Semnale GPS

Global Positioning System (din engleză; în traducere liberă, Sistem de

Poziționare Globală; prescurtat GPS) este un sistem global de navigație

prin satelit și unde radio. Sistemul GPS este o retea

de sateliți care orbitează în jurul Pământului în puncte fixe deasupra

planetei, transmițând semnale tuturor receptorilor aflați la sol.

Aceste semnale conțin un cod de timp și un punct de date geografice care

permit utilizatorului să primească poziția exactă în care se află, viteza și ora

din orice regiune de pe planetă. GPS funcționează în orice condiții

meteorologice, oriunde în lume, 24 ore pe zi.

Principalul sistem de poziționare prin satelit de tip GPS este sistemul

militar american numit "Navigational Satellite Timing and Ranging"

(NAVSTAR). Acest sistem, inițiat și realizat de către Departamentul

Apărării al Statelor Unite ale Americii (DOD), poate calcula poziția exactă

= coordonatele geografice exacte ale unui obiect pe suprafața Pământului,

cu condiția ca acesta să fie echipat cu dispozitivul necesar - un receptor

GPS. NAVSTAR utilizează sistemul geodezic WGS84, la care se referă

toate coordonatele geografice calculate de sistem.

În prezent, sistemul GPS este utilizat în numeroase

domenii, aviație și marină, găsirea rutelor pentru șoferi, crearea hărților,

cercetare seismică, studii climatice. Obiectul poate fi și o persoană, care

poate astfel să se orienteze pe pământ, pe apă, în aer.

Cum functioneaza:

Semnalul GPS este alcatuit din trei segmente diferite:

Segmentul spațial

Segmentul spațial este format dintr-o constelație de sateliți, care emit

semnale modulate cu coduri și mesaje de navigație; fiecare satelit

transmite semnale radio sub forma a două unde, pentru utilizatorii civili și

pentru utilizatori militari.

Generațiile succesive de sateliți GPS sunt desemnați prin denumirea Block:

 Block I: au fost 11 sateliți prototip, concepuți pentru faza de testare și

dezvoltare (1978-1985). Greutatea lor era de 845 kg și durată de

funcționare de 5 ani. Primul satelit a fost lansat în februarie 1978, iar

ultimul, în octombrie 1985, cu ajutorul rachetelor de tip Atlas E/F.

Sateliții din această generație au îndeplinit durata de funcționare, ultimul

satelit a funcționat până la sfârșitul anului 1995.

 Block II: se deosebesc esențial de sateliții din generația precedentă,

prin faptul că aveau implementate tehnicile de protecție disponibilitate

selectivă (selective availability) și acces restrictiv (anti-spoofing). Durata

medie de viață a acestor sateliți era de 6 ani, fiind înlocuiți începând cu

anul 1995. Primul satelit din cei 9 inițiali, în greutate de cca. 1500 kg, a

fost lansat în februarie 1989, iar ultimul în octombrie 1990. La bordul

fiecărui satelit se aflau patru ceasuri atomice, două cu cesiu și două

cu rubidiu.

 Block IIA (Advanced): un număr de 19 sateliți dotați cu posibilitatea de

comunicare satelit-satelit; primul a fost lansat în noiembrie 1990, ultimul

în noiembrie 1997.
 Block IIR (Replenishment): au fost lansați 12 sateliți proiectați de

Lockheed Martin având o greutate de 2000 kg, iar durata de viață

estimată la 10 ani. Cele trei ceasuri atomice cu rubidiu sunt cu un ordin

de mărime mai precise. Lansarea sateliților din această generație a

început în iulie 1997.

 Block IIR-M (Modernized): sunt 8 sateliți construiți de Lockheed

Martin ce includ un nou semnal pentru aplicații militare pe frecvențele L1

și L2 și un semnal civil mai robust, cunoscut sub numele de L2C. Primul

satelit a fost lansat la data de 26 septembrie 2005, lansarea finală a

avut loc pe 17 august 2009.

 Block IIF (Follow on): acești sateliți în număr de 12 au fost concepuți

de Boeing; prima lansare a fost în mai 2010, ultima în februarei 2016.

Durata lor de viață este de minim 12 ani. Sateliții transmit un nou

semnal civil pe frecvența L5.

 Block III: primii 10 sateliți vor fi construiți de Lockheed Martin

Corporation și vor emite un nou semnal civil L1C pe frecvența L1. Vor fi

lansați în perioada 2016-2017.

 Segmentul de control

Segmentul de control este alcătuit din rețeaua de stații de control situată la

sol; este utilizată pentru supravegherea sateliților și actualizarea mesajelor

de navigație ale sateliților; aceste stații au rolul de a recepționa continuu

semnalele tuturor sateliților, de a calcula datele referitoare la poziția fiecărui

satelit, verificarea preciziei ceasurilor sateliților și de a retransmite aceste

date fiecărui satelit.

Segmentul utilizatori

Segmentul utilizatori este constituit din totalitatea utilizatorilor civili și

militari care folosesc un receptor GPS.

