Foto 57 - Adducţia şoldului cu rezistenţă

F4: respectând aceleaşi poziţii se opune o uşoară rezistenţă

în 1/3 distală a coapsei partea medială la jumătatea cursei
de mişcare;
F5: rezistenţa aplicată este mai mare sau excentrică.
Substituţii: înclinarea trunchiului de partea opusă , rotaţie
externă a şoldului

3.3.5. Rotaţia externă a şoldului

Muşchi principali: obturator extern, obturator intern, pătrat

femural, piriform, gemen superior, gemen inferior, fesier mare.

Figura 15 - Rotatorii externi ai şoldului

(Copyright 2003-2004 University of Washington.)

79
Muşchi accesori: biceps femural şi croitor.
Poziţia fără gravitaţie: subiectul în decubit dorsal, cu
şoldul şi genunchiul flectate la 900, sprijinite sau susţinute
de către kinetoterapeut;
Stabilizarea: pe creasta iliacă;
F1: medial de marele trohanter;
F2: din poziţia fără gravitaţie, subiectul execută rotaţia externă;

Foto 58 – Rotaţia externă a şoldului Foto 59 – Rotaţia externă a

şoldului cu rezistenţă

Poziţia antigravitaţională: subiectul în şezând la marginea

mesei cu şoldul şi genunchiul la 900 gamba atârnând liberă.
F3: din poziţia antigravitaţională, subiectul execută rotaţia
externă, fără rezistenţă;
F4: respectând aceleaşi poziţii se opune o uşoară rezistenţă
în 1/3 distală a gambei partea medială la jumătatea cursei
de mişcare;
F5: rezistenţa aplicată este mai mare sau excentrică.
Substituţii: abducţie, flexia şoldului.

80
3.3.6. Rotaţia internă a şoldului

Muşchi principali: fesierul mic şi mijlociu şi tensorul fasciei

lata.
Muşchi accesori: semitendinos şi semimembranos.
Poziţia fără gravitaţie: subiectul în decubit dorsal, cu
şoldul şi genunchiul flectate la 900 sprijinite sau susţinute
de către kinetoterapeut.
Stabilizarea: se realizează pe creasta iliacă.
F1: palparea pentru fesierii mic şi mijlociu lateral de
articulaţia coxofemurală, sub creasta iliacă, iar pentru
tensorul fasciei lata, caudal de SIAS.
F2: din poziţia fără gravitaţie, subiectul execută rotaţia
internă;

Foto 60 – Rotaţia internă a şoldului Foto 61 – Rotaţia internă a

şoldului cu rezistenţă

Poziţia antigravitaţională: subiectul în şezând la marginea

mesei cu şoldul şi genunchiul la 900 gamba atârnând liberă.
F3: din poziţia antigravitaţională, subiectul execută rotaţia
internă, fără rezistenţă;

81
F4: respectând aceeaşi poziţie se opune o uşoară rezistenţă
în 1/3 distală a gambei partea laterală la jumătatea cursei
de mişcare.
F5: rezistenţa aplicată este mai mare sau excentrică.
Substituţii: adducţie, flexia şoldului.

82
3.4. Teste funcţionale specifice şoldului

Testul Patrick

Subiectul stă în decubit dorsal cu piciorul membrului de

testat aşezat deasupra genunchiului celuilalt membru.

Examinatorul duce pasiv genunchiul membrului testat

înspre masă.

Foto 62 – Testul Patrick

Testul este negativ dacă acesta atinge masa sau ajunge la

acelaşi nivel cu celălalt genunchi.

Testul este pozitiv dacă nu se întâmplă lucrul acesta,

indicând o contractura a iliopsoasului, patologie la nivelul
şoldului sau o afectare a articulaţiei sacro-iliace.

Testul Trendelenburg
Subiectul în stând este rugat să îşi ridice de pe sol piciorul
membrului afectat.

83
 În mod normal, în sprijin unipodal,
pelvisul de partea opusă trebuie să se
ridice, dacă acest lucru nu se întâmplă
şi piciorul cade pe sol, testul este
pozitiv indicând o slabiciune a
abductorilor şoldului, a fesierului
mediu sau un şold instabil.

Testarea labrului anterior

Subiectul în decubit dorsal.
Poziţia de plecare pentru şold este:
flexie, abducţie, rotaţie externă
(genunchiul este flectat).
Foto 63 – Testul Examinatorul duce şoldul subiectului,
Trendelenburg
pasiv, în extensie, adductie, rotaţie
internă.

Foto 64 – Testarea labrului Foto 65 – Testarea labrului

anterior (poziţia iniţială) anterior (poziţia finală)

Testul este pozitiv dacă apare durere la nivelul şoldului

testat, cu sau fără apariţia unui clic.

84
Testul Stinchfield
Subiectul în decubit dorsal, flectează şoldul cu genunchiul
extins până la 300, împotriva unei rezistenţe opuse de
examinator. Durerea apărută în zona inghinală sau la
nivelul şoldului, semnalează probleme la nivel lombar, al
articulaţiei sacroiliace sau la nivelul şoldului.

Linia lui Nelaton

Este o linie imaginară, care uneşte tuberozitatea ischiadică
şi SIAS de aceaşi parte. Dacă marele trohanter e palpat cu
mult deasupra acestei linii, faptul este indicativ pentru
coxavara sau o dislocare a şoldului.

Testarea contracturii fesierilor

Subiectul în decubit dorsal, examinatorul face e flexie a
membrului inferior cu genunchiul extins (ca şi la semnul
Lesegue).
Când mişcarea nu mai este posibilă, se flectează genunchiul
şi se observă dacă mişcarea se poate continua.
Dacă nici aşa mişcarea nu se mai poate efectua înseamnă
că problema este la nivelul fesierilor sau a şoldului, nu la
nivelul ischiogambierilor sau a nervului sciatic.
Cauze posibile ale unei contracturi a fesierilor: bursita
ischiadică, neoplasm, patologie coxo-femurală.

Testul Thomas (testarea contracturii iliopsoasului)

Subiectul în decubit dorsal.
Examinatorul observă dacă este prezentă o hiperlordoză
lombară, comună în cazurile de contractura a iliopsoasului.

85
Examinatorul flectează genunchiul opus părţii contracturate
şi subiectul îl menţine la piept, prin apucarea cu mâinile.

Foto 66 – Testul Thomas

Testul este pozitiv dacă la nivelul membrului testat (cel care

a rămas extins pe masă) apare o flexie a şoldului.

Testarea contracturii dreptului anterior

Subiectul în decubit ventral.
Examinatorul flectează genunchiul de partea afectată.

Foto 67 – Testarea contracturii dreptului anterior

Testul este pozitiv dacă pe ultimele grade de flexie bazinul se

ridică de pe masă, prin flexia şoldului.

86
 Capitolul 4.
Genunchiul

4.1. Date anatomice şi biomecanice

Genunchiul (fig. 16) este format din articulaţia tibio-

femurală, femuro-patelară şi tibio-fibulară proximală.
Ultima dintre ele nu participă decât la mişcările gleznei, însă
este inclusă de unii autori în cadrul genunchiul din cauză
localizării ei.

Figura 16 – Genunchiul - Vedere posterioară

([Link])

87
Articulaţia tibio-femurală este de tip condilian. Suprafeţele
articulare sunt reprezentate de către condilii femurali şi de
platoul tibial, împărţit în două prin intermediul eminenţei
intercondiliene.
Din cauza incongruenţei suprafeţelor, pe platoul tibial se
găsesc două meniscuri (lateral şi medial) care cresc
concordanţa între femur şi tibie.
Articulaţia femuro-patelară este o articulaţie selară.
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de faţa articulară
posterioară a patelei şi condilii femurali.
Mijloacele de unire a celor două articulaţii sunt
reprezentate de capsula articulară, care prezintă o
particularitate: aderă de meniscuri, împărţind astfel cavitatea
articulară în două compartimente şi ligamente (fig 16):
 Ligamentul patelar, care este considerat tendonul
terminal al cvadricepsului, este puternic şi puţin
extensibil. Din această cauză patela se va deplasa
între condilii femurali: coborând în flexie şi urcând în
extensie;
 Ligamentele posterioare asigură stabilitatea în plan
posterior a genunchiului;
 Ligamentul colateral fibular şi ligamentul colateral
tibial se relaxează în flexie şi se întind în extensie,
având rolul de a stabiliza genunchiul în extensie;
 Ligamentul încrucişat anterior are rolul de a bloca
translaţia anterioară a tibiei, sub femur. De asemenea
se opune hiperextensiei genunchiului;
 Ligamentul încrucişat posterior are rolul de a bloca
translaţia posterioară a tibiei, sub femur. În cazul
ruperii ligamentului încrucişat anterior se poate
opune hiperextenisiei genunchiului.

