08.10.

2018

TGD – loc si rol in sistemul stiintelor juridice

TGD este o disciplina de sinteza, care ofera o viziune de ansamblu asupra

fenomenului juridic si asupra stiintelor juridice. Este considerata ABC-ul dreptului, pt
ca ea ofera conceptele si notiunile de baza. In cadrul teriei se formuleaza notiunile si
categoriile fundamentale ale dreptului, principiile sale generale, folosindu-se metoda
abstractizarii si a generalizarii.
Teoria dreptului pleaca de al cunostinyele oferite de disciplinele de ramura,
deci de la particular ajungand la general. De asemenea, se pleaca de la concret si se
abstractizeaza, formulandu-se concepte generale valabile pt toate ramurile (ex:
notiunea de norma juridica, principiu de drept, izvor al dreptului, raport juridic). Pe
de alta parte, exista si fenomenul invers, in sensul ca disciplinele de ramura pleaca de
la notiunile oferite de TGD pt a particulariza si concretiza. Acest lucru nu trebuie, insa,
sa duca la concluzia ca TGD este un fel de magna mater a celorlalte stiinte, deoarece
celelalte stiinte juridice de ramura nu sunt deasprinse din TGD.
Insa, nu trebuie nici exacerbat rolul stiintelor de ramura, mergand pana acolo
incat a se minimaliza contributia TGD la dezvoltarea stiintelor juridice, pt ca in fiecare
stiinta exista o disciplina cu rol de sinteza.
Disciplinele de ramura au rolul de a aprofunda studiul relatiilor sociale de care
ele se ocupa, iar relatia dintre aceste discipline si TGD este aceea ca teoria ofera genul
proxim, iar disciplinele de ramura diferenta specifica.

TEORII PRIVITOARE LA APARITIA DREPTULUI

Cercetatorii au fost preocupati sa ofere raspunsuri ala intrebarea cand apare

dreptul? Dreptul apare de la primele forme de organizare sociala sau odata cu statul?
S-au conturat 2 conceptii: conceptia antropologica si cea etatista.
Conceptia antropologica ( James Frazer sau Andrey Malinowski) sustine ca in
cadrul socuietatilor asa zis primitive exista forme de normativitate care se exprima
prin tabuuri si interdictii, considerand ca dreptul isi gaseste originile in forme de
organizare sociala prestatala. Aceasta conceptie a fost infliuentata de studii
antropologice si este o opinie minoritara, fiind exagerata, pt ca nu se poate vorbi la
acel nivel de organizare sociala, de existenta unei autoritati care sa aiba misiunea de
a apara valorile sociale prin agenti proprii ca in cazul statului.
Mjoritatea autorilor sustin ca dreptul apare odata cu statul, ca statul este
singurul creator de norme juridice (conceptia etatista), pt ca numai de la aparitia
statului se poate vorbi de existenta unui aparat social propriu de represiune a
comportamentului ilicit si de aparare in acelasi timp, a valorilor sociale ocrotite de
normele de drept Originea conceptiei: Hegel.

