ARPAM
[Link] situatiei
Organizatia
Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Administratie si Afaceri
Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior
din România. În cei 150 de ani de existenţă, ea a ajuns să aibă un solid prestigiu naţional şi
internaţional. Mulţi dintre absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă:
profesori şi cercetători la majoritatea marilor universităţi ale lumii, membrii ai Academiei
Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni, diplomaţi etc.
Universitatea din Bucureşti oferă numeroase programe de studii, la toate nivelurile şi formele
de pregătire universitară: 97 de programe de licenţă, 211 programe de masterat, 21 de
programe de doctorat, programe de reconversie profesională şi de perfecţionare. Toate
programele oferite sunt acreditate sau autorizate. Universitatea din Bucureşti organizează
şi programul de masterat TIFFIN EMBA. Diplomele acordate de Universitatea din Bucureşti
sunt recunoscute în majoritate ţărilor lumii.
Există 200 de acorduri de cooperare bilaterală interuniversitară și interdepartamentală
cu universități din Algeria, Austria, Belgia, Bolivia, Bosnia Herțegovina, Brazilia, Bulgaria,
Cipru, Chile, China, Coreea de Sud, Egipt, Emiratele Arabe unite, Finlanda, Franța, Georgia,
Germania, Grecia, Iran, India, Italia, Japonia, Kazakhstan, Maroc, Marea Britanie, Mexic,
Republica Moldova, Senegal, Singapore, Spania, Slovenia, SUA, Suedia, Rusia, Tunisia,
Turcia, Ucraina, Ungaria, Uruguay UNESCO. Universitatea are 130 de convenții bilaterale
pentru doctorat în cotutelă și dezvoltă o intensă colaborare în cadrul a numeroase programe
comunitare – ERASMUS, LEONARDO DA VINCI, CEEPUS, GRUNDVI.
În cadrul programului ERASMUS, sunt încheiate acorduri cu 286 de universități europene,
care dau posibilitatea atât studenților cât și profesorilor să efectueze stagii de studii, perioade
de predare, să participe la proiecte comune de implementare de curricula, la cursuri intensive
sau la activitățile rețelelor tematice consacrate dezvoltării unui domeniu de studiu.
Mobilitățile din acest program sunt coordonate de Biroul Programe Comunitare ERASMUS
din cadrul UB.
De asemenea, Universitatea este membră în mai multe organizații academice europene și
internaționale – Asociația Europeană a Universităților (EUA), Asociația Universităților
Francofone (AUF), Asociația Universităților din Capitalele Europei (UNICA), Rețeaua
Universităților Mării Negre (BSUN). UB are parteneriate cu alte organizații guvernamentale
sau non-guvernamentale DAAD, IRAX, USIA, Fundațiile Humboldt, Volskwagen, Fulbright,
Sasakawa, Onassis.
Top 20 cele mai bune universități, pe criterii internaționale
Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1)
Universitatea din București (2)
Universitatea Politehnica din București (3)
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (4)
Universitatea de Vest din Timișoara (5)
Site-ul facultatii: [Link]
Competitia
Programele de master din cadrul Facultatii de Administratie si Afaceri: ADRU, APESA, MC,
CAEN, CARO, EC, AAMM, APPUE, MRVPC, MSMV.
Programele de master din cadrul altor facultati ale Universitatii.
Programe de master din cadrul altor universitati de stat/private din Bucuresti , din alte orase,
dar si cele din strainatate:
- Facultatea de Stiinte Economice si Administratie Publica - Univestitatea Stefan cel
Mare, Suceava
- Asistenţă managerială şi secretariat - Facultatea de Drept și Ştiinţe Administrative,
Universitatea "Ovidius" din Constanţa
- Asistenţă managerială şi secretariat - Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei,Universitatea
din Piteşti
- Facultatea de Comunicare si Relatii Publice -SNSPA
- Facultatea de management-ASE
-
Consumatori
Studentii care au absolvit programele de licenta din facultate, dar si din alte facultati, studenti
care nu au in cadrul universitatilor absolvite programe acreditate, studentii care acceseaza
programele ERASMUS.
