Complementul indirect
▪ arată la cine se referă acţiunea unui verb / locuţiune verbală sau însuşirea unui adjectiv ori a
unui adverb.
▪ întrebări: cui? la cine? la ce? de cine? de ce? despre cine? despre ce? pentru cine? pentru ce?
▪ Regentul complementului indirect:
a) verb:
Ce zici despre una ca asta?
b) locuţiune verbală:
Mi-aduc aminte de zilele frumoase de Crăciun!
c) adjectiv:
Deprins cu astfel de odăi, băiatului i se păru totul în regulă.
d) interjecţie cu valoare verbală:
Vai de turma de păstori!
e) adverb:
El e așa la muncă și la joc.
▪ Poate fi exprimat prin:
a) substantiv (substitut)
→ în cazul dativ:
Privirea şi vorba lui dau încredere oamenilor.
DAR: În limba vorbită şi chiar la unii scriitori se foloseşte o construcţie prepoziţională cu la,
în acuzativ:
Am dat grăunţe la păsări.
Construcţia este folosită şi în limba literară, mai ales atunci când complementul indirect este
un nume comun de persoană la plural, determinat de un numeral sau de un alt cuvânt cu sens
cantitativ:
Am dat toate cărţile la trei colegi.
→ în cazul acuzativ sau genitiv precedat de prepoziţii sau locuţiuni prepoziţionale:
Mă gândesc numai la un lucru…
1
Ursul a dat năvală asupra animalului şi ….
Fata se arată mândră faţă de semenele ei şi nu era bine.
b) adjectiv propriu-zis precedat de prepoziţie:
Tu din tânăr precum eşti
Tot mereu întinereşti. (M. Eminescu)
c) pronume posesive şi personale în genitiv:
S-a luptat contra lor.
S-a năpustit asupra ei.
d) verb la infinitiv, gerunziu, supin:
Aşa avui eu parte,
Într-un castel departe,
A mă-ntâlni cu ea. (V. Alecsandri)
Negustorul nu mai prididea aducând costume.
… încep a mă da la scris. (I. Creangă)
Clasificare după structură:
a) simplu: vezi exemplele de mai sus
b) dezvoltat:
Poţi să alegi între cărţile tale şi arbori.
A trebuit să aleg între tine şi el.
c) analitic:
În ţară începe prin a fi supleant şi procuror de tribunal.
d) complex (rar):
S-a săturat a fi ceea tot ceea ce vor alţii; vrea să fie, în sfârşit, el însuşi.
e) multiplu:
Mi-e frică de ei şi de mine,/ De rău şi de bine. (T. Arghezi)
f) frastic (propoziţia completivă indirectă):
▪ poate fi introdus prin:
i) pronume sau adjectiv pronominal relativ sau nehotărât în genitiv, dativ sau în acuzativ cu
prepoziţie:
Profesorul s-a oprit asupra căruia i-a dat răspunsuri bune.
2
Dau caietul cui mi-l cere.
Nu-si dădea seama de câte minute se afla în spital.
ii) conjuncţie sau locuţiune conjuncţionala: că, cum că, să, ca… să, dacă, de cu sensul de
“să” sau „dacă”, ca nu cumva să:
Era hotărât să nu se culce, ci numai să se odihnească.
Câteodată stau si mă gândesc că proasta minte am mai avut. (M. Sadoveanu)
Mă tem ca nu cumva să întârzii.
iii) adverb relativ:
Nu m-am gândit când să plec.
Ea a doua zi se mira cum de firele sunt rupte.
Nu-si dădea seama unde vrea să ajungă.
▪ Topica şi punctuaţia complementului indirect frastic
→ Când stă după regentă nu se desparte prin virgulă de aceasta.
→ Când stă înaintea regentei se desparte prin virgulă:
Că-mi eşti prieten adevărat, mi-am dat seama de mult.
▪ Reluarea complementului indirect prin pronumele personal neaccentuat în dativ are loc
atunci când este exprimat prin substantiv, pronume personal, demonstrativ sau relativ în dativ
şi se află înaintea regentului:
Băiatului (lui, acestuia) i-am dat o carte.
Cărţii (caietului) i-am adăugat câteva pagini.
▪ Anticiparea se impune atunci când complementul indirect exprimat prin pronume personal
(reflexiv) accentuat sau prin pronume demonstrativ se află după regent:
I-am dat o carte ei (acesteia).
▪ Topica şi punctuaţia c.i.
Stă atât după regent cât şi înaintea lui:
→ când stă imediat după regent nu se desparte prin virgulă.
→ când stă înaintea regentului virgula se foloseşte în funcţie de legătura dintre completiva
indirectă şi regent:
De lucrul acesta (nu de altul) mi-am dat seama.
De lucrul acesta, mi-am dat seama (după cum ai văzut).