1.

Caracteristicile epocii raționalității și rolul lor în cunoaștere

În 1650, [Link] formulează celebra frază: “Dubito ergo cogito, cogito ergo sum” . Mă
îndoiesc deci cuget, cuget deci exist.
Înainte de a formula îndoiala, Descartes introduce în discuţie subiectul cunoscător prin care
laicizează actul cunoaşterii.
1. Deschide epoca raţionalităţii, pilon fundamental al civilizaţiei occidentale;
2. Aduce cunoaşterea din cer pe Pământ; permite omului să cunoască dincolo de simţurile
sale: terra negros, limitele naturale, introduce principiul dualității corp spirit, etc
3. Lumea poate fi cunoscută. Dumnezeu, când a făcut lumea a fost subtil nu rău intenţionat;
4. Instrumentul cunoaşterii este creierul omenesc; creier dotat cu neocortex;
5. Îndoiala nu este de tip metodic(îndoiala cunoaşterii) ci relativ la sistemul de referinţă:
Dumnezeu este creatorul, omul este dotat cu capacitatea de cunoaştere a actului creaţiei iar
cunoaşterea se realizează prin ştiinţă de un creier omenesc
Instrumentele cunoaşterii sunt:
1. Gândirea, ca reflectare a raporturilor de determinare şi cauzalitate;
2. Studiul întâmplării sincrone (proces paralel, necauzal) şi asincrone (proces serial,
cauzal);
3. Interacţiunea dintre elemente, evenimente şi fapte – gândire argumentativă;
În afara determinării şi interacşiunii faptele rămân izolate, individuale, nelegate cauzal,
singure iar cel ce le studiază chiar dacă este erudit este un erudit mediocru;
4. Etapele cunoaşterii sunt: naraţiunea, logica, experimentul, măsurarea şi metodologia.
Revolta culturală a tinerilor Web 3.0 este o revoltă pentru idealurile lumii viitoare nu una
demolatoare;
Democraţia este cea mai de seamă inovaţie a minţii umane. Preţul plătit progresului este
schimbarea după cum preţul plătit înţelepciunii este îndoiala.

DUBITO ERGO COGITO, COGITO ERGO SUM

PROCESE(Predicat):
Gândesc, deci exist;
Exist, deci mă îndoiesc;
Mă îndoiesc, deci gândesc
Ştiinţele au apărut datorită diferenţei dintre percepţie şi realitate.

FORME DE EXISTENŢĂ (Subiect)

Triada este pretutindeni:
1. Gând, existenţă, îndoială;
2. Binele, frumosul şi adevărul;
3. Substanţă, energie şi informaţie;
4. Senzorial, cognitiv şi emoţional;
5. Sistemul tridimensional: x, y, z;
6. Continuumul spaţio – temporar - gravitic;
7. Cele trei lumi ale lui John Boyd: obiectiv, subiectiv şi subiectivul obiectivat

ȘTIINȚĂ ȘI RAȚIONALITATE
Continuând studiile algebristului Francois Viette, Descartea pune bazele geometriei analitice,
unificând astfel algebra cu geometria prin conferirea de expresii matematice curbelor,
suprafeţelor şi spaţiilor;
Aplicarea algebrei în geometrie a condus la apariţia geometriei analitice, după cum
aplicarea matematicii şi fizicii în psihologie a condus la apariţia ciberneticii;
Cibernetica este ştiinţa conducerii şi comenzii la fiinţe, maşini, societate şi entităţi
hibride – biologice şi nebiologice – cyborgi şi comunităţi de cyborgi;
Odată cu Descartes începe epoca raţiunii pentru că lumea are două coordonate:
materia şi mişcarea ce trebuie raportate la două principii:
1. ordinea (logica);
2. măsura (matematica);
Cu cele două principii Descartes întemeiază metoda deductiv-raţionalistă;
Urmează empirismul care introduce experienţa şi metoda inductivă al lui Francis Bacon;
2. Care sunt etapele de maturizare a ştiinţelor? Descrieți caracteristicile lor
Etapele de maturizare a ştiinţelor sunt:
1. Etapa descriptivă, naraţiunea;
2. Etapa logicii, indicatorilor calitativi de măsurare şi clasificare conduce la
realizarea unui sistem de valori, cultură, timpul este tempus;
3. Etapa experimentală, introducerea tehnicii în psihologie;
3. Etapa analizei cantitative – matematica, civilizaţia timpul e liniar, chronos, o
resursă – ceasul;
4. Etapa metodologică, reproducerea;
3. Teoria informației, teorie a ciberneticii. Schema lui Shannon
Sistemele cibernetice sunt capabile să recepţioneze şi să prelucreze informaţii care provin din
mediul în care trăiesc, precum şi să le transmită altor sisteme.
Codificarea poate fi de natură fizică (substanţială sau energetică (electrică, termică.
magnetică), chimică sau biologică (genetică) şi este specifică fiecărui sistem biologic
(individ, populaţie, biocenoză).
Aceste informaţii sunt utilizate de sistem, în favoarea sa, în procesul de integrare în
mediul lui de viaţă şi în concurenţă cu alte sisteme.
TI studiază: - metodele de codificare a informației în vederea transmiterii sau stocării
acesteia;
- cum se poate măsura cantitatea de informație transmisă într-un mesaj ¸
- cum se poate măsura eficiența unei codificări.
Prin informație înțelegem cunoștințele unei entități. Psihologul este interesat de
problema transmiterii informației de la sursă la destinație.
Informația de transmis nu este cunoscută inițial nici de destinație, nici de sistemul de
transmitere. Ca urmare, a priori informația de transmis poate fi văzută ca o variabilă
aleatoare. Comunicația dintre sursă și destinație sev realizează prin canalul de comunicație.
Canalul de comunicație transmite:
- o mărime variabilă în timp, numită semnal (în esență, o funcție reală continuă), caz în care
canalul este continuu sau analogic;
- un șir de simboluri dintr-o mulțime finită, caz în care canalul este discret sau digital;

Schema lui Shannon prvind prelucrarea informatiei

Deoarece canalul nu poate transmite direct informația sursei, între sursă și canal este un
dispozitiv, numit emițător, care transformă informația utilă, produsă de sursă,într-un semnal
sau, după caz,într-un șir de simboluri;
Similar, între canal și destinație este un dispozitiv, numit receptor, al cărui rol este de
a efectua operația inversă, extrage din semnal sau din șirul de simboluri informația utilă
pentru destinație.
Semnalul sau, după caz, șirul de simboluri ce tranzitează canalul se numește
reprezentarea informației. Regulile de corespondență dintre informația utilă și
reprezentarea sa poartă denumirea de schemă de reprezentare a informației, schemă de
codificare a informației sau cod.
Exemplul 1:
Limba scrisă este o schemă de reprezentare a informației, pentru un canal discret a
cărui mulțime de simboluri conține literele alfabetului limbii respective, precum și spațiul și
semnele de punctuație. Un text scris într-o limbă este o reprezentare a informației, iar
conceptele din textul respectiv sunt efectiv informația conținută în text.
Exemplul 2:
Limba vorbită este o schemă de reprezentare a informației, canalul pentru care este
construită fiind de tip continuu. Schema de codificare a informației se presupune că este
stabilită și este cunoscută atât emițătorului cât și receptorului. Construcția schemei de
reprezentare a informației este funcție de caracteristicile canalului și de caracteristici generale
ale informațiilor ce se transmit, însă la elaborarea ei nu se cunosc informațiile ce urmează a fi
transmise. Redundanța canalului este multitudinea de căi simultane prin care se transmite
informația. Este ideea genială a lui Shannon de a mări fidelitatea unui canal.
4. Definiți relația dintre informaţie, entropie şi nedetreminare

Între informaţie şi nedeterminare există o strânsă legătură.

