FACULTATEA DE CONSTRUCTII

REFERAT LA RCSL

ANALIZA CAUZELOR DEGRADĂRII ELEMENTELOR STRUCTURALE DIN LEMN ALE

CLĂDIRILOR

SOLUŢII DE PREVENIRE ŞI REABILITARE A ACESTORA

 INTRODUCERE

Multe clădiri şi în special clădirile istorice, de patrimoniu, au părţile structurale ale

acoperişurilor şi nu numai, din lemn. După o perioadă îndelungată de exploatare, uneori câteva
sute de ani, elementele din lemn sunt slăbite chiar dacă nu au avut contact direct cu umezeala
sau insectele xilofage. Similar, dar în urma unor procese mai rapide, în structurile expuse direct
atmosferei degradările pot apare după 50 de ani sau chiar mai puţin Astăzi, există materiale noi
şi metode de protecţie şi conservare a structurilor din lemn. O atenţie deosebită trebuie acordată
modului în care s-au asigurat şi se respectă condiţiile normale de exploatare (prevăzute în
proiect), atât în ceea ce priveşte încărcările cât şi în ceea ce priveşte umiditatea şi temperatura
mediului ambiant, cu menţiunea că respectarea acestor condiţii nu exclude apariţia unor defecte
ale structurii în exploatare. În unele cazuri degradările produse se datorează deplasării
incărcării – de exemplu, în cazul acoperişurilor pot interveni în perioada de iarnă situaţii cand
aglomerări sau alunecări ale straturilor de zăpadă pot conduce la supraîncărcarea structurii, cu
consecinţe asupra rezistenţei si siguranţei în exploatare a acesteia şi apariţiei unor deformaţii
peste valoarea celor admisibile (impunând curăţirea zăpezii).
 CAUZELE DEGRADARII ELEMENTELOR DE CONSTRUCTIE DIN LEMN

[Link] construcţiilor din lemn

- Principalele probleme care trebuie urmărite pe parcursul exploatării construcţiilor din lemn
sunt:
- apariţia crăpăturilor datorită fenomenului de contragere şi umflare;
- fenomenele de putrezire;
- atacul insectelor xilofage;
- deformaţii excesive şi slăbirea elementelor de îmbinare;
- comportarea la temperaturi ridicate şi la foc;
- comportarea la acţiunea agenţilor chimici.

-Urmărirea comportării elementelor structurii se impune cu acurateţe in primii ani de

exploatare. În această perioadă sunt necesare cel puţin două verificări anuale:
 primavara, pentru a putea observa eventualele degradări produse de încărcarea
excesivă cu zapadă şi umezirea structurii, pentru stabilirea măsurilor de remediere care
se impun;
 toamna, pentru a putea constata efectele produse de uscarea lemnului pe timpul verii
(apariţia crăpăturilor).
- Urmărirea comportării structurii pe parcursul cîtorva cicluri primăvară-toamnă în primii ani
de exploatare a construcţiei se face prin măsurarea deformaţiilor elastice şi remanente.
- Comparând deformaţiile înregistrate cu cele admisibile se pot formula concluzii cu privire la
condiţiile de exploatare ale elementelor de rezistenţă ale construcţiei şi a structurii în ansamblu.
Dacă valorile măsurate ale săgeţilor depăşesc valorile normate medii (raportul f/Lef > f/Lmed),
se trece la determinarea solicitărilor conform încărcărilor efective şi secţiunilor nete efective, în
grupările de încărcări cele mai defavorabile.
În funcţie de rezultatele obţinute, se stabilesc condiţiile în care elementele structurale pot
rămîne în exploatare şi măsurile constructive de reparare sau consolidare care se impun. În
unele situaţii este necesar a se înlocui elementul de construcţie deteriorat O atenţie deosebită se
va acorda stabilirii cauzelor şi naturii degradărilor, în special a elementelor întinse, încovoiate
şi a îmbinărilor. Se va verifica respectarea condiţiilor de calitate a materialelor utilizate. În
primii ani de exploatare, uscarea bruscă a lemnului, mai ales dacă acesta nu a fost uscat sau
condiţionat înainte de a fi pus în opera, determină apariţia unor crăpături cu dimensiuni
apreciabile care pot conduce la diminuarea capacităţii portante şi a rigidităţii elementului
structural, cu urmări grave în cazul în care aceste defecte apar în zone periculoase (zona cu
moment maxim,etc.). Mai mult, o dată cu acestea se deschide drum pătrunderii insectelor,
acumulării apei, cu efecte defavorabile deosebite. O atenţie specială trebuie acordată sistemului
de contravântuiri care asigură stabilitatea elementelor structurale. Se vor urmări, de asemenea,
eventualele abateri de la planeitate a elementelor comprimate (tălpile superioare ale fermelor,
stâlpii etc.), ca urmare a apariţiei flambajului. În cazul constatarii unor astfel de deficiente, se
vor lua măsuri adecvate pentru corectarea şi eliminarea consecinţelor acestor defecte.

