Untitled

1. ETAPELE DE DEZVOLTARE ALE RELIEFULUI - EPOCA CARPATICĂ

Această epocă reprezintă intervalul de timp în care s-a consolidat lanțul carpatic cu
toate complicațiile sale tectonice, structurale și petrografice și s-au diversificat
trăsăturile reliefului prin manifestarea unor tendințe morfogenetice:
consolidarea structurală a unităților cristalino-mesozoice
intensificarea mișcărilor epirogenetice cu sensuri opuse:
ridicarea ramurilor carpatice
scufundarea ariilor depresionare intracarpatice și a platformelor de vorland
manifestarea înălțărilor neotectonice cu ridicarea unităților scufundate anterior
Etapa carpatică se împarte:
a) Etapa carpatică veche (redie)
Orogenezele austriacă și mediteraneeană
au produs cutări intense
C. Meridionali - s-a format pânza Getică care a încălecat peste autohtonul de Ielova
M. Apuseni - pânza de Codru se dezlipește de pe fundamentul cristalinului cu
sedimentarul său sau de pe depozitele din aria depresionară din est.
C. Orientali - de plasarea... peste Dacidele externe.
la formele fazei austriace - Înălțarea generală a regiunii cristalino-mezozoice, dar și
scufundarea unor arii din bazinele sedimentare Hațeg, Mureș, Ghimbav - Rucăr.
modelarea uscatului s-a făcut într-un climat tropical umed.
Orogeneza laramică
definitivarea structurală a zonei cristalino-mezozoice din Transilvanide.
cutarea flișului care produce o structură în pânze în cadrul flișului.
are loc o împingere spre est a blocului Dacidelor mediane.
ridicarea în bloc a M. Apuseni, capătă înfățișare de horst.
M. Banatului - are loc cutarea și înălțarea.
S-au realizat bazinele sedimentare depresionare: Secaș, Petroșani.
climat tropical - subtropical.
b) Etapa neocarpatică
coincide cu ridicarea celor mai noi unități, înălțarea Carpaților la nivel de lanț muntos,
modelând primele câmpii - lacustre în jurul munților Apuseni.
Mișcările SAVICE - s-au cutat și înălțat Moldavidele (C. Orientali), în vestul M. Banatului și
M. Apuseni se schițează noi golfuri și depresiuni; sep. Intracarpatice / dep. Panonică
subsidența s-a accentuat.
Mișcările STIRICE și MOLDAVICE - au accentuat scufundarea Transilvanidei și Panonicei;
climat arid excesiv; apar Subcarpații Moldovei; în C. Orientali și M. Apuseni se produc
primele erupții vulcanice.
Mișcările ATTICE - au definitivat flișul și au ridicat Carpații la lanț muntos; s-au
 intensificat erupțiile vulcanice (C. Orientali și Apuseni); clima aridă a facilitat
manifestarea proceselor de pedimentație (?).
Mișcările RHODANICE - au continuat înălțarea Carpaților; retragerea apelor din bazinul
Transilvaniei, cea mai mare parte din Pod. Moldovei și din golfurile din Vestul M.
Apuseni.
Faza tectonică VALAHĂ - s-au înălțat puternic Subcarpații Curburii și Getici; ridicările din
Carpați și Subcarpați au atins valori de 800-1000m; definitivarea structurilor în domuri și
cute diapire; sunt exondate Pod. Moldovei, Getic și parțial cuveta Bando-S someșană; s-
au continuat erupțiile vulcanice când s-a format lanțul vulcanic Oaș-Gutâi-Călimani-
Gurghiu-Harghita.
c) Evoluția reliefului în Cuaternar
reprezintă secvența cea mai scurtă în evoluția reliefului.
au loc cele mai însemnate modificări ale reliefului.
din bazinele intramontane apele s-au retras.
lanțul vulcanic au continuat erupțiile.
o treime din țară a apărut în această perioadă.
2. CARACTERISTICILE MORFOGENETICE ALE CUATERNARULUI - CLIMĂ, MIȘCĂRI
NEOTECTONICE, EUSTATISM.
Cuaternarul s-a desfășurat pe o perioadă de timp de circa 1,8 milioane ani.
în cuaternar unitățile de uscat au continuat să se înalțe, dar în același timp s-a
accentuat denudația reliefului.
înălțările reliefului, schimbările climatice, oscilațiile nivelului Mării Negre au fost
principalele evenimente ce caracterizează această perioadă.
CLIMA
glaciarul GÜNZ - climatul extrem de rece, temperaturi negative pe întreg teritoriul țării.
interglaciarul GÜNZ-MINDEL - climat cald și uscat.
glaciarul MINDEL - clima s-a răcit din nou și a favorizat instalarea /ghețarilor pe cele mai
înalte vârfuri, restul teritoriului supus modelării periglaciare.
interglaciarul MINDEL-RISS - perioadă foarte lungă, climat mai cald decât cel actual,
precipitații bogate și formarea unor soluri evoluate.
glaciarul RISS - climat rece și umed, a facilitat instalarea ghețarilor deasupra altitudinilor
de 1800-2000m.
interglaciarul RISS-WÜRM - climat asemănător cu cel actual.
glaciarul WÜRM (WÜRM 1, WÜRM 2) - s-a înregistrat răcirea maximă; zăpezile ajung la
nivelul... ultima parte a würmului climat rece-uscat; cute (?) würm 1 și 2 interval lung
favorabil instalării vegetației.