88
Mişcările posibile la acest nivel sunt:
 Flexia – mişcarea prin care gamba se apropie de faţa
posterioară a coapsei;
 Extensia – mişcarea opusă flexiei, prin care gamba se
depărtează de coapsă;
 Rotaţia tibiei – mişcarea de răsucire a tibiei sub
femur, ce poate fi făcută doar pasiv, asociindu-se
mişcărilor de flexie şi extensie.
Musculatura genunchiului

Flexorii Extensorii
genunchiului genunchiului

Semitendinos Cvadriceps:
Semimembranos Vast lateral
Biceps femural Vast medial (ultimele grade)
Gastrocnemieni (accesori) Drept anterior
Vast intermediar

Articulaţia tibio-fibulară proximală este o articulaţie

plană.
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de faţa articulară
a epifizei superioare a tibiei (situată pe condilul lateral) şi de
epifiza superioară a fibulei.
Mijloacele de unire sunt formate dintr-o capsulă şi două
ligamente: ligamentul anterior şi cel posterior al capului
fibulei.
Mişcările posibile la acest nivel sunt cele de alunecare,
care se produc o dată cu mişcările gleznei.

89
4.2. Genunchiul – bilanţ articular

4.2.1. Flexia genunchiului

Definirea mişcării: mişcarea de apropiere a feţei

posterioare a gambei de faţa posterioară a coapsei.
Valoarea normală: 1350 (Chiriac), 1350 (Magee), 1200 –1400
- activ, 1600 – pasiv (Sbenghe).

Foto 68 – Flexia genunchiului

Poziţia iniţială: subiectul în decubit ventral cu membrele

inferioare extinse, picioarele în afara mesei.
Poziţia finală: subiectul în decubit ventral, faţa posterioară
a gambei se apropie de faţa posterioară a coapsei, până la
limita de mişcare.
Determinarea planului în care se execută mişcarea: sagital
Poziţia goniometrului:
 Centrul goniometrului plasat la nivelul articulaţiei
genunchiului, pe faţa laterală.
 Braţul fix urmăreşte linia laterală a coapsei, respectiv
trohanterul.
 Braţul mobil paralel cu linia de mijloc a feţei laterale a
gambei, urmărind maleola externă.
Poziţia kinetoterapeutului faţă de segmentul testat este
de aceeaşi parte a membrului.

90
4.2.2. Extensia genunchiului

Definirea mişcării: mişcarea de depărtare a gambei de

coapsă.
Valoarea normală: 1350 (din flexie maximă). La nivelul
genunchiului este prezentă mişcarea de hiperextensie (0-
150, Magee), întâlnită în situaţii patologice, cum ar fi
laxitatea articulară.

Foto 69 – Extensia genunchiului

Poziţia iniţială: subiectul în decubit ventral cu coapsa pe

planul mesei, genunchiul flectat.
Poziţia finală: subiectul în decubit ventral cu membrele
inferioare extinse, picioarele în afara mesei.
Determinarea planului în care se execută mişcarea: sagital
Poziţia goniometrului:
 Centrul goniometrului plasat la nivelul articulaţiei
genunchiului, pe faţa laterală.
 Braţul fix urmăreşte linia laterală a coapsei.
 Braţul mobil paralel cu linia de mijloc a feţei laterale a
gambei, urmărind maleola externă.
Poziţia kinetoterapeutului faţă de segmentul testat: este
de aceeaşi parte a membrului.

91
4.3. Genunchiul – bilanţ muscular

4.3.1. Flexia genunchiului

Muşchi principali: biceps femural, semitendinos,
semimembranos.
Muşchi accesori: popliteu, croitor, gastrocnemieni.

Figura 17 – Muşchiul biceps femural (cele 2 capete),

semimembranos, semitendinos
(Copyright 2003-2004 University of Washington.)

Poziţia fără gravitaţie: subiectul în decubit heterolateral cu

gamba de testat susţinută.

Foto 70 – Flexia genunchiului

92
Stabilizarea: se realizează la nivelul bazinului.

F1: palparea se face pe partea posterioară a coapsei,

aproape de articulaţia genunchiului. Semitendinosul se
palpează pe partea postero-medială a coapsei, în 1/3
distală.

F2: din poziţia fără gravitaţie subiectul execută flexia

gambei.

Poziţia antigravitaţională: subiectul în decubit ventral cu

membrele inferioare extinse, picioarele în afara mesei.

F3: din poziţia antigravitaţională subiectul execută flexia

gambei fără rezistenţă, până la 900.

F4: Respectând aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă

uşoară, în 1/3 distală a gambei, la jumătatea cursei de
mişcare.

F5: Rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau

excentrică.

Foto 70 – Flexia genunchiului cu rezistenţă

Substituţii: înclinarea trunchiului de aceeaşi parte,

ridicarea bazinului de pe planul mesei, rotaţia şoldului.

93
4.3.2. Extensia genunchiului

Muşchi principali: cvadricepsul (drept femural (anterior),

vast intern, lateral, medial).
Muşchi accesori: tensorul fascia lata.

Figura 18 – Vastul medial, Figura 19 – Drept femural

intermediar, lateral
(Copyright 2003-2004 University of Washington.)

Poziţia fără gravitaţie: subiectul în decubit heterolateral,

cu gamba flectată.
Stabilizarea: se realizează în 1/3 proximală a coapsei.
F1: palparea se face pe faţa anterioară a coapsei, în
regiunea corespunzătoare fiecărui fascicul în parte, excepţie
făcând vastul intermediar, care este situat profund.

94
F2: din poziţia fără gravitaţie subiectul execută extensia
gambei.
Poziţia antigravitaţională: subiectul în şezând cu
genunchiul flectat la 900, gamba atârnând în afara mesei.
F3: din poziţia antigravitaţională subiectul execută extensia
gambei fără rezistenţă.
F4: Respectând aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă uşoară
în treimea distală a gambei.

Foto 71 – Extensia genunchiului cu rezistenţă

F5: Rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau
excentrică.
Substituţii: ducerea trunchiului pe spate, apucarea
planului mesei cu mâinile, flexia dorsală a gleznei.

95
4.4. Teste funcţionale specifice
genunchiului

Testul McMurray
Subiectul stă în decubit dorsal, cu genunchiul flectat la
maxim.
Pentru testarea meniscului lateral, examinatorul duce tibia
în rotaţie internă concomitent cu extensia genunchiului.
Dacă există un fragment desprins din menisc, această
manevră va cauza durere şi apariţia unui click în articulaţie.

Testul lui Apley

Subiectul stă în decubit ventral cu genunchiul flectat la 900.
Examinatorul fixează coapsa subiectului cu ajutorul
genunchiului său (în 1/3 distală), apoi rotează tibia atât intern
cât şi extern, menţinând tracţiunea în ax a tibiei (foto 72.)

Foto 72 – Testul Apley

Se observă, dacă există limitări, mobilitate excesivă sau

durere.
Dacă această manevră este mai dureroasă, leziunea este de
tip ligamentar.

96
Apoi se fac aceleaşi mişcări numai că se aplică o forţă de
compresie în axul tibiei.

Foto 73 – Testul Apley

Dacă cea de-a doua este mai dureroasă şi mobilitatea este

mai scazută decât pe partea sănătoasă, leziunea este situată
probabil la nivelul meniscurilor.

Testul “bounce home”

Subiectul este în decubit dorsal, genunchiul extins, călcâiul
se află în mâna examinatorului.
Se execută extensia genunchiului.
Dacă aceasta este incompletă sau dacă apare un end-feel
moale, există ceva care o blochează.
Cea mai comună cauza o reprezintă un menisc rupt.

Testul Helfet
La un genunchi normal tuberozitatea tibială este pe aceaşi
linie cu linia mediană a patelei (genunchiul în flexie de 900).
Când genunchiul se extinde tuberozitatea tibială este
aliniată cu marginea laterală a patelei.

97
Dacă aceasta mişcare de rotaţie a tibiei nu se întîmplă avem
de a face fie cu o leziune meniscală, fie cu o leziune la
nivelul ligamentelor încrucişate.

Testul plicii mediopatelare

Subiectul stă în decubit dorsal.
Examinatorul îi flectează genunchiul la 300 şi imprimă
patelei o mişcare medială.
Dacă subiectul resimte durere la aplicarea acestei manevre,
este posibil ca plica să fie prinsă între patelă şi condilul
femural medial.

Testul Hughston
Subiectul în decubit dorsal.
Examinatorul îi flectează genunchiul şi induce o rotaţie
internă tibiei cu o mâna, în timp ce cu cealaltă împinge
medial patela şi palpează condilul femural intern.

Foto 74 – Testul Hughston

98
Testul umflăturii
Examinatorul face mişcări cu ajutorul degetelor şi a palmei,
pe partea medială a patelei, orientate înspre şoldul
subiectului (2-3 mişcări).
Apoi pe partea laterală execută mişcări în sens invers
(înspre piciorul subiectului).
Articulaţia genunchiului conţine 1-7 ml de lichid sinovial. În
urma acestor manevre, excesul de lichid sinovial (4-8 ml) se
va strânge în partea medială a articulaţiei genunchiului sub
forma unei umflături.

Testul depresiunii
Subiectul este în decubit dorsal.
Examinatorul flectează pasiv genunchiul sănătos observând
pe partea laterală a tendonului rotulian o mică depresiune
care rămâne chiar şi când genunchiului ajunge în flexie
maximă.
Examinatorul flectează pasiv şi genunchiul bolnav.
În cazul existenţei unei inflamaţii la acest nivel, după un
anumit număr de grade de flexie depresiunea dispare.
Cu cât inflamaţia este mai puternică, cu atât depresiunea va
dispărea mai repede.