2. Uscarea (contragerea) excesivă

- Punctul de echilibru este starea obişnuită de umiditate a lemnului în condiţii climaterice

specifice unei ţări sau unei zone climatice.
- Din cauza anizotropiei lemnului, contragerea şi umflarea nu sunt uniforme şi variază în
funcţie de direcţiile caracteristice ale secţiunii transversale:
- axială – cca. 1%;
- radială – cca. 5-6%;
- tangenţială – cca. 10-12%.
- Apariţia unor crăpături sau plesnituri din această cauză nu afectează, în general, rezistenţa
structurii deoarece aceste defecte sunt previzibile şi au fost luate în considerare la evaluarea
eforturilor admisibile (de calcul). Lemnul uscat natural suferă, în general, fenomenul de
contragere şi după ce a fost asamblat, deoarece el continuă să se usuce.

3. Putrezirea

- Putrezirea provine din acţiunea unor tipuri de ciuperci care se hrănesc cu lemn şi care
provoacă alterarea structurii celulare a materialului.
- Ciupercile inferioare nu afectează rezistenţa lemnului. Ele produc doar defecte de culoare (de
exemplu inima roşie la fag sau albăstreala la răşinoase). Ciupercile superioare pot ataca, în
funcţie de specie, lignina (putregaiul alb, care atacă arborii în picioare), lemnul atacat crăpând
după conturul inelelor anuale, al razelor medulare şi al fibrelor, desfăcându-se în lamele; aceste
ciuperci sunt ciuperci parazite, de pădure. Alte ciuperci superioare atacă celuloza (de ex.
putregaiul roşu, care atacă arbori doborâţi), sunt ciuperci saprofite şi se numesc ciuperci de
depozit sau ciuperci de casă.
- Viteza de putrezire depinde de tipul ciupercii, de climat, de condiţiile de utilizare a
construcţiei şi de natura lemnului folosit. Pentru a se dezvolta ciupercile au nevoie de
umiditate, aer, temperatură adecvată şi hrană. În lipsa uneia din aceste condiţii, dezvoltarea lor
încetează, dar sporii pot redeveni activi imediat ce condiţiile devin propice dezvoltării. Cele
mai periculoase ciuperci care provoacă putrezirea materialului lemnos de construcţii sunt
buretele de casă (Merulius lacrymans) şi buretele alb de casă (Poliporus vaporarius) care atacă
părţile ascunse ale lemnului. Suprimarea umidităţii, prin evitarea condensului, umezirii datorită
unor infiltraţii de apă, etc., previne dezvoltarea ciupercilor. Lemnul care conţine max. 20%
umiditate (cazul lemnului uscat în aer liber) este la adăpost de efectele distructive ale
ciupercilor. Apa în exces favorizează însă dezvoltarea acestora până când procentul de
umiditate scade, când acţiunea ciupercilor este din nou întreruptă. Se va da o atenţie specială
zonelor de reazem a elementelor structurale din lemn, (în special grinzi sau stâlpi) rezemate sau
încastrate în elemente de închidere sau fundaţii, în locaşuri închise, neventilate (cornişe, dolii,
capete de grinzi de planşee, podini de planşee oarbe, diverse îmbinări etc.). Toate suprafeţele de
contact lemn-zidărie, lemn-lemn, lemn-beton trebuie să fie aerisite şi să se poată usca. Se vor
evita legături de asamblare în apropierea solului sau nivelului apei. Astfel, în activitatea de
proiectare, execuţie şi exploatare trebuie luate măsurile adecvate prevenirii procesului de
putrezire a elementelor structurale şi nestructurale din lemn. Dacă totuşi acestea s-au produs, se
va efectua o inventariere atentă a acestora, a amplorii fenomenului, a tipului de ciupercă, a
cauzelor apariţiei fenomenului, stabilindu-se, după caz, măsuri de remediere a defecţiunilor
constatate.
 4. Acţiunea insectelor şi altor vietăţi

- Unele specii de coleoptere, furnici şi chiar unele insecte de tâmplărie atacă şi degradează
lemnul căutând adăpost în galeriile pe care le sapă, reducând într-o oarecare măsură rezistenţa
elementelor structurale. Alte specii de coleoptere xilofage atacă chiar şi inima lemnului, cu
consecinţe foarte grave.
- În apa de mare lemnul este atacat de moluşte şi crustacee. Constatarea existenţei unui atac din
partea insectelor asupra elementelor structurale sau nestructurale ale construcţiilor din lemn,
impune identificarea agresorului, a pagubelor produse, a efectelor agresiunii şi a măsurilor
adecvate de tratament.