MIȘCĂRILE NEOTECTONICE
individualizarea trăsăturilor reliefului actual reprezintă efectul și dovada cea mai clară a
manifestării mișcărilor neotectonice.
au exondat câmpiile, lacurile din estul Moldovei în transformări cuvete fluvio-lacustre.
au dat Piemontului Getic aspect de podiș, dealuri și podișuri.
Argumente pentru mișcările cuaternare:
 detașarea mai multor nivele de eroziune în lungul văilor montane
formarea sistemelor de terase convergente și divergente
acumulări piemontane la exteriorul Carpaților
dispunerea structurală a depozitelor cuaternare din bazinul tectonic al Câmpiei
Române, Crișana și în unele depresiuni intramontane.
adâncirea mare a râurilor în anumite sectoare.
EUSTATISMUL
eustatismul cuaternar este legat de climă și mai ales de mișcările neotectonice, faptul
că neotectonica a făcut ca o mare parte a suprafeței lacustre să dispară, ca nivelul de
bază s-a modificat periodic... când climatul era mai rece... Marea Neagră a suferit o
evoluție destul de complicată, legăturile stabilite periodic prin mișcările neotectonice și
oscilațiile climatice cu bazinul Pontic și Mediteranean. Nivelul Mării Negre a suferit o
serie de transgresiuni și regresiuni cu implicații în modelarea reliefului.
TRANSGRESIUNEA UZUNLAR: ridicarea nivelului mării cu +30m; linia țărmului la vest de
Galați; sfârșit MINDEL - interstadial MINDEL-RISS.
REGRESIUNEA EUXINUL MEDIU: RISS; a determinat coborârea nivelului mării; începe
schițarea primelor formațiuni deltaice.
TRANSGRESIUNEA KARANGAT: interstadial RISS-WÜRM; linia țărmului puțin la vest de
cea actuală.
REGRESIUNEA NEODACICĂ / WÜRM: coborârea nivelului mării cu 80-100m, nivelul mării
s-a oprit la -4m; în zona deltei s-a dezvoltat o zonă mlaștinoasă.
TRANSGRESIUNEA NEOLITICĂ: nivelul mării s-a ridicat cu +5m, determinând adâncirea
râurilor în deltă.
TRANSGRESIUNEA DACICĂ: nivelul a coborât la... în formarea unor depresiuni ocupate
de unele lacuri din deltă.
TRANSGRESIUNEA VALAHĂ: a determinat inundarea vechilor construcții din zona
Callatis, transformând gurile râurilor dobrogene în limane.
3. RELIEFUL STRUCTURAL DIN PODIȘUL MOLDOVEI
Reprezintă cel mai tipic relief structural din România. Dispunerea sub formă de
monoclin (NV-SE).
FORME DE RELIEF
QUESTELE - formele structurale cele mai frecvente, întâlnite în toate subunitățile
podișului: Coasta Iașilor, Coasta Cotnari-Hârlău-Botoșani, Coasta Ibăneștilor; în Pod.
Bârladului: Coasta Bârladului și Coasta Iașilor.
SUPRAFEȚE STRUCTURALE - Pod. Bârladului, Pod. Sucevei (aliniamentul dinspre
Siretului), Culmile Tifovei.
VĂI STRUCTURALE -
VĂI CONSECVENTE - Siret, Volovăț, Baseu, Sitna.
VĂI SUBSECVENTE - cele mai caracteristice: Bahlui, Bârladul superior, Racova, Vaslui.
VĂI OBSECVENTE - mai puțin dezvoltate dar destul de dese.
4. RELIEFUL STRUCTURAL DIN PODIȘUL TRANSILVANIEI
Este mult mai variat decât cel din Pod. Moldovei datorită structurilor: monoclin, cute
 largi, domuri, cute diapire.
Relieful structural din C. Someșană - cel mai reprezentativ din întregul bazin al
Transilvaniei; dominant este relieful de cuestă; cele mai bine dezvoltate sunt cuestele
dispuse la est de M-ții Mezeș, sud de Preluca.
Relieful structural din Podișul Târnavelor - cuestele de pe dreapta Târnavelor, Secașelor;
pe domuri se observă formarea cuestelor circulare cu aspect de butonieră.
Relieful structural din Câmpia Transilvaniei - bolți și domuri cu aspect de cuestă în
arealele structurale Dej și Mădăraș.
Relieful structural din Subcarpații Transilvaniei - cuestele, abrupturile în suprafețele
structurale care sunt legate de pantele anticlinalelor marginale - Năsăud.
5. RĂSPÂNDIREA ROCILOR SOLUBILE PE TERITORIUL ROMÂNIEI - RELIEFUL DEZVOLTAT PE
ACESTEA (CARSTIC - ENDOCARSTIC)
CARSTUL PE CALCARE ȘI DOLOMITE
Munții Apuseni: 2767 km²
Munții Banatului: 809 km²
C. Meridionali, Pod. Mehedinți, C. de Curbură, C. Orientali, Pod. Dobrogei.
CARSTUL PE SARE
Subcarpați, Pod. Transilvaniei, Dep. Maramureșului.
CARSTUL PE GIPSURI
M. Mezeș, Nucșoara - Argeș, Subcarpații Tazlăului.
Relief exocarstic:
lapiezuri - M. Banatului, Pod. Mehedinți, M. Hășmaș
doline - Pădurea Craiului, Bihor, Pod. Mehedinți
uvale - M. Hășmaș, Apuseni, Banatului, Mehedinți
polii - M. Bihor, Banatului, Pod. Mehedinți
văi oarbe, văi în chei
Relief endocarstic:
peșteri, avene, speleoteme
6. ETAPELE ÎN MANIFESTAREA ACTIVITĂȚII VULCANICE PE TERITORIUL ROMÂNIEI
Activitatea vulcanică pretrenicică (?) și hercinică
s-a manifestat printr-un vulcanism intrusiv în mase granitice în C. Meridionali și M.