Principiul de funcționare al GPS-ului este folosirea câtorva sateliți din

spațiu ca puncte de referință pentru localizarea la sol. Sateliții GPS

înconjoară Pământul de două ori pe zi, pe orbite foarte precis determinate

și transmit semnale către stațiile terestre.

Sistemul NAVSTAR dispune la ora actuală (2016) în total de 31 sateliți,

care se afla la o înălțime de 20.183 km de suprafața Pământului. Printr-o

măsurare foarte exactă a distanței în linie dreaptă dintre receptor și cel

puțin 4 sateliți se poate determina poziția oricărui punct de pe Pământ

(latitudine, longitudine, altitudine), aceasta numindu-se "poziția calculată"

(position fix în engleză), în contrast cu "localizarea", termen dedicat poziției

reale a receptorului. În mod normal pentru determinarea poziției în 3D a

unui punct de pe suprafața terestră cu ajutorul poziției sateliților ar fi nevoie

de doar trei distanțe (trei sateliți), deoarece metoda care se utilizează este

cea a triangulației. Totuși la GPS este nevoie și de a patra distanță, pentru

minimizarea erorilor de poziționare datorate ceasurilor din receptoare, care

nu sunt suficient de exacte în comparație cu ceasurile atomice din sateliții

utilizați.

Stabilirea poziției spațiale

Stabilirea poziției spațiale a unui punct se poate face prin determinarea

pseudo-distanței sau prin determinarea fazei.

 Determinarea pseudo-distanței - Distanța dintre satelit și receptor se

calculează prin cronometrarea timpului de care are nevoie semnalul

radio să ajungă de la satelit la receptor. Știind că semnalul radio se

deplasează cu 300.000 km/s, dacă se cronometrează timpul lui de

propagare de la satelit la receptor, se poate deduce distanța dintre

aceștia. Fiecare satelit are semnalul propriu definit printr-un cod de

 zgomot aleator C/A (Pseudo Random Noise), astfel încât receptorul știe

exact despre ce sateliți este vorba.

 Determinarea fazei - Distanța satelit-receptor este împărțită într-un

număr întreg de lungimi de undă și o fracțiune de lungime de undă.

Această metodă necesită utilizarea unui receptor capabil să determine

această valoare. Este mult mai precisă (10-20 mm), dar necesită o

staționare de cel puțin 10 minute într-un punct, timp în care receptorul

trebuie să fie absolut imobil și să nu fie perioade fără semnal GPS.

Receptor-ul GPS:

O sarcină a receptorului GPS constă în localizarea a patru sau mai mulți

sateliți, a stabili distanța față de fiecare și folosiți acestă informațe pentru a

deduce propria locație. Această operație se bazează pe un simplu principiu

matematic numit trilaterare.

Pentru a face acest calcul simplu, receptorul GPS trebuie să știe două

lucruri:

 Amplasarea a cel puțin trei sateliți deasupra dvs.

 Distanța dintre tine și fiecare dintre acești sateliți

Receptorul GPS descrie ambele lucruri prin analizarea semnalelor radio de

înaltă frecvență și de putere redusă de la sateliții GPS. Unitățile mai bune

au mai multe receptoare, astfel încât să poată recepționa simultan semnale

de la mai mulți sateliți.

Undele radio sunt energii electromagnetice, ceea ce înseamnă că acestea

se deplasează la viteza luminii (aproximativ 186.000 mile pe secundă,

300.000 km pe secundă într-un vid). Receptorul își dă seama cât de

departe a parcurs semnalul prin momentul în care a luat semnalul să

sosească. În următoarea secțiune, vom vedea cum receptorul și satelitul

lucrează împreună pentru a efectua această măsurare.

Durata întârzierii este egală cu timpul de deplasare al semnalului.

Receptorul înmulțește acest timp cu viteza luminii pentru a determina cât

de departe a fost parcurs semnalul. Presupunând că semnalul parcurs într-

o linie dreaptă, aceasta este distanța dintre receptor și satelit.

Pentru a realiza această măsurare, receptorul și satelitul au nevoie atât de

ceasuri care pot fi sincronizate până la nanosecundă. Pentru a face un

sistem de poziționare prin satelit care utilizează doar ceasuri sincronizate,

ar trebui să aveți ceasuri atomice nu numai pe toți sateliții, ci și în

receptorul în sine. Dar ceasurile atomice au costat undeva intre 50.000 si

100.000 de dolari, ceea ce le face un pic cam prea scumpe pentru

consumul de zi cu zi al consumatorilor.

Sistemul global de poziționare are o soluție inteligentă și eficientă la

această problemă. Fiecare satelit conține un ceas atomic scump, dar

receptorul în sine folosește un ceas cuarț obișnuit, pe care îl resetează în

mod constant. Pe scurt, receptorul privește semnalele primite de la patru

sau mai mulți sateliți și își măsoară propria inexactitate. Cu alte cuvinte,

există o singură valoare pentru "ora curentă" pe care receptorul o poate

utiliza. Deci, receptorul își stabilește ceasul la acea valoare de timp, și apoi

are aceeași valoare de timp ca toate ceasurile atomice din toați sateliții.

