AUDITUL PUBLIC INTERN

1. Conceptul de audit intern

Termenul de audit provine din limba latina, de la cuvântul audit-auditare, care are
întelesul de "a asculta". Despre audit se vorbeste din timpuri stravechi (ale egiptenilor,
asirienilor), acceptiunea termenului fiind însa alta.
O utilizare mai intensa a termenului de audit se constata în perioada crizei
economice din 1929, de atunci rolul si necesitatea auditului intern crescând continuu, fapt
ce a condus la organizarea si standardizarea activitatii practice de audit, prin înfiintarea în
anul 1941 în Orlando, Florida, SUA, a Institutului Auditorilor Interni (IIA), caruia, în
prezent, îi sunt afiliate peste 120 de tari.
Auditul intern este o profesie care s-a redefinit mereu de-a lungul anilor, din
dorinta de a raspunde necesitatilor în continua schimbare ale întreprinderilor. în timp, a
avut loc o deplasare a obiectivelor auditului de la axarea pe problemele financiar-
contabile ale întreprinderilor la identificarea riscurilor si evaluarea controlului intern.
Auditul intern reprezintă o funcţie independentă stabilită în cadrul structurii de
control intern al unei entităţi, cu scopul examinării şi evaluării permanente a activităţilor
şi serviciilor acesteia.
Profesia de audit se bazeaza pe un cadru de referinta flexibil, recunoscut în
întreaga lume, care se adapteaza la particularitatile legislative si de reglementare ale
fiecarei tari, cu respectarea regulilor specifice ce guverneaza diferite sectoare de activitate
si cultura organizatiei respective.

Cadrul de referinta al auditului intern cuprinde (IIA, 2002):

 conceptul de audit intern, care precizeaza câteva elemente indispensabile:
 auditul intern efectueaza misiuni de asigurare si consiliere;
 domeniile sale de responsabilitate sunt riscul, controlul intern si administrarea
organizatiei;
 finalitatea auditului intern este aceea de a adauga valoare organizatiilor;
 codul deontologic, care furnizeaza auditorilor interni principiile si valorile ce le
permit sa-si orienteze practica profesionala în functie de contextul specific;
 normele (standardele) profesionale pentru practica auditului intern, care îi
ghideaza pe auditori în vederea îndeplinirii misiunilor si în gestionarea
activitatilor;
 modalitatile practice de aplicare, care comenteaza si explica normele (standardele)
si recomanda cele mai bune practici;
 sprijinul pentru dezvoltarea profesionala, constituit în principal din lucrari si
articole de doctrina, din documente ale colocviilor, conferintelor si seminarilor.
În România, activitatea de audit este de data relativ recenta si se înscrie în procesul
de reforma a managementului public, a carui cerinta este îmbunatatirea performantelor
activitatii entitatilor publice, cresterea eficacitatii si eficientei în utilizarea resurselor
alocate.
O prima încercare de înscriere în acest proces s-a facut prin elaborarea Ordonantei
Guvernului nr. 119/1999 privind auditul intern si controlul financiar preventiv, termenul
de audit intern fiind legat de domeniul controlului financiar, creându-se astfel unele
confuzii între conceptul de control intern si audit intern. Daca în ceea ce priveste
definirea conceptelor s-a reusit decantarea celor doi termeni, în prezent, exista o
problema în întelegerea sistemului de control intern care, fiind obiect al auditului intern,
înglobeaza toate activitatile de control intern realizate în interiorul entitatii si riscurile
asociate acestora. Auditul intern îsi va atinge obiectivele, daca exista un sistem de control
intern organizat, formalizat, constând din proceduri, ghiduri procedurale, coduri
deontologice.

Din acest punct de vedere activitatea de audit intern ofera siguranta ca operatiunile
desfasurate, deciziile luate sunt sub control si, în acest fel contribuie la realizarea
obiectivelor institutiei.
În România, introducerea auditului intern ca activitate a entitatilor publice, în baza
prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 119/1999 a fost urmata de dezbateri si clarificari,
reorganizari ale controlului intern si separarea acestuia de audit. Conturarea auditului
intern a impus definirea si a auditului extern. în prezent, auditul extern, dupa mai multe
restructurari, este realizat de urmatoarele structuri:
 expertize contabile, efectuate de Corpul Expertilor Contabili si Contabililor
Autorizati din România - CECCAR;
 auditul financiar, oferit de Camera Auditorilor Financiari din România CAFR;
 auditul performantei, realizat de Curtea de Conturi a României, concomitent cu
controalele efectuate în sectorul public;
 auditul financiar - fiscal, efectuat de firmele de consultanta românesti si
internationale recunoscute în domeniu.

