Ioan Slavici

 Articol

 Discuție

 Lectură

 Vedeți sursa

 Istoric

Unelte

Aspect
ascunde

Text

Mic

Standard

Mare

Lățime

Standard

Lat

Culoare (beta)

Automat

Luminos

Întunecat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ioan Slavici
Date personale

Născut 18 ianuarie 1848[1][2]

[3][4]

Șiria, Imperiul
Austriac[5]

Decedat 17 august 1925 (77

de ani)[1][2][3][4]
Panciu, Județul
Putna, România[6]

Părinți Sava Slavici și Elena

Borlea

Căsătorit cu Ecaterina Szoke

Magyarosy,
Eleonora Tănescu

Copii șase copii: Titu Liviu,

Lavinia, Ioana
 Josefina, Marcel,
Livia

Cetățenie Imperiul
Austriac (–1867)
Austro-Ungaria (186
7–1918)
România (1918–)

Ocupație scriitor, jurnalist

Limbi vorbite limba română[7]

Studii  Facultatea de
Drept
din Pesta

 Facultatea de
Drept din
Viena

Activitatea literară

Activ ca secolul al XIX-lea,

scriitor începutul secolului
al XX-lea

Mișcare/
Naturalism
curent literar

Specie roman, nuvelă,

literară poveste

Operă de
Fata de birău
debut

Opere Pădureanca, Budule

semnificative a
Taichii, Mara, Moara
cu noroc

Influențe[ascunde]
 Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Confucius, Mihai Eminescu Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
A influențat pe[ascunde]
Secolul 18 - Secolul 19
Ion Creangă, Liviu Secolul 20 - Contemporană
Rebreanu, Mihail Sadoveanu
Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Membru corespondent Romantism - Realism
al Academiei Române Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Modifică date / text
Tradiționalism - Sămănătorism - Avang
Ioan Slavici (n. 18 ardism
ianuarie 1848, Șiria, Imperiul Suprarealism - Proletcultism
Austriac – d. 17 Neomodernism - Postmodernism
august 1925, Panciu, Județul Scriitori români
Putna, România) a fost
un scriitor, jurnalist și pedagog ro Listă de autori de limbă română
mân, membru corespondent Scriitori după genuri abordate
(din 1882) al Academiei Române. Romancieri - Dramaturgi (piese de
teatru)
Opera literară a lui Ioan Slavici Poeți - Eseiști
este influențată de viața satului Nuveliști - Proză scurtă
ardelean. Scriitorul a fost Literatură pentru copii
considerat de criticul George
Călinescu „un instrument de Portal România
observație excelent” al mediului
Portal Literatură
rural,[8] oferind în nuvelele
sale poporale și în studiile sale o
Proiectul literatură
frescă a moravurilor, a
comportamentului oamenilor în v•d•m
funcție de stratificarea lor socială,
în cele mai mici detalii ale ținutei,
îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor.[9]

L-a cunoscut pe Mihai Eminescu la Viena, iar la îndemnul acestuia a debutat

cu comedia Fata de birău în anul 1871. Printre cele mai importante scrieri
literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul Mara, nuvelele Moara cu
noroc și Pădureanca, iar memoriile sale publicate în volumul Amintiri, apărut
în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române.
Redactor la Timpul în București și, mai apoi, fondator al Tribunei din Sibiu,
Slavici a fost un jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost închis de
cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și
în România, ca presupus spion austro-ungar. Această experiență a fost
reflectată de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată Închisorile mele,
publicată în 1920. Istoricul Lucian Boia a constatat cu referire la Slavici că
„dacă la scriitori precum Rebreanu sau Sadoveanu se constată un ușor
deficit de caracter, necazurile lui Slavici se trag, s-ar putea spune, dintr-un
surplus de caracter.”[10]

Dintre promotorii antisemitismului din România, Slavici a fost cea mai

reprezentativă figură din Transilvania.[11]