Banatului. Mase granitice în M. Țarcu - Retezat. Intruziuni granitice - M. Gilău - Muntele
Mare. Gnaisul porfiroid din M. Bistriței. Sienitele de la Ditrău. Intruziunile sub formă de
lacolit în M. Măcin.
Magmatismul mezozoic
caracterizat printr-un complex bazaltic, munți ofoliți (ofiolite) în M. Apuseni și zona
Tulcei. Diabaze și porfire până la Vlădeasa (Banatitele).
Vulcanismul neogen
manifestat de la latura vestică a C. Orientali și în M. Apuseni, lanțul vulcanic Călimani-
Gurghiu-Harghita. Erupțiile au avut loc în 3 perioade cu manifestări violente:
Ciclul Badenian - riolite, andezite; Oaș, Gutâi și M. Apuseni; mai slab în Călimani.
Ciclul Sarmațian - Pliocen inferior - dacite și andezite; Zarand - Bihor, magmatism prin
 corpuri nevulcanice.
Ciclul Pliocen superior - Cuaternar inferior/mediu - manifestări finale; slab în M.
Apuseni, intens în Călimani - Harghita.
7. MODELAREA POSTVULCANICĂ ȘI RELIEFUL CREAT
cantitatea mare de lave a dus la formarea unui lanț muntos, situat în restul Carpaților
Orientali. În interiorul lanțului se păstrează cratere sau resturi din acestea, conuri în
zona de neck-uri, din lave formațiuni la periferie spre platouri, formațiuni pedimentare.
modelarea postvulcanică a dus la distrugerea craterelor prin adâncirea văilor, spălarea
acestora de produse vulcanice.
GRUPA OAȘ-GUTÂI: se extinde de la frontiera de NV până la lărgirea văii Lăpușului;
păstrează un relief mai puțin masiv (600-1000m); eroziunea mai intensă a distrus
complet craterele; muntele Gutâi este un rest dintr-un crater de explozie; depresiuni:
Oaș, Nistru, Cavnic.
GRUPA CĂLIMANI - HARGHITA: cuprinsă între izvoarele Bistriței și ale Sucevei și Valea
Oltului; ca faza petrografică vulcanică se extinde în M. Baraolt, Bodoc și Perșani;
lungimea circa 150km, lățimea 40-50km; este arealul vulcanic care s-a păstrat cel mai
bine; crater intact în care este lacul Sf. Ana; cratere Caldera în Călimani, Gurghiu (Fâncel,
Saca, Șumuleu), Harghita.
GRUPA MARGĂU-TIROLES (?): constituie tranziția între cele două grupe; morfologic de
relief mai depresionar și altitudini mai mici; structural aparține subunității sedimentar-
eruptive; în această subunitate se pare că s-au produs primele erupții; încetarea mai
veche a aparatelor vulcanice a făcut ca eroziunea să distrugă complet vechile aparate
vulcanice, rezultat la apariția reliefului de mureșe (?).
VULCANISMUL NEOGEN DIN MUNȚII APUSENI: s-a manifestat în același timp cu cel din
C. Orientali; erupțiile au produs lave andezitice, dacitice și riolitice.
8. RELIEFUL SCULPTURAL - SUPRAFEȚELE DE NIVELARE CARPATICE
Reprezintă una din trăsăturile principale ale reliefului carpatic. Pe teritoriul României s-
au succedat mai multe cicluri de sedimentare care au alternat cu faze tectogenetice.
Suprafețele de nivelare sunt diferite ca mărime, aspect sculptural și grad de păstrare.
Complexul sculptural Borăscu: cea mai veche suprafață de nivelare identificată de De
Martonne în C. Meridionali. A fost recunoscută și în alte unități carpatice și consemnată
sub diferite nume: Fărcașu-Cârligați (M. Apuseni), Semenic (M. Banatului), în M. Rodnei
și Maramureș. Morariu a identificat această platformă care a fost denumită platforma
Nedeilor. Suprafața de nivelare superioară se păstrează sub formă de culmi ondulate
sau sub formă de platouri/martori de eroziune. Vârsta suprafeței este considerată
Danian - Oligocen superior. Odată cu mișcările savice începe fragmentarea și
distrugerea acestei suprafețe.
Complexul sculptural Râu-Șes: De Martonne a identificat sub nivelul platformei Borăscu
o a doua suprafață de eroziune și a denumit-o Râu-Șes; durata intervalului de modelare
apreciat la 15 mil. ani. Suprafața se prezintă astăzi sub formă de culmi prelungi,
ondulate ușor spre periferia munților. În C. Meridionali și Occidentali aceste suprafețe
ocupă poziție intermediară între înălțimile mari și seria suprafețelor de nivelare
 inferioară. Identificată în toate cele 3 ramuri carpatice fiind denumită: Tomnatica (M.
Banatului), Mărișel-Râmeți (M. Apuseni), Poiana Ruscă, Talla-Iana (Dobrogea?).
Complexul sculptural Gornovița: De Martonne este primul care distinge în Carpați o a
treia treaptă și a denumit-o Gornovița (C. Meridionali) ce pătrunde pe văi; platforma
Feneș (M. Banatului), platforma... (M. Apuseni). Nivelele complexului au fost puternic
deformate de mișcările din faza valahă, încât se întâlnesc la altitudini foarte variate.
