VIOLENŢA ASUPRA FEMEII ÎN FAMILIE

GEORGIANA VIRGINIA BONEA

P
rincipalul obiectiv al prezentei lucrări ţine de evidenţierea şi
analiza problematicii violenţei asupra femeii în cadrul familiei.
„Celula de bază a societății”, cum astfel se mai numeşte familia,
este pe de o parte ambientul în care individul se formează (familia de origine)
și pe de altă parte, devine modalitate de reconstrucție a unei noi vieți prin
căsătorie sau uniune consensuală. Astfel, experiențele trăite în trecut, în
familia unde s-a format individul pot fi unele negative și cu mari reflecții
asupra vieții sale de familie, în care devine partener de viață și chiar părinte.
Pentru a putea analiza cât mai bine violența asupra femeii în familie, trebuie
scoasă în evidență teoria numită: „Ciclicitatea Violenței”, analizată de-a lungul
timpului de către cercetătoarea americană Lenore Walker. Prin intermediul
acestei teorii, prezenta lucrare va face mai multe clarificări cu privire la
starea de ciclicitate a episoadelor violente petrecute între partenerii de viață
în cadrul intim al familiei. De asemenea, există o mare discrepanţă între
statistica Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului –
DGASPC faţă de cea a poliţiei, lucru ce urmează a fi discutat pe larg.
Cuvinte-cheie: violenţă asupra femeii, politici sociale, asistenţă socială,
statistica violenţei asupra femeii.

INTRODUCERE

De la început se fac necesare următoarele clarificări, privind cauzele, efectele

şi soluţiile propuse pentru problematica violenţei asupra femeii în familie. Cauzele
violenţei sunt multiple şi vor fi reliefate pe parcurs din teoria expusă, dar mai ales
din statistica analizată, furnizată de către: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi
Protecţie a Copilului, Poliţia Capitalei, Centrul Gallup România şi Agenţia Naţională
pentru Protecţia Familiei. Efectele violenţei asupra femeii reies din teoria expusă,
dar şi din concluziile prezentului studiu. În ce priveşte setul de soluţii, acestea
urmează a fi expuse în urma analizei cauzelor şi a efectelor de ordin negativ a
violenţei în familie, asupra femeii.
Un aspect nou al lucrării de faţă, ţine de analiza datelor statistice ale Poliţiei şi
ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului. Puse în comparație,
cele două statistici, vom vedea pe parcurs, arată mari diferenţe de raportare şi

Adresa de contact a autorului: Georgiana Virginia Bonea, Institutul de Cercetare a Calităţii

Vieţii al Academiei Române, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România, e-mail:
georgiana_bonea@[Link].

CALITATEA VIEŢII, XXVII, nr. 2, 2016, p. 127–143

128 GEORGIANA VIRGINIA BONEA 2

instrumentare a cazurilor de violenţă. Motivele pentru care există asemenea diferenţe,

urmează a fi expuse odată cu ilustrarea în cifre a cazurilor. Printre soluţiile propuse
la finalul studiului, se vor număra şi cele legate de ameliorarea şi chiar rezolvarea
acestui aspect problematic important. Este în beneficiul persoanelor care solicită
ajutor şi asistenţă ca instituţiile de profil ce au competenţe în instrumentarea
acestor cazuri să colaboreze cât mai bine posibil.
Un alt aspect nou, important, ţine de remodelarea modului în care este privită
violenţa asupra femeii în familie, din perspectiva politicilor sociale şi a ceea ce ar
putea serviciile sopecializate să aducă inovativ şi eficient în vederea înregistrării şi
rezolvării rapide a cazurilor, cu o eficienţă ascendentă de la caz la caz. Luând în
considerare experienţa lucrului cu victimele violenţei în familie, asistenţa socială,
medicina, educaţia, politica, societatea, cultura, calitatea vieţii; toate pot contribui
considerabil în vederea unei mai bune cunoaşteri a fenomenologiei. Acest lucru va
fi urmărit pe parcursul întregului demers analitic, reieşind în evidenţă utilitatea
teoriei în analiza statistică, în scopul de a înţelege problema în profunzimile ei, dar
şi pentru a putea recomanda anumite soluţii ce vizează multiple aspecte ce ţin de
familie, socializarea strictă în funcţie de gen, cultura violenţei ş.a.m.d.
Este necesar să realizăm faptul că există o mare diferenţă între violenţa din
spaţiile publice, care se petrece între doi străini şi violenţa petrecută în spaţiul intim
al familiei dintre membrii unei familii. În familie se pot petrece multiple violenţele,
în timp ce indivizii „se dezbracă” de orice fel de inhibiţii. Dacă vorbim de impactul
asupra victimei, pe care aceasta-l suportă în momentul şi după petrecerea episodului
violent, poate fi devastator, în funcţie de următoarele caracteristici ale victimei:
psihice; cognitive; emoţionale; contextuale. Nimeni nu poate spune cu exactitate
cât durează recuperarea unei victime, după petrecerea unui episod violent, deoarece
sunt mai mulţi factori (Wormer, 2007; Tolman și Raphael, 2000; Sutherland, 1949;
Bonea, 2012): caracteristicile specifice fizice şi psihologice ale victimei; momentul
şi contextul în care a avut loc episodul violent; identitatea agresorului este una
cunoscută sau necunoscută de către victimă; reacţia victimei în momentul petrecerii
episodului eviolent; caracteristicile cognitive şi nivelul de educaţie al victimei; cum
anume înţelege victima că trebuie să ia de acum înainte măsuri pentru a se apăra;
dacă victima doreşte sau nu să părăsească agresorul, în cazul în care acesta este
partenerul ei de viaţă; dacă ambii parteneri doresc să rezolve împreună problema
violenţei din cadrul cuplului; dacă unul sau ambii parteneri consumă alcool în
cantităţi mari şi foarte mari şi mai ales dacă aceştia consumă diverse substanţe cu
efect halucinogen, înaintea sau după petrecerea episodului violent; dacă victima se
autoînvinovăţeşte pentru agresiunile suferite sau nu; importanţa pe care victima o
acordă propriei persoane şi respectul de sine; izolarea victimei de familie, prieteni
şi cunoştinţe; accesul victimei la informaţie şi disponibilitatea sa de a utiliza această
resursă important; curajul victimei de a lua măsuri de autoapărare împotriva
agresorului, indiferent dacă este un cunoscut, partenerul de viaţă sau un necunoscut;
dorinţa victimei de a „muşamaliza” totul şi de a se autopăcăli, cu gândul că totul
3 VIOLENŢA ASUPRA FEMEII ÎN FAMILIE 129

decurge normal în cadrul cuplului, ba mai mult, bărbatul trebuie sa aibe un asemenea
comportament pentru a-şi mai „descărca nervii” din timp în timp; politica promovată
de guvern şi locul efectiv al femeii în cadrul societăţii, respectul acordat ei şi
consideraţia faţă de respectarea drepturilor ei; sensibilitatea opiniei publice la subiecte
precum violenţa în familie şi discriminarea „sexului frumos”, sau a „sexului slab”;
procentajul de acces al femeii pe piaţa muncii şi cota de absolvire a femeilor la
capitolul studii înalte; cultura şi cutumele practicate de ţara respectvă, precum şi
mentalitatea indivizilor cu privire la „locul femeii” în societate şi în familie; libertăţile
acordate femeii; curajul femeii de a părăsi partenerul, conştientizând absolut toate
greutăţile pe care le va avea de întâmpinat; dependenţa fizică, emoţională şi
economică a femeii faţă de partenerul de viaţă agresiv; existenţa copiilor poate face
femeia să renunţe la ideia de a părăsi partenerul, pentru ca micuţii să aibe un cămin
şi un tată ş.a.m.d.

ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND AGRESIVITATEA

ŞI TEORIA „CICLICITĂŢII VIOLENŢEI”

Plecând de la ideea conform căreia suntem diferiţi între noi, deşi, la suprafaţă,
părem asemănători, în contexte diferite ale violenţei dintre partenerii de viaţă,
lucrurile se complică dramatic. Unele cupluri declară că se iubesc şi se respectă,
chiar dacă există violenţă (Muntean, 2011; Ogle. şi Walker, 2008). De ce oare se
petrece un asemenea paradox? Greu de spus, uşor de constatat. Exact aceste lucruri
le explică Teoria „Ciclicitatea violenţei” (The cyclical violence theory) – a cercetătoarei
Lenore E. Walker (1980‒2000‒2009). Teoria este foarte flexibilă, astfel încât să
poată fi aplicată tuturor cuplurilor care se confruntă cu asemenea probleme. Este
vorba de o complexitate aparte, care lasă loc intervenţiei şi a altor teorii noi, având la
bază Teoria „Ciclicitatea violenţei” (The cyclical violence theory). Lenore E. Walker
este un renumit sociolog american, care a analizat îndelung violenţa dintre
partenerii de viaţă şi a ajuns la mai multe concluzii importante pentru continuarea
cercetării, prevenirii şi combaterii acestui flagel.
Iată câteva dintre principalele caracteristici definitorii ale Teoriei „Ciclicităţii
violenţei”, anume: victima se va obişnui cu violenţa agresorului său; agresorul
bărbat va profita de poziţia sa de putere pentru a se impune în faţa partenerei sale;
autohandicaparea sau neputinţa învăţată de către femeia victimă a partenerului său
de viaţă agresiv va face din aceasta justificarea agresiunilor primite; luarea apărării
partenerului agresiv faţă de cei din jur (familia extinsă, cunoscuţi, colegi, prieteni,
rude mai îndepărtate etc.); aprecierea oricărui gest al agresorului de tandreţe sau de
consideraţie faţă de ea; încercarea prin orice mijloace a victimei de a face pe plac
agresorului şi de a nu ieşi din cuvântul său; izolarea treptată de toţi cei care-i spun
victimei că partenerul său îi face rău şi că viaţa sa ar putea fi în pericol alături de
partenerul care profită de orice situaţie pentru s-şi agresa partenera; în anumite
130 GEORGIANA VIRGINIA BONEA 4

momente, agresorul este cel care solicită victimei sale să îl ierte pentru cele
întâmplate, promite acesteia că nu se va mai repeta şi se autojustifică prin faptul că
ea, partenera l-a provocat sau a fost un moment de nervozitate sau de labilitate în
care nu s-a putut abţine; în cazul plecării victimei, agresorul va implora şi va
promite orice lucru numai pentru ca victima să revină şi să se reia „ciclicitatea”
violenţei dintre cei doi; victima are două mari variante: să revină sau să meargă mai
departe şi să îşi refacă viaţa departe de partenerul agresiv; în situaţia în care victima
nu va dori sub nicio formă să revină în relaţie, partenerul, va trece la faza în care va
apela la ameninţări, urmăriri ale victimei şi ale apropiaţilor acesteia numai în
scopul de a o intimida şi de a o determina, de a o convinge că nu va fi chip să
părăsească viaţa plină de chinuri şi agresiuni alături de un partener pe care nu îl
mai doreşte lângă ea.
Teoria „Ciclicităţii violenţei” (Walker, 2009) se referă la femeia – victimă şi
bătbatul – agresor, însă, poate fi transpusă şi în alte situaţii unde femeia este cea
care este agresorul. Aici depinde foarte mult de spaţiul sociogeografic şi de contextul
cultural, politic și religios în care se petrece violenţa dintre cei doi parteneri: bărbat
şi femeie. În altă ordine de idei, Teoria „Ciclicităţii violenţei” (Walker, 2007), este
principalul punct în jurul căruia se vor „ţese”, asemenea unei „pânze de păianjen”
toate analizele, controversele şi expunerile legate de problematica violenţei dintre
victimă şi agresor în cadrul intim al familiei, atât cât se poate pătrunde în această
lume, în unele cazuri închisă asemenea unui cerc/roţi.
Amintim principalele şi cele mai întâlnite tipuri de violenţă (vezi Caseta 1) şi
ce pot avea loc în cadrul cuplul heterosexual, aşa cum este: violenţa fizică; abuzul
psihologic; abuzul economic; abuzul sexual; abuzul social.
Violența în relația de cuplu poate fi vizualizată în contextul mai multor aspecte,
precum (Gâdei, 2003: 91): vulnerabilitățile de ordin individual, familial sau social;
resursele de orice fel; factorii care provoacă stresul individului; neprevăzutul face
parte din arsenalul compozițional al factorului de stres, la fel ca și problemele care
necesită o rezolvare imediată, captând toată atenția individului; resursele personale
și conștientizarea existenței acestora constituie un aspect esențial în strategia
victimei de a ieși din relația abuzivă; odată părăsită relația, victima va înfrunta noi
provocări, iar factorii de stres vor fi reconfigurați, însă își vor păstra esența; este
vorba de situația financiară și locativă a victimei, dar mai ales de confortul psihic și
îndepărtarea pe cât posibil a stresului; contextul sociocultural își lasă amprenta
asupra răspunsului victimei la abuzurile partenerului și asupra educării copiilor în
familie, școală și societate.
Iată, proiectat în „tuşe mari” un portret al victimei şi al agresorului (Tannenbaum,
1938; Bandura 1977; Bonea, 2012; Rădulescu, 2001; Banciu, 2005): a) Agresorul –
a avut, în foarte multe dintre cazuri, o copilărie dominată de violenţă, este instabil,
dă vina pe ceilalţi pentru eşecurile şi nereuşitele sale, este supărat pe lume, este
gelos, posesiv în relaţia cu partenera, vrea să domine în conversaţii, e ironic şi
critic, nu consideră partenera egalul său, este nemulţumit de locul de muncă,
5 VIOLENŢA ASUPRA FEMEII ÎN FAMILIE 131

obişnuieşte să consume alcool/droguri, este atras de arme; b) Victima – trăsăturile

personalităţii ei sunt definite de mecanismele de apărare împotriva agresorului; nu
are încredere în sine, simte că înnebuneşte, anxietatea agravează bolile cronice, se
poate refugia în consumul de alcool, poate avea tendinţe de suicid.

