BACTERIOLOGIE

NOMENCLATURA BACTERIANA
Denumirea stiintifica a microbilor se face prin nume LATINIZATE. Se
porneste de la un substantiv grec sau latin care denumeste cel mai
evident caracter al microorganismelor reunite intr-o unitate taxonomica si
primeste un sufix latin.
CLASIFICARE TAXONOMICA
Clasificarea (gr. Kleiss-distributie; Classis-apel, grup, adunare,
diviziune)
este
asezarea
obiectelor,
substantelor,
conceptelor,
organismelor in grupe ordonate ierarhic in functie de asemanari si inrudiri
stabilite prin anume criterii.
Prima clasificare a microbilor apare in opera botanistului Charles
Linne in 1767, opera numita SYSTEMA NATURAE, in clasa chaos
influsoria. In prezent bacteriile se clasifica dupa criteriile stabilite de
Comitetul International de Sistematica a Uniunii Internationale a
Societatilor de Microbiologie. Acest comitet editeaza, la intervale regulate,
un manual BERGEYS MANUAL OF DETERMINATIVE BACTERIOLOGY, in
care se prezinta ultimele modificari ale taxonanomiei bacteriene.
Microorganismele fac parte din grupul Phyla ce contine:

clase

ordine - primesc sufixul ales - ex: Spirochetales; Eubacteriales;

familii - primesc sufixul aceae - ex: Enterobacteriaceae;

triburi - primesc sufixul ceae - ex: Streptocaccocaceae;

genuri - primesc sufixul: us (ex: Streptococcus, Staphylococcus);

um (Clostridium); a (Leptospira, Shigella, Salmonella); as
(Pseudomonas);
specii - Gen ( cu majuscula) + determinativ genitiv (cu litera mica).
Ex: Staphylococcus aureus, Bordetella pertussis, Haemophilus influensae,
Pasteurella pestis etc.
In specii se disting tipuri (serotip - difera pe baza proprietatilor
antigenice; biotip - difera pe baza proprietatilor metabolice; lizotip - difera
pe baza sensibilitatii la bacteriofagii litici), variante si tulpini (tabelul 1).

Stafilococ
aureu

Streptococ hemolitic

Bacil tific

Ordi
n

Eubacterial Eubacteriales
es

Eubacteriales

Fami
lie

Micrococca
ceae

Enterobacteri
aceae

Lactobacteriace
ae
(Streptobacteri
aceae)

Trib

Streptococceae

Gen

Staphyloco Streptococcus
ccus

Salmonella

Spec
ie

Staphyloco Streptococcus
ccus
pyogenes grup
A
aureus

Salmonella
typhi

Tabelul 1: Exemple de incadrare taxonomica a unor bacterii

MORFOLOGIA SI STRUCTURA CELULEI BACTERIENE. SPORUL

SI SPORULAREA. DIVIZIUNEA CELULEI BACTERIENE
1. MORFOLOGIA BACTERIILOR
Bacteriile sunt organisme unicelulare asexuate (celula somatica
fiind si celula reproducatoare), procariote (cu nucleu alcatuit dintr-un unic
cromozom, fara membrana nucleara, fara nucleoli), haploide (cu unic set
de gene), divizibile in celule identice.
Dimensiunea, forma si asezarea bacteriilor, criteriu important pentru
identificarea lor, este posibila cu ajutorul microscopului optic, utilizand
preparatul nativ si preparatul fixat si colorat (frotiu), dar detaliile
morfologice si structurale pot fi puse in evidenta numai prin microscopie
electronica.
1.1. DIMENSIUNI

Dimensiunile bacteriilor se exprima in micrometri (1 = 10-3 mm),

variatiile fiind in functie de specie, forma, mediu si varsta culturii. In
general, dimensiunea bacteriilor este cuprinsa intre 1-l0 .
Cele mai mici bacterii sunt reprezentantii genului Mycoplasma
(diametrul 0,3-0,8), pe cand cele mai mari ajung pana la o lungime de
10 (bacilul antraxului), 15-20 (spirochetele).
Formele filamentoase, cum sunt actinomicetele, pot atinge o lungime
pana la 500.
1.2. FORMA
In lumea bacteriilor se intalnesc diferite forme tipice pentru o
anumita specie, cu unele variatii in functie de conditiile de mediu si de
varsta. Se disting urmatoarele forme fundamentale de bacterii: coci, bacili,
cocobacili, vibrioni, spirili si spirochete si forme filamentoase.
- Cocii sunt bacterii
sferice (genul
Staphylococcus), ovalare (genul
Streptococcus), lanceolate (specia
Streptococcus
pneumoniae), reniforme (genul Neisseria) cu diametrul de 0,8-l.
- Bacilii sunt bacterii cu forma alungita de bastonas cu dimensiuni intre
1,5-l0. La bacili este importanta examinarea extremitatilor, aspectul
acestora avand rol in identificarea lor. Astfel, bacilii pot prezenta capetele
rotunjite (familia Enterobacteriaceae), taiate drept (Bacillus anthracisbacilul carbunos), maciucate (Corynebacterium diphteriae-bacilul difteric),
in forma de suveica(Fuzobacterium).
- Cocobacilii sunt bacterii usor alungite, fiind forme intermediare intre
coci si bacili (Yersinia pestis, Bordetella pertussis, Haemophilus
influenzae).
- Vibrionii sunt bacterii incurbate in forma de virgula: vibrionul holeric
(Vibrio cholerae), vibrionii saprofiti (intestin, ape).
- Spirilii si spirochetele sunt bacterii spiralate, lungi, foarte subtiri. In
cazul spirililor corpul bacteriei este rigid (genul Spirillum), pe cand la
spirochete corpul este flexibil si mult mai subtire (genurile Borrelia,
Treponema si Leptospira).
- Actinomicetele sunt bacterii
foarte
asemanatoare
fungilor si
formeaza filamente sau hife lungi si ramificate care se rup, rezultand
forme bacilare (Actinomyces).
1.3. ASEZARE