5. Deformaţiile excesive şi slăbirea îmbinărilor

- Deformaţiile excesive sunt deosebit de periculoase în special pentru că ele conduc la o

distribuţie a eforturilor cu totul diferită de cea presupusă pe baza ipotezelor de calcul. Un alt
fenomen periculos este slăbirea îmbinărilor, impunându-se în primii ani de exploatare
strângerea pieselor (buloanelor) de îmbinare. Legăturile elementelor din lemn ca şi cele ale
elementelor din oţel sunt calculate pentru o presiune efectivă bine definită între bulon şi lemn,
contându-se pe situaţia în care piesele din lemn asamblate sunt în contact. Slăbirea şi jocul
legăturilor poate conduce la strivirea lemnului, la eforturi secundare locale excesive. Slăbirea
legăturilor poate însă avea efecte dezastruoase atunci când structura este supusă şocurilor,
deoarece sarcinile sunt concentrate pe elemente izolate în loc să fie preluate de ansamblul
structurii.

6. Comportarea lemnului la agenţi chimici

- În condiţii obişnuite lemnul rezistă bine la agenţi chimici. Celuloza, predominantă în

compoziţia lemnului, este insolubilă în apă, eter, acetonă, alcool s.a. Acizii minerali (acidul
sulfuric, azotic, clorhidric) carbonizează însă celuloza. Acizii organici au o acţiune mai slabă.
Bazele concentrate umflă celuloza. Substanţele alcaline dizolvă lignina. Cromul, bromul, alţi
oxidanţi, actionează asupra ligninei şi celulozei, reducând rezistenţele mecanice ale lemnului.
Sărurile antiseptice sau ignifuge introduse prin impregnare reduc rezistenţele lemnului, mai ales
la solicitări dinamice.
 7. Comportarea lemnului la temperaturi ridicate şi la foc
- Sub influenţa unei temperaturi mai mari de 105oC, lemnul începe să se descompună în mod
progresiv, degajând gaze inflamabile (hidrogen, metan, etan). În prezenţa aerului, sub acţiunea
flăcării directe, lemnul începe să ardă.
- Procesul se desfăşoară astfel:
- la o temperatură de 225-250oC se atinge punctul de inflamabilitate când au loc mici
explozii ale gazelor de ardere formate prin descompunerea termică a lemnului;
- la o temperatură de 260-290oC se formează o flacără continuă. În absenţa flăcării directe,
la temperatura de 330-470oC, se produce autoaprinderea lemnului.
- Aceste puncte caracteristice ale comportării lemnului la foc diferă de la o specie la alta,
inflamabilitatea şi viteza de ardere fiind cu atât mai mare cu cât densitatea este mai mică.
Lemnul nu poate fi făcut incombustibil, dar poate fi făcut prin măsuri adecvate greu
combustibil.

REABILITAREA CONSTRUCTIILOR DIN LEMN

Reabilitarea unui element de constructie, subansamblu sau constructie in intregimea ei,

devine necesara atunci cand degradarile produse afecteaza calitatea acestora, influentand printr-
o multitudine de factori de natura fizica, chimica sau mecanica exigentele esentiale pe care
trebuie sa le indeplineasca o constructie pe intreaga durata a vietii ei, conform prevederilor
Legii nr. 10 – 1995 privind calitatea in constructii.
Legat de aceasta, trebuie mentionat Sistemul calitatii in constructii si Cartea constructiei
in care se inregistreaza orice interventie efectuata asupra constructiilor.
Etapele reabilitării :
a) Descoperirea degradarii
b) Determinarea cauzelor degradarilor
c) Evaluarea capacitatii portante in stare degradata
d) Estimarea reparatiilor necesare
e) Stabilirea si detalierea solutiei de remediere
f) Evaluarea rezervelor de rezistenta ale constructiilor din lemn
g) Repararea si consolidarea elementelor structurale
h) Asigurarea calităţii lucrarilor de remediere

