiecare loc de munca din structura
verigii de productie analizate sa se execute operatii tehnologice la mai multe tipuri/feluri de
produse.
Matematic, aceasta conditie poate fi transpusa prin urmatoarea relatie: la fiecare loc de
munca din structura verigii de productie analizate este necesar sa se respecte urmatoarea relatie:
Q * nt < Td
Q = cantitatea de productie dintr-un anume tip de produs executata in cadrul locului de
munca din veriga analizata.
nt = norma de timp de prelucrare a unitatii de produs dintr-un anume tip la locul de
munca respectiv in perioada considerata.
Td = fondul de timp disponibil de functionare a locului de munca respectiv in perioada
analizata.
Din relatie se observa ca timpul necesar prelucrarii cantitatii de produse Q dintr-un
anume tip la locul de munca pe perioada considerata este insuficient pentru ocuparea completa
a fondului de timp disponibil de funtionare a locului de munca respectiv => pentru ocuparea
completa a timpului disponibil de functionare, la locul de munca respectiv se vor executa
operatii tehnologice la mai multe tipuri de produs.
In functie de tipurile de produse, in practica se intalnesc 3 variante ale productiei in
serie: serie mare/mijlocie/mica.
Trasaturi caracteristice ale productiei in serie:
1. Nomenclatura produselor executate este mai mare decat la productia in masa.
Tipurile de produse executate prezinta o crestere semnificativa de la seria mare catre
seria mica.
Nomenclatura produselor executate va fi:
- Serie mare: 2-6 tipuri de produse
- Serie mijlocie: 6-10 tipuri de produse
- Serie mica: 10-20 tipuri de produse
2. Volumul productiei, pe fiecare pozitie din nomenclator, va fi mai mic decat la
productia in masa; prezinta o scadere semnificativa de la seria mare spre seria mica.
3. Gradul de stabilitate in timp al nomenclatorului volumului si structurii productiei
este relativ scazut. Modificarile acestora de la un an la altul sau intre diferite

7
 perioade partiale din timpul aceluiasi an cresc semnificativ de la seria mare spre
seria mica.
4. Gradul de specializare: lipsa unei specializari depline a locurilor de munca,
utilajelor si executantilor care deservesc aceste utilaje datorita executarii de operatii
tehnologice la mai multe tipuri de produse. In cazul productiei in serie mare, locurile
de munca, utilajele si executantii au un grad redus de specializare pe produs, iar in
cazul seriilor mijlocii si mici au un caracter universal de policalificare.
5. Circulatia produselor: deplasarea produselor intre locurile de munca se realizeaza
pe lotul de productie sau de transport de marimi variabile in conditiile folosirii unor
mijloace de transport cu deplasare discontinua (ex: carucioarele)

C) Tipul productiei individuale

Conditia existentei acestui tip de productie este ca la fiecare loc de munca din structura
verigii analizate este sa se executa o gama foarte variata de tipuri de produse.
Matematic, spunem ca la fiecare loc de munca din structura verigii analizate trebuie sa
se respecte relatia: Q * nt << (mult mai mic) Td => timpul necesar executarii cantitatii de
produse Q dintr-un anume tip de produs executata in cadrul locului de munca pe perioada
analizata este insuficient pentru ocuparea completa a fondului de timp disponibil de functionare
a locului de munca respectiv pe perioada considerata. => Pentru ocuparea locului de munca
respectiv se vor executa operatii tehnologice la o gama variata de produse.
Trasaturi specifice:
1. Nomenclatura produselor executate este foarte variata, putand ajunge la 100 de
pozitii distincte in nomenclator.
2. Volumul productiei pe fiecare pozitie din nomenclator este excesiv de redusa;
deseori se executa un singur produs dintr-un tip anume.
3. Gradul de stabilitate in timp al nomenclaturii volumului si structurii productiei
este foarte scazut, inregistrandu-se modificari esentiale la perioade scurte de timp
(uneori chiar de la o zi la alta). Executarea produselor se repeta la intervale de timp
nedeterminate sau nu se mai repeta niciodata. (productia la comanda)
4. Locurile de munca si utilajele din dotarea locului de munca au un caracter
universal. Executantii care deservesc aceste utilaje au un grad de calificare ridicat,
sunt polivalenti.

8
 5. Circulatia produselor: deplasarea produselor intre locurile de munca se realizeaza
numai pe loturi de productie cu marimi mici in conditiile folosirii unor mijloace de
transport cu deplasare discontinua. (Ex: carucioare)

In practica, tipurile de productie sunt grupate in doua categorii:

- Productia in masa si productia in serie mare;
- Productia in serie mijlocie, in serie mica si individuala.
In cazul productiei individuale, in serie mijlocie si in serie mica, caracterul universal al
echipamentelor tehnologice si resursei umane folosite permit adaptarea rapida si cu costuri mici
la modificarile care intervin in sfera, rezultand o flexibilitate ridicata. Din aceasta cauza, sunt
productia individuala, in serie mijlocie si in serie mica preferata.

III. CLASIFICAREA FLUXURILOR TEHNOLOGICE

Procesul tehnologic de executie al unui produs este caracterizat prin fluxul tehnologic
specific productiei.
Fluxul tehnologic evidentiaza drumul parcurs de materia/materiile prime care intra in
componenta produsului intre verigile de productie din cadrul organizatiei sau intre locurile de
munca din cadrul unei verigi de productie, de la prima si pana la ultima operatie din procesul
tehnologic al produsului respectiv.
Fluxurile tehnologice se clasifica in:
- Fluxuri generale, cand se urmaresc deplasarile materiilor prime la nivelul organizatiei
intre verigile de productie.
- Fluxuri partiale, atunci cand se urmaresc deplasarile materialelor in cadrul unei verigi
de productie intre locurile de munca.

In practica, intalnim 4 tipuri de fluxuri tehnologice:

1. Fluxuri tehnologice monoliniare, in care intra o materie prima „m”, prelucrata prin
operatii tehnologice succesive pe o singura linie de productie din care rezulta un produs
„p”.
m1234p (sfecla de zahar zahar)

9
[Link].2018 – CURS 4

Configuratia fluxurilor tehnologice (continuare)

2. Fluxuri tehnologice convergente. In care intra mai multe tipuri de materii prime (m1,
m2, m3) care sunt prelucrate primar pe linii de productie diferite de unde rezulta componentele
produsului (c1, c2, c3) care converg/se intalnesc pe o linie de asamblare sau montaj destinata
obtinerii produsului final (p).
Ex: industria textila
-> m1 -> 1 -> 2 -> 3 ->c1
-> m2 -> 4 -> 5 -> 6 -> 7 -> c2 -> -> -> p
-> m3-> 8 -> 9 -> 10 -> c3

3. Fluxuri tehnologice divergente. In care intra o singura materie prima (m) prelucrata
pe o linie de productie intermediara de unde rezulta un semifabricat (Sf) distribuit apoi pe linii
de productie diferite pentru a se obtine de pe fiecare linie cate un tip de produs (p1, p2, p3).
Ex: industria petrochimica
->->-> p1
-> m -> -> -> Sf ->->->-> p2
->->-> p3
4. Fluxuri tehnologice convergent-divergente. In care intra mai multe tipuri de materii
prime (m1, m2, m3) prelucrate primar pe linii de productie diferite de unde rezulta
componentele (c1, c2, c3) care se intalnesc pe o linie intermediara de productie destinata
obtinerii/realizarii unui produs intermediar (pi) distribuit apoi pe linii de productie diferite de
pe fiecare linie obtinandu-se cate un tip de produs (p1, p2, p3).
Ex: ciocolata
m1 -> 1 -> 2 -> 3 -> c1 - 14 – 15 – 16 -> p1
m2 -> 4 -> 5 -> 6 -> 7 -> c2 11 -> 12 -> 13 -> pi - 17 – 18 – 19 -> p2
m3 -> 8 -> 9 -> 10 -> c3 - 20 – 21 – 22 -> p3

IV. Organizarea activitatii de productie sub forma productiei in flux

Aceasta forma de organizare a productiei este specifica productiei in masa si in serie

mare si prezinta urmatoarele trasaturi:
1. Divizarea procesului tehnologic pe operatii si precizarea succesiunii de executare a
acestora;
2. Repartizarea executarii unei operatii sau grup de operatii pe un anumit loc de munca;

10
 3. Amplasarea locurilor de munca in ordinea impusa de succesiunea executarii
operatiilor din fluxul/procesul tehnologic dat sub forma liniilor de productie in flux;
4. Trecerea produselor de la un loc de munca la altul in mod continuu sau discontinuu
cu ritmul liber sau reglementat in raport cu gradul de sincronizare in timp a
executarii operatiilor;
5. Executarea in mod concomitent a operatiilor de pe toate liniile(locuri) de munca din
cadrul liniei de productie in flux;
6. Trecerea produselor de la un loc de munca la altul se realizeaza cu mijloace de
transport adecvate (ex: benzile transportoare cu viteza corelata cu marimea tactului
de productie);
7. Executarea in cadrul acelei forme de organizare a productiei in flux a unui tip/fel de
produs sau a mai multor feluri de produse asemanatoare din punct de vedere
constructiv si al procesului tehnologic.

