4.

METODA COEFICIENŢILOR DE CERERE

Puterea activă cerută se determină prin înmulţirea puterii instalate cu un

coeficient subunitar kc, denumit coeficient de cerere
Pc  k c Pi , (1.10)
iar puterea reactivă cerută QC - cu ajutorul factorului de putere cerut cos  c
1
Qc  Pc  1  Pc tg c . (1.11)
cos 2  c
Coeficientul de cerere kc ţine cont de randamentul  al receptoarelor, de
gradul de încărcare al acestora - prin coeficientul de încărcare ki, de
simultaneitatea funcţionării lor - prin coeficientul de simultaneitate ks şi de
randamentul  r al porţiunii de reţea dintre receptoare şi nivelul la care se
calculează puterea cerută. Ca urmare, coeficientul de cerere este exprimat prin
relaţia
ki k s
kc 
 r . (1.12)
Randamentul  al receptoarelor se ia în considerare numai la acele
receptoare pentru care puterea instalată Pi sau cea nominală Pn, semnifică
puteri utile, cum este cazul motoarelor electrice, la care puterea nominală
reprezintă puterea mecanică la arbore.
Factorul de putere cerut cos  c exprimă consumul de putere reactivă al
receptoarelor care absorb puterea activă Pc, în condiţiile reflectate global prin
coeficientul de cerere.
Coeficienţii de cerere şi factorii de putere ceruţi sunt determinaţi
experimental pe baze statistice, pentru diferite receptoare. Toate receptoarele
cărora le corespund aceleaşi valori pentru perechea de mărimi (kc, cos  c), se
încadrează într-o singură grupare, numită categorie de receptoare. Datorită
diversităţii mari a receptoarelor şi a condiţiilor de lucru, există un mare număr
de categorii de receptoare.
Pentru explicitarea modului de aplicare a metodei coeficienţilor de cerere,
se consideră un consumator de calcul, adică un ansamblu de n receptoare,
încadrate în m categorii; consumatorul de calcul poate fi reprezentat de
totalitatea receptoarelor, care aparţin unui tablou de distribuţie, unei secţii sau
unei întreprinderi. O categorie k cuprinde nk receptoare, astfel încât puterea
instalată a acestora Pik este conform relaţiei (1.9)
nk
Pik   Pij , (1.13)
j 1

iar puterea instalată totală este:

m n
Pi   Pik   Pij . (1.14)
k 1 j 1

Puterea cerută de receptoarele care fac parte dintr-o aceeaşi categorie k,

este dată de relaţia
 ,
Pck  k ck
/
Pik (1.15)
/
în care k ck este coeficientul de cerere corectat al categoriei respective de
receptoare.
Corecţia ţine seama de numărul total de receptoare
m
n   nk (1.16)
k 1

şi se realizează prin intermediul coeficientului ka de influenţă a numărului de

receptoare, conform relaţiei
1  k ck
k ck/  k ck  , (1.17)
ka
în care kck este coeficientul de cerere pentru categoria de receptoare
considerată.
De remarcat că, determinarea coeficientului ka de influenţă a numărului de
receptoare este corect să se facă în raport cu numărul total n de receptoare al
consumatorului de calcul considerat, fiind acelaşi pentru toate categoriile de
receptoare din compunerea acestuia. Acest lucru este firesc având în vedere că
ansamblul receptoarelor, indiferent de categoriile cărora le aparţin, determină în
mod statistic consumul de energie electrică, datorită nesimultaneităţilor în
funcţionare şi în gradele de încărcare.
Pe această bază, dintre doi consumatori de calcul cu aceleaşi puteri
instalate totale şi cu repartiţii identice ale puterilor instalate pe categorii de
receptoare, cel care cuprinde un număr mai mare de receptoare (cu puteri
instalate mai mici) va absorbi o putere mai mică.
Orice modificare ale numărului de receptoare a consumatorului de calcul
atrage după sine necesitatea actualizării valorii coeficientului de influenţă ka şi
a determinării coeficienţilor de cerere corectaţi k/ck cu relaţia (1.17).
În cazul în care receptoarele au puteri mult diferite, se recomandă ca
determinarea coeficientului de influenţă să se facă în raport cu numărul de
receptoare.
n /  2  n0 , 5 , (1.18)
în care s-a notat cu n0,5 - numărul receptoarelor celor mai mari, a căror putere
instalată însumată este egală cu jumătate din puterea tuturor receptoarelor.
Cazurile limită ale corecţiei sunt următoarele:
a. n  4, când ka=1 şi prin urmare k/c = 1, adică pentru un număr de
receptoare mai mic decât patru, puterea cerută este egală cu suma puterilor
instalate ale receptoarelor. Un astfel de consumator de calcul se poate întâlni la
nivelul tablourilor de utilaj sau al celor de distribuţie care alimentează cel mult
trei receptoare.
b. n  50, ka  10 şi conform relaţiei (1.11) se obţine k c/  k c , ceea ce
înseamnă că pentru un consumator de calcul cu un număr foarte mare de
receptoare, corecţia coeficientului de cerere este nulă, astfel încât relaţia (1.9)
devine:
Pck  k ck Pik . (1.19)
 Astfel de situaţii se întâlnesc la nivelul tablourilor generale din posturile
de transformare sau al tablourilor de distribuţie care alimentează un număr
relativ mare de receptoare.
Având determinate puterile cerute de receptoarele din fiecare categorie,
puterea cerută totală la nivelul consumatorului de calcul este
m
Pc   Pck . (1.20)
k 1

