UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE

Program de studii:
INGINERIA SI MANAGEMENTUL SISTEMELOR BIOTEHNICE

STUDIUL TRADUCTOARELOR INTELIGENTE

DIN COMPONENTA SISTEMELOR
BIOTEHNICE
RAPORT DE CERCETARE NR. 1

Coordonator Știintific:
Ș.l. dr. ing. Iulian-Claudiu Duțu
Masterand:
Popescu (Geanta) Mariana Ionela

- 2019 -

1
I

CUPRINS

TIPURI DE SEMNALE ŞI DE SURSE DE SEMNAL ..........................................................3

Surse de semnal flotante (floating signal source) .........................................................3-4
Surse de semnal cu referință la masă (ground-referenced signal source) ........................4
Configurarea intrărilor analogice ..................................................................................5-6
Tipuri de intrări analogice ................................................................................................6
Configuraţia de tip diferenţial ........................................................................................6-7
Configuraţii de intrare tip asimetric ...............................................................................8-9

BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................................10

2
CAPITOLUL 1
TIPURI DE SEMNALE ŞI DE SURSE DE SEMNAL
Din punct de vedere al achiziţiei de date, semnalele analogice pot fi clasificate în trei categorii:
semnale cu variaţie lentă în timp (de tip c.c.), semnale cu variaţie rapidă în timp, semnale în domeniul
frecvenţă.

Fig. 1.1 Tipuri de semnale

O dată încadrat semnalul analogic în una din categoriile de mai sus, pentru a putea realiza
achiziţia de date trebuie definite suplimentar câteva caracteristici ale semnalului, cum ar fi modul de
raportare a semnalului la masă sau viteza de variaţie în timp.
Un semnal de tip c.c. poate fi considerat un semnal lent variabil în timp, care poate fi măsurat
prin achiziţia unui singur punct. Totuşi, dacă peste semnalul de tip c.c. este suprapus un zgomot (care
poate fi rapid variabil în timp), trebuie luate anumite măsuri de precauţie pentru ca rezultatul achiziţiei
să nu fie viciat. În cazul semnalelor rapid variabile în timp sau al celor din domeniul frecvenţă, se
foloseşte achiziţia mai multor puncte cu o frecvenţă de eşantionare (rată de scanare sau de citire) mare.
Frecvenţa de eşantionare determină cât de des este realizată conversia analog-numerică. Cu cât această
frecvenţă de citire este mai mare, cu atât este posibilă achiziţia mai multor puncte (eşantioane) într-un
interval de timp dat şi prin urmare se obţine o mai bună reprezentare a semnalului original. Conform
teoremei lui Nyquist, frecvenţa de eşantionare trebuie să fie de cel puţin două ori mai mare decât
frecvenţa maximă a componentelor semnalului care este eşantionat, dar practic trebuie aleasă o frecvenţă
de eşantionare mult mai mare (frecvenţa Nyquist este suficientă pentru păstrarea informaţiei frecvenţiale
despre semnalul original, dar este insuficientă pentru reconstituirea cu precizie a formei semnalului
original în domeniul timp). Sursele de semnal analogic sunt de două tipuri: raportate (referite) sau ne-
raportate la masă, denumite şi surse flotante.

Surse de semnal flotante (floating signal source)

O sursă de semnal flotantă este o sursă care nu este conectată la sistemul de împământare
sau de masă al clădirii (sursa flotantă poate avea însă un punct de masă izolat) – Fig. 1.2

Fig. 1.2. Sursă flotantă de semnal

3
 Sursele flotante sunt fie surse de tip autonom, care nu sunt raportate la masă sau pământ, fie surse
cu izolare care sunt caracterizate de existenţa unei izolări galvanice între punctele de măsurare şi reţea
(deci izolate faţă de împământarea sau masa reţelei).
Exemple reprezentative de surse autonome sunt traductoarele generatoare (care nu sunt
împământate): termocupluri, traductoare electrochimice, piezoelectrice etc. şi sursele cu alimentare
autonomă (de tip baterie, nealimentate din reţea).
Exemple de surse cu izolare tipice sunt transformatoarele de tensiune, generatoarele de semnal
cu alimentare de la reţea prin transformator şi sursă de alimentare etc.
Masa de referinţă a unui semnal flotant trebuie să fie legată la intrarea analogică de masă a plăcii
de achiziţie, pentru a stabili o referinţă pe placă pentru semnal. În caz contrar, semnalul de intrare
măsurat apare ca flotant (variază).