Caseta 1
Tipurile de violență și abuz asupra femeii în cadrul familiei
Violenţa fizică (Rădulescu, 2004; Banciu, 2005; Muntean, 2003/2011; Brillon, 2010):
Agresorul îţi foloseşte forţa fizică pentru a cauza victimei suferinţe fizice, cum ar fi: torturi,
răni, arsuri, bătăi, zgârieturi, echimoze, putând duce chiar la tentative de omor sau crime (fapt ce
reiese din majoritatea studiilor de caz) (Rădulescu, 2004). Trebuie subliniat faptul că toate acestea
nu se resimt numai în plan fizic, aşa cum am văzut mai sus, dar şi în plan psihic (Muntean,
2003/2011). Agresorul primeşte diferiţi stimuli fizici şi psihici care-l pot determina să aibă un
comportament ostil faţă de o persoană care poate reprezenta pentru el o ameninţare, o provocare,
etc. (Brillon, 2010).
Abuzul psihologic (Rădulescu, 1993; Bonea, 2012; Robinson, 2003; Walker, 2000):
După cum am mai menţionat, violenţa fizică are ecou şi asupra psihicului victimei (fapt
demonstrat în studiile de caz) (Bonea, 2012). Violenţa psihologică se traduce prin (Walker, 2000):
poreclire şi determinarea victimei de a se simţi inferioară, lipsită de inteligenţă şi frumuseţe,
batjocură, injurii, intimidare prin ameninţări de tot felul, degradarea personalităţii victimei şi
anularea puterii ei de a se apăra împotriva oricăror forme de violenţă (Robinson, 2003). Atunci
când acest lucru se petrece, victima devine dependentă de agresor, nu mai poate riposta şi începe
să creadă că este lipsită de orice valoare şi nu va reuşi singură în viaţă (Rădulescu, 1993).
Abuzul economic (Bonea, 2010)
Aceasta constă în împiedicarea victimei de către agresor de a lua parte la deciziile cu privire
la partea financiară a familiei, controlul asupra oricărui venit şi monitorizarea atentă a victimei faţă
de cum cheltuie banii. Dacă victima este casnică şi depinde de venitul agresorului, acesta nu-i dă
banii necesari pentru satisfacerea nevoilor elementare (situaţie întâlnită în studiile de caz) (Bonea,
2010). Astfel, victima se poate simţi inutilă şi iresponsabilă, inducându-i sentimentul de inutilitate.
Acest lucru o leagă şi mai mult de agresor şi nu va putea să-l părăsească.
Abuzul sexual (Vigarello, 1998; Walker, 2007; Woodredge și Thistlethwaite, 2002; Williams,
1968):
Aceasta se explică prin forţarea victimei de a avea relaţii sexuale nedorite de către altă
persoană (agresor) din familie (Woodredge și Thistlethwaite, 2002). Acest lucru este greu de
demonstrat, victima fiind supusă anumitor proceduri de investigare, ce pot fi dureroase şi
umilitoare (Walker, 2007). Sunt puţine astfel de cazuri raportate poliţiei (Williams, 1968).
Victimele se tem să nu fie blamate, batjocorite sau învinuite de societate pentru ceea ce li s-a
întâmplat.1 Aici, comunitatea joacă un rol major dacă blamează sau tolerează violenţa sexuală. În
funcţie de acest lucru, vor fi raportate sau nu cazurile (Vigarello, 1998).
Abuzul social (Voinea, 1993; Tănăsescu și Florescu, 1994; Wormer, 2007):
În cazul violenţei sociale, agresorul îi interzice sau îi restricţionează victimei libertatea de
a-şi vizita sau de a-şi vedea rudele, prietenii sau de a merge la serviciu. Victima poate fi forţată să
renunţe la orice activitate ce ţine de ieşitul afară sau intrarea în contact cu alte persoane, închiderea
în casă, izolare totală/parţială de ceilalţi (Voinea, 1993). Monitorizarea tuturor activităţilor
victimei de către agresor şi contorizarea timpului petrecut afară şi a persoanelor întâlnite
(Tănăsescu și Florescu, 1994). În acest caz, victima se simte tot timpul urmărită şi are o stare de
permanentă tensiune psihică (lucru demonstrat atât de cercetare, cât şi de teorie) (Wormer, 2007).
Sursa: prelucrarea autoarei după: Bonea, 2013, 52‒53.
132 GEORGIANA VIRGINIA BONEA 6

Se face necesară distincţia între agresivitate şi violenţă. Astfel, există mai

multe tipuri de violenţă (Popotică, 2007: 50‒55, 67‒78): a) Violenţa agresiune –
care de obicei are loc între partenerii de cuplu, aflaţi pe poziţii egale. Este vorba de
violenţa reciprocă, atât bărbatul, cât şi femeia doresc o poziţie de putere în familie;
b) Violenţa pedeapsă – acolo unde partenerii nu se află pe poziţii egale de putere.
Violenţa ia forma pedepsei, a sancţiunii. Superioritatea unui partener îl îndreptăţeşte
să utilizeze violenţa în mod legitim, justificat; c) Violenţa pedeapsă cu simetrie
latentă – o formă de violenţă-pedeapsă, însă cel pedepsit nu va accepta acest lucru
şi se va împotrivi. Deşi este vorba de poziţii inegale de putete, cel pedepsit nu va
accepta poziţia inferioară; d) Violenţa fizică – este una dintre cele mai comune
forme de violenţă, punându-se accent pe forţa fizică; e) Violenţa psihologică –
teama îşi va face loc treptat în mintea victimei, iar ameninţarea cu violenţa are un
efect negativ asupra ei. Astfel, se poate prelua controlul, însă numai cu ajutorul
izolării victimei de orice sursă de ajutor sau informare cu privire la drepturile ei;
f) Violenţa economică – victima este complet dependentă de agresor din punct de
vedere financiar, neavând acces la bani; g) Incestul sau abuzul sexual – are loc
atunci când victima este obligată la un „raport sexual contrar voinţei sale”.
Există mai multe perspective explicative privind agresivitatea umană, după
cum urmează (Braithwhait, 2001: 23‒24): 1) Perspectiva agresivităţii înnăscute –
fiecare individ se naşte cu o anumită doză de agresivitate. Dintre toate fiinţele aflate
pe Terra, omul deţine cota maximă de agresivitate. Agresivitatea a fost utilizată de
către oameni pentru a supravieţui, fiind partea pozitivă a lucrurilor; 2) Perspectiva
frustrării – atunci când nevoile şi dorinţele individului nu sunt satisfăcute; 3) Perspectiva
comportamentală – manifestarea agresivităţii este învăţată şi încurajată de către
circumstanţele sociale; 4) Perspectiva ecologică – individul este influenţat de condiţiile
în care trăieşte şi se dezvoltă, comportamentul şi răspunsurile la diferitele situaţii
fiind modelate de experienţele anterioare; 5) Perspectiva sociologică – unde cultura
unui popor joacă rolul central în promovarea şi toleranţa comportamentelor agresive
dintre indivizi. Acolo unde este promovată ideea că bărbaţii trebuie să fie agresivi,
toleranţa atinge cote maxime.; 6) Perspectiva psihodinamică – cu toţii suntem
influenţaţi de trecutul nostru, dar mai ales de modul în care relaţionăm cu ceilalţi,
de imaginea pe care ne-o formăm despre noi înşine în funcţie de cum suntem trataţi
de persoanele din jurul nostru; 7) Perspectiva interacţională – suntem agresivi
numai în condiţiile în care ceilalţi ne obligă; 8) Perspectiva utilizării substanţelor
chimice – consumul de droguri, anumite medicamente, băuturi alcoolice induce
starea de agresivitate.
Agresivitatea omului ţine de fiecare în parte, de caracteristicile psihocognitive
ale fiecăruia dintre noi. Dar modalitatea de manifestare, durata şi intensitatea sa
depind de numeroase aspecte, precum (Abraham şi Chelcea, 2009; Popotică, 2007;
Simmons, 2009; Popescu, 2005; Bonea, 2011): dureri cronice şi stare precară de
sănătate; grad scăzut de autopreţuire; dependenţa emoţională faţă de partener;
aespectul exagerat acordat trebuinţelor proprii; folosirea tranchilizantelor şi/sau a
alcoolului; tendinţa de a se sinucide; coşmaruri frecvente şi insomnii; agitaţie severă,
7 VIOLENŢA ASUPRA FEMEII ÎN FAMILIE 133

anxietate, nervozitate; gândire confuză şi lipsă de concentrare; starea de sănătate