Semnalul purtător este suportul mesajului, el poate fi de natură fizică, chimică sau
electrică.
Un mesaj (dată) este informaţie dacă şi numai dacă el înlătură o nedeterminare. Data
reflectă caracterul obiectiv la realităţii iar informaţia reprezintă datele subiectivate. Mesajul
devine informație în relația cu creierul. O anumită frecvență a unei unde poate fi înțeleasă de
creier ca lumină, sunet, temperatură, etc.
A opera cu noţiunea de informaţie înseamnă a cunoaşte funcţiile ce o caracterizează şi
unităţile de măsură corespunzătoare. UM a informației este bitul.
În fundamentarea teoriei matematice a informaţiei, Claude E. Shannon analizează
sistemele de comunicaţie prin fir, obţinând măsura cantităţii de nederminare a unui câmp de
probabilitate finit, după modelul Principiului II al termodinamicii (principiul entropiei
termodinamice) al lui Ludwig Boltzman, prin utilizarea conceptului de entropie. Entropia
este specificăă TGS.
[Link] introduce noţiunile matematice de sursă, canal, recepţie, perturbaţie,
formulând teorema fundamentală de codificare. [Link] reia lucrările lui [Link] şi
defineşte matematic noţiunile: sursă de informaţie şi canal de transmisie. În 1954,
[Link] demonstrează teorema de codificare a lui [Link] pentru canale fără
memorie, iar în 1956, [Link] a întemeiat, din punct de vedere matematic, teoria
informaţiei, pentru surse ergotice şi canale staţionare, fără anticipare şi cu memorie finită.
Entropia termodinamică măsoară gradul de dezordine, cea informaţională gradul de
incertitudine iar cea socială gradul de diversitate.
5. Definiti autoreglarea – homeostaza prin feedback si feedbefore a
sistemelor cibernetice

CONTROLUL PRIN FEEDBACK REGLATOR

Teoria informaţiei a sacrificat semnificaţia comunicării, pentru a-i conferi universalitate.
Din perspectiva ciberneticii, societatea este un sistem deschis, complex, dinamic şi
autoreglabil care cuprinde totalitatea fenomenelor şi proceselor, organic întrepătrunse.
Funcţionarea unui sistem constă în proprietatea sistemului de a transforma mărimile de
intrare în funcţii de ieşire. Funcţiile unui sistem pot fi descrise prin ecuaţii care să descrie
intrările, ieşirile şi funcţiile de transfer.

X(t) e(t) y(t)

Input V1 Output

yR(t)
V2
[Link]ŢI URMĂTOARELE PROPRIETĂŢI ALE SISTEMELOR
CIBERNETICE:
1. Memoria - capacitatea de stocare şi gestionare a informaţiei;
2. Capacitatea de a învăţa, instruibilitatea;

1. Memoria - capacitatea de stocare şi gestionare a informaţiei;

MODELUL GENERAL AL PROCESĂRII INFORMAŢIEI:
Ştiinţele cognitive utilizează sintagma oamenii ca procesori de informaţii, ceea ce înseamnă
că gândirea şi comportamentul uman se explică prin felul în care mintea omului procesează
informaţiile, le experimentează sau le reţine. La baza declanşării mecanismelor gândirii stă
existenţa stimulilor din mediul înconjurător care sunt receptaţi şi procesaţi şi stocaţi de
organismul uman prin intermediul SPU.
Există două tipuri de memorie:
-memoria de scurta durată;
-memoria de lungă durată.
Memoria de lungă durată reprezintă totalitatea informaţiilor, a experienţelor, a gândurilor
întipărite pentru o relativ permanentă perioadă de timp;
Memoria de scurtă durată este acea parte a memoriei de lungă durată care este activă în
orice moment, oferind răspunsuri la experienţele noastre imediate.
Memoria de scurtă durată este interfaţă între memoria de lungă durată şi experienţele
concrete imediate.
Procesul cunoaşterii are la bază stimuli interni sau externi. Conştientizarea sensului rezultă
din relaţionarea cunoştinţelor anterioare cu experienţa dată.
Creierul funcţionează printr-o înţelegere cu organismul pe care-l conduce. Eu sunt –
reprezintă sistemul iar mediul exterior este ceea ce el desemnează ca atare. Are şi o armată de
pază a frontierelor care este sistemul imunitar.

2. Capacitatea de a învăţa, instruibilitatea;

Autoorganizarea şi evoluţia sistemelor biologice sunt rezultatul a două procese fundamentale
ce se exercită la nivele sistemice:
- adaptarea la mediu şi învăţarea din experienţă.
Pe măsură ce posibilităţile de prelucrare a informaţiei au crescut şi varietatea semnalelor
recepţionate s-a lărgit, fiinţele vii au început să cunoască din ce în ce mai bine lumea
înconjurătoare. Comportamentul lor a început să asculte din ce în ce mai puţin de
automatismele moştenite şi din ce în ce mai mult de comenzile elaborate ad-hoc de către
centrii nervoşi.
Eficacitatea şi versatilitatea acestui nou mecanism au asigurat animalului un avantaj
important în lupta pentru existenţă; aceasta a dat priză selecţiei naturale şi a contribuit la
dezvoltarea, în lungul generaţiilor, a structurii nervoase şi implicit a capacităţii de prelucrare
a informaţiei.
Animalul a început să înveţe să răspundă stimulărilor mediului şi să-l şi modifice, pentru a-şi
satisface necesităţile vitale.
Capacitatea de a învăţa, adică de a înregistra în memorie experienţa trecută pentru a
o folosi în situaţii similare ulterioare, este unul clin cele mai mari succese evolutive.
Izvorât în mod natural din dialogul permanent al animalului cu mediul, acest mecanism este
întărit azi în mod deliberat de către fiinţele raţionale ce populează pământul, este studiat, şi în
ultimul timp, chiar modelat cu ajutorul sistemelor tehnice, ca de altfel şi celălalt mecanism
fundamental al supravieţuirii, adaptarea.
Apariţia neocortexului acum 100.000 de ani a determinat conţtiinţa de sine: temporară şi
spaţială, capacitatea de a intui prin patternuri şi de a înlocui elementele lipsă. Gândirea de tip
fuzzy.
 7. ENUMERAȚI LEGILE ȘI PRINCIPIILE CIBERNETICII ȘI
EXPLICAȚI LEGEA VARIETĂȚII NECESARE
1. Legea varietăţii necesare (Ross W. Ashby);
2. Legea conexiunii inverse (Norbert Wiener), feed back negativ şi pozitiv, feed-
forward sau fedbefore;
3. Legea entropiei negative;
4. Principiul emergenţei (sinergiei) al lui Hachen;
5. Principiul complementarităţii externe;
6. Principiul izomorfismului-omomorfismului;
7. Principiul binarităţii.

1. LEGEA VARIETĂŢII NECESARE (ROSS W. ASHBY)

Caracteristica sistemelor cibernetice conform căreia varietatea outputurilor unui sistem poate
fi modificată doar printr-o varietate suficientă a inputurilor acestuia a fost identificată şi
formulată, pentru prima dată, de [Link].
Pe baza legii varietăţii necesare se determină diferitele tipuri de comportament ale sistemelor
dinamice. Explicitarea acestei influenţe a fost facută de [Link] şi St. Beer prin analogie
cu raportul varietate-constrângere, unde constrângerea apare ca o relaţie între două elemente
(subsisteme) care determină menţinerea varietăţii la un nivel constant (reducerea varietăţii
unui element datorită variaţiei celuilalt).
Cu cât numărul gradelor de libertate ale unui sistem este mai mare cu atât varietatea
sistemului este mai mare iar constrângerea la care e supus sistemul este mai mică.
Conform legii lui Ashby, sensul modificării varietăţii unui sistem sub influenţa intrărilor
tinde spre un nivel mai redus, motiv pentru care legea varietăţii necesare este importantă în
controlul şi conducerea sistemelor.
VCS este egal cu VI împărţit la VC, unde:
- VCS - varietatea comportamentului unui sistem;
- VI - varietatea intrărilor sale (a perturbaţiilor la care este supus sistemul;
- VC - varietatea constrângerilor aplicate sistemului care este invers proporţională cu
varietatea sistemului.
 8. DEFINIȚI HĂRȚILE NEUROINFORMAȚIONALE DIN
NEOCORTEX ȘI EXPLICAȚI HARTA TIMPULUI ȘI HARTA
SPAȚIULUI