Bacteriile sunt organisme unicelulare care se multiplica prin diviziune

binara. La unele specii, dupa diviziune urmeaza separarea completa a
celulelor fiice, rezultand bacterii izolate. La alte specii, dupa diviziune,
celulele fiice raman legate intre ele, determinand diferite tipuri de
asezare a celulelor. Asezarea bacteriilor (ura 1) permite uneori
recunoasterea genului, sau chiar a speciei, prin examinarea la microscopul
optic a preparatelor colorate efectuate din culturi sau direct din produsul
patologic recoltat de la pacient.

Cocii se pot aseza:

in gramezi neregulate: germenii din genul Staphylococcus;

in lanturi la genul Streptococcus;

in tetrade (patru indivizi asezati simetric): genul Micrococcus;

in baloturi de cate 8 indivizi asezati simetric la genul Sarcina;

in diplo, ca doua flacari de lumanare care se unesc prin bazele lor, la

specia Streptococcus pneumoniae;
in diplo, ca doua boabe de cafea care se privesc fata in fata prin
concavitatile lor, la genul Neisseria: N. gonorrhoeae (gonococ); N.
meningitidis (meningococ).
Bacilii

se pot aseza:

cel mai ades izolati si in pozitii intamplatoare unul fata de celalalt:

majoritatea bacililor Gram negativi;

grupati cate doi (diplobacili): genul Klebsiella;

dispusi in lanturi (streptobacili): germeni din genul Bacillus (bacilul

carbunos);
dispusi in mod caracteristic sub forma unor majuscule sau litere
chinezesti: Corynebacterium diphteriae, Mycobacterium tuberculosis;

in palisada, ca scandurile unui gard: Mycobacterium leprae.

ura 1: Forme fundamentale si asezare la bacterii (dupa Dumitru Buiuc

1992)
BACTERIILE
Sunt organisme unicelulare cu o structura
complexa care au
un metobolism propriu datorita unui aparat enzimatic complex ce le
asigura desfasurarea proceselor vitale. In linii generale bacteriile au o serie
de caractere generale ce pot fi sistematizate astfel:
Nucleul celulei bacteriene este de tip procariot, adica lipsit de
membrana, iar afinitatile tinctoriale nu sunt deosebite fata de citoplasma.
Bacteriile au un polimorfism accentuat, putand imbraca mai
multe aspecte morfologice ca forme sferice, cilindrice, spiralate sau
helicoidale, filamentoase si patrate.
Miscarea la speciile mobile este asigurata de organite speciale,
numite cili sau flageli.
Bacteriile sunt lipsite de clorofila, dar unele grupe au pigmenti
sintetizanti si ca atare pot folosi energia luminoasa.
Altele isi procura energia necesara sintezelor celulare si altor
manifestari vitale, dezintegrand diverse substante chimice prin
intermediul proceselor fermentative, fiind din acest punct de vedere,
organisme chimiosintetizante (Chemotrofe).

 Se inmultesc prin aciziparitate, dar se cunosc la unele grupe si

forme de conjugare de tip parasexuat, cu formare de celule sexuate de
sens diferit; forma de sciziparitate ramane insa forma esentiala de
reproducere.
Bacteriile pot forma spori, ce constituie un mijloc de conservare
a speciei, la unele grupe.
Morfologia bacteriilor
Din punct de vedere al formei exterioare se disting cinci tipuri de
baza, dupa cum urmeaza:
- bacterii sferice denumite coci, cu genul principal Coccus;
- bacterii cilindrice sub forma de bastonas drept sau usor curbat
din care face parte genul Bacillus;
- bacterii spiralate sau elicoidale, in care se cuprind trei categorii
de germeni si anume: vibrionii, spirilii si spirocheta;
- bacterii filamentoase, cu celule alungite in care se cuprind
actinomicetele;
- bacterii patrate, sunt foarte rare, intalnite in apele saline.
Dupa forma celulelor si modul de grupare in urma procesului de
diviziune, bacteriile se impart in urmatoarele tipuri si subtipuri
morfologice:
Bacteriile sferice sau cocii, au forma sferica, ovoidala, sau
elipsoidala, cu cele doua diametre aproximativ egale. In functie de pozitia
celulelor fiice dupa diviziune, cocii prezinta urmatoarele moduri de
grupare:
Cocul simplu, izolat, la care celulele raman independente dupa
diviziune (ex. Micrococcus ureae).
Diplococul, la care diviziunea se face dupa planuri succesive
paralele, celulele rezultate ramanand grupate cate doua (ex. Diplococcus
pneumoniae).
Streptococul, la care diviziunea se face dupa planuri succesive
paralele, iar celulele rezultate formeaza lanturi de lungimi variabile
(ex. Streptococcus lactis).
Tetracocul, la care planurile de diviziune sunt perpendiculare unele
fata de altele, iar celulele rezultate sunt dispuse cate 4 la un loc (ex.
genul Gafkia).