Pentru a fi eficienta din punct de vedere economic, aceasta forma de organizare a

productiei trebuie sa fie fundamentata pe baza unor parametrii de functionare. Acesti parametrii
sunt:
1. Tactul de functionare al liniei. Reprezinta intervalul de timp la care linia de
productie livreaza un produs. Relatia de fundamentare are in vedere doua situatii:
a) Pentru liniile de productie in flux monovalente (prelucreaza un singur tip de
𝑇𝑑 × 60
produse) – productia in masa, relatia tactului este: 𝑇 = 𝑄

T = tactul produselor min/prod;

Td = fondul de timp disponibil de functionare al liniei in flux pe perioada considerata (ore);
Q = cantitatea de productie/produse ce urmeaza a se realiza pe linia in flux in perioada
considerata (buc).
- Daca pe linia de productie in flux apar intreruperi reglementate in cadrul schimbului de
lucru, atunci Td al liniei va fi diminuat cu marimea acestor intreruperi.
𝑇𝑑 × 60 − î
𝑇=
𝑄
Î = marimea intreruperilor reglementate in cadrul schimbului (minute), datorate
schimbului de tura, pauzelor de masa, reglarii utilajelor.
𝑇𝑑 × 60 × 𝐾
𝑇= ;
𝑄
K = un coeficient de utilizare al timpului disponibil de lucru.

11
 b) Linii in flux polivalente (care prelucreaza mai multe tipuri de produse) specifice
productiei in serie mare:
- Daca pe linia de productie in flux se executa 3 tipuri de produse A, B, C pentru care
normele de timp de prelucrare sunt diferite, atunci pentru calculul tactului de productie
se va alege din cele trei tipuri produse un produs reprezentativ. Va fi produs reprezentativ
acela care se executa in cantitatea cea mai mare sau are norma de timp cea mai mare.
Nta ≠ ntb ≠ ntc
Nta > ntb, Nta > ntc => a produs semnificativ
QA > QB, QA > QC => a produs semnificativ
𝑇𝑑 × 60 × 𝐾 𝑛𝑡𝑏 𝑛𝑡𝑐
𝑇= ;𝑏 = ;𝑐 =
𝐴+𝑏 ×𝐵+𝑐 ×𝐶 𝑛𝑡𝑎 𝑛𝑡𝑎
nta,b,c – normele de timp pentru produsele A, B, C
QA,B,C – (A, B, C) cantitatile de produse de tipul A, B, C
K (minute)
- Daca pe linia in flux se executa 3 tipuri de produse A, B, C pentru care normele de timp
sunt egale (nta = ntab = ntc) relatia tactului este:
𝑇𝑑 × 60 × 𝐾
𝑇= − 𝑐𝑎𝑛𝑡𝑖𝑡𝑎𝑡𝑖
𝐴+𝐵+𝐶
2. Ritmul de lucru al liniei. Este o marime inversa tactului de productie si exprima
cantitatea de produse livrata de linie in unitatea de timp.
1 𝑐𝑎𝑛𝑡𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑠
𝑅= ;( )
𝑇 𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑑𝑒𝑡𝑖𝑚𝑝
In functie de ritmul de lucru al liniei exista:
a) Linii de productie in flux cu ritm reglementat caracterizate prin faptul ca livreaza
pe unitatea de timp o anumita cantitate de produse bine determinata egala cu
marimea ritmului de lucru al liniei;
b) Linii de productie in flux cu ritm liber care livreaza cantitati variabile de produse
la intervale de timp neregulate.
3. Numarul locurilor de la fiecare operatie in parte si numarul total de locuri de
munca de pe linia in flux.
𝑡𝑖 ∑ 𝑡𝑖 𝐷𝑡
𝑁𝑙𝑚 𝑖 = ; 𝑁𝑡𝑙𝑚 = =
𝑇 𝑇 𝑇
ti = durata fiecarei operatii tehnologice
Dt = durata totala a operatiilor executate pe linia in flux

12
Exista doua situatii:
- Atunci cand duratele operatiilor i de executat in cadrul liniei sunt egale sau in raport
multiplu cu tactul de productie al liniei, atunci relatia de fundamentare a Nlmi ofera ca
rezultat un numar intreg astfel incat linia in flux va avea o functionare continua
sincronizata; pe baza acestei sincronizari produsele trec spre prelucrare la diferitele
operatii pe diferitele locuri de munca la intervale precise fara a exista timpi de
asteptare.
De asemenea, intrarea produselor pe linia in flux si iesirea lor dupa efectuarea operatiilor
se realizeaza la intervale de timp egale cu marimea tactului de functionare al liniei.

[Link].2018 – CURS 5 (Florin)

- Atunci când durata operaţiei de executat la locul de muncă, respectiv nu este egală sau
în raport multiplu cu mărimea tactului de producţie, relaţia de fundamentare a numărului locului
de muncă de la fiecare operaţie în parte oferă ca rezultat un număr zecimal; apar astfel liniile
de producţie în flux discontinuu caracterizate prin lipsa sincronizării executării în timp a
operaţiilor tehnologice şi printr-o încărcare neuniformă a locurilor de muncă, utilajelor şi
executanţilor care deservesc aceste utialje.
Acest lucru generează întreruperi în procesul tehnologic al locului de muncă respectiv.
Există două situaţii posibile:
a) la locurile de muncă la care operaţiile tehnologice de executat au o durată mai mică
decât restul operaţiilor de pe linie, procesul tehnologic se întrerupe, aparând timpi de aşteptare
în funcţionarea locului de muncă, utilajelor şi executanţilor care deservesc aceste utilaje;
b) la locurile de muncă la care durata operaţiilor de executat este mai mare decât restul
operaţiilor de pe linie, apar stocuri de producţie neterminată.

Pentru evitarea acestor aspecte negative, se adoptă măsuri organizatorice adecvate:

- la locurile de muncă insuficient încărcate (acolo unde durata operaţiilor este mai mică
decât restul operaţiilor de pe linie), se poate trece la lucrul la mai multe utilaje al unui executant
pentru folosirea integrală a timpului disponibil de lucru al executantului.
- la locurile de muncă cu durata operaţiei de executat mai mare decât restul operaţiilor
de pe linie se poate trece la folosirea unor schimburi suplimentare sau se pot repartiza lucrări
spre execuţie şi la alte utilaje de acelaşi tip în scopul reducerii producţiei neterminate.