HARTA TIMPULUI, HARTA SPAŢIULUI ŞI HARTA SINELUI

Orice specie care învaţă să vorbească, trăieşte o explozie de creativitate şi prosperitate.
În natură există situaţii în care coexistă trăsături echivalente funcţional.
Una din ele o elimină pe cealaltă şi acest lucru se reflectă în marşul triumfal către
standardizare.
Mintea conştientă presupune înregistrarea, în neocortex, a trei hărți:
1 Harta neurală a timpului;
2. Harta neurală spațiului;
3. Harta neurală a sinelui:
- Biologic; - Cultural; - Al acțiunilor.
Cele trei hărți sunt specifice doar lui homo sapiens. Oricât ni s-ar părea de straniu, homo
sapiens l-a exterminat pe homo erectus prin două calități:
1. Creierul cu neocortex, ce i-a permis să construiască unelte;
2. Mâna cu 5 degete, din care unul opozabil, care este cea mai performantă unealtă
creată vreodată.
Straturile suprapuse ale creierului s-au realizat prin negociere cu versiunile anterioare, prin
respectarea legii varietății necesare a lui [Link] Ashby, având drept funcție obiectiv
caracterul cumulativ;
Homo sapiens este singura ființă ce poate construi unelte și poate răni la distanță. Între
unealtă și creier există o interacțiune circulară.

[Link] timpului
Omul nu trăieşte doar în prezent. El are amintiri ce sunt stocate vectorial (adică sunt ordonate
în timp şi conţin semnificaţia şi contextul) în creier, are senzori şi analizori pentru realizarea
experienţei prezentului şi are voinţa şi capacitatea de decizie pentru a alege drumul în viitor.
Harta timpului presupune existenţa memoriei în care sunt stocate amintirile şi descris drumul
care ne oferă accesul la amintirile stocate. Timpul, pentru creierul uman, are o reprezentare
liniară, oferind o logică a succesiunii. Evenimentele sunt simultane (dezvoltare paralelă,
necauzal) şi seriale, organizate cauzal. Doar pentru civilizaţia occidentală timpul este liniar,
adică “chronos”, cu un sens de parcurgere, de la minus infinit la plus infinit, cu o origine,
care este prezentul şi care este sistemul de referinţă ce dă ordine lumii din creierul nostru.
Timpul circular este “tempus”, în el nu există cauză şi efect, dezvoltarea circulară conduce la
ideea că moartea este o trecere iar naşterea o renaştere. Timpul liniar modifică principiile
fundamentale ale filosofiei clasice care se sprijină pe trei piloni: binele, frumosul şi
adevărul.
Timpul nu este un cadru imuabil ci o resursă, viaţa omului este limitată în timp. El devine şi
o constrângere „pentru om totul ar fi posibil dacă timpul i-ar permite”, dar şi un mobil de a
lupta pentru viaţă. Civilizaţia occidentală este o civilizaţie a vieţii, care trebuie protejată şi
trăită în prosperitate.
2. Harta spaţiului
Omul este conştient de poziţia sa, recunoaşte mediul exterior şi modul în care este populat cu
obiecte, inclusiv existenţa propriului corp în acest spaţiu. Printr-un mecanism simplu omul
are imagine stereoscopică, adică tridimensională. Având doi ochi, imaginile care se formează
în cortexul vizual sunt două, una pentru fiecare ochi; datorită poziţiei diferite pe care o are
faţă de mediul exterior. Diferenţa dintre cele două imagini este analizată de un diferenţiator
din neocortex şi rezolvată astfel ca să avem o imagine în spaţiu. Este o problemă de
trigonometrie, rezolvarea triunghiului oarecare, unde creerul are înregistrată lungimea unei
laturi şi cele două unghiuri ale triunghiului isoscel, el apreciind înălţimea.
3. Harta eului, a sinelui, a organismului propriu văzut ca un sistem integrat, care există în
spaţiu şi timp. Sinele are locul său în mediu; eul este sistemul de referinţă al subiectivităţii,
este sinele ce ne conferă rolul de subiect al acţiunii şi care ne face să vorbim la persoana I.
Sinele, eul (propriul procesor)- o minte conştientă este o minte cu un sine în ea:
Eul are trei dimensiuni: biologică, în acţiune şi culturală.
9. DEFINIȚI HĂRȚILE NEUROINFORMAȚIONALE DIN
NEOCORTEX ȘI EXPLICAȚI HARTA SINELUI PSM
Harta eului, a sinelui, a organismului propriu văzut ca un sistem integrat, care există în
spaţiu şi timp. Sinele are locul său în mediu; eul este sistemul de referinţă al subiectivităţii,
este sinele ce ne conferă rolul de subiect al acţiunii şi care ne face să vorbim la persoana I.
Sinele, eul (propriul procesor)- o minte conştientă este o minte cu un sine în ea:
Eul are trei dimensiuni: biologică, în acţiune şi culturală.

DIMENSIUNILE SINELUI
Dimensiunea biologică. Organismul este apărat de sistemul imunitar care recunoaşte eul de
noneu, adică distinge orice celulă proprie de cea care nu aparţine organismului.
El funcţionează ca o armată ce protejează frontierele organismului; mai mult decât atât, SNC
are terminaţii nervoase până la nivelul fiecărei celule, altfel spus, din perspectivă
informaţională, organismul uman funcţionează ca o reţea de calculatoare (fiecare calculator
fiind o celulă) închisă, adică SNC are un dispecerat unde sunt înregistrate toate celulele
organismului.
- sinele biologic apărat de sistemul imunitar - managementul proceselor din corpul nostru
(continuitate, variabilitate şi stabilitate). Generăm hărţi cerebrale şi le utilizăm ca referinte
pentru alte hărţi.
Dimensiunea culturală(cognitivă) – conştientizăm la nivel macro “EUL, SINELE” care
este:
- Instrument al evoluţiei conştiinţei;
- Este atomul cunoscător, noi ne putem observa pe noi înşine în actul de cunoaştere;
- Este procesorul subiectiv cu care procesăm informaţiile din realitate şi sistemul de
referinţă al cunoaşterii.
- sinele cultural (Eul autobiografic) – sinele subiectiv, sistem de raportare cognitivă şi
emoţională (sentiment de bine);
Ne reprezentăm mintal pe noi înşine ca sisteme reprezentaţionale, în timp real,
fenomenologic. Eul este gânditorul de gânduri iar corpul nostru este o acasă a conştiinţei.
- sinele în acţiune – toate componentele sinelui colaborează necondiţionat.
Memoria sinelui: trecut - amintiri; prezent - izvor de amintiri; viitor - predicţie; voinţă.
Eul este un dispozitiv neurocomputațional ce controlează corpul fizic și pe cel virtual;
creierul este un generator de realitate care face constant presupuneri despre realitate creând o
realitate internă care include timpul, spațiul și relațiile cauzale.

PHENOMENAL SELF MODELE PSM

Eul este o funcţie continuă şi cvasistabilă realizată de trunchiul cerebral. Coma şi paralizia
totală sunt afecţiuni ale trunchiului cerebral.
PSM (phenomenal self modele) este una dintre cele mai ingenioase invenţii ale naturii, este
o cale eficientă de a-i permite organismului biologic să se conceapă conştient pe sine şi pe
alţii, ca un tot. Abilitatea de a ne reprezenta mental pe noi înşine a permis trecerea de la
evoluţia biologică la cea culturală sau informaţională pentru că a introdus, în acţiune, un
procesor subiectiv care este şi sistem de referinţă, privind reflectarea realităţii în creierul
uman.
Eul ne-a ajutat să ne înţelegem, prin empatie şi citire a gândurilor, ne-a permis să ne
exteriorizăm cultura, prin cooperare şi competiţie, iar cultura ne-a ajutat să alcătuim societăţi
complexe.
Neurocibernetica modernă a demonstrat că experienţa conştientă nu este doar un construct
intern ci şi un mijloc selectiv de a reprezenta informaţia pe care o avem prin cele cinci organe
de simţ. Eul este și un procesor subiectiv de realitate.
A fi conştient înseamnă a fi într-o lume care are spaţiu, timp şi „EU, sine” care le înţelege şi
se autocunoaşte. Creierul conştient este o maşină biologică, un motor de realitate iar gândirea
este un proces motor. E tulburător, dar obligatoriu, să descoperim că nu există culori în afară,
albastrul nu este o proprietate a cerului senin ci o proprietate a modelului intern creat de
creierul nostru.

