Divortul este o experienta ce poate schimba viata.

Dupa divort, copilaria este diferita,

adolescenta este diferita, tineretea este de asemenea diferita intrucat apare problema
casatoriei, a deciziei de a avea sau nu copii. Cu toate acestea, fie ca rezultatul este bun sau
rau, toata traiectoria vietii unui individ este profund marcata de experienta divortului. Divortul
creste riscul copiilor de a dezvolta o serie de probleme. Totusi, majoritatea copiilor care
experimenteaza un divort nu experimenteaza probleme grave; multi dintre acestia sunt
puternici si rezilienti, si majoritatea au trait o viata normala la 2-3 ani dupa acest eveniment.
Problemele cu care se confrunta copiii ai caror parinti divorteaza, sunt de cele mai multe ori
prezente chiar inaintea divortului propriu-zis, aparute poate, in urma unui conflict parental, a
lipsei de atentie din partea parintilor, sau alti factori. Copiii care stau intr-o familie in care
exista un conflict marital pronuntat pot avea un mediu mai echilibrat si sanatos, daca parintii
sai decid sa se separe, comparativ cu acei copii care continua sa experimenteze un nivel inalt
al conflictului dintre parinti. Totusi, copiii care experimenteaza procesul divortului parintilor
prezinta mari sanse de a se confrunta cu o serie de tulburari ce pot afecta dezvoltarea fizica,
sociala, emotionala, educationala, morala si spirituala. Mai mult decat atat, studiile arata ca, in
perioada adulta, copiii care au fost victime ale divortului, prezinta o predispozitie de doua ori
mai mare sa divorteze, comparativ cu alti copii care nu au experimentat trauma divortului
parental (Hawkins, Fackrell si Harris, 2013).
Efectele ce apar in urma divortului in randul copiilor
Vasile (2012), sustine ca exista un set de caracteristici ce se regasesc in mare masura la
copii care au fost victime ale unui divort, acestea manifestandu-se chiar si in perioada adulta.
Dintre caracteristicile mentionate de aceasta, amintim: lipsa increderii in sine, fragilitate
morala, stari de anxietate, absenta dorintei de a fi responsabil, stima de sine scazuta, teama de
abandon. Referitor la problemele cu care se pot confrunta copiii dovortului, Hetherington si
Elmore (2003), afirma ca, acest copii pot dobandi fie probleme de externalizare care vizeaza
tulburarile in sfera comportamentala, a responsabilitatii sociale si a realizarilor academice si
economice, fie probleme de internalizare, care includ un nivel inalt de depresie si anxietate,
precum si un nivel scazut al stimei de sine.
Reactiile copiilor la divortul parintilor
Reactiile pe care le au copiii in urma divortului parintilor depind de o serie de factori,
cum ar fi cei care se refera la calitatea relatiei pe care o stabileste copilul cu fiecare parinte
inaintea divortului acestora, intensitatea si durata conflictului parental, si, in cele din urma,
1

abilitatea parintilor de a se axa pe nevoile copilului pe durata divortului. De obicei, copiii ai

