FRUNZA

Organ vegetativ cu structură dorso-ventrală, având

ca funcţie de bază fotosinteza, însoţită de alte două
procese esenţiale: transpiraţia şi respiraţia.
Frunzele metamorfozate îndeplinesc şi alte funcţii:
protecţie, depozitare a substanţelor de rezervă,
înmulţire vegetativă.
Filogenetic, frunza apare pentru prima dată la
ferigi. Ontogenetic, frunzele se dezvoltă din
meristemul apical al vârfului vegetativ al tulpinii,
din primordiile foliare.
Morfologia frunzei
Alcătuirea frunzei complete
Frunza completă este alcătuită din: limb, peţiol şi
teacă iar la unele specii şi anexe foliare.

Alcătuirea frunzei la fag:

1-limb; 2-cili; 3-peţiol;
4-teacă; 5-stipele
Morfologia limbului foliar
Limbul frunzei - funcţia de bază: fotosinteza.
Forma frunzei se defineşte după: forma generală a limbului,
baza, vârful şi marginea limbului, nervaţiunea acestuia.
Forma limbului este variată:
eliptică la fag (Fagus sylvatica),
ovată la păr (Pyrus sativa),
romboidală la mesteacăn (Betula pendula),
circulară la plop tremurător (Populus tremula),
deltoidă la plop negru (Populus nigra),
reniformă la pochivnic (Asarum europaeum),
lanceolată la salcie (Salix alba),
cordiformă la tei pucios (Tilia cordata),
aciculară la pin (Pinus sp.),
subulată la ienupăr (Juniperus communis),
spatulată la bănuţei (Bellis perennis),
hastată la volbură (Convolvulus arvensis),
fistuloasă la ceapă (Allium cepa),
sagitată la săgeata apei (Sagittaria sagittifolia),
liniară la graminee etc.
 Subulată la ienupăr

Frunză reniformă la pochivnic

Hastată la volbură

Sagitată la săgeata apei

 A B C D E F

G H I J K
Forma limbului foliar: circulară la colţunaşi (A); elipsoidală la fag (B); ovală la păr (C);
triunghiulară la lobodă de grădină (D), lanceolată la pătlagină îngustă (E); liniară la
firuţă (F); reniformă la pochivnic (G); spatulată la bănuţei (H); cordată la tei (I); sagitată
la hrişcă (J); hastată la volbură (K).

1-eliptică la fag;
2-ovată la păr;
3-romboidală la
mesteacăn;
4-lanceolată la salcie;
5-circulară la plop;
6-reniformă la pochivnic;
7-deltoidă la plop negru;
8-cordată la tei;
9-subulată la ienupăr;
10-aciculară la pin
Baza limbului: rotundă la păr, cordată la tei,
auriculată la stejar, asimetrică la ulm, etc.
Vârful limbului: acut (lent ascuţit) la salcie,
acuminat (brusc ascuţit) la liliac, obtuz la vâsc,
emarginat (adâncit) la brad, mucronat (terminat
cu un spin moale) la salcâmul mic, etc.
Marginea limbului: întreagă (liliac), cu incizii mici
(sub un sfert din jumătatea limbului) şi cu incizii
mari (peste un sfert din jumătatea limbului).
Frunzele cu incizii mici:
-serată - cu incizii şi dinţi ascuţiţi (urzică),
-dinţată - cu incizii rotunjite şi dinţi ascuţiţi (castan
comestibil),
-crenată - incizii ascuţite, dinţi rotunjiţi (muşcată),
-sinuată cu incizii şi dinţi rotunjiţi (fag).

