Comicul numelor în opera Erasmo – A doua fotografie cu oameni mici

Deși personajele sunt copii, numele pe care le poartă creează note comice.
Straja Pârvan Popescu sugerează imaginea unui vlăjgan bun de pus ca paznic în
lupta pe care o imaginează autorul – președinte al Republicii, deoarece sufixul „-an” este
foosit în formarea augmentativelor (spre deosebire de Pârvu). Mai sunt și alte nume
construite cu același sufix: Crișan, Chiran, sugerând, de asemena, băieți mai mari.
Comandantul Capitalei se numește Valerică Bolovăneanu. Cuvântul „bolovan”,
regionalizat „bolohan”, care înseamnă piatră voluminoasă și grea, este adresat adesea cu
sens peiorativ (depreciativ) unei persoane greoaie în mișcare (datorită dimensiunilor) sau
greoaie în gândire (datorită intelectului slab dezvoltat). Faptul că autorul își numește
comandantul Capitalei prin sufixarea tipic românească „-eanu” (a doua ca pondere în
totalul sufixelor pentru crearea numelor, după „-escu”) a cuvântului „bolovan”, denotă că
acesta era un copil grăsuț, poate chiar obez, sau unul mai „încuiat”.
Numele „Chiran” poate proveni de la denumirea unei buruieni cu largă răspândire
și greu de combătut, pirul, care în limbajul regional din Moldova și nu numai este
pronunțat „chir”. Chiran sugerează viclenia și perseverența, asemeni rădăcinilor parazite
ale pirului, care se extind și străpung tot ce întâlnesc în cale. Personajul își urmărește
interesele cu orice chip, folosindu-se de mijloace diverse, pe orice cale. Chiran aderă la
neutralitate, nu înainte însă de a fi furat secretele militare și muniția, cu toate că fusese
pătit în avans. Acesta era probabil primul pas în drumul către conducere, post spre care
probabil țintea.
Oncescu Alexandru, chemat la raport, pare să fie indiferent la problema apărută
(executând doar ordine), dar se simte în impertinența cu care răspunde o oarecare
adeziune (era solidar, era de partea lui ---asta nu scrii!!!) la acțiunea lui Chiran. Faptul
că susține și transmite opinia lui Chiran despre Bolovăneanu numindu-l palavragiu, deși
acesta era de față, se pare că face parte din planul de trădare pus la cale de toți copiii. Ca
mesager al doleanțelor lui Chiran, îl vedem pe Oncescu un lingușitor și un oportunist
(dându-se de partea celui pe care îl întrezărește victorios). Numele Oncescu face trimitere
la adjectivul „onctuos” = uleios, unsuros, („uns cu toate alifiile”), cu sens figurat
însemnând „mieros, insinuant”, autorul derivându-l, de asemenea, cu tradiționalul
„-escu”, la fel ca și pe Popescu, Pavelescu, Rădulescu, Demetrescu.
Hector Bosoancă este un nume comic în primul rând prin asocierea prenumelui
„Hector”, de origine franceză, cu aparent românescul „Bosoancă”, nume de familie ce ne
duce cu gândul la popularul „boșoalcă”= gâlcă, umflătură. Pe de altă parte, veleitățile de
conducător pot fi sugerate de rădăcina numelui de familie „bos” (provenit din englezescul
„boss” – care înseamnă supraveghetor la o întreprindere în S.U.A., iar figurat chiar șef,
conducător), românizat cu sufixul „-oancă”.
Titișor este fratele autorului, având numeroase funcții în Republică: mareșalul
armatei, ministru de externe și președinte al Băncii Naționale. Diminutivul alintat
„Titișor” confirmă faptul că este mic ca vârstă, iar „sarcinile Republicii” par din start cam
grele pentru „umerii” lui, semn că nepotismul (promovarea rudelor și prietenilor în
funcții, uzând de autoritatea personală ---asta nu scrii!!!) își făcuse loc și în jocul
inocent al copiilor. Acesta reprezintă o altă sursă a comicului.
Numele Jean Băilă stârnește zâmbete, ducându-ne cu gândul la numele lui
Creangă din „Povestea lui Harap-Alb”, toate create cu sufixul „-ilă” (Flămânzilă, Setilă,
Ochilă, Gerilă, Păsări-Lăți-Lungilă), personaje exponențiale pentru o întreagă categorie
(reprezentanți ai mâncăcioșilor, bețivilor etc.). Băilă ar putea fi o ironie pentru un copil
nespălat.
Balaban și Șotângeanu sugerează deficiențe fizice (lipsa echilibrului – verbul „a
se bălăbăni” sau o infirmitate – adjectivul „șotâng” însemnând încovoiat, strâmb sau
șchiop – cu variațiile de la o regiune la alta „șontâc”, „șchiopârc”.)
„Drăguț Demetrescu” este haios mai ales prin inversiunea între prenume și
numele de familie, inversiune dedusă din sintagma „madam Drăguț”, comică prin
asocierea femininului franțuzit „madam” cu masculinul – la origine – „Drăguț”. De
asemenea, prenumele Demetrescu este insolit (are un caracter neobișnuit), sufixul „-escu”
fiind îndeobște cunoscut ca un sufix al numelor de familie.
Faptul că Mircea Horia Simionescu este el însuși autor al unui „Dicționar
onomastic” apărut la Editura Humanitas în 2011, ne face să credem că niciun nume din
cele întâlnite în operă nu a fost ales la întâmplare, autorul fiind un adevărat cunoscător în
domeniu.