1.

Recenzia cărții „Copilul, ființă divină, dar neînțeleasă” – Maria Montessori

Tradusă şi prelucrată de Ilie Şulea-Firu, această broşură a fost scrisă pentru părinţi şi
educatori. Voi aşeza pe capitole textul acestei broşuri, pentru o accesare mai rapidă. El reprezintă o
ediţie revăzută după broşura COPILUL, imprimată de traducător în 1933, la tipografia „Cartea
Românească”. A fost publicată în 1991 de Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltarea Creativităţii. De
subliniat afirmaţia traducătorului: „am devenit un adept convins al acestei metode, care, deşi poartă
numele Montessori, nu este o metodă a ei, ci, aşa cum ţinea Maria Montessori să precizeze, este
metodă ştiinţei (observarea şi experimentul ştiinţific) aplicată de ea în domeniul educaţiei în familie şi
în şcoală.

Mulţi cred că şcoala cea mai de dorit pentru copii ar fi aceea care ar copia familia şi în care
învăţătoarea s-ar purta ca o mamă (spre ex. „l’ecole maternelle” –în franceză). Nu suntem de
această părere. Nu există pe lume nici un loc care s-ar putea reproduce spre fericirea copilului.
Copilul este un necunoscut, atât în şcoală, cât şi în familie. Aceasta este problema ce se ridică în
faţa noastră. Şi trebuie să alungăm din ochii noştri o anumită ceaţă de prejudecăţi şi de ignoranţă,
cu atât mai orbitoare, cu cât ne credem mai învăţaţi, ca să putem vedea ce trebuie să facem pentru
copil.

Importanța acestei teme abordate pentru disciplinele pedagogice este una crucială,
deoarece aduce o soluție către învățământului classic, iar copilul este privit cu alți ochi.

Un poet (n. tr. – autoarea obişnuia să introducă în conferinţele, cursurile şi publicaţiile sale,
într-un context ştiinţific, fraze în stil poetic, ceea ce a făcut pe mulţi critici ai săi să îi reproşeze că nu
respectă formă de exprimare strict ştiinţifică) ar putea scrie despre copil aşa (de fapt nu e poveste,
nici poezie; este numai o descriere: preludiul vieţii copilului, neînţeles încă de la naşterea sa). Tatăl
poate va dori să-i vadă ochişorii; îi deschide, ca să vadă ce culoare au pupilele ce-l vor privi odată.
În acest timp, toţi se întrec în a face linişte şi întuneric în jurul mamei, care a suferit şi este obosită;
dar copilul nu este obosit? Cine se gândeşte să facă linişte şi întuneric în jurul lui, ca să se poată
obişnui încetul cu încetul la noul mediu? De fapt, nimeni nu îndrăzneşte să îl atingă, pentru că este
atât de fraged; rudele şi mama îl privesc cu îngrijorare, încredinţându-l unor „experte”. Există mâini
experte, şi toţi se liniştesc, nu simt nevoia de a apăra acest corp micuţ care nu a fost niciodată atins
de cineva.

În schimb pisicile, câinii, păsările sunt extrem de geloase: nimeni nu ar putea, nu să atingă,
dar nici să privească de aproape pe micuţii lor. Atunci această pagină nu este numai o pagină albă,
ci este o lacună în natură.Se zice: „Dar ce să facem? Cineva tot trebuie să atingă copilul odată!” Da,
însă acele mâini trebuie să fi învăţat să atingă o fiinţă delicată, căci sunt mâini grosolane, mâini
aspre, care nu ştiu să prindă decât pentru a nu lăsa să cadă. Noul născut este îmbrăcat, sau chiar
înfăşat; ceea ce linişteşte familia este existenţa unor mâini experte (astăzi există maternităţi
Montessori-Centri di nascita Montessori-şi asociaţii naţionale şi internaţionale pentru educarea
părinţilor, medicilor şi asistentelor infantile în vederea unei “primiri” a noului născut după indicaţiile
dr. Maria Montessori.

Locul ocupat de această lucrare nu poate fi definitivat cu exactitate, deoarece reprezintă o

notă de originalitate în lungul șir de lucrări al pedagogiei.
2. 10 idei ce caracterizează Pedagogia alternativă Montessori

„Nimeni nu poate fi liber dacă nu este independent,prin urmare, primele manifestări active ale
libertății individuale ale copilului trebuie să fie în aşa fel încât, ghidat prin această activitate copilul să
poată ajunge la independență.” (Maria Montessori)

1) Mişcarea liberă stimulează cunoaşterea: Manipularea obiectelor duce la dezvoltarea gândirii şi a

învățării. Maria Montessori consideră că ,,Mâna este organul minții”. Copilul îşi va dezvolta şi rafina
simțurile, va dobândi deprinderi eficiente în domeniile studiate.