Surse de semnal cu referință la masă (ground-referenced signal source)

O sursă de semnal cu referinţa la masă este o sursă conectată într-un fel la sistemul de masă sau
împământare al clădirii şi este prin urmare conectată deja la un punct comun de masă în raport cu placa
de achiziţie, presupunând că sistemul de calcul este alimentat de la acela şi sistem de alimentare (Fig.
1.3).

Fig. 1.3 Sursă de semnal raportată la masă

Sursele de semnal raportate la masă pot fi clasificate la rândul lor în surse diferenţiale şi surse
asimetrice.
Sursele diferenţiale furnizează un semnal de tip tensiune prin diferenţa tensiunilor de ieşire ale
unor surse echivalente, care, raportate la masă sau împământare, controlează potenţialele punctelor de
măsurare. Exemple tipice sunt punţile tensometrice şi schemele de măsurare a curentului unor
consumatori alimentaţi în c.c.
Sursele asimetrice (single-ended) au unul din punctele de măsurare conectat la masă sau la
împământare. Surse asimetrice sunt de exemplu consumatorii industriali pentru care se măsoară
tensiunea la borne şi termocuplurile cu împământare (prin obiectul a cărui temperatură se măsoară).
Prin urmare, în categoria semnalelor provenite de la sursele raportate la masă intră ieşirile
neizolate ale instrumentelor şi dispozitivelor care sunt alimentate de la reţeaua clădirii, aceeaşi cu cea
care alimentează sistemul calculator-placă.
Diferenţa de potenţial între punctele de masă a două instrumente conectate la aceeaşi reţea este
tipic între 1mV şi 100mV, dar poate fi mult mai mare dacă circuitele de distribuire a puterii nu sunt
realizate corect. Dacă semnalul provenit de la sursa raportată la masă este măsurat incorect, această
diferenţă între punctele de masă apare ca o eroare de măsurare. Pentru a evita apariţia erorilor, trebuie
eliminate diferenţele de potenţial de masă, prin respectarea instrucţiunilor de conectare.

4
Configurarea intrărilor analogice
După definirea tipului de semnal analogic care va fi achiziţionat şi după determinarea tipului
sursei care furnizează semnalul respectiv, trebuie realizată o configurare a circuitului intrărilor analogice
ale plăcii de achiziţie. Configurarea intrărilor analogice constă în setarea corespunzătoare a polarităţii,
domeniului de intrare şi a tipului intrărilor analogice.
Plăcile de achiziţie oferă de regulă două posibilităţi pentru polaritatea intrărilor analogice: intrare
unipolară şi intrare bipolară. Intrarea unipolară presupune un domeniu de intrare între 0 şi Vref, unde
Vref este o tensiune de referinţă pozitivă. Intrarea bipolară presupune că acest domeniu este între - Vref şi
+ Vref. Selectarea polarităţii şi a domeniului de intrare se poate realiza prin poziţionarea unor jumpere
sau prin software, în funcţie de tehnologia de realizare a hardware-ului de achiziţie.
Selectarea polarităţii sau gamei domeniului semnalului de intrare se face în funcţie de domeniul
şi polaritatea semnalului efectiv care se conectează la intrările analogice ale plăcii. Un domeniu de intrare
mai larg poate face posibilă conectarea la semnale cu variaţie mai mare dar se sacrifică rezoluţia
(precizia). Folosind un domeniu de intrare mai îngust se creşte precizia conversiei analog-numerice, în
schimb semnalul de intrare poate ieşi din domeniu, rezultând măsurări imprecise.
De exemplu, dacă semnalul de intrare este garantat că nu va fi negativ (va fi deci peste 0 V), o
intrare unipolară este potrivită. Dacă semnalul poate fi negativ atunci citirea va fi eronată şi este
recomandată în acest caz intrarea bipolară.
Pentru a putea creşte flexibilitatea utilizării hardware-ului, majoritatea plăcilor de achiziţie
utilizează amplificări programabile software. De exemplu, placa de achiziţii AT-MIO-16H (National
Instruments) are amplificări programabile de 1, 2, 4, 8 şi se pretează la semnale de nivel înalt. Placa AT-
MIO-16L (National Instruments) are amplificări programabile de 1, 10, 100 şi 500 şi este proiectată să
măsoare semnale de nivel scăzut.

