Metodele investigaţiilor de laborator

Examenele medicale sunt ansamblul de procedee, mai mult sau mai puţin complexe, care
furnizează informaţii asupra aspectului şi funcţionării diferitelor organe şi sisteme ale
organismului cât şi asupra gradului de sănătate şi boală ce afectează organismul.
În Republica Moldova se efectuează un spectru larg de investigaţii, datorită laboratoarelor
care sunt dotate cu utilaj performant modern, de exemplu laboratorul Centrului de diagnostic
„Chiril Draganiuc”, laboratoarele spitalelor clinice republicane şi municipale, Centrului de
Diagnostic German,”, „Sinevo” etc.. Astfel, au devenit accesibile numeroase examinări de
laborator precum: marcherii oncologici, marcheri cardiaci (Troponin T), hemoglobina glicozilată
(diabet zaharat), determinarea virusului hepatic cantitativ, marcherii osteoporozei etc..
Pregătirea pentru analize. Analizele sunt informative şi contribuie la stabilirea
diagnosticului dacă sunt recoltate conform algoritmului. Materialul biologic pentru investigaţii
programate cel mai bine este de recoltat de la ora 700 – 1000 dimineaţa, în situaţii de urgenţă la
orce oră.
Examenul sângelui
O condiţie importantă este recoltarea sângelui pe stomacul gol, cu interval după ultima
masă nu mai puţin de 8- 12 ore.
 E strict necesar de a exclude din raţia alimentară alimentele grase, dulci, prăjite şi alcoolul
pentru a evita modificarea direct a rezultatelor, în cazul unor analize: glicemia, colesterolul,
trigliceridele etc.
 Nu se recomandă recoltarea sângelui după examenul radiologic, proceduri de fizioterapie.
 La examinarea stării hormonale, e necesar de a recolta sângele strict până la orele 930
( producerea părţii principale a hormonilor este supusă unor fluctuaţii de zi).
 Cu o jumătate de oră - o oră înainte de colectarea sângelui din venă se interzice fumatul,
efortul fizic, se evită situaţiile stresante.
Hemoleucograma
(analiza generală a sângelui, analiza sumară a sângelui)
Hemoleucograma este un examen de laborator care evaluează cantitativ şi calitativ
elementele figurate (celulele) dinn sânge. Furnizează informaţii atât despre numărul tuturor
tipurilor de celule sanguine, cât şi despre mărimea, forma şi alte caracteristici fizice ale acestora.
Termenul desemnează şi buletinul care cuprinde rezultatul unui astfel de examen de laborator.
Hemograma este una din analizele recomandate în mod uzual pentru evaluarea generală a stării
de sănătate. Prin intermediul ei se pot depista anumite disfuncţionalităţi la nivelul organismului,
cum sunt anemiile, infecţiile sau diverse alte boli. În caz de schimbare în fracţia „roşie” a
sângelui se efectuează calcularea reticulocitelor ce demonstrează capacitatea regeneratoare a
măduvei osoase. În caz de dereglare a sistemului de coagulare a sângelui, şi în cazul
administrării anticoagulantelor - se calculează numărul de trombocite, fibrinogenul, indicele de
protrombină, durata hemoragiei etc. Cercetarea clinică a sângelui are o importanţă esenţială în
diagnosticul diferitor boli. În caz de afecţiuni ale organelor hematopoetice – rolul ei este
hotărâtor. Iată de ce cercetării clinice sumare a sângelui trebuie să fie supuşi toţi pacienţii
spitalizaţi şi cei ambulatori.
Hematocritul este procentul volumic dintre elementele figurate către plasmă. Valorile
hematocritului sunt de la 36%-48% la femei şi 40%-53% la bărbaţi.