9. UNITĂȚILE PIEMONTANE DIN ROMÂNIA ȘI CARACTERISTICILE ACESTORA
Unitățile piemontane păstrate în prezent sunt destul de restrânse pe teritoriul
României.
PIEMONTUL PERICARPATIC
Cea mai extinsă unitate piemontană s-a format la exteriorul Carpaților și piemonturile
de pe marginile depresiunilor intramontane. Constituit din mai multe subunități:
Piemontul Getic: cea mai extinsă subunitate piemontană păstrată în relieful actual, se
prezintă sub formă de podișuri piemontane.
Piemontul Argeșului: între Trotuș și Dâmbovița, fragmentat și intersectat de Subcarpați.
Piemontul Moldovei: între Suceava și Trotuș; a fost distrus tectonic și eroziv, în prezent
se păstrează doar martori din acesta.
PIEMONTURILE INTRACARPATICE
După poziția geografică:
Piemonturi circumtransilvane - dispuse fragmentar la contactul piemontului cu Carpații
și Dep. Transilvaniei: Piemonturile Baia, Căpâlna, Șimișneului.
Piemonturi intramontane - situate pe marginile depresiunilor: Dep. Brașov, Ciuc,
Giurgeu, Petroșani, Hațeg.
După starea actuală:
Piemonturi funcționale - procesele continuă în actual: Câmpia piemontană Săcueni-
Moșnița (?).
Piemonturi non-funcționale / masive glacisurile și piemonturile (Prahovei); Câmpiile
piemontane (C. Râmnicului); platourile piemontane (Cotmeana, Cândești) ale Oltului,
Argeșului.
Piemonturi fosilizate - îngropate sub formațiuni mai noi: estul Pod. Transilvaniei, sudul
C. Române.
Piemonturi relicte - cele care au fost incluse structural unor noi unități și forme de relief.
10. FAZE GLACIARE. DEZVOLTAREA RELIEFULUI GLACIAR ÎN CARPAȚI
Majoritatea cercetătorilor care au abordat problema reliefului glaciar preferă pentru
faze glaciare în C. Meridionali 3 faze: Mindel, Riss, Würm.
Argumente:
poziția celor trei serii de morene frontale păstrate pe unele văi glaciare în C. Meridionali.
depozitele pleistocene din Peștera Gura Cheii (Râșnov) și Gura Dobrogei.
analizele de polen efectuate în diverse puncte.
Faze glaciare în M. Rodnei:
Riss - detașarea ghețarilor de calotă;
Würm - instalarea ghețarilor de vale de dimensiuni mai reduse.
 Răcirea climei și înălțarea reliefului au determinat favorizarea ghețarilor, precum și
apariția zăpezilor permanente.
Modelarea a avut loc în dimensiuni diferite de la un loc la altul în funcție de suprafața
de pe care s-au format. Două tipuri de ghețari:
Ghețari de platou pe suprafețe netezite peste 1800m (Godeanu, Parâng, Iezer, Rodna).
Instalarea ghețarilor cu precădere pe versanții nordici și vestici.
Ghețari de vale - dimensiuni mari, au avut bazine de alimentare largi care au acumulat
cantități mari de gheață pe versanții nordici și estici, s-au dezvoltat numai în masivele
înalte: Retezat, Parâng, Făgăraș, Rodna. De dimensiuni mai mici sunt ghețarii de circ
situați în masivele: Munții Rodna, Maramureș, Parâng,
11. 11. ASPECTE PRIVIND MORFOLOGIA GLACIARĂ ȘI PERIGLACIARĂ ÎN ROMÂNIA
Activitatea modelării glaciare s-a efectuat prin procese de exarație, detracțiune și
nivație.
Circuri glaciare: cunoscute sub diverse denumiri: căldări, zănoage, g găuri. Circuri
complexe cu diametre mai mari: Bucura, Peleaga (Retezat), Găuri (Parâng), Pietrosul
(Rodna), Bâlea, Podragu, Capra, Urlea, Topolog, Iezerescu, Repedea.
Văi glaciare: formele cele mai pregnante ale reliefului, în general lungimea văilor
glaciare variază între 2-8 km. Cea mai lungă vale glaciară: Lăpușnicul Mare din Retezat
(18 km). Profil longitudinal cu praguri de pantă și umeri de transfluență modelate de
masele de gheață care traversau crestele de la un circ la altul. Strungile și rocile
mutonate în masivul Parâng, Retezat, Făgăraș, Bucegi.
Forme de acumulare: morene (frontale: Bucura, Pietrosul, Iezer; laterale, mediane),
blocuri eratice (Rodna, Retezat).
Morfologia periglaciară reprezintă ansamblul formelor de relief create prin procese de
versant legate de îngheț-dezgheț, cu o mare varietate de forme periglaciare din C.
Meridionali.
În M. Rodnei: râuri și torenți de pietre, dealuri de pietre în masivele înalte la peste
1800m.
Culoare cu nivele de nivație, potecile de nivație, semipalustrele nivale asociate cu
torenții de pietre în culoarele de avalanșe.
Blocuri creptante: Țarcu-Godeanu, Retezat, Parâng.
Forme periglaciare pe suprafețe plane: ghețarii de pietre (mari acumulări de gelifracte
sub formă de limbă sau spatulă), câmpurile de blocuri constituite din gelifracte de mari
dimensiuni cu aspect haotic, cercurile de pietre, microdepresiuni nivale, mușuroaie
înierbate, prezența permafrostului. Munții cei mai expuși au avut solul cel mai propice la
procesele de gelifracție.