1
08.10.2018

ESTENTA, CONTINUTUL, FORMA, DEFINITIA

Pt a intelege definitia dreptului, este necesar sa cunoastem estenta, continutul

si forma acestuia.
Esenta unui fenomen reflecta unitatea raporturilor necesare relativ stabile care
constituie dimensiunea interna a fenomenului. Din multitudinea determinarilor
calitative ale dreptului, se desprinde o calitate principala care exprima determinarea
sa interna. Aceasta este reprezentata de calitatea juridica a vointei si a interesului
care determina aparitia normelor juridice. Aceasta asigura un anumit echilibru in
evolutia raporturilor interumane.
Dreptul se deosebeste de altue sisteme normative sociale prin calitatea juridica
a vointei. Deci, estenta dreptului consta in vointa juridica a aparitiei sale.
Vointa juridica reprezinta vointa generala a societatii, supusa unui proces de
selectie si valorizare; nu este o simpla suma a vointelor individuale.
Continutul dreptului il constituie ansamblul elementelor care dau expresie
concreta vointei si intereselor sociale ce reclama oficializarea si garantarea pe cale
statala. Continutul dreptului are o latura componenta dominanta si anume, sistemul
normelor juridice. Orice sistem de drept isi realizeaza functiile prin intermediul
normei de drept. Mecansimul influente sale asupra relatiilor sociale este esential
legat de modul in care conduita impusa de catre o norma de drept structureaza
relatiile sociale.
Ce contine dreptul? => un sistem de norme juridice
Forma dreptului reprezinta modul in care se organizeaza elementele care
compun continutul dreptului. Este interna si externa.
Forma interna a dreptului este exprimata de interactiunea ramurilor dreptului,
de gruparea normelor juridice pe institutii si ramuri de drept.
Forma externa a dreptului poate fi analizata din mai multe puncte de vedere:
- Din prisma modalitatilor de exprimare a vointei legiuitorului
(izvoarele dreptului);
- Din prisma modalitatilor de sistematizare a legislatiei;
- Din prisma modalitatilor de exprimare a normelor de drept in
diferite acte emise de catre autoritatile publice, si anume: legi,
ordonante, hotarari ale Guvernului, decrete.
In forma dreptului sunt continute si procedeele specifice tehnicii juridice, cum
ar fi conceptele, clasificarile si, mai ales, tiparele logice ale normei juridice.

DEFINITIA DREPTULUI = ansamblul regulilor create sau recunoscute

(sanctionate) si garantate de catre stat, reguli care reglementeaza principalele
relatii sociale si care au ca scop organizarea si functionarea societatii, precum
si disciplinarea comportamentului uman.

2
08.10.2018

CURS NR. 2: PRINCIPIILE DREPTULUI

1. Etimologie
2. Notiune, clasificare si prezentare analitica a principiilor generale ale
dreptului
3. Imoprtanta teoretica si practica a studierii principiilor dreptului

I. ETIMOLOGIE
Termenul principiu: principium sau princeps, inseamna „care ocupa primul
loc” sau inceput de drum.
In stiinta, inseamna linie directoare, chintesenta unui domeniu.
II. NOTIUNE, CLASIFICARE SI PREZENTARE ANALITICA A PRINCIPIILOR
GENERALE ALE DREPTULUUI

NOTIUNE
In drept, principiile ocupa un loc aparte, fiind considerate norme de
drept (conceptie franceza) sau izvoare de drept (conceptie italiana).
Conceptia franceza considera principiul o regula de la care nu se poate
deroga decat in mod exceptional ( de ex., principiul legalitatii sau al egalitatii in
fata legii sunt reguli care constau in prescpriptii obligatorii), este definit ca fiind
o regula generala, avand un statut mai mult sau mai putin legislativ (Sylvie
Caudal, Les principes en droit, Economica, Paris, 2008, pag. 23). Toate
principiile sunt norme de drept.
Conceptia italiana considera ca principiile nu trebuie neaparat
identificate cu normele de drept (nu toate principiile sunt norme juridice), dar
sunt izvoare, adica surse ale dreptului care ii determina obligativitatea. Si NCC
din Romania, in art. 1 recunoaste ca izvoare de drept principiile generale ale
dreptului.
Principiile de drept sunt idei centrale care stau la baza continutului
tuturor normelor juridice. Principiile au un rol constructiv si axiologic, ajuta la
craerea dreptului, precum si la aplicarea acestuia (N. Popa). Au rol axiologic,
pt ca principiile reprezinta rezultatul unui proces de selectie si valorizare a
conduitelor sociale, conduite devenite reguli, transformate in principii.
Termenul principiu sau principii are mai multe sensuri: valori ale
dreptului pozitiv (sunt incorporate in normele juridice); „linii de forta sau
tendinte de evolutie ale unui segment al dreptului pozitiv”, avand o
generalitate relativa: sunt denumite principii directoare sau fundamentale ale
dreptului civil, fiscal, administrativ etc.
Principiile generale sunt definite ca „reguli de drept obiectiv, nu de drept
natural sau ideal, exprimate sau nu in texte, dar aplicate de jurisprudenta si
dotate cu un caracter suficient de generalitate”.