Mediul extern este un ocean de radiaţii electromagnetice, un amestec de lungimi de undă şi

de amplitudini. Constanţa subiectivă a culorii este o trăsătură a percepţiei culorii, o realizare
a neurocomputerului uman.
Experienţele conştiente sunt modele mintale ale unei persoane ce posedă memorie şi se
deplasează ireversibil pe axa timpului, de aceea ele sunt un tunel în realitate iar conţinutul
conştiinţei este conţinutul unei lumi simulate în creier;
Harta sinelui este un automodel corporal, virtual.
Pentru a supraviețui, organismele biologice trebuie să:
- aibă capacitatea de feedback și feedbefore;
- aibă capacitatea de a prezice cu acuratețe comportamentul și mișcările corporale și
consecințele lor; automodelul este un predictor în timp real iar el se află în genotip.
Creierul creează permanent experienţa că eu sunt prezent într-o lume din afara creierului
meu.
Realitatea obiectivă pe care o vedem este, în realitate, doar o felie îngustă a acesteia şi anume
doar cea care ne este sesizată de organele noastre de simţ, prin care ne sunt transmise, doar
acele informaţii, care au fost definite drept necesare, de către legile evoluţiei.
Să ai o minte înseamnă să dispui de o mașină biologică, un creier, să fii un gânditor de
gânduri, un cunoscător dar și un agent – un sine care acționează, cu voință proprie.
10. BCI. COMUNICAREA DINTRE CREIER ȘI MAȘINĂ

COMUNICAREA HIBRIDĂ SAU COMUNICAREA DINTRE CREIER ŞI MAŞIN

Juliano Pinto a dat lovitura de început la Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia, 2014,
(deşi a fost complet paralizat) doar cu puterea gândului, pentru că nu-şi putea mişca
picioarele.
Problema psihociberneticii şi a retroingineriei este să extragem, din semnalele din
creier, planificarea motrică ce ne permite să ne mişcăm în spaţiu. Toate instrumentele de
definire a naturii omului vin de la undele creierului care definesc amintirile, credinţele,
sentimentele, planurile de viitor, tot ce am făcut şi vom face vreodată; toate necesită truda
unor neuroni care produc aceste unde.
Vrem să ascultăm simfonia undelor cerebrale şi să extragem din ele mesajele pe care le
transmit. Undele care ies din creier, ajung la mână sau la picioare în aprox.0,4 secunde -
vrem să citim aceste semnale.
Vrem să extragem semnalele motrice din aceste semnale şi să transmitem comenzile
digitale unui dispozitiv digital, care va reproduce ciclul motor voluntar al creierului, în timp
real. Să traducem şi să măsurăm acest mesaj, cât mai aproape de felul în care o face
organismul.
Să oferim un feed-back; semnale senzoriale, care pleacă din acest dispozitiv robotizat,
mecanic, computaţional (care se află acum sub controlul creierului) se duc înapoi la creier
care procesează mesajele primite de la o maşină artificială.
Vrem ca, prin BCI, interfeţele creierului să fie eliberate de constrângerile fizice ale unui
corp, putând acţiona din afara corpului, în lumea exterioară, doar prin controlul unui
dispozitiv artificial conectat direct la creier.

CREIERUL ŞI CORPUL VIRTUAL

Creierul poate acţiona prin intermediul unui braţ artificial, integrându-l ca şi cum ar fi al său,
ca pe o extensie a corpului său. Modelul de sine al creierului poate fi extins cu un braţ
suplimentar nebiologic.
Putem construi un avatar, un corp computaţional, utilizat pentru ca un creier să interacţioneze
cu el, sau să învăţăm creierul, într-o lume virtuală, perspectiva la persoana I, a aceluiaşi
avatar; să folosească activitatea creierului pentru a controla membrele corpului virtual.
Creierul este antrenat cu noul corp virtual ce acţionează, într-un mediu exterior virtual, prin
sistemul senzorial care primeşte informaţii, similar celor reale, de la obiectele din mediul
exterior.
Corpul, prin antrenament, capătă o nouă abilitate, un nou sistem senzorial.
Creierul acţionează asupra (MEV- mediu exterior virtual) şi primeşte semnale de la acesta.
Creierul este complet eliberat de constrângerile motrice ale corpului şi ale motricităţii într-o
sarcină percepută.
Ţinta asociată recompensei este identificată prin discriminare tactilă. Sentimentul conştiinţei
de sine nu se opreşte la ultimul strat de epidermă, ci la ultimul electron al dispozitivelor pe
care le controlăm cu creierul.
Cortexul prefrontal suferă modificările cele mai importante în adolescenţă.
Cortexul prefrontal este implicat în:
- Funcţii cognitive;
- Funcţii la nivel înalt: luarea deciziilor, planificarea;
- Inhibă comportamentul inacceptabil;
- Implicat în interacţiunile sociale;
- Înţelegerea altor oameni; Conştiinţa de sine.
[Link] CEREBRAL, MEMORIA UMANĂ ȘI SINELE
Trunchiul cerebral este fundamentul sinelui, la care raportăm întreaga noastră existenţă.
Ne trezim dimineaţa şi redobândim mintea noastră conştientă cu toată încărcătura dinaintea
somnului. Conştiinţele, credinţele, sentimentele pe care le avem, le datorăm minţii conştiente.
Sunt suficiente motive să-l învinuim pe cel care a inventat conştiinţa.
Fără conştiinţă nu avem acces la dragostea adevărată sau transcendentă.
Conştiinţa este un mister?
Tehnologiile imagistice ne permit să intrăm în creier şi să-l fotografiem.
Ce este conştiinţa, viaţa conştientă?
Este ceea ce pierdem când ne cufundăm într-un somn adânc şi recăpătăm când ne trezim.
Ce pierdem?
1. Mintea, o cascadă de imagini mentale şi imaginile care sunt modele senzoriale.
2. Eul conştient, avem un eu care este mereu prezent în minţile noastre.
Minţile ne aparţin, sunt noi, de aceea fiecare are experienţa sa trăită la persoana I. Sinele
introduce perspectiva subiectivă în interiorul minţii.
Pentru a construi o minte avem nevoie de două lucruri:
- Memoria;
- Sinele
MEMORIA UMANĂ
Pentru a construi o minte trebuie să construim o hartă neuronală:
- vizuală, auditivă, tactilă, gustativă, olfactivă;
- reţele de neuroni şi aranjamente topografice.
De la retină la cortexul vizual care adaugă contextele imaginii; contextele sunt hărţile
auditive, tactile, gustative, care reprezintă insuliţe în cortex (percepţia).
Toate aceste hărţi (insuliţe) furnizează imagini (hărţi) ale cortexului de asociere
(reprezentarea) care realizează o imagine integrată, corelată cu insuliţele, care este stocată în
memorie;
Cortexul de asociere înregistrează drumul până la aceste imagini care sunt furnizate chiar
de zona în care s-au înregistrat.
SINELE
Generăm hărţi cerebrale ale întregului corp şi le utilizăm ca referinţe pentru celelalte hărţi.
Dacă avem nevoie de o referinţa şi acesta este sinele, atunci acesta este şi procesorul nostru.
Managementul proceselor fizico-chimice, energetice şi informaţionale din corp sunt
menţinute în limite de stabilitate, necesare vieţii - avem ceva încorporat în corpul nostru care
asigură continuitatea.
În comă, când este afectată o zonă a trunchiului cerebral, pierzi bornele de legătură cu eul, nu
mai ai acces la percepţia propriei fiinţe (existenţe); în cortex se pot derula imagini, dar nu eşti
conştient că sunt acolo.
Când este afectată altă zonă a trunchiului cerebral rămâi paralizat, dar îţi păstrezi mintea
conştientă - omul este prizonier în interiorul propriului corp, dar are conştiinţă.
Imaginile sunt conectate într-un model recursiv.
Într-un cuplaj dintre corp şi trunchiul cerebral, care fundamentează teoria sinelui, se
realizează o legătură între trunchiul cerebral şi cortex, care pune la dispoziţie marele
spectacol al minţii umane.
Şi celelalte specii au harta sinelui, dar nu atât de complexă, datorită cortexului cerebral.
Există trei niveluri ale sinelui:
Proto şi miezul există la multe specii;
Autobiograficul, eul autobiografic este construit pe baza imaginilor trecute, memorate,
înregistrate şi pe amintirea planurilor pe care le-am făcut în trecutul trăit şi în viitorul
anticipat.
Eul autobiografic a stimulat extinderea memoriei, raţionalitatea, imaginaţia şi limbajul care
au condus la apariţia instrumentelor socioculturale: religia, justiţia, comerţul, artele, ştiinţa,
tehnologia.
Cultura nu este pe deplin descrisă în biologia noastră; cunoaşterea genotipică reprezintă doar
premise ale funcţiei de reglare socio-culturală.
12. CREIERUL, PSIHOCIBERNETICA, INTEGRAREA
EMISFERELOR, OMUL SISTEM CIBERNETIC
CREIERUL ŞI PSIHOCIBERNETICA
Motivele interesului nostru pentru cercetarea creierului sunt:
1. Curiozitatea; Să înţelegem societatea şi cultura, să înţelegem reglarea socio-culturală ca
sistem cibernetic deschis.
2. Psihocibernetica - Manualul de operare al minţii umane;
Nici o rugăciune nu poate trata Alzheimer-ul;
Creierul reprezintă 2% din greutatea corpului şi consumă 500 Kcal/zi din 2000 de kcal/zi a
întregului organism, adică un sfert din total.
Un miliard de neuroni consuma 6 kcal/zi; 86 mld. x 6 kcal/ zi= 516 kcal/zi.
Creierul uman este, conform numărului de neuroni, similar cu al primatelor. Costul energetic
al funcţionării creierului uman este similar costului creierului unei primate.
Mărimea creierului este proporţională cu greutatea corpului, la primate, pentru că se ocupă de
conducerea şi controlul corpului.
Greutatea gorilei este de 2- 3 ori mai mare decât a omului, creierul uman este de 3 ori mai
mare decât al gorilei.
Gătitul este o predigerare a hranei care ne permite sa micşorăm numărul de ore de mâncare.
Gătitul a fost o necesitate pentru dezvoltarea culturii.
Legătura biunivocă dintre creier și unelte mecanice, energetice și informaționale. Invenții:
focul, roata, torsul, prepararea hranei, hornul, geamul, revoluția agricolă, industrială și
informațională.