12. FORMAREA REȚELEI HIDROGRAFICE
Rețeaua hidrografică a României este relativ nouă, cu precădere cuaternară. Sculptarea
reliefului prin rețeaua de văi a reprezentat cel mai important proces de modelare și
evoluție. Cea mai veche rețea de văi s-a format în actuala zonă montană, modificări
importante a suferit hidrografia la poalele Carpaților unde din cauza neotectonicii au
apărut noi nivele de bază.
Rețeaua hidrografică a fost modificată pe latura vestică a C. Orientali din cauza
vulcanismului neogen. Prima generație de văi instalate în podișul moldovenesc,
instalate consecvent odată cu retragerea spre sud a lacului sarmatic. În Pod.
Transilvaniei rețeaua hidrografică s-a instalat pe măsură ce s-au retras apele și a
dispărut lacul panonic. În cuaternar s-a instalat rețeaua hidrografică din actualele
câmpii joase.
13. TERASELE FLUVIATILE ȘI VÂRSTA ACESTORA
Terasele reprezintă printre cele mai tinere forme de relief, formarea lor este atribuită
atât eroziunii laterale cât și oscilațiilor nivelelor de bază. Variațiile climatice au produs
modificări de debite și transport de aluviuni. Numărul și existența teraselor diferă de la
un râu la altul în primul rând din cauza mișcărilor neotectonice.
Prutul - formează un sistem de 7 nivele de terase la înălțimi de până la 190-200m.
Siretul - sistem de terase dezvoltat pe partea dreaptă: 12 nivele (200-210m).
Nistru - considerat ca având cel mai dezvoltat și complet sistem de terase.
Bârladul - 6-7 nivele (190m).
Argeșul în subcarpați - 7-9 terase, se reduc la 3-4 odată cu intrarea în zona de divagare.
Jiu - Olt - 7-9, respectiv 6-7 terase; înălțimea lor se reduce ca număr odată cu apropierea
de Dunăre.
Râurile din vest - 8-9 terase.
Pod. Transilvaniei - situație diferită de la un râu la altul.
Râurile dobrogene - au număr redus de terase.
Terasele Dunării - de fapt nu există terase pe malul drept, o caracteristică a teraselor
Dunării este reducerea numărului acestora pe măsură ce înaintăm spre est.
Structura teraselor:
Terase în rocă (pe văi înguste și numai în sectoarele râurilor de munte: Defileul Jiului,
Mureșului, Dunării).
Terase mixte - aluviuni în partea superioară, soclul în rocă neogenă sau mezozoică
(grosimea aluviunilor 2-3m în zona carpatică și 6-8m în podișuri și dealuri, unde domină
nisipurile și pietrișurile).
Vârsta teraselor: după înălțime, terasele mai înalte sunt cele mai vechi, iar cele mai
joase sunt mai tinere. Mult mai corect vârsta este apreciată pe bază de resturi fosile de
mamifere și moluște, cum s-a procedat la unele terase pe râurile: Bistrița, Siret, Mureș,
Someș, Olt, Dunăre.
14. LUNCILE ȘI MORFOLOGIA ACESTORA
Luncile reprezintă relieful cel mai tânăr dezvoltat ca urmare a proceselor de aluvionare,
formarea lor este un proces care continuă în prezent.
Morfologia luncilor: în mod obișnuit luncile râurilor se lărgesc din amonte în aval. Panta
medie a luncilor variază între 2-3‰ în sectoarele montane, sub 1,5‰ în unitățile
colinare, iar în câmpii coboară sub 0,5‰. Cele mai dezvoltate lunci se întâlnesc la marile
artere hidrografice: Dunăre, Prut, Siret, Olt, Jiu, Mureș, Someș. Cea mai dezvoltată luncă
este cea a Dunării, are cea mai mare extindere și lățime (până la... km). Profilul
transversal al luncilor este ușor bombat în apropierea albiei din cauza grindurilor de
aluviuni.
15. MODELAREA
\ ACTUALĂ A RELIEFULUI - FACTORI DE CONTROL ȘI PROCESE DE
MODELARE ACTUALĂ
Modelarea actuală a reliefului României se face sub impulsul agenților climatici: apa și
aerul în evidență. Procese predominante: eroziune, transport, acumulare. Intensitatea,
ritmul și amploarea de modelare sunt condiționate de factorul geologic, relief, climă,
vegetație și activitatea antropică.
FACTORUL GEOLOGIC: se remarcă prin varietatea litologică; 85-90% din formațiuni sunt
sedimentare intense, predispuse la eroziune și alunecări de teren.
RELIEFUL: acționează prin elemente ca: energie de relief, pantă, grad de fragmentare,
formă, expoziția versanților (cele mai predispuse la eroziune sunt formele colinare,
piemontane și deluroase).
CLIMA: acționează prin elemente precum precipitații, temperaturi și vânturi, care
contribuie la intensificarea sau atenuarea unor procese morfogenetice.
VEGETAȚIA: contribuie la fixarea solului și reducerea eroziunii, rol de protecție directă
prin litieră și rădăcini.
INTERVENȚIA ANTROPICĂ: se manifestă:
indirect: defrișări, pășunat excesiv, favorizând procese gravitaționale și erozionale.
direct: amenajări de drumuri, minerit, cariere, diguri, canale, etc.