Hemoleucograma în normă
 Femei Bărbaţi
HEMOGLOBINĂ (Hb) 120-140 gr/l 130 – 160 gr/l
ERITROCITE 3,9 – 4,7 x 10 /l
12
4,0 -5,0 x 1012 /l
INDICE DE CULOARE 0,85 – 1,05 0,85 – 1,05
0
RETICULOCITE 2-10 /00 2-10 0/00
TROMBOCITE 180, 0- 320, 0 X 109/l 180, 0- 320, 0 X 109/l
LEUCOCITE 4,0 – 9,0 X 109/l 4,0 – 9,0 X 109/l
mielocite - -
metamielocite - -
Cu nuclee 1-6 % 1-6 %
neutrofili

nesegmentate
Cu nuclee 47- 72 % 47- 72 %
segmentate
EOZINOFILE 0,5- 5 % 0,5- 5 %
BAZOFILE 0-1 % 0-1 %
LIMFOCITE 19- 37 % 19- 37 %
MONOCITE 3-11 % 3-11 %
VITEZA SEDIMENTĂRII 2-15 mm/oră 2 - 10 mm/oră
HEMATIILOR.
Interpretarea clinică a [Link]ăderea numărului de eritrocite şi
hemoglobină într-o unitate de volum se numeşte anemie. În anemii se pot întâlni următoarele
schimbări morfologice: anizocitoză – apariţia eritrocitelor de dimensiuni diferite ( macrocite,
microcite, megalocite); poichilocitoză – apariţia eritrocitelor de formă patologică; schizocitoză –
apariţia frânturilor de eritrocite; eritrobaşti- eritrocite tinere (în circuitul periferic în mod normal
lipsesc); eritremia – sporirea cantităţii de eritrocite în cazul sporirii funcţiei măduvei osoase.
Indicile de culoare – indică cantitatea de hemoglobină, ce se conţine într-un eritrocit.
Mărirea indicelui de culoare mai mare de 1,05 – anemie hipercromă megaloblastică, micşorarea
indicelui de culoare mai mic de 0,85 – anemie hipocromă (ferodeficitară). Mărirea numărului de
trombocite – trombocitoză. Micşorarea numărului de trombocite - trombocitopenie
Interpretarea clinică a leucogramei. Formula leucocitară este raportul procentual al
formelor separate de leucocite ale sângelui. Leucocitele se divizează în: Granulocitare
(neutrofile (segmentate, nesegmentate), euzinofile, bazofile) Negranulocitare (monocite,
limfocite). Mărirea numărului de leucocite – leucocitoză (infecţia bacteriană, leucemii etc.).
Micşorarea numărului de leucocite – leucopenie (infecţia virală, în rezultatul acţiunii toxice a
unor medicamente etc.) Neutrofiloză cu deplasarea nucleară a neutrofilelor spre stânga
(întinerirea lecocitelor) până la metamielocite, mielocite se întâlnesc frecvent în infecţii
bacteriene, intoxicaţii, tumori, leucemii etc. Deplasarea nucleară a neutrofilelor spre dreapta
(îmbătrânirea leucocitelor), se întâlneşte la scăderea funcţiei măduvei osoase - anemia
pernicioasă. eozinofilia – creşterea numărului de eozinofile (procesele alergice, helmintiazele);
limfocitoză - (bolile infecţioase, tuberculoză etc.), limfopenie.
Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) – ne dă informaţii asupra decurgerii bolii şi
asupra prognosticului. Eritrocitele au capacitatea de a absorbi din plasmă proteinile – ceea ce
duce la accelerarea sedimentării lor.
Factorii ce duc la sporirea vitezei de sedimentare a hematiilor (VSH):
- predominarea în plasmă a factorilor de proteină cu masă moleculară mare gama
globuline. Aceasta are loc în procese inflamatorii, în boli de sistem, tumori maligne,
 sarcină, administrarea diferitor substanţe medicamentoase, hemotransfuzii, în diaree,
vomă, arsuri etc.;
- reducerea cantităţii de eritrocite (anemie) – la un eritrocit vor reveni mai multe proteine;
- sporirea volumului eritrocitelor (anemia B12 dificitară).
- acidoza.
Factorii ce duc la micşorarea vitezei de sedimentare a hematiilor (VSH)
- reducerea cantităţii de proteine în sânge;
- sporirea cantităţii de CO2 în sânge;
- eritremia;
- sporirea cantităţii de acizi biliari;
- tratament îndelungat cu preparate: diuretice, fenobarbital.