INTEGRAREA EMISFERELOR
Emisfera stângă procesează informaţiile, în special, după logica clasică, în mod serial, în
timp ce emisfera dreaptă procesează, în special, după logica fuzzy, în mod paralel.
Cele două emisfere realizează două hărţi independente care se unifică în emisfera stângă care
are rolul de a justifica orice decizie a emisferei drepte chiar dacă ea este greşită.
PSM-ul este unitar și integrat în mediul său printr-o bijecție între realitate și cea virtuală.
OMUL SISTEM CIBERNETIC

1. Creierele comunică semantic, adică ele se conectează în raport de semnificaţia

mesajului transmis, spre deosebire de calculatoare care comunică sintactic;
2. Emisfera stângă este, in principal, un procesor serial care funcţionează după legile
logicii clasice, înmagazinând momentul prezent ca o naraţiune, o descriere
lingvistică; emisfera dreaptă este, in principal, un procesor paralel, care funcţionează
în conformitate cu logica fuzzy, înmagazinând imagini vectorizate temporar;
3. Sinele reprezintă un procesor subiectiv, un sistem de referinţă în raport cu care se
organizează, în creier, mediul exterior şi sinele, eul biologic şi cultural;
4. Corpul calos este un integrator de procesoare care are o platformă neuronală ce
comunică, deopotrivă, cu un procesor serial şi unul paralel;
5. Emisfera stângă este dedicată prezentului iar cea dreaptă este dedicată trecutului şi
viitorului.
13. DEFINIŢI INTERNETUL. DEFINIŢI ŞI EXPLICAŢI SERVICIILE
INTERNET
1. www (world wide web);

2. e-mail - serviciu de poştş electronică;

3. Chat - conversaţie în timp real;

4. Newsgroup - Cluburi de discutii, facebook;

5. HTTP (HyperText Transfer Protocol) - numele protocolului implicit de transmitere a datelor prin internet;

6. FTP (File Transfer Protocol) - serviciu care aigura transferul fisierelor intre calculatoare din retea dupa un set de reguli

(protocol);

7. Portal - serviciu complex de informare, prezentare, comunicare si colaborare, care ofera posibilitatea unei organizatii de a

se promova;

8. E-commerce, E-banking. Comertul electronic si operatiile bancare prin Internet sunt serviciile cele mai profitabile sub

aspect economic;

9. Baze de date şi formulare Internet;

10. Numeroase alte servicii de informare şi comunicare de tip WEB 2.0

14. EXPLICAȚI SCHEMA URMĂTOARE

Scema cognitiei din perspectiva cibernetica

[Link]ŢI ŞI EXPLICAŢI COMPONENTELE CIBERNETICII PSIHOLOGICE

16. EXPLICAŢI SCHEMA URMĂTOARE

17. EXPLICAŢI SCHEMA URMĂTOARE

18. DEFINIȚI ȘI CLASIFICAȚI REȚEAUA DE CALCULATOARE
Reteaua de calculatoare reprezinta un ansamblu de calculatoare interconectate prin
intermediul unor medii de comunicatie, asigurandu-se in acest fel utilizarea in comun de
catre un numar mare de utilizatori a tuturor resurselor fizice (hardware), logice (software si
aplicatii de baza) si informationale (baze de date) de care dispune ansamblul de calculatoare
conectate.
O alta definitie: prin retea de calculatoare intelegem o colectie de calculatoare
autonome interconectate intre ele. Se spune despre doua calculatoare ca sunt interconectate
daca sunt capabile sa schimbe informatii intre ele.
O alta notiune utilizata este lucrul in retea care reprezinta conceptul de conectare a
unor calculatoare care partajeaza resurse.
Resursele sunt:
- date (baze de date);
- aplicatii (orice program: Word, un program de gestiune a stocurilor);
- periferice (imprimante, scannere, etc.).
Avantajul interconectării constă în partajarea datelor, fişierelor, a programelor şi a
operaţiilor.
Structura hardware presupune conectarea fizică a calculatoarelor şi este constituită
din plăci de reţea, cabluri de fibră optică sau linii telefonice precum şi echipamente de
interconectare: hub-uri.
Daca reţeaua este de largă răspândire (WAN) sunt necesare şi alte componente:
modemuri, repetoare, bridges, routere etc.