13
 Exemplu: Se consideră o linie de producţie în flux cu 5 (cinci) operaţii tehnologice:
Operaţia 1 – 8 minute; se execută pe utilajele A.
Operaţia 2 – 3 minute; se execută pe utilajele B.
Operaţia 3 – 8 minute; se execută pe utilajele C.
Operaţia 4 – 5 minute; se execută pe utilajele D.
Operaţia 5 – 8 minute; se execută pe utilajele E.
Tactul de funcţionare al liniei este de 8 minute. Să se realizeze o sincronizare a liniei de
producţie în flux.
Varianta 1. Din analizarea datelor, putem propune ca executantul operaţiei a 2-a să fie
calificat şi pentru operaţia 4. Astfel, după ce execută operaţia a 2-a timp de 3 minute la utilajele
„B”, se deplasează la utilajul „D”, unde efectuează operaţia 4 – 5 minute şi revine la utilajul
„B” la operaţia 2.
t1 = 8 min t2 = 3 min t3 = 8 min t4 = 5 min t5 = 8 min
A B C D E
Op. I Op. II Op. III Op. IV Op. V

Varianta 2. Se execută atât operaţia 2, cât şi operaţia 4 pe utilajul „B” (posibil din punct
de vedere tehnic) de către executantul care lucrează la utilajul „B”. În acest fel, se eliberează
complet utilajul „D” şi executantul lui, asigurându-se o încărcare completă a locului de muncă
2.
t2 = 3 min
t1 = 8 min t3 = 8 min t5 = 8 min
t4 = 5 min
A B C E
Op. II
Op. I Op. III Op. V
Op. IV

4. Lungimea liniei de producţie în flux reprezintă lungimea benzii rulante care

transportă produsele între locurile de muncă. Există două situaţii:
a) dacă locurile de muncă sunt amplasate de o singură parte a benzii transportoare,
lungimea va fi egală cu:
𝐿 = 𝑑̅ ∙ 𝑁𝑡𝑙𝑚
d - distanţa medie dintre două locuri de muncă alăturate.
b) dacă locurile de muncă sunt aşezate de o parte şi de alta a benzii transpoartoare, relaţia
devine:
̅
𝑑
𝐿= ∙ 𝑁𝑡𝑙𝑚 , (se măsoară în metri).
2

14
 5. Viteza de deplasare a produselor între locurile de muncă (este viteza benzii
transpoartoare)
̅
𝑑
𝑣= , (metri pe minut)
𝑇

Aplicaţie curs.
Pentru o linie de producţie în flux, se cunosc următoarele informaţii:
- producţia anuală (Q) care poate fi realizată în cadrul liniei este 70800 produse;
- la nivelul liniei se lucrează cu săptămână de lucru întreruptă în două schimburi a câte
8 ore şi 19 zile calendaristice întreruperi pentru repararea planificată utiljelor;
- în cadrul fiecărui schimb se înregistrează 2 întreruperi a 15 minute fiecare;
- distanţa dintre două locuri de muncă alăturate este de 1,5 metri. Locurile de muncă
sunt aşezate de o parte a benzii transportoare. (de o singură parte)
Tehnologia de fabricaţie cuprinde 5 operaţii cu următoarele durate:
𝑡1 - 3 minute
𝑡2 - 9 minute
𝑡3 - 6 minute
𝑡4 – 3 minute
𝑡5 – 9 minute
Să se fundamentaze parametrii de funcţionare ai liniei şi să reprezinte grafic primele
patru produse care ies de pe linia în flux. (Rezolvare foi)

15
 [Link].2018 – CURS 6

V. CAPACITATEA DE PRODUCTIE. DEFINITIE.

FACTORI DE INFLUENTA

Paralel cu preocuparea organizatiei de a cunoaste informatii despre nivelul cererii pe

piata pentru produsele sale exista si preocuparea de a cunoaste posibilitatile de realizare a
acestei productii; apare astfel notiunea de capacitate de productie.
Capacitatea de productie reprezinta productia maxima care poate fi obtinuta pe o
anumita perioada de timp intr-o veriga de productie in conditiile folosirii intensive si extensive
a mijloacelor de productie (utilaje sau suprafete de productie) si a celui mai eficient regim de
lucru.
Potrivit celui mai eficient regim de lucru la calculul capacitatii de productie nu se vor
lua in considerare urmatoatele situatii nefavorabile:
- Folosirea unor executanti cu grad de calificare necorespunzator;
- Folosirea unor materii prime de calitate inferioara;
- Neasigurarea la timp si completa cu materii prime de calitate si piese de schimb necesare
repararii utilajelor;
- Lipsa de energie, executarea unor reparatii accidentale.

Intrucat capacitatea de productie reflecta posibilitatile maxime de productie, ea va fi mai

mare sau egala in raport cu productia posibila, prevazuta sau executata. Cp ≥ Pp

Capacitatea de productie este influentata de o serie de factori dintre care:

1. Caracteristica dimensionala a verigii de productie (utilaje existente in veriga sau
suprafete de productie). Exprima dimensiunea verigii de productie sub raportul
posibilitatilor sale productive.
- Atunci cand veriga de productie are in componenta sa mai multe utilaje de acelasi tip,
caracteristica dimensionala este data de numarul total al utilajelor existente in veriga.
- Atunci cand veriga de productie are in componenta ei utilaje cu aceeasi destinatie
tehnologica pe care le caracterizam printr-o marime fizica specifica (suprafata sau
volum) caracteristica dimensionala este data de marimea fizica specifica totala a verigii
de productie.

16
 In ambele situatii prezentate la calculul marimii capacitatii de productie se iau in
considerare numai utilajele care participa la procesul tehnologic (aflate in functionare).
- Atunci cand in veriga de productie se executa operatii tehnologice cu prepoderenta
manuale (montaj, asamblare) caracteristica dimensionala a verigii este data de marimea
suprafetei de productie care participa la procesul tehnologic.
2. Norma de utilizare intensiva in veriga de productie. Reprezinta cantitatea maxima de
produse obtinuta in unitatea de timp pe o unitate caracteristica dimensionala a verigii de
productie (pe un utilaj, pe m2 sau pe unitate de marime specifica). Norma de utilizare
intensiva reprezinta randamentul utilajelor (instalatiilor). Se poate determina in doua
situatii:
- La intrarea in functiune a utilajului (instalatiei) se determina pe baza caracteristicilor
tehnico-productive din documentatia de proiectare elaborata; aceasta valoare se inscrie
in fisa sau cartea tehnica a utilajului.
- Pe masura exploatarii utilajului, parametrii tehnici vor avea un nivel din ce in ce mai
scazut, astfel ca norma de utilizare intensiva a utilajului (instalatiei) va trebui sa fie
revizuit. Astfel avem 4 etape:
a) Se considera anul precedent ca an de baza ale carui realizari vor sta la baza
fundamentarii noii norme de utilizare intensiva;
b) Din anul de baza se alege o luna calendaristica pentru care s-a obtinut cea mai mare
valoare a volumului productiei de catre utilajul/instalatia respectiva;
c) Din luna respectiva de aleg 10 zile consecutive pentru care s-au obtinut realizari de varf
in acea luna (cel mai mare volum de productie);
d) Se face o medie aritmetica a acestor valori si se compara cu rezultatele unor instalatii
de acelasi tip existente in alte organizatii.
In acest fel se alege norma de utilizare intensiva.
3. Norma de utilizare extensiva a verigii de productie. Reprezinta fondul de timp maxim
disponibil de functionare a verigii de productie pentru perioada de determinare a
capacitatii de productie. Spre deosebire de fondul de timp disponibil de functionare a
verigii, fondul de timp maxim disponibil de functionare reflecta cele mai mari
posibilitati de functionare zilnica a utilajelor sau suprafetelor din veriga de productie.
𝑇𝑚𝑑 = (𝑇𝑛 − 𝑇̅𝑟 ) × 𝑛𝑚𝑠 × 𝑑𝑠 − 𝑇̅𝑜𝑡
𝑇𝑛 – Fondul de timp nominal al perioadei respectie (zile lucratoare)
𝑇̅𝑟 – timp mediu de intreruperi pt reparatii planficate (zile lucratoare)
𝑛𝑚𝑠 – nr maxim al schimburilor de functionare a verigii de productie intr-o zi lucratoare (3)
17
𝑑𝑠 - (8 ore) durata unui schimb
𝑇̅𝑜𝑡 – timpul mediu pt opriri tehnologice programate (ore)
 Atunci cand in veriga de productie se lucreaza cu saptamana intrerupta:
𝑇𝑛 = 𝑇𝑐 − 𝑇𝑠 ; c – calendaristic, s – sarbatori
 Daca in veriga de productie regimul de lucru este cu saptamana neintrerupta:
𝑇𝑛 = 𝑇𝑐
Caracterul de medie pentru Timpul de reparatii si de opriri tehnologice apare deoarece
in componenta verigii de productie pot exista utilaje care au durate diferite pentru astfel de
opriri.
∑𝑚
𝑗=1 𝑇𝑟𝑗 × 𝑁𝑢𝑗 ∑𝑚
𝑗=1 𝑇𝑜𝑡𝑗 × 𝑁𝑢𝑗
𝑇̅𝑟 = ; 𝑇̅𝑜𝑡 = , 𝑢𝑛𝑑𝑒:
∑𝑚𝑗=1× 𝑁𝑢𝑗 ∑𝑚
𝑗=1× 𝑁𝑢𝑗

𝑇𝑟𝑗 – timp de reparatii pt fiecare utilaj din grupa j;

𝑇𝑜𝑡𝑗 – timp de opriri tehnologice pt fiecare utilaj din grupa j;
𝑁𝑢𝑗 – nr de utilaje (grupa de utilaje) omogene din punct de vedere al timpului de reparatii sau
de opriri tehnologice.
!!! Indiferent de nr schimburilor pentru care se programeaza sa functioneze veriga
de productie (utilaje, suprafete) => numarul maxim de schimburi x durata schimbului =>
3 x 8 = 24h.
4. Sortimentul optim de fabricatie. (Sortimentul productiei influenteaza marimea Cp,
prin aceea ca diferitele produse avand diverse norme de timp, determina anumite marimi
ale Cp si deci un Grad diferit de utilizare a acestuia. Sortimentul care asigura cea mai
buna utilizare a Cp se mai numeste Sortiment Optim.)