3
08.10.2018

CLASIFICARE
Distinctie: inainte de clasificare:
- principii normative (principii-norme)
- principii extrapozitive (principii-descrieri)
Principiile-norme sunt reguli de drept, iar celelalte sunt orientari care
influenteaza crearea dreptului pozitiv sau arata tendintele care se desprind din
dreptul pozitiv. Principiile nu depind de o autoritate cu competente normative;
pot fi craete si de judecator.
5 categorii de principii:
1. Principiile-norme (sau pozitive ale dreptului, se regasesc in legi);
2. Principiile implicite – reguli considerate premise sau consecinte ale
dreptului pozitiv;
3. Principiile extrapozitive (extrasistemice) – sunt exterioare dreptului
pozitiv;
4. Principii-nume (fara caracter normativ; privesc o trasatura a unei
institutii juridice);
5. Principii creatoare de drept (constructii ale dreptului), fara caracter
normativ, sunt instrumente conceptuale in crearea dreptului si in
interpretarea si aplicarea legii.
6. Principii generale de drept, principii de ramura.

Dupa rolul lor esential in crearea dreptului, principiile generale pot fi: principii
directiare si principii corectoare.
Principiile directoare sunt cele de care depinde ordinea sociala, pt ca se afla la
baza edificiului juridic (de ex., prin legalitatii, principiul autoritatii de lucru judecat,
nimeni nu se poate prevala de necunoasterea legii, etc.).
Principiile corectoare sunt cele care idreapta, imbunatatesc solutiile legale. Ex.:
principiul bunei-credinte, fraus omnia corrumpit (frauda corupe totul, de ex, orice act
juridic subsecvent actului incheiat, nu numai pe acesta).
In functie de puterea lor normativa in: principii fundamentale, principii-norme
cu valoare constitutionala, principii generale simple.

Analiza sintetica a principiilor generale ale dreptului: principiul legalitatii,

principiul egalitatii, principiul libertatii, principiul responsabilitatii.
Precizare prealabila: In doctrina occidentala si, in special, in cea franceza, nu se
studiaza in concret un anumit nr de principii generale ale dreptului, ci sunt analizate
global.

1. PRINCIPIUL LEGALITATII: cele 3 puteri ale statului, precum si autoritatile

care le exercita trebuie sa aiba consacrare normativa, adica trebuie sa fie
regelementate de lege. Acest principiu cunoaste anumite particularitati,

4
08.10.2018

exista anumite specii ale sale in ramurile dreptului ( de ex., in dreptul penal:
nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege) sau aplicabile intregului
sistem de drept (principiul neretroactivitatii legii).
2. PRINCIPIUL EGALITATII inseamna aplicarea de tratament identic in fata
legii, in sitautii identice. Corolarul acestui principiu este principiul
nediscriminarii pe motive de origine sociala, etnica, stare materiala, sex,
religie. Acest principiu a dat nastere la principii de ramura sau a creat
institutii juridice noi, in: dr constitutional, dr muncii (egalitatea de sanse la
angajare, egalitatea intre femei si barbati, egalitatea de salariu intre femei
si barbati), dr familiei (concediul paternal, nu numai maternal, egalitatea dr
de vizitare a copilului pt ambii parinti), dr european (egalitate in drepturi pt
toti cetatenii UE etc.)
3. PRINCIPIUL LIBERTATII are ca fundament respectul demnitatii fiintei umane
si cuprinde un pachet de libertati, cu efecte asupra dreptului constitutional
(liberatatea de exprimare, liberatatea constiintei, libertatea de circulatie,
etc.) si dreptului european. De asemenea, el impune coexistenta libertatilor,
pt ca libertatea unui om se intinde pana acolo une incepe libertatea celuilalt.
4. PRINCIPIUL RESPONSABILITATII este strans legat de principiul libertatii.
Responsabilitatea se coreleaza cu notiunea de raspundere,
responsabilitatea preexista raspunderii. Daca initial, responsabilitatea a fost
exclusa din domneiul dreptului, considerandu-se ca ar apartine numai
moralei, ulterior, aceasta conceptie a fost abandonata, considerandu-se ca
si responsabilitatea apartine dreptului.
Principiul general al responsabilitatii a dat nastere unor principii de ramura:
princ raspunderii personale in dr penal, raspunderea parintilor pt faptele copiilor
minori, etc.
Principiile nu trb confundate cu normele pt ca:
- Principiile nu confera o solutie univoca litigiilor carora se aplica, ele
orienteaza solutia judecatorului, nu o stabilesc in mod precis;
- Continutul axiologic ridicat al principiilor face ca acestea sa aiba o
greutate aparte fata de norme, care se indeparteaza uneori de
argumentatia morala;
- In caz de conflict de principii, niciodata un principiu nu va abroga
un altul; se vor analiza valorile continute in principiile respective si
va avea prioritate principiul cu valoarea cea mai mare
(operatiunea de ponderare). Aceasta nu inseamna ca principiul
inlaturat este nevalid; el se plica mai departe, dar la alte situatii.