Examenul biochimic al sângelui
Cuprinde:
I. Produsele metabolismului proteic:
1. fermenţi
2. proteinele generale şi fracţiile lor
3. componentele neproteice ale sângelui (aminoacizi, acidul uric, amoniacul)
II. Produsele metabolismului lipidic:
1. lipidele generale
2. colesterolul, HDL, LDL
3. lipoproteidele
4. trigliceridele
III. Produsele metabolismului glucidic:
1. glucoza
2. acizii sialici
3. glucogenul
4. fructoza
IV. Produsele metabolismului pigmentar
1. pigmenţii biliari (bilirubina)
V. Produsele metabolismului hidrosalin
1. ionograma
VI. Bilanţul acido bazic
1. PH- ul sângelui
VII. Cercetarea hormonilor
T3, T4, TSH, ACTH, testosteronul, prolactinul, STH, insulina etc.
Indici biochimici în normă:
 Proteina totală 65-85 g/l;
 Ureea 2,5-8,3 m/mol/ l;
 Creatinina – 57- 93 mmol/ l;
 Bilirubina generală 8,5 – 20,5 m/ mmol/ l;
 Bilirubina directă 6,4-15,4 m/ mmol/l;
 Bilirubina indirectă 0,5 – 1,5 m/ mmol/l;
 ALAT (Alaninaminotransferaza) – 0,1-0, 68;
 ASAT (Aspartataminotransferaza) – 0,1-0, 45;
 Norma glicemiei în sângele capilar 3,5 – 5, 5 mmol/ l;
  Norma glicemiei venoase < 6,1 mmol/l;
 Aprecierea glicemiei bazale (GB) trebuie recoltată peste 8 – 10 ore după luarea mesei.
Profil glicemic – determinarea glicemiei la fiecare 8 ore în 24 ore.
Determinarea hemoglobinei glicolizate (norma 5 - 6,6%);
Examenul sângelui pentru însămânţare – hemocultură. Se colectează pentru depistarea
bacteriilor în sânge, determinarea sensibilităţii la antibiotice.
Examenul de urină (urinograma)
Examenul de urină este un act medical elementar, care permite, adesea, stabilirea
diagnosticului. Valoarea acestui examen este adeseori compromisă din cauza unor erori tehnice
privind prelevarea şi conservarea urinei. Iată de ce asistenţa medicală trebuie să cunoască bine
tehnica recoltării materialului pentru investigaţii. Examenul de urină cuprinde evaluarea
compoziţiei calitative (proteine, glucoză, corpi cetonici, hematii, nitriţi etc.), PH-ului urinar,
aprecierea concentraţiei şi microscopia sedimentului urinar obţinut prin centrifugare. La
necesitate urina se examinează prin metode bacteriologice.
Interpretarea clinică a examenului de urină. Diureza – cantitatea de urină eliminată în
24 ore. În normă diureza – 1-1,5 litri.
Tulburări de diureză. Tulburările de diureză sunt: poliuria, oliguria, anuria, nicturia,
opsiuria. Poliuria - defineşte creşterea diurezei peste 2000 ml pe 24 ore. Pote fi fiziologică şi
patologică. Cea fiziologică apare la ingestia crescută de lichide, cea patologică în unele afecţiuni
renale sau extrarenale (diabet zaharat, diabet insipid, în perioadele de scădere a edemelor etc.).
Oliguria - micşorarea cantităţii de urină în 24 ore (600 – 800 ml), poate fi fiziologică
(reducerea ingestiei lichidelor, transpiraţii abundente) sau patologică de cauze renale sau
extrarenale (arsuri, hemoragii acute, vomă, glomerulonefrita etc.). Anuria – este o scădere a
diurezei sub 100 ml/24 ore. Când diureza este între 100 – 500 ml /24 ore, este o stare de oligo-
anurie se întâlneşte în nefropatii glomerulare, obstacole în scurgerea urinei, intoxicaţii etc).
Nicturia – volumul diurezei nocturne este egal sau îl depăşeşte pe cel diurn (în normă diureza
nocturnă reprezintă doar 1/3din cea totală. Opsiuria – defineşte eliminarea întârziată de urină
faţă de momentul ingestiei lichidelor (la pacientul sănătos aproape toată apa ingerată se elimină
în următoarele 4 ore). Mecanismele implicate sunt tulburările de absorbţie şi reabsorbţie a apei
din cauza dereglărilor în sinteza şi metabolizarea principalelor hormoni ce reglează circuitul apei
(aldosteronul şi antidiuretic).