Sarcina, la care planurile de diviziune sunt orientate dupa cele trei

directii ale spatiului si reciproc perpendiculare unul pe altul, rezultand o
grupare de celule sub forma de cub (ex. Sporosarcina ureae).
Stafilococul, la care planurile succesive de diviziune
sunt
dispuse in mai multe directii, iar celulele rezultate se grupeaza ca un
ciorchine (ex. Staphyllococcus aureus.
Bacteriile cilindrice, cunoscute sub denumirea de bacili au forma
de bastonase, cu raportul intre cele doua axe foarte diferit, de la forme cu
aspect filamentoase, pana la unele cu aspect aproape sferic. Unele dintre
bacteriile cilindrice au proprietatea de a forma spori.
Bacteriile
morfologice:

spiralate,

sunt

elicoidale

cuprind

trei

subtipuri

Vibrionul, in forma curbata, cu un singur tur de spira.

Spirilul, in forma de spirala cu mai multe ture de spira, rigide ca un
baston.
Spirocheta, sub forma de spirala cu mai multe ture de spira dar
flexibile, care se poate strange si relaxa.
Bacteriile filamentoase, au ca prototip actinomicetele,
microorganisme cu asemanari morfologice cu fungii, cu particularitatea de
a forma hife, cu tendinta de ramificare, de unde si aspectul lor de miceliu.
In unele cazuri, spre exemplu la Sphaerotilus nutans aspectul
filamentos este determinat de asezarea celulelor individuale in lanturi de
celule reunite printr-o teaca delicata, cu perete neted.
Bacteriile patrate, evidentiate in apa hipersalina din peninsula
Sinai, au forma unor patrate cu latura de 1,5-11 m si o grosime de
0,1 m. Formeaza placarde de 8-16 celule patrate rezultate in urma
diviziunii.
Structura celulei bacteriene
Celula bacteriana este o entitate morfologica si functionala
echivalenta cu celulele organismelor superioare, cu o structura complexa
formata din urmatoarele componente, de la exterior catre interior, luand
ca reper peretele celular:
Structura extraparietala formata din: capsula; cilii sau flagelii;
aparatul fimbrial si pilii de sex.
Peretele celular.

 Structura intraparietala compusa din: membrana citoplasmatica,

mezozomii, citoplasma, aparatul nuclear, incluziunile, ribozomii, vacuolele,
sporul bacterian.
Capsula este o secretie care apare la unele bacterii, ce se fixeaza
la exteriorul celulei si constituie un invelis in jurul acesteia. In functie de
raportul fata de celula bacteriana capsula este de mai multe feluri:
microcapsula, cu grosimea fina de 0,2 m, ce se pune in
evidenta prin metode imunologice;
capsula propriu-zisa, cu grosimea cuprinsa intre 0,2-2 m;
stratul mucos caracterizat prin prezenta unei mase amorfe
neorganizate in jurul celulei;
zooglea ce se prezinta ca un strat mucos neorganizat care
inglobeaza mai multe celule microbiene.
Compozitia chimica a capsulei difera in functie de specia
bacteriana la care apare si de conditiile de mediu, fiind formata din 98 %
apa, alti constituienti ca polizaharidele si polipeptide.
Functiile biologice ale capsulei sunt urmatoarele:
- functia de protectie impotriva fagocitelor la bacteriile patogene;
- functia de virulenta;
- functia de protectie impotriva desicatiei.
Cilii sau flagelii
Cilii sau flagelii sunt formatiuni filamentoase, cilindrice, lungi,
subtiri, situate la suprafata celulei bacteriene si reprezinta organite de
miscare ale acesteia. Prezenta cililor este caracteristica numai anumitor
specii de bacterii, mobile.
Numarul cililor este variabil, functie de specie, de la unu pana la o
suta.
In functie de insertia pe corpul bacteriei cilii pot avea urmatoarele
pozitii:
- monotriha, un cil la un singur pol;
- amfitricha, cu cate un cil la ambii poli ai celulei;
- peritricha, cu cili dispusi in jurul bacteriei;

- lophotricha, cu cili dispusi la un pol sub forma de manunchi.

Cilii sunt organite lungi de 16-18 m si subtiri, cu diametrul de
0,01-0,02 m pe toata lungimea, de obicei ondulati. Implantarea lor se
face in citoplasma printr-un corp bazal situat intre peretele celular si
membrana citoplasmatica.
La bacteriile Gram-pozitive corpusculul bazal este format din doua
discuri (inele), angrenate impreuna sub forma butonilor de manseta.
Lungimea cililor depaseste pe cea a celulei, in mod exceptional
pana la de 10 ori. Cu ajutorul cililor, bacteriile se pot deplasa linear sau se
pot rostogoli. Viteza de inaintare este mare, parcurgand intr-o secunda o
distanta de la 10 pana la 40 ori mai mare decat diametrul longitudinal al
bacteriei.
Aparatul fimbrial. Fimbriile sunt formatiuni filamentoase
prezente pe suprafata bacteriilor imobile sau mobile, in numar mare, de
ordinul sutelor (100-400). Ele au o pozitie radiala si sunt mai scurte ca cilii;
nu servesc la miscare ci au rol de fixare pe diferite substrate solide sau pe
hematii, pe care le aglutineaza.
Fimbriile sunt de natura intracelulara deoarece dupa indepartarea
peretelui celular, raman fixate pe protoplasti.
Pilii sunt, dupa Ottow, apendice filamentoase care au un canal prin
care se face transferul cromozomului bacterian de la celula mascula (F +) la
celula femela (F-), fiind denumite si 'pili de sex'.
Peretele celular
Este invizibil sau foarte greu vizibil la microscopul fotonic si
reprezinta aproximativ 20 % din greutatea uscata a celulei si 25 % din
volumul ei.
Peretele celular are rol:
- de sustinere mecanica;
- asigura individualitatea morfologica;
- ofera protectie fata de socul osmotic;
- participa la procesul de diviziune celulara;
- contine receptori de virus;
- mediaza schimbul de substante cu mediu.