18
[Link].2018 – CURS 7

Fundamentarea marimii capacitatii de productie. Metodologie generala.

 Calculul marimii capacitatii de productie se aplica diferentiat:

- Pentru firmele cu specializare pe produs;
- Pentru firmele cu specializare tehnologica.

1. Intr-o firma cu specializare pe produs, in verigile sale de productie se executa un

anumit produs. Marimea capacitatii de productie la nivelul firmei se obtine insumand
marimile capacitatilor de productie ale verigilor componente.
2. In cadrul unei firme cu specializare tehnologica, verigile sale componente sunt
specializate pe executarea de faze ale procesului tehnologic pentru toate produsele
realizate in firma. In aceasta situatie, capacitatea de productie la nivelul firmei este data
de marimea capacitatii de productie a verigii conducatoare. Veriga conducatoare se
alege dupa urmatoarele criterii:
a) Are cea mai mare importanta sau insemnatate in procesul tehnologic;
b) Are cea mai mare pondere in valoarea de inventar a utilajelor;
c) Are cea mai mare pondere a manoperei in cadrul firmei (poate fi veriga cu cel mai mare
numar de muncitori/executanti).
In raport cu veriga conducatoare, celelalte verigi din cadrul firmei pot avea Excedent
sau Deficit de Capacitate de Productie.

Fundamentarea marimii capacitatii de productie in cadrul verigilor simple la nivelul

locului de munca:
1. In cazul locurilor de munca specializate pe produs exista:
 Locuri de munca unde procesul tehnologic se desfasoara pe sarje sau se desfasoara pe
cicluri de prelucrare:
𝑇𝑚𝑑 × 𝐾𝑝
𝐶𝑝 = 𝑁𝑢 × 𝐺𝑚𝑝 ×
𝑑ș
𝑁𝑢 – nr utilajelor existente in veriga care participa la procesul tehnologic;
𝐺𝑚𝑝 – greutatea materiilor prime introduse la o incarcare a utilajului;
𝑇𝑚𝑑 – fondul de timp maxim disponibil de functionare a utilajelor din veriga de productie;
𝐾𝑝 – coeficient de transformare din materie prima in productie utilizabila (reflecta pierderile);
𝑑ș – durata de elaborare a unei sarje (ciclu de prelucrare).

19
 Locuri de munca unde exista utilaje caracterizate de o norma de timp sau norma de
productie:
1
𝐶𝑝 = 𝑁𝑢 × 𝑇𝑚𝑑 × ; 𝐶𝑝 = 𝑁𝑢 × 𝑇𝑚𝑑 × 𝑛𝑝
𝑛𝑡
𝑛𝑡 – timpul normat unitar necesar prelucrarii unei unitati de produs (norma de timp);
𝑛𝑝 – productia normata unitara in veriga de productie.

 Locuri de munca unde utilajele existente sunt caracterizate de o marime fizica specifica
si o norma de utilizare intensiva:
𝐶𝑝 = 𝑀𝑓𝑡 × 𝑇𝑚𝑑 × 𝑁𝑢𝑖
𝑀𝑓𝑡 – marimea fizica specifica totala asociata utilajelor existente in veriga de productie;
𝑁𝑢𝑖 – norma de utilizare intensiva caracteristica utilajelor din veriga.

 Locuri de munca unde se executa operatii manuale (montaj, asamblare):

𝑆 × 𝑇𝑚𝑑
𝐶𝑝 = , 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑛𝑡 = 𝑡𝑛
𝑠𝑛 × 𝑛𝑡
𝑆 – suprafata totala de productie considerata;
𝑠𝑛 – suprafata normata unitara pentru prelucrarea unui produs/unitati de produs.

 Locuri de munca unde exista linii de productie in flux:

𝑇𝑚𝑑 ×60
𝐶𝑝 = ; 𝑇 – tactul de productie (functionare) a liniei in flux.
𝑇

2. Locuri de munca specializate tehnologic (se executa mai multe tipuri de produse):
In cazul locurilor de munca specializate tehnologic calculul marimii capacitatii de
productie se face pe baza unui produs considerat reprezentativ.
a) Locuri de munca unde utilajele sunt caracterizate de o norma de timp sau de
productie:

Etape de calcul:
1. Se considera produs reprezentativ produsul care indeplineste conditia:
𝑄𝑖 × 𝑛𝑡𝑖 = 𝑚𝑎𝑥 => 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑠 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡𝑖𝑣 => 𝑛𝑡𝑟, 𝑟=𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡𝑖𝑣

1
𝑄𝑖 × = max => 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑠 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡𝑖𝑣 => 𝑛𝑝𝑟
𝑛𝑝𝑖

20
 2. Se calculeaza coeficientii de echivalenta a produselor reale cu produs
reprezentativ:
𝑛𝑡𝑖 𝑛𝑝𝑖
𝐶𝑖 (𝑡) = ; 𝐶𝑖 (𝑝) =
𝑛𝑡𝑟 𝑛𝑝𝑟
3. Se transforma cantitatea de produse reale in cantitate de produs reprezentativ:
1
𝑄𝑖𝑒 = 𝑄𝑖 × 𝐶𝑖 (𝑡) ; 𝑄𝑖𝑒 = 𝑄𝑖 ×
𝐶𝑖 (𝑝)
4. Se insumeaza si se calculeaza totalul productiei reprezentative:
𝑛

∑ 𝑄𝑖𝑒
𝑖=1

5. Se calculeaza structura productiei reprezentative (in procente):

𝑄𝑖𝑒
𝑛 × 100 = (%)
∑𝑖=1 𝑄𝑖𝑒
6. Se calculeaza capacitatea de productie a utilajului exprimata in produs
reprezentativ:
1
𝐶𝑝𝑒 = 𝑁𝑢 × 𝑇𝑚𝑑 × ; 𝐶𝑝𝑒 = 𝑁𝑢 × 𝑇𝑚𝑑 × 𝑛𝑝𝑟
𝑛𝑡𝑟
7. Se repartizeaza capacitatea de productie dupa structura obtinuta la etapa 5:
𝑄𝑖𝑒
𝐶𝑝𝑒𝑖 = 𝐶𝑝𝑒 × ∑𝑛
𝑖=1 𝑄𝑖𝑒

8. Se transforma capacitatea de productie din produs reprezentativ in produs real:

𝐶𝑝𝑒𝑖
𝐶𝑝𝑖 = ; 𝐶𝑝𝑖 = 𝐶𝑝𝑒𝑖 × 𝐶𝑖 (𝑝)
𝐶𝑖 (𝑡)

b) Locuri de munca unde se executa operatii manuale; difera doar etapele:

1. Produsul reprezentativ se alege conform conditiei:
𝑄𝑖 × 𝑠𝑛𝑖 × 𝑛𝑡𝑖 = max => 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑠 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡𝑖𝑣 => 𝑠𝑛𝑟 𝑠𝑖 𝑛𝑡𝑟
2. Se calculeaza coeficientii de echivalenta a produselor reale cu produs reprezentativ:
𝑠𝑛𝑖 × 𝑛𝑡𝑖
𝐶𝑖 (𝑠;𝑛𝑡) =
𝑠𝑛𝑟 × 𝑛𝑡𝑟
6. Se calculeaza capacitatea de productie a utilajului exprimata in produs reprezentativ:
𝑆 × 𝑇𝑚𝑑
𝐶𝑝𝑒 =
𝑠𝑛𝑟 × 𝑛𝑡𝑟