Când măsurați distanța până la patru sateliți localizați, puteți desena patru

sfere care se intersectează într-un singur punct. Trei sfere se vor intersecta

chiar dacă numerele dvs. sunt în mod clar oprite, dar patru sfere nu se vor

intersecta la un moment dat dacă ați măsurat incorect. Deoarece receptorul

face toate măsurătorile de distanță folosind propriul ceas încorporat,

distanțele vor fi proporțional incorecte.

Receptorul poate calcula cu ușurință ajustarea necesară care va face ca

cele patru sfere să se intersecteze la un moment dat. Bazat pe aceasta, se

resetează ceasul pentru a fi în sincronizare cu ceasul atomic al satelitului.

Receptorul face acest lucru constant ori de câte ori este pornit.
Pentru ca informațiile despre distanță să fie de orice folos, receptorul

trebuie de asemenea să știe unde sunt efectiv sateliții. Acest lucru nu este

deosebit de dificil deoarece sateliții călătoresc pe orbite foarte înalte și

previzibile. Receptorul GPS stochează pur și simplu un almanah care

spune locul in care ar trebui să fie un satelit la un moment dat.

Surse de erori pentru semnalul GPS

Factorii care pot degrada semnalul GPS și astfel pot afecta precizia sunt:

 întârzierile la trecerea prin ionosferă și troposferă

 reflexia semnalului - intervine atunci când semnalul GPS este reflectat

de clădiri înalte sau suprafețe dure înainte de a ajunge la recepto

 erori datorate ceasului receptorului - pot apare erori minime datorate

decalajului de timp deoarece ceasul incorporat al receptorului nu este

atât de precis ca ceasurile atomice de la bordul sateliților GPS.

 erori orbitale - numite și erori efemeride, sunt datorate inadvertențelor

dintre pozițiile raportate ale sateliților.

 numărul sateliților vizibili - precizia receptorului este cu atât mai mare,

cu cât numărul de sateliți recepționați este mai mare

 geometria sateliților - reprezintă poziția relativă a sateliților la un

moment dat; geometria ideală este atinsă atunci când sateliții se găsesc
 sub unghi cât mai mare unul față de celălalt, iar geometria

nesatisfăcătoare apare atunci când sateliții se găsesc în linie sau sunt

grupați.

Receptoarele GPS din prezent sunt foarte precise, datorită tehnologiei

„parallel multi-channel”. Differential GPS (DGPS), GPS Diferențial, este o

tehnologie care corectează semnalul GPS până la o precizie de 3-5 metri.

GPS-ul diferențial (DGPS):

Ajută la corectarea acestor erori. Ideea de bază este de a evalua

inexactitatea GPS la o stație de recepție staționară cu o locație cunoscută.

Deoarece hardware-ul DGPS de la stație își cunoaște deja propria poziție,

poate calcula cu ușurință inexactitatea receptorului. Stația transmite apoi

un semnal radio tuturor receptoarelor echipate cu DGPS din zonă,

furnizând informații de corecție a semnalului pentru zona respectivă. În

general, accesul la aceste informații de corecție face receptoarele DGPS

mult mai precise decât receptoarele obișnuite.

Odată ce receptorul face acest calcul, vă poate indica latitudinea,

longitudinea și altitudinea (sau o măsură similară) a poziției sale curente.

Pentru a face navigarea mai ușor de utilizat, majoritatea receptoarelor

cuprind aceste date brute în fișiere de hărți stocate în memorie.

Istoric:

Primul sistem GPS, „Jones Live Map”, a fost inventat de J.W. Jones, în

1909. Dispozitivul a fost primul sistem de ghidaj pentru automobiliștice

consta din mai multe discuri imprimate cu hărți care îi arăta șoferului

direcția prin manevrarea unor cadrane speciale. Discurile acopereau 100

de mile de drumuri cunoscute, cartografiate de The Touring Club of

America. La fiecare 100 de mile, discul trebuia schimbat. Până în 1919,

sistemul inventat de Jones, acoperea peste 500 de rute din S.U.A., de

la New York la Los Angeles.

Doi fizicieni americani, William Guier și George Weiffenbach, de la Applied

Physics Laboratory (APL), au decis să monitorizeze transmisiile radio ale
satelitului Sputnik. Aceștia au realizat că, datorită efectului Doppler, puteau
localiza punctul satelitului în orbită, precum și locul utilizatorului
cunoscându-l pe cel al satelitului.
Primul sistem de navigație prin satelit, Transit, folosit de Marina SUA, a fost
testat cu succes în 1960. Alcătuit dintr-o constelație de cinci sateliți, putea
furniza o poziționare ce se actualiza o dată pe oră.

Satelitul GPS NAVSTAR

Sistemul GPS NAVSTAR a fost lansat în 1974 de către Departamentul
Apărării al Statelor Unite ale Americii.