REFERAT

TEHNICI DE INTERVENŢIE LA
COPIII CU ÎNTÂRZIERE ÎN
DEZVOLTAREA LIMBAJULUI

Întocmit
Prof. logoped Zaharia Maria
Colegiul Tehnic Mătăsari
 Întârzierea în dezvoltarea limbajului provine din termenul-„speech and language delay”,
cu origine anglofonă. Un sinonim al acestui termen este cel de retard în dezvoltarea
limbajului, provenit din termenul „retard de language”, cu origine francofonă. Diagnosticul
de întârziere în dezvoltarea limbajului presupune raportarea la o normă și la un standard
privind etapele achiziției limbajului, ceea ce înseamnă că întârzierea apărută reprezintă o
abatere de la normă, de la dezvoltarea normativă a limbajului.
Copiii cu tulburări de dezvoltare a limbajului nu reuşesc să atingă nivelul de evoluţie
potrivit vârstei cronologice. Există încă de la început un decalaj faţă de cei normali, ei
lalalizează puţin, apoi evoluţia fonoarticulatorie este stagnată. Chiar dacă monosilabele
dublate apar la timp, urmează o lungă perioadă de latenţă. Cuvintele apar după 2-3 ani,
simplificate, fonemele dificile lipsesc sau sunt înlocuite cu altele simple, finalele se pierd,
grupurile consonantice sunt reduse la consoanele mai uşor de pronunţat.
Etiologia tulburărilor de dezvoltare a limbajului cuprinde patru mari grupe de
cauze: factori neurogeni, somatogeni, psihogeni şi constituţionali.
Factorii neurogeni pot acţiona în timpul sarcinii, la naştere cât şi după naştere. Unii
factori determină leziuni (micro sau macrosechelare). Bolile gravidei, care pot provoca
asfixia fătului, traumatismele obstetricale, cât şi bolile din copilărie sunt factori care „ating”
creierul copilului şi sunt o cauză serioasă a sindromului de nedezvoltare şi întârziere a
limbajului. Cea mai mare pondere în determinarea întârzierii o au tulburările hipoxice, cu
hemoragii difuze care se manifestă clinic prin microsechele neurologice (strabism, debilitate
mentală, instabilitate psihomotorie). Cercetările atestă o frecvenţă mai mare a sindromului la
băieţi. Când procesul patologic interesează numai elementele periferice, structurile limbajului
prezintă întârzieri simple cu mari şanse de rezolvare.
Factorii somatogeni determină întârzierea globală a dezvoltării (boli cronice ale
copilăriei, boli infecţioase, mai ales repetate). Cei mai importanți factori somatogeni implicați
sunt rahitismul, tuberculoza, rujeola, varicelă. Repetarea maladiilor într-un interval scurt de
timp epuizează organismul şi determină un tablou caracteristic: copii hipotrofici,
hipodinamici, apatici, palizi, cu dezvoltare psihomotorie lentă. Nu sunt deloc neglijabile
bronhopneumoniile, otitele şi dispepsiile cu mare răsunet cerebral şi somatic.
Factorii psihogeni sunt cei care conduc la refuzul copilului de a comunica. În această
categorie sunt incriminate: abandonul, mediu familial traumatizant, metode greșite în
educarea copiilor, slabă stimulare a dezvoltării vorbirii, încurajarea în folosirea unui limbaj
incorect (stâlcit în primii ani) pentru amuzament. Nu în ultimul rând, trebuie ținut cont că
suprasolicitarea copilului prin bilingvism introdus la vârsta ante-preşcolară, înainte de
constituirea limbajului în limba maternă sub toate aspectele lui (fonetic, lexic, gramatical)
poate fi un factor important în apariția și întreținerea unei tulburări de dezvoltare a limbajului.
Factorii constituţionali se referă la o particularitate înnăscută, ca structură fizică şi
neurologică, cu o influenţă mare, pe durată lungă asupra limbajului oral și scris. Dizabilităţile
de limbaj apărute ca urmare a factorilor constituţionali ereditari sunt în general încadrate în
disfazie: slab impuls imitativ, chiar teamă de vorbire, mai frecvent la băieţi.
