„(…)

– Te înșeli: inima e cea care decide. În societatea de azi, ne-am băgat în cap că totul se
petrece în minte, astfel încât am pierdut legătura cu restul corpului. Nu mai prețuim decât
creierul, cu neuronii lui care controlează totul. Ridicol! Află că avem neuroni și în inimă și
nimeni nu spunen imic despre ei. Află că avem și în intestine, și…

– Glumești, nu?

– Ai în jur de patruzeci de mii de neuroni în inimă și cam cinci sute de milioane în intestine.
Fiecare dintre aceste două organe dispune de un sistem nervos independent și extrem de bine
dezvoltat.

- Chiar așa?

- Cele mai bune decizii vin de la inimă, ori din pântece. Nu din cap. În Egiptul Antic, o știau
foarte bine, de altfel.”

Mătușa îl smulge din existența sa cotidiană și îi arată o altă cale, pe care Jonathan este
pregătit să o urmeze. Dacă ar fi să descriu această cale în muzică, asta ar fi cu siguranță calea
lui Yann Tiersenși cu a sa narațiune sonoră Le Fabuleux Destin d’Amélie Poulain. Ce e de-a
dreptul remarcabil la această carte este faptul că îmbină sute de idei digerate și câteva istorii
paralele, în care cititorul se poate regăsi și cu care ar putea empatiza, încoronate cu un sfârșit
care ar încânta pe orice stoic. Ziua în care am învățat să trăiesc poate prezenta un început de
drum în căutările dvs existențiale, iar felul simplu de relatare face din ea o excelentă carte de
vacanță.