Biografie

Familia și copilăria

Primele urme ale numelui Slavici în zona Șiriei, apar în recensămintele

din 1746 și 1747, când un Slavit Arzinte și un Slavity Szav sunt înscriși drept
iobagi cu statut de hospites (oaspeți), iar după 1770 Slavicii erau nu mai
puțin de șapte familii.[12]

Cu certitudine se cunoaște că bunicul patern al poetului a fost Ilie Slavici,

născut în 1782 și decedat în 1829, iar din căsătoria acestuia cu Maria,
născută în 1783, au rezultat șapte copii, printre care și tatăl poetului, Sava
Slavici, născut în 1818. Sava rămâne orfan la o vârstă fragedă și este înfiat
de Mihai Fercu, „tata bătrân”, cum avea să apară în amintirile de mai târziu
ale scriitorului, care era un fruntaș în sat și fusese „cătană împărătească”
împotriva lui Napoleon Bonaparte.[13][14] „Tata bătrân” avea cunoștință de
carte, deoarece rostea la biserică, în timpul slujbei, Crezul și Tatăl nostru, iar
scriitorul și-l amintește păstrând cu sfințenie portul din tinerețele sale: păr
lung împletit în coadă și prins în pieptăn de baga, pălărie înaltă cu borduri
late, gheroc de postav măsliniu cu pulpane până la genunchi, băț lung cu
mânerul de argint și pantofi cu cataramă mare,[15] adică se îmbrăca conform
cu moda începutului de secol de la oraș. [16]

Sava Slavici a fost maistor cojocar, cu cojocărie proprie, deși în registre,

insista a fi trecut econom, adică agricultor, deoarece deținea câteva iugăre
de pământ, o vie și două paghini de fâneață.[17]

Sava se căsătorește în 1842 cu Elena Borlea, care provenea dintr-o veche

familie numeroasă, întinsă în mai multe sate din zonă, [17] iar din căsătoria lor
au rezultat cinci copii, dintre care au supraviețuit doar scriitorul și sora sa
mai mare, Maria, care avea să devină mama scriitorului Ioan Russu-Șirianu.
[18]

Din familia mamei provenea și Sigismund Borlea, ziarist, om politic, deputat

în Dieta Ungariei, care va fi un exemplu în formarea ulterioară a lui Slavici. [17]

Deși, trei frați naturali au murit prematur, a copilărit într-o casă plină de
copii, deoarece părinții săi, cu o stare materială bună, mai creșteau șase
orfani ai rudelor. Slavici a fost un copil firav și derbedeu, care spărgea
ferestrele vecinilor, țintea cu pietre cuiburile rândunelelor, ațâța câinii pe la
garduri, cu cicatrici adânci ale mușcăturilor pe corp, încăleca fără șa caii
altora de la pășune, fiind uneori dus acasă accidentat în ultimul hal după ce
era trântit la pământ de aceștia. Asemeni lui Creangă fura din poamele
vecinilor, deși nu ducea lipsă de ele acasă și, îi plăcea să înoate unde era apa
mai primejdioasă. Dispărea zile întregi de acasă pe la rude sau petrecea
nopți întregi la foc, ascultând povestiri, cu băieții ieșiți cu vitele la pășune. Cu
toate acestea, tatăl său era incapabil să-l pedepsească, deoarece îl iubea
mult, fiind singurul său urmaș în linie bărbătească. În schimb, mama sa, nu
avea slăbiciune pentru el și-l ținea din scurt, educându-l să fie om între
oameni și să-i respecte pe ceilalți.[19]

„Tata bătrânu” își dorea ca Slavici să devină un cărturar de frunte și îi citea

seara povești, iar mai târziu l-a îndemnat să citească Apostolul și cărți
populare, precum Alexandria[14] sau Isopia. Copilul Slavici, fascinat fiind de
poveștile, ținuta și trecutul bunicului, îi asculta îndemnurile, mai ales că
acesta îi era și tovarăș de joacă, cioplindu-i cărucioare și îi făcea zmee și
bice.[20]