a) Descoperirea degradarii poate constitui o problema dificila, mai ales daca aceasta se
afla in partile inaccesibile ale constructiei, cum sunt capetele de grinzi din plansee,
stalpi etc., in care exista posibilitatea de acumulare a umiditatii si mentinerea acesteia
astfel incat sa conduca la putrezirea lemnului. Numai o buna practica profesionala,
 experienta, poate asigura identificarea degradarilor potentiale si a cauzelor care le-au
produs.
b) Identificarea cauzelor degradarilor este indispensabila stabilirii masurilor de reabilitare
necesare. Cand degradarea constatata este rezultatul actiunii mai multor factori
(agenti), se impune luarea unor masuri care sa impiedece degradarea ulterioara
provocata de oricare din acestia. In general nu exista reguli prestabilite pentru
determinarea cauzelor degradarilor, fiecare caz reprezentand o problema particulara,
specifica si deci trebuie sa constituie obiectul unui diagnostic particular. Aceasta
presupune o analiza temeinica, evitarea unor decizii pripite.
c) Evaluarea capacitatii portante in stare degradata:
Metoda evaluarii prestabilite
Se aplica atunci cand dupa o analiza temeinica efectuata de specialisti cu experienta, in cazul
concret, tinand seama de metoda de calcul folosita, conditiile de exploatare, evolutia
incarcarilor in timp etc., se poate admite ca pierderile de rezistenta a elementelor structurale nu
depasesc cca. 15%.
Analiza starii reale de eforturi
Aceasta metoda tine seama de dimensiunea reala a sectiunilor elementelor structurii de
rezistenta, de rezistenta efectiva a materialelor (lemn, otel).
Metoda se aplica dupa parcurgerea intr-o prima etapa a metodei mai sus amintita si
descoperirea unor elemente structurale a caror rezistenta este diminuata cu mai mult de 15%.
Pentru acestea se propun variante de consolidari si se evalueaza din nou capacitatea portanta a
structurii in ansamblu, tinind seama de aceste consolidari si de starea reala de eforturi luind in
considerare toti parametrii fizico-mecanici reali.
Analiza prin probe de incarcare
Metoda se foloseste atunci cind din calcule rezulta un coeficient de siguranta suficient de
mare in raport cu valoarea efortului admisibil in sectiunea considerata a fi cea mai solicitata,
astfel incit incarcarea suplimentara de proba sa nu conduca la degradari si mai mari.
Experienta arata ca in cazurile obisnuite, unde shemele statice luate in calcul sint in
concordanta cu realizarea efectiva a structurii, capacitatea portanta a constructiei este mai mare
cu cca. 20% decit cea rezultata din calcule. Explicatia rezida din conlucrarea spatiala a
structurii de rezistenta (de obicei calculele considera structurile ca sisteme plane), caracterul
neliniar al diagramei σ - ε, variatia neliniara a modulului de elasticitate E, considerat constant
etc. Se mai semnaleaza si faptul ca, in conformitate cu prevederile legale, calculul structurilor
de rezistenta ale constructiilor din lemn se face in mediul elastic, incarcarile utile normate nu
sint si efective, adeseori elementele de rezistenta sunt supradimensionate etc. Analiza prin
probe de incarcare permite concluzii corecte (reale) de apreciere a capacitatii portante
structurale.

d) Estimarea reparatiilor necesare

Dupa stabilirea cauzelor deteriorarii elementelor structurale si verificarea capacitatii
portante, se poate trece la stabilirea masurilor pentru oprirea degradarilor prin interventii
adecvate sau, dupa caz, evacuarea si demolarea constructiei, etc.
 Decizia va fi luata in functie de factorii economici, din conditii estetice sau de securitate a
utilizatorilor. Daca analiza facuta arata ca rezistenta si stabilitatea constructiei se inscriu in
parametri de functionare a constructiei in conditii de siguranta, aceasta se pune sub observatie
pentru a se constata daca degradarea continua sau este stabilizata. Daca degradarea continua se
va analiza din punct de vedere tehnic si economic solutia optima:
-degradarea va fi lasata sa evolueze pana la stabilizare;
-remedierea va fi efectuata imediat.
In cazul in care degradarea este stabilizata, se va analiza daca prin aceasta este afectata
capacitatea portanta si in ce proportie sau daca este afectat numai aspectul exterior, urmind a se
lua apoi masurile de remediere care se impun.
In cazul in care analiza arata ca rezistenta si stabilitatea constructiei este afectata, sau va fi
iminent afectata, se recurge la una sau mai multe din urmatoarele masuri:
-consolidarea elementelor structurale, ansamblului structural sau structurii in
intregime;
-renuntarea partiala sau totala a exploatarii constructiei;
- schimbarea destinatiei constructiei;
-demolarea constructiei si postutilizarea materialelor.
In general, in cazul in care cheltuielile necesare pentru efectuarea reparatiilor sunt sub 50%
din valoarea lucrarii considerate noi, este eficient sa se faca aceste lucrari; in caz contrar este
recomandabila demolarea sau dezafectarea constructiei.
In eventualitatea in care constructia reprezinta un monument istoric sau este indispensabila
unui proces tehnologic cu implicatii importante, financiare sau de alta natura, repararea se va
face indiferent de costuri.
e) Stabilirea si detalierea solutiei de remediere
Pentru stabilirea solutiei optime de remediere se va urmari alegerea unui precedeu cit mai
eficient din punct de vedere al restabilirii capacitatii portante si stabilitatii constructiei la cel
mai redus pret de cost.
La alegerea masurii de remediere se va tine seama, in principal, de urmatorii factori:
-lucrarea trebuie sa se poata executa in timp scurt, fara a astepta sa devina urgenta,
deoarece pe masura ce starea de degradare avanseaza, costul reparatiilor creste;
-in cazul unor degradari locale ale citorva elemente ale structurii se poate accepta
numai remedierea acestora, dar daca degradarile sunt extinse, afectind un numar mare de
elemente structurale, se recomanda reparatii de ansamblu;
-analiza tehnico-economica va tine seama si de influenta costurilor intretinerii
constructiei in exploatare, daca reparatiile se fac local, numai pentru citeva elemente
structurale, cele mai afectate, sau se fac pentru ansamblul structurii.