precară a victimei sau a agresorului; consumul de alcool în mod frecvent; istoria
infracţională a agresorului; locul de muncă instabil; victima este însărcinată
(aşteaptă un copil); gelozia; soţii locuiesc împreună cu părinţii; cei doi ocupă o
locuinţă comună până la pronunţarea divorţului; agresorul/victima a fost martor/
victimă a violenţei în familie în copilărie; izolare socială; partenerii nu se cunosc
suficient de bine; comiterea adulterului; toleranţa societăţii faţă de violenţă;
neimplicarea familiei extinse; lipsa banilor; lipsa locurilor de muncă.
După părerea mea, agresivitatea individului desemnează o conduită implicită,
intenţionată, cu scopul vădit de a provoca daune de natură materială, fizică sau
psihică unei alte persoane. Aici vorbim despre persoane agresive care se află, mai
mult sau mai puţin, în deplinele sale facultăţi mintale. De asemenea, trebuie să
ţinem cont şi să facem distincţia clară în ce priveşte setul de caracteristici privind
agresivitatea: umană şi cea animală. Fiecare tip de agresivitate, în felul ei, se
manifestă diferit şi este justificată de motive diferite. Astfel, dacă animalul omoară
pentru a se hrăni, pentru a-şi potoli foamea, de exemplu, omul, pe de altă parte,
poate omorâ și pentru a se răzbuna. Este clar că există două părţi ale monedei
agresivităţii, anume: a) Partea pozitivă – omul nu putea supravieţui (Morris,
1967/1991: 121), fără agresivitate, nu se putea hrăni, nu se putea antrena în tot felul
de întreceri cu cei din jur pentru a ajunge mai bun, nu putea participa la competiţii
ce implicau dorinţa acerbă de a-i arăta celuilalt cine este „regele”. Este vorba de
evoluţie şi de încercarea şi reuşita de a conduce, de a avea putere asupra celorlalţi
(Lorenz 1963/2005: 20‒24). Dar odată cu evoluţia, intervine şi responsabilitatea
cunoaşterii „mărului muşcat de către Adam”, în care trebuie să ne asumăm
consecinţele faptelor noastre (Lorenz 1963/2005); b) Partea negativă – unde omul
involuează, se auto-mutilează, face rău celor din jur, coboară pe scara evoluţiei şi
partea cognitivă nu mai are ce căuta în această ecuaţie. Autodistrugerea şi
distrugerea celorlalţi, face din agresivitate o armă distructivă extrem de periculoasă
şi puternică, deoarece nu poate avea limite în cazul anumitor situaţii şi indivizi.
Copierea comportamentelor negative, aşa cum este agresivitatea tip răzbunare sau
dorinţă de putere, este total negativă (Bandura, 1977).
Genetica are un cuvânt greu de spus când vine vorba de determinarea
cauzelor provenienţei agresivităţii umane (Barnett, 1981; Bonea, 2012), anume,
prin factorul genetic, putem moşteni „flagelul” nedorit ce se poate declanşa în orice
moment al vieţii noastre.
Pe de altă parte, dacă vorbim de cele două puncte cardinale ale omului,
anume Eros – dorinţă de viaţă, bucurie, senzualitate şi Thanatos – autodistrugere,
moarte, rău (Freud, 1930), agresivitatea începe automat să fie dirijată de aceste
puncte de referinţă. Se poate spune că agresivitatea omului are loc şi atunci când
doreşte să educe, să ofere lecţii, să arate lumii cum trebuie făcut şi pedepseşte pe
cel care a făcut ceva considerat a fi greşit. Agresivitatea tip pedeapsă (Popotică,
2007; 67‒78) este des întâlnită în cadrul relaţiei părinte-copil, dar şi în relaţia
heterosexuală: bărbat-femeie.
134 GEORGIANA VIRGINIA BONEA 8

Contextul politic, geografic, religios, cultural şi social influenţează masiv

comportamentele femeilor şi ale bărbaţilor aflaţi în siţuaţia de a forma un cuplu.
De ce? Este vorba de socializarea primară (Voinea, 1993; Banciu, 2005; Muntean,
1997; Gilbert, 2002); de natura mentalităţii părinţilor; de modul în care au fost
crescuţi în familia de origine a fiecăruia dintre ei; de gradul în care fiecare individ a
absorbit esenţa rolului de femeie-mamă şi de bărbat-tată de la părintele său de acelaşi
sex; de practicile din societate; de mentalităţi; de locul acordat femeii şi bărbatului
în familie; de politicile sociale care pot influenţa suficient de mult situaţia familială,
oricare ar fi aceasta; de acordarea şanselor egale la accesul la educaţie, la locuri de
muncă bine remunerate, locuri de conducere, poziţii de putere în societate acordate
femeii.

ANALIZE STATISTICE RELEVANTE

Din punct de vedere statistic, violenţa dintre partenerii de viaţă, în spaţiul privat
al căminului, a prins contur începând cu 1980 (Philippe, 2008: 95). Specialiştii din
mai multe domenii, precum psihologie, asistenţă socială, sociologie, medicină
legală, justiţie, au început să fie interesaţi de acest fenomen îngrijorător. În general,
violenţa din relaţia de cuplu implică mai multe aspecte cu grave urmări asupra
victimei. Consecinţele suferite de victimă se întind pe termen scurt, dar mai ales lung,
fiind de ordin fizic, psihic, social, legal, economic, sexual, familial, reamintind aici
teoria „ciclicităţii violenţei” ce aparţine cercetătoarei Lenore E. Walker (1991).
Este vorba despre lupta victimei de a lua măsurile necesare pentru a se putea apăra
împotriva agresiunilor partenerului ei de viaţă.
Numărul victimelor este mult mai mare decât numărul cazurilor înregistrate
la poliţie (Banciu, 2005). De obicei, violenţa în familie devine la un moment dat o
obişnuinţă pentru victimă, care este supusă permanent torturii şi diverselor agresiuni
fizice, psihice, economice, sociale şi verbale (Batâr, 2004; Beauvoir, 2008).
„Ciclicitatea violenţei” devine în sine un factor ce împiedică victima de a rupe total
legătura cu agresorul, oferindu-i acestuia şansa de a reveni la comportamentul
contondent faţă de aceasta (Walker, 2000). În momentul în care victima ia
hotărârea de a părăsi domiciliul conjugal, este pusă în situaţia de a se confrunta cu
mai multe probleme de ordin financiar, familial, social etc. Tocmai din acest motiv,
ea poate încerca să se reîntoarcă în relaţia violentă, sperând că agresorul nu va
reveni la vechiul său comportament (Walker, 2007; Bonea, 2012). Astfel, atât
comportamentul victimei, cât şi cel al agresorului se pot repeta, aceasta numindu-se
„ciclicitate” (Walker 1991).
În continuarea explicaţiilor de mai sus urmează expunerea şi analiza statistică
a problematicii violenţei asupra femeii în familie. Sursele utilizate urmează a fi
dezvăluite pe parcurs ce sunt reliefate cifrele cazurilor de violenţă, înregistrate de
către instituţii competente în domeniu, precum şi centre de cercetare renumite.
Statistica românească este grăitoate cu privire la violenţa în familie, ea conține
însă numai cazurile care au fost raportate către instituţiile abilitate. Așa, de exemplu,
9 VIOLENŢA ASUPRA FEMEII ÎN FAMILIE 135

între anii 2004‒2008 au fost înregistrate aproximativ 44 284 de cazuri de violenţă