Tulburările de micţiune. Un adult normal are 3 – 6 micţiuni în 24 ore, eliminând la fiecare
micţiune 250-300 ml de urină, cu un volum vezical postmicţional mic (10-15 ml). Polakiuria –
reprezintă creşterea numărului de micţiuni în 24 ore. Polakiuria de obicei se însoţeşte de disurie,
cantitatea de urină la fiecare micţiune fiind redusă. Disuria este definită ca dificultate a actului
micţional (însoţită sau nu de durere). Ea apare în cistite, calculi, tumori, adenom, uretrite etc.
Micţiunea dureroasă – senzaţie de durere şi usturime la micţiune, poate apărea în aceleaşi
afecţiuni urologice ce provoacă şi disuria. Micţiunea imperioasă reprezintă nevoia de a urina
imediat ce a apărut senzaţia de micţiune. Adeseori micţiunea imperioasă poate fi însoţită de
tenezme vezicale. Retenţia de urină reprezintă imposibilitatea de a elimina urina acumulată în
vezică. Cauze fiind calculi, tumori, traumatisme ale bazinului, leziuni medulare etc.
Incontinenţă de urină reprezintă emisia involuntară de urină. Apare în afecţiunile vezicale,
afecţiuni medulare prin pierderea controlului sfincterian. Pierderea de urină în timpul somnului
se numeşte enurezis. Este normal la copil mic şi patologic după vârsta de trei ani.
 Culoarea urinii – în normă galben deschis. În patologie devine maro întunecat în anemia
hemolitică, roşie în glomerulonefrita acută, traume, galben întunecat – în hepatită virală, alb-
lăptos când conţine puroi.
Transparenţa - urina proaspăt emisă este limpede şi transparentă. Aspectul tulbure al urinei
poate fi dat de prezenţa elementelor celulare (leucocite, eritrocite), puroi, mucus şi celule
descuamate.
Mirosul urinei este specific. În procese inflamatorii miros intens amoniacal, de acetonă
(diabet zaharat cu cetoacidoză).
PH-ul urinar la normal variază de la (4,5- 8.0), reacţia slab acidă. Reacţia bazică – în
infecţiile căilor urinare, reacţia acidă – Insuficienţa renală cronică, tuberculoză, urolitiază.
Densitatea urinei la normal variază de la 1003-1030 în funcţie de concentraţia substanţelor
dizolvate în ea (cu vârsta limitele acestei variaţii scad, fapt ce reflectă diminuarea capacităţii
funcţionale renale de a concentra şi a dilua urina). Densitatea urinară egală cu cea a plasmei
(1010) defineşte izostenuria. Densitatea urinară când depăşeşte 1030-1035 defineşte
hiperizostenurie (diabetul zaharat). Densitatea urinară când nu depăşeşte 1010-1012 defineşte
hipoizostenurie (afecţiunele renale, diabet insipid).
Proteina şi glucoza în normă nu se determină. Prezenţa proteinei în urină defineşte –
proteinuria care se determină în glomerulonefrite, pielonefrite, în febră etc. Prezenţa glucozei în
urină defineşte glucozuria, care se determină în diabet zaharat.
Prezenţa corpilor cetonici în urină – cetonuria care apare în cetoacidoza diabetică,
cetoacidoza alcoolică. Pigmenţi biliari în normă nu se determină. Apar în hepatitele virale, icter
mecanic, ciroze hepatice. Celule epiteliale în normă solitare în câmpul de vedere. Prezenţa
epiteliului tranzitor ne vorbeşte despre cistită, pielonefrită. Cilindrii urinari sunt elemente de
forma cilindrica, formate in interiorul tubilor renali. Se disting cilindri hialinici, alcatuiţi din
albumina coagulată, cilindri granuloşi, formaţi din elemente celulare degenerate şi albumina
coagulată, cilindri epiteliali, rezultaţi din descuamarea celulelor tubilor uriniferi, cilindri
hematici (hematii), leucocitari (leucocite) etc. Semnificaţia cea mai gravă o are prezenţa
cilindrilor epiteliali si a celor granuloşi. Cilindrii hialini, hematici şi leucocitari au aceeaşi
semnificaţie ca proteinuria, hematuria şi leucocituria. Cristalele reprezintă eliminarea diferitelor
săruri prin urină (cristale de acid uric, uraţi, fosfaţi, oxalaţi). În normă, se depistează leucocite
solitare, în câmpul de vedere. Creşterea numărului de leucocite în urină determină leucocituria
care ne demonstrează un proces inflamator. Eritrocitele (hematiile) în normă nu se determină.