Tabelul 1.1. Domeniul efectiv de intrare şi precizia de măsurare în funcţie

de domeniul de intrare şi de amplificare

Domeniul Domeniul efectiv

Amplificarea Precizia
de intrare de intrare

1 0...10 V 2,44 mV
2 0...5 V 1,22 mV
0...10 V
4 0...2,5 V 610 µV
8 0...1,25 V 305 µV

1 -5...5 V 2,44 mV
2 -2,5...+2,5 V 1,22 mV
-5...+5 V
4 -1,25...1,25 V 610 µV
8 -0,625...+0,625 V 305 µV

5
 1 -10...+10 V 4,88 mV
2 -5...+5 V 2,44 mV
-10...+10 V
4 -2,5...+2,5 V 1,22 mV
8 -1,25...1,25 V 610 µV

Cu amplificarea setată în mod adecvat, întreaga rezoluţie a CAN-ului de pe placa de achiziţie

poate fi folosită pentru măsurarea cât mai precisă a semnalului de intrare.
Pentru exemplificare, în Tabelul 1.1 sunt prezentate domeniile generale de intrare, precizia atinsă
şi amplificarea obţinută pentru placa AT-MIO-16H. Precizia de măsurare depinde de rezoluţia CAN-
ului utilizat (la placa AT-MIO-16 rezoluţia CAN-ului este de 12 biţi).

Tipuri de intrări analogice

După setarea corespunzătoare a polarităţii şi domeniului de intrare, semnalul care trebuie măsurat
poate fi conectat la hardware-ul de achiziţie. Pentru majoritatea plăcilor de achiziţie, există trei tipuri de
configurare a circuitului de intrare analogică: intrare diferenţială (DIFF – Differential input), intrare
asimetrică (single-ended) cu referinţă (RSE – Referenced Single-Ended input) şi intrare asimetrică fără
referinţă (NRSE – Non Referenced Single-Ended input).
Tipul configuraţiei de intrare se alege în funcţie de tipul sursei de semnal analogic, precum şi în
funcţie de alte consideraţii cum ar fi lungimea cablurilor de legătură şi nivelul semnalului. Tabelul 1.2
cuprinde recomandări pentru alegerea configuraţiilor de intrare în funcţie de tipul sursei de semnal.

Tabelul 1.2. Configuraţii de intrare recomandate

Tipul semnalului Configuraţie de intrare
recomandată
(sursei de semnal)

Referință la masă (ieşiri neizolate, DIFF

instrumente puse în aceeaşi priză) NRSE
DIFF cu punte de rezistoare
Flotant (baterii, termocupluri, ieşiri izolate)
RSE

Configuraţia de tip diferenţial

Conexiunea diferenţială este aceea în care fiecare semnal analogic de intrare are propriul semnal
de referinţă sau propria cale de întoarcere a semnalului. Fiecare semnal de intrare este legat la intrarea
pozitivă a amplificatorului de instrumentaţie de pe placă, iar referinţa (returul) fiecărui semnal de intrare
este legată la intrarea negativă a amplificatorului de instrumentaţie. Semnalele de intrare sunt legate la
amplificatorul de instrumentaţie prin intermediul multiplexorului de pe placă. Fiecare semnal de intrare
foloseşte două din intrările multiplexorului - una pentru semnal şi alta pentru referinţa semnalului. Prin
urmare, în cazul configuraţiei diferenţiale, semnalul de intrare nu este conectat la masă sau la
împământarea sistemului. În Fig. 1.11 este prezentată o configuraţie de intrare analogică cu 8 canale
diferenţiale, AIGND fiind masa circuitului de intrări analogice al plăcii.

6
 Fig. 1.4. Configuraţie de intrare analogică diferenţială (8 canale)

Utilizarea configuraţiei de intrare diferenţiale se recomandă atunci când:

• semnalele de intrare au nivel scăzut (mai mic de 1V);
• cablurile de conectare la placa de achiziţie sunt de lungime mare;
• oricare din semnalele de intrare necesită puncte de referinţă de masă separate;
• cablurile prin care se transmite semnalul traversează medii cu zgomote.
Conexiunile diferenţiale permit creşterea rejecţiei semnalului pe mod comun, rejecţia zgomotului
şi permit variaţia semnalelor de intrare între limitele de mod comun ale intrării amplificatorului de
instrumentaţie. Un sistem de măsurare diferenţial ideal măsoară doar diferenţa de potenţial dintre intrarea
pozitivă şi cea negativă. Orice tensiune prezentă la intrarea amplificatorului de instrumentaţie în raport
cu masa este numită tensiune de mod comun, iar sistemul diferenţial ideal rejectează complet (nu
măsoară) această tensiune de mod comun – a se vedea Fig. 1.5.