între partenerii de cuplu, dintre care 633 de cazuri s-au soldat cu decese ale victimelor,
raportate la Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei – ANPF. Agenţia Naţională
pentru Protecţia Familiei (ANPF) a fost înfiinţată prin Legea nr. 217/2003, privind
prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Aceasta este prima agenţie specializată
într-un asemenea domeniu în Europa de Est. Obiectivul principal a fost acela de a
contribui la dezvoltarea şi promovarea politicilor publice de prevenire şi combatere
a violenţei în familie. ANPF a funcţionat sub directa coordonare a Ministerului
Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Ulterior, în data de 26 noiembrie, 2009 a
fost creată Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului,
în cadrul căreia au fost comasate mai multe instituţii precum: Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC); Agenţia Naţională pentru Protecţia
Familiei (ANPF); precum şi Centrul Pilot de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor
Violenţei în Familie şi Centrul de Informare şi Consultanţă pentru Familie. Pe de
altă parte, conform dosarelor penale care au fost înregistrate de către Poliţie, s-a luat
în evidenţă un număr de peste 1 967 de victime ale violenţei în relaţia de cuplu, iar
din acestea, sunt 44 de decese, 14 situaţii de lovituri cauzatoare de moarte şi 1 752
lovituri sau alte violenţe. Violenţa dintre partenerii de viaţă, între anii 2002‒2004,
mai precis numărul persoanelor abuzate în familie este de 2 193. În ceea ce priveşte
delictul de omor în mediul familial, între anii 2002‒2004, bărbaţii sunt cei care
ocupă un prim loc şi anume 57,85% faţă de femei cu 42,2% (Banciu, 2005: 228).
Trebuie spus că, de multe ori, victima dorește să se împace cu partenerul agresiv;
de asemenea, există copii; victima se teme de ameninţările agresorului; nu dispune
de mijloacele material, locative pentru a se separa definitiv de agresor; nu consideră
că este abuzată, ci doar că trece printr-o perioadă „mai dificilă” a vieţii de cuplu.
De remarcat este faptul că teoria „ciclicităţii violenţei” (Walker, 1991) este cea care
poate explica cel mai bine faptul că victima se hotărăşte foarte greu să ia măsurile
necesare apărării sale împortiva agresiunilor partenerului de viaţă. O plângere la
poliţie poate părea pentru victimă un act de rupere aproape definitivă a relaţiei. Însă
dacă victima solicită ajutor specializat de ordin sociopsihologic de la instituţiile de
stat, fie şi cele nonguvernamentale acreditate de stat; se consideră că relaţia mai are
şanse de a continua sau chiar de a se îmbunătăţi (Walker, 2000).
Un studiu interesant a fost efectuat în anul 2003 pe populaţia Bucureştiului,
în luna mai a anului 2003, de către Organizaţia Gallup în România Acesta este
structurat în patru părţi: A. Starea emoţională a femeilor (Woman’s Emotional
State); B. Violenţa împotriva femeilor în cadrul familiei (Violence Against Woman
Within the Family); C. Hărţuirea sexuală (Sexual Harassment); D. Violenţa în
spaţiile publice (Violence in Public Spaces). Cercetarea a fost efectuată în perioada
2‒14 mai 2003 în Bucureşti, pe un eşantion de 854 de femei, cu vârsta cuprinsă
între 18 şi 65 de ani. Studiul reliefează faptul că majoritatea femeilor din Bucureşti
sunt satisfăcute de familiile lor, de felul în care se înţeleg cu cei din jur, de
educaţie, slujbă şi gospodărie. 43% din victimele violenţei în familie au ales să nu
spună nimănui despre faptul că au fost agresate de un membru al propriei familii,
136 GEORGIANA VIRGINIA BONEA 10

în timp ce numai 35% din femeile aflate în aceeaşi situaţie au avut tăria de a povesti
altcuiva ce anume au păţit. Încrederea victimelor violenţei în poliţie e scăzută, 83%
din acestea nu au sunat pentru a face o plângere, 21% considerând că nu a fost
necesar, în timp ce 7% nu au încredere în poliţie şi în serviciile pe care le oferă. Pe
de altă parte, un procent de numai 17% din victimele agresate de către partener au
apelat la serviciile oamenilor legii şi 63% din acestea nu s-au declarat mulţumite de
modul în care poliţia a instrumentat cazul, spunând că poliţiştii nu au făcut nimic
sau nu au fost interesaţi, în timp ce numai 37% s-au declarat satisfăcute.
Un alt studiu este efectuat de această dată de către Centrul Parteneriat pentru
Egalitate din România în anul 2003, fiind numit: „Cercetarea Naţională privind
Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă”. Centrul Parteneriat pentru Egalitate –
CPE este o organizație neguvernamentală activă de 10 ani în promovarea egalității
de gen și în integrarea egalității de șanse pentru femei și bărbați în domeniile economic,
politic și social. Domenii principale de activitate: egalitate de şanse pentru femei şi
bărbaţi pe piaţa muncii; cercetări sociologice şi campanii anti-discriminare; diferenţe
de gen în educaţie și sănătate; prevenirea violenţei împotriva femeilor; prevenirea
traficului de persoane; managementul diversităţii în organizaţii Centrul Parteneriat
pentru Egalitate (2003). Cercetarea Naţională privind Violenţa în Familie şi la Locul
de Muncă. La această cercetare au participat specialişti din diverse domenii de
activitate, asigurând o acoperire cât mai cuprinzătoare asupra fenomenului studiat.
Culegerea datelor a fost cuprinsă într-un interval de timp de 12 luni, în anul 2003.
În acest timp au fost înregistrate aproximativ 800 000 de femei care s-au confruntat
cu violenţa în familie. În România există un anumit grad de toleranţă în ceea ce
priveşte violenţa asupra femeii şi copilului, toleranţă bazată mai ales pe cultură şi
socializarea în funcţie de gen. Consumul de băuturi alcoolice este de asemenea o
problemă des invocată, alături de neglijarea familiei sau a copiilor de către unul
din cei doi parteneri de viaţă. De asemenea, stresul şi oboseala, probleme cotidiene
ce par să nu dispară constituie un mare obstacol când vine vorba de buna înţelegere
în spaţiul intim al familiei. De cele mai multe ori, aceşti factori sunt întâlniţi
împreună. Redăm mai jos principalele cauze ale apariţiei şi manifestării problemelor
în relaţia de cuplu (Tabelul nr. 1).

Tabelul nr. 1
Principalele cauze ale apariţiei problemelor în relaţia de cuplu, raportate de către respondenţi,
în anul 2003
Cauze posibile Masculin Feminin Total populaţie %
Probleme financiare 57,5 43,5 100%
Consum de alcool 69,3 31,7 100%
Neglijarea familiei de către unul din parteneri 78,3 22,7 100%
Discuţii contradictorii 54,1 46,9 100%
Stresul / oboseala 55,4 45,6 100%
Bolile 46,1 64,9 100%
Sursa: prelucrarea autoarei după: Popescu, 2005: 122.
11 VIOLENŢA ASUPRA FEMEII ÎN FAMILIE 137

Cât privește motivul principal din cauza căruia statistica Poliției nu se

potrivește cu statistica DGASPC este acela că foarte puține victime care solicită
ajutorul psihologilor, asistenților sociali şi medicilor; aleg să nu depună plângere la
Poliție împotriva agresorului. „Ciclicitatea violenţei” este asigurată prin nehotărârea
şi teama victimei de a lua decizia autoapărării sale faţă de comportamentul agresiv
al partenerului ei (Walker, 2009). Circumstanţele delicate în care se află victima îi
pot justifica alegerea: dorește să se împace cu partenerul; există copii; victima se
teme de agresor etc. După cum se poate vedea (Tabelul nr. 2), numărul cunoașterii
cazurilor de violență în familie înregistrate crește de la an la an, dat fiind faptul că
serviciile specializate de prevenire şi combatere a violenţei în familie se fac din ce
în ce mai cunoscute prin diverse campanii mediatice de sensibilizare şi informare a
populaţiei. Astfel, se explică această creştere substanţială a cazurilor înregistrate.