Peretele celular este absent la micoplasmatale.

Coloratia Gram permite clasificarea bacteriilor dupa peretele
celular in doua mari categorii: Gram+ (violet) si Gram- (rosu). Intre cele
doua categorii exista diferente mari de compozitie chimica si anume:
1. Peptidoglicanul (mureina) este prezent la majoritatea bacteriilor,
fiind de mai multe tipuri moleculare: 80-90 % laG+; 10-20 % la G-.
2. Acizii teichonici sunt foarte abundenti la bacteriile Gram+.
3. Acizii lipoteichonici sunt intalniti la bacteriile Gram + asociati la
membrana citoplasmatica dar se gasesc si in peretele celular.
4. Acizii teichuronici sunt caracteristici bacteriilor Gram+.
5. Lipopoliozidele caracterizeaza bacteriile Gram- si sunt
responsabile de primul control al permeabilitatii celulare. Bacteriile
Gram- sunt in general mai rezistente la inhibitori (peniciline, coloranti)
decat cele Gram+.
6. Acizii grasi se gasesc sub forma unor lanturi lungi la nivelul
peretelui celular la actinomicete si la bacteriile coryneforme.
Membrana citoplasmatica, acopera citoplasma bacteriilor si o
separa de fata interna a peretelui celular. Are o grosime de 7,5 nm si este
constituita din doua straturi fosfolipidice.
Analiza chimica a membranei evidentiaza trei tipuri de
molecule: lipide, proteine si glucide. Proteinele reprezinta peste 50 % din
total.
Membrana
citoplasmatica
este
o
bariera
osmotica
de
permeabilitate care regleaza patrunderea in celula si eliminarea selectiva
a diferitelor substante.
Ea mentine in celula o concentratie ridicata de macromolecule,
molecule mici si chiar ioni impedicandu-le difuzarea in mediu desi
concentratia extracelulara este mai mica. Contine permeazele care asigura
transportul activ in interiorul celulei a unor substante organice polare din
mediu.
Membrana citoplasmatica are rol in cresterea si diviziunea celulara;
la nivelul sau ia nastere semnalul care declanseaza initierea replicarii
cromozomului bacterian.
In sfarsit, membrana citoplasmatica este suportul enzimelor care
participa la sinteza ATP (la eucariote aceste enzime se afla in mitocondrii).

Mezozomii sunt
formatiuni
care
deriva
din
membrana
citoplasmatica sub forma unor invaginari, legate de ADN celular. Aceste
organite celulare joaca un rol important in diviziunea nucleului si in
formarea septului care separa cele doua celule fiice.
La bacteriile purpurii mezozomii contin pigmenti clorofilieni.
La bacteriile fixatoare de N2, nitrogenaza care este inhibata de O 2,
este protejata de mezozomi.
La bacteriile nitrificatoare numeroasele invaginari ale membranei
citoplasmatice maresc suprafata de schimb enzimatic.
Citoplasma, este un sistem coloidal constituit din saruri minerale,
compusi solubili de natura lipoproteica, nucleoproteine, lipide si apa. Are
un pH cuprins intre 7-7,2.
Citoplasma poate fi caracterizata ca un complex de stari fizice intro continua transformare, in functie de starea fiziologica si varsta celulei.
Ribozomii sunt formatiuni citoplasmatice, sferice. O celula
bacteriana contine in medie 18.000 ribozomi de tip 70 S, cu un diametru
de 10-30 nm. Fiecare ribozom se disociaza in doua subunitati, 30 S si 50 S.
Fiecare subunitate 50 S este legata de o subunitate 30 S prin intermediul
legaturilor ARN - proteina si proteina-proteina.
Ribozomii 70 S joaca un rol precis in cursul traducerii lanturilor de
ARN in proteine.
Materialul nuclear ('nucleul') este constituit dintr-un cromozom
format de o bucla de ADN aflat in suspensie, in citoplasma. Lungimea
acestuia este mare, ajungand la Escherichia coli la 1 mm, ceea ce implica
o rasucire foarte accentuata.
Plasmidele sunt considerate material genetic extracromozomial,
fiind independente de nucleu.
Plasmidele nu sunt indispensabile pentru viata celulara dar pot
aduce un avantaj selectiv. Ele poarta informatia pentru degradarea unor
substraturi si pentru rezistenta la antibiotice.
Replicarea plasmidelor se produce in doua momente diferite: atunci
cand celula se divide si atunci cand se produce procesul de conjugare.
Bacteriile pot contine mai multe plasmide. Escherichia coli, de
exemplu, poseda pe cromozom 1 sau 2 plasmide conjugate si 10-15
plasmide neconjugate.