IMPORTANTA TEORETICA SI PRACTICA PRINCIPIILOR DREPTULUI

5
08.10.2018

Principiile explicite ajuta la crearea principiilor implicite (principiile implicite

sunt cele extrase de interpreti prin utilizarea metodelor si a mijloacelor de
interpretare, analizand ratio legis). De asemenea, ajuta in procesul de interpretare a
normelor juridice, evitandu-se conflictul intre norme.
Art. 1 C. Civ prevede ca principiile generale ale dreptului sunt izvoare de drept,
cu consecinta asupra solutionarii litigiilor (analogia juris).
Principiile generale ale dreptului reprezinta baza sistemului de drept; normele
juridice „nu pot fi edictate si evolua decat in functie de principiile generale la care
trebuie sa se conformeze sau, cateodata, pot deroga”.
In literatura franceza se vorbeste de o importanta functionala si cantitativa a
principiilor. Importanta functionala se refra la faptul ca principiile se afla la baza
oricarei constructii juridice.
Astfel, orice text normativ trebuie sa fie in concordanta cu principiile dreptului.
In dreptul public, faptul ca autoritatile administratiei publice respecta
principiile dreptului, este considerat ca aduce un plus de legalitate, iar in dreptul
privat, faptul ca jurisprudenta este cea care le aduce in prim-pan se apreciaza ca le
impune ca izvoare de drept. De altfel, in Statele Unite, Curtea Suprema deja judeca
de mult timp litigii, prin invocarea principiilor dreptului natural, considerate principii
supraconstitutionale, de exemplu, principiul libertatii sau asigurarea justitiei, vazute
ca principii fundamentale ale vietii private si politice.
Este adevarat ca exista unele principii de drept cu caracter supranational,
subliniate, in special, de CEDO si CJUE, acesta fiind xplicat prin faptul ca dreptul
european si Conventia europeana a drepturilor omului au caracter supranational.
Principiile joaca un rol important si in interpretarea normei juridice. Utilizarea
principiilor in interpretare ajuta in crearea unor noi constructii juridice si apoi, chiar
la nasterea unor norme noi de drept si, implicit la evolutia sistemului de drept.
Principiile dreptului promoveaza o anumita ierarhie a valorilor dreptului, dar
toate principiile de drept sunt subordonate ordinii publice si chiar moralei, dupa cum
afirma unii autori. Principiile nu trebuie, totusi, considerate imuabile (= de
neschimbat), pentru ca, in timp, ele pot fi modificate de alte principii sau chiar
disparea.
Importanta cantitativa se desprinde din analiza principiilor dreptului din fiecare
ramura. Astfel, in dreptul constitutional s-au cristalizat principii fundamentale,
dreptul administrativ a creat principii generale privin derviciul public, organizarea
administratiei, functia publica, autonomia locala, etc. Dreptul penal si dreptul privat
au retinut, de asemenea, principii generale aplicabile institutiilor juridice pe care le
studiaza. Dreptul international public a preluat principiile generale ca atare.