Prezenţa lor în urină se numeşte hematurie. Hematuria poate fi macrohematurie (culoarea urinei
cărămizie) sau microhematurie (microscopică). Hematuria apare în glomerulonefrite acute şi
cronice, insuficienţă renală cronică, urolitiază, cancer renal, tratament cu anticoagulante.
Proba Neciporenco – se recoltează urina de dimineaţă, proba de mijloc. Norma într-un ml
de urină dată prin centrifugă sunt până la 200 cilindri, 2000 leucocite, 1000 eritrocite.
Proba Zimniţki. Scopul: De a determina funcţia de eliminare şi concentrare a rinichilor,
capacitatea funcţională a rinichilor, prin aprecierea diurezei totale, diurne, nocturne. La fel şi
densitatea relativă a urinei în fiecare din cele 8 probe. Ultima constituie 1003-1028 (norma).
Patologiile renale influenţează atât diureza, cât şi densitatea relativă.
Examenul bacteriologic al urinei. La persoanele sănătoase urina este sterilă. În practică
pentru examenul bacteriologic se prelevă proba din mijloc, jetul urinar al micţiei matinale după
o toaletă genitală externă minuţioasă (în special la femei). Extrem de important este respectarea
cerinţelor faţă de recipient (steril) şi transportarea spre laboratorul bacteriologic.
 Scopul: pentru determinarea sterilităţii urinei; pentru a preciza flora microbiană şi
sensibilitatea ei la antibiotice.
Examinarea sputei
Sputa reprezintă o secreţie patologică a organelor respiratorii care este expectorată în
timpul tusei. Examenul sputei ne permite de a determina caracterul procesului patologic cu
sediul în organele respiratorii, iar în unele cazuri şi etiologia.
Reţineţi! Sputa pentru examinare se recomandă a fi colectată dimineaţa după o toaletă
a cavităţii bucale, şi până la luarea micului dejun. În normă sputa nu se elimină.
În patologiile respiratorii cantitatea variază de la 5-10 ml pînă la 0,5-1,0 l/24 ore.
Consistenţa deobicei e densă. Rarifierea apare în edem pulmonar. După caracter poate fi:
mucoasă, mucopurulentă, purulentă, seroasă, spumoasă, cu sânge.
Culoarea – depinde de tipul sputei. Miros - în supuraţii pulmonare miros fetid şi se
stratifică în 2-3 straturi.
Examenul materiilor fecale
În normă cantitatea este de 100-200 g/24 ore, consistenţa densă, oformat, culoare şi miros
specific. În caz de procese inflamatorii pot fi amestecuri de mucus, puroi, sânge, leucocite,
eritrocite, fibre musculare, amidon, grăsimi. Reacţia pH în normă e neutră sau slab bazică.
Analiza materiilor fecale pentru detectarea antigenului Helicobacter pylori - este un test de
laborator care poate fi utilizat pentru a decela prezenţa unor proteine speciale asociate infecţiei
cu Helicobacter pylori.
Sondajul duodenal
Se obţin 3 porţii:
 proba A - se colectează din duoden, conţine suc duodenal, pancreatic şi puţin suc gastric,
conţinut galben;
 proba B - se colectează din vezica biliară şi conţine bila concentrată, conţinut verde brun
vâscos;
 proba C - se colectează din căile intrahepatice, conţinut lichid deschis.
În procese inflamatorii ale vezicii biliare şi căilor biliare sunt modificări în probele B şi C,
atît cantitative cât şi calitative. Tot din aceste probe se prelevă material pentru examen
bacteriologic - bilicultura.