2. Definitia auditului intern

Se cunosc mai multe definitii date notiunii de audit. Din analiza critica a acestora,
în literatura de specialitate se apreciaza ca exista trei elemente, necontroversate si unanim
acceptate care definesc implicarea auditului intern în activitatea unei entitati:
 consilierea acordata managerului; Notiunea de asistenta acordata managerului
distinge auditul intern de orice actiune de control sau inspectie, evoluând spre o
mai mare implicare a auditorilor în organizatie de pe pozitia unui consilier, a unui
specialist care dispune de atuurile pe care managementul nu le are si anume:
 standardele profesionale internationale;
 buna practica recunoscuta în domeniu, care îi da autoritate;
 tehnici si instrumente care-i garanteaza eficacitatea;
 independenta de spirit, care îi asigura autonomia în conceperea de ipoteze si
  formularea de recomandari;
 cercetarea si gândirea lui sunt detasate de constrângerile si obligatiile unei
activitati permanente de gestionare zilnica a unui serviciu.
 ajutorul acordat salariatilor fara a-i judeca - trebuie privit prin prisma faptului ca
misiunea de audit poate sa evidentieze ineficiente în sistem sau posibilitati de
îmbunatatire a activitatilor, dar exista mai multe motive pentru care managementul
nu trebuie sa fie pus direct în discutie: obiectivele auditului intern au în vedere
analiza, examinarea activitatilor care sa conduca la îmbunatatirea performantei
existente si nu la judecarea acestuia; analiza cauzelor unor nereguli evidentiaza
existenta unor puncte slabe care îsi au originea în insuficiente asupra carora
responsabilul structurii auditate nu are un bun control, solutiile de rezolvare
trebuind sa vina pe cale ierarhica sau chiar de la nivelul organizatiei; totodata este
de subliniat ca ajutorul dat salariatilor nu înseamna ca recomandarile auditului
intern nu ar putea avea efecte asupra salariatilor, dar este clar ca nu trebuie sa
existe nume de persoane în raportul de audit.
 independenta si obiectivitatea totala a auditorilor; standardele profesionale de
audit intern definesc principiul independentei sub doua aspecte:
 independenta compartimentului în cadrul organizatiei, de aceea el trebuie sa
fie subordonat celui mai înalt nivel ierarhic;
 independenta auditorilor interni, ceea ce le va asigura obiectivitatea .

Pentru respectarea standardului privind independenta, se impun unele reguli cum

sunt:
 auditul intern nu trebuie sa aiba în subordine vreun serviciu operativ;
 auditorul intern trebuie sa poata avea acces în orice moment la persoanele de
la toate nivelurile ierarhice, la bunuri, la informatii, la sistemele electronice de
calcul;
 recomandarile pe care le formuleaza trebuie sa nu constituie în nici un caz
masuri obligatorii pentru management.

Ultima definitie oficiala a auditului intern a fost adoptata de Institutul Auditorilor

Internationali (IIA) în anul 1999 si este urmatoarea: Auditul intern este o activitate
independenta si obiectiva, care da unei organizatii asigurari în ceea ce priveste gradul
de control detinut asupra operatiunilor, o îndruma pentru a-i îmbunatati operatiunile si
contribuie la adaugarea unui plus de valoare.
Auditul intern ajuta aceasta organizatie sa-si atinga obiectivele, evaluând, printr-o
abordare sistematica si metodica procesele sale de management al riscurilor, de control si
de conducere a întreprinderii si facând propuneri pentru a le consolida eficacitatea.
Definitia este preluata în textul Legii nr. 672/2002 privind auditul intern public în
România.
 3. Caracteristicile auditului intern

Auditul intern, ca functie în cadrul unei organizatii, prezinta urmatoarele

caracteristici:
 este o functie noua;
 este o functie universala;
 este o functie periodica;
 este o functie independenta.
Asa cum s-a aratat, activitatea de audit este una relativ recenta în cadrul entitatilor,
în România, functia de audit a devenit practic operationala din anul 2002, dupa adoptarea
Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern în România.
Auditul intern reprezinta o functie universala, atât pentru ca se aplica tuturor
tipurilor de entitati, indiferent de marime sau de natura acesteia cât si datorita faptului ca
se aplica tuturor functiilor specifice entitatii. însasi functia de audit trebuie sa fie supusa
auditului.
Auditul intern este o functie periodica pentru cei auditati, în raport cu ansamblul
organizatiei functia fiind permanenta, periodicitatea functiei de audit este invers
proportionala cu nivelul riscurilor asociate functiilor, operatiunilor si activitatilor
auditate.

