Creşterea rădăcinilor.

Consideraţii generale

Structura radacinii. La radacina se disting o structura primara si una secundara.

Structura primara a radacinii. Se intâlne[te in zona pilifera.
Stratul cel mai exterior este rizoderma, care prezinta peri absorbanti; celulele
acestui strat se distrug odata cu perii absorbanti. Sub rizoderma urmeaza scoarta,
formata dintr-un parenchim, ultimul strat al scoartei fiind endodermul. Urmeaza
cilindrul central, delimitat la exterior de periciclu, alcatuit, din 2-3 rânduri de
celule. Sub el se gasesc fasciculele conducatoare de lemn si liber dispuse altern.
Maduva este redusa.

Structura secundara. O radacina de 2-3 ani, in sectiune transversala, prezinta la

exterior un suber, cu rol de aparare, care este format din mai multe rânduri de
celule turtite si are din loc in loc lenticele.
Acest suber ia nastere din diviziunile felogenului, care provine din stratul exterior
al periciclului. Prin aparitia suberului, scoarta primara este izolata si se exfoliaza.
Din felogen, paralel cu suberul, ia nastere si felodermul, format din parenchim. in
cilindrul central cambiul este la inceput sinuos.

Totalitatea radacinilor unui pom formeaza sistemul radicular. Acesta indeplineste

o serie de functii esentiale pentru viata plantei. Astfel, fixeaza planta in pamânt,
absoarbe apa cu sarurile minerale din sol si asigura legatura fiziologica cu
ciupercile si bacteriile din rizosfera. In radacini se depoziteaza o cantitate
apreciabila din substantele de rezerva, care, in urma hidrolizei, contribuie la
inceperea vegetatiei in primavara. Radacinile unor plante pomicole pot regenera
intreaga planta, insusire pe care se bazeaza inmultirea unor specii pomicole (mar,
par, gutui, prun, visin etc.) prin drajoni si butasi de radacina.

Tipuri de radacini: La pomii si arbustii fructiferi se intâlnesc trei feluri de radacini:

a) de origine embrionara, la pomi obtinuti din seminte si la cei altoiti pe portaltoi
generativi;
b) de origine adventiva, la pomii si arbustii inmultiti pe cale vegetativa;
c) de origine adventiva, care insa apar din lastari aflati pe radacina, cum este cazul
la unele soiuri de visin si prun, la zmeur etc.
Dupa directia de crestere in sol, radacinile pot fi orizontale si verticale.
 Radacinile orizontale au o directie de crestere aproape paralela
cu suprafata solului, fiind raspândite in straturile superioare ale acestuia,
unde procesele microbiologice sunt mai intense si se acumuleaza
mai multe substante hranitoare, cu care aceste radacini aprovizioneaza
pomul.
 Radacinile verticale cresc drept in jos si ajung pâna la straturile mai adânci
ale solului si subsolului, servind mai mult pentru fixarea pomului in sol,
absorbtia apei si a unor microelemente din orizonturile adânci, unde in
perioadele de seceta cresterea radacinilor active se prelungeste mai mult
decât la ramificatiile situate mai la suprafata.

Dupa dimensiuni, radacinile pot fi grupate an radacini de schelet, semischelet si

fibroase.
Radacinile de schelet si semischelet sunt lungi de la 30 cm pâna la 3-4 m si chiar
mai mult si groase pâna la câtiva centimetri, alteori pâna la 10-15 cm (la nuc). Ele
fixeaza pomul in pamânt si ii asigura stabilitatea. La plantele inmul]ite prin
seminte, de cele mai multe ori exista o radacina principala (pivotul) sI numeroase
radacini secundare de ordinul I, II, III si IV, mult ramificate.

Radacinile fibroase sau de garnisire au lungimea de la 2-3 mm pâna la 3-4 cm si

groase pâna la 3 mm, sunt radacinile laterale de ordinele III, IV, care imbraca pe
toata lungimea lor radacinile de schelet si semischelet.

Radacinile de garnisire se impart, la rândul lor, dupa structura

morfologica si anatomica si dupa functiile pe care le indeplinesc in:
a) radacini axiale, groase si lungi pâna la 10-25 mm, care au structura
primara, sunt de culoare alba si prezinta tesuturi meristematice bine
dezvoltate. Ele au rolul principal de a patrunde in spatii noi de sol,
cresc repede si formeaza ramificatii laterale care pot indeplini si functia
de absorbtie

b) radacini active sau absorbante, lungi de obicei de la 0,1 pâna la 4 mm

si groase de 0,3-1 mm, care au, de asemenea, structura primara, sunt
de culoare alba si pot avea micoriza. Functia lor principala este
absorbtia apei si a sarurilor minerale din sol, eventual si sintetizarea lor
in compusi organici

c) radacini intermediare, de culoare bruna-deschis, uneori brun`

violacee, care provin, in majoritatea cazurilor, din radacini absorbante
imbatrânite si mai putin din radacini axiale. Ele au o durata de
activitate scurta, de numai 10-15 zile, dupa care se atrofiaza si pier.
Prezenta lor arata ca sistemul radicular al plantei respective a avut o
retea bogata de radacini active cu 10-20 zile in urma.

d) radacini conducatoare, de culoare bruna-inchis sau bruna- deschis,

care provin, de obicei, din radacinile axiale; ele se prelungesc si se
ingroasa din an in an formând cu timpul radacinile de semischelet si
schelet.

Perii absorbanti sunt cresteri ale celulelor rizodermei din zona

absorbanta a radacinii, ca atare contin citoplasma si nucleu. Membrana
perisorilor absorbanti este foarte subtire, ceea ce le permite sa
absoarba cu usurinta apa din sol

Micoriza este o asociatie simbiotica intre ciuperca si radacinile active

ale pomilor. Ea se formeaza numai in conditii optime de umiditate

Micoriza este considerata ca folositoare in actiunea simbiotica cu

radacinile active. Se intâlneste la semintoase (gutui, par, mar),
sâmburoase (visin, prun), nucifere (alun, migdal, nuc, castan), plantele
subtropicale (hurmaua orientala, citrusi) si la toti arbustii. La mar, par,
alun, visin, prun si arbusti se intâlneste in acelasi timp si micoriza si perii
absorbanti.