21
[Link].2018 – CURS 8

Balantele capacitatii de productie la inceputul anului

Exprima marimea capacitatii de productie la nivelul fiecarei verigi din componenta

organizatiei precum si excedentele sau deficitele de capacitate de productie ale acestor verigi
comparativ cu veriga conducatoare. Se intocmesc pentru fiecare veriga in parte, exceptie
facand veriga conducatoare (pentru ea nu exista balanta).
Presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
1) Se determina marimea capacitatii de productie pentru fiecare veriga in parte (capacitate
de productie existenta);
2) Se determina capacitatea de productie necesara in raport cu veriga conducatoare. Avem
doua situatii:
a) Daca marimile capacitatilor de productie din verigile analizate sunt exprimate in
aceleasi unitati de masura atunci capacitatea de productie necesara in raport cu
veriga conducatoare este data de marimea capacitatii de productie existenta in veriga
conducatoare;
b) Daca marimile capacitatii de productie in verigile analizate sunt exprimate in unitati
de masura diferite pentru a putea fi comparate se folosesc anumiti coeficienti de
consum specific, si anume: inmultind, acesti coeficienti de consum specific, cu
marimea capacitatii de productie existenta in veriga conducatoare se obtine marimea
capacitatii de productie necesara in raport cu veriga conducatoare in unitatea de
masura a verigii analizate.
3) Prin compararea capacitatilor de productie existenta si necesara in cadrul verigilor
analizate se obtin excedentele sau deficitele de capacitate de productie in raport cu
veriga conducatoare.
𝐶𝑝𝑒𝑥𝑖𝑠𝑡𝑒𝑛𝑡 < 𝐶𝑝 𝑁𝑒𝑐𝑒𝑠𝑎𝑟 => 𝐷𝐸𝐹𝐼𝐶𝐼𝑇 (𝐷) 𝑠𝑎𝑢 (−);
𝐶𝑝𝑒𝑥𝑖𝑠𝑡𝑒𝑛𝑡 > 𝐶𝑝 𝑁𝑒𝑐𝑒𝑠𝑎𝑟 => 𝐸𝑋𝐶𝐸𝐷𝐸𝑁𝑇 (𝐸) 𝑠𝑎𝑢 (+)
4) Se transforma excedentele sau deficitele de capacitate de productie calculate anterior
din unitatile de masura ale verigii analizate in unitati de masura ale verigii conducatoare
prin impartirea la coeficientii de consum specifici;

22
 5) In cazul existentei unor deficite de capacitate de productie se calculeaza productia
posibila la nivelul organizatiei data de marimea capacitatii de productiei existenta in
veriga cu cea mai mica marime a capacitatii de productie.
6) Se calculeaza gradul de utilizare a productiei posibile si gradul de utilizare a capacitatii
de productie la nivelul organizatiei.

Exemplu situatia a):

intr-o firma produsele A si B sunt obtinute prin procesul de fabricatie din doua verigi
V1 si V2. Cantitatile de produse prelucrate anual sunt 35 mii buc A si 55 mii buc B.
In veriga V1 procesul se desfasoara pentru obtinerea produsului A la o grupa de utilaje
U1 cu urmatoarele caracteristici:
- timp de reparatii de 570 de ore pe an
- norma de timp pe produs corespunzatoare acestor utilaje este 0,2 ore/buc pentru
produsele A
- Nr de utilaje U1 = 2
- V1 lucreaza cu saptamana intrerupta in 2 schimburi a 8 ore
In veriga V2 procesul se desfasoara pentru obtinerea produselor A si B in cadrul unei
suprafete de productie de 1600 m2
- Timpul necesar pentru montajul unui produs si suprafata unitara de montaj sunt 2h/buc,
respectiv 45 m2/buc pentru A si 1,75h/buc, respectiv 60m2/buc pt B
- Veriga lucreaza cu saptamana intrerupta in 2 schimburi a 8 ore
La nivelul firmei V1 este veriga conducatoare.
a) Calculati Cp pt V1 si V2;
b) Elaborati balanta Cp la inceputul anului la nivelul firmei
c) Calculati productia posibila, gradul de utilizare al productiei posibile si gradul de
utilizare al Cp la nivelul firmei.

Caiet - rezolvare

23
Curs 9 (27.04.2018)
Indicatorii folosirii capacitatii de productie

Folosirea rationala a capacitatii de productie existente la nivelul verigilor de productie

este reflectata de anumiti indicatori, printre care:
- Excedentele sau deficitele de capacitate de productie
- Productia posibila
- Gradul de utilizare a capacitatii de productie
- Rezerva potentiala de productie
- Gradul de utilizare a productiei posibile

1. Indicatorul GRADUL DE UTILIZARE A CAPACITATII DE PRODUCTIE

exprima modul in care au fost folosite mijloacele de productie la nivelul firmei pe o perioada,
de regula, de 1 an.
𝑃𝑝𝑟𝑒𝑣
Gucp = 𝐶𝑃𝑚𝑎 ∗ 100
𝐶𝑖∗𝑇𝑓𝑖 𝐶𝑚∗𝑇𝑓𝑚 𝐶𝑠∗𝑇𝑓𝑠
CPma = Ce + 12 + + 12
12
Pprev = Productia prevazuta a fi executata la nivelul anului
CPma = Capacitatea de productie medie anuala la nivelul firmei
Ce = Capacitatea de productie existenta la inceputul anului
Ci = Capacitatea de productie intrata in functiune in timpul anului
Tfi = Timpul de functionare al acestei capacitati (exprimat in luni) de la intrarea in
functiune a capacitatii
Cm = Capacitatea de productie modernizata in timpul anului
Tfm = Timpul de functionare a acestei capacitati (exprimat in luni) dupa modernizarea
capacitatii
Cs = Capacitatea scoasa din functiune in timpul anului
Tfs = Timpul de nefunctionare al acestei capacitati (exprimat in luni) dupa scoaterea din
functiune a capacitatii

2. Indicatorul Rezerva potentiala de productie rezulta din diferenta dintre capacitatea

de productie la nivelul firmei si productia prevazuta/planificataa fi executata
Rp = CP - Pprev
𝑅𝑒𝑧 𝑝𝑟𝑜𝑑 𝐶𝑃−𝑃𝑝𝑟𝑒𝑣 𝑃𝑝𝑟𝑒𝑣
Rp (%) = ∗ 100 = ∗ 100 = (1- ) ∗ 100 = 100 – Gucp
𝐶𝑃 𝐶𝑃 𝐶𝑃
3. Indicatorul Productia posibila reprezinta volumul maxim de productie ce poate fi
obtinut (executat) la nivelul firmei sau al unei verigi complexe ca urmare a existentei unor
deficite de capacitate de productie, care limiteaza productia sub nivelul capacitatii de
productie la nivelul firmei.
Ppos = Cpvc – |Dmax|; Daca Dmax = 0 ==> Ppos = Cpvc; Dmax = Deficit max
Cpvc = Capacitatea de productie la nivelul firmei
Dmax = Nivelul maxim al capacitatii de productie existente, in raport cu veriga
conducatoare

24
 4. Indicatorul Gradul de utilizare al productiei posibile
𝑃𝑝𝑟𝑒𝑣
GuPpos = ∗ 100
𝑃𝑝𝑎𝑠
Planul de incarcare a utilajului este un document care contine indicatori grupati in
doua categorii:
a) Indicatori care provin din date statistice:
- volumul productiei fabricate
- normele de timp pe produs
- timpul disponibil de utilizare a unui utilaj
- timpul disponibil pe total utilaj
- coeficientul de indeplinire a normelor de timp
- numarul de utilaje existente in veriga de productie

b) Indicatori a caror marime rezulta prin prelucrarea indicatorilor din prima grupa:
- Numarul utilajelor necesare realizarii productiei
- Timpul necesar pentru realizarea productiei
- Excedent/Deficit de timp; Excedent/Deficit de utilaje

Etapele planului de incarcare:

1. Timpul necesar realizarii productiei prevazute
∑ 𝑄𝑖∗𝑛𝑡𝑖
Tnec = 𝐾 ; nti = norma de timp/prod
2. Timpul disponibil de functionare a unui utilaj (Td)
3. Timpul utilajelor existente in veriga de productie (Nuex)
4. Timpul disponibil de functionare pe total utilaje.
Tdt = Nuex * Td
5. Excedent/Deficit de utilaje.
E/D = Nuex - Nunec
6. Excedent/Deficit de timp.
E/D = Td - Tnec

25
 Problema:
Intr-o firma, produsul P este obtinut prin procesul de fabricatie in 3 verigi (V1, V2,
V3). In V1 se obtine semi-fabricatul S1, in V2 se obtine semi-fabricatul S2, iar in V3 se
asambleaza cele doua semi-fabricate (S1, S2), rezultand produsul P. Productia prevazuta
anual este 45.000 bucati. Procesul de productie se realizeaza pe sarje la o grupa de 15 utilaje
cu functionare continua (3 schimburi a 8 ore). Timpul de reparatii este de 20 zile
lucratoare/an.
Greutatea materiilor prime (Gp) introduse la o incarcare a utilajului este de 10 tone
materie prima, iar durata de elaborare a unei sarje (Ds) este de 6 ore. Coeficientul de
transfomrare a materiei prime in semi-fabricat S1 este 0,8.
In V2, procesul se desfasoara la o grupa de 10 utilaje ce functioneaza cu saptamana
intrerupta, 2 schimburi a 8 ore, 400 de ore/an intreruperi pentru raparatii planificate. Productia
orara a unui utilaj este de 5 bucati/ora
Pentru V3 se cunoaste capacitatea de productie de 164.000 bucati P. V3 este veriga
conducatoare
Coeficientii de consum specific sunt:
N1 = 1,5 t S1/buc S2
N2 = 4 Buc S2/buc P
a. Sa se calculeze gradul de utilizare a CP in V1
b. Sa se elaboreze balanta CP la nivelul firmei
c. Sa se calculeze productia posibila, gradul de utilizare a Ppos si gradul de utilizare a CP
la nivelul firmei.
Rezolvare pe caiet

26
Curs 10 (04.05.2018)
VII/VIII. Fundamentarea costului unitar al produselor

Desfasurarea activitatii de productie la nivelul unei firme necesita cheltuirea diferitelor

categorii de resurse utilizate (materiale, umane), denumite “Cheltuieli de productie”.
Totalitatea acestor cheltuieli de productie efectuate de o firma pentru producerea si
desfacerea productiei intr-o anumita perioada reprezinta costul productiei. Nivelul costului de
productie influenteaza nivelul profitului.
Fundamentarea costului unitar al productiei:
Conform metodei “pe articole de calculatie”, cheltuielile se impart in 2 categorii:
1. Cheltuieli directe – cele care se identifica si se repartizeaza direct pe fiecare produs in
parte. Aceste cheltuieli, tinand cont ca se pot atribui diferitelor produse care le-au
ocazionat chiar in momentul efectuarii, se mai numesc si cheltuieli individuale.
Ex: - Cheltuieli cu materii prime si materiale auxiliare directe
- Cheltuieli cu materialele recuperabile
- Salarii directe (muncitorilor direct productivi)
- Contributii la aceste salarii

2. Cheltuielile indirecte – cele care NU se pot identifica si NU se pot repartiza direct pe

produs. Aceste cheltuieli nu sunt legate direct de fabricarea unui anumit produs, ci
privesc intreaga productie la nivelul verigilor de productie si la nivelul firmei, motiv
pentru care se mai numesc si cheltuieli comune.

a) Cheltuieli indirecte de productie (comune de sectie):

- Cheltuieli cu functionarea si intretinerea utilajelor in cadrul verigilor de productie
- Salariile personalului de conducere de servire, tehnic din cadrul acestor verigi de
productie
- Contributiile aferente acestor salarii (CAS si Protectie Sociala)
- Materiale pentru intretinerea si curatenia cladirilor verigilor de productie
- Amortizarea verigilor de productier
- Iluminat, incalzit, telefon in cadrul acestor cladiri

b) Cheltuieli generale de administrare (ch. Gen. de administrare a intreprinderii)

- Salariile personalului de conducere si personalului TESA de interes general
- Contributii la aceste salarii
- Amortizarea cladirilor cu interes general
- Materiale pentru curatenia si intretinerea cladirilor de interes general
- Furnituri de birou, reviste, abonamente
- Detasari si deplasari
- Apa, salubritate

27
 c) Cheltuieli de desfacere (acolo unde au o valoare semnificativa, doar la firmelel mari)
- Cheltuieli cu incarcarea si expedierea produselor de la locul de executie pana la locul
de predare catre clienti
- Salariile personalului care desfasoara aceste activitati si contributiile aferente acestor
salarii
- Cheltuieli de ambalare a produselor, prezenta la targuri/expozitii, publicarea de
materiale promotionale

Cheltuielile indirecte se repartizeaza cu ajutorul unor chei de repartitie.

Fundamentarea cheltuileilor din cadrul costului unitar:
1. Cheltuieli directe:
- Cheltuieli cu materiile prime si cu materialele auxiliare directe se evalueaza pe baza
normei de consum de materii prime si materiale auxiliare si pretului de aprovizionare.
- Cheltuielile cu salariile directe sunt evaluate pe baza normei de timp necesare
executarii produsului respectiv si salariului mediu tarifar al fiecarei categorii de
executanti in parte
- Contributiile la salarii directe sunt evaluate conform unei norme legale, care se aplica
asupra salariilor directe

Cheltuielile indirecte de productie se repartizeaza cu ajutorul cheii de repartitie

𝑐ℎ𝑒𝑙𝑡𝑢𝑖𝑒𝑙𝑖 𝑖𝑛𝑑𝑖𝑟𝑒𝑐𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑐𝑡𝑖𝑒
𝐾1 =
𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑠𝑎𝑙𝑎𝑟𝑖𝑖 𝑑𝑖𝑟𝑒𝑐𝑡𝑒

Cheltuielile de administratie se repartizeaza cu ajutorul cheii de repartitie

𝑐ℎ𝑒𝑙𝑡𝑢𝑖𝑒𝑙𝑖 𝑔𝑒𝑛𝑒𝑟𝑎𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑎𝑑𝑚𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡𝑖𝑒
K2 =
𝑐𝑜𝑠𝑡 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑐𝑡𝑖𝑒 𝑎𝑙 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒𝑔𝑖𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑐𝑡𝑖𝑖 𝑓𝑎𝑏𝑟𝑖𝑐𝑎𝑡𝑒

Cheltuielile de desfacere se calculeaza ca o cota parte din cheltuieli generale de

administrate/ pe produs + cost de productie/ pe produs.

Planul costului unitar

- Materii prime + materii auxiliare directe
- Materiale recuperabile (-)
- Salarii directe Cheltuieli directe
- CAS + Protectie sociala (contributii la salarii directe) (+)

Cheltuieli indirecte de productie => K1

Cheltuieli indirecte de productie/ pe produs = K1 * Salarii directe
Cost de productie/pe produs = cheltuieli directe + cheltuieli indirecte de productie pe
produs

Cheltuieli generale de administratie => K2

Cheltuieli generale de administratie/pe produs = K2 * cost de productie/pe produs
Cost unitar = cost de productie pe produs + cheltuieli generale de administratie/pe
produs
(Cheltuieli de desfacere nesemnificative)

28
 Cheltuieli de desfacere semnificative => Cost unitar = Cost de productie/ pe produs +
cheltuieli generale de administratie/pe produs + cheltuieli de desfacere/pe produs
Aplicatie:
In verigile V1 si V2 ale unei firme se executa 3 tipuri de produse: P1, P2, P3. Pentru
produsul P1 se cunosc urmatoarele:
- m1 = norma de consum 100kg/buc pret aprovizionare 385 u.v./kg,
- m2 = norma de consum 75kg/buc pret aprivizionare 270 u.v./kg
Materiale recuperabile:
- Cantitate rezultata = 3kg/buc si pret aprovizionare 90 u.v/ kg
Salarii directe:
- V1 = timp normat 35 ore/buc; salariu tarifat = 260 u.v. /ora
- V2 = timp normat 57 ore/buc; salariu tarifat = 320 u.v. /ora
CAS si Protectie Sociala = 30%
- Pret de vanzare antecalculat = 171.000 u.v./buc
Pentru cele 2 verigi si pe ansamblul firmei se cunosc:
- Cheltuieli indirecte de productie: V1 = 1.108.000 u.v.; V2 = 1.375.000 u.v.
- Total salarii directe: V1 = 588.000 u.v.; V2 = 1.300.000 u.v.
- Cheltuieli generale de administratie: 1.140.000 u.v.
- Cost de productie al intregii productii fabricate: 57.000.000 u.v.
Sa se determine nivelul profitului antecalculat pe unitatea de produs P1.