4. Cadrul legal de organizare si functionarea a auditului public intern în entitatile

publice

Cadrul legal de reglementare a activitatii de audit public intern la entitatile publice

cuprinde:
 Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern si Ordonanta Guvernului
nr.37/2004 pentru modificarea si completarea reglementarilor privind auditul
intern;
 Normele generale privind exercitarea activitatii de audit public intern (Ordinul
ministrului finantelor publice nr. 38/2003 );
 Ordinul ministrului sanatatii nr.840/2003 pentru aprobarea Normelor
metodologice de organizare si exercitare a auditului public intern în cadrul
Ministerului Sanatatii.

Potrivit legii auditului intern termenul de " entitate publica"se refera la autoritati
publice, institutii publice, regii autonome, companii nationale, societati comerciale la care
statul sau o unitate administrativ - teritoriala este actionar majoritar si care are
personalitate juridica.
Spitalul public, potrivit prevederilor legii nr. 95/2006 privind reforma în sanatate,
Titlul VII- Spitalele, este institutie publica, finantat integral din venituri proprii si
functioneaza pe
principiul autonomiei financiare. Activitatea de audit public intern a spitalului se
organizeaza si se desfasoara în conformitate cu reglementarile generale în domeniu si
cele specifice domeniului sanitar.
Reglementarile cuprind prevederi referitoare la obiectivele si sfera de activitate a
auditului public intern, structurile de organizare si atributiile acestora, derularea
misiunilor de audit precum si normele si principiile aplicabile compartimentului de audit
public intern si auditorului intern.
Auditul intern al entitatilor economice din domeniul privat este reglementat, prin
Legea nr. 133/2002 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a guvernului nr.75/1999,
republicata, privind activitatea de audit financiar.

4.1. Obiectivele si sfera de activitate a auditului public intern

Obiectivele auditului public intern, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr.
672/2002 sunt:
 asigurarea obiectiva si consilierea, destinate sa îmbunatateasca sistemele si
activitatile entitatii publice;
 sprijinirea îndeplinirii obiectivelor entitatii publice printr-o abordare sistematica si
metodica, prin care se evalueaza si se îmbunatateste eficacitatea sistemului de
conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului si a proceselor administrarii.

Sfera auditului public intern cuprinde:

a. activitatile financiare sau cu implicatii financiare desfasurate de entitatea publica
din momentul constituirii angajamentelor pâna la utilizarea fondurilor de catre
beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor provenite din asistenta externa;
b. constituirea veniturilor publice, respectiv autorizarea si stabilirea titlurilor de
creanta, precum si a facilitatilor acordate la încasarea acestora;
c. administrarea patrimoniului public, precum si vânzarea, gajarea, concesionarea
sau închirierea de bunuri din domeniul privat/public al statului ori al unitatilor
administrativ-teritoriale;
d. sistemele de management financiar si control, inclusiv contabilitatea si sistemele
informatice aferente.

4.2. Tipurile de audit definite de legea privind auditul public intern

Tipurile de audit definite de lege sunt:

a. auditul de sistem care reprezinta o evaluare de profunzime a sistemelor de
conducere si control intern, cu scopul de a stabili daca acestea functioneaza
economic, eficace si eficient, pentru identificarea deficientelor si formularea de
recomandari pentru corectarea acestora;
b. auditul performantei, care examineaza daca criteriile stabilite pentru
implementarea obiectivelor si sarcinilor entitatii publice sunt corecte pentru
evaluarea rezultatelor si apreciaza daca rezultatele sunt conforme cu obiectivele;
 c. auditul de regularitate, care reprezinta examinarea actiunilor asupra efectelor
financiare pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub aspectul
respectarii ansamblului principiilor, regulilor procedurale si metodologice care le
sunt aplicabile.