Testul fluctuaţiei
Examinatorul aşează o mâna la nivelul bursei
suprapatelare, iar cealaltă dedesubtul rotulei, astfel încât să
încadreze patela cu marginile radiale ale mâinilor.
Genunchiul este extins şi flectat în acest mod, în timp ce
examinatorul “caută” zgomote la nivelul plicii.

99
Apăsând alternativ, când cu o mână când cu cealaltă, în
cazul unui, exces de lichid sinovial, examinatorul îl va simţi
migrând dintr-o parte în alta.

Testul patelei balotabile

Subiectul stă în decubit dorsal cu genunchiul extins sau
flectat până la limita suportabilă.
Examinatorul percutează scurt patela sau aplică o presiune
uşoară asupra ei, simţind o plutire a acesteia (testul este
pozitiv).

Semnul lui Clarke

Subiectul stă în decubit dorsal cu genunchiul extins.
Examinatorul aplică o presiune uşoară asupra polului
inferior al patelei. Apoi i se cere subiectului să îşi contracte
cvadricepsul, în timp ce presiunea este menţinută.
Testul este considerat pozitiv dacă subiectul nu reuşeşte să
menţină contracţia cvadricepsului fără să apară o durere
retropatelară.

Foto 75 – Semnul lui Clarke

100
Testul lui Waldron
În timp ce subiectul efectuează flexii lente ale genunchiului,
examinatorul palpează patela.
Dacă subiectul acuză durere, iar la nivelul articulaţiei apar
crepitaţii, testul este considerat pozitiv.

Semnul lui Zohler

Subiectul stă în decubit dorsal cu genunchiul în extensie.
Examinatorul trage patela în sens caudal, menţinând-o în
acea poziţie şi îi spune subiectului să îşi contracte
cvadricepsul.
Dacă apare durere testul este considerat pozitiv.
Totuşi acest test este pozitiv (fals pozitiv) la o mare parte a
populaţiei.

Foto 76 – Semnul lui Zohler

Semnul lui Frund

Subiectul stă în poziţie şezând la marginea mesei.
Pe parcurusul mai multor mişcări de flexie-extensie,

101
examinatorul percutează uşor patela.
Dacă apare durere, aceasta poate fi cauzată de
condromalacia patelară.

Testul aprehensiunii
Oferă informaţii cu privire la stabilitatea patelei.
Subiectul în decubit dorsal, cu membrul inferior de testat
relaxat; examinatorul încearcă să luxeze lateral patela.
Dacă apare teama de o eventuală subluxaţie din partea
subiectului, testul este considerat pozitiv.

Testul “pivot shift”

Acest test permite depistarea instabilităţii anterolaterale

rotatorii a genunchiului.

Subiectul este în decubit dorsal.

Examinatorul îi ridică membrul inferior cu genunchiul

întins şi încearcă să subluxeze anterior platoul tibial lateral,
prin rotarea internă a tibiei (cu ajutorul prizei de la nivelul
piciorului).

Cu ajutorul prizei de pe partea laterală a genunchiului,

examinatorul aplică o tensiune în valg, orientată anterior,
asupra gambei.

În timp ce examinatorul flectează încet genunchiul, în jurul

a aproximativ 150 de flexie, se poate palpa un clic ce
semnifică relocalizarea, datorată de instabilitatea antero-
laterală rotatorie a genuchiului, rezultată din cauza unei
rupturi sau laxităţi a ligamentului încrucişat anterior şi a
structurilor posterolatarale ale articulaţiei.

102
Testarea pentru instabilitatea antero-medială rotatorie

Acest test presupune ca subiectul să stea în decubit dorsal,

în timp ce examinatorul îi ridică membrul inferior de testat
de degetul mare de la la picior, menţinând genunchiul în
extensie.

Dacă tibia se roteşte în lateral, testul este pozitiv, cauza

fiind sistemul arcuat, capsula posterioară, ligamentul
încrucişat anterior sau cel posterior.

Testarea instabilităţii în poziţie cu incărcare a

genunchiului degenerativ ([Link])

Subiectul stă în sprijin unipodal, la început pe membrul

care nu are genunchiul afectat şi efectuează flexii şi extensii.

Apoi se execută aceste mişcări şi pe partea membrului cu

genunchiul afectat.

Examinatorul notează dacă mişcarea a fost posibilă şi cu ce

amplitudine.

Stabilitatea se cuantifică astfel:

Genunchi
Genunchi stabil Nota
instabil

La 150 5

La 150 3

Între 5-150 2

Doar între 0-50 1

103
Testarea luxaţiei patelei (Testul lui Fairbank)
Subiectul stă în decubit dorsal, genunchiul flectat la 300.
Examinatorul mişcă patela, uşor, înspre lateral stânga -
dreapta.
Testul este pozitiv atunci când subiectul simte că patela i se
va disloca şi îşi contracta imediat cvadricepsul “ca să o
aducă la loc”.

Foto 77 – Testul lui Fairbank

Testarea pentru sindromul de fricţiune a bandei

iliotibiale (testul lui Nobel)
Subiectul stă în decubit dorsal cu genunchiul extins.

Foto 78 – Testul lui Nobel

104
Examinatorul îi duce genunchiul în flexie de 900,
concomitent cu flexia soldului (talpa se sprijină pe masă).
Se aplică o presiune asupra condilului lateral al femurului
în timp ce se execută o extensie pasivă a genunchiului.
Dacă la 300 de flexie (00 este poziţia cu genunchiul întins)
subiectul acuză o durere vie la nivelul condilului lateral,
testul este considerat pozitiv.

Testarea contracturii de extensie la nivelul genunchiului

Subiectul stă în decubit ventral, cu gambele înafara mesei.

Foto 79 – Testarea contracturii cvadricepsului

Examinatorul măsoară diferenţa de nivel dintre cele două

călcâie.
Un centimetru reprezintă aproximativ 10.
Testul poate ieşi pozitiv în cazul unei contracturi la nivelul
ischiogambierilor sau în cazul unei inflamaţii.

Testul “sertarului anterior”

Acest test măsoară gradul de deplasare a tibiei faţă de
femur, anterior.
Subiectul este în decubit dorsal, cu genunchiul şi şoldul
flectate, astfel încât talpa să fie pe masă.

105
Examinatorul stabilizează piciorul subiectului aşezându-se
pe el, cu mâinile cuprinde articulaţia genunchiului, cele
două degete mari fiind de o parte şi de alta a tuberozităţii
tibiale.
Din această poziţie examinatorul trage înspre el tibia
subiectului.

Foto 80 – Testul “sertarului anterior”

Laxitatea neînsoţită de rotaţia tibei implică leziuni la nivelul

ligamentului încrucişat anterior şi posibil la nivelul
ligamentelor colaterale.

Laxitatea cu rotaţie externă a tibiei implică leziuni la nivelul

ligamentului colateral medial, ligamentele capsulare şi
posibil ligamentul încrucişat anterior.

Laxitatea cu rotaţie internă a tibiei, implică leziuni la nivelul

ligamentului încrucişat anterior şi structurile articulare
postero-laterale.

Testul “sertarului posterior”

Acest test măsoară gradul de deplasare a tibiei faţă de

femur, posterior.

Poziţia examinatorului şi a subiectului sunt aceleaşi ca la

testul anterior.

Examinatorul împinge în spate tibia.

106
Laxitatea acută implică afectarea ligamentului încrucişat
posterior şi structurile articulare posterioare.

Foto 81 – Testul “sertarului posterior”

Laxitatea cronică implică ruptura ligamentului încrucişat

posterior şi o posibilă întindere a elementelor capsulare
posterioare.

107
108
 Capitolul 5.
Glezna, piciorul

5.1. Date anatomice şi biomecanice

Glezna este alcătuită din articulaţia talocrurală (fig. 20,

21) (tibiotarsiană, tiboiastragaliană), de tip trohlear.
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de scoaba tibio-
peronieră (formată din extremitatea inferioară a tibiei şi feţele
articulare ale maleolelor) şi faţa superioară a talusului.
Mijloacele de unire sunt formate din capsula articulară pe
care aderă intim tendoanele muşchilor extensori şi ligamentele:
 Ligamentul colateral intern (deltoid) – format din 4
ligamente:
 Tibio-navicular, tibio-calcanean, ligamentele tibio-
talare posterioare (situate superficial) care
limitează abducţia talusului;
 ligamentul tibio-talar anterior (situat profund) care
se opune translaţia şi rotaţia laterală a talusului.
 Ligamentul colateral extern – alcătuit din:
 ligamentul talo-fibular anterior care limitează
inversia excesivă a talusului;
 ligamentul talo-fibular posterior care se opune
flexiei dorsale a gleznei şi adducţiei, rotaţiei
interne, translaţiei mediale ale talusului;
 ligamentul calcaneo-fibular care limiteză inversia
gleznei.