Întârzierea în dezvoltarea limbajului sau retardul verbal se caracterizează printr-un
decalaj al achiziției limbajului receptiv și expresiv în raport cu media vârstei.
Copiii care prezintă întârziere în dezvoltarea limbajului pot manifesta dificultăți și la
nivelul laturii receptive a limbajului, adică întâmpină dificultăți de înțelegere a limbajului
celorlalte persoane, mai ales a mesajelor mai complexe. Cele mai frecvente sunt însă situațiile
în care copilul poate înțelege în cea mai mare parte vorbirea interlocutorului, poate realiza
sarcini simple (“adu pantofii lui tata de pe hol!”, “pune cana pe masă!”, “arată-mi burtica!”,
“arată-mi creionul roșu” etc) în schimb prezintă mari dificultăți la nivel expresiv:
Întârzierea în dezvoltarea limbajului poate apărea pe fondul unei dezvoltări intelectuale
normale și în acest caz se poate recupera în totalitate cu multă muncă, mult exercițiu acasă și
în cadrul ședințelor de logopedie, dacă se intervine la timp.
Întârzierea în dezvoltarea limbajului poate să apară și asociată cu alte tulburări precum
autismul, ADHD, mutismul psihogen, deficiența mintală, deficiența de auz. De aceea este
necesară o evaluare de specialitate realizată de psihologul specializat în logopedie
(psihopedagogie specială sau psihologie clinică) pentru stabilirea diagnosticului diferențial și
alcătuirea unui plan de intervenție în vederea recuperării.
La baza apariţiei întârzierilor de limbaj stau mai mulţi factori care pot acţiona singular
sau a căror acţiune este cumulata: factori care acţionează în timpul sau după naştere şi care
determină leziuni cerebrale ale zonelor din creier care controlează limbajul; factori care au
legătură cu boli cronice sau infecţioase pe care le poate dobândi copilul; aşa numiţii factori
psihogeni care presupun existenţa unui mediu nestimulativ pentru dezvoltarea limbajului la
copil, exigente crescute din partea adulţilor sau şocuri emoţionale puternice. De asemenea,
exista şi o ˮinabilitate verbală ereditara pe linie paternăˮ care apare mai frecvent la băieţi. Cu
alte cuvinte, băieţelul dumneavoastră poate vorbi mai târziu dacă tatăl şi bunicul patern au
vorbit, la rândul lor, mai târziu.
Pentru stabilirea nivelului de dezvoltare al fiecărui copil va avea loc un interviu
preliminar (în cadrul acestei întâlniri, copilul va veni însoţit de părinţi sau persona care se
ocupa de educaţia lui).
La evaluări suplimentare, copiii cu întârziere în dezvoltarea limbajului pot apărea ca
având o serie de probleme afectiv-emotionale sau de comportament (de exemplu, pot fi
negativişti sau pot manifesta agitaţie psiho-motrica), probleme în sfera intelectuală (unii pot
avea intelect liminar sau chiar deficienta mintală) sau probleme legate de dezvoltarea
motorie. Acestea din urmă se referă la insuficienta dezvoltare a musculaturii la nivelul
buzelor, limbii sau degetelor.
Intervenția logopedică se desfășoară în mare parte sub formă de joc, fiind vorba de copii
de vârstă mică (între 2 ani și jumătate și 4 ani).
Primele 2-3 ședințe sunt de acomodare și construire a relației cu logopedul. Copiii vor
accepta mai ușor să vorbească, să repete silabe și cuvinte după logoped dacă se vor simți în
siguranță, acceptați, dacă vor constata că nu sunt forțați să vorbească și dacă se vor simți
atrași de jocurile din cabinet.
Se fac exerciții de gimnastică fonoarticulatorie și exerciții de emitere a vocalelor și
silabelor. Se realizează un inventar al sunetelor pe care copilul le poate pronunța. La
începutul terapiei logopedice se lucrează doar cu aceste sunete. Este stimulată pronunția
cuvintelor scurte, cu structura CVCV (consoană – vocală- consoană -vocală) și CVC
(consoană – vocală – consoană). De exemplu, dacă un copil poate pronunța consoanele “m”,
“n”, “p”, “b”, “d”, “c”, se vor exersa cuvinte precum: “cana”, “cadă”, “nuca”, “pune”,
“până”, “pod”, “pom”, “pupă”, “papa”, “baba”, “bebe”, “bec”, “mic”.