Dacă într-o secţie alimentarea receptoarelor şi utilajelor s-a organizat pe

câteva (q) tablouri de distribuţie şi s-au calculat conform celor de mai sus
puterile cerute la nivelurile secţiei Pcs şi a tablourilor Pct este evident că
q

Pcs P
t 1
ct

având în vedere că puterile cerute ale acestor consumatori de calcul au fost

calculate pentru coeficienţi de influenţă ka diferiţi. Asemenea inegalităţi au loc
între orice trepte consecutive pe care se organizează un consumator dat.
Calculul puterilor reactive cerute se face, de asemenea, pentru fiecare
categorie în parte
Qck  Pck  tg ck , (1.21)
puterea reactivă totală rezultând
m
Qc   Qck . (1.22)
k 1

Puterea aparentă totală absorbită de consumatorul de calcul este

S c  Pc2  Qc2 . (1.23)
Dacă rezultatul obţinut se încadrează între valorile
400 kVA  Sc  1 600 kVA, (1.24)
la componentele activă şi reactivă se aplică reduceri prin intermediul
coeficienţilor de reducere kra, pentru puterea activă şi krr - pentru puterea
reactivă, conform relaţiilor Pc/  k ra Pc şi Qc/  k rr Qc , (1.25)
în care kra = 0,9, iar krr = 0,95. Reducerea nu se aplică dacă Sc  400 kVA.
În cazul în care consumatorul de calcul este o secţie sau întrega
întreprindere, puterea aparentă de calcul S c/ serveşte ca bază pentru alegerea
transformatorului de alimentare
S nT  S c/  Pc/ 2  Qc/ 2 , (1.26)
în care SnT reprezintă puterea aparentă nominală a transformatorului.
Dacă sarcina nu poate fi preluată de un singur transformator (S/c  1 600
kVA), se grupează receptoarele pe două sau mai multe transformatoare de
puteri corespunzătoare, urmând ca la puterile cerute ale fiecărui grup de
receptoare să se aplice coeficienţii de reducere menţionaţi. Este indicat ca
gruparea receptoarelor să se facă după criterii de amplasament şi tehnologice.
Pentru determinarea puterilor cerute Pct şi Qct din reţeaua de medie
tensiune, la totalul obţinut după aplicarea reducerilor se adaugă pierderile
active Pr, respectiv reactive Qr din transformatoare, conform relaţiilor:
 Pct  Pc/  Pr , (1.27)
Qct  Qc/  Qr  Qbc /
, (1.28)
în care Qbc reprezintă puterea surselor instalate pentru compensarea puterii
reactive.
În lipsa unor date de catalog, pierderile de putere din transformatoare se
pot calcula cu relaţiile
2
Pr  Sr ,
100
10
Qr  Sr , (1.29)
100
în care cu Sr s-a notat suma puterilor nominale ale transformatoarelor.
În cazul consumatorilor de calcul alimentaţi prin nr transformatoare, se
recomandă ca valorilor determinate cu relaţiile (1.27) şi (1.28), să li se aplice
coeficienţii de simultaneitate ksa - pentru puterea activă şi ksr - pentru
puterea reactivă, rezultând puterile cerute pe partea de medie tensiune:
Pct/  k sa Pct ,
Qct/  k sr Qct . (1.30)
Coeficientul mediu de cerere al consumatorului este:
Pct/
kc  . (1.31)
Pi
Puterea aparentă cerută totală:
S ct/  ,
Pct/ 2  Qct/ 2 (1.32)
permite determinarea factorului de putere mediu:
Pct/
cos   , (1.33)
S ct/
care în situaţia că puterea reactivă totală Q/ct a fost calculată fără a se ţine cont
de reducerea datorată puterii reactive a surselor de compensare, se numeşte
factor de putere natural.