109
 Figura 20. Glezna şi articulaţiile piciorului – vedere laterală
([Link])
1-lig. talofibular post; 2-lig. tibiofibular post; 3-lig. tibiofibular ant; 4-lig. talonavicular
dorsal; 5-lig. calcaneonavicular; 6-lig. calcaneocuboid; 7-lig. cuboidonavicular
dorsal; 8-lig. cuneonaviculare; 9-lig. intercuneiform dorsal; 10-lig. tasometatarsiene
dorsale; 11-lig. intermetatarsiene dorsale; 12-lig. tarsometatarsian dorsal;
13-lig. calcaneocuboid; 14-lig. plantar lung; 15-lig. interosos talocalcanean;
16-lig. talofibular ant.; 17-lig. calcaneofibular

Figura 21 - Glezna şi articulaţiile piciorului – vedere medială

([Link])

110
Mişcările posibile la acest nivel sunt de:
 Flexie dorsală – mişcarea prin care faţa dorsală a
piciorului se apropie de faţa anterioară a gambei;
 Flexie plantară – mişcara inversă, prin care faţa
dorsală a piciorului se îndepărtează de faţa anterioară
a gambei.
Piciorul (fig. 20, 21), din punct de vedere anatomic este
împărţit în:
 Articulaţiile intertarsiene;
 Articulaţiile tarsometatarsiene;
 Articulaţiile intermetatarsiene.
Musculatura gleznei

Muşchii flexori dorsali Muşchii flexori plantari

Tibial anterior Triceps sural

Extensor lung al degetelor Peroneu lung
Extensor lung haluce Peroneu scurt

Cele şapte tarsiene se articulează între ele prin intermediul

următoarelor articulaţii:
 Sub-talară (elipsodială);
 Talo-calcaneo-naviculară (sferoidală);
 Calcaneo-cuboidiană (selară);
 Cuneo-naviculară (plană);
 2 intercuneene (plane);
 Cuneo-cuboidiană (plană).
Toate aceste articulaţii sunt întărite de un puternic aparat
ligamentar, prezentat în figurile 20 şi 21.

111
Mişcările posibile specifice la acest nivel sunt cele de:
 Eversie – mişcare formată din abducţia-supinaţia-
flexia plantară a piciorului;
 Inversie – mişcare formată din adducţia-pronaţia-
flexia plantară a piciorului.
Musculatura gleznei

Muşchii eversori Muşchii inversori

Peroneu scurt Tibial posterior

Peroneu lung Flexor lung al degetelor
Extensor lung al degetelor Flexor lung haluce

112
5.2. Glezna, piciorul – bilanţ articular

5.2.1. Flexia dorsală a gleznei, piciorului

Definirea mişcării: mişcarea prin care faţa dorsală a

piciorului se apropie de faţa anterioară a gambei.
Valoarea normală: 200 (Chiriac), 200 (Magee), 20–250
(Sbenghe).
Poziţia iniţială: subiectul în şezând, cu genunchiul flectat
la 900, piciorul în poziţie neutră.
Poziţia finală: subiectul în şezând, piciorul se apropie de
faţa anterioară a gambei, pâna la limita de mişcare.
Determinarea planului în care se execută mişcarea: sagital.
Poziţia goniometrului:
 Centrul goniometrului se plasează la nivelul
articulaţiei gleznei, pe partea laterală.
 Braţul fix paralel cu linia mediană a feţei laterale a
gambei, urmărind condilul lateral.
 Braţul mobil urmăreşte metatarsianul V.

Foto 82 – Flexia dorsală a gleznei, piciorului

Poziţia kinetoterapeutului faţă de segmentul testat: este

de aceeaşi parte a membrului.

113
5.2.2. Flexia plantară a gleznei, piciorului

Definirea mişcării: mişcarea prin care piciorul se

depărtează de faţa anterioară a gambei.
Valoarea normală: 450 (Chiriac), 500 (Magee), 450
(Sbenghe).
Poziţia iniţială: subiectul în decubit ventral, cu genunchiul
extins, piciorul în afara mesei.
Poziţia finală: subiectul în decubit ventral, piciorul se
depărtează de faţa anterioară a gambei, până la limita de
mişcare.
Determinarea planului în care se execută mişcarea: sagital.
Poziţia goniometrului:
 Centrul goniometrului se plasează la nivelul
articulaţiei gleznei, pe partea laterală.
 Braţul fix paralel cu linia mediană a feţei laterale a
gambei.
 Braţul mobil urmăreşte metatarsianul V.

Foto 83 – Flexia plantară a gleznei, piciorului

Poziţia kinetoterapeutului faţă de segmentul testat: este

de aceeaşi parte a membrului.

114
5.3. Glezna, piciorul – bilanţ muscular

5.3.1. Flexia dorsală a gleznei, piciorului

Muşchi principali: tibial anterior.

Muşchi accesori: extensor lung degete,

extensor lung haluce.

Poziţia fără gravitaţie: decubit

heterolateral, genunchiul flectat la 900,
gamba şi piciorul susţinute.

Stabilizarea: se realizează în 1/3 distală

a gambei, pe partea medială.
F1: tibialul anterior se palpează pe faţa
antero-laterală a gambei, lateral de
creasta tibială.
F2: din poziţia fără gravitaţie, subiectul
Figura 22 – execută flexia dorsală a piciorului.
Tibialul anterior

Foto 84 – Flexia dorsală şi plantară a gleznei, piciorului

115
Poziţia antigravitaţională: subiectul în şezând, cu
genunchiul flectat la 900, piciorul în poziţie neutră.

F3: din poziţia antigravitaţională subiectul execută flexia

dorsală, fără rezistenţă.

F4: Respectând aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă

uşoară, la nivelul metatarsienelor (faţa dorsală), la
jumătatea cursei de mişcare.

F5: Rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau

excentrică.

Foto 85 – Flexia dorsală a gleznei, piciorului

Substituţii: extensia degetelor, extensia genunchiului.

116
5.3.2. Flexia plantară a gleznei, piciorului

Muşchi principali: triceps sural.

Muşchi accesori: peroneu lung, peroneu

scurt.

Poziţia fără gravitaţie: decubit

heterolateral, genunchiul flectat la 900,
gamba şi piciorul susţinute.

Stabilizarea: se realizează în 1/3 distală

a gambei.

F1: solearul (parte componentă a

tricepsului sural) se palpează pe faţa
posterioară a gambei, tendoanele
peronierilor se palpează pe partea
laterală a gambei posterior de maleola
laterală.
Figura 23 –
Gastrocnemianul
F2: din poziţia fără gravitaţie, subiectul
execută flexia plantară a piciorului.

Poziţia antigravitaţională: subiectul în decubit ventral, cu

genunchiul flectat la 900, piciorul în poziţie neutră.

F3: din poziţia antigravitaţională subiectul execută flexia

plantară, fără rezistenţă.

F4: Respectând aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă

uşoară, pe faţa plantară a piciorului, la jumătatea cursei de
mişcare.

Stabilizarea se face pe faţa posterioară.

F5: Rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau

excentrică.

117
 Foto 86 – Flexia plantară a gleznei, piciorului

Variantă poziţia antigravitaţională: subiectul în

ortostatism.

F3: subiectul se ridică pe vârfuri.

F4: respectând aceeaşi poziţie, se opune
o rezistenţă uşoară la nivelul umerilor,
kinetoterapeutul plasându-se în spatele
subiectului.
F5: Rezistenţa aplicată în aceeaşi
regiune este mai mare sau excentrică
Substituţii: extensia coapsei, flexia
genunchiului.
Pentru variantă: încărcarea greutăţii
unilateral, aplecarea trunchiului în faţă.

Foto 87 – Flexia plantară a gleznei, piciorului

cu rezistenţă

118
5.3.3. Eversia gleznei, piciorului
Muşchi principali: peronier scurt, peronier lung.

Figura 24 – Peronierul scurt Figura 25 – Peronierul lung

(Copyright 2003-2004 University of Washington.)

Muşchi accesori: extensor lung al degetelor.

Poziţia fără gravitaţie: decubit dorsal, genunchiul extins,

piciorul în afara mesei.

Stabilizarea: se realizează în 1/3 distală a coapsei.

F1: tendoanele peronierilor se palpează pe partea laterală a

gambei posterior de maleola laterală.

F2: din poziţia fără gravitaţie, subiectul execută eversia

piciorului.
Poziţia antigravitaţională: subiectul în şezând, cu
genunchiul flectat la 900, gamba atârnând în afara mesei,

119
piciorul în poziţie neutră.
F3: din poziţia antigravitaţională subiectul execută
eversia, fără rezistenţă.
F4: Respectând aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă
uşoară, (din direcţie opusă mişcării), pe faţa dorso-
laterală şi plantară a piciorului, la jumătatea cursei de
mişcare.

Foto 88 – Eversia gleznei, piciorului cu rezistenţă

F5: Rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau

excentrică.
Substituţii: rotaţia internă a şoldului, adducţia coapsei.