PROCESE DE MODELARE ACTUALĂ:
Procese de mișcare în masă: alunecările de teren, prăbușirile și rostogolirile, tasarea și
scufundarea, creep-ul.
Procese fluvio-denudaționale și fluviale: pluviodenudarea (eroziunea în suprafață),
ravenația (formarea de ravene, ogașe, torenți), modelarea fluvială (eroziune liniară,
transport și acumulare).
Modelarea eoliană.
Modelarea marină.
Modelarea antropică.
16. CIRCULAȚIA GENERALĂ A MASELOR DE AER
Trăsăturile de circulație a aerului pe teritoriul României sunt evidențiate în 4 forme
principale denumite adesea „vremea climei României”:
CIRCULAȚIA VESTICĂ: deține o frecvență de 45% din totalul cazurilor; persistentă atât în
perioada caldă cât și iarna; condițiile existenței: corespunde unei zone de presiune
ridicată deasupra sudului continentului și depresiunilor din nord-vestul Europei;
determină vreme moderată, precipitații bogate sub formă de ploi iarna și veri
răcoroase.
CIRCULAȚIA POLARĂ / ARCTICĂ: reprezintă 30% din cazuri; generată de dezvoltarea și
extinderea anticiclonului din Groenlanda spre Islanda și Mările Arctice; vehiculează
mase de aer oceanic de la latitudini polare; produce scăderea temperaturilor, creșterea
nebulozității, căderi de precipitații sub formă de averse sau ninsori abundente iarna.
CIRCULAȚIA TROPICALĂ: deține 15% din cazuri; se manifestă pe direcția S, S-V, S-E;
aduce o cantitate substanțială de vapori de apă de deasupra Mării Mediterane sau
mase de aer cald, uscat (din nordul Africii); veri calde, sufocante, ierni blânde cu ploi.
CIRCULAȚIA DE BLOCARE: ~10% din situații; deasupra continentului se instalează un
regim de presiune ridicată care deviază perturbațiile ciclonice ce apar în V Europei spre
N sau S; aduce cer senin, vreme frumoasă, călduroasă și secetoasă vara, iar iarna vreme
închisă, geroasă dar fără precipitații.
Fiecare dintre aceste tipuri prezintă însă mai multe variante, în funcție de poziția
sistemelor ciclonale și anticiclonale:
Anticiclonul Azoric - vara are o poziție nordică, extins deasupra Europei.
Ciclonul Islandez - activ și extins iarna, influențează nordul țării.
Anticiclonul Est-European - se extinde spre vest iarna, aducând aer rece și uscat, iar vara
se restrânge spre nord-est.
Anticiclonul Siberian - ramură de presiune ridicată ce ajunge deasupra Europei de Est
iarna, determinând geruri și înghețuri mari.
Anticiclonul Scandinav - iarna, identic cu cel siberian sau groenlandez.
Anticiclonul Nord-African - aer cald tropical, uneori praf.
Ciclonul Arab - vara, aer cald și uscat.
17. TEMPERATURA AERULUI - TEMPERATURA MEDIE, AMPLITUDINILE ANUALE,
TEMPERATURI EXTREME.
Diversitatea mare a condițiilor fizico-geografice ale României imprimă o distribuție
neuniformă a valorilor anuale ale temperaturii aerului cu un ecart de peste 13°C.
Sudul Câmpiei Române, Dobrogea și litoralul Mării Negre: peste 11°C (10°-11°C).
Dealuri și podișuri: 8°-10°C.
Regiunile montane: între 6°C și -2°C (pe culmile cele mai înalte).
Văile adânci și depresiunile intramontane: inversiuni termice frecvente.
Luna Ianuarie: între 0,3°C (Mangalia) și -10°C pe culmile muntoase înalte; estul și sud-
estul țării: -3°C; partea vestică: peste -2°C; regiunile montane: -6°C...-10°C.
Luna Iulie: Câmpia Română și Dobrogea: >22°C; P. Getic, C. Banato-Crișană, dealurile
vestice, Pod. Moldovei: 18°-22°C; în subcarpați: 16°-18°C; pe culmile montane: 4°-6°C.
Amplitudinile termice anuale: Câmpia Română și bazinul inferior al Siretului și Prutului:
>25°C; în estul C. Române o insulă de peste 26°C; C. Banato-Crișană și Pod.
Transilvaniei: sub 23°C; regiunea subcarpatică și cea muntoasă: sub 17°C (până la 12°C
pe vârfuri).
Temperaturi medii zilnice: în ianuarie: între -6°C în câmpii și -12°C la munte; în iulie:
peste 23°C în câmpii și 17°C la munte.
Temperaturi extreme:
valoarea maximă absolută: 44,5°C - Ion Sion (Râmnicelu, jud. Brăila) pe 10 aug. 1951.
valoarea minimă absolută: -38,5°C - Bod (jud. Brașov) în ian. 1942.
18. PRECIPITAȚIILE ATMOSFERICE - VARIAȚIA SPAȚIALĂ A PRECIPITAȚIILOR.
TORRENȚIALITATEA.
Factorii genetici imprimă o repartiție variată a cantităților de precipitații de la vest spre
est pe teritoriul României. Se remarcă diminuarea cantităților de la vest la est, dar și o
creștere cu altitudinea.
Cele mai mari valori din țară se înregistrează la Stâna de Vale: 1631 mm (Vlădeasa: 1225
mm, Semenic: 1277 mm, Tarcu: 1309 mm).
Optimul de condensare: 1600-1800 m în C. Meridionali (1400-1600 mm în C. Orientali,
1200-1400 mm în C. Occidentali).