Unii copii pot avea nevoie să repete pe silabe cuvintele timp de 1-2 luni până când vor
putea pronunța întreg cuvântul. Ulterior capacitatea de a învăța noi cuvinte va crește
exponențial, datorită formării de noi conexiuni în creier. Se recomandă indicarea silabelor pe
degete sau pe două obiecte neutre (două cuburi, două biluțe). Adultul spune prima silabă
indicând primul cub, copilul repetă silabă, apoi adultul spune a doua silabă indicând al doilea
cub, iar copilul repetă. Se realizează de 2-3 ori exercițiul cu fiecare cuvânt. Apoi adultul
spune doar prima silabă, iar copilul spune ambele silabe indicând cuburile. Indicarea silabelor
pe degete sau cuburi, îl ajută pe copil să devină conștient de structura cuvântului, de ordinea
silabelor în cuvânt, el devine capabil să se coordoneze și să planifice pronunția silabelor în
succesiunea corectă.
Se recomandă utilizarea unor jucării și imagini care ilustrează același obiect în
variante diferite, de exemplu pentru cuvântul “cană”, îi vor fi arătate copilului imagini cu căni
de dimensiuni și culori diferite pentru a-i distrage atenția copilului de la faptul că el repetă
același cuvânt și pentru a evita astfel momentele de frustrare și de conștientizare a neputinței
de a zice cuvântul întreg.
După această etapă, se lucrează și la corectarea pronunției celorlalte sunete, precum și
la însușirea cuvintelor polisilabice. În cazul cuvintelor polisilabice, se recomandă o grupare a
silabelor pentru a obține mai ușor sinteza întregului cuvânt. De exemplu, în loc de exersarea
silabă cu silabă “por-to-ca-lă”, se poate exersa “porto-cală”.
Sunetele se corectează în ordinea în care sunt ele învățate în mod natural de copii.
Primele sunete sunt vocalele, urmează consoanele labiale m, b, p, apoi t, d, n.
Celelalte sunete presupun o mai bună capacitate de coordonare a mișcărilor limbii, buzelor,
maxilarelor şi de reglare a suflului. Ultimul sunet corectat este R.
Recuperarea limbajului se realizează atât în funcție de structura cuvintelor, de nivelul
de dificultate ca și pronunție al unui cuvânt, cât și pe categorii de obiecte (mobilă, alimente,
fructe, legume, culori, forme, jucării, meserii, animale etc) și pe părți ale vorbirii: substantive
(categorii de obiecte), verbe (acțiuni specifice vârstei), adjective (antonime, culori), prepoziții
(poziții spațiale etc).
Terapia de recuperare sau terapia logopedică ar trebui să înceapă imediat după
diagnosticarea copilul, mai ales când este vorba despre un copil care a atins vârsta de 3 ani.
Ea implica o serie de activităţi care vizează printre altele: gimnastica aparatului
fonoarticulator, dezvoltarea auzului fonematic sau exersarea pronunţării cuvintelor şi
formarea propoziţiilor etc...
Dacă copilului îi este accesibilă comunicarea orală dar întâmpina dificultăţi în
achiziţionarea acesteia, este necesară, alături de terapia ABA, şi terapia logopedică. Această
intervenţie trebuie să se realizeze timpuriu pentru a evita ulterioarele decalaje ce pot apărea
între vârsta cronologică a copilului şi vârsta limbajului.
Activitatea logopedică cupinde exerciţii cu caracter general şi exerciţii cu caracter
specific.
Dintre activităţile cu caracter general amintesc:
Educarea respiraţiei şi a echilibrului inspir-expir
- gimnastică generală, corporală
- exerciţii respiratorii simple
Îmbunătăţirea mişcării organelor fono-articulatorii
- exerciţii speciale pentru muşchii obraijlor
- exerciţii speciale pentru muşchii limbii
- exerciţii speciale pentru muşchii buzelor
- exerciţii speciale pentru muşchii maxilarelor
Dezvoltarea muşchilor fini ai mâinii
Optimizarea coordonării oculo-motorii în vederea realizării activităţii de scriere
În ceea ce priveşte exerciţiile cu caracter specific, acestea variază în funcţie de fiecare
problemă de limbaj în parte şi presupun elaborarea unui plan de intervenţie personalizat şi
adecvat la particularităţile de dezvoltare ale fiecărui copil .