120
5.3.4. Inversia gleznei, piciorului
Muşchi principali: tibial posterior.
Muşchi accesori: flexor lung degete, flexor
lung haluce.
Poziţia fără gravitaţie: decubit dorsal,
genunchiul extins, piciorul în afara mesei.
Stabilizarea: se realizează în 1/3 distală a
coapsei.
F1: tibialul posterior se palpează pe faţa
antero-medială a gambei, medial de creasta
tibială.
F2: din poziţia fără gravitaţie, subiectul
execută inversia piciorului.
Poziţia antigravitaţională: subiectul în
Figura 26
şezând, cu genunchiul flectat la 90 0, gamba
Muşchiul tibial
posterior atârnând în afara mesei, piciorul în poziţie
neutră.
F3: din poziţia antigravitaţională
subiectul execută inversia, fără
rezistenţă.
F4: Respectând aceeaşi poziţie, se
opune o rezistenţă uşoară (din direcţie
opusă mişcării), pe faţa dorso-medială
şi plantară a piciorului, la jumătatea
cursei de mişcare.
F5: Rezistenţa aplicată în aceeaşi
regiune este mai mare sau
excentrică.
Substituţii: rotaţia externă a
şoldului, abducţia coapsei.
Foto 89 – Inversia gleznei

121
5.4. Teste funcţionale specifice gleznei

Teste pentru aprecierea gradului de răsucire a tibiei

Din şezând: subiectul stă cu gambele atârnând la marginea
mesei.
Examinatorul pune policele de la o mână pe o maleolă, iar
indexul pe cealaltă maleolă şi examinează unghiul făcut de
axa genunchiului şi de cea a gleznei. Acestea nu ar trebui să
fie paralele, ci să formeze un unghi de 12-180, din cauza
rotaţiei laterale a tibiei.
Din decubit dorsal: subiectul în decubit dorsal, cu şoldul în
poziţie neutră, patela priveşte în sus.
Examinatorul palpează cele două maleole şi trage o linie la
nivelul calcâiului care să le unească, apoi trasează una
paralelă cu solul. Unghiul format între cele două linii
reprezintă gradul de rotaţie laterală a tibiei.

Sertarul anterior
Subiectul în decubit dorsal.

Foto 90 – Testul sertarului anterior

Examinatorul stabilizează tibia şi peroneul cu o mână, iar

122
cu cealaltă prinde piciorul, şi menţinându-l într-o uşoară
flexie plantară, îl trage în sus.
Testul este pozitiv dacă gradul de translaţie a piciorului este
mai mare decât pe partea sănătoasă, desemnând o laxitate
la nivelul ligamentului talofibular anterior, care poate fi
cauzată de o leziune a acestuia.

Înclinarea talusului
Subiectul stă în decubit dorsal sau lateral, cu genunchiul
uşor flectat pentru a relaxa muşchiul gastrocnemian.
Piciorul este în poziţie neutră.
Examinatorul duce talusul în abducţie pentru a testa
integritatea ligamentelor deltoid, tibionavicular,
tibiocalcanean, posterior tibiotalar şi în adducţie pentru a
testa ligamentul calcaneofibular.

Foto 91 – Testul înclinării talusului (talar tilt)

Testul compresiunii tibio-fibulare

Examinatorul aplică o presiune la nivelul mediu al gambei,
apropiind cele două oase. Testul este pozitiv dacă apare
durere la nivelul inferior al membrului, semnalizând un

123
traumatism la nivelul sindesmozei tibio-fibulare, dacă a fost
exclus diagnosticul de fractură.

Testul Cotton
Examinatorul stabilizează capătul distal al tibiei şi aplică la
nivelul piciorului o forţă laterală.
Translarea acestuia indică o instabilitate a sindesmozei.

Testul Kleiger
Subiectul în şezând la marginea mesei.

Foto 92 – Testul Kleiger

Examinatorul, stabilizând genunchiul acestuia roteşte

înspre lateral piciorul.
Dacă apare durere la nivelul piciorului şi examinatorul
simte o mişcare anormală a talusului în raport cu maleola
medială, testul este pozitiv indicând o ruptură la nivelul
ligamentului deltoid.

124
Testul Thompson
Subiectul în decubit dorsal.
Examinatorul strânge gamba acestuia, la nivelul muşchiului
triceps sural.

Foto 93 – Testul Thompson

Testul este pozitiv dacă nu apare flexia plantară, indicând o

ruptură a tendonului ahilian.

Testul subluxării tibiotalare

Subiectul în şezând, cu gambele atârnând la marginea
mesei.
Examinatorul apucă picioarele acestuia, menţinându-i
tălpile paralele cu solul, cu ajutorul degetelor II-V, iar cu
policele palpând faţa anterioară a talusului.
Se execută pasiv flexii plantare şi dorsale, observându-se
gradul de mişcare al amândurora.
Dacă flexia dorsală este diminuată pe partea afectată, testul
este pozitiv pentru subluxaţia posterioară tibiotalară.

125
Testul Duchenne
Examinatorul duce piciorul subiectului în flexie dorsală,
împingând metatarsianul I prin plantă.
Apoi subiectul este rugat să execute o flexie plantară.
Testul este pozitiv (pentru leziunea nervului peroneu
superficial sau o leziune la nivelul L4-S1) dacă doar partea
laterală a piciorului execută flexia plantară, în timp ce cea
medială se duce şi mai mult în flexie dorsală.

Foto 94 – Testul Duchenne

Testul Morton
Examinatorul strânge metatarsienele piciorului afectat.
Dacă apare durere, testul este pozitiv, indicând o fractură
cauzată de stres sau un neurom.

Semnul Homans
Examinatorul duce piciorul subiectului în flexie dorsală, cu
genunchiul extins. Durerea apărută pe partea posterioară a
gambei este un semn pentru tromboflebită.
De asemenea, la palpare, această regiune este mai sensibilă
şi poate apărea şi o diminuare a pulsului la nivelul arterei
pedioase.

126
Capitolul 6.
Umărul

6.1. Date anatomice şi biomecanice

Complexul umărului este alcătuit din următoarele

articulaţii: gleno-humerală, sterno-claviculară, acromio-
claviculară şi scapulo-toracică.
Articulaţia gleno-humerală (fig. 27) este o enartroză care
permite mişcări ample în cele trei planuri, depinzând de
integritatea ligamentelor şi a musculaturii periarticulare
pentru o funcţionare corespunzătoare.

Figura 27. Articulaţia gleno-humerală - vedere anterioară

(Theodorescu D., 1982)

127
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de către capul
humeral (1/3 de sferă), acoperit de cartilaj hialin şi cavitatea
glenoidă de formă ovoidă, de asemenea acoperită de cartilaj
hialin. Din cauză incongruenţei celor două suprafeţe la
periferia cavităţii glenoide se găseşte un inel
fibrocartilaginos numit labrum. Acesta are rolul de a adânci
cavitatea cu aproximativ 50%.
Mijloacele de unire care menţin în contact cele două
suprafeţe articulare sunt reprezentate de capsula articulară
şi ligamente. Capsula este laxă, de forma unui manşon care
înveleşte articulaţia, inserându-se pe gâtul anatomic al
humersului şi la periferia cavităţii glenoide, depăşind labrul.
Din această cauză o parte a tendonului lung al bicepsului
este intraarticular.
Ligamentele sunt:
 Ligamentul coraco-humeral care limtează rotaţia
externă;
 Ligamentele gleno-humerale (superior, mijlociu,
inferior) limitează abducţia, rotaţia internă şi
externă.
Mişcările posibile la acest nivel sunt:
1. Flexia: mişcare anterioară a braţului într-un plan
sagital. Amplitudinea maximă (1800) nu poate fi
realizată decât prin participarea tuturor articulaţiilor
umărului, aşa cum arată tabelul următor:

Flexia umărului
Grade Articulaţii
900 Scapulo-humerală;
600 Rotaţie în acromio-claviculară, sterno-claviculară;
Bascularea scapulei (în articulaţia scapulo-toracică)
300
Hiperlordozarea coloanei lombare;

128
 2. Extensia: mişcare posterioară a braţului într-un plan
sagital;
3. Abducţia: mişcare de depărtare a braţului de corp,
până la 900;
Ca şi la mişcarea de flexie, pentru realizarea celor 1800 este
nevoie de participarea întregului complex al umărului.
Pentru evidenţierea ritmului scapulo-humeral (abducţie),
prezentăm următorul tabel, după D. Magee, 2002.