caror parinti trec printr-un divort brutal, adopta o serie de comportamente care ii fac pe acestia
sa se simta securizati. In literatura de specialitate sunt prezentate cateva dintre reactiile
copiiilor la divortul parintilor lor, iar printre acestea se regasesc urmatoarele: negarea, ce se
regaseste in special in cadrul copiilor cu varste mai mici, teama de abandon (in momentul in
care parintii unui copil se separa, acesta va fi preocupat de gandul abandonului, intrebandu-se
cine va avea grija de el), preocuparea privind aflarea deinformatii despre divort ( copilul va
dori sa cunosca cat mai multe detalii despre separare, ce se va intampla si cum il va afecta;
specialistii atrag atentia ca aceste informatii se recomanda sa fie oferite in conformitate cu
varsta si capacitatea copilului de a intelege evenimentul), furie si ostilitate ( copiii isi pot
exprima furia si ostilitatea atat fata de prietenii lor, cat si fata de frati sau parinti; mai mult
decat atat, performanta scolara poate fi afectata), depresia ( manifestata prin apatie, tulburari
alimentare, de somn, acting out, retragere sociala sau automutilare, sunt prezente in special la
adolescenti ai caror parinti divorteaza), imaturitatea sau hipermaturitatea ( unii copiii pot
regresa la un stadiu anterior de dezvoltare in care se simteau securizati si aveau parte de
dragostea ambilor parintii, in timp ce alti copii se pot responsabiliza incercand sa umple
golurile emotionale ale parintilor), precouparea privind impacarea (unii copii pot incerca sa
faca tot ce le sta in putinta pentru a-si forta parintii sa se impace sau se interactioneze),
blamarea si vinovatia ( de cele mai multe ori, copiii se simt responsabili pentru divortul
parintilor, acest fapt fiind amplificat de situatia in care parintii se cearta pentru custodia
copilului si pentru timpul petrecut cu acesta) (O`Connell Corcoran, 1997).
O`Connell Corcoran (1997) este de parere ca parintii ar trebui sa fie capabili sa
identifice manifestarea stresului la copii. Conflictul parental poate fi resimtit de copil si pot
aparea diferite manifestari. Situatia stresanta poate fi manifestata in randul bebelusilor si
copiilor mici prin: regresia in ceea ce priveste somnul, trainingul la toaleta, al mancarii sau
incetinirea in dobandirea unor noi abilitati, dificultati de a se indeparta de parinte, plansete,
iritabilitate, accese de furie. In randul copiilor cu varste curpinse intre 3 si 5 ani, in momentul
in care acestia se confrunta cu o situatie stresanta, pot aparea: regresii fie la o paturica, suptul
degetului, sau recaderi in ceea ce priveste trainingul la toaleta, uimire, inventarea unor povesti
fantastice, blamare si sentimente de vinovatie, anxietate inainte de culcare, treziri frecvente in
timpul somnului, teama de a fi abandonat de ambii parinti, iritabilitate accentuata, agresiune si
crize de furie. In randul copiilor cu varste curpinse intre 6 si 8 ani, evenimentul stresant cu
care acestia se confrunta poate fi semnalat prin: tristete pronuntata, insotita de sentimente de
2

respingere si abandon, plansete cu hohote, teama ca cele mai mari frici se vor adeveri, iluzii
de reconciliere, conflicte privind loialitatea, probleme de control al impulsului si
comportament dezorganizat. Copiii cu varste cuprinse intre 9 si 11 ani, se pot confrunta cu
teama de singuratate, furie intensa orientata catre parintele suspectat de cauzarea divortului,
acuze somatice privind dureri de cap si stomac, pot deveni hiperactivi pentru a incerca sa nu
se gandeasca la divort, si, de asemenea, se pot simti rusinati de ceea ce se intampla in familia
lor, considerand ca sunt diferiti fata de ceilalti copii. Spre deosebire de aceste categorii de
varsta mentionate anterior, adolescentii pot simti teama de a fi izolati si singuri, pot crede ca
parintii nu sunt disponibili, se pot simti presati sa devina independenti cat mai repede; de
asemenea, acestea poti simti ca sunt intr-o competitie cu parintii, se ingrijoreaza cand se
gandesc la viitorii lor parteneri romantici sau la casatorie, simt un disconfort cand se gandesc
la faptul ca un partinte s-ar putea indragosti de o alta persoanal; mai mult decat atat,
adolescentii pot fi cuprinsi de o oboseala cronica, pot avea dificultati de concentrare si
reflecteaza adesea la pierderea familiei pe care au avut-o in copilarie.
Fazele emotionale ale divortului traite de cuplu
Decizia de a sfarsi un mariaj poate fi traumatizanta si marcata de sentimente
contradictorii, iar separarea emotionala este un proces ce se poate extinde pe parcursul a
numerosi ani, fiecare partener parcurgand stadii diferite ale procesului emotional de separare
atunci cand apare problematica divortului.
Conform O`Connell Corcoran (1997), exista cinci faze emotionale prin care trec
persoanele care decid sa divorteze. Prima faza se refera la dezamagirea resimtita de un
partener, faza ce are loc cu un an sau doi inainte de a fi verbalizata si include : sentimente de
nemultumire, resentimente, certuri, problemele sunt reale dar slab constientizate, apare o
distantare emotionala, o lipsa de reciprocitate; de asemenea, in aceasta faza pot aparea
sentimente de furie, negare, anxietate, teama, vinovatie, depresie, dispret dar si iubire si tot in
aceasta prima etapa se initiaza o strategie de separare, fiind luate in calcul argumentele pro si
contra pentru un divort. Urmatoarea faza, se petrece cu aproximativ 12 luni inaintea divortului
si are in vedere exprimarea nemultumirii; in aceasta etapa, partenerul isi exprima
nemultumirea fata de celalalt, putand aparea sentimente de tensiune, vinovatie, eliberare,
agnoasa, indoiala, aceasta fiind si faza in care, dupa parerea specialistilor, se poate apelea la
un consilier de familie. Cea de-a treia faza, consta in decizia de a intenta procesul de divort,
etapa in care partenerii pot resimti distanta emotionala, pot fi cuprinsi de furie, tristete,
resentimente, anxietatea pentru familie si viitor, deznadeje si lipsa rabdarii cu celalalt. A patra
3