Vacuolele sunt formatiuni sferice care apar in citoplasma in faza de

crestere activa a celulelor bacteriene. In interiorul lor se gaseste apa sau
gaz.
Cele cu apa au rol in mentinerea presiunii osmotice in raport cu
mediul extern, iar cele cu gaz au rol de flotatie.
Incluziunile sunt formatiuni inerte care apar in citoplasma la
sfarsitul periodei exponentiale de crestere a celulei. Ele pot fi formate din
glicogen, amidon, carbonat de calciu si fosfat anorganic.
Sporul bacterian este o formatiune care deriva din celula
vegetativa a bacteriilor, in anumite conditii de viata. Sporul este o forma
de conservare a speciei la conditiile nefavorabile de mediu si concentreaza
intr-un volum redus toate componentele esentiale ale celulei din care
provine.
Forma sporului poate fi sferica sau ovala.
Dispunere sporului in celula
subterminala, terminala sau laterala.

vegetativa

poate

fi

centrala,

Dupa modul de formare, structura si rezistenta la factorii de mediu,

sporul bacterian poate fi de mai multe tipuri:
1. Endosporul (sporul propriu-zis) apare in interiorul unei celule
vegetative numita 'sporangiu' si prezinta o mare rezistenta la conditiile
nefavorabile de mediu, in special la variatiile temperaturii. O celula
vegetativa poate forma un singur endospor.
Bacteriile
susceptibile
de
a
produce
genurilor: Bacillus, Clostridium, Desulfatomaculum,
Sporolactobacillus, Thermoactinomyces.

endospori
apartin
Sporosarcina,

2. Artrosporii se formeaza prin fragmentarea unor celule vegetative.

Au o forma neregulata si o rezistenta intermediara intre cea a
endosporului si celula vegetativa. Artrosporii sunt caracteristici bacteriilor
actinomicete.
3. Chistii sunt stadii de repaus sau supravietuire, formate ca raspuns
la modificarile de mediu si provin din transformarea unei celule
vegetative, prin ingrosarea peretilor si acumularea de material de rezerva.
Au o rezistenta mai mica decat endosporul si nu sunt termorezistenti.
4. Gonidia apare endocelular prin condensarea si fragmentarea
protoplasmei unei celule vegetative numita gonidangiu. In interiorul unei
celule apar de regula mai multe gonidii care sunt eliberate in mediu prin
ruperea peretelui gonidangiului. Principala lor functie priveste capacitatea
de reproducere, neavand rezistenta caracteristica sporului.

Compozitia chimica a bacteriilor

Compozitia chimica a celulei bacteriene nu difera prea mult de cea a
celorlalte organisme vii. Ea contine cca. 600 molecule diferite, organice si
anorganice.
Apa este mediul biogen esential si reprezinta 78 % din greutatea
medie a celulei bacteriene. Se gaseste sub forma de apa libera sau legata
de diferite componente celulare. Apa indeplineste numeroase functii:
- este solvent al compusilor hidrosolubili;
- este mediu de dispersie pentru constituientii chimici insolubili in
apa;
- conditioneaza activitatea enzimelor;
- asigura transportul elementelor de metabolism.
Sarurile minerale reprezinta 2-20 % din greutatea uscata a
bacteriilor si sunt reprezentate de principalele elemente. Cel mai bine este
reprezentat fosforul ( 45 %). Substantele minerale au rol in:
- reglarea presiunii osmotice;
- activeaza unele sisteme enzimatice;
- regleaza pH-ul;
- influenteaza permeabilitatea peretelui celular;
- intra in compozitia unor constituienti celulari.
Acizii nucleici. ADN se gaseste sub forma unei singure molecule
circulare, dublu helicale. Reprezinta 1/5 din continutul celular.
ARN reprezinta cca 17 % din greutatea uscata a celulei bacteriene si
se gaseste localizat in citoplasma sub trei forme: ARN m, ARN t, ARN r.
Proteinele reprezinta cca 60 % din greutatea uscata a bacteriilor si
se gasesc sub forma de holoproteine si heteroproteine.
Proteinele au rol structural iar unele indeplinesc functia de enzime.
Glucidele reprezinta 4-25 % din greutatea uscata a celulei
bacteriene si se gasesc sub forma de glucide simple (mono si dizaharide)
si polizaharide.

Glucidele simple participa la metabolismul bacterian

polizaharidele au rol structural, energetic sau de material de rezerva.

iar

Lipidele se gasesc in proportie de 1-20 %, din greutatea uscata a

bacteriilor, iar aceasta variatie este specifica depinzand de varsta celulei si
compozitia mediului de cultura. Lipidele se gasesc in membrana
citoplasmatica si sub forma de granule intracitoplasmatice.
Pigmentii sunt substante colorate care se gasesc in citoplasma
bacteriilor cromogene. Dupa localizarea pigmentilor fata de celula,
bacteriile se impart in doua categorii:
- bacterii cromopare, la care pigmentul este eliminat in mediul pe
care il coloreaza (Ex. Pseudomonas fluorescens);
- bacterii cromofore, la care pigmentul ramane localizat in celula
bacteriana (Ex. Staphylococcus aureus).
Pigmentii pot fi de mai multe tipuri, dupa compozitia chimica:
bacterioclorofite, pigmenti carotenoizi (rosii, galbeni, portocalii),
antocianici, pigmenti melanici (brun sau negru).
Pigmentii pot avea rol in fotosinteza, rol antibiotic, de protectie
impotriva radiatiilor luminoase si ultraviolete, rol de vitamine.
Enzimele bacteriene constituie o grupa de proteine cu importanta
biologica deosebita, de catalizatori ai celulei vii, fiind solubile in apa,
termolabile, criolabile si sensibile la actiunea radiatiei ultraviolete.
Dupa substratul asupra caruia actioneaza enzimele se clasifica in:
- exoenzime care sunt eliberate in mediul inconjurator actionand
asupra unui substrat din afara celulei; ele sunt angrenate in procesele de
catabolism;
- endoenzime sunt secretate intracelular si participa la reactiile de
sinteza (anabolism).
Dupa viteza de actiune enzimele pot fi de doua categorii:
- enzime constitutive, care sunt preexistente si care actioneaza
rapid asupra unui substrat. Sunt sintetizate in tot cursul vietii bacteriei;
- enzime adaptive, care actioneaza lent, deoarece celula trebuie sa
se adapteze la substrat, aparitia enzimelor fiind legata de mediu.
Cresterea si multiplicarea bacteriilor
Ciclul de dezvoltare al bacteriilor se compune din doua faze:
cresterea si multiplicare.