Auditul de regularitate reprezintă examinarea acţiunilor asupra efectelor

financiare pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub aspectul respectării
ansamblului principiilor, regulilor procedurale şi metodologice, conform normelor legale.
În evoluţia sa firească auditul intern s-a dezvoltat pe auditul de regularitate
(conformitate), acesta fiind considerat ca fiind tradiţional pentru că la vremea respectivă
auditorul verifică dacă regulile şi procedurile sunt bine aplicate.
Auditul de regularitate sau de conformitate are ca scop compararea realităţii cu
sistemul de referinţă propus, indiferent că unii teoreticieni extremişti în nuanţe fac
diferenţe între regularitate şi conformitate. Auditul de regularitate compară regula şi
realitatea, ceea ce ar trebui să fie cu ceea ce este, pe baza unui sistem de referinţe.
Regularitatea se observă în raport cu dispoziţiile legale şi reglementare. Auditul de
regularitate parcurge următoarea filieră:
 informarea cu privire la ceea ce ar trebui să fie;
 semnalarea dezechilibrelor, a aplicaţiilor care nu s-au efectuat, a interpretărilor
greşite;
 analiza cauzelor si consecinţelor;
 recomandarea a ceea ce trebuie făcut pentru ca pe viitor să fie aplicate regulile;
 raportarea rezultatelor celui auditat.

Auditul performanţei examinează dacă criteriile stabilite pentru implementarea

obiectivelor si sarcinilor entităţii publice sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor şi
apreciază dacă rezultatele sunt conforme cu obiectivele.
Auditul performanţei încearcă să răspundă la două întrebări de bază şi anume:
 s-a lucrat în mod corect ?
 s-a făcut ceea ce trebuia ?
În acest caz auditorul urmăreşte să cunoască dacă executivul a respectat
reglementările şi cerinţele strategiei stabilite sau operează în concordanţă cu buna
practică în domeniu.
Economicitatea reprezintă măsura în care se asigură minimizarea costului
resurselor utilizate într-o activitate, fără a compromite realizarea în bune condiţii a
obiectivelor declarate ale acesteia (calitatea acesteia).
De exemplu, dacă entitatea auditată a efectuat achiziţii, se va examina modalitatea
de achiziţionare, respectiv dacă s-a avut în vedere relaţia „costuri cât mai mici pentru o
calitate cât mai bună”, respectând cadrul legislativ în vigoare. Diferenţa dintre „buna
administrare” şi „risipă” este o chestiune de raţionament al auditorului, care presupune
stabilirea unei evaluări externe.
 Eficienţa reprezintă raportul dintre rezultatele obţinute şi resursele utilizate pentru
obţinerea acestora. Eficienţa poate fi exprimată ca fiind raportul dintre ieşiri („outputs”)
sub forma bunurilor, serviciilor şi a altor rezultate şi resurse/intrări („inputs”), utilizate
pentru producerea lor.
Eficacitatea arată gradul de îndeplinire a obiectivelor declarate ale unei activităţi
şi relaţia dintre impactul dorit şi impactul efectiv realizat. Eficacitatea poate fi exprimată
ca raport între rezultatele obţinute pentru o activitate dată şi rezultatele programate.
Un exemplu de eficacitate poate fi în cazul unei entităţi auditate când se
examinează în cazul achiziţionării unor bunuri, dacă preţul acestora la momentul luării
deciziei privind efectuarea achiziţiei a fost mai mare decât preţul plătit efectiv la
cumpărarea bunurilor.
Auditul de sistem reprezintă o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere
şi control intern, cu scopul de a stabili dacă acestea funcţionează economic, eficace si
eficient, pentru identificarea deficienţelor şi formularea de recomandări pentru corectarea
acestora.
Auditul de sistem este pe o treaptă superioară a evoluţiei auditului întrucât are o
abordarea pe baza riscurilor, fiind potrivit organizaţiilor care au atins un nivel foarte
matur al gestionării riscurilor. Auditul intern furnizează o asigurare independentă în
privinţa economicităţii, eficacităţii, eficienţei şi echităţii sistemelor concepute, puse în
aplicare şi controlate de conducere.
` Auditul de sistem presupune că auditorul intern nu trebuie doar să descopere
neconcordanţe, puncte vulnerabile sau neconformităţi, ci şi să recomande modalităţi de
îmbunătăţire sau de eliminare a acestora.
Controlul, inclusiv auditul intern, trebuie privit ca fiind orice măsură luată în
scopul reducerii impactului sau probabilităţii producerii unui risc, astfel încât impactul şi
probabilitatea de materializare a respectivului risc să ajungă în anumite limite de toleranţă
acceptate.

4.3. Organizarea auditului public intern

Structura de organizare a auditului public intern este formata din:

a. Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI);
b. Unitatea Centrala de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI);
c. Compartimentele de audit public intern din entitatile publice.