etapa se refera la demersul divortului, in care apar: separarea fizica, separarea emotionala,
afirmarea in public a deciziei luate, se construiesc aliantele din partea prietenilor cuplului.
De cele mai multe ori, aceasta este faza in care copilul afla de divort, acestia putand incerca sa
faca ce le sta in putinta pentru a-i impaca pe parintii lor, culpabinizandu-se. Emotiile ce
caracterizeaza etapa a patra sunt cele de frica, panica, vinovatie, culpabilitate si rusine.
Penultima etapa presupune cultivarea acceptarii si presupune ajustari in plan fizic si
emotional, acceptarea faptului ca mariajul nu a fost unul care sa le aduca fericire si implinire,
crearea unui plan de viitor, descoperirea de noi resurse personale. Ultima etapa, ce presupune
o perioada de aproximativ 4 ani de zile de la divort este caracterizata de faptul ca partenerii au
depasit acest eveniment si pot inlocui blamarea si furia cu iertarea si respectul.
Cum traieste copilul divortul?
Marcelli (1999), considera ca separarea parintilor creeaza angoasa si suferinta
copilului. Specialistul atrage atentia faptului ca un factor de risc deosebit de important il
constituie conflictul si neintelegerea parintilor, acesta avand o insemnatate mult mai mare
comparativ cu divortul propriu-zis. Acesta considera ca un factor de protectie major e
reprezentat de relatia buna cu un parinte dupa divort, indiferent ca este vorba despre mama
sau tatal copilului. Etapele pe care le parcurge un copil in momentul in care parintii acestuia
trec printr-un proces de separare sunt evidentiate astfel: in prima faza, se aduce in prim-plan o
perioada acuta marcata de dificultatile de a mentaliza angoasa, astfel, cu cat conflictul este
mai acut intre parinti, cu atat acestia sunt mai putini disponibili pentru a-si asculta copilul,
acesta fiind, prin urmare, mult mai putin capabil sa isi elaboreze reactia de angoasa. Tototdata,
cu cat copilul este mai mic, cu atat acesta dispune de o capacitate redusa de elaborare, in
aceasta maniera fiind explicate plansetele frecvente si intense la copilul mic dar si durerile de
cap, cele abdominale sau diverse dureri somatice experimentate de copii in momentul in care
parintii lor au un conflict.
Marcelli (1999), evidentiaza o alta etapa pe care o considera importanta, aceasta
vizand copilul care se afla in perioada oedipiana sau a carui problematica oedipiana este
prelungita de conflict. In aceasta faza, problematica psihoafectiva poate sa fie influentata fie
de varsta copilului, fie de moodul in care acesta a fost facut sa traiasca conflictul. In
momentul in care experienta copilului este marcata de suferinta, acesta reactioneaza de cele
mai

multe

ori

prin

culpabilitate,

considerandu-se

motivul

certei

dintre

parinti.