Frunza după inciziile mici:

a-întreagă;
b-dinţată;
c-serată;
d-crenată;
e-sinuată
 Frunză asimetrică la ulm

Frunză elipsoidală cu margini sinuate la fag

Margine dinţată la castanul bun

Frunză penat-lobată
la stejar

Frunză palmat-lobată
la arţar
Frunzele cu incizii mari pot fi:
- lobate (inciziile ajung la un sfert din jumătatea
limbului):
-penat-lobate la stejar
-palmat-lobate la arţar
-bilobate la arborele pagodelor
- fidate (incizii până la mijlocul jumătăţii limbului):
-penat-fidate la scoruş
-palmat-fidate la ricin
- partite (cu incizii ce depăşesc jumătate din
jumătatea limbului):
-penat-partită la păducel
-palmat-partită la piciorul cocoşului
- sectate (cu incizii ce ating nervura mediană):
-penat-sectată la feriguţă
-palmat-sectată la cânepă
Nervaţiunea = modul de dispunere şi ramificare a
nervurilor (fascicule libero-lemnoase înconjurate
de ţesut mecanic) în limbul foliar:
uninervă la pin, dichotomică la arborele pagodelor,
arcuată la pătlagină, penată la cireş, palmată la
arţar, paralelă la graminee.
 Frunză penat-fidată la scoruş

Frunză palmat-fidată la ricin

 Frunză penat-
partită la păducel

Frunză bilobată
la arborele
pagodelor

Frunză penat-
sectată la feriguţă
 Frunză palmat-
sectată la cânepă

Nervaţiune arcuată
la pătlagină
Frunza după inciziile mari: 1-frunză penat-lobată; 2-frunză penat-fidată; 3-
frunză penat-partită; 4-frunză penat-sectată; 5-frunză palmat-lobată; 6-
frunză palmat-fidată; 7-frunză palmat-partită; 8-frunză palmat-sectată

Nervaţiunea frunzelor:
1-uninervă;
2-dichotomică;
3-penată;
4-arcuată;
5-paralelă;
6-palmată.
Forma limbului poate varia pe aceeaşi plantă -
polimorfism foliar. Ex.: iedera are frunze lobate, dar
pe ramurile florifere frunzele sunt întregi.
Peţiolul susţine limbul foliar, orientându-l favorabil
faţă de lumina solară. Frunzele fără peţiol se
numesc sesile (ex.: frunze incomplete la graminee).
Limbul este prins de peţiol cu marginea, în cele mai
multe cazuri (cireş). Dacă peţiolul se prinde de
partea inferioară a limbului, la distanţă de margine,
frunza este peltată (ricin).
După formă, peţiolul poate fi: cilindric la colţunaş,
comprimat (turtit) la plopul tremurător, aripat la
lămâi, dilatat la zambila de apă, auriculat la napi.
Peţiolul frunzei: comprimat la
plopul tremurător (A), aripat la
lămâi (B), dilatat la zambila de
apă (C), auriculat la napi (D).

A B C D
Frunzele cu peţiol neramificat se numesc frunze
simple.
Frunzele compuse prezintă - pe un peţiol comun
ramificat (rachis) - mai multe foliole, fiecare cu
câte un peţiol redus:
După dispunerea foliolelor:
- frunze penat-compuse - cu foliole aşezate de o
parte şi alta a rahisului. Dacă există o foliolă
terminală sunt imparipenat-compuse (salcâm);
cele fără foliolă terminală sunt paripenat-compuse
(arahide);
- palmat-compuse - cu foliole dispuse terminal în
vârful rahisului. Pot avea numeroase foliole (castan
ornamental) sau pot fi trifoliolate (trifoi).
A B C D

Frunze compuse: A-imparipenat-compusă; B-paripenat-compusă;

C-palmat-compusă; D-trifoliată.