P1
Materii prime – m1: 100*385 = 38.500 u.v./produs; m2: 75*270 = 20.250 u.v./produs
Materii recuperabile: 3*90 = 270 u.v./prod
Salarii directe: V1: 35h * 260 = 9.100 u.v./prod V2 = 37*320 = 18.240 u.v./prod
CAS + Prot Sociala: 30% * 9100 = 2.730 uv/prod 30% * 18.240 = 5472 u.v./prod .

Chelt directe = 38.500 + 20.250 – 270 + 9.100 + 18.240 + 2.730 + 5472 = 94.022
uv/prod
1.108.000
K1V1 = = 1,88
588.000
1.375.000
K1V2 = = 1,05
1.300.000
Cheltuieli indirecte de productie/pe produs:
V1 = 1,88 * 9.100 = 17.108 u.v./prod
V2 = 1.05 * 19.240 = 19.152 u.v./prod
V1 + V2 = 17.108 + 19.152 = 36.260 u.v./prod

Cost de productie/pe produs = 94.022 + 36.260 = 130.282 u.v./prod

1.140.000
K2 = = 0.02
57.000.000
Cheltuieli generale de administratie/pe produs = 0,02 * 130.282 = 2605 u.v./prod
Cost unitar = 130.282 + 2.605 = 132.887 u.v./prod
Profit unitar = Pvanzare – Cost unitar = 171.000 – 132.887 = 38.113

29
 Curs 11 (11.05.2018)
VI. Activitatea de întreţinere şi reparare a utilajelor

În timpul funcţionării, utilajele sunt supuse unui proces permanent de uzură care
influenţează caracteristice şi performanţele tehnico-economice ale utilajelor, având influenţă şi
asupra realizării producţiei în cantitatea şi calitatea cerută / dorită. Apare astfel nevoia aplicării
unei activităţi de întreţinere şi reparare a utilajelor. Principala lucrare care stă la baza acestei
activităţi este reparaţia definită ca o lucrare de înlăturare a defecţiunilor constate în funcţionarea
normală a utilajului în scopul scopul evitării ieşirii din funcţiune a utilajului înainte de termen.
Activitatea de întreţinere şi reparaţie se bazează pe două sisteme:
1. Sistemul de întreţinere şi reparaţii pe baza constatărilor;
2. Sistemul preventiv planificat.
Sistemul pe baza constatărilor este un sistem mai puţin complex care
presupune verificarea permanentă a stării tehnice a utilajelor de către un lucrător de specialitate
pentru a se putea constata starea de funcţionalitate a utilajului. Informaţiile obţinute se vor
înscrie într-o fişă tehnică proprie fiecărui utilaj.
Avantajul acestei metode este că firma cunoaşte din timp utilajele care vor intra
în reparaţie putând să-şi planifice realizarea producţiei pe restul utilajelor rămase în funcţiune.
Dezavantajul metodei constă în faptul că nu se poate elabora un plan de reparaţii pe o perioadă
de timp mai mare de un an cu consecinţe negative asupra încheierii contractelor cu furnizorii
de piese de schimb.

Sistemul de reparaţii preventiv planificat are un dublu caracter:

• preventiv prin faptul că sistemul presupune efectuarea unor controale în urma cărora,
se ia o serie de măsuri de corectare a abaterilor de la funcţionarea normală a utilajului în scopul
preîntâmpinării unei uzuri premature şi ieşirii utilajului din funcţiune înainte de termen.
• planificat datorită faptului că se cunosc datele calendaristice la care utilajele intră în
reparaţie pe baza unei motivaţii corespunzătoare. Acest sistem se aplică după două metode:
a) metoda standard se aplică în firmele care au un număr mare de utilaje; şi presupune
care lucrările şi intervenţiile tehnice care se aplica utilajelor au un caracter standard, indiferent
de starea tehnică a utilajelor la momentul respectiv. Dezavantajul acestei metode, constă în
faptul că se vor executa lucrări de reparaţie la utijele care nu necesită acest lucru prin starea lor
tehnică, ridicând în mod nejustificat costul reparaţiilor.

30
 b) metoda după revizie care presupune efectuarea unor revizii în vederea stabilirii stării
tehnice a utilajului; conform acestei metode, intervenţiile tehnice care se aplică utilajului sunt
gradate din punct de vedere al complexităţii lor.
- supravegherea şi întreţinerea zilnică a utilajelor;
- revizia tehnică;
- reparaţia curentă;
- reparaţia capitală.
Supravegherea şi întreţinerea zilnică a utilajului se realiează de către
lucrătorul de la locul de muncă respectiv sau de către un specialist în această activitate şi
presupune: supravegherea utilajului pe baza fişei lui de funcţionare şi întreţinere, precum si
operaţii de curăţare, reglare şi ajustare.
Revizia tehnică reprezintă o lucrare de inspectare a utilajului, prin care se
urmăreşte determinarea stării lui tehnice în vederea stabilirii reparaţiilor care trebuie efectuate:
reparaţia curentă de gradul I, reparaţia curentă de gradul II şi reparaţia capitală.
- revizia tehnică nu presupune înlocuirea de piese şi subansamble uzate.
Reparaţia curentă reprezintă o lucrare tehnică efectuată periodic în vederea
înlăturării uzurii prin înlocuirea pieselor sau subansamblelor uzate. (acestea pot fi reparate,
recondiţionate sau înlocuite). În cadrul acestei reparaţii se pot executa şi operatii de curăţare a
utilajului, precum şi recondiţionarea stratului de protecţie prin vopsire.
În funcţie de complexitatea lucrărilor efectuate, durata de timp dintre două
reparaţii şi costul pieselor şi subansamblelor înlocuite (costul reparaţiei), reparaţia curentă poate
fi de gradul I sau de gradul II.
Reparaţia capitală se efectuează la expirarea unui ciclu de funcţionare a
utilajului. În principal are drept scop menţinerea caracteristicilor iniţiale tehnico – productive
ale utilajului în scopul ameliorării stării lui de uzură. În cadrul acestei reparaţii se înlocuiesc
piesele şi subansambele uzate, dar pot avea loc şi lucrări de modernizare a utilajului.
În afara reparaţiilor cuprinse în sistemul preventiv planificat, un utilaj mai poate
suferi următoarele reparaţii:
1. reparaţii accidentale care se efectuează la intervale de timp nedeterminate
datorită scoaterilor neprevăzute din funcţiune a utilajelor, ca urmare a unei întreţineri şi utilizări
necorespunzătoare.

31
 2. reparaţii de renovare, se efectuează asupra utilajelor care au trecut prin mai
multe reparaţii capitale şi au un grad ridicat de uzură. (în cadrul acestor reparaţii se pot efectua
lucrări de modernizare a utilajelor)
3. reparaţii de avarie, au loc asupra utilajelor care au suferit deteriorări datorită
unor calamitati naturale (incendii, cutremure, inundaţii).
Elaborarea planului de întretinere şi reparare a utilajelor are la bază anumite
elemente:
• durata ciclului de reparaţie reprezintă intervalul dintre două reparaţii capitale;
• durata dintre două reparatii reprezintă mărimea intervalului de timp (în ore de
funcţionare a utilajului) dintre două reparaţii de acelaşi fel.
• structura ciclului de reparaţii, numărul, felul şi eşalonarea în timp a intervenţiilor
aplicate utilajului.
• timpul de staţionare în reparaţie (în zile lucrătoare).
Cunoscând durata dintre două reparaţii şi structura ciclului de reparaţii, se poate
realiza eşalonarea calendaristică în timp a intervenţiilor tehnice planificate.
Planul de întreţinere şi reparaţii se bazează pe faptul că toate intervenţiile tehnice
de un anumit grad le conţin pe cele de grad inferior.