Abducţia umărului (ritmul scapulo-humeral)

GH ST AC, SC

Faza I
Abducţie 300 - Ridicare 0-50

Faza II
Abducţie 400 Rotaţie 200 Ridicare 150

Abducţie 600 Rotaţie post. 30-500

Faza III Rotaţie 300
Rotaţie externă 900 Ridicare 150

4. Adducţia: mişcarea de apropiere a braţului de corp

(revenire din abducţie);
5. Rotaţia internă: mişcare care se execută în jurul
unui ax vertical, care trece prin centrul capului
humeral;
6. Rotaţia externă: mişcare care se execută în jurul
unui ax vertical, care trece prin centrul capului
humeral.
Articulaţia sterno-claviculară este o articulaţie în şa cu 3
grade de libertate.
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de extremitatea
medială a claviculei şi de către unghiul sternal.
129
Ambele suprafeţe sunt acoperite de cartilaj şi pentru
realizarea unei congruenţe mai bune între ele se găseşte un
disc fibrocartilaginos.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de capsula care
prezintă un strat extern (fibros) şi unul intern (sinovial) şi
de următoarele ligamente:
 Ligamentul sterno-clavicular (anterior, posterior)
care limitează mişcările de proiecţie anterioară şi
posterioară;
 Ligamentul inter-clavicular, care uneşte cele
două clavicule;
 Ligamentul costo-clavicular limitează mişcarea de
ridicare a claviculei.
Mişcările posibile la acest nivel sunt:
 Proiecţia anterioară (abducţia scapulei) -
extremitatea sternală a claviculei se deplasează
înapoi, iar cea acromială înainte;
 Proiecţia posterioară (adducţia scapulei) -
extremitatea acromială a claviculei se deplasează
înapoi, iar cea sternală înainte;
 Ridicarea - extremitatea sternală a claviculei
coboară, iar cea acromială se ridică;
 Coborârea - extremitatea acromială a claviculei
coboară, iar cea sternală se ridică;
 Rotaţia – intervine în cadrul mişcărilor umărului
de extensie peste 300, flexie peste 1000, abducţie
peste 700.
Articulaţia acromio-claviculară (fig. 30) este o artrodie,
care împreună cu articulaţia sterno-claviculară permite
abducţia de 1800 a umărului, contribuind şi la celelalte
mişcări ale humerusului în cavitatea glenoidă.

130
 Claviculă Acromion

Articulaţia
acromio-
claviculară

Glenă

Apofiza coracoidă

Figura 28 Articulaţia acromio-claviculară - vedere anterioară

(Theodorescu D., 1982)

Suprafeţele articulare sunt reprezentate de extremitatea

laterală a claviculei (convexă) şi de faţa articulară a
acromionului (concavă).
Mijloacele de unire sunt reprezentate de capsula articulară
fibroasă, întărită de ligamentul acromioclavicular, situat pe
faţa superioară a articulaţiei. Mult mai puternice decât
acesta, sunt ligamentele coraco-claviculare (ligamentul
conoid), care menţin scapula şi clavicula în contact. În 30-
40%, după cum a descris Winslow, încă din 1732, această
articulaţie prezintă şi un disc fibrocartilaginos (Baciu Cl.,
1981).
Mişcările posibile la acest nivel sunt cele de alunecare,
scapula urmând deplasările claviculei.
Cu toate că articulaţia scapulo-toracică nu este una reală,
importanţa sa funcţională în cadrul complexului umărului
nu trebuie neglijată.
Este formată de muşchiul dinţat anterior şi faţa anterioară a

131
scapulei, unde îşi are originea muşchiul subscapular.
Mişcările posibile la acest nivel sunt:
 Adducţia – apropierea marginii mediale a scapulei
de coloana vertebrală, asociată de obicei mişcării
de proiecţie posterioară a umărului şi abducţie
orizontală a braţului;
 Abducţia – depărtarea marginii mediale a scapulei
de coloana vertebrală, asociată de obicei mişcării
de proiecţie anterioară a umărului şi adducţie
orizontală a braţului;
 Rotaţia externă – pivotarea scapulei în jurul
unghiului său supero-intern, concomitent cu
depărtarea unghiului inferior de coloana vertebrală;
asociată cu mişcarea de ridicare a umărului şi de
abducţie a braţului peste 900 ;
 Rotaţia internă – pivotarea scapulei în jurul
unghiului său supero-intern, concomitent cu
apropierea unghiului inferior de coloana vertebrală;
asociată cu mişcarea de coborâre a umărului.
În continuare vom prezenta amplitudinile medii normale de
mişcare, specifice complexului umărului, după 3 autori:
Clement Baciu, Charles Rocher (citatat de Tudor Sbenghe) şi
David Magee.

Mişcarea Cl. Baciu Ch. Rocher D. Magee

Flexie 1800 1800 1700-1800
Extensie 350 500-600 500-600
Abducţie 1800 1800 1700-1800
Adducţie 1800 1800 1700-1800
Rotaţie externă 800 800-900 800-900
Rotaţie internă 950 900-950 600-1000

132
Musculatura umărului

Muşchii flexori ai braţului

MMuşchi principali Muşchi accesori
Deltoid anterior Pectoral mare
Coraco-brahial
Biceps (cap lung)
Muşchii extensori ai braţului
MMuşchi principali Muşchi accesori
Deltoid posterior Triceps (cap lung)
Rotund mare
Marele dorsal
Muşchii abductori ai braţului
MMuşchi principali Muşchi accesori
Suprapsinos Biceps brahial (capăt lung) –
Deltoid mijlociu când umărul este rotat extern
Deltoid anterior (stabilizator)
Deltoid posterior (stabilizator)
Muşchii adductori ai braţului
MMuşchi principali Muşchi accesori
Pectoral mare
Marele dorsal
Rotund mare
Subscapular
Muşchii rotatori externi ai braţului
MMuşchi principali Muşchi accesori
Subspinos
Deltoid posterior
Rotund mic
Muşchii rotatori interni ai braţului
MMuşchi principali Muşchi accesori
Pectoral mare Deltoid anterior
Marele dorsal Subscapular
Rotund mare

133
Muşchii abductori orizontali ai braţului
MMuşchi principali Muşchi accesori
Deltoid posterior Rotund mare şi mic
Subspinos
Muşchii adductori orizontali ai braţului
MMuşchi principali Muşchi accesori
Pectoral mare Rotund mic şi mare
Deltoid anterior
Muşchii ridicători ai scapulei
MMuşchi principali Muşchi accesori
Trapez superior
Ridicător al scapulei
(angular)
Muşchii coborâtori ai scapulei
MMuşchi principali Muşchi accesori
Trapezul inferior Trapezul mijlociu
Muşchii rotatori interni ai scapulei magee
MMuşchi principali Muşchi accesori
Ridicător al scapulei Pectoral mic
Romboid mic şi mare
Muşchii rotatori externi ai scapulei magee
MMuşchi principali Muşchi accesori
Trapez superior
Dinţat anterior
Muşchii abductori ai scapulei
MMuşchi principali Muşchi accesori
Dinţat anterior
Pectoral mare
Muşchii adductori ai scapulei
MMuşchi principali Muşchi accesori
Romboid mic şi mare
Trapezul mijlociu

134
6.2. Umărul – bilanţ articular

6.2.1. Flexia umărului

Definirea mişcării: mişcare anterioară a braţului într-un

plan sagital.
Valoarea normală: 1800 (Chiriac), 1600-1800 (Magee), 1800
(Sbenghe).
Poziţia iniţială: subiectul în şezând/ortostatism, cu
membrul de testat în poziţie anatomică.
Poziţia finală: subiectul în şezând/ortostatism ajunge cu
braţul pe lângă ureche.
Determinarea planului în care se execută mişcarea: sagital.

Poziţia goniometrului:
 Centrul goniometrului
plasat la nivelul
articulaţiei scapulo-
humerale, pe partea
laterală.
 Braţul fix urmăreşte
epicondilul lateral
humeral, paralel cu linia
medio-axilară a
trunchiului.
 Braţul mobil paralel cu
linia de mijloc a feţei
laterale a braţului,
Foto 95 – Flexia umărului
urmărind epicondilul
lateral humeral.

Poziţia examinatorului faţă de segmentul testat este de

aceeaşi parte a membrului.

135
6.2.2. Extensia umărului

Definirea mişcării: mişcarea posterioară a braţului într-un

plan sagital.
Valoarea normală: 450 (Chiriac), 50-600 (Magee), 50-600 –
activ, 900 – pasiv (Sbenghe).
Poziţia iniţială: subiectul în şezând/ortostatism/decubit
ventral, cu membrul de testat în poziţie anatomică.
Poziţia finală: subiectul în şezând/ortostatism/decubit
ventral îşi deplasează braţul spre înapoi, până la limita de
mişcare.
Determinarea planului în care se execută mişcarea: sagital.

Poziţia goniometrului:
 Centrul goniometrului
plasat la nivelul articulaţiei
scapulo-humerale, pe
partea laterală.
 Braţul fix urmăreşte
epicondilul lateral humeral,
paralel cu linia medio-
axilară a trunchiului.
 Braţul mobil paralel cu linia
de mijloc a feţei laterale a
braţului, urmărind epicondilul
lateral humeral.

Foto 96 – Extensia umărului

Poziţia examinatorului faţă de segmentul testat este de

aceeaşi parte a membrului.

136
6.2.3. Abducţia umărului

Definirea mişcării: mişcarea de depărtare a braţului de

corp.
Valoarea normală: 1800 (Chiriac), 170-1800 (Magee), 1800
(Sbenghe).
Poziţia iniţială: subiectul în şezând/ortostatism, cu
membrul superior de testat în poziţie anatomică.
Poziţia finală: subiectul în şezând/ortostatism, braţul
ajunge în unghi de 900 faţă de trunchi.
Determinarea planului în care se execută mişcarea: frontal.