CLASIFICAREA REȚELELOR DE CALCULATOARE

Tipuri de retele
In functie de criteriul de clasificare care se are in vedere exista
mai multe tipuri de retele de calculatoare.
Criteriile cele mai des utilizate in clasificarea retelelor sunt:
Dupa tehnologia de transmisie:
- retele cu difuzare (broadcast);
- retele punct - la - punct;
Dupa scara la care opereaza reteaua (distanta);
- retele locale LAN;
- retele metropolitane MAN;
- retele de arie intinsa WAN;
- retele de tip GAN - Internet-ul;
Dupa topologie:
- retele tip magistrala (bus);
- retele tip stea (star);
- retele tip inel (ring);
 - retele combinate.;
Dupa tipul sistemului de operare utilizat:
- retele peer-to-peer;
- retele bazate pe server.
19. INTELIGENȚA BIOLOGICĂ ȘI NEBIOLOGICĂ(ARTIFICIALĂ)
Utilizăm conceptul „inteligenţă artificială” IA pentru a desemna clasa unor produse
concepute de om (sisteme, agenţi, programe de calculator, masini, automate, roboţi), care
imită „inteligenţa naturală”: creierul uman, reţeaua neuronală, membrana celulei, inteligenţa
comportamentală emergentă grupurilor sociale non-umane (colonii de furnici, roiuri de
albine, stoluri de păsări, bancuri de pesti, haite de lupi etc.) şi altele.
20. DEFINIȚI INTELIGENȚA UMANĂ. ENUMERAȚI TIPURILE DE
INTELIGENȚĂ UMANĂ
Inteligenţa umană este capacitatea individului de a învăţa uşor şi bine, uşurinţa de a
soluţiona probleme noi, de a se adapta la situaţii noi, pe baza experienţei acumulate.
William Stern a definit inteligenţa umană astfel:
Este aptitudinea generală a individului de a-şi adapta conştient gândirea unor cerinţe noi: ea
este capacitatea spirituală de adaptare generală la noile cerinţe şi condiţii ale vieţii.
În latină, intelligere înseamnă a relaţiona, a organiza, iar interlegere însemnă stabilirea de
relaţii între oameni. Aceste două cuvinte au o legătură strânsă cu etimologia cuvântului
inteligenţă. Cuvântul „inteligent“ provine tot din limba latină de la intelligo, care înseamnă
deştept, înţelept, priceput, ager la minte.
Pe scurt, inteligenţa poate fi definită ca fiind capacitatea minţii de a stabili legături
între diferite date.
În [DEX] găsim descrierea: „INTELIGENŢĂ, inteligenţe, s.f. Capacitatea de a înţelege uşor
şi bine, de a sesiza ceea ce este esenţial, de a rezolva situaţii sau probleme noi pe baza
experienţei acumulate anterior;