Comitetul pentru Audit Public Intern este un organism cu caracter consultativ,

având competente în definirea strategiei si îmbunatatirea activitatii de audit intern în
sectorul public, iar UCAAPI este organizat în cadrul Ministerului Finantelor
Publice(MFP), în subordinea ministrului finantelor publice, cu atributii de coordonare,
evaluare, sinteza în domeniul activitatii de audit public intern la nivel national, care
efectueaza si misiuni de audit intern de interes national cu implicatii multisectoriale.
In realizarea obiectivelor sale CAPI are urmatoarele atributii principale:
a. dezbate planurile strategice de dezvoltare in domeniul auditului public intern si
emite o opinie asupra directiilor de dezvoltare a acestuia;
b. dezbate si emite o opinie asupra actului normativ elaborat de UCAAPI in
domeniul auditului public intern;
c. dezbate si avizeaza raportul anual privind activitatea de audit public intern si il
prezinta Guvernului;
d. avizeaza planul misiunilor de audit public intern de interes national cu implicatii
multisectoriale;
e. dezbate si emite o opinie asupra rapoartelor de audit public intern de interes
national cu implicatii multisectoriale;
f. analizeaza importanta recomandarilor formulate de auditorii interni in cazul
divergentelor de opinii dintre conducatorul entitatii publice si auditorii interni,
emitand o opinie asupra consecintelor neimplementarii recomandarilor formulate
de acestia;
g. analizeaza acordurile de cooperare intre auditul intern si cel extern referitor la
definirea conceptelor si la utilizarea standardelor in domeniu, schimbul de
rezultate din activitatea propriu-zisa de audit, precum si pregatirea profesionala
comuna a auditorilor;
h. avizeaza numirea si revocarea directorului general al UCAAPI.

In realizarea obiectivelor sale UCAAPI are urmatoarele atributii principale:

a. elaboreaza, conduce si aplica o strategie unitara in domeniul auditului public
intern si monitorizeaza la nivel national aceasta activitate;
b. dezvolta cadrul normativ in domeniul auditului public intern;
c. dezvolta si implementeaza proceduri si metodologii uniforme, bazate pe
standardele internationale, inclusiv manualele de audit intern;
d. dezvolta metodologiile in domeniul riscului managerial;
e. elaboreaza Codul privind conduita etica a auditorului intern;
f. avizeaza normele metodologice specifice diferitelor sectoare de activitate in
domeniul auditului public intern, inclusiv normele metodologice proprii ale
compartimentelor de audit public intern organizate la nivelul structurilor
asociative;
g. dezvolta sistemul de raportare a rezultatelor activitatii de audit public intern si
elaboreaza raportul anual, precum si sinteze, pe baza rapoartelor primite, inclusiv
de la compartimentele de audit public intern organizate la nivelul structurilor
asociative;
h. efectueaza misiuni de audit public intern de interes national cu implicatii
multisectoriale;
i. verifica respectarea de catre compartimentele de audit public intern, inclusiv de
catre cele organizate la nivelul structurilor asociative, a normelor, instructiunilor,
precum si a Codului privind conduita etica a auditorului intern, evalueaza
activitatea acestora si poate initia masurile corective necesare, in cooperare cu
conducatorul entitatii publice, respectiv al structurii asociative in cauza;
 j. stabileste cadrul general al acordului de cooperare pentru asigurarea activitatii de
audit public intern in entitatile publice locale;
k. indruma entitatile publice locale si structurile asociative in implementarea
sistemului de cooperare pentru asigurarea activitatii de audit public intern;
l. stabileste, in conditiile legii, pentru domeniile cadrului general de competente
profesionale cunostintele, abilitatile si valorile pe care o persoana trebuie sa le
detina pentru exercitarea activitatii de audit public intern;
m. coordoneaza sistemul de recrutare in domeniul auditului public intern, sistemul de
atestare nationala a auditorilor interni din entitatile publice, precum si sistemul de
formare profesionala continua a acestora;
n. avizeaza numirea/destituirea sefilor compartimentelor de audit public intern din
entitatile publice;
o. coopereaza cu Curtea de Conturi pentru asigurarea complementaritatii activitatilor
de audit public intern si audit public extern si a cresterii eficientei acestora,
precum si cu alte autoritati si institutii publice din Romania, cu respectarea
independentei, functiilor si cerintelor specifice fiecarei profesii;
p. coopereaza cu autoritatile si organizatiile de control financiar public din alte state,
inclusiv din Comisia Europeana.