Șiria, locul copilăriei lui Slavici

„Avusem o copilărie, care acum, la vârsta la care mi-a fost dat să ajung,
după dezamăgirile, prin care am trecut, și-n împrejurările în care-mi petrec
viața, mi se pare înspăimântător de fericită. Eram, alăturea cu o soră mai
mare, singurul băiat la părinți, oameni cu stare, fruntași știuți de bine în
lumea lor și legați fie prin înrudire, fie prin prietenie, cum se zice, cu toată
lumea. Ori și unde mă duceam, dedeam peste o mătușă, colo peste o
verișoară, iar în altă parte o fină ori peste o prietenă a casei și eram
întâmpinat cu dragoste și purtat oarecum în palme. [15]”

Primele trei clase primare le urmează la Șiria, între 1854 și 1858, iar școala
primară o termină la Arad, după ce repetă clasa a patra.[18] Învață limba
maghiară jucându-se cu copiii și limba germană de la un învățător catolic.
[21]
Între 1860 și 1864 urmează primele cinci clase la liceul maghiar, [18] cu
mari eforturi, întâmpinând dificultățile învățăturii într-o limbă străină. [21]

În această perioadă, a studiilor la Arad, devine membru al Societății de

lectură a elevilor români,[22] coordonată de Mircea V. Stănescu[23] și a fost
martorul primirii sărbătorești a lui Andrei Șaguna, despre care spunea mai
târziu[22]:

„Atunci și numai atunci l-am văzut pe omul care a avut cea mai hotărâtoare
înrâurire a vieții mele.”

În anul 1865 se transferă la liceul german al călugărilor minoriți

din Timișoara, unde începe să simtă dificultățile vieții, deoarece tatăl său
sărăcise încercând să facă negoț cu cai, care au fost nimiciți de o molimă, iar
o parte a averii a fost dată zestre surorii sale, Maria. [21] Astfel, pentru a urma
clasele a VI-a și a VII-a se angajează ca preceptor al fetițelor unui german,
proprietar de restaurant în Timișoara, care-i oferă casă și masă. În
anul 1866 participă la o serbare cu cântece și recitări, organizată de șirianul
Georgiu Crăciunescu, profesor de limba română, recitând poezia Răsunet a
lui Andrei Mureșanu.[22]

Studiile și prietenia cu Eminescu

 Slavici ca student, în 1870

Rămas fără mijloace materiale se întoarce la Șiria și se înscrie, elev

particular, la liceul maghiar din Arad în anul școlar 1867 - 1868. Pentru a se
susține financiar, îl meditează pe băiatul grofiței Konigsegg, care a rămas
repetent în clasa a IV-a. Astfel ia contact cu viața aristocrației
transilvănene[22]:

„Am trăit timp de un an în mijlocul unor oameni care toate serile se-ntrebau
cum au să-și petreacă ziua de mâine. Ieșeam când călare, când în trăsură la
plimbare, făceam din când în când excursiuni mai lungi, jucam cărți ori la
biliard, ieșeam - după sezon - la vânătoare, luam parte la mese mari și la
serate dansante.”

Trece cu bine examenul clasei a VIII-a, dar nu se înscrie în timp la examenul

de maturitate. Astfel, se înscrie pentru examen la Satu Mare, cu ajutorul unui
prieten de familie. De la Satu Mare se întoarce pe jos, iar timp de șase
săptămâni călătorește prin Baia Sprie, Dej, Gherla, Cluj, Turda, Abrud.[22]

În anul 1869 se înscrie la Facultatea de drept de la Pesta, împotriva voinței

părinților, care au dorit să se angajeze scrietor la vreun notar [24] pentru a fi
aproape de ei. Aici, întâmpină greutăți de ordin financiar nereușind să
găsească un mod de a se întreține, astfel este nevoit să accepte invitația
deschisă a colegului său Gheorghe Șerb de a lua masa în casa tatălui
acestuia, care era magistrat, iar în casa acestuia a luat contact cu
problemele politicii naționale ale românilor.[24] Studenția la Pesta este, însă,
de scurtă durată, perioada de patru luni[25] a petrecut-o mai mult prin
cafenele,[26] deoarece profesorii de la Universitate, de origine germană, care
vorbeau prost maghiara nu i-au inspirat încredere. După ce cade bolnav pe
stradă și este tratat, în urma intervenției unei spălătorese a spitalului, se
întoarce acasă.[27]