Cele mai reduse cantități: Dobrogea sub 400 mm (litoral 350 mm), Delta Dunării sub 350
mm.
Fâșia de la N de C. Română spre P. Getic, subcarpați și Pod. Moldovei: 600 mm.
Câmpia de Vest și bazinele Banato-Crișane depășesc 600 mm.
Pod. Moldovei - se diminuează de la vest spre est: de la 600 mm la sub 500 mm.
În interiorul Pod. Transilvaniei - peste 500-600 mm.
Cele mai mari cantități anuale (anii cu predominarea activităților ciclonale):
Pod. Dobrogei (1897-1912) - peste 1000 mm.
C. Română - peste 1000 mm.
Subcarpați - 1300-1600 mm.
C. Banato-Crișană - 900-1300 mm.
La munte au depășit 2000 mm.
Cele mai mici cantități anuale (anii cu circulație predominant anticiclonale, ex:
1896-1907, 1945-1946):
Sub 200 mm în Dobrogea.
Deal și podiș - 150-400 mm.
Zonele montane - 600-800 mm.
Repartiția precipitațiilor pe semestre: în semestrul cald cantitatea de precipitații
depășește în majoritatea regiunilor 50-60% din totalul anual, cu excepția Olteniei sud-
vestice și a Banatului unde se resimt influențe mediteraneene (cu un maxim secundar
de toamnă).
Maximul pluviometric anual: în lunile mai-iunie în toate regiunile țării; minimul
pluviometric: în lunile februarie-martie sau august-septembrie.
Torențialitatea: ploile torențiale sunt strâns legate de cantitățile maxime ce cad în
intervale scurte de timp (averse puternice). Caracteristici: intensitate mare, durată
scurtă și cantitate mare de apă care se acumulează. Intensitatea scade treptat cu
altitudinea. Cele mai puternice averse se produc în regiunile colinare și de câmpie din
vestul țării (Crișana, Banat) unde gradul de instabilitate atmosferică este mai mare, dar
și în Bărăgan sau sudul Dobrogei (ex: aversele de la Cernavodă sau Callatis).
19. DINAMICA MASELOR ATMOSFERICE - CARACTERISTICI
Vântul este determinat atât de particularitățile circulației generale a atmosferei cât și de
particularitățile suprafeței active (relieful). Frecvența vântului pe direcții este puternic
influențată de formele de relief.
Pe înălțimile carpatice peste 1500m tot timpul anului predomină vântul din sectorul de
vest (sectorul vestic: V, NV, SV).
Pe înălțimile cu altitudini mai reduse procentul vântului de vest se diminuează la circa
60-65%.
Pe văi și culoare intramontane direcția vântului coincide cu axul văilor sau al culoatelor.
În depresiunile intracarpatice direcțiile dominante sunt în funcție de deschiderea,
adâncimea și orientarea acestora. Formele carpatice adesea canalizează sau comprimă
direcțiile vântului.
În interiorul arcului carpatic (Pod. Transilvaniei) domină direcțiile: N și NV în Pod.
Someșan, N și NE în Pod. Târnavelor, culoarul Mureșului are direcții E-V.
În jumătatea nordică a Pod. Moldovei domină direcția NV, iar pe culoarul Siretului
direcția N-S.
În C. Banato-Crișană domină direcțiile de E, S și SE.
În C. Română predomină direcțiile de NE și E (Crivățul), iar în partea vestică direcțiile de
V și NV. Pe litoral domină brizele marine și vânturile din sectorul nordic.
20. VÂNTURILE LOCALE
Pe lângă vânturile dominante pe teritoriul țării se produc și vânturi locale:
Vânturile de munte-vale: ziua aerul formează un flux ascendent dinspre văi spre zonele
înalte (vântul de vale), iar noaptea sensul este opus sub forma unui flux descendent
(vântul de munte). Se produc tot timpul anului, mai pronunțate în sezonul cald. Au o
regularitate mare în mișcare, lipsesc în zilele cu vânturi generale puternice. Cele mai
frecvente în interiorul văilor montane: Bistrița, Trotuș, Prahova, depresiunile Hațeg,
Făgăraș, Brașov, Maramureș.
Brizele: caracteristice litoralului Mării Negre și lacurilor mari. Frecvența maximă în
semestrul cald al anului. Ziua bat dinspre mare spre uscat, iar noaptea direcția se
inversează (dinspre uscat spre mare).
Föhnurile: vânturi catabatice locale, calde și uscate, ce se formează pe versanții opuși
direcției circulației dominante a aerului. Regiuni din România: la exteriorul Carpaților în
Subcarpații de Curbură, în SE-ul M. Apuseni (pe văile Ampoiului, Crișului), pe rama
nordică a M. Făgăraș, Subcarpații Olteniei.
Crivățul: vânt care se dezvoltă la periferia anticiclonului est-european; vânt rece și uscat
care bate cu mare putere (viscolește zăpada iarna). Specific regiunilor din SE, E și S
(Moldova, C. Română, Dobrogea).
Nemira: reprezintă o prelungire a Crivățului care pătrunde prin trecătorile muntoase ale
Carpaților Orientali; caracteristic depresiunilor Giurgeu, Ciuc, Brașov.
Austrul: vânt uscat, cald, bate tot timpul anului, mai ales în C. Română și Oltenia; se
dezvoltă la periferia anticiclonilor situați în Pen. Balcanică. Vânt specific Olteniei și
Banatului, uscat și cald vara, geros iarna.
Băltărețul: vânt din direcții diferite, mai ales din sud, cald și umed; origine din M.