Prin crestere se intelege procesul de neoformare, in conditii

favorabile, in protoplasma bacteriei, a substantei de constitutie. Aceasta
crestere se continua pana la atingerea unei limite, cand survine diviziunea
celulara.
Prin multiplicare se intelege sporirea numarului de indivizi, care se
face prin diviziune celulara.
Diviziunea celulara poate fi:
- izomorfa, cand celulele fiice rezultate sunt egale;
- heteromorfe, cand celulele fiice rezultate nu sunt egale;
In afara diviziunii celulare, multiplicare se mai poate realiza prin:
- fragmentarea continutului celular in mai multe elemente;
- prin inmugurire.
Evolutia unei culturi bacteriene
In urma studierii multiplicarii bacteriilor pe medii artificiale, s-a
constatat ca acest proces se realizeaza in mai multe faze succesive:
1. Faza de lag sau (crestere zero), este cuprinsa intre momentul
insamantarii bacteriilor si momentul inceperii multiplicarii, cand numarul
bacteriilor din inocul nu creste, iar cultura nu este vizibila
macroscopic. Aceasta faza dureaza aproximativ 2 ore si este o etapa de
adaptare la noile conditii de cultura.

2. Faza de accelerare a ritmului de crestere, care corespunde

inceperii multiplicarii, a carei viteza creste progresiv si in care celulele sunt
tinere.
3. Faza exponentiala sau de multiplicare logaritmica, in care
procesul se accentueaza in progresie geometrica, iar durata unei generatii
este minima.
Cresterea exponentiala a unui organism unicelular ce realizeaza
o generatie la 20 minute (dupa Stanier, 1966)
Timpul

Numar de

Numar de organisme exprimat in:

(minute)

diviziuni

[Link]

log2

log10

0,000

20

0,301

40

0,602

60

0,903

80

16

1,204

100

32

1,505

120

64

1,806

140

128

2,107

160

256

2,408

180

512

2,708

200

10

1024

10

3,010

4. Faza incetinirii ritmului de cresterem cand rata multiplicarii

incepe sa scada progresiv.
5. Faza stationara, cu ritm de crestere zero, care se caracterizeaza
prin faptul ca numarul celulelor ramane constant din cauza echilibrului ce
se stabileste intre numarul celulelor ce mor si a celor ce apar in urma unei
diviziuni foarte lente. Aceasta faza corespunde celulelor mature.

6. Faza initiala de declin, in care numarul celulelor viabile scade

progresiv, prin moartea unora dintre ele. Aceasta faza corespunde
celulelor batrane, cu forme de involutie, cand apar numerosi spori.
7. Faza intermediara de declin in care numarul celulelor continua
sa scada, cu un ritm de disparitie constant.
8. Faza finala de declin incheie evolutia unei culturi prin moartea in
ritm lent a celulelor pana la sterilizarea completa a culturii.
Oprirea multiplicarii bacteriilor si in cele din urma moartea lor se
datoreste unei serii de factori ca:
- lipsa substantelor nutritive esentiale din mediul nutritiv;
- competitia pentru O2 sau activitatea slaba a substantelor folosite
pentru procesele respiratorii;
- modificarile fizico-chimice ale mediului de cultura (acumulare de
acizi, alcooli etc.);
- acumularea produsilor de catabolism si a toxinelor in concentratii
incompatibile cu viata celulelor.
Nutritia bacteriilor
Bacteriile pot folosi pentru manifestarile lor vitale, fie energia
radianta luminoasa in cazul celor capabile de fotosinteza, fie energia
eliberata prin reactii chimice oxidative, la intuneric, in cazul celor
chimiotrofe.
Dupa sursa de energie bacteriile pot fi clasificate astfel:
- fototrofe (fotosintetizante) a caror sursa primara de energie este
lumina;
- chemotrofe (chimiosintetizante) a caror sursa de energie este
obtinuta la intuneric in urma reactiei de oxido-reducere a unor substante
organice sau anorganice.
- paratrofe la care cresterea este dependenta de energia furnizata
de celula parazitata.
In functie de capacitatea de sinteza a metabolitilor esentiali, bacteriile
prezinta urmatoarele tipuri de nutritie:
- Autotrofia, corespunde capacitatii de sinteza a tuturor
constituientilor celulari prin mijloace proprii, pornind de la surse simple
anorganice de C si N ca: CO2, NH3, NO2-, NO3-.