Acasă, ascultă sfaturile mamei și se angajează, peste vară, scrietor la notarul

din Comlăuș. În această perioadă experimentează o serie de povești din
viața satului românesc care vor fi mai târziu transpuse în proză [28]:

„Școli așa-zise mari, la Cumlăuș ce-i drept, nu erau, dar eu tot am învățat
acolo neasemănat mai multe decât la Universitatea din Pesta, căci trăiam în
cea mai strânsă legătură cu lumea cea mai adevărată și vedeam în fiecare zi
lucruri care mă ajutau să cunosc oamenii și împrejurările în adevărata lor
ființă.”
 Bust Ioan Slavici, Arad - în fața Colegiului
Național „Moise Nicoară”

Deși nu avea de gând să-și mai continue studiile, în toamna anului 1869, cu
ocazia recrutării în armata imperială, profită de calitatea sa de student și de-
o cerere pe care o făcuse înainte să plece din Budapesta de a fi transferat la
Universitatea din Viena și solicită, conform prevederilor legale, să facă
armata ca voluntar cu termen redus la Viena și se înscrie la Facultatea de
Drept.[29] Aici, ajuns, îmbrăcat și întreținut pe cheltuiala împăratului, urma
cursurile la universitate în timpul dimineții și făcea exerciții militare după-
masă, iar deoarece cazarma se afla la opt kilometri depărtare de universitate
a fost transferat la o cazarmă aflată la a treia casă de universitate, prin
intervenția căpitanului său care era om bun ca toți oamenii.[25][26] La
Universitatea din Viena i-a avut profesori printre alții pe Robert von
Zimmermann la psihologie, Rudolf von Jhering la drept roman, Lorenz von
Stein la economie și urmează cursul de anatomie descriptivă al lui Josef
Hyrtl.[30]

La Viena, unde a trăit primele luni într-un fel de beție sufletească, Slavici s-a
declarat interesat de „științele politice”, astfel participă la adunările
„Societății literaro-științifică” și ale „Societății literarie-sociale România”,
unde se discutau, printre altele, diferite subiecte politice ale zilei. În
primăvara lui 1870 într-una dintre ședințele „Societății literarie-sociale
România”, Slavici, citește un referat Despre libertatea omului ca individ și
membru al societății.[31]

Pe Eminescu, care era student la filosofie, l-a observat la cursul de economie

națională a lui Lorenz Stein și a crezut că este un albanez sau persan, dar a
fost fericit să afle că este român de-al său după ce i-a fost introdus de către
medicinistul Ioan Hosanu.[32] Eminescu, care lucra la acea vreme la traducere
operei lui Kant va avea o influență marcantă în dezvoltarea viitorului scriitor,
recomandându-i acestuia să nu-și piardă vremea cu
Kant, Spinozza sau Fichte: Tu, - îmi spuse el într-una din zile - să nu-ți pierzi
timpul cu aceștia. Să începi cu Schopenhauer, să treci la Confuciu și
la Buddha, să mai citești în urmă și ceva din dialoagele lui Platon și știi
destul.[33] Urmând sfatul lui Eminescu, începe să citească literatura românilor
din Principate șlefuindu-și, astfel, literar șirineasca lui expresivă, dar
butucănoasă.[34]