Calitatea lucrarilor de remediere

Principalele cauze ale degradarii structurii constructiilor din lemn sunt erori sau neglijente in
activitatea de proiectare si executie a acestora, precum si datorită intretinerii necorespunzatoare
in perioada de exploatare.
Lucrarile de remediere au menirea de a corecta si inlatura toate acesta cauze. In acest sens,
lucrarile de remediere vor urmari cu acuratete:
 adoptarea unor solutii optime de remediere;
  elaborarea cu competenta, de catre specialisti cu experienta in domeniu, a
proiectului lucrarilor de remediere, cu detalii de executie clare si fara echivoc si
insotite de un proiect tehnologic de executie a realizarii lucrarilor de remediere
riguros intocmit;
 executia va fi ingrijita, se vor utiliza muncitori de calificare inalta iar calitatea
manoperei va fi deosebita;
 se vor folosi in executie materiale de calitate superioara, in conformitate cu
prevederile proiectului, precum si procedee, scule si dispozitive de punere in opera
moderne.
Pentru asigurarea succesului lucrarilor de remediere o importanta majora va fi acordata
indepartarii partilor structurale degradate, tratarea si dezinfectia insectofungica a constructiei
(daca este cazul), asigurarea corecta a legaturilor de continuitate a elementelor structurale.
Se va da o atentie speciala controlului calitatii, incepind cu faza de proiectare si terminind cu
receptia lucrarilor de remediere.
Rezerve de rezistenta ale constructiilor din lemn
In general se poate afirma ca o constructie deteriorata, a carei capacitate portanta este
aparent mult afectata, prezinta de fapt o rezerva de rezistenta mare in raport cu actiunile care o
solicita. Aceasta stare de fapt se explica astfel:
- calculul structural se face, de obicei, prin metode (procedee) simplificate care conduc in
mod evident la cresterea sigurantei acestora in exploatare;
-elementele structurale sint calculate pentru incarcari maxime care determina eforturi
maxime numai in anumite sectiuni si situatii;
-incarcarile utile impuse de norme nu sint atinse in practica decit partial;
Protectia curativa a constructiilor din lemn, elementelor si pieselor din lemn ale
constructiilor
Tratamente de suprafata

Pulverizarea mecanica – presupune existenta unui compresor si a unor tije metalice destul de
lungi pentru a ajune in zone mai putin accesibile (de exemplu zona coamei la o sarpanta,
colturi, dolii etc.). Metoda impune desprafuirea elementelor din lemn pe care urmeaza a se
aplica prin pulverizare substantele insectofungicide si ignifuge. De obicei, se aplica prin
pulverizare mai multe straturi de solutie. Substantele folosite fiind de regula toxice si uneori
inflamabile, se vor lua masurile de protectie antiincendiu si biologica a personalului de
executie.
Aplicarea prin pensulare a substantelor insectofungicide si ignifuge este simpla, dar datorita
productivitatii mici si imposibilitatii aplicarii eficiente in zone greu accesibile se foloseste
numai pe scara limitata.
Tratamente de profunzime