Mediterană și M. Neagră, vânt care se instalează în bazinul Dunării și în C. Română în
sezonul cald.
Munteanul: vânt catabatic ce se instalează în bazinul Buzăului, bate de la M. Buzăului pe
direcția NV-SE.
Suhoveiul: specific pentru partea SE a României (Dobrogea - numit și Vântul Negru), se
formează în sezonul cald, vânt fierbinte și uscat, din direcție estică.
Alte denumiri locale: Coșava (în Banat/Clisura Dunării - vânt puternic), Orășteanul,
Străvechiul, Cosorilul.
21. CLIMATUL DE CÂMPIE
Specific zonelor de câmpie: C. Română (inclusiv partea sudică a piemontului Getic), C.
Banato-Crișană, Pod. Dobrogei (cu excepția zonei mai înalte) și M. Măcin.
Temperatura medie anuală: valori ridicate (10°-11°C, în sud chiar >11°C).
Amplitudinile termice medii anuale au valorile cele mai ridicate din țară (22°-26°C).
Durata de strălucire a soarelui: 2050-2250 ore/an. Se întâlnesc între 30 și 50 zile
tropicale/an. Evapotranspirația are cele mai mari valori.
Precipitațiile sunt cele mai reduse din țară: C. Română și Dobrogea 350-550 mm, C.
Banato-Crișană 550-650 mm.
Influența sistemelor de vânt determină nuanțări regionale (topoclimate):
Topoclimatul de câmpie cu nuanțe submediteraneene: specific părții de S a C. Banatului
și partea de S-V a C. Române (până la Olt), numit topoclimat Banato-Oltean. Iarna are
aer cald, temp. medie în ianuarie -1...-2°C, precipitații 550-650 mm, cu maxim secundar
de toamnă.
Topoclimatul de câmpie cu influențe oceanice: caracteristic C. Banato-Crișană de la N de
Timișoara; precipitații 550-650 mm, temp. medie anuală 10°-11°C, temp. ianuarie
-1...-2°C, luna iulie 21°-22°C.
Topoclimatul de tranziție: teritoriul C. Române de la est de Olt până la aliniamentul
Florești - confluența Argeșului; precipitații 500-600 mm, temp. ianuarie -2...-3°C, iulie
22°-23°C.
Topoclimatul continental cu nuanță de ariditate: specific părții de SE a C. Române
(Bărăgan) și Dobrogea prelitorală, cu nuanțe de ariditate excesivă; precipitații reduse
(400-500 mm), temp. medie anuală 10°-11°C, veri foarte calde și ierni reci.
Topoclimatul de Deltă și Litoral: pe valea Dunării și la marea Neagră; precipitații sub 400
mm, temp. medie anuală 11°-12°C, cele mai mari perioade de ore de insolație din țară:
2300-2500 ore. Ierni mai blânde și veri moderate datorită mării.
22. CLIMATUL DE DEAL ȘI PODIȘ
Se include în etajul de relief situat la altitudini de peste 250 m până la 800 m.
Caracteristicile pun în evidență zonalitatea verticală.
Temperatura medie anuală: 8°-9°C.
Precipitații: 550-850 mm.
Topoclimatul dealurilor și podișurilor vestice (Banato-Crișane): influențe oceanice, se
remarcă prin cantități de precipitații mai mari, ierni mai blânde, durata stratului de
zăpadă este redusă.
Topoclimatul de adăpost din Dep. Transilvaniei: caracterizat prin adăpost structural,
precipitații mai reduse (550-650 mm), frecvente inversiuni de temperatură în depresiuni
în sezonul rece.
Topoclimatul dealurilor și podișurilor sudice (P. Getic, Subcarpații Getici): de tranziție și
cu nuanțe mediteraneene în vest; cresc precipitațiile cu altitudinea, temp. medie anuală
9°-10°C.
Topoclimatul Subcarpaților și Pod. Moldovei: specifice influențele circulației estice și
nordice; temperaturi mai coborâte (7°-8°C), ierni lungi și reci cu înghețuri mari în
comparație cu restul țării; cantități de precipitații mai coborâte cu 100-150 mm față de
vest.
23. CLIMATUL MONTAN
Se dezvoltă în deosebi pe verticală în cadrul arcului muntos carpatic între 800-2500m.
Versanții cu expoziție vestică sunt mai umezi și expuși efectelor circulației aerului vestic.
Temp. medie anuală scade cu înălțimea de la 6°C la bază la -2°C la cele mai mari
altitudini.
Iarna este lungă și geroasă: între -4°C și -10°C.
Vara este scurtă și răcoroasă, temp. medie cuprinsă între 7°-18°C.
Precipitațiile cresc cu altitudinea de la 850 mm la peste 1300-1400 mm pe vârfuri.
Topoclimat de culoar și vale: canalizarea permanentă a aerului în lungul văilor,
umiditate ridicată, temperaturi reduse, vânturi de munte-vale.
Topoclimatul versanților: particularități dependente de orientarea și expunerea față de
soare (versanți însoriți - diferențe de până la 2°C față de cei umbriți) și de expunerea
față de advecția maselor de aer umed.
Topoclimatul de depresiune: frecvență și intensitate mare a inversiunilor termice în
sezonul rece, umiditate ridicată a aerului, ceață frecventă, calm atmosferic ridicat.
Topoclimatul culmilor înalte (alpin): temperaturi scăzute, vânturi permanente și
puternice, nebulozitate crescută, îngheț posibil în orice lună din an, ierni lungi