NORMA JURIDICA

1. Notiunea si trasaturile normei juridice

6
08.10.2018

2. Structura normei juridice

3. Clasificarea normelor de drept
4. Actiunea in timp, in spatiu si asupra persoanelor
Definitia normei, trasaturi ale normei juridice ( de obicei 2), de explicat o trasatura
a normei juridice (caracterul obligatoriu spre ex), sanctiunea normei juridice,
structura logico-juridica, structura tehnico-legislativa, norme complete si norme
incomplete, actiunea in timp a normei juridice, actiunea in spatiu si asupra persoanei
a normei juridice – SUBIECTE POSIBILE

I. NOTIUNEA SI TRASATURILE NORMEI JURIDICE

Definitia normei juridice = regula de conduita, cu caracter general, tipic si

obligatoriu, ce reglementeaza o relatie sociala, regula adusa la indeplinire de
bunavoie sau, in caz de nerespectare, prin constrangere statala.
Trasaturile normei juridice:
1. Caracter general = regula de conduita pe care o impune norma de drept
reprezinta un comportament universal, al majoritatii membrilor societatii si nu
unul izolat, particular, special al unei anumite persoane.
Doua observatii : a. norma de drept nu are misiunea de a cuprinde si descrie
toate situatiile in care se aplica si toate conduitele posibile
b. norma juridica continua sa fie generala, chiar daca nu se
aplica pe tot teritoriul national, pentru ca poate privi doar anumite parti din
teritoriu (de ex., Legea privind protectia biosferei Deltei Dunarii etc.) sau numai
anumite categorii de persoane (de ex., Legea privind statutul cadrelor militare,
Legea privind statutul functionarilor publici, sau statutul personalului vamal sau
norme care se refera la anumite autoritati unipersoanle: Presedintele
Romaniei, primul-ministru). Norma jur este generala si in cazul autonomiei
locale, care presupune descentralizarea administrativa si deconcentrarea
serviciilor publice. Toate normele jur continua sa se aplice pe intregul teritoriu,
chiar daca exista anumite norme specifice anumitor provincii, judete sau
comune, eleaborate in baza autonomiei locale.
Generalitatea este considerata necesara, dar nu o trasatura distinctiva a
normei juridice, pentru ca generalitatea este inerenta oricarei reguli sociale, nu numai
celei de drept.
Generalitatea trebuie analizata sub dublu aspect:
 Continut
 Forma
Sub aspectul continutului: norma trebuie sa fie generala, pt ca ea trb sa
respecte principiulegalitatii si al securitatii juridice. Egalitatea: norma = sa fie aceeasi
pt toti, indiferent de conditia materiala, sociala, profesionala, etc. securitatea juridica

7
08.10.2018

= norma jur trb sa fie independenta de particularitatile individuale (de ex., legea
fixeaza pt toti varsta majoratului la 18 ani, indiferent de maturitatea reala a fiecaruia).
Generalitate sub aspectul aplicarii: norma se aplica indiferent daca este
cunoscuta de toti sau nu (principiul nemo censetur ignorare legem, nu avem de-a
face, totusi, cu o prezumtie de cunoastere efectiva a legii, sunt si exceptii: eroarea de
drept; este vorba de o fictiune juridica.

2. Caracter abstract, impersonal = norma juridica este formulata intr-o maniera

abstracta, nefiind legata de o persoana anume. Multitudinea de situatii si
ipoteze normative sunt reglementate sintectic, abstract, fiind ignorate
interesele particulare ale unei anumitei persoane.

3. Caracter tipic = norma juridica propune un model de conduita, un tipar; in fapt,

ea abstractizeaza un comportament repetat, desprins din ceea ce este general,
universal. Norma juridica selecteaza ceea ce este comun, obisnuit, repetabil la
majoritatea membrilor societatii, surprinde identicul si formuleaza o conduita-
tip, drept model de urmat pt toti.

4. Norma juridica implica un raport intersubiectiv = destinatarii normelor sunt

intotdeauna oamenii, care trebuie sa indeplineasca prescriptiile reglementate
de acestea.