Teaca = partea lăţită a bazei peţiolului care

realizează inserţia pe tulpină.
Ea este slab dezvoltată la viţa de vie, membranoasă
şi umflată la leuştean, membranoasă şi răsucită ca
un cilindru în jurul tulpinii, la grâu.
La unele specii de pipirig frunza este redusă numai
la teacă, cu rol de apărare a meristemelor de la
baza tulpinii.
Anexe foliare
stipele – anexe foliare pereche dispuse de o parte şi
de alta a bazei limbului (măceş), frecvent caduce
(fag); pot avea şi alte funcţii: se transformă în spini
la salcâm sau fac fotosinteză (mazăre);
ochrea – formaţiune membranoasă care înveleşte
baza internodului (troscot);
ligula – formaţiune membranoasă în prelungirea
epidermei inferioare a tecii (graminee);
auricule (urechiuşe) – expansiuni ale bazei limbului
(graminee).
A B C D E
2

1
Stipele la frunza de fag (A); trandafir (B); mazăre (C); salcâm (D);
lintea pratului (E); 1 - stipele; 2 - foliolă; 3 - rachis; 4 - cârcel foliar

-ligulă

-auricule
 Stipele la mazăre

Ochree la troscot

Frunze transformate în
spini la dracilă
Frunzele metamorfozate au funcţii nespecifice.

- frunze cu rol protector

- frunze transformate în spini, la dracilă; la
salcâm spinii provin din stipele.
- catafile şi hipsofile (bractei). Exemple:
hipsofilele alcătuiesc un involucru care
protejează inflorescenţa (floarea soarelui);
hipsofilele alcătuiesc cupa ce protejează fructul
stejarului; catafile la bulbul de ceapă, la mugurii
de cireş; spata este o bractee membranoasă ce
înveleşte bobocul floral la narcisă, ghiocel.
- frunze cu rol de depozitare a substanţelor de
rezervă - prezente în structura bulbului.
- cotiledoanele sunt frunze embrionare adaptate
pentru depozitarea substanţelor de rezervă (fasole)
sau absorbţia substanţelor de rezervă din
endosperm (grâu). La unele specii (fasolea),
cotiledoanele ies în timpul germinaţiei la suprafaţa
solului, se înverzesc şi fac fotosinteză până la
formarea frunzelor normale.
- frunze cu rol de agăţare sunt transformate în
cârcei. Se poate transforma în cârcei întreaga
frunză sau doar anumite părţi ale frunzei (mazăre).
- frunze adaptate pentru nutriţia carnivoră la plante
carnivore, au aspect de capcane prevăzute cu
glande digestive care le permit să digere proteine
din corpul insectelor (roua cerului).
- sporofilele sunt frunze pe care se formează
sporangi cu spori, la ferigi.

Dispoziţia frunzelor pe tulpină

Frunzele alterne se prind câte una la fiecare nod.
Frunzele opuse se prind câte două la fiecare nod.
De obicei perechea de la un nod este dispusă
perpendicular faţă de frunzele anterioare (decusat)
- urzica moartă.
Frunzele verticilate se prind mai multe pe acelaşi
nod, la leandru.

Dispoziţia frunzelor pe
tulpină: 1-alternă; 2-
opusă; 3-verticilată
 Roua cerului

Frunze metamorfozate la
plante carnivore
 Anatomia frunzei

Structura limbului frunzei. Într-o secţiune

transversală prin limbul unei frunze se deosebesc:
Epiderma - alcătuită, de regulă, dintr-un singur strat
de celule, cu pereţii externi cutinizaţi, cerificaţi sau
mineralizaţi. Epiderma prezintă stomate, peri
protectori sau secretori, etc.
La gimnosperme, sub epidermă se găseşte
hipoderma (unul sau mai multe straturi de celule
cu pereţii îngroşaţi).
La angiosperme deosebim o epidermă superioară
(ventrală) şi o epidermă inferioară (dorsală).
Majoritatea arborilor prezintă frunze cu stomate
situate doar pe epiderma inferioară (frunze
hipostomatice).
Nufărul şi alte specii acvatice cu frunze natante,
prezintă stomate doar pe epiderma superioară
(frunze epistomatice).
Gramineele, ale căror frunze au poziţie verticală,
prezintă stomate pe ambele epiderme (frunze
amfistomatice)
Mezofilul frunzei este alcătuit din celule
parenchimatice, cu multe cloroplaste. Structura
mezofilului este legată de poziţia limbului frunzei în
spaţiu:
Frunzele bifaciale sunt inegal luminate pe cele două
epiderme datorită dispunerii orizontale în spaţiu,
deci mezofilul este diferenţiat în:
- mezofil palisadic – dispus sub epiderma
superioară, format din celule alungite, bogate în
cloroplaste, cu puţine spaţii intercelulare;
- mezofil lacunos – cu celule diferite ca
formă, cu spaţii intercelulare mari, cu cloroplaste
mai puţine, dispus spre epiderma inferioară.
Frunzele bifaciale se întâlnesc la majoritatea
angiospermelor şi la unele gimnosperme (brad).