Fig. 1.5. Sistem de măsurare diferențial

7
Configuraţii de intrare tip asimetric
Conexiunile single-ended sunt acelea în care toate semnalele analogice de intrare pe placă sunt
referite la o masă comună. Semnalele de intrare sunt legate la intrarea pozitivă a amplificatorului de
instrumentaţie de pe placă, iar punctele lor de masă comune sunt legate la intrarea negativă a
amplificatorului de instrumentaţie.
Utilizarea conexiunilor single-ended este recomandată atunci când:
• semnalele de intrare au nivel mare (mai mare de 1V);
• cablurile de conectare la placa de achiziţie au lungime mică şi traversează un mediu fără
zgomote;
• toate semnalele de intrare au acelaşi semnal de referinţă.
Dacă oricare din precedentele criterii nu poate fi îndeplinit, este recomandată folosirea
configuraţiei DIFF.
Configuraţia RSE – intrare asimetrică cu referinţă – este folosită pentru surse de semnal flotante;
în acest caz placa de achiziţie furnizează un punct de masă de referinţă pentru semnalul extern – Fig. 1.6.

Fig. 1.6. Configuraţie de intrare analogică RSE (16 canale)

Configuraţia NRSE – intrare asimetrică fără referinţă – este folosită pentru surse de semnal
raportate la masă (grounded-referenced signal sources); în acest caz, semnalul extern are propriul punct
de masă de referinţă. În Fig. 1.7 este prezentată o configuraţie de intrare de tip NRSE, în care AISENSE
este referinţa comună pentru măsurători, iar AIGND este masa sistemului. Toate semnalele de intrare
(provenind de la surse de semnal raportate la masă) au aceeaşi referinţă comună AISENSE.

8
 Fig. 1.7 Configuraţie de intrare NRSE (16 canale)

În concluzie, configuraţia diferenţială este preferabilă pentru că rejectează atât erorile de mod
comun cât şi zgomotele, dar configuraţiile asimetrice permit folosirea unui număr dublu de canale de
intrare şi sunt acceptabile atunci amplitudinea erorilor este mai mică decât precizia cerută.

9
 BIBLIOGRAFIE

[1] Jurca, T., Stoiciu, D., Instrumentaţie de măsurare. Structuri şi circuite, Ed. de Vest, Timişoara, 1996.
[2] Lyons, R.G., Understanding Digital Processing, Addison-Wesley Publishing Company, 1997.
[3] Marin, C., Petre, E., Popescu, D., Ionete, C., Selişteanu, D., Teoria Sistemelor. Probleme, Ediţia a
doua, Ed. Sitech, Craiova, 2000.
[4] Marin, C., Popescu, D., Petre, E., Ionete, C., Selişteanu, D., Teoria Sistemelor, Ed. Universitaria,
Craiova, 2001.
[5] Nachtingal, Chester L. (ed.), Instrumentation and Control. Fundamentals and Applications, John
Wiley & Sons, Inc., New York, 1990.
[6] Nussbaumer, H., Informatique industrielle II, Presses Polytechniques Romandes, Lausanne, 1986.
[7] Oppenheim, A.V., Schafer, R.W., Discrete-Time Signal Processing, Second Edition, Prentice Hall
International, 1999.
[8] Porat B., A Course in Digital Signal Processings, John Wiley & Sons, Inc., New York, 1997.
[9] Rosch, L., Totul despre Hardware (ed. II), Ed. Teora, Bucureşti, 2001.
[10] Săvescu, M., Petrescu, T., Ciochină, S., Semnale, Circuite şi Sisteme - Probleme, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1981.
[11] Selişteanu, D., Ionete, C., Petre, E., Popescu, D., Şendrescu, D., Ghid de programare în LabVIEW.
Aplicaţii pentru prelucrarea semnalelor, Tipografia Universităţii din Craiova, 2003.
[12] Selişteanu, D., Ionete, C., Petre, E., Popescu, D., Şendrescu, D., Aplicaţii LabVIEW pentru achiziţia
şi generarea datelor, Editura SITECH, Craiova, 2004.
[13] Ştefănescu, S., Filtre, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1987.
[14] Tompkins, W.J., Webster, J.G.W. (editori), Interfacing Sensors to the IBM PC, Prentice Hall, SUA,
1988.

10