TIPURI DE INTELIGENȚĂ UMANĂ

Howard Gardner a identificat următoarele tipuri de inteligenţă:
1. Inteligenţa lingvistică;
2. Inteligenţa logico-matematică;
3. Inteligenţa spaţială;
4. Inteligenţa corporal-kinestezică;
5. Inteligenţa muzicală;
6. Inteligenţa interpersonală;
7. Inteligenţa intrapersonală;
8. Inteligenţa naturalistă;
9. Inteligenţa existenţială;
21. ENUMERAȚI TIPURILE DE INTELIGENȚĂ UMANĂ ȘI
EXPLICAȚI DOUĂ DIN ELE
Howard Gardner a identificat următoarele tipuri de inteligenţă:
1. Inteligenţa lingvistică;
2. Inteligenţa logico-matematică;
3. Inteligenţa spaţială;
4. Inteligenţa corporal-kinestezică;
5. Inteligenţa muzicală;
6. Inteligenţa interpersonală;
7. Inteligenţa intrapersonală;
8. Inteligenţa naturalistă;
9. Inteligenţa existenţială
1. Inteligenţa lingvistică: capacitatea de a rezolva probleme şi de a construi produse cu
ajutorul codului lingvistic (presupune abilitatea şi plăcerea de a citi, scrie, povesti sau a se
juca cu cuvintele (exemple: rezolvarea cuvintelor încrucisate, practicarea jocului SCRABLE
etc.);
2. Inteligenţa logico-matematică: presupune capacitatea de a descoperi legături,
modele, categorii şi relaţii (exemple: se manifestă în jocuri logice, rezolvarea problemelor de
aritmetică sau în jocurile de strategie);
3. Inteligenţa spaţială: se referă la capabilitatea de a gândi în imagini şi la facilitatea
în rezolvarea unor probleme de tip geometrico-spaţial (exemple: găsirea drumului într-un
labirint, aptitudinea de a desena sau de a construi figuri din cuburi Lego sau jocuri pe
calculator de tip spaţial);
4. Inteligenţa corporal-kinestezică: implică o mare sensibilitate în identificarea şi
prelucrarea senzaţiilor fizice, de exemplu, a simţi ritmul unui dans; inteligenţa la nivelul
corpului şi al mâinilor ne permite să controlăm şi să interpretăm miscările corpului, să
manevrăm obiecte, să realizăm coordonarea (armonia) dintre trup şi spirit. Acest tip de
inteligenţă nu se regăseste numai la atleţi, acrobaţi sau dansatori, ci poate fi întâlnit în
miscările, în practicarea unor meserii riscante care presupun o mare fineţe pentru reusită (o
operaţie pe creier, dezamorsarea unei bombe, pilotarea unei masini de curse etc.). Acest tip
de inteligenţă include deprinderi fizice speciale precum coordonarea, echilibrul, dexteritatea,
forţa, flexibilitatea, viteza, precum şi deprinderi la nivelul proprioceptorilor, la nivel tactil şi
cutanat;
5. Inteligenţa muzicală: presupune existenţa urechii muzicale, adică a posibilităţii de a
percepe şi distinge sunete care par la fel altor persoane;
6. Inteligenţa interpersonală: presupune empatie (usurinţă de a te pune în situaţia
altcuiva, adică existenţa capacităţii de a înţelege sentimentele altora), este prezentă mai ales
la cei cu spirit de conducător;
7. Inteligenţa intrapersonală: reflectă o bună cunoastere a propriilor sentimente şi
posibilităţi, capacitate de introspecţie şi autoanaliză non subiectivă.
 8. Inteligenţa naturalistă (capacitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta
produse cu ajutorul clasificărilor şi reprezentărilor din mediul înconjurător).
9. Inteligenţa existenţială – Gardner este convins că este o modalitate de cunoastere
a lumii care îi caracterizează pe filozofi, pe cei care pun întrebări despre sensul fericirii,
începutul universului etc. Probabil că şi spiritualitatea aparţine acestui tip de inteligenţă.
Gardner însă nu a stabilit localizarea pe creier. De aceea vorbeste despre aceasta ca despre o
jumătate de inteligenţă.
Din punct de vedere biologic, inteligenţele sunt independente, în funcţie de zonele corticale
care le guvernează. La nivel individual ele apar în combinaţii, fiecare individ fiind o colecţie
de inteligenţe.
22. INTELIGENŢA COGNITIVĂ IQ
IQ este un coeficient care nu poate fi ameliorat semnificativ pe parcursul vieţii. Testele de
inteligenţă au fost folosite pentru a anticipa succesul educaţional. Astfel că persoanele cu un
IQ scăzut sunt uneori orientate către un program de educaţie pentru persoane cu nevoi
speciale, în timp ce un IQ ridicat recomandă aceste persoane pentru un program educaţional
avansat.
Preocuparea pentru realizarea unor teste cât mai exacte datează încă din anul 1905 şi
se datorează psihologului francez Alfred Binet, care a publicat primul test modern de
evaluare a inteligenţei, cunoscut azi sub numele de scala de inteligenţă Binet-Simon.
Principalul scop al acestui test era de a identifica studenţii care aveau nevoie de asistenţă
specială în parcurgerea planului de învăţământ. În colaborare cu Theodore Simon, Binet a
adus optimizări, publicând noi versiuni ale acestui test de evaluare a inteligentei, în 1908 şi
1911.
Abrevierea termenului de coeficient de inteligenţă sau IQ a fost atribuită, în 1912
psihologului german, William Stern, care a definit IQ ca fiind coeficientul de măsurare a
nivelului de inteligenţă al unei persoane.
În 1916, Lewis M. Terman, profesor la Universitatea Stanford, aplică teoria lui Stern pentru
o versiune rafinată a Scalei Binet-Simon şi elaborează un test numit scala de inteligenţă
Stanford-Binet. Testul lui Terman a pus bazele unuia dintre cele mai moderne teste de
evaluare a inteligentei folosit până în prezent.
IQ se calcula folosind formula IQ= 100 X varsta mintală/varsta biologică, rezultând că pentru
o persoană în vârstă de 10 ani care era evaluată la nivelul unei persoane cu vârsta de 13 ani să
aibă un IQ de 130 (100 X 13/10).
Primul test de inteligenţă special creat pentru adulţi a fost publicat de abia în 1939 de David
Wechsler şi era numit scala de inteligenţă pentru adulţi a lui Weschler (WAIS), ceea ce a
determinat şi apariţia WISC (scala de inteligenţă pentru minori a lui Weschler),
standardizând astfel coeficientul de inteligenţă, care nu se mai baza pe varstă.
Astfel, pe baza rezultatelor aplicării acestui test, persoanele testate sunt arondate unei
anumite categorii de inteligenţă.
23. INTELIGENŢA EMOȚIONALĂ EQ
Faptul că IQ măsoară doar inteligenţa înnăscută şi nu poate fi ameliorat semnificativ pe
parcursul vieţii, dar şi încercările de a explica situaţiile în care persoane cu un IQ mediu sau
scăzut au cunoscut un mare succes în societate (de exemplu, Shakespeare, Darwin, Spilberg,
Picasso, Ghandi, Einstein, Mozart, Freud etc.), au deschis perspectivele teoriei privind
importanţa şi influenţa inteligenţei emoţionale în dezvoltarea personalităţii umane.
Inteligenţa este de două tipuri:
- cognitivă (analitică, logică), este strategică şi acţionează pe termen lung;
- emoţională - oferă soluţii la probleme curente.
Cartea lui Daniel Goleman, Inteligenţa emoţională, a marcat o revoluţie în psihologie, prin
analiza importanţei emoţiilor în dezvoltarea personalităţii umane.
Studiul său explică cum, atunci când înţelegem sentimentele, situaţia în care ne aflăm
devine mai limpede. Descoperim chiar un nou mod de a privi cauzele bolilor care ne macină
familia şi societatea.
Preluând rezultatele cercetărilor asupra creierului şi comportamentului, autorul
propune extinderea conceptului de inteligenţă, deschizând calea unei psihologii care acordă
un interes egal şi inteligenţei sentimentelor.
Inteligenţa emoţională (EQ) (2004) presupune constientizare de sine, autodisciplină
şi empatie. Ea este determinată de modul în care ne controlăm impulsurile şi sentimentele.
Inteligenţa emoţională, spre deosebire de inteligenţa cognitivă, poate fi îmbunătăţită.
Desi copilăria este importantă în dezvoltarea inteligenţei emoţionale, ea poate fi
îmbunătăţită şi cultivată, inclusiv la vârstă adultă.
Studiul inteligenţei emoţionale este un nou domeniu stiinţific, în slujba căruia
lucrează mulţi cercetători ce utilizează metode avansate tehnologic. Astăzi, inteligenţa
emoţională se predă în scoli şi universităţi, competenţele sale au devenit criterii de angajare
sau de promovare în carieră, iar programele de educaţie, pe baza sa, sunt determinante în
politicile sociale de prevenire a îmbolnăvirilor psihice sau criminalităţii.
24. SGBD. DEFINIȚIA BD, SGBD ȘI CONCEPTE SPECIFICE
Baza de date (BD) reprezintă una sau mai multe colecţii de date aflate în interdependenţă,
împreună cu descrierea datelor şi a relaţiilor dintre ele.
Colecţia de date reprezintă un ansamblu de date organizat după anumite criterii şi este
format din următoarele componente:
a) o familie de caracteristici, alcătuită din atribute ce definesc aspecte ale obiectelor din
lumea reală;
b) un predicat aplicat familiei de caracteristici ce conduce la o submulţime ce defineşte o
relaţie de ordine între caracteristici;
c) o suită temporală T = {t0, t1, ..., tj, ...} ce defineşte un decalaj al timpului, în intervale
discrete;
d) afectarea, la fiecare moment tj a unei relaţii asociată predicatului.
Bazele de date sunt gestionate cu ajutorul unui program numit sistem de gestiune al bazelor
de date SGBD.
SGBD este un sistem de programe ce permite definirea, crearea şi întreţinerea BD precum
şi accesul controlat la aceasta.
Din punct de vedere conceptual, gestiunea bazelor de date se bazează pe ideea separării
structurii BD de conţinutul acesteia.
În sistemele de BD, definirea datelor se separă de programele aplicaţie, astfel încât
utilizatorii văd doar definiţia externă a unui obiect fără a cunoaşte modul în care e definit
acesta şi cum funcţionează. În acest mod, definiţia internă a obiectului poate fi modificată
fără a afecta utilizatorii acestuia dacă nu se modifică definiţia externă.
De exemplu, dacă sunt adăugate noi structuri de date sau sunt modificate cele existente,
atunci programele aplicaţie nu sunt afectate dacă nu depind direct de ceea ce se modifică.
Structura BD reprezintă o colecţie de descrieri statice ale tipurilor de entităţi, împreună cu
relaţiile logice stabilite între ele.
Relaţiile logice reprezintă asociaţiile dintre entităţi.
O entitate este un obiect distinct ce trebuie reprezentat în BD.
Un atribut este o proprietate ce descrie o caracteristică a obiectului ce se înregistrează în
BD.
25. SCOPUL ȘI COMPONENTELE UNUI SGBD
Scopul unui SGBD este de a oferi un mediu care să fie şi convenabil, dar şi eficient pentru :
- extragerea informaţiilor din baza de date;
- înmagazinarea datelor în baza de date.
Bazele de date sunt de obicei folosite la gestionarea unei mari cantităţi de date, ceea ce
presupune existenţa următoarelor caracteristici: definirea structurilor (modelarea datelor);
utilizarea unor mecanisme de manipulare a datelor; asigurarea securităţii datelor în BD;
asigurarea controlului concurenţei în cazul utilizării sistemului de către mai mulţi utilizatori.
Orice SGBD are următoarele componente:
1. Limbajul de definire a datelor;
2. Un limbaj de manipulare a datelor;
3. Administratorul bazei de date.
1. Limbajul de definire a datelor
Specifică tipurile de date şi structurile precum şi constrângerile asupra datelor. Instrucţiunile
limbajului sunt compilate şi transformate într-un set de tabele, înmagazinate într-un fişier
special, numit dicţionar de date sau catalogul sistemului (descrierea datelor se întâlneşte sub
denumirile de catalog de sistem, dicţionar de date sau meta-date).
Structura de înmagazinare a datelor precum şi metodele de acces utilizate de sistemul bazei
de date sunt specificate cu ajutorul unui set de definiţii folosit cu scopul ascunderii detaliilor
de implementare a schemelor BD.
2. Limbajul de manipulare a datelor
Este folosit pentru a ajuta utilizatorul să acceseze şi să folosească datele aflate în BD, într-un
mod interactiv. Limbaj efectuează următoarele operații:
- extrage date din BD;
- introduce date în BD;
- elimină date din BD;
- actualizează datele în BD.
3. Administratorul BD seste un program ce asigură interfaţa dintre datele înmagazinate,
aplicaţiile care folosesc aceste date şi întrebările adresate sistemului, cu ajutorul cărora se
extrag datele necesare.
 [Link] CUANTIFICAT
Teoria sinelui cuantificat reprezintă aplicarea metodei ştiinţifice asupra sinelui, prin
evaluarea propriei persoane, cu ajutorul unui set de indicatori. Valorile rezultate se pot
modifica oricând în urma schimbărilor din viaţa persoanei, ceea ce lasă loc speranţei pentru o
viaţă mai bună. Ideea sinelui cuantificat îi pasiona pe puţini cândva, însă astăzi are
potenţialul de a schimba radical medicina, psihologia, economia.
Pe măsură ce tot mai multe dispozitive folosite de oameni depăşesc tehnologia analogică,
devenind digitale şi fiind dotate cu tot mai mulţi senzori, ele acumulează cantităţi
semnificative de date despre noi. Cu timpul, aceste date pot oferi o imagine unică despre noi
înşine, nealterată de subiectivism, permiţându-ne să ne înţelegem mai bine şi să observăm în
mod ştiinţific modul în care diferite elemente din viaţa noastră ne influenţează starea.
Ideea „sinelui cuantificat” („quantified self”) a fost lansată de câţiva cercetători care au dorit
să aplice metoda ştiinţifică asupra propriilor vieţi, măsurând diferitele variabile pentru a se
înţelege mai bine.
În ultima vreme, tot mai multe dispozitive accesibile populaţiei permit extinderea acestei
iniţiative, transformând „sinele cuantificat” într-o idee bună de aplicat pe scară largă.
Unul dintre pasionaţii „sinelui cuantificat”, Kevin Kelly, explică ideea din spatele acestei
filozofii: „Schimbarea reală a indivizilor vine prin autocunoaştere - cunoaşterea corpului, a
minţii şi a spiritului. Mulţi caută această autocunoaştere şi aleg diverse căi pentru a o obţine.
Totuşi, există o cale prea puţin urmată: cea raţională. Noi credem că, dacă un lucru nu este
măsurat, nu poate fi îmbunătăţit. Astfel, ţelul nostru este să obţinem cât mai multe
instrumente ce ne permit o evaluare obiectivă a propriilor persoane. Susţinem orice
instrument ce ne ajută să ne înţelegem corpul şi mintea mai bine, permiţându-ne astfel să
înţelegem rolul oamenilor pe Pământ”.
 [Link] UNUI SISTEM INTELIGENT
Reprezentarea cunoștințelor este un domeniu important al IA, constând în reprezentarea,
stocarea, întreținerea și utilizarea cunoștințelor, în procese inteligente. Reprezentarea
cunoașterii presupune, pe de o parte, existența unor fapte, adică adevăruri într-o anumită
situație sau univers de discurs relevant și pe de altă parte reprezentarea faptelor într-un
formalism ales.
Faptele sunt lucrurile pe care vrem să le reprezentăm, iar reprezentările lor sunt lucrurile pe
care le vom putea manipula efectiv. Analizând componentele de bază ale unui program și a
unui sistem inteligent, le putem defini astfel:
Programe = structuri de date + algoritmi
Sisteme inteligente = cunoatere + inferene
După Pigford, cunoașterea esteun complex de fapte, informații, concepte, proceduri, modele
și euristici care se pot utiliza în inferențe pentru rezolvarea problemelor. Ierarhizarea datelor,
informaiților și cunoașterii a fost făcută de profesorul E. Turban astfel: Metacunoaștere →
cunoaștere →informații → date
Datele sunt faptele culese din lumea reală. Informațiile sunt rezultatul interpretării datelor de
către un anumit subiect. Aceleași date pot fi interpretate în mod diferit de subiecți diferiți și
deci pot genera informații diferite. Cunoștințele cuprind atât fapte ce reprezintă lucruri
adevărate despre lumea reală, cât și proceduri de raționament care permit urmărirea
raționamentului între fapte. Cunoașterea se află pe un nivel superior de abstractizare, fiind un
proces care are la bază învățarea, gândirea și înțelegerea domeniului în cauză ceea ce
permite expertului în domeniu să evalueze și să aleagă între alternative în vederea luării
deciziei corecte.
 [Link]
Metadatele sunt date ce permit clasificarea, organizarea şi stocarea altor date (de obicei în
format digital). Metadatele sunt definite ca fiind date despre date sau informaţii despre
informaţii.
Termenul de metadate provine din anii 1970 când a apărut necesitatea de a
diferenţia datele memorate într-o bază de date (informaţia efectivă) şi datele ce definesc
semnificaţia câmpurilor prezente într-o înregistrare din baza de date (metadatele).
Există trei tipuri distincte de metadate:
1. Metadate descriptive,
2. Metadate structurale3. Metadate administrative.
Metadatele descriptive descriu o resursă care are drept scop descoperirea și identificarea.
Poate include elemente precum titlu, abstract, autor și cuvinte cheie.
Metadatele structurale sunt metadate despre containerele de date și indică modul în care sunt
grupate obiectele compuse, de exemplu, cum sunt ordonate paginile pentru a forma capitole.
Descrie tipurile, versiunile, relațiile și alte caracteristici ale materialelor digitale.
Metadatele administrative oferă informații privind gestionarea unei resurse, cum ar fi
momentul și modul în care a fost creată, tipul fișierului și alte informații tehnice și cine poate
accesa această informație.