5. Caracterul obligatoriu = este de esenta normelor juridice, pt ca acest caracter

le diferentiaza de celelalte norme.
Inseamna ca aceasta conduita prescrisa de norme trebuie sa fie urmata de toti
destinatarii ei; norma juridica nu este o facultate, conformarea cu conduita prevazuta
nu este lasata la libera apreciere a subiectului, pt ca neindeplinirea normei atrage
raspunderea juridica.
Obligativitatea normei implica doua aspecte:
 Obligativitatea se regaseste in toate normele juridice, independent de
forma actului normativ in care sunt cuprinse.
 Obligativitatea nu depinde de frecventa cu care se aplica norma. Chiar daca
o norma nu s-ar aplica niciodata, acest lucru nu inseamna ca nu este
obligatorie.
II. STRUCTURA NORMEI JURIDICE

A. Structura logica
B. Structura tehnico-legislativa

A. STRUCTURA LOGICA = 3 elemente: ipoteza, dispozitie, sanctiune.

8
08.10.2018

Ipoteza = descrie imprejurarile determinate sau relativ determinate in care se

aplica dispozitia si sanctiunea, arata calitatea unei anumite persoane (profesor,
magistrat, cetatean, strain, apatrid, sot sau sotie, parinte, copil, etc.) sau o identificare
generica (persoana fizica, juridica, etc). Ipoteza se clasifica in: ipoteza determinata sau
ipoteza relativ determinata.
Dispozitia = cuprinde drepturile si obligatiile destinatarilor normei de drept.
Este comandamentul normei si poate fi permisiva, lasand posibilitatea alegerii
conduitei de catre subiect; imperativa (de la care nu se poate deroga, nu exista
exceptii) sau prohibitiva (cuprinde interdictii). Se clasifica in: dispozitie determinata si
dispozitie relativ determinata.
Sanctiunea = arata urmarile nefavorabile ale nerespectarii ipotezei sau
dispozitiei. Clasificare: sanctiuni pozitive (cuprind masuri de stimulare), negative
(cuprind masuri de reprimare a conduitei neconforme); sanctiuni formale (statale,
oficiale) si neformale (din partea societatii: blam public, mediatizarea faptei comise si
a infractorului); sanctiuni determinate si relativ determinate; sanctiuni alternative (se
aplica ori una ori alta: pedeapsa amenzii sau pedeapsa inchisorii) si cumulative (ex:
pedeapsa inchisorii si a interzicerii unor drepturi, decaderea din drepturile parintesti
etc.)
Dupa ramura de drept, pot fi: sanctiuni penale, administrative, civile,
disciplinare etc.
Dupa natura lor, pot fi: sanctiuni ce afecteaza patrimoniul, persoana (privarea
de libertate), drepturile sau actele sale (nulitatea).
Norme atipice: normele de drept penal (ipoteza este subinteleasa); normele de
drept international public = drept consensual (lipsa sanctiunii).

B. STRUCTURA TEHNICO-LEGISLATIVA

Alineat, articol, paragraf, capitol, titlu, carte/carti (pt coduri)

III. CLASIFICAREA NORMELOR JURIDICE

1. Dupa ramura de drept: norme de drept penal, civil, administrativ,

constitutional, etc.
2. Dupa sfera de aplicare: norme generale (se aplica in toata ramura, de ex.,
dreptul civil pt tot dreptul privat), speciale (se aplica si de exceptie). Principii:
specialia generalibus derogant; generalia specialibus non derogant; exceptio
est strictissimae interpretationis.
3. Dupa forta juridica a actului normativ: norme din legi, OG, OUG, HG, decrete
prezidentiale, hotarari ale consiliului judetean, etc.
4. Dupa structura logica (ipoteza, dispozitie, sanctiune): norme complete (au
toate elementele) si incomplete (se completeaza cu alte norme). Normele

9
08.10.2018

incomplete se clasifică în: norme de trimitere (trimit la norme preexistente, fie

din același act normativ, fie din akte acte) și norme în alb (se completează cu
dispoziții viitoare, care urmează să fie adoptate).
5. După intensitatea incidenței: norme principii (sunt norme directoare sau
cardinale, cuprinse în tratate, convenții internaționale și în Constituție).
6. Norme de organizare și funcționare a anumitor instituții statle (Legea privind
Avocatul Poporului, Legea privind organizarea și funcționarea Curții
Constituționale etc., prevăd atribuțiile, modul de desfășurare a activității).
7. După modul de reglementare a conduitei: norme permisive (= prevăd
posibilitatea alegerii conduitei de către subiect, neimpunând și nici interzicând
o conduită anume); norme onerative (obligă la o anumită acțiune; de ex.,
obligația de întreținere a părinților față de copii, precum și viceversa; obligația
autorului accidentului de circulație de a transporta victima la spital, etc);
prohibitive (interzic un anumit comportament, obligă la o inacțiune sau
abținere de a comite o faptă, de ex., interzicerea căsătoriei între rude până la
gradul 4 inclusiv).
8. Normele prohibitive și cele onerative = n imperative (specifice dreptului public).
9. Normele permisive (specifice dreptului privat) pot deveni și cele imperative.
Capacitatea acelor norme de a se transforma le atrage denumirea de norme
supletive.
[Link]ă caracterul sancțiunii (pozitive sau negative): norme stimulative (care
încurajează un anumit comportament și îl favorizează) și norme punitive (ce
reprimă o conduită).