Poziţia goniometrului:
 Centrul goniometrului se
plasează pe faţa
posterioară a articulaţiei
scapulo-humerale, în
centrul acesteia.
 Braţul fix pe linia laterală
a trunchiului.
 Braţul mobil paralel cu
linia de mijloc a feţei
posterioare a braţului,
urmărind mediusul. În
cazul prezenţei cotului în
valg, se urmăreşte
olecranul. Foto 97 – Abducţia umărului

Poziţia examinatorului este în spatele membrului testat.

137
6.2.4. Adducţia umărului

Definirea mişcării: mişcarea de apropiere a braţului de

corp (revenire din abducţie).
Valoarea normală: adducţia pură este imposibil de realizat
din cauza trunchiului. Ea se poate asocia cu flexia umărului
sau cu extensia acestuia (50-750, Magee). În continuare este
prezentată măsurarea adducţiei din poziţia de abducţie de 900,
în acest caz amplitudinea maximă fiind de 900.
Poziţia iniţială: subiectul în şezând/ortostatism, braţul în
unghi de 900 faţă de trunchi.
Poziţia finală: subiectul în şezând/ortostatism, braţul pe
lângă corp.
Determinarea planului în care se execută mişcarea: frontal

Poziţia
goniometrului:
 Centrul
goniometrului se
plasează pe faţa
posterioară a
articulaţiei
scapulo-
humerale, în
centrul acesteia.
Foto 98 – Adducţia umărului

 Braţul fix pe linia laterală a trunchiului.

 Braţul mobil paralel cu linia de mijloc a feţei
posterioare a braţului, urmărind mediusul. În cazul
prezenţei cotului în valg, se urmăreşte olecranul.
Poziţia examinatorului este în spatele membrului testat.

138
6.2.5. Rotaţia externă a umărului

Definirea mişcării: mişcare care se executa în jurul unui ax

vertical, care trece prin centrul capului humeral.
Valoarea normală: 80-900 (Chiriac), 80-900 (Magee), 80-900
(Sbenghe).
Poziţia iniţială: subiectul în decubit ventral cu braţul în
abducţie de 900, cotul flectat la 900, antebraţul în pronaţie,
palma priveşte spre cap.

Foto 99 – Rotaţia externă a umărului

Variantă: subiectul în ortostatism/şezând, braţul pe lângă

corp, cotul flectat la 900, antebraţul în supinaţie;

Foto 100 – Rotaţia externă a umărului (variantă)

139
Poziţia finală: în decubit ventral, antebraţul se deplasează
cranial.
Pentru variantă: subiectul în ortostatism/şezând, braţul
rămâne lipit de corp, în timp ce antebraţul descrie un arc de
cerc într-un plan orizontal înspre lateral.
Determinarea planului în care se execută mişcarea:
transversal.
Poziţia goniometrului:
 Centrul goniometrului se plasează la nivelul
articulaţiei cotului, pe partea posterioară.
 Braţul fix urmăreşte mediusul, rămâne în această
poziţie pe tot parcursul mişcării (perpendicular pe
braţ).
 Braţul mobil paralel cu linia de mijloc a feţei
posterioare a antebraţului, urmăreşte mediusului.
Poziţia examinatorului este de aceeaşi parte a membrului
de testat.
Pentru variantă: poziţia examinatorului este în faţa
membrului de testat.

140
6.2.6. Rotaţia internă a umărului

Definirea mişcării: mişcare care se executa în jurul unui ax

vertical, care trece prin centrul capului humeral.
Valoarea normală: 80-900 (Chiriac), 60-1000 (Magee), 90-
950 (Sbenghe).

Foto 101 – Rotaţia internă a umărului

Poziţia iniţială: subiectul în decubit ventral cu braţul în

abducţie de 900, cotul flectat la 900, antebraţul în pronaţie
atârnă în afara mesei, perpendicular pe sol.
Poziţia finală: antebraţul se deplasează caudal.
Determinarea planului în care se execută mişcarea:
transversal.
Poziţia goniometrului:
 Centrul goniometrului se plasează la nivelul
articulaţiei cotului, pe partea posterioară.
 Braţul fix urmăreşte mediusul, rămâne în această
poziţie pe tot parcursul mişcării (perpendicular pe braţ).
 Braţul mobil paralel cu linia de mijloc a feţei
posterioare a antebraţului, urmăreşte mediusului.
Poziţia examinatorului faţă de segmentul testat este de
aceeaşi parte a membrului.

141
6.2.7. Abducţia orizontală a umărului

Definirea mişcării: depărtarea braţului de linia mediană a

corpului, într-un plan transversal, păstrându-se flexia din
umar de 900.
Valoarea normală: 1300 (Magee).
Poziţia iniţială: subiectul în şezând/ortostatism cu umărul
în flexie de 900, cotul extins, antebraţul în supinaţie.
Poziţia finală: subiectul în şezând/ortostatism, braţul
ajunge în unghi de 900 faţă de trunchi, prin lateral.
Determinarea planului în care se execută mişcarea:
transversal.

Poziţia goniometrului:
 Centrul goniometrului se
plasează la nivelul
articulaţiei scapulo-
humerale, pe partea
superioară.
 Braţul fix urmăreşte
mediusul.
 Braţul mobil paralel cu
linia de mijloc a feţei
anterioare a braţului,
urmareşte mediusul în
cazul patologiilor cotului
(de ex. cot în valg sau
Foto 101 – Abducţia orizontală a
umărului var) braţul mobil va
urmări plica cotului.

Poziţia examinatorului faţă de segmentul testat este în

spatele membrului.

142
6.2.8. Adducţia orizontală a umărului
Definirea mişcării: mişcarea de apropiere a braţului de
umărul opus, păstrându-se flexia umărului de 900.
Valoarea normală: 135-1400 (Chiriac), 1300 (Magee).
Poziţia iniţială: subiectul în şezând/ortostatism cu braţul
în abducţie de 900, cotul extins, antebraţul în supinaţie.
Poziţia finală: subiectul în şezând/ortostatism braţul
ajunge în flexie de 900, printr-un plan transversal.
Determinarea planului în care se execută mişcarea:
trasnversal.

Poziţia goniometrului:
 Centrul goniometrului se
plasează la nivelul
articulaţiei scapulo-
humerale, pe partea
superioară.
 Braţul fix urmăreşte
mediusul.
 Braţul mobil paralel cu
linia de mijloc a feţei
anterioare a braţului,
urmăreşte mediusul (în
cazul patologiilor cotului
(de ex. cot în valg sau var)
Foto 102 – Adducţia orizontală a
braţul mobil va urmări umărului
plica cotului).

Poziţia examinatorului faţă de segmentul testat este în

spatele membrului.

143
6.3. Umărul – bilanţ muscular

6.3.1. Flexia umărului

Muşchi principali: deltoid anterior, coracobrahial, biceps

brahial (capul lung).
Muşchi accesori: trapez superior.

Figura 29 Muşchiul deltoid anterior Figura 30 Muşchiul coracobrahial

(Copyright 2003-2004 University of Washington.)

Poziţia fără gravitaţie: subiectul în decubit heterolateral,

cu braţul de testat susţinut.
Stabilizarea se realizează la nivel scapular.
F1: Deltoidul anterior se palpează pe faţa anterioară a
umărului, coracobrahialul este un muşchi profund şi se
palpează pe faţa internă a braţului în 1/3 superioară,
medial faţă de bicepsul brahial, bicepsul brahial se palpează
în partea de mijloc a braţului, pe faţa anterioară.
F2: Din decubit heterolateral, cu braţul susţinut de
examinator, subiectul execută flexia braţului.
Poziţia antigravitaţională: subiectul în şezând/
ortostatism, cu braţul de testat în poziţie anatomică.

144
 Foto 103– Flexia umărului (F2)

F3: din poziţia antigravitaţională, execută activ flexia

braţului fără rezistenţă, până la 900.
F4: respectând aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă uşoară
în treimea distală a braţului la jumătatea cursei de mişcare.
Stabilizarea se face la nivelul umărului.

Foto 104– Flexia umărului cu rezistenţă

F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau

excentrică.
Substituţii: ridicarea umărului homolateral, adducţia
orizontală a braţului, extensia trunchiului.

145
6.3.2. Extensia umărului

Muşchi principali: deltoid (fasciculele posterioare),

rotundul mare, marele dorsal, triceps brahial (capul lung).
Muşchi accesori: subspinos, rotundul mic.

Figura 31 Muşchiul rotund mare Figura 32 Marele dorsal, trapez

(Copyright 2003-2004 University of Washington.)

Poziţia fără gravitaţie: decubit heterolateral, cu braţul de

testat susţinut, cotul poate fi flectat (în situaţii patologice)
sau extins.
Stabilizarea: se realizează la nivel scapular.
F1:  Deltodiul posterior se palpează pe faţa posterioară
a umărului;
 Tricepsul brahial se palpează în 1/3 superioară a
braţului, pe faţa posterioară;
 Rotundul mare se palpează sub axilă, pe marginea
laterală a omoplatului.

F2: Din poziţia fără gravitaţie, subiectul execută extensia

braţului.

146
Poziţia antigravitaţională: subiectul în şezând sau decubit
ventral, cu braţul de testat în poziţie antomică, cotul poate fi
flectat (în situaţii patologice) sau extins.
F3: Din poziţia antigravitaţională, subiectul execută activ
extensia braţului fără rezistenţă.
F4: Respectând aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă uşoară
în 1/3 distală a braţului la jumătatea cursei de mişcare.