Piata
Absolvirea unui astfel de program de master ofera studentilor posibilitatea de a consolida
bazele teoretice si de a dobandi competente, aptitudini, cunostinte necesare pentru a putea
lucra in urmatoarele domenii de activitate:
- departamente și firme de comunicare și relații publice;
- domeniul larg al asistenţei manageriale;
- instituţii publice specializate în domeniul administraţiei publice la nivel central şi local;
- sfera managementului informației și comunicării;
- domeniul publicității;
- domeniul resurselor umane;
- sfera managementului patrimoniului;
- organizaţii private care derulează activităţi producătoare şi/sau prestatoare de servicii pentru
populaţie şi/sau întreprinderi;
- asociaţii şi fundaţii care funcţionează în scopuri nonprofit şi în slujba cetăţenilor;
- societăţi de training şi consultanţă;
- firme publice sau private de diverse profiluri.
Produsul
Programul de master ADMINISTRAREA RELAŢIILOR PUBLICE ŞI ASISTENŢĂ
MANAGERIALĂ este acreditat de către ARACIS, începând cu anul 2009.
Ofera programe , cursuri si seminarii interactive care asigura pregatirea si dobandirea
competetelor necesare in domeniul relatiilor publice si asistentei [Link] a
raspunde exigentelor pietei muncii pregatirea masteranzilor are in vedere acoperirea unei largi
palete de discipline specifice domeniului relatiilor publice.
CURSURI:
Strategii și tehnici de comunicare
Tehnici de documentare şi prelucrare a documentelor
Protocol şi relaţii publice
Imaginea instituțională
Strategii de comunicare digitală
Comunicare organizațională în mediul global
Redactare de documente
Managementul activităţii de secretariat
Managementul relaţiilor publice
Managementul marketingului
Managementul resurselor umane
Managementul proiectelor în Administrația Publică
Finanțe și contabilitate
Statistică aplicată
Legislaţia muncii
Elemente de drept civil
Drept administrativ
Comportament şi cultură antreprenorială
Cultură organizaţională în mediul de afaceri contemporan
Metode și tehnici de decizie
Managementul schimbării
Practică de specialitate – cercetare ştiinţifică, elaborare disertaţie
Anual, în cadrul masterului se desfășoară cel puțin 3 workshop-uri sau evenimente cu specialiști și
întreprinzători, precum și vizite de studiu în diferite firme.
DURATA: 4 semestre (2 ani)
CREDITE: Fiecare semestru însumează 30 de credite transferabile; total: 120 de credite
transferabile
Probleme
Una dintre problemele existente face referire la faptul ca scolarizarea devine din ce in ce mai
scumpa.
De altfel, numarul de locuri bugetate este unul mic
Colaborarile pe care le are programul de master cu diverse firme nu asigura studentilor sanse
reale de angajare.
Investitiile care se fac in cercetare, aparatura si suport didactic sunt insuficiente.
Oportunitati
oportunitati de angajare pe piata muncii in domenii competitive.
avansarea in cariera
oportunitatea de a fi pregatiti si invatati de profesori
acordarea de burse sociale si de merit
decontarea abonamentelor ratb, acordarea reducerii de 50% la abonamentul Metrorex
si gratuitatea calatoriilor cu trenul
Selectarea targetului: studentii absolveti ai Facultatii de Administratie si Afaceri, ciclul
de licenta.
DEMOGRAFIC:
Varsta: 21-25 de ani
Sex:feminin si masculin
Mediu: rural si urban
Venit: 1500-2000 lei
Educatie:studii economice
PSIHOGRAFIC:
Motivatii: construirea unei cariere,dezvoltare profesionala
Valori: educatia, cariera
Interese: activarea in domeniul relatiilor publice, resurselor umane,asistenta
manageriala