IV. ACȚIUNEA NORMEI JURIDICE

SUBIECTE: ACȚIUNEA ÎN TIMP ȘI ACȚIUNEA ÎN SPAȚIU – EXAMEN

1. În timp
2. În spațiu și asupra persoanelor

Acțiunea normei juridice

Intrarea în Ieșirea din vigoare a normei juridice

vigoare a
normei
juridice

10
08.10.2018

1. În timp
Există 3 momente ale duratei în timp a normei juridice: intrarea în vigoare,
activitatea propriu-zisă a normei și ieșirea din vigoare.
Intrarea în vigoare: principiul nemo censetur ignorare legem; regula intrării în
vigoare a legilor și a OG la 3 zile calendaristice de la data publicării lor în M. Of. al
României; celelalte acte normative intră în vigoare la data publicării lor în M. Of.;
actele UE = la data cuprinsă în conținut sau la 20 de zile după publicare;
Excepții: prevederea unei alte date în cuprinsul actului (ex., în 30 de zile sau
90 de zile de la data publicării etc.), izolarea unei părți a teritoriului statal, când este
imposibilă cunoașterea legii; eroarea de drept (o persoană se înșeală cu ocazia
încheierii unui act juridic în privința consecințelor legii, în sensul că, dacă le-ar fi
cunoscut, nu mai încheia actul).

Acțiunea propriu-zisă a normei: principii și excepții

Norma juridică are caracter activ, adică nici nu retroactivează, nici nu

ultractivează, ea se aplică numai pentru viitor. Rezultă principiul netretroactivității
legii (semnificație): norma juridică nu poate fi aplicată situațiilor juridice create
anterior intrării sale în vigoare.
Excepții:
1. Normele care dezincriminează, norme penale mai favorabile infractorului,
norme contravenționale mai favorabile contravenientului (explicație privind
intrarea în vigoare a NCP); În aplicarea acestei excepții contează conținutul
legii, ci nu caracterul de vechi sau nou al acesteia.
2. Retroactivitatea expresă. (există situații în care legiuitorul poate aplica legea
înaintea intrării ei în vigoare)

Principiul neultractivității legii (semnificație) Norma juridică NU se aplică după

ieșirea ei din vigoare.
Excepții ale acesteia: excepționale sau temporare.
Ieșirea din vigoare a normei juridice:
1. Ajungerea la termen (ex., normele excepționale);
2. Desuetudinea sau învechirea legii;
3. Abrogarea: expresă și implicită. La rândul ei, abrogarea expresă poate fi
expresă directă și expresă indirectă. A nu se confunda abrogarea implicită
cu cea expresă indirectă.
Abrogarea expresă directă – legiuitorul prevede în mod concret, în
cuprinsul noului act normativ adoptat, care sunt dispozițiile legale care ies
din vigoare.

11
08.10.2018

Abrogarea expresă indirectă – legiuitorul, în cuprinsul noul act normativ

adoptat, prevede o formulare generală: la data intrării în vigoare, se abrogă
orice alte dispoziții contrare.
Abrogarea implicită – ieșirea din vigoare a normei juridice în care nu
întâlnim exprimată într-un text voința legiuitorului cu privire la actele
anterioare, dar abrogarea rezultă din contrarietatea dispozițiilor, astfel
legea nouă fiind ultimul act normativ adoptat, se consideră că reprezintă
voința reală a legiuitorului și, prin urmare, dacă în aceeași materie legea
veche este total opusă legii noi, atunci ea se consideră abrogată. Provine din
contrarietatea de dispoziții.