32
 Curs 12 (18.05.2018)
Activitatea de transport intern la nivelul organizaţiei

În cadrul proceselor de servire a producţiei se regăsesc şi procesele de transport

intern. Pentru realizarea în condţii normale a procesului de producţie, fiecare resursă materială
trebuie să fie prezentă la momentul şi locul desfăşurării operaţiilor tehnologice, în cantitatea şi
dimensiunea stabilită. Pentru ca această situaţie să se desfăşoare în mod continuu, resursele
materiale intrate şi ieşite din procesul de producţie vor suferi un proces de transport şi
manipulare.
Transportul intern reprezintă transferul diferitelor categorii de încărcături între
verigile de producţie din interiorul organizaţiei în vederea aducerii acestora la locul de utilizare.
În funcţie de fluxurile de transport din cadrul transportului intern avem două
situaţii:
1. Atunci când fluxurile de transport au un caracter variabil (din punct de vedere al
cantităţilor direcţiei şi distanţei de deplasare) transportul intern se organizează pe baza unor
grafice de deplasare zilnice în conformitate cu necesităţile verigilor de producţie. (această
situaţie o întâlnim la producţia individuală şi în serie mică).
2. Atunci când fluxurile de transport au un caracter stabil sau permanent (din punct de
vedere al cantităţilor, direcţiei şi distanţei de deplasare), transportul intern se va organiza pe
baza unor planuri sau grafice de transport elaborate pe perioade de timp mai mari (producţia în
masă şi în serie mare). În această situaţie deplasarea mijloacelor de transport se face pe rute
constante. În cazul în care transportul intern se desfăşoară pe rute constante, există două variante
de sisteme de transport intern:
a) sistemul de transport pendular care constă în deplasarea mijlocului de
transport între două puncte dus-întors.
- pendular unilateral, atunci când mijlocul de transport pleacă încărcat cu materii
prime de la un punct de expediţie (depozit), descarcă la veriga de producţie resursele materiale
şi se întoarce la depozit neîncărcat.
Figura 1.

D V
eriga

33
 - pendular bilateral, atunci când mijlocul de transport pleacă încărcat de la
depozit cu materii prime pe care le lasă la veriga de producţie de unde încarcă produse şi semi-
fabricate întorcându-se la centrul de expediţie (depozit) cu încărcătură.
Figura 2.

b) Sistemul de transport inelar sau circular presupune ca mijlocul de transport

pleacă de la un punct de expediţie şi trece prin mai multe puncte de destinaţie întorcându-se la
locul de expediţie şi efectuând un traseu circular.
- circular cu flux crescător presupune că mijlocul de transport pleacă de la
punctul de expediţie fără încărcătură şi încarcă pe parcurs la punctele de destinaţie (verigi de
producţie) cantităţi variabile de produse şi semi-fabricate, întorcându-se la punctul de expediţie
încărcat.
Figura 3.
- circular cu flux aproximativ constant care presupune că mijlocul de transport
pleacă încărcat de la depozit cu materii prime, iar pe parcurs la centrele de destinaţie, încarcă si
descarcă aproximativ aceeaşi cantitate, întorcându-se la punctul de plecare încărcat cu
aproximativ aceeaşi cantitate cu care a plecat.
Figura 4.
- inelar cu flux descrescător presupune că mijlocul de transport pleacă încărcat
de la depozit şi descarcă la punctele de destinaţie cantităţi variabile, întorcându-se la depozit
fără încărcătură.
Figura 5.

Costul tehnologic unitar

În cadrul dezvoltării unui nou produs, o importanţă deoseobită o are alegerea

variantei optime de proces tehnologic în vederea realizării produsului respectiv.
Alegerea variantei optime a procesului tehnologic, reprezintă stabilirea şi adoptarea
pentru fabricarea unui produs dintr-un număr de procese tehnologice posibil de folosit a acelui

34
proces care prezintă cele mai mari avantaje din punct de vedere economic. Un criteriu în
stabilirea variantei optime este indicatorul costul tehnologic.
Costul tehnologic reprezintă suma cheltuielilor care depind de o variantă tehnologică.
Aceste cheltuieli se împart în:
- cheltuieli variabile care sunt acele cheltuieli care se modifică direct proporţional cu
mărimea cantităţii de producţie fabricată (cu materii prime, materiale auxiliare directe, salariile
directe, contribuţii la salarii directe).
- cheltuieli convenţional constante sau fixe sunt cele care nu-şi modifică volumul
proporţional cu canitatea de producţie fabricată (iluminat şi încălzit cladiri, materiale de
întreţinere şi curăţenie în cladiri, amortizare clădiri, salariile personalului de servire, economic,
administrativ, de conducere şi contribuţii la aceste salarii).
Costul tehnologic unitar se exprimă prin următoarea relaţie:
𝐶𝑐
𝐶𝑡𝑢 = 𝑉 +
𝑁

𝑉 – cheltuieli variabile pe unitatea de produs

𝐶𝑐 – Cheltuieli convenţional constante
𝑁 – mărimea lotului de fabricaţie
Există o anumită cantitate de producţie numită canitate critică pentru care costurile
tehnologice a două variante tehnologice sunt egale.

Costurile tehnologice a două variante (𝐶𝑡𝑢1 = 𝐶𝑡𝑢2 )

𝐶𝑐1 𝐶𝑐2
𝑉1 + = 𝑉2 +
𝑁𝑐𝑟 𝑁𝑐𝑟

𝐶𝑐2 − 𝐶𝑐1
𝑉1 − 𝑉2 =
𝑁𝑐𝑟
𝐶𝑐2 − 𝐶𝑐1
𝑁𝑐𝑟 =
𝑉1 − 𝑉2

Să se elaboreze planul de întreţinere şi reparaţii pentru un utilaj pentru care se cunosc

următoarele informaţii:

35
 - intervalul dintre două reparaţii de acelaşi fel este:

- pentru revizia tehnică (𝑅𝑡 ) – 1000 de ore

- pentru 𝑅𝑐1 – 2000 ore

- pentru 𝑅𝑐2 – 8000 ore

- pentru 𝑅𝑘 – 24 000 ore.

- timpul de staţionare în reparaţii a utilajului (în zile lucrătoare) este:

- pentru revizia tehnică (𝑅𝑡 ) – o zi

- pentru 𝑅𝑐1 – 5 zile

- pentru 𝑅𝑐2 – 9 zile

- pentru 𝑅𝑘 – 14 zile.
- în structura ciclului de reparaţii, data terminării felul şi numărul ultimei reparaţii în

anul de bază, a fost 18 noiembrie – prima reparaţie curentă de gradul 2 (𝑅𝑐2 )

- regimul planificat de funcţionare a utilajului – 2 schimburi a 8 ore cu săptămână de
lucru întreruptă.

𝑑𝑟𝑡 ∙ 𝑛
𝑇𝑖 = [ + 𝑡𝑠𝑖 ] ∙ 𝐾𝑐
𝑛𝑠 ∙ 𝑑𝑠
𝑡𝑠𝑖 – timp total de staţionare în reparaţii anterioare
365
𝐾𝑐 = = 1,43
365 − (52 ∗ 2 + 6)

1000 ∙ 1
𝑇1 = [ + 0] ∙ 1,43 = 89 𝑧𝑖𝑙𝑒 → 𝑅𝑡
2∙ 8

1000 ∙ 2
𝑇2 = [ + 1] ∙ 1,43 = 180 𝑧𝑖𝑙𝑒 → 𝑅𝑐1
2∙ 8

1000 ∙ 3
𝑇3 = [ + (1 + 5)] ∙ 1,43 = 276 𝑧𝑖𝑙𝑒 → 𝑅𝑡
2∙ 8
1000 ∙ 4
𝑇4 = [ + (1 + 5 + 1)] ∙ 1,43 = 367 𝑧𝑖𝑙𝑒 → 𝑅𝑐1
2∙ 8

36
 De baza De plan
Indicator / an
XI XII I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Nr. zile
12 31 31 28 31 30 31 30 31 31 30 31 30 31
calendaristice
Nr. zile
12 43 74 102 133 163 194 224 255 286 316 347 377 408
calendaristice
Felul
Rt Rc1 Rt Rc1
intervenţiei

37