- Heterotrofia, implica incapacitatea de sinteza a unor metaboliti

esentiali si de aceea este nevoie de prezenta substantelor organice ca
sursa de C sau N. Bacteriile care folosesc o sursa organica de carbon sunt
denumite bacterii de fermentatie iar cele care utilizeaza o sursa organica
de azot mai sunt denumite bacterii de putrefactie.
In concluzie, autotrofele prin sintezele lor genereaza substanta
organica plecand de la compusi minerali simpli, pe cand heterotrofele nu-si
pot realiza sintezele proprii decat daca dispun de substante organice pe
care le descompun pana la produsi mai simpli si pe care ii utilizeaza in
metabolismul lor.
Respiratia microorganismelor
Dupa exigentele fata de oxigenul molecular, microorganismele se
grupeaza in patru tipuri respiratorii:
1. Microorganisme strict (obligatoriu) aerobe care folosesc O2 ca
acceptor final de H, avand nevoie de prezenta continua a oxigenului
atmosferic.
2. Microorganisme strict (obligatoriu) anaerobe, care nu se pot
dezvolta in prezenta oxigenului molecular, putand fi cultivate numai pe
medii saracite in O2. Ele nu dispun de enzimele respiratorii din categoria
citocromilor.
Anaerobioza lor stricta consta in faptul ca, in prezenta O 2, care se
comporta ca acceptor final de H, se formeaza peroxidul de hidrogen, care
este toxic si nu apa.
3. Microorganisme facultativ anaerobe, care sunt capabile sa-si
orienteze metabolismul spre respiratie sau spre fermentatie, in functie de
disponibilitatile de O2 si care au in mod obisnuit un metabolism anaerob
fara a fi insa sensibile la prezenta O2.
Unele microorganisme de acest tip respirator (levurile) pot trece de
la un metabolism aerob la unul anaerob, in functie de conditiile de mediu.
4. Microorganismele microaerofile, au nevoie de o concentratie de
O2 mai mica decat aceea din aerul atmosferic. Aceasta particularitate se
datoreaza sensibilitatii unora dintre enzimele lor la conditiile de oxidare
puternica.
Grupe particulare de bacterii
Bacteriile glasogene
Apa chimica si biologica, pura, poate ramane in stare lichida pana
la -40oC. Supusa la temperaturi inferiore lui zero grade, ea nu ingheata
decat in prezenta nucleelor glasogene. Aceste nuclee pot fi reprezentate

de particulele minerale care provoaca congelarea incepand de la -10 oC. La

temperaturi situate intre -10oC si zero, gheata nu se formeaza la plante
decat in prezenta bacteriilor specifice care, poseda in membrana, nucleele
glasogene.
Susele bacteriene in cauza, apartin speciilor Pseudomonas
syringae si Erwinia herbicola; ele pot fi saprofite (epifite) sau parazite pe
organele plantelor in cauza (frunze, flori, fructe). Procentul de nuclee
glasogene este ridicat la Ps. syringae (60 %) si mai mic la E. herbicola (15 %). Puterea glasogena a bacteriilor se exprima 'in vitro' sau in 'in vivo'
pe organele plantelor. Pe de alta parte susele inductoare de gheata se
multiplica abundent pe organele necrozate prin inghet, ceea ce le ofera un
avantaj selectiv considerabil.
Cand o suspensie de bacterii glasogene este pulverizata pe frunze,
apar simptomele inghetului cu ofilirea ireversibila, daca ele sunt
plasate (tinute) 1 ora la -5oC, pe cand plantele martor netratate cu
bacterii raman imune la toate alterarile vizibile.
La vita de vie s-a observat o corelatie ridicata intre numarul de
bacterii glasogene prezente pe muguri si pierderile cauzate de frig la
temperaturi apropiate de 0oC. Bacteriile glasogene care provoaca
inghetarea au fost observate la plante foarte diverse (pin, cires, piersic,
prun, cais, forsitia, fasole, porumb, tomate, capsun).
Susele bacteriene active, datorita capacitatii de a induce formarea
ghetii, prezinta o gena specifica care codeaza o proteina foarte particulara
in membrana lor.
Proteina este formata din 1200 de aminocizi cu o structura
repetitiva foarte accentuata.
Compus din 1200 de aminoacizi, acest polipeptid comporta repetitii
in mai mult de 100 exemplare. Reducerea numarului de repetitii in lantul
polipeptidic reduce activitatea glasogena.
Alte proteine care au o structura repetitiva sunt prezente de
asemenea, in sangele a numeroase specii de animale din regiunile polare,
unde ele au un efect antigel.
Bacteriile glasogene joaca un rol important in practica deoarece
provoaca inghetarea in primavara a numeroase plante, in special pomii
fructiferi si vita de vie. Binenteles ca se incearca stoparea actiunii acestor
bacterii pe diferite cai (tratamente chimice cu antibiotice, pulverizari cu
apa, fumigatii, folosirea bacteriofagilor, a microorganismelor antagoniste,
aplicarea de polimeri care limiteaza schimburile termice cu exteriorul etc.).
In ultimii ani s-a obtinut prin inginerie genetica suse neglasogene
de Ps. syringae, care aplicate pe plante inhiba dezvoltarea speciilor
glasogene