Metadatele – utilizare
O bază de date este alcătuită din înregistrări. O înregistrare este alcătuită din câmpuri. În
general, un câmp dintr-o înregistrare este definit prin denumirea acestuia, tipul datelor pe
care le memorează, precum şi prin dimensiunea acestora. Astfel, în situaţia unei baze de
date, metadatele sunt reprezentate de denumirea câmpurilor dintr-o înregistrare, tipul datelor
din fiecare câmp al unei înregistrări, precum şi dimensiunea acestora.
Informaţiile memorate în fişierele de tip jpeg, tiff, riff cu privire la data efectuării fotografiei,
tipul camerei foto, coordonatele geografice ale locaţiei în care a fost realizată fotografia
reprezintă un alt exemplu de metadate.
Fişierul care memorează imaginea de mai sus în format jpeg, conţine pe lângă otografia
propriu zisă şi anumite metadate în formatul EXIF

TEHNOLOGIA RFID
Identificarea prin RadioFrecventa (RFID – Radio Frequency IDentification) sau proximitate,
este printre cele mai avansate metode tehnologice de colectare automata a datelor, castigand
o larga acceptare pe masura ce oamenii inteleg si utilizeaza aceasta tehnologie. RFID este un
sistem de identificare asemanator tehnologiei cu cod de bare.
Prin comparatie, codul de bare utilizeaza reflectia unui fascicul luminos peste eticheta
ce contine tiparit codul, iar RFID foloseste un camp de radiofrecventa de putere mica.
Acest camp de radiofrecventa nu necesita o pozitionare precisa a obiectului la citire,
el penetreaza orice material nemetalic nefiind necesar contactul direct cu echipamentul de
citire.
Cele mai simple aplicatii de proximitate pot fi comparate cu sistemele cod de bare,
dar cele mai sofisticate produse RFID pot interfata cu senzori externi pentru masurarea unor
parametrii specifici, sau chiar sisteme GPS pentru urmarirea pozitiei unor obiecte cu ajutorul
satelitilor.
 Ca si celelalte tehnologii de identificare RFID accelereaza colectarea datelor si
elimina interventia umana in procesele de fabricatie.
Cantitatea mare de date necesara pentru automatizarea productiei devine de
necontrolat in cazul operatorilor umani, timpii de procesare crescand. Singura metoda
practica de colectare automata a acestor date este posibila numai cu sisteme computerizate de
identificare si urmarire.
Achizitia automata a datelor creste valoarea informatiei din sistem prin accesul in timp real la
aceasta. Spre exemplu, intr-un flux de fabricatie, daca un lot de articole este lansat gresit spre
o operatie, informatia respectiva devine valoroasa numai in timp util, altfel putand
compromite lotul respectiv. Celelalte tehnologii de identificare necesita conditii speciale de
operare, cazul cod-ului de bare unde este necesar un mediu curat fara interferente optice.
RFID este ideal pentru medii cu ulei, umezeala, praf ce se intalnesc in procesele industriale.
Tag-urile si cititoarele RFID nu contin parti in miscare, intretinerea fiind redusa, pot opera in
conditiile amintite lungi perioade de timp fara interventie. Tag-urile pasive au o durata de
functionare mare, de obicei depasesc perioada de viata a obiectului gazda. Datorita acestui
motiv sistemele RFID devin cea mai ieftina solutie de identificare daca este evaluata pe
termen lung.
Fata de cod-urile de bare sau suportii magnetici, tag-urile RFID sunt practic imposibil de
copiat. Din acest motiv sunt ideale in aplicatii cu un grad ridicat de securitate precum
identificarea persoanelor sau a valorilor.
Tehnologia RFID este rapida, viteza de citire a unui tag este de ordinal zecilor de
milisecunde. Tag-urile sunt rezistente si la conditii grele de temperatura fiind posibila
operarea intr-un interval de la -40°C la +200°C.
Sistemele RFID sunt compuse din trei componente – un cititor, un transponder (tag de
radiofrecventa) si un computer sau orice alt sistem de procesare a datelor.