Tabelul nr. 2
Situația cazurilor de violență în familie, aflate în evidența DGASPC, între anii 2004‒2014
Numărul total de cazuri Numărul total de cazuri înregistrate la
Anul
înregistrate la DGASPC-uri Serviciul unic de Urgenţă 112
2004 8 104 184
2005 9 527 692
2006 9 372 974
2007 8 787 1 370
2008 11 534 1986
2009 13 245 2 083
2010 14 073 3 582
2011 15 069 5 487
2012 19 564 8 043
2013 19 982 11 205
2014 23 207 13 358
Sursa: prelucrarea autoarei după: Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei (ANPF), 2016.

De cele mai multe ori, victimele violenţei în familie nu îşi cunosc drepturile,
nu ştiu unde anume sa apeleze pentru a solicita ajutor calificat. Majoritatea femeilor
se tem de partenerii de viaţă, motiv pentru care nu apelează la un ajutor calificat,
din teama de a nu fi ameninţate, blamate sau pedepsite de către partenerii lor de
viaţă. Astfel se ajunge la o istorie întreagă a violenţelor în relaţia de cuplu, riscând
să devină o rutină, ceea ce va determina victima să ia decizia de a nu acţiona în
apărarea integrităţii sale fizice, psihice şi sociale.
Numărul violurilor petrecute asupra victimelor-femei (Tabelul nr. 3), în perioada
cuprinsă între anii 2004 şi 2014 se află în creştere, de la un număr de 651 de victime
în anul 2004, la 4 893 în anul 2014. Violul petrecut între soţi este un delict grav şi o
încălcare a Drepturilor Omului. Creşterea înregistrării numărului cazurilor de viol
în familie se datorează, aşa cum reiese din literatura de specialitate, (Ogle şi Walker,
2008; Bonea, 2009; Popotică, 2007; Tănăsescu şi Florescu, 2004) mai multor aspecte,
precum: numărul mare de campanii de informare şi sensibilizare a populaţiei privind
138 GEORGIANA VIRGINIA BONEA 12

violenţa de orice fel în familie; popularizarea serviciului unic de urgenţă 112;

paleta largă de servicii dedicate violenţei în familie; aderarea României la legislaţia
internaţională ce incriminează violenţa dintre partenerii de cuplu; cercetarea continuă
şi serioasă asupra acestei probleme de către oamenii de ştiinţă etc.

Tabelul nr. 3
Numărul cazurilor de viol asupra femeii în familie, între anii 2004‒2014
Anul Numărul total de cazuri de viol rezultate din statistica Poliţiei Capitalei
2004 651
2005 733
2006 983
2007 1 130
2008 1 149
2009 1 184
2010 3 459
2011 3 742
2012 4 478
2013 4 699
2014 4 893
Sursa: prelucrarea autoarei după: Poliţia Capitalei. Date Statistice, 2016.

Cazurile de violenţă în familie se pot termina cu spitalizarea victimei sau

chiar cu decesul acesteia. De multe ori, victimele ajung la spital, unde sunt tratate
şi refuză ajutor specializat privind problema violenţei în cuplu (Robinson, 2003;
Muntean, 2009; Gillbert, 2002). Numărul deceselor victimelor violenţei, mai precis,
femei-victime ale partenerilor lor de viaţă, în anul 2011 era de 82, pentru ca în anul
2014 să ajungă la 124, crescând destul de mult (Tabelul nr. 4).

Tabelul nr. 4

Numărul cazurilor de de deces a victimelor cauzate de violenţa în familie, rezultate din statistica
Poliţiei Capitalei între anii 2004‒2014

Anul Numărul total de cazuri ale decesurilor victimelor cauzate de violenţa

în familie, rezultate din statistica Poliţiei Capitalei
2004 37
2005 41
2006 32
2007 58
2008 29
2009 47
2010 69
2011 82
2012 94
2013 107
2014 124
Sursa: prelucrarea autoarei după: Poliţia Capitalei. Date Statistice, 2016.
13 VIOLENŢA ASUPRA FEMEII ÎN FAMILIE 139

Nu se poate discuta despte violenţa asupra femeii fără a lua în considerare

realitatea cifrelor, mai precis a numărului de cazuri care au fost şi sunt instrumentate de
către serviciile specializate în acest domeniu. De asemenea, statistica ajută foarte mult
specialiştii să poată analiza cât mai eficient posibil problema şi să poată obține anumite
concluzii ce vor conduce la reliefarea soluţiilor de prevenire şi combatere a violenţei.

CONCLUZII ŞI SOLUŢII PROPUSE

Cuplul conjugal a fost mereu o provocare pentru cercetătorii ştiinţifici deoarece

există o parte la care aceștia nu au acces şi anume intimitatea, care trebuie respectată.
Etica cercetării impune cercetătorului anumite bariere necesare, tocmai pentru a nu
leza cuplul. În aceeaș ordine de idei, orice cercetător are responsabilitatea etică și
morală față de subiecții pe care îi investighează, motiv pentru care trebuie să respecte
mai multe reguli, general valabile, pentru a nu aduce nici un fel de prejudicii fizice,
psihice, cognitive, de relaționare pentru subiecți.
În prezent, nimeni nu poate spune cu certitudine unde se îndreaptă cuplul
heterosexual, dar se pot face multiple predicții pe baza statisticilor, unele mai
apropiate sau mai depărtate de realitate. Evident că și aceste predicții sunt utile pentru
crearea de noi scenarii și teorii posibile, care să ne ajute să înțelegem cât mai bine
problematica violenței în cuplu, în toată dinamica sa. De asemenea, un lucru
esențial ține de societate, care se află mereu în schimbare și inevitabil, cuplul va
evolua sau involua odată cu ea, fie că dorește sau nu. Din acest motriv este necesar
ca specialiștii din cadrul instituțiilor abilitate, de stat sau non-guvernamentale, să
poată dispune de toate instrumentele necesare de luptă împotriva acestei probleme
sociale (de exemplu, o legislație adecvată prevenirii și combaterii eficiente și corecte).
Trebuie aflate motivele agresorului ce stau la baza comportamentului său faţă de
victimă şi astfel cei doi pot fi înţeleşi şi ajutaţi. Cauzele, motivele şi circumstanţele ce
au condus la un comportament agresiv pot fi multiple (Tutty, 2005; Tower, 2006):
cauze economice, politice, sociale, psihologice, biologice, relaţionale, comunicaţionale.
Putem atrage atenția asupra faptului că minorii sunt predispuşi imitării comportamentului
părinţilor (Bandura, 1977; Walker, 2007) şi al adulţilor, în general. Şi dacă aceste
comportamente sunt întărite de către adulţi, mediul înconjurător şi/sau de mass-media,
atunci minorii nu numai că vor fi tentaţi şi încurajaţi să repete acele comportamente,
dar se vor identifica şi regăsi în ele. Odată ce cresc, îşi vor întemeia o familie la rândul
lor, dar cu ideea bine fixată, că femeia trebuie ţinută sub control şi pedepsită când se
consideră că situaţia o cere (Tabelul nr. 5).
Constatăm că agresivitatea face parte din codul genetic al fiinţei umane
(Gillbert, 2002, 127). Din punct de vedere neurologic, nivelul de serotonină, care
acţionează sub formă de neurotransmiţător intervine în producerea somnului şi a
stării de fericire. Serotonina este o substanta derivata dintr-un aminoacid, triptofanul,
sintetizată de către celulele intestinului și având de altfel un rol de neurotransmițător
140 GEORGIANA VIRGINIA BONEA 14