Compartimentele de audit public intern din entitatile publice sunt structuri

functionale de baza în domeniul auditului public, care exercita efectiv functia de audit
public intern.

Compartimentul de audit public intern se organizeaza astfel:

a. conducatorul institutiei publice sau, in cazul altor entitati publice, organul de
conducere colectiva are obligatia asigurarii cadrului organizatoric si functional
necesar desfasurarii activitatii de audit public intern;
b. entitatile publice locale care coopereaza pentru asigurarea activitatii de audit
public intern utilizeaza capacitatea de audit a compartimentului care se constituie
in cadrul entitatii organizatoare sau la nivelul structurii asociative, dupa caz;
compartimentul de audit astfel constituit se organizeaza si functioneaza potrivit
prevederilor prezentei legi;
c. la entitatile publice locale care nu si-au constituit compartiment propriu de audit
intern sau nu au intrat in cooperare pentru asigurarea activitatii de audit intern,
aceasta poate fi asigurata de catre auditori interni, persoane fizice atestate, pe baza
contractelor de prestari servicii, conform prevederilor prezentei legi;
d. la institutiile publice mici, care nu sunt subordonate altor entitati publice, auditul
public intern se limiteaza la auditul de regularitate si se efectueaza de catre
compartimentele de audit public intern ale Ministerului Finantelor Publice;
e. la entitatile publice centrale ai caror conducatori sunt ordonatori principali de
credite si gestioneaza un buget de pana la 5.000.000 lei si nu au constituit un
compartiment de audit public intern, activitatea de audit este realizata de
Ministerul Finantelor Publice, prin UCAAPI, pe baza unui protocol de colaborare;
 f. conducatorul entitatii publice subordonate, respectiv aflate in coordonarea sau sub
autoritatea altei entitati publice stabileste si mentine un compartiment functional
de audit public intern, cu acordul entitatii publice superioare; daca acest acord nu
se da, auditul entitatii respective se efectueaza de catre compartimentul de audit
public intern al entitatii publice care a decis aceasta.

4.4. Desfasurarea auditului public intern

Planul de audit public intern se întocmeste anual de catre compartimentul de audit

public intern. Selectarea misiunilor de audit public intern se face în functie de
urmatoarele elemente de fundamentare:
 evaluarea riscului asociat diferitelor structuri, activitati, programe/proiecte sau
operatiuni;
 criteriile semnal/sugestiile conducatorului entitatii publice, respectiv: deficiente
constatate anterior în rapoartele de audit; deficiente constatate în procesele-verbale
încheiate în urma inspectiilor; deficiente consemnate în rapoartele Curtii de
Conturi; alte informatii si indicii referitoare la disfunctionalitati sau abateri;
aprecieri ale unor specialisti, experti etc. cu privire la structura si dinamica unor
riscuri interne sau de sistem; analiza unor trenduri pe termen lung privind unele
aspecte ale functionarii sistemului; evaluarea impactului unor modificari petrecute
în mediul în care evolueaza sistemul auditat;
 temele defalcate din planul anual al UCAAPI. Conducatorii entitatilor publice sunt
obligati sa ia toate masurile organizatorice pentru ca tematicile ordonate de
UCAAPI sa fie introduse în planul anual de audit public intern al entitatii publice,
realizate în bune conditii si raportate în termenul fixat;
 respectarea periodicitatii în auditare, cel putin o data la 3 ani;
 tipurile de audit convenabile pentru fiecare entitate subordonata;
 recomandarile Curtii de Conturi.
Proiectul planului anual de audit public intern este întocmit pâna la data de 30
noiembrie a anului precedent anului pentru care se elaboreaza.
Conducatorul entitatii publice aproba proiectul planului anual de audit public
intern pâna la 20 decembrie a anului precedent.
Planul anual de audit public intern reprezinta un document oficial. El este pastrat
în arhiva institutiei publice împreuna cu referatul de justificare în conformitate cu
prevederile Legii Arhivelor Nationale.
Proiectul planului anual de audit public intern este însotit de un referat de
justificare a modului în care sunt selectate misiunile de audit cuprinse în plan. Referatul
de justificare trebuie sa cuprinda pentru fiecare misiune de audit public intern rezultatele
analizei riscului asociat (anexa la referatul de justificare), criteriile semnal si alte
elemente de fundamentare, care au fost avute în vedere la selectarea misiunii respective.
Planul anual de audit public intern are urmatoarea structura:
 scopul actiunii de auditare;
  obiectivele actiunii de auditare;
 identificarea/descrierea activitatii/operatiunii supuse auditului public intern;
 identificarea/descrierea entitatii/entitatilor sau a structurilor organizatorice la care
se va desfasura actiunea de auditare;
 durata actiunii de auditare;
 perioada supusa auditarii;
 numarul de auditori proprii antrenati în actiunea de auditare;
 precizarea elementelor ce presupun utilizarea unor cunostinte de specialitate,
precum si a numarului de specialisti cu care urmeaza sa se încheie contracte
externe de servicii de expertiza/consultanta (daca este cazul);
 numarul de auditori care urmeaza sa fie atrasi în actiunile de audit public intern
din cadrul structurilor descentralizate.