Foto 105 – Extensia umărului cu rezistenţă

F5: Rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau

excentrică.
Substituţii: rotaţia trunchiului de aceeaşi parte, înclinarea
trunchiului de aceeaşi parte, flexia trunchiului, ridicarea
umărului, adducţia omoplatului.

147
6.3.3. Abducţia umărului

Mişcarea: abducţia umărului.

Muşchi principali: deltoidul (fasciculele mijlocii),
supraspinos.

Figura 33 Muşchiul supraspinos

(Copyright 2003-2004 University of Washington.)

Poziţia fără gravitaţie: decubit dorsal.

Stabilizarea: se realizează la nivelul umărului, partea
superioară.
F1:  Deltodiul mijlociu se palpează pe faţa laterală a
umărului;
 Supraspinosul se palpează deasupra spinei
omoplatului.

F2: Din poziţia fără gravitaţie, subiectul execută abducţia

braţului.
Poziţia antigravitaţională: Şezând, cu braţul de testat în
poziţie antomică.

148
F3: Din poziţia antigravitaţională, subiectul execută activ
abducţia braţului fără rezistenţă, până la 900.

Foto 106 – Abducţia umărului (F2)

F4: Respectând aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă uşoară

în 1/3 distală a braţului la jumătatea cursei de mişcare.

Foto 107 – Abducţia umărului cu rezistenţă

F5: Rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau

excentrică.
Substituţii: ridicarea umărului, rotaţia externă a braţului,
înclinarea trunchiului de partea opusă, flexia umărului.

149
6.3.4. Adducţia umărului
Muşchi principali: subspinos, subscapular, pectoralul
mare, rotundul mare, marele dorsal.

Figura 34 Muşchiul subspinos Figura 35 Muşchiul subscapular

(Copyright 2003-2004 University of Washington.)

Poziţia fără gravitaţie: decubit dorsal, cu braţul de testat

înafara mesei, în abducţie de 900.
Stabilizarea: se realizează la nivelul umărului, partea superioară.
F1: subspinosul se palpează în fosa infraspinoasă, tendonul
pectoralului mare se palpează pe faţa anterioară a toracelui.
F2: din poziţia fără gravitaţie, subiectul execută adducţia
braţului.

Foto 108 – Adducţia umărului (F2)

150
Poziţia antigravitaţională: menţionăm că pentru această
mişcare nu există poziţie antigravitaţională realizabilă
(subiectul ar trebui poziţionat cu capul în jos), de aceea se
adoptă poziţia finală a abducţiei umărului, din şezând.
F3: din această poziţia, subiectul execută adducţia braţului,
împotriva unei rezistenţe uşoare, în 1/3 distală a braţului.
Examinatorul se plasează în spatele pacientului.
F4: respectând aceeaşi poziţie subiectul execută adducţia
braţului, împotriva unei rezistenţe medii în 1/3 distală a
braţului.

Foto 109 – Adducţia umărului cu rezistenţă

F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau

excentrică.
Substituţii: înclinarea trunchiului de partea homolaterală,
coborârea omoplatului.

151
6.3.5. Rotaţia externă a umărului

Muşchi principali: subspinos, deltoid posterior, rotund mic

Figura 36 Muşchiul rotund mic

(Copyright 2003-2004 University of Washington.)

Poziţia fără gravitaţie: subiectul în şezând/ortostatism

braţul lipit de trunchi, cotul flectat la 900, antebraţul în
prono-supinaţie.
Stabilizarea: se realizează în 1/3 distală a braţului, pe
partea postero-laterală.
F1:  deltoidul posterior se palpează pe faţa posterioară a
braţului, în 1/3 proximală,
 subspinosul se palpează în fosa infraspinoasă.

F2: din poziţia fără gravitaţie subiectul execută rotaţia

externă a umărului.
Poziţia antigravitaţională: subiectul în decubit ventral,
braţul abdus la 90 0, antebraţul atârnând în afara mesei, în
prono-supinaţie.

152
 Foto 110 - Rotaţia externă a umărului (F2)

F3: din poziţia antigravitaţională subiectul execută rotaţia

externă a umărului (deplasarea antebraţului în sens
caudal), fără rezistenţă.
F4: respectând aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă uşoară
în 1/3 distală a antebraţului la jumătatea cursei de mişcare.

Foto 111 - Rotaţia externă a umărului cu rezistenţă

F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau

excentrică.
Substituţii: adducţia omoplatului, ridicarea omoplatului.

153
6.3.6. Rotaţia internă a umărului

Muşchi principali: pectoral mare, marele dorsal, rotund

mare.
Muşchi accesori: subscapular, deltoid anterior.
Poziţia fără gravitaţie: subiectul în decubit ventral, cu
membrul superior în afara mesei, cu cotul extins.
Stabilizarea: se realizează la nivelul omoplatului.

F1:  tendonul pectoralului mare se palpează pe faţa

anterioară a toracelui;
 rotundul mare se palpează pe marginea axilară a
omoplatului.

F2: din poziţia fără gravitaţie subiectul execută rotaţia

internă a umărului.

Foto 112 - Rotaţia internă a umărului (F2)

Poziţia antigravitaţională: subiectul în decubit ventral,

braţul abdus la 900, antebraţul atârnând în afara mesei, în
pronosupinaţie.

154
F3: din poziţia antigravitaţională subiectul execută rotaţia
internă a umărului (deplasarea antebraţului în sens caudal),
fără rezistenţă.

F4: respectând aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă uşoară

în 1/3 distală a antebraţului la jumătatea cursei de mişcare.

F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau

excentrică.

Foto 113 - Rotaţia internă a umărului cu rezistenţă

Substituţii: abducţia omoplatului, coborârea omoplatului.

155
6.3.7. Abducţia orizontală a umărului

Muşchi principali: deltoid posterior, subspinos.

Muşchi accesori: rotund mic, rotund mare, romboizi
(adductori ai scapulei).
Poziţia fără gravitaţie: subiectul în ortostatism/şezând,
braţul flectat la 900, cotul extins, antebraţul în supinaţie.

Figura 37 Muşchii romboizi

(Copyright 2003-2004 University of Washington.)

Stabilizarea: se realizează la nivelul umărului, partea

superioară.
F1: subspinosul se palpează în fosa infraspinoasă, deltodiul
posterior se palpează pe faţa posterioară a umărului.
F2: din poziţia fără gravitaţie, subiectul execută abducţia
orizontală cu braţul susţinut de examinator.

156
 Foto 114 – Abducţia orizontală a umărului (F2)

Poziţia antigravitaţională: subiectul în decubit ventral, cu

membrul superior în afara mesei, cotul extins, antebraţul în
pronosupinaţie.
F3: din poziţia antigravitaţională subiectul execută abducţia
orizontală a braţului, fără rezistenţă.
F4: respectând aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă uşoară
în 1/3 distală a braţului, pe partea posterioară la jumătatea
cursei de mişcare.
F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau
excentrică.
Substituţii: adducţia omoplatului.

Foto 115 – Abducţia orizontală a umărului cu rezistenţă (F5)

157
6.3.8. Adducţia orizontală a umărului

Muşchi principali: pectoral mare.

Figura 38 Muşchiul pectoral

(Copyright 2003-2004 University of Washington.)

Poziţia fără gravitaţie: subiectul în ortostatism/şezând,

braţul abdus la 900, cotul extins, antebraţul în supinaţie.
Stabilizarea: se realizează la nivelul umărului, partea
superioară.
F1: tendonul pectoralului mare se palpează pe faţa
anterioară a toracelui.
F2: din poziţia fără gravitaţie, subiectul execută adducţia
orizontală cu braţul susţinut de examinator.

Foto 116 – Adducţia orizontală a umărului (F2)

158
Poziţia antigravitaţională: subiectul în decubit dorsal, cu
braţul abdus la 900, cotul extins, antebraţul în supinaţie.
F3: din poziţia antigravitaţională subiectul execută adducţia
orizontală a braţului, fără rezistenţă.
F4: respectând aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă uşoară
în 1/3 distală a braţului la jumătatea cursei de mişcare.
F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau
excentrică.

Foto 117 – Adducţia orizontală a umărului cu rezistenţă (F5)

Substituţii: ridicarea umărului de pe planul mesei,

înclinarea trunchiului înspre partea opusă.

159
6.3.9. Ridicarea scapulei
Muşchi principali: trapezul superior, angularul (ridicătorul
scapulei).

Figura 39 Muşchiul ridicătorul scapulei

(Copyright 2003-2004 University of Washington. All rights reserved)

Poziţia fără gravitaţie: subiectul în decubit ventral,

membrul superior pe lângă corp.
Stabilizarea: se realizează pe partea anterioară a umărului.
F1: trapezul superior se palpează pe partea superioară a
umărului, angularul se palpează în spatele trapezului superior.
F2: din poziţia fără gravitaţie, subiectul execută ridicarea
omoplatului.

Foto 118 – Ridicarea scapulei (F2)

160