Metoda “forajului” care consta in forarea unor gauri cu diametrul de 10 mm si avind

adincimea de cca. 2/3 din grosimea piesei. Gaurile se practica la distanta de 30-60 cm una de
alta in doua siruri paralele sau decalate. Cu ajutorul unui compresor si unor ace speciale se
injecteaza in gauri pina la refuz substantele insectofungicide si ignifuge. In figura de mai jos se
prezinta modul de realizare a acestei metode de tratament curativ al pieselor din lemn si
efectele procedeului. Desigur, se va tine seama de slabirile sectiunii prin practicarea gaurilor,
astfel incit procedeul va fi aplicat numai daca piesele din lemn supuse tratamentului permit
aceste slabiri fara sa compromita rezistenta si stabilitatea elementului de constructie si a
constructiei in ansamblu.
Metoda “injectiilor” (metoda Cobra) presupune practicarea de gauri in elemetele din lemn
(in special în cele verticale – stâlpi ), cu ajutorul unui aparat special dotat cu un ac asemanator
cu cel de seringa, dar evident cu diametrul mai mare. Infigerea acului se face cu ajutorul unui
levier special. Instalatia este dotata si cu un rezervor cu substante insectofungicide si ignifuge
care patrund in piesa din lemn, randamentul injectarilor fiind foarte mare, de pana la 25.000
injectii / 24 ore.
Metoda Dolger-Wolman consta in aplicarea unor bandaje din pisla speciala plasate la
anumite intervale pe inaltimea elementului vertical tratat Bandajele se imbiba cu substante
insectofungicide si ignifuge care impregneaza apoi piesa din lemn intr-un interval calculat
Metoda tratamentului cu aer supraincalzit.

Procedeul se foloseste pentru tratamentul insectofungicid general al sarpantelor de pod si

mansardelor din lemn. Constatarea existentei larvelor de insecte se face in afara observatiilor
directe si cu aparate speciale de ascultat. Desigur, inaintea insuflarii aerului supraincalzit in
zona podului sau mansardei acest spatiu se desprafuieste, se curata si se etanseaza 30 In figura
de mai jos se prezinta modul in care actioneaza aerul supraincalzit in incintele din lemn supuse
tratamentului. Durata de insuflare necesara pana la distrugerea completa a ciupercilor si
larvelor de insecte depinde de temperatura aerului supraincalzit.
 REPARAREA ŞI CONSOLIDAREA ELEMENTELOR STRUCTURALE

Repararea unor elemente structurale care nu este oportun a fi inlocuite din motive tehnice,
economice, estetice, arhitecturale sau artistic-istorice constituie o problema extrem de delicata
care implica solutii tehnice ingenioase si adesea deosebit de costisitoare.
Repararea şi consolidarea capetelor de grinzi
Cele mai intalnite degradari la grinzi sunt:
- putrezirea capetelor, provocata in special de absortia apei in elementele de reazem sau de
umiditatea provocata de la apa meteorica;
- aparitia unor fisuri si crapaturi in campul grinzilor;
- sub incarcari de lunga durata sau excesive se produc deformatii foarte mari.
Zonele cele mai expuse degradării, în cazul elementelor structurale, sunt cele aflate în locuri
slab ventilate, capetele de grinzi încastrate în zidărie de cărămidă neprotejate corespunzător
fiind tipice din acest punct de vedere.
Capetele de grinzi putrezite se înlătură şi apoi grinzile se repară prin diferite metode.
Repararea se poate se poate face cu ajutorul unor eclise laterale din scânduri bătute în cuie sau
cupoane de oţel “U” sau cu o construcţie din bare şi şaibe sudate din oţel.

Solutii moderne de inlocuire apeleaza la folosirea materialelor netraditionale. Astfel,