După modelul societății italiene, fondată în 1830 de Mazzini, Giovane Italia și

a societății germanilor Das junge Deutschland, în anul 1834, visul lui
Eminescu era să unească cele două societăți studențești românești într-una
singură, iar aici îl va ajuta spiritul pragmatic și tactul politic al lui Slavici,
înființând în anul 1871, România Jună. Slavici a fost ales președintele noii
societăți, iar la prima manifestare politică a societății a fost unul dintre
oratori.[34] În paralel cu înființarea societății România Jună, au
organizat Serbarea de la Putna de la 15 august 1871 a studențimii române
din Austro-Ungaria și din străinătate.[35][36]

Relația de prietenie dintre Eminescu și Slavici se cimentează cu ocazia

organizării Serbării de la Putna, iar rolul lui Slavici în organizarea acesteia
este egal cu cel al lui Eminescu, considerând că Slavici a trebuit să dea
explicații și să calmeze autoritățile de la Viena, iar în explicațiile sale, Slavici
și-a exprimat convingerea că soarta românilor din Transilvania și Ungaria nu
putea fi îmbunătățită decât printr-o politică de fidelitate față de monarhia
austriacă. Același tact politic a fost folosit de către Slavici, ales președinte al
serbării, și în Bucovina pentru a potoli aprehensiunile autorităților locale [37].
Spiritul lui Slavici, înțelegător față de națiunile conlocuitoare, și numele
acestuia cu conotații străine au fost parodiate de Eminescu care-l
numea frakie gye gyncolo (frate de dincolo), iar Slavici îl numea pe
Eminescu, Turcule. În manuscrisele lui Eminescu s-a găsit și următoarea
glumă la adresa lui Slavici[38]:

„Domino, Domino Schklovaccio, sapientissimo ac doctissimo meo amico

convivoque, domo veteri magno cerevisiae consumatori, Magyarophilo -
Michaelis Eminescus salutem.”

După finalizarea stagiului militar și a anului universitar 1869-1870, în lipsa

unei baze materiale sigure, Slavici se întoarce la Șiria, deprimat și îmbrăcat
de prieteni, și se gândea să nu se mai întoarcă la Viena, deoarece dreptul
care se învăța acolo nu coincidea cu realitatea legislației maghiare, care se
aplica și în Transilvania, dar Ion Hosanu i-a găsit un post de meditator de
germană pentru doi tineri maghiari din institutul cehului Bilca, astfel Viena îl
atrase din nou[37].

În acest timp, Eminescu i-a povestit lui Iacob Negruzzi, la trecerea acestuia
prin Viena în vara anului 1870, despre Slavici ca scriitor cu un excelent cap
politic, iar la prima întâlnire dintre Negruzzi și Slavici aceștia se înțeleg
asupra unui studiu despre raporturile dintre români și maghiari care urma să
fie publicat în Convorbiri literare[37]. La începutul anului 1871, în timp ce lucra
la studiul promis lui Negruzzi, publică în foaia societății de lectură a teologilor
din Arad, Speranța, un studiu Despre creștere și mai cu seamă despre
creșterea junelor române[39]. Studiul asupra maghiarilor a fost publicat
în Convorbiri literare în numărul din 15 iulie 1871.[40]

La îndemnul lui Eminescu, deși Slavici credea mai mult în vocația sa de

observator al vieții sociale și politice, începe să aștearnă pe hârtie amintirile
și povestirile sale în graiul locurilor natale, astfel debutează în anul 1871,
în Convorbiri literare, cu comedia Fata de birău[39][41]. Eminescu îi copia și
corecta manuscrisele trimițându-le, apoi, la Convorbiri literare[38].

Tot Eminescu l-ar fi îndemnat să scrie și prima poveste în felul cum știa să
povestească „Tata bătrânu” și, astfel, scrie povestea Zâna Zorilor care a fost
citită la Junimea în două ședințe la rând și a fost publicată în Convorbiri
literare în iunie 1872.[42] În același an, 1872, i-au mai fost publicate
poveștile: Ileana cea șireată, Peștele pe brazdă, Florița din codru[43] și Doi feți
cu stea în frunte.[41]
În vara lui 1872 se întoarce acasă având multe datorii, iar studierea dreptului
austriac i se părea nefolositoare. Aici găsește o mumă bolnavă și un taică
bătrân. S-a angajat, la Arad, în cancelaria avocat

