Romanul F de D.R.

Popescu

În opinia lui Nicolae Manolescu, „autorul este creatorul uneia dintre cele mai stranii,
originale și violente viziuni epice din întreaga noastră literatură” (Manolescu). De asemenea, el
menționează faptul că „Lumea din F n-are acces la noblețea suferinței și a morții, ci numai la
caricatura lor. Nu există nici călăi, nici martori: doar bufoni” (Ibidem).

Pornind de la elementele „stranii și violente” (ibidem) menționate anterior, putem face

referire la stările de visare și situațiile în care iși face apariția grotescul. În operele lui D.R.
Popescu, „visul apare ca una din armele importante ale revelării adevărului într-o lume în care,
uneori, e greu să găsești o soluție, răul și binele fiind adesea îngemănați” (Roznoveanu: 172).

Întâlnim visul încă din prima parte a romanului (Ninge la Ierusalim), în intâmplările
relatate de antrenorul de fotbal. Naratorul-personaj (antrenorul) se întreba dacă nu cumva visele
au rolul de a umple vidul din oameni sau dacă vidul însuși este numit de oameni VIS.

În cadrul operei lui D.R. Popescu, la începutul acesteia, există două întâmplări care
marchează nefirescul și societatea ciudată: 1. Așteptarea la calea ferată urmată de moartea femeii
din cauza marfarului și, totodată, a ignoranței proprii. 2. Întâmplarea în care este adusă în prim-
plan moartea mongolului Ghenghis- Han și frica de ciumă. În viziunea oamenilor din cadrul
acestei societăți totul era cât se poate de firesc și lipsit de elemente ieșite din comun. Frica de
moarte, la vederea sicriului mongolului, este cu atât mai pregnantă cu cât zvonul este răspândit
de cei din jur, în ciuda faptului că poziția sicriului era de așa natură încât acesta putea fi văzut de
oricine și din orice poziție- vederea acestuia era inevitabilă. Pe de altă parte, este evidențiată și
întâmplarea care aduce în prim-plan uciderea bâtrânei de pe marginea șoselei și transformarea
subită a antrenorului (acesta devine din CRIMINAL, EROU). Antrenorul reușește să marcheze
nefirescul și starea de visare.

În concordanță cu afirmația Mirelei Roznoveanu, „Oamenii, paralel cu viața reală, trăiesc

și o viață a viselor, liniștitoare, eliberatoare” (Roznoveanu: 172), se află prima parte a romanului,
intitulată Ninge la Ierusalim. Ceea ce în realitate înseamnă HAOS, CATASTROFĂ, în vis
semnifică ELIBERARE, PUTERE în găsirea soluțiilor și FACILUL în rezolvarea situațiilor
limită. Totodată, ceea ce în realitate părea imposibil, în vis devine posibil, aproape de fantastic.
 În opera lui D.R. Popescu, visul este de o autoritate care influențează acțiunile viitoare
ale oamenilor. Un exemplu reprezentativ îl constituie visul pe care-l are soția lui Horia
Dunărințu, în care-i apare soțul ei mort. Abia după acest vis, femeia începe ritualurile de
înmormântare. O altă idee subliniată de Mirela Roznoveanu este faptul că „visul, exercitând o
imensă realitate, demonii îl vor folosi în obnularea adevărului” (ibidem). De aceea, visul este
perceput ca având, „rol premonitor și, în genere, fost pentru colectivitate” (ibidem: 173).

Apare și ideea de VIS PEDEPSITOR, deoarece „pe măsura potențării viselor, demonii
neagă virtuțile premonitoare și pumitive ale acestuia, neagă magicul, contestă permeabilitatea
liniei de democrație dintre VIAȚĂ și MOARTE. Negarea are ca urmare fixarea demonilor în
cercul prezentului unde nu acționează pîrghiile pedepsitoare ale colectivitâții” (ibidem: 174).

Moise este asociat cu acest tip de vis, însă fără această „vocație a visării” el nu devine
decât un prizonier al „unei comunitâți cu o legendă zestre ONIRICĂ„ (ibidem). Odată cu această
idee apare și DISTINCȚA dintre MORAL și IMORAL (Moise, Niculae, Ică).

MORAL VS. IMORAL:

„Cele două forțe, reprezentând două lumi diferite aflate într-o bătălie pentru supremație,
fiecăruia lipsindu-i, pentru a domina complet, cîteva dintre calitățile celeilalte, și persecută
reciproc conform unor strategii subtile. Supremația nu va aparține nici uneia dintre aceste rase, ci
celei de-a treia rezultate din originală la contopire. Reprezentantul ei exemplar este TICĂ (el este
văzut, atât ca personaj pozitiv, moral, la început, cât și personaj imoral, în calitate de martor la
diferite crime care au loc).

GESTURI STRANII:

„Gestul ciudat și visul constituie aerul fără de care nu s-ar putea respira în lumea lui D.R.
Popescu, iubitoare de semnificație, adorînd existența dublată permanent de un palpitant
ALTCEVA” (ibidem: 176). Câteva exemple de astfel de gesturi sunt:

1. Gestul lui Dimie de a sta în vârful copacului (plopului) și de a vorbi cu ceilalți doar
prin intermediul telefonului.
2. Modul ciudat în care acesta își „teroriza” vecinii în speranța că va găsi vinovatul
crimei (uciderea ciobanului Manoilă de care era învinovățit Dimie)
 3. Gestul lui Noe, tâmplarul satului, de a-i aduce în dar o cruce lui Dimie, spunându-i
„dacă te înveți cu crucea, te înveți să mori”

GROTESCUL:

În ceea ce privește ideea de grotesc, aceasta se regăsește foarte mult în paradoxul

evidențiat în gândirea lui Moise cu privire la viață. Acesta percepea viața ca pe „un joc plin de
paradoxuri, întrucât totul e posibil, fiindcă totul e imposibil (...) e un joc în toate”.Răspunsul său
la întrebările pe care și le adresa în legătură cu viața este următorul: „în picioare stă forța omului,
iar dacă vrei să-i dobori le ucizi picioarele: Ei erau victima mea, care eram beat ca un porc (...) ,
ei dansau, executau ce buna mea plăcere le dicta, liberul meu arbitru (...). Mă rugau va să zică,
să-mi bat joc de ei. Și mă și plăteau” - Dintr-un simplu și inocent dans, Moise, prin logica sa,
evidențiază o idee înfricoșătoare, grotescă- Omul poate fi manevrat după bunul plac al
fiecăruia, foarte ușor și fără prea multe urme.

Grotescul apare și în cadrul simbolisticii utilizate în acest roman. Un exemplu reprezentativ îl

constituie pălăria neagră a preotului despre care se spunea că fără aceea „și-ar fi pierdut o parte
din întregul care era el, omul de carne și oase”.

Ideea de DEGRADARE „într-o realitate seacă, și care lasă, oricum, deschise porțile pentru cei
goi sufletește, într-un cuvânt, unei umanitâți sărăcăte de visare și speranță.” (Roznoveanu: 180)
reprezintă un alt element al grotescului.

Apare, de asemenea, și ideea asocierii dintre RAI și BORDEI (această asociere se face
prin intermediul Ilenei „împărăteasa acelei părți a omului care-l face să se simtă IMPĂRAT”
(ibidem: 181). IADUL, pe de altă parte, este asociat cu MOISE, deoarece „a înfrunta iadul
echivalează cu a trece de maleficiile sale” (ibidem).

RAIUL= BORDEI= ILEANA

IADUL= MOISE