2) Copiii iau decizii în mod liber: Copiii au posibilitatea de a lua decizii referitoare la jocul şi munca
lor.

3) Interesul stă la baza educației: Copiii acumulează cunoştințe de lungă durată doar atunci când
sunt interesați de anumite subiecte. Astfel lecțiile sunt organizate pentru a inspira şi a stârni
curiozitatea, pentru a-i stimula în învățare.

4) Recompensele extrinseci sunt evitate: Nu există recompense materiale şi note deoarece se

consideră că cea mai mare recompensă este mulțumirea realizării unui lucru.

5) Se acumulează cunoştințe cu şi de la ceilalți copii: În instituțiile Montessori, cunoştințele nu sunt

oferite de educator ci fiecare copil învață descoperind singur sau de la alți copii. Sunt încurajate
experiențele sociale, cooperarea şi oferirea ajutorului.

6) Se acumulează cunoştințe în context: Cunoştințele învățate sunt aplicate, ,,învață făcând”.

Procesul de învățare este situat în sfera aplicabilității, iar cunoştințele dobândite sunt mai profunde.

7) Copilul îşi exercită voința liber într-un cadru limitat: Adulții stabilesc anumite limite clare şi lasă
copiii să se desfăşoare liber între aceste granițe. Copilul învață astfel să gândească, să empatizeze
şi să fie maturi.

8) Ordinea din clasă determină ordine în minte: Clasele Montessori sunt bine organizate fiind un
instrument de învățare: inspiră sentimentul ordinii şi-i permite să exploreze, să învețe şi să se
recreeze.

Problema dezbatută este una de actualitate, deoarece mulți copii se pierd în sistemul clasic de
învățământ și nu reușesc să se dezvolte la potențialul lor maxim, ba chiar o bună parte sunt nevoiți
să repete clasele sau să recurgă la abandonul școlar.

3. Problema pedagogiei Montessori

Educația Montessori are ca motto ‘Elevii învață ceea ce fac! ‘ Scopurile specifice pentru copiii care
frecventează școlile Montessori sunt:

1. sprijinirea copilului în procesul de socializare:

-deoarece copiii lucrează și se joacă împreună, își dezvoltă deprinderi de socializare foarte
importante; activitățile în grup îi învață pe copii să coopereze, să colaboreze, să negocieze și să-și
dezvolte înțelegerea și respectul față de ceilalți

2) ajută dezvoltarea inteligenței imaginației:

-s-a dovedit că un copil învață cel mai bine atunci când execută ceva; prin activități stimulative, care
îi permit să manipuleze, să cerceteze și să exploreze, copilul își va dezvolta și rafina simțurile, își va
forma deprinderi bine conturate în domeniul matematicii, limbii, muzicii, științei și vieții practice

3) stimularea unei curiozități permanente a copilului:

-copiii au o dorință naturală de a ști; furnizându-i copilului o varietate de experiențe, activități și

materiale, această dorință se va transforma în curiozitate, iar curiozitatea stă la baza învățării

4) sprijinirea copilului în construirea unui respect de sine ridicat:

-activitățile se desfășoară astfel încât fiecare nou pas se construiește pe deprinderile pe care copilul
le stăpânește deja, în acest fel insuccesul fiind eliminat din experiență copilului; pe măsură ce copilul
trăiește succes după succes, capătă siguranță că poate învăța singur;

-respectul de sine se va dezvolta și el va deveni încrezător în propriile forțe și idei

5)dezvoltarea la copil a unei atitudini pozitive față de școală și învățătură:

– în educația copiilor trebuie să existe un echilibru între învățare și recreere, între ordine și alegere,
între activități individuale și de grup, iar activitățile de explorare, investigare și cercetare să nu fie
întrerupte;

– prin activități conduse de ei înșiși, copiii pot lucra în ritm propriu și pot repeta activitățile până la
stăpânirea deplină; această contribuie la succesul școlar al copilului, deoarece acestuia îi place
ceea ce face.

6) dezvoltarea inițiativei și perseverenței:

– deoarece copiilor li se oferă o gamă largă de activități, ei se obișnuiesc să-și aleagă propria
muncă;

-copilul este încurajat să-și dezvolte inițiativa și să-și construiască deprinderi de conducător, ceea ce
inspiră creșterea individuală;

– prin încercare și eroare și prin încurajarea de a duce la bun sfârșit o activitate odată începută,
copiii învață să persevereze

7) asistarea copilului în construirea unor deprinderi de ascultare și concentrare solide

– abilitatea de a asculta și de a urmări instrucțiunile, sunt baza unei învățări eficiente; prin aceste
experiențe, copilul își va forma deprinderi pozitive de ascultare, atenție și concentrare
8) punerea bazelor siguranței de sine, autodisciplinei și simțului de ordine:

– clasa Montessori este ea însăși un instrument de învățare de neprețuit; spațiul este simplu și bine
organizat;

– totul este astfel aranjat încât să inspire copilului un sentiment al ordinii, dar și să-i permită să
exploreze, să învețe și să se recreeze

9) ajutarea copilului în dezvoltarea deprinderilor senzorio-motorii:

– multe activități din clasa Montessori sunt proiectate pentru a ajuta copiii să capete controlul asupra
mușchilor și mișcărilor proprii; efectuând multe din aceste activități, copilul își dezvoltă mușchii
degetelor, ceea ce îl va ajută să-și controleze mai bine mâna când va începe să scrie

10) întărirea abilităților de discriminare și judecată ale copilului:

– activitățile de clasificare, sortare, potrivire, prin care copilul este provocat să distingă asemănări și
deosebiri de mărime, formă, culoare, textură, miros, gust, sunet etc., dezvoltă și rafinează toate
simțurile copilului.

Comparativ cu alte lucrări, această lucrare servește drept un ghid în lumea copiilor pentru o
înțelegere multilateral dezvoltată, iar originalitatea ei nu poate fi pusă la îndoială de nimeni.
Interesant este si faptul ca abordeaza un subiect oportun general valabil, si anume educatia,
dezvoltarea persoanei.

Educația Montessori a fost înființată în 1907 de către Dr. Maria Montessori, prima femeie
medic din Italia. Metoda ei se bazează pe observarea științifică a proceselor de învățare la copii.
‘Copiii învață singuri’ este una dintre cele mai surprinzătoare descoperiri ale Mariei Montessori, pe
baza căreia a proiectat un mediu pregătit în care copiii pot să aleagă liber dintr-un număr de activități
de dezvoltare speciale.

Analiză SWOT

Spre deosebire de școală tradițională, în alternativă Montessori, învățarea se realizează

prin toate cele cinci simțuri, nu numai prin ascultare și citire. Copiii din clasele Montessori învață
în ritmul lor individual, propriu și își aleg propria activitate din sute de posibilități. Învățarea este un
proces de descoperire care conduce la concentrare, motivare, auto-disciplină și dragoste
de învățare. Copii cu vârste diferite sunt grupați în aceeași clasă, formând comunități în care cei mai
mari împărtășesc în mod spontan cunoștințele celor mai mici, având astfel posibilitatea
consolidării propriei cunoașteri.

Gruparea pe vârste diferite permite fiecărui copil să descopere propriul ritm fără să trăiască
complexe de superioritate simțindu-se ‘avansat’ în inferioritate, ‘rămas în urmă’, în raport cu colegii.
Educația Montessori, în viziunea celei care a fundamentat-o dr. Maria Montessori, își propune să
învețe copilul să gândească și să acționeze independent, într-o manieră responsabilă.

Filosofia metodei de educație Montessori se bazează pe preocuparea de a oferi tuturor

copiilor oportunitatea de a se dezvolta la potențialul lor maxim și libertatea de a găși soluții pentru
propriile lor probleme. Automotivarea fiind considerată cheia învățării complete, copilul și învățarea
sunt situați pe primul loc, iar predarea și programa de educație pe locul al doilea.
 Educatorii Montessori pledează pentru conceperea unui mediu de instruire bazat pe obiecte
mici, ușor de manipulat și detaliate din punct de vedere vizual. Metoda de educație este o metodă
științifică, bazată pe observarea obiectivă a copilului, pe pregătirea mediului de instruire pe baza
observățiilor realizate și pe conceperea programei de educație în mod creativ, în funcție de nevoile
copilului

În primul rând, profesorul observă în permanență interesele fiecărui copil și facilitează

cercetarea individuală în domeniul acestor interese. Nu există alte cerințe curriculare decât cele
stabilite în Curriculum-ul Național, sau cele cerute la admiterea în liceu sau de examenul de
capacitate și cel de bacalaureat. Acestea iau o cantitate de timp minimă. În al doilea rând, de la
vârstă de 6-7 ani elevii proiectează contracte cu cadrul didactic care trebuie să le îndrume activitatea
solicitată, să păstreze un echilibru general al domeniilor de activitate și să-i învețe să devină
responsabili față de propria educație și de utilizarea timpului. Activitatea din ciclul elementar și
gimnazial cuprinde și materii care, de obicei, apar la liceu.

Motivul pentru care această carte mi-a plăcut în mod deosebit este acela că schimbă polul
de importantă în cadrul procesului de învățare, dacă în cea clasică, profesorul și elevul sunt pe picior
de egalitate, uneori chiar profesorul fiind mai important, în această carte este descries modul prin
care copilul devine propriul profesor.

Student:

Gherlan Ionuț-Antoniu

Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică

(Calculatoare cu predare în Limba Engleză)