Subiect 3

Protocolul codifică şi introduce în practică regulile care guvernează ceremonialul, prin

care se înțelege respectarea strictă a anumitor formalităţi. Protocolul garantează egalitatea în
drepturi a naţiunilor, permiţând fiecăreia din ele să-şi exercite aceste drepturi. Astfel se impune
curtoazia, care guvernează raporturile dintre oameni, ca persoane fizice şi raporturile dintre
reprezentaţii statelor, ca persoane oficiale. Protocolul guvernează negocierea, încheierea şi
intrarea în vigoarea a actelor internaţionale, determinând locul fiecăruia conform ierarhiei pol şi
administrative, totodată asigură posibilităţile de a se folosi de prerogativele, privilegiile şi
imunităţile de care au dreptul să beneficieze. Normele protocolare se mai afirmă şi ca
generatoare de mesaje dar şi ca elemente de recepţie a informaţiei. Rolul protocolul reiese din
faptul că in mediile actuale orice putere politică cu caracter democratic exercitată de un grup de
persoane în numele tuturor face din protocol un element de comunicare între liderii pol şi mase,
el întăreşte ordinea necesară funcţionării normale a instituţiilor statului şi asigură viabilitatea lor.
Politologii consideră că protocolul este imaginea plastică a puterii. Neaplicarea normelor de
protocol în circumstanţe concrete se poate solda cu consecinţe negative asupra obiectivelor
propuse. Protocolul pune problema regulilor care determină ordinea de precădere între diplomaţii
acreditaţi în ţara respectivă; rezolvă situaţiile de conflict care apar în legătură cu nerespectarea
drepturilor şi imunităţilor lor; impune reguli de etichetă şi comportament; indică ţinuta
vestimentară; aprobă şi modelele privind corespondenţa oficială şi personală etc.. Regulile de
protocol sunt destinate întreţinerii relaţiilor normale între state şi reprezentanţele lor în străinătate
şi respectarea regulilor de protocol este obligatorie pt reprezentanţii diplomatici şi orice încălcare
sau abatere de la „codul local protocolar” poate fi calificată ca intenţionată, ce duce inevitabil la
înrăutăţirea relaţiilor dintre state.

Funcţiile protocolului diplomatic. Funcţiile concrete ale protocolului diplomatic, aşa cum
rezultă ele din literatura de specialitate, sunt: reprezentarea, comunicarea, armonizarea socială,
obligativitatea. Funcţia de reprezentare a protocolului diplomatic se manifestă la diverse
ceremonii publice. Ca element de reprezentare, protocolul este omniprezent în timpul vizitelor
oficiale ale şefilor de state, în cadrul audienţelor acordate înalţilor demnitari de stat,
internaţionali şi şefilor misiunilor diplomatice, precum şi în organizaţiile internaţionale cum este
Organizaţia Naţiunilor Unite/ONU, cele regionale şi subregionale, precum Consiliul Europei,
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord/NATO, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare
în Europa/OSCE, Organizaţia Statelor Americane/OSA, Asociaţia Naţiunilor Asiei de Sud-Est/
ANASE, Organizaţia Unităţii Africane/OUA ş.a. În contextul ceremoniilor proprii organizaţiilor
internaţionale este stabilită o anumită ordine de precădere, potrivit cu reglementările
internaţionale în vigoare, apelând la atribute protocolare de reprezentare – drapel, stema etc. –
care exprimă identitatea naţională şi politică proprie care face deosebirea dintre membrii
comunităţii internaţionale. În aceeaşi măsură, funcţia de reprezentare a protocolului diplomatic
este imprimată la marile sărbători naţionale (Ziua Naţională, Ziua Independenţei, Ziua
constituirii statului, diverse aniversări şi evenimente semnificative din viaţa naţiunilor etc.) care
se desfăşoară în baza unor ritualuri politice cu participarea nemijlocită a oamenilor şi care
reflectă poziţionarea naţiunilor într-un moment sau altul al istoriei lor, precum şi cu prilejul altor
festivităţi şi omagieri mai puţin semnificative. Efectele protocolului la aceste manifestări este
mare datorită reflectării normelor sale asupra ordinii ierarhice a participanţilor, amplasării
simbolurilor şi aplicării obiceiurilor şi tradiţiilor naţionale, ceea ce contribuie la crearea unei
imagini plastice a puterii politice şi la exprimarea ponderii ei. Funcţia de comunicare relevă
semnificaţia protocolului în societate. Comunicarea între naţiuni şi persoane este, în egală
măsură, o dorinţă şi o necesitate universală. Întrucât comunicarea se realizează într-un anumit
mediu, protocolul devine, în acest sens, generator de mesaje, element de receptare a informaţiei
şi de materializare a ei. Orice putere politică democratică, exercitată de un grup de persoane în
numele tuturor face din protocol un mijloc de comunicare între liderii politici şi populaţie, între
conducători şi conduşi, întăreşte ordinea necesară funcţionaării normale a instituţiilor statului şi
asigură, într-un anumit mod, viabilitatea lor. Statul, prin mesajul purtat de protocol, oferă o
delimitare ierarhică a instituţiilor sale politice şi nonpolitice, să fundamenteze spiritul de
apartenenţă a cetăţenilor săi la o anumită categorie socială în cadrul frontierelor naţionale, iar în
plan internaţional – să comunice cu alte state, atât unul cu altul, cât şi în limitele organizaţiilor
internaţionale. Funcţia protocolului de armonizare socială, cu tangenţe în viaţa politică,
formează o atmosferă de respect între guvernanţi şi guvernaţi, în baza normelor existente, prin
exercitarea acestei funcţii se evită stările de conflict şi se asigură armonia în societate. O armonie
socială se obţine graţie implementării normelor de protocol prin ordinea pe care acestea o
imprimă activităţilor oficiale, îndepărtând pericolul unor dezordini, îndeosebi dacă se ia în
consideraţie participarea la aceste activităţi a reprezentanţilor diferitelor state, medii, regiuni şi
continente. Buna desfăşurare a ceremoniilor publice – politice, culturale, academice, religioase –
trebuie privită prin prisma ordinii şi respectării uzanţelor şi obiceiurilor existente. Aşadar,
asigurând armonia, protocolul va ţine într-adevăr seama de factorii umani specifici, nu numai la
festivităţile de amploare, ci şi la cele restrânse, îndeosebi la activităţile cu caracter politic, unde
se va respecta cu stricteţe echilibrele adesea fragile inerente unui anumit mediu. În ceea ce
priveşte funcţia de obligativitate, se poate afirma că ea este tot atât de importantă preum
celelalte funcţii menţionate anterior, întrucât în lipsa aplicării normelor de protocol în
circumstanţe concrete, poate avea consecinţe negative în stare să afecteze atât la macronivel –
state, sisteme politice, organisme internaţionale, cât şi la micronivel – instituţii, asociaţii civile,
academice, religioase etc., ansamblul colectivităţii şi imaginea acesteia, calitatea ceremoniilor
programate, obiectivele pe care şi le propune protocolul în general. De aceea organizarea,
respectarea ordinii de precădere, desfăşurarea tuturor tipurilor de activităţi – oficiale, neoficiale,
private – poate fi asigurată din timp prin îndeplinirea riguroasă a normelor protocolare – condiţie
fără de care orice act politic, ceremonie, manifestare culturală sau de alt gen sunt sortite eşecului.