ACȚIUNEA NORMEI JURIDICE ÎN SPAȚIU ȘI ASUPRA PERSOANELOR

I. Principiul teritorialității

- Norma juridică este teritorială și personală;

- Locus regit actum, lex fori, lex rei sitae, lex personalis
- Excepția extrateritorialității (= legea nu se aplică pe teritoriul
ambasadelor și consulatelor aflate pe teritoriul României, dar și
faptul că legea română se aplică navelor și aeronavelor aflate pe
teritoriul României, indiferent unde se află);
- Statutul personal, statutul personalului diplomatic și consular;
- Regimul juridic al străinilor: regimul național, special, clauza
națiunii celei mai favorizate
TERITORIUL (spațiul terestru, subsolul, apele maritime teritoriale, marea teritorială,
platoul teritorial, zona contiguă a României, precum și coloana de aer pe deasupra,
aflată deasupra spațiului terestru fluvial).
Clauza națiunii celei mai favorizate – acordarea străinilor a acelorași drepturi.

INTERPRETAREA NORMEI JURIDICE

1. Noțiunea de interpretare
2. Metode
3. Clasificare

1. Noțiunea de interpretare

Interpretarea normei juridice = hermeneutică juridică (zeul Hermes, patronul

interpreților, al comerțului și mesagerul zeilor).
A interpreta = a înțelege, a explica, a exprima. Interpretarea = proces
psihologic, logic.

12
08.10.2018

A interpreta norma juridică = a desprinde sensul normei sau care a fost voința
reală a legiuitorului atunci când a emis-o.
Premisa interpretării: textul de lege să fie neclar sau prezintă lacune.
Interpretarea nu se face când legea e clară, conform principiului interpretatio
cessat in claris .
În privința interpretării interesează 3 probleme:
1. Cine interpretează (cine este titularul dreptului de a interpreta);
2. Ce anume se interpretează (legea, hotărârea judecătorească, faptele, actele
juridice);
3. Cum se interpretează (metodele).

Titularul interpretării – legiuitorul, judecătorul, autoritățile administrației

publice. Regula: interpretarea NJ o face autoritatea de la care a emanat norma –
ejus est interpretari cujus est condere.
Ce se interpretează
Legea = de către legiuitor, judecător, autoritate administrativă; jurisprudența
(se cercetează care e sensul regulilor stabilite în hot jud, prin raportare la motivele
reținute) = de către judecător.
Faptele = cele de care legea leagă producerea de consecințe, efecte juridice,
interpretarea se face de către judecător și administrația publică
Actele juridice = interpretarea se face de către judecător și constă în a
desprinde voința reală a părților (2 teorii: teoria autonomiei de voință, contractul
e legea părților și teoria rațiunilor superioare voinței părților: echitatea, buna-
credință, uzanțe.

II. METODE DE INTERPRETARE

3 probleme:
1. Teorii care stau la baza interpretării;
2. Principii de interpretare;
3. Analiza metodelor.

1. Teorii/Școli de drept în materia interpretării

 Școala exegezelor = școala a fundamentat teoria exegezelor și metoda
exegetică: interpretarea constă în a arăta sensul atribuit de legiuitor
textului de lege, iar în caz de text incomplet sau obscur, să se arate voința
legiuitorului.
 Școala liberului drept sau cercetării libere a dreptului = teoria liberului drept,
metoda liberei cercetări științifice: interpretul nu trebuie să se limiteze la voința
legiuitorului sau când nu există lege aplicabilă, trebuie să se interpreteze pe

13
08.10.2018

baza liberei cercetări științifice, construind o soluție, întocmai ca legiuitorul,

pornind de la anumite daturi ale dreptului sau pe considerente de echitate,
oportunitate.
 Școala scopului social= = teoria scopului social: sensul NJ se desprinde prin
raportare la scopul social urmărit de legiuitor, adică ea relevă o semnificație
nouă, fără ca forma ei să fie modificată.

2. Principii de interpretare (doctrina franceză: maxime de interpretare)

 Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (E interzis să
distingem acolo unde legea nu distinge): interpretul nu poate
îndepărta aplicarea unui text general de lege.


14