INTERJECŢIA
Interjecţia este o parte de vorbire neflexibilă care exprimă senzaţii, stări sufleteşti, manifestări
de voinţă ale vorbitorului sau imită sunete şi zgomote din natură.
Clasificarea interjecţiilor
1. După structură şi din punctul de vedere al originii lor, interjecţiile se grupează în următoarele
clase:
Interjecţii primare (simple): ah!, aoleu!, of!, vai!, bre!, poc!, bravo!, halal!, adio! etc.
Interjecţţii compuse: cioc-boc!, hodoronc-tronc!, tic-tac!, trosc-pleosc!, tura-vura! etc.
Interjecţii formate din alte părţi de vorbire sau din grupuri de cuvinte: Doamne!, poftim!, ca
să vezi!, doamne fereşte!, ajutor! etc.
2. După semnificaţia lor, interjecţiile sunt de trei feluri:
Interjecţii cu valoare emotivă (exprimă senzaţii sau sentimente): a!, ah!, aoleu!, aş!, brr!,
bravo!, ehe!, halal!, hm!, oho!, of!, poftim!, ura!, vai!, zău! etc.
Interjecţii care exprimă un act de voinţă sau servesc ca mijloc de adresare: ajutor!, aho!,
alo!, bre!, cea!, cuţu-cuţu!, haide!, hăis!, ho!, iată!, măi!, pst!, ptru!, pui-pui!, stop!, zât!
etc.
Interjecţiile imitative sau onomatopeele (reprezintă reproducerea aproximativă a sunetelor
din natură): bang!, boc!, bâldâbâc!, buf!, cirip!, cucu!, gogâlţ!, ham!, pleosc!, trosc! etc.
Exerciţii
Întrebuinţarea interjecţiilor
Dopă rolul lor, se disting următoarele tipuri de interjecţii.
1. Interjecţii care alcătuiesc alcătuiesc propoziţii neanalizabile: Vai, mă doare! Ura, am învins!
Sfinte Dumnezeule, ce-ai păţit?
2. Interjecţie care îndeplinesc funcţia unei părţi de propoziţie:
predicat: Nai la culcare! El atunci trosc! una la ceafă!
Nume predicativ: Era vai de capul lor!
Complement circumstanţial Bătea cioc! cioc! la fereastră.
de mod:
Complement instrumental: Avea o haină căptuşită cu aoleu!
Exerciţii