Planul anual de audit aprobat poate, în cursul anului, sa fie actualizat daca au loc
modificari legislative sau organizatorice, care schimba gradul de semnificatie a auditarii
anumitor operatiuni, activitati sau actiuni ale sistemului sau la solicitarile organului
ierarhic superior de a introduce/înlocui/elimina unele misiuni. Actualizarea planului de
audit public intern se realizeaza prin întocmirea unui Referat de modificare a planului de
audit public intern, aprobat de conducatorul entitatii publice.
 efectueaza activitati de audit public intern pentru a evalua daca sistemele de
management financiar si control ale spitalului sunt transparente si sunt conforme
cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficienta si eficacitate;
 informeaza organul ierarhic superior despre recomandarile neînsusite de catre
conducatorul spitalului, precum si despre consecintele acestora;
 raporteaza periodic, la cererea organului ierarhic superior asupra constatarilor,
concluziilor si recomandarilor rezultate din activitatile lor de audit;
 elaboreaza raportul anual al activitatii de audit public intern;

În situatia în care în timpul misiunilor de audit public intern se constata abateri de

la regulile procedurale si metodologice, respectiv de la prevederile legale, aplicabile
structurii/activitatii/operatiunii auditate, auditorii interni trebuie sa înstiinteze
conducatorul entitatii publice si structura de inspectie sau o alta structura de control
intern stabilita de conducatorul entitatii publice, în termen de 3 zile.
În cazul identificarii unor iregularitati majore auditorul intern poate continua
misiunea sau poate sa o suspende cu acordul conducatorului entitatii care a aprobat-o,
daca din rezultatele preliminare ale verificarii se estimeaza ca, prin continuarea acesteia
nu se ating obiectivele stabilite (limitarea accesului, informatii insuficiente etc.).
De asemenea, trebuie avut în vedere faptul ca, potrivit prevederilor Legii nr.
672/2002 privind auditul public intern compartimentul de audit public intern auditeaza,
cel putin o data la 3 ani, fara a se limita la acestea, urmatoarele:
a. angajamentele bugetare si legale din care deriva direct sau indirect obligatii de
plata, inclusiv din fondurile comunitare;
 b. platile asumate prin angajamente bugetare si legale, inclusiv din fondurile
comunitare;
c. vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al
statului ori al unitatilor administrativ-teritoriale;
d. concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului ori al
unitatilor administrativ-teritoriale;
e. constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare si stabilire a
titlurilor de creanta, precum si a facilitatilor acordate la încasarea acestora;
f. alocarea creditelor bugetare;
g. sistemul contabil si fiabilitatea acestuia;
h. sistemul de luare a deciziilor;
i. sistemele de conducere si control, precum si riscurile asociate unor astfel de
sisteme;
j. sistemele informatice.

4.5. Auditorii interni

Auditorii interni care sunt funcţionari publici sunt recrutaţi, se supun regimului
juridic privind incompatibilităţile, au drepturi şi obligaţii, în conformitate cu prevederile
Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi cu prevederile Legii 672/2002.

Numirea sau revocarea auditorilor interni se face de către conducătorul entităţii

publice, respectiv de către organul colectiv de conducere, cu avizul conducătorului
compartimentului de audit public intern.
Cadrul general de competenţe profesionale ale auditorilor interni din sectorul
public acoperă, potrivit standardului ocupaţional aprobat pentru această ocupaţie, cel
puţin următoarele domenii:
a) audit intern;
b) managementul riscului, controlul intern şi guvernantă;
c) management;
d) contabilitate;
e) finanţe publice;
f) tehnologia informaţiei;
g) drept.