solidarizarea segmentului nou cu elementul care se repara se poate face prin injectarea de rasini
epoxidice armate cu fibre din sticla in orificii practicate in cele doua elemente de imbinat, dupa
scheme bine stabilite, prin calcul, de la caz la caz.
Lipsa protectiei contra agresiunilor insectofungice si contra umiditatii, lipsa ventilarii
acestor locasuri precum si vechimea acestor elemente de constructie sint factorii cei mai
incisivi care contribuie la degradarea elementelor structurale de acest tip.
 Repararea si consolidarea elementelor comprimate (stalpi, piloti, diagonale si montanti ale
fermelor etc.)
In functie de solutia de remediere adoptata, se poate inlocui elementul degradat, repara sau
consolida.
In cazul stilpilor, pentru realizarea operatiei de inlocuire sau reparare se impune descarcarea
provizorie a constructiei pe portiunea aferenta stilpului care urmeaza a se consolida. Se folosesc
in acest scop sprijiniri provizorii, de regula din popi metalici reglabili, numarul si pozitia lor
stabilindu-se de la caz la caz.
In cazul stilpilor puternic solicitati la compresiune pot interveni situatii de pierdere a
stabilitatii (aparitia si cresterea deformatiilor transversale) ca urmare a supraincarcarilor sau a
reducerii rigiditatii.
Daca sageata se inscrie in limitele admisibile (f < L/200), consolidarea se poate face fara
indreptarea lor anterioara, prin dispunerea pe ambele fete a unor eclise fixate prin cuie sau
buloane.
Numarul legaturilor de imbinare (cuie, buloane) in cazul solicitarii la compresiune cu
flambaj sau la compresiune cu incovoiere se stabileste prin calcul tinind seama de eforturile de
lunecare. In cazul stâlpilor obşnuiţi, pentru realizarea operaţiei de înlocuire sau reparare se
impune descărcarea provizorie a construcţiei pe porţiunea aferentă stâlpului care urmează a se
consolida.
În cazul degradării parţiale (capătul superior, inferior sau o portiune mediană putrezite) se
poate face înlocuirea părţii degradate cu segmente de lemn sănătos. Extremităţile degradate ale
lemnului afectat se înlătură prin tăieturi transversale executate la 90o, astfel încât să se asigure
un contact perfect, pe toată suprafaţa între piesele înnădite. Eclisele şi buloanele de înnădire
trebuie să poată prelua 0,3-0,5 din încărcarea axială care solicită stâlpul.
În unele situaţii se impune în prealabil reaxarea (îndreptarea, aducerea la verticală) a
stâlpului cu ajutorul unor juguri metalice sau prese mecanice sau hidraulice, pentru prevenirea
eforturilor suplimentare care crescând în timp pot duce la situaţii periculoase pentru elementul
de construcţie afectat şi pentru construcţie în ansamblu.
 Repararea şi consolidarea elementelor întinse
Consolidarea acestor elemente se poate face prin eclise metalice sau din lemn dispuse
simetric şi fixate cu buloane sau cu juguri din oţel, eclise
In cazul elementelor puternic solicitate la intindere, prezenta nodurilor sau crapaturilor
determina slabirea sectiunilor si aparitia concentrarilor de tensiuni care pot conduce la eforturi
sectionale mai mari decit cele admise.
În măsura posibilului, găurile pentru buloane este bine să coincidă cu găurile existente în
elementul care se consolidează pentru a evita noi perforaţii care slăbesc secţiunea.
In general, repararea si consolidarea elementelor intinse este dificila, deoarece presupune
slabirea piesei care trebuie reparata datorita gaurilor practicate pentru solidarizarea acesteia cu
eclisele sau jugurile folosite. De aceea, de cate ori este posibil, elementele intinse din lemn se
vor inlocui cu elemente noi, sanatoase, din lemn sau cu elemente din metal.

Repararea si consolidarea elementelor incovoiate (grinzi)

Ponderea elementelor structurale ale constructiilor din lemn solicitate la incovoiere este
foarte mare, de aceea repararea si consolidarea acestor elemente este foarte importanta si
modalitatile de realizare a acestor remedieri sunt foarte diverse.
Planseele ca subansamble structurale orizontale, trebuie sa asigure preluarea si transmiterea
incarcarilor la elementele structurale verticale, iar prin intermediul legaturilor de conlucrare
realizate pe contur cu subansamblele structurii verticale trebuie sa asigure stabilitatea si
rigiditatea ansamblului structural la preluarea incarcarilor orizontale. In aceste conditii,
problema fundamentala pentru plansee consta in asigurarea capacitatii portante si rigiditatii
necesare la preluarea incarcarilor verticale si realizarea unor legaturi stabile si rigide cu peretii
de rezistenta (interiori si exteriori).
Capacitatea portanta si rigiditatea necesare la preluarea incarcarilor verticale se asigura prin
evaluarea corecta a incarcarilor, stabilirea unei distante corespunzatoare intre grinzi,
dimensionarea eficienta a sectiunii elementelor structurale, iar pentru asigurarea conlucrarii
planseelor cu peretii de rezistenta, asigurarea unei dispuneri corespunzatoare a grinzilor pe
doua directii in plan si conlucrarea acestora cu peretii prin intermediul unor ancore metalice. In
cazul cladirilor etajate, pentru realizarea efectului de saiba rigida in planul ei (al planseului), se
impune rigidizarea grinzilor intre ele pe toata latimea planseului.
Lucrarile de reparatii a planseelor presupun fie inlocuirea elementelor degradate, fie
inlaturarea partilor degradate ale acestora si inlocuirea cu elemente sanatoase, concomitent cu
consolidarea elementului structural reabilitat, sau dupa caz, a planseului in ansamblu In ambele
situatii, inainte de inceperea lucrarilor, planseul care urmeaza a fi reabilitat se descarca
provizoriu pe stalpi, esafodaje, etc.
Daca se constata ca au aparut fenomene de putrezire a elementelor structurale sau
nestructurale, se verifica minutios toate zonele planseului si se indeparteaza cu grija partile
atinse de putregai, deoarece portiunile netratate sint atacate usor de ciuperci. Datorită ponderii
foarte marI a elementelor încovoiate, se desprind modalităţi de realizare a remedierilor acestora
foarte diverse.
În cazul unor deteriorări importante ale planşeelor se impune înlocuirea lor în întregime, cu
excepţia cazurilor în care din motive arhitectural-patrimoniale acest lucru nu se admite.
Grinzile care lucrează la încovoiere şi prezintă defecte în zona cu moment maxim pot fi
eclisate cu eclise metalice sau de lemn dacă acest lucru nu produce disconfort estetic sau
functional.
Eclisarea în câmp conduce cu greu la obţinerea rezistenţei necesare, deoarece slăbirile
datorate găurilor pentru buloanele de prindere a ecliselor nu permite aceasta. Soluţia constă în
folosirea unor eclise lungi.
O altă posibilitate de remediere a unor astfel de grinzi este dublarea cu profile metalice
capabile să preia parţial sau integral solicitările la care sunt supuse acestea.