Simptomatologia caracteristica acestei faze descrisa de specialist vizeaza starea depresiva,

esecul scolar sau comportamente autopunitive .
4

O alta etapa se refera la cea in care copilul e degajat de problematica oedipiana. La

acest nivel de maturizare psihoafectiva, se remarca doua modalitati prin care copilul face fata
noii situatii fie prin hipermaturitate, fie prin reactie proiectiva. Copilul confruntat cu
problematica identitatii reprezinta o alta etapa care evidentiaza faptul ca spargerea identitatii
cuplului este insotita adesea de spargerea identitatii copilului. Problemele de identificare sunt
frecvente la adolescenti, mai ales in situatia in care unul dintre parinti dispare. Desigur, aceste
probleme sunt diferite in functie de vechimea divortului, de calitatea mentinerii si prezentei
celor doua figuri parentale dar si de calitatea relatiei dintre parinti si copil dupa divort
(Marcelli, 1999).
Factori importanti in problematica divortului
Problemele de comportament ale copiilor din familii divortate sunt mai mari, atat din
cauza faptului ca au mostenit o parte dintre aceste caracteristici de la parintii lor, cat si din
cauza expunerii la un stil parental inadecvat, si nu neaparat din cauza divortului in sine .In
literatura de specialitate sunt mentionati o serie de factori care influenteaza reactia copiilor si
a intregului sistem familial la experienta divortului, factori reprezentati pe mai multe nivele,
cel individual, cel familial si cel extrafamilial (Vasile, 2012).
Vasile in 2012 afirma ca, la nivelul factorilor individuali, se evidentiaza importanta
varstei, genului si temperamentului. In ceea ce priveste varsta copiiilor in momentul
divortului parintilor, in literatura de specialitate se regasesc rezultate contradictorii. Cu toate
acestea, unii specialisti au punctat faptul ca, atat un copil mic, cat si un adolescent, sunt la fel
de sensibili la aceasta experienta a divortului. Astfel, copiii mici sunt acaparati de teama de
abandanon din cauza lipsei mecanismelor cognitive necesare care l-ar putea ajuta sa evalueze
situatia in mod corect, iar in cazul adolescentilor, din cauza dificultatile specifice varstei,
apare dificultatea de a accepta un nou partener al parintelui. Genul este un alt factor important
de natura individuala, studiile evidentiind faptul ca baietii sunt mult mai afectati de divort, iar
fetele sunt mult mai afectate de recasatorirea parintilor. Cu toate acestea, la varsta
adolescentei, atat fetele cat si baietii se pot confrunta cu probleme de externalizare sau de
internalizare intr-o masura mult mai mare, decat adolescentii care fac parte din familii
nedivortate. Totusi, acestia sunt expusi in egala masura parentalitatii precoce . Marcelli
(1999), considera ca varsta si genul vor determina gradul de dezvoltare psihoafectiva al
copilului, fiind de asemenea variabile importante in intelegerea reactiilor la divort si in ceea
ce priveste conflictele parentale.