Recunoaşterea competenţelor profesionale dobândite de auditorul intern se

realizează pe baza:
1. corespondenţei disciplinelor înscrise în foile matricole, aferente studiilor
universitare, postuniversitare şi în certificatele de absolvire cu recunoaştere
naţională, acordate în condiţiile legii, cu domeniile din cadrul general de
competenţe profesionale;
 2. pentru domeniile care nu se regăsesc în cadrul foilor matricole sau în echivalent,
auditorul intern trebuie să îşi completeze pregătirea profesională prin programe
organizate de instituţii autorizate, finalizate prin diplome sau certificate de
absolvire cu recunoaştere naţională.

Auditorii interni trebuie să îşi îndeplinească atribuţiile în mod obiectiv şi

independent, cu profesionalism şi integritate, conform prevederilor prezentei legi şi
potrivit normelor şi procedurilor specifice activităţii de audit public intern.
Pentru acţiunile lor, întreprinse cu bună-credinţă în exerciţiul atribuţiilor şi în
limita acestora, auditorii interni nu pot fi sancţionaţi sau trecuţi în altă funcţie.
Auditorii interni nu vor divulga nici un fel de date, fapte sau situaţii pe care le-au
constatat în cursul ori în legătură cu îndeplinirea misiunilor de audit public intern.
Auditorii interni sunt responsabili de protecţia documentelor referitoare la auditul
public intern desfăşurat la o entitate publică.
Răspunderea pentru măsurile luate în urma analizării recomandărilor prezentate în
rapoartele de audit aparţine conducerii entităţii publice.
Auditorii interni trebuie să respecte prevederile Codului privind conduita etică a
auditorului intern.

Diferențe și asemanari intre auditul intern / auditul public intern/ control intern

Criterii Audit public Audit intern Control intern

intern
1) Integrat entităţii Integrat Integrat entităţii publice
publice societăţii
Statut comerciale sau
poate fi o firmă
specializată
externă
2) Organizat la cel Organizat la cel Organizat la fiecare nivel al
Poziţiona- mai înalt nivel mai înalt nivel conducerii.
rea funcţiei
3) Evaluarea Supravegherea Elaborează politici, norme şi
sistemului de gestiunii proceduri pentru buna funcţionare
Obiective control intern şi societăţii şi a entităţilor şi eliminarea riscurilor
asigurarea dată verificarea dacă
conducerii entităţii situaţiile
că acesta financiare sunt
 funcţionează. legal întocmite
Semnalează
disfuncţionalităţile Evaluează şi
apărute la face
controlul intern recomandări
pentru
îmbunătăţirea
guvernanţei
4) Conducerea Acţionarii, CA, Conducerea entităţii de la toate
entităţii de la toate salariaţii, nivelele
Beneficiari nivelele directorii.
5) Are linie proprie Adunării Raportează şefului ierarhic şi nu la
de raportare generale sau cel mai înalt nivel al conducerii
Cui nivelului celui mai Consiliului de
raportează înalt al conducerii administraţie
6) Face constatări, Verifică Face constatări, stabileşte
emite recomandări sesizările făcute răspunderi şi urmăreşte
Măsuri şi concluzii de către valorificarea constatărilor
întreprinse cuprinse într-un acţionari, emite
raport, care recomandări;
trebuie aprobat de Întocmeşte
conducerea rapoarte de
entităţii audit intern
privind
gestiunea
societăţii
7) Are o metodologie Are o Nu are o metodologie specifică, ci
clar stabilită, metodologie se bazează pe respectarea
Metodologia specifică, care clar stabilită, prevederilor legale sau proprii
utilizată vizează evaluarea specifică, care
riscurilor şi vizează
adăugarea de evaluarea
valoare riscurilor şi
adăugarea de
valoare
 Bibliografie

 Ana-Maria Paşcu-Rolul auditului intern în optimizarea guvernanţei corporative,

curs Universitatea ”Vasile Goldiş” Arad,2011 ;
 Ovidiu Constantin Bunget -Introducere în AUDITUL FINANCIAR –
CONTABIL al situațiilor anuale, Editura Mirton Timisoara 2010;
 Ionel Bostan, Veronica Grosu -Rolul auditului intern în optimizarea guvernanţei
corporatiste la nivelul grupurilor de întreprinderi, Economie teoretică şi aplicată
VolumulXVII (2010), Suceava;
 Felicia Cornelia Macarie, Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative 2
(22)/2008, pp. 34-43
 Legea nr. 672/2002
 [Link]
 [Link]