al sistemului nervos central. Serotonina este un monoaminotransmițător sintetizat

la nivelul unor neuroni din sistemul nervos central, la nivelul celulelor enterocromafine
sau plachetelor, care are un rol important în producerea somnului, în procese mentale
şi afective, în funcţii motorii, în termoreglare, în reglarea presiunii arteriale, în
actul vomei, în funcţii hormonale. Este produs din triptofan și i s-a identificat un
rol important în producerea depresiei, dacă se găsește în cantitate scazută. E numit
şi „hormonul fericirii” şi unii susțin că e implicat în „chimia dragostei”. Lipsa
acestei substanţe poate duce la depresie şi anxietate, dar este responsabilă şi cu
manifestarea predispozițiilor agresive (Manuck și alții, 2006: 65). De asemenea,
androgenii (hormonii sexuali masculini, care stimulează dezvoltarea şi funcţia organelor
genitale masculine); principalul androgen fiind testosteronul care influenţează nivelul
de agresivitate al individului. Androgenii alcătuiesc o substanţă cu rol de hormon,
care este produsă de testicule, glandele corticosuprarenale (la ambele sexe) şi ovare,
al cărei rol în organism este de a stimula apariţia caracterelor sexuale secundare
masculine. Unul dintre cei mai activi hormoni androgeni este testosteronul. La femei,
hormonul secretat în exces de către suprarenale sau ovare (cantităţi mici sunt secretate
în mod obişnuit), poate produce manifestări de virilizare. Este folosit în terapeutica
medicală pentru tratarea insuficienţei funcţiei secretorii testiculare, în stări de
caşexie şi denutriţie (anabolizant), în bolile hematologice caracterizate de oprirea
formării de noi hematii la nivelul măduvei osoase. Administrarea lor se face
numai la recomandarea şi sub supravegherea medicului (Simon şi Lu, 2006: 228).

Tabelul nr. 5
Principalele niveluri ale manifestării violenței în relația de cuplu și modalitățile
de prevenire ale acestora

Risc/ Nivel Nivel Nivel Nivel

Protecție Individual Interpersonal Instituțional Structural
Risc de Experiențe Conflicte la nivel Nivelul scăzut al Societatea, prin
violență/ anterioare de abuz familial, consum de veniturilor familiei, cultura pe care o
factori și/sau rejectare; alcool și/sau droguri, șomaj, izolarea promovează,
favorizanți. boli mentale ale superioritatea socială, bărbatul este tolerează violența;
victimei și/sau bărbatului față de delincvent. promovarea rolurilor
agresorului. soție și copii. de gen rigide.
Posibilități Respect de sine; Susținerea familiei; Coeziunea Stabilitate politică și
generale de conștientizarea femeia are controlul comunitară; nivelul economică;
protecție propriilor asupra veniturilor crescut de educație; promovarea egalității
împotriva capacități și a sale și ale familiei promovarea angajării de gen.
violenței. puterii de femeii pe piața
autoapărare muncii; existența
împotriva serviciilor la nivel
abuzurilor. local ‒ de exemplu:
cabinetele mediacle,
secții de poliție, etc.
Sursa: prelucrarea autoarei după: Muntean, 2003: 55.
15 VIOLENŢA ASUPRA FEMEII ÎN FAMILIE 141

Printre principalele soluţii ce reies în urma prezentului studiu şi a concluziilor

acestuia, pot fi enunţate următoarele: a) promovarea drepturilor victimelor violenţei în
familie, prin intermediul mass-media; b) identificarea şi informarea populaţiei asupra
mijloacelor de apărare ale victimei; c) construirea mai multor centre de primire în
regim de urgenţă a avictimelor violenţei; d) existenţa mai multor centre de asistenţă
a agresorilor şi promovarea acestora; e) asistenţa socială trebuie să aibe o atitudine
proactivă faţă de toate celelalte instituţii ce activează în domeniul prevenirii şi
combaterii violenţei, anume: poliţie, spitale, diverse centre de primire a victimelor –
fie de stat sau nonguvernamentale acreditate de stat; f) construirea unui sistem eficient
de introducere a mai multor asistenţi sociali în şcoli, spitale, secţii de poliţie şi chiar
primării, în scopul întrajutorării corecte a victimelor şi a agresorilor; g) crearea de
politici sociale active pentru agresor în vederea promovării masive a serviciilor de
care acesta poate şi trebuie să beneficieze, în condiţiile în care respectivul caz de
violenţă este deja instrumentat de către specialişti; h) crearea unei baze de date
naţionale pentru a putea ţine evidenţa cazurilor şi a recidivei acestora, o asemenea
bază de date poate ajuta la o mai bună coordonare în lucrul cu persoanele asistate,
fie de către instituţii ce aparţin statului, dar şi de cele acreditate de către stat; i) existenţa
unei colaborări eficiente de ordin instituţional, pentru îmbogăţirea cunoştinţelor şi a
experienţei specialiştilor ce lucrează cu asemenea cazuri; j) implicare masivă de
ordin sociopolitic în spaţiul de informare a ceea ce înseamnă efectiv violenţa în
familie.
În concluzie, conştientizăm faptul că nu numai România se confruntă cu violența
în cuplu, ci și toate celelalte țări ale lumii, indiferent de natura și cultura lor. Este
vorba de un „flagel” care afectează cupluri de orice fel și din orice țară, motiv pentru
care au fost create mai multe instituții și o legislație la nivel mondial, care să poată
fi puse în valoare atunci când este nevoie și situația o cere. Un punct pozitiv al
luptei împotriva violenței în cuplu ţine de faptul că se vorbește din ce în ce mai
mult despre subiect, fie la nivel: instituţional, individual, de cuplu, familial, legislativ,
social, științific, național, internațional, ș.a.m.d. Tocmai aici se constituie un punct
de pronire, a oricărei lupte, mai ales a celei împotriva violenței în relația dintre
bărbat și femeie în cadrul cuplului.

BIBLIOGRAFIE
Abraham, D., Chelcea, S., Opinia publică despre discriminarea socială. O analiză a Eurobarometrului
special, în „Sociologie Românească”, nr. 2, 2009, pp. 10‒23.
Banciu, D., Crima şi criminalitatea. Repere şi abordări juris-sociologice, Bucureşti, Editura Lumina
Lex, 2005.
Bandura, A., Social learning theory, Englewood cliffs, New Jersey, Prentice – Hall, 1977.
Barnett, S. A., Models and morals: Biological images of man, în Brain, P. F., Benton, D., (coord.),
Multidisciplinary approches to aggression, Amsterdam, Elsevier Press, 1981, pp. 194‒219.
Batâr, D., Familia în dinamica societăţii, Sibiu, Editura Universităţii Lucian Blaga, 2004.
Beauvoir, S., Neînţelegerea dintre sexe, în Lair, S., (ed.), Cuplul, Bucureşti, Editura Institutulul European,
1963/2008, pp. 290‒312.
142 GEORGIANA VIRGINIA BONEA 16