Condiţiile de bază pentru ca un program logopedic să demareze eficient sunt legate de
faptul că este necesar ca, copilul să ştie să imite, să poată susţine contactul vizual şi să poată
fi antrenat în activitate pentru scurt timp.
De exemplu, dacă avem de-a face cu un sigmatism (adică, copilul nu pronunţa corect sunetul
„S” ) avem de parcurs următorii paşi:
-se emite izolat sunetul urmărind aşezarea corectă a aparatului fonoarticulator;
-se lucrează sunetul în silabe simple şi în silabe repetate;
-se lucrează sunetul alături de diftongi;
-se lucrează sunetul, în poziţie iniţială, în cuvinte monosilabice;
-se lucrează sunetul, în poziţie iniţială, în cuvinte bisilabice;
-se lucrează sunetul, în poziţie iniţială, în cuvinte polisilabice;
-se lucrează sunetul, în poziţie mediană, în cuvinte monsilabice;
-se lucrează sunetul, în poziţie mediană, în cuvinte bisilabice;
-se lucrează sunetul, în poziţie mediană, în cuvinte polisilabice;
-se lucrează sunetul, în poziţie, final în cuvinte monosilabice;
-se lucrează sunetul, în poziţie, final în cuvinte bisilabice;
-se lucrează sunetul, în poziţie, final în cuvinte polisilabice;
-apoi se lucrează sunetul în propoziţii;
-se lucrează sunetul cu perechea lui sonora (Z)
În cazul în care este vorba de o nedezvoltare a limbajului, la toţi paşii prezentaţi mai
sus, se adauga şi etapa în care se emit izolat vocalele.
Aceste etape sunt necesare independent de vârsta cronologică a copilului.
Tot în cadrul activităţii logopedice se urmăreşte şi dezvoltarea abilitaţilor de
comunicare orală ale copilului prin activităţi de genul
Dezvoltarea vocabularului activ şi pasiv, a limbajului impresiv şi expresiv:
- formarea unui cuvânt nou din ultima silabă (sau sunet) a cuvântului precedent (jocul de tip
fazan);
-completarea cuvintelor cu prima silabă rostită de logoped;
- găsire de rime;
- povestiri pe diverse teme;
- învăţare de poezii, proverbe, ghicitori;
Este important pentru ca procesul de recuperare să se realizeze cu succes să existe o
bună colaborare intre logoped-terapeut şi părinţi. Astfel, intervenţia logopedică începută de
logoped trebuie să fie continuată de terapeutul cu care copilul lucrează în fiecare zi şi apoi
susţinută de părinţi acasă.
Pentru stimularea limbajului:
– așezați-vă la nivelul copilului și atrageţi-i atenția atingându-l ușor și spunându-i pe nume
 – vorbiți-i copilului despre ceea ce se întâmplă în jurul lui
– arătați-i de fiecare dată obiectul despre care vorbiți
– încurajați copilul să emită sunete, cântând și jucând jocuri care îi fac plăcere
– folosiți cuvinte ușoare și propoziții simple atunci când verbalizați toate activitățile pe
parcursul zilei
– însoțiți vorbirea de gesturi pentru că în cazul unui copil cu întârziere în dezvoltarea
limbajului, îl ajută să înțeleagă mai ușor mesajul verbal.
Nu trebuie să se insiste la început pe corectitudine, aceasta făcându-se pe măsura
dezvoltării limbajului.
 BIBLIOGRAFIE

[Link] Hațegan, C. (2016). Logopedie. Terapia tulburărilor de limbaj. Structuri deschise,

București: Editura Trei.
[Link], S. (2016). Întârzierile de vorbire la copii, București: Editura Trei.
3.Păunescu, C. (1962). Dezvoltarea vorbirii copilului și tulburările ei, București: Editura de
Stat Didactică și Pedagogică.