Trasaturile de personalitate si cele temperamentale sunt alti factori individuali care, in

opinia specialistilor Kim, Sandler si Jenn-Yum (1997), au o insemnatate deosebita in
problematica divortului, afirmand ca atat cognitiile cat si stilul de coping influenteaza
raspunsul copiilor la divort si la recasatorire. Mai mult decat atat, specialistii afirma ca acei
copii care au un nivel scazut al autoeficientei si un locus al controlului extern si care se
invinovatesc pentru divortul parintilor, au dificultati mult mai pronuntate in adapatarea la
tranzitiile maritale ale parintilor lor.
La nivel familial, in literatura de specialitate se evidentiaza importanta nivelului
economic, acest factor fiind considerat o cauza principala a tulburarilor ce apar in cursul
dezvoltarii copiilor, pe fondul scaderii surselor de venit, si tranzitarii catre un nivel de trai mai
scazut. Conflictul dintre parinti este un alt factor de interes in problematica divortului,
intrucat, tipul conflictului parental dar si frecventa acestora se rasfrang asupra adaptarii
copilului. In acest sens, unii copii pot fi implicati direct in acest conflict, se pot simti prinsi la
mijloc, pot suferi diferite forme de abuz, violenta sau amenintare, acest factori avand un rol
esential in perceperea divortulului si in dezvoltarea copiilor. Alti factori de interes pentru acest
nivel ar fi relatia cu fratii, cu bunicii copilului sau cu parintii vitregi. Cu cat aceste relatii sunt
mai armonioase si mai sanatoase, cu atat cresc sansele de rezilienta ale copilului (Vasile,
2012)
La nivel extrafamilial, se remarca importanta relatiei cu covarstnicii, fiind esentiala in
special in perioada adolescentei, tinerii fiind vulnerabili la influentele celor de aceeasi varsta.
In literatura de specialitate sunt enumerati ca factori de interes pentru acest nivel si scoala, dar
si sistemul legal si de interventie terapeutica (Vasile, 2012).
Divortul expune copilul la multi factori de risc precum conflictul pronuntat al
partenerilor de cuplu, pierderea unor relatii importante sau recasatorirea, factori ce pot
determina aparitia unor probleme de internalizare sau externalizare. Totusi, imbucurator este
faptul ca numerosi specialisti au concluzionat faptul ca in ciuda acestui eveniment
traumatizant, majoritatea copiilor dispun de capacitatile de rezilienta necesare pentru a face
fata acestor noi circumstante si provocari, avand sanse foarte mari de a se dezvolta armonios.
Mai mult decat atat, unii cercetatori au evidentiat si implicatiile pozitive pe care le are
divortul, acestia mentionand faptul ca parintii divortati pot deveni mult mai apropiati fata de
copii lor, comparativ cu momentul in care acestia erau casatoriti. Cu toate acestea, divortul
parintilor este un demers ce poate avea implicatii psihologice serioase in ceea ce priveste
dezvoltarea copiilor. De aceea, este important sa se realizeze o analiza complexa a tuturor
6

factorilor mentionati anterior, accentul trebuind sa fie pus pe relatia parintilor cu copilul,
precum si pe dezvoltarea unei relatii de coparentalitate sanatoasa, pentru a spori sansele de
dezvoltare armonioasa a copilului.

Bibliografie:
Hawkins, A. J., Fackrell, T., & Harris, S. M. (2013). Should I Try to Work It Out? A
Guidebook for Individuals and Couples at the Crossroads of Divorce. UK: CreateSpace
Independent Publishing Platform.
Hetherington, E., M. & Elmore, A. M. (2003). Risck and resilience in children coping with
their parent`s divorce and remarriage. In Sunia S. Luthar (Ed.) Resilience and vulnerability:
Adaptation in the context of childhood adversities (pp. 182-212). New York : Cambridge
University Press.
Kim, L. S., Sandler, I. N., & Tein, J. Y. (1997). Locus of control as a stress moderator and
mediator in children of divorce. Journal of Abnormal Child Psychology, 25, 145-155.
Marcelli, D. (1999). Tratat de psihopatologia copilului. Bucuresti: Editura Fundatiei
Generatia.
O`Connell Corcoran, K. (1997). Psychological and Emotional Aspects of Divorce, retrieved
from [Link]
Vasile, D. L. (2012). Trauma familiala si resursele compensatorii. Bucuresti : Editura Sper.