Frunzele ecvifaciale sunt uniform luminate pe

ambele epiderme, având o poziţie relativ verticală.
În partea centrală a frunzei se diferenţiază un
mezofil lacunos flancat de o parte şi alta, spre
ambele epiderme, de mezofil palisadic. Ex.
stânjenel, garoafă.
Frunză ecvifacială la garoafă
Unele plante prezintă frunze cu mezofil omogen,
nediferenţiat în palisadic şi lacunos. Acesta ocupă
întregul spaţiu dintre epiderme şi este format din
parenchim cu celule izodiametrice şi cu spaţii
intercelulare. Se întâlneşte la graminee şi specii de
locuri umbroase (măcrişul iepurelui).
La unele gimnosperme (pin) există mezofil omogen
septat, cu pereţii celulari pliaţi, mărind astfel
suprafaţa de dispunere a cloroplastelor. Sunt
frecvente canalele rezinifere.
1
2
5
6
4
3
8
9
7

Secţiune transversală în limbul frunzei de pin:

1 - epiderma; 2 - hipoderma; 3 - stomate; 4 - mezofil omogen
septat; 5 - canale secretoare; 6 - endodermă; 7 - sclerenchim;
8 - vase lemnoase; 9 - vase liberiene.
 Secţiune transveraslă prin frunza de pin:
1-epidermă; 2-stomată; 3-hipodermă; 4-canal
rezinifer; 5-mezofil omogen septat; 6-endodermă;
7-ţesut de transfuzie; 8-xilem; 9-floem; 10-
sclerenchim
La unele graminee (porumb, grâu), în epiderma
superioară se diferenţiază celule buliforme lipsite
de citoplasmă, care în perioadele umede
înmagazinează apă iar în perioadele secetoase
pierd apa, contribuind la răsucirea frunzelor şi,
deci, la reducerea transpiraţiei.
Nervurile frunzei sunt fascicule libero-lemnoase, cu
lemnul spre faţa superioară şi liberul spre cea
inferioară. Sunt însoţite de ţesuturi mecanice.
A B C

Tipuri de mezofil:
A-frunză bifacială; B-frunză ecvifacială; C-frunză cu mezofil omogen;
1-epidermă; 2-mezofil palisadic; 3-mezofil lacunos, 4-stomată,
5-mezofil omogen
Căderea frunzelor
În zona climatului temperat, majoritatea plantelor
îşi pierd frunzele anual. Căderea frunzelor este
precedată de transformări fiziologice şi anatomice.
Astfel, substanţele organice migrează şi se
depozitează în tulpină, vasele lemnoase se
obturează cu tile şi cele liberiene cu depuneri de
caloză, clorofila se degradează iar frunzele se
îngălbenesc.
Căderea este determinată de formarea unui ţesut
separator la baza peţiolului, care străbate toate
ţesuturile cu excepţia fasciculelor conducătoare.
Sub acţiunea vântului, ploii, frunza se desprinde.
Rana rămasă pe tulpină se cicatrizează prin
formarea unui suber de cicatrizare.
La gimnosperme frunzele persistă mai mulţi ani şi
cad eşalonat (după 2-5 ani), astfel că planta rămâne
cu frunze pe tot parcursul anului (frunze
sempervirescente).
1- ţesut separator;
2-suber de cicatrizare