In sens pozitiv specia Ps. syringae glasogena este utilizata pentru

obtinerea zapezii artificiale (Snow max).
Micoplasmele
Micoplasmele reprezinta un grup particular de bacterii lipsite de
perete celular, la care celula este delimitata de o membrana lipoproteica,
cu o compozitie chimica asemanatoare celulei animale.
Sunt considerate cele mai mici organisme capabile de crestere
autonoma pe medii acelulare.
Micoplasmele sunt grupate in clasa Mollicutes (moli = moale,
pliabil si cute = piele), cu doua genuri:
- Mycoplasma, a carei crestere este dependenta de prezenta
sterolilor in mediu.
- Acholeplasma, care se dezvolta independent de steroli.
Morfologie. Datorita lipsei peretelui celular, micoplasmele au o
plasticitate naturala foarte mare, fiind descrise mai multe tipuri
morfologice ca: sferice-cocoidale, diplococi, filamentoase.
Cu toate acestea, cultivate in conditii de mediu bine definite,
fiecare specie are o morfologie caracteristica, incat polimorfismul acestora
nu trebuie confundat cu pleomorfismul care implica obligatoriu existenta a
mai mult de o forma celulara distincta, in cursul vietii unui organism.
Micoplasmele sunt Gram-negative. Dimensiunile lor variaza de la
125-250 nm la formele sferice, pana la 150m la cele filamentoase.
Lipsa peretelui celular este raspunzatoare
morfologica si de alte proprietati cum ar fi:

de

instabilitatea

- sensibilitatea osmotica;
- rezistenta la antibioticele
peretelui celular (penicilina);

care

actioneaza

asupra sintezei

- tendinta de patrundere si crestere in profunzimea mediilor;

- capacitatea de a traversa filtrele bacteriene.
Multiplicarea micoplasmelor se poate realiza la aceeasi specie prin
diviziune, inmugurire si fragmentarea filamentelor.

In conditii naturale micoplasmele sunt parazite, instalarea lor in

diferite organisme fiind usurata de natura chimica a membranei similara
membranelor gazdei.
Micoplasmele produc peste 40 de boli la plante dar si la animale si
om.
Actinomicetele
Actinomicetele constituie un grup mare de bacterii filamentoase,
Gram pozitive, caracterizate printr-o mare varietate morfologica.
Multa vreme actinomicetele au fost considerate ca facand parte din
categoria ciupercilor, deoarece au particularitatea de a forma hife
(filmente) ramificate si spori de diseminare.
Morfologie. Majoritatea actinomicetelor au o forma alungita
filamentoasa, cu tendinta de ramificare, de unde si aspectul lor de miceliu.
Filamentele miceliene au un cuprins intre 0,5-2 m si prezinta o
structura de tip procariot, corespunzand unor celule foarte lungi,
multinucleate, fara pereti transversali.
Pe medii de cultura solide formeaza colonii dense cu aspect
cartilaginos sau cretos, aderente la substrat. Pe aceste colonii se formeaza
sporofori cu spori. Sporoforii sunt diferiti ca forma: spiralati, drepti sau
curbati.
Sporii sunt de asemenea variati ca forma, fiind sferici ovali, alungiti
sau cilindrici. Suprafata sporilor este neteda sau prezinta diverse
ornamentatii.
Actinomicetele produc pigmenti care dau miceliului aerian culori
diferite (galben, portocaliu, rosu, violet pana la albastru sau cenusiu). La
unele specii pigmentii difuzeaza in mediu.
Metabolism. O particularitate a fiziologiei actinomicetelor este
modul lor de nutritie omnivor, care le permite sa se dezvolte pe substraturi
organice dintre cele mai diferite.
In conditii naturale, pe resturi vegetale actinomicetele incep sa se
dezvolte numai dupa ce bacteriile si ciupercile au incetat sa se mai
multiplice, atunci cand toate substantele usor asimilabile din resturile
vegetale au fost descompuse de predecesorii lor.
Capacitatea lor de a degrada substantele organice dintre cele mai
complexe le confera un rol important in natura, in special, in
descompunerea substantelor organice din namoluri si sol. In sol, acestea
participa la degradarea biologica si mineralizarea substantelor organice.

Importanta lor practica este legata in mod deosebit prin

intermediul speciilor genului Streptomyces, de producere de substante
antibiotice (pana in prezent peste 500 de antibiotice distincte).
Aproximativ 50 % din tulpinile izolate in natura produc antibiotice.
Unele actinomicete produc boli la plante, animale si om.
Rolul bacteriilor in natura
Bacteriile care traiesc in natura joaca un rol important in
mineralizarea compusilor organici, contribuind astfel la realizarea
circuitului elementelor in natura (azotul, fosforul, potasiul, calciul,
magneziul si microelementele).
Bacteriile contribuie si la formarea substantelor humice, imbogatind
solul in materie organica.
Prin unele substante bacteriene de natura mucilaginoasa cum sunt
polizaharidele capsulare, acestea contribuie la agregarea particulelor de
sol, deci la imbunatatirea structurii solului.
Unele specii bacteriene au capacitatea de a produce antibiotice, care
pot limita dezvoltarea unor grupe de microorganisme din sol, deci mentin
sau schimba echilibru biologic din sol.
Unele grupe de bacterii traiesc in simbioza cu plantele superioare
producand nodozitati si realizeaza fixarea azotului atmosferic; altele
activeaza in zona radacinii plantelor contribuind la dezvoltarea acestora si
la sporirea activitatii rizosferice.
In medii specifice unele grupe de bacterii produc procese
fermentative utile ca, fermentatia amidonului, a pectinelor, fermentatia
lactica, butirica, propionica etc.
Alte grupe de bacterii au capacitatea de a secreta enzime
extracelulare cu care lizeaza unele bacterii sau ciuperci.