O soluţie eficientă este suspendarea lor cu juguri de alte elemente portante care permit
aceasta sau, de asemenea, dacă acest lucru se poate accepta, prevederea unor elemente portante
verticale (stâlpi) în zona afectată şi a unei subgrinzi cu caracter definitiv. In fine, se pot adopta
solutii de consolidare a grinzii pe toata lungimea ei prin structuri din otel special concepute.
Una dintre cele mai simple consta in aplicarea unei platbande longitudinale pe intradosul
grinzii, legata de aceasta cu scoabe infipte la partea superioara si montate la 45 de grade care
transmit astfel la extradosul grinzii fortele de tractiune.
 Măsuri pentru îmbunătăţirea legăturilor dintre planşeul de lemn şi pereţii de zidărie
Alcătuirea planşeului trebuie să permită transmiterea încărcărilor masice orizontale la
structura verticală a construcţiei. Când acest rol nu poate fi îndeplinit în condiţii de siguranţă
(rezemări insuficiente ale grinzilor, forţe verticale insuficiente pe zidărie care să asigure o
frecare eficientă, mortarul zidăriei este degradat etc.) sunt necesare măsuri speciale de legare a
elementelor planşeului de pereţii structurali de zidărie.
În vederea realizării acestei cerinţe se introduc dornuri de prindere care lucrează la forfecare
sau/şi se montează tiranţi de oţel, de preferat pretensionaţi, prevăzuţi cu ancoraje adecvate la
legătura cu peretele. Tiranţii care pot îndeplini şi suplimentar rolul de solidarizare a pereţilor de
pe cele două direcţii se vor dispune cu precădere în lungul pereţilor paraleli cu direcţia de atac
seismic pentru care se prevăd tiranţii.

Măsuri pentru sporirea rigidităţii planşeelor în planul lor

Sporirea rigidităţii în planul planşeelor este necesară pentru multe din construcţiile de
zidărie cu planşee de lemn, la care aceste elemente nu au fost concepute ca diafragme
orizontale.
Soluţia din fig. de mai jos constă în introducerea unor tiranţi de oţel, de o parte şi de alta a
grinzilor secundare şi a unei podine rigide din plăci de placaj gros de lemn prinsă cu cuie de
grinzile de pe cele două direcţii.
O alta soluţie prezentată principial în fig. de mai jos constă în introducerea de contravântuiri
metalice, pentru a realiza împreună cu elementele de lemn ale planşeului grinzi cu zăbrele pe
ambele direcţii. Aceste elemente rigide sunt în măsură să transmită forţele de inerţie orizontale
la pereţii structurali.
 Repararea si consolidarea elementelor structurale ale acoperisurilor
Acoperisurile cu structura de rezistenta din lemn sunt realizate intr-o varietate mare de tipuri
constructive si deschideri din cele mai diverse, mergand pana la cele foarte mari, chiar peste
100m.
La constructiile civile, in special cele de locuit, structura de rezistenta a acoperisurilor din
lemn este sub forma unor sarpante, cele mai frecvente fiind cele pe scaune. Elementele care se
degradeaza frecvent la acest tip de sarpante sunt: astereala, capriorii (cel mai adesea la
streasina) si panele. In cazul panelor si capriorilor, foarte adesea sagetile efective depasesc
sagetile admisibile.
O solutie simpla de consolidare a elementelor degradate este dublarea acestora cu elemente
sanatoase din lemn.
La constructiile industriale si agricole se realizeaza, de obicei, structuri de rezistenta ale
acoperisurilor din grinzi cu inima plina din scanduri incrucisate batute in cuie, ferme
triungiulare sau trapezoidale (grinzi cu zabrele cu talpa superioarea dreapta sau curba, realizate
din lemn sau lemn si metal), cadre sau arce cu trei articulatii etc.