Bonea, G. V., Elemente introductive legislative româneşti privind agresorul familial, Bucuresti, Editura
Sigma, 2013.
Bonea, G. V., Violența în relația de cuplu: victime şi agresorii. Teorie şi aplicaţii, Bucuresti, Editura
Sigma, 2012.
Bonea, G. V., Sistemul nonguvernamental românesc destinat victimelor violenţei domestice: Aşezământul
Social „Patriarhul Iustinian Marina”, Asociaţia Diaconia, în „Revista de Asistenţă Socială”,
nr. 2, 2011, pp. 133‒150.
Bonea, G. V., Aspecte practice privind sistemul politic de protecție a copiilor cu dizabilități, în
Revista „Calitatea Vieții”, nr. 1, 2011, pp. 83‒102.
Braithwhait, R., Managing aggression, London, Routledge, 2001.
Brillon, M., Emoţiile pozitive, emoţiile negative şi sănătatea, Iaşi, Editura Polirom, 2009/2010.
Freud, S., Civilization and its Discoutents, Londra, Hogarth Press, 1930.
Gâdei, D., Victimizarea femeii în România în perioada de tranziţie, Craiova, Editura Sitech, 2003.
Gillbert, P. R., Discourses of female violence and societal gender stereotyps. Violence Against Women,
în “Journal of Interpersonal Violence”, nr. 3, 2002 pp.1271‒1300.
Lorenz, K., Aşa zisul rău. Despre Istoria naturală a agresiunii, Bucureşti, Editura Humanitas, (Trad.
Rom. de Constantin, I.), 1963/2005.
Manuck, S. B, Kaplan, J. R. şi Lotrich, F. E., Brain Serotonin and Aggressive Disposition in Humans
and Nonhuman Primates, în Nelson, R. J. (eds.). Biology of aggression., New York, Oxford
University Press, 2006, pp. 64‒72.
Morris, D., Maimuţa goală, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1967/1991.
Muntean, A., Violenţa domestică şi maltratarea copilului, Timişoara, Editura Revoluţiei din 1989,
1999.
Muntean, A., Violenţa în familie şi maltratarea copilului, în Neamţu, G., (coord.). Tratat de asistenţă
socială, Iaşi, Editura Polirom, 2003/2011, pp. 421‒437.
Ogle, R. L., Walker, D. D., Sexual Aggression, în Renzetti, C. M., Edleson, J. L., (eds)., Encyclopedia of
interpersonal violence, California, SAGE Publications, 2008, pp. 15‒27.
Philipe, R., Violence in present-day France: Data and sociological analysis. Violence in Europe, Franţa,
„Revue Francaise de Sociologie”, nr. 2, 2008, pp. 95‒113.
Popescu, R., Schimbări în familie, în Mărginean, I., Bălaşa, A., (coord.), Baza de date Barometrul de
gen, Institutul Gallup, 2000/2005.
Popotică, I. M., Violenţa intrafamilială, Bucureşti, Editura Pro Universitaria, 2007.
Rădulescu M. S., Dicţionar selectiv, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2004.
Rădulescu, M. S., Victimologie, în Zamfir, C., Vlăsceanu, L., (coord), Dicţionar de sociologie., Bucureşti,
Editura Babel, 1993, pp. 636‒638.
Rădulescu, M. S., Sociologia violenţei (intra)familiale: victime şi agresori în familie., Bucureşti,
Editura Lumina Lex, 2001.
Rădulescu, M. S., Sociologia devianţei şi a problemelor sociale, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2010.
Robinson, G. E., Violence against women in North America, Ediţia a 6-a, Arck Womens Mental
Health, America, 2003, pp. 185‒191.
Simmons, C., Making marriage modern. Women’s sexuality from the progressive: Era to World War II,
New York, Oxford University Press Inc., 2009.
Simon, N. G., Lu, S. F., Androgens and Aggression, în Nelson, R. J., (eds.), Biology of Aggression,
New York, Oxford University Press, 2006, pp. 226‒239.
Sutherland, E. H., Principles of criminology, Chicago, Lippincott Press, 1949.
Tănăsescu, I., Florescu, B., Victima și agresorul, București, Editura INS, 1994.
Tannenbaum, F., Crime and the community, New York, Columbia University Press, 1938.
Tolman, R. M., Raphael, J., A review of research on welfere and domestic violence, în „Journal of
Social Issues”, nr. 4, 2000, pp. 655‒682.
Tower, L. E., Barriers in screening women for domestic violence: A survery of social workers, family
practitions and obstetrician-gynecologists, în „Journal of Family Violence”, nr. 2, 2006,
pp. 245‒257.
17 VIOLENŢA ASUPRA FEMEII ÎN FAMILIE 143

Tutty, L. M., Cercetarea calitativă în asistenţa socială. Faze, etape şi sarcini, Iaşi, Editura Polirom,
(Trad. Rom. Ilin, L., D.), 1996/2005.
Vigarello, G., Histoire du viol, XVIe–XXe siècle, Paris, Éditions du Seuil, (în rom. Istoria violului.
Secolele XVI–XX, trad. de Beatrice Stanciu, Timișoara, Editura Amarcord, 1998.
Voinea, M., Sociologia familiei, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1993.
Walker L. E., The battered woman syndrome, ediția a 3-a, Philadelphia, Editura Harper and Row,
1980/2009.
Walker, L. E., Post-traumatic stress disorder in Women: Diagnosis and treatment of battered women
syndrom, în „Psychotherapy”, nr. 1, 1991, pp. 21‒29.
Walker, L. E., Psychology and domestic violence around the world, în „American Psychologist”, nr. 1,
1999, pp. 24‒30.
Walker, L. E., The battered women syndrome, New York, Springer Publishing, 2000.
Walker, L. E., Battered women syndrome, în Jackson, N. A., (coord.), Encyclopedia of domestic
violence, New Yotk, Routledge Taylor & Francis Group. 2007, pp. 63‒70.
Williams, R. M. Jr., The concept of norms, în Sills, D. L., (ed.), International encyclopedia of the
social sciences, vol. II, New York, Macmillan, 1968, pp. 203‒208.
Woodredge, J., Thistlethwaite, A., Reconsidering domestic violence recidivism: Conditioned effects of
legal controls by individual and aggregate levels of stake in conformity, în „Journal of
Quantitative Criminology”, nr. 3, 2002, pp. 45‒70.
Wormer, K. S., Domestic violence and substance abuse: An integrated approach, în Roberts, A. R.
Barbara, W. W., (eds.), Batered women and their families. Interventionstrategies and treatment
programe, New York, Springer Publishing Company, LLC, 2007, pp. 339‒423.
*** Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei (ANPF), Date Statistice, disponibil online at
[Link]
*** Poliţia Capitalei, Date Statistice, disponibil online at [Link]
*** Organizaţia Gallup România, disponibil online at [Link]

T
he main objective of this paper is to highlight and analyze issues
related to violence against women within the family. “The main
cell of society”, as it is called, family is the first environment in
which the individual forms (family home), and on the other hand, becomes a
way of rebuilding a new life through marriage or domestic partnership. Thus,
the negative experiences that the individual has lived in his family of origin could
have some implications in his present family life, as a parent and partner. In order
to better analyze how violence against women in the family, have highlighted
the theory called: “Violence cyclicality”, analyzed over time by the American
researcher Lenore Walker. Through this theory, this paper will further clarifiy
on the state of cyclic episodes of violence occurred between partners in intimate
family life. There is also a large discrepancy between the statistics of the General
Directorates for Social Assistance and Child Protection ‒ DGASPC and that
of the Police, which will be discussed extensively.
Keywords: violence against women, social policy, social assistance,
statistical violence against women.