Ioan Slavici

 Articol

 Discuție

 Lectură

 Vedeți sursa

 Istoric

Unelte


 

Aspect

ascunde

Text

Mic

Standard

Mare

Lățime

Standard

Lat

Culoare (beta)

Automat

Luminos

Întunecat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ioan Slavici
Date personale

Născut 18 ianuarie 1848[1][2]

[3][4]

Șiria, Imperiul
Austriac[5]

Decedat 17 august 1925 (77

de ani)[1][2][3][4]
Panciu, Județul
Putna, România[6]

Părinți Sava Slavici și Elena

Borlea

Căsătorit cu Ecaterina Szoke

Magyarosy,
Eleonora Tănescu

Copii șase copii: Titu Liviu,

Lavinia, Ioana
 Josefina, Marcel,
Livia

Cetățenie Imperiul
Austriac (–1867)
Austro-Ungaria (186
7–1918)
România (1918–)

Ocupație scriitor, jurnalist

Limbi vorbite limba română[7]

Studii  Facultatea de
Drept
din Pesta

 Facultatea de
Drept din
Viena

Activitatea literară

Activ ca secolul al XIX-lea,

scriitor începutul secolului
al XX-lea

Mișcare/
Naturalism
curent literar

Specie roman, nuvelă,

literară poveste

Operă de
Fata de birău
debut

Opere Pădureanca, Budule

semnificative a
Taichii, Mara, Moara
cu noroc

Influențe[ascunde]
 Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Confucius, Mihai Eminescu Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
A influențat pe[ascunde]
Secolul 18 - Secolul 19
Ion Creangă, Liviu Secolul 20 - Contemporană
Rebreanu, Mihail Sadoveanu
Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Membru corespondent Romantism - Realism
al Academiei Române Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Modifică date / text
Tradiționalism - Sămănătorism - Avang
Ioan Slavici (n. 18 ardism
ianuarie 1848, Șiria, Imperiul Suprarealism - Proletcultism
Austriac – d. 17 Neomodernism - Postmodernism
august 1925, Panciu, Județul Scriitori români
Putna, România) a fost
un scriitor, jurnalist și pedagog ro Listă de autori de limbă română
mân, membru corespondent Scriitori după genuri abordate
(din 1882) al Academiei Române. Romancieri - Dramaturgi (piese de
teatru)
Opera literară a lui Ioan Slavici Poeți - Eseiști
este influențată de viața satului Nuveliști - Proză scurtă
ardelean. Scriitorul a fost Literatură pentru copii
considerat de criticul George
Călinescu „un instrument de Portal România
observație excelent” al mediului
Portal Literatură
rural,[8] oferind în nuvelele
sale poporale și în studiile sale o
Proiectul literatură
frescă a moravurilor, a
comportamentului oamenilor în v•d•m
funcție de stratificarea lor socială,
în cele mai mici detalii ale ținutei,
îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor.[9]

L-a cunoscut pe Mihai Eminescu la Viena, iar la îndemnul acestuia a debutat

cu comedia Fata de birău în anul 1871. Printre cele mai importante scrieri
literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul Mara, nuvelele Moara cu
noroc și Pădureanca, iar memoriile sale publicate în volumul Amintiri, apărut
în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române.
Redactor la Timpul în București și, mai apoi, fondator al Tribunei din Sibiu,
Slavici a fost un jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost închis de
cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și
în România, ca presupus spion austro-ungar. Această experiență a fost
reflectată de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată Închisorile mele,
publicată în 1920. Istoricul Lucian Boia a constatat cu referire la Slavici că
„dacă la scriitori precum Rebreanu sau Sadoveanu se constată un ușor
deficit de caracter, necazurile lui Slavici se trag, s-ar putea spune, dintr-un
surplus de caracter.”[10]

Dintre promotorii antisemitismului din România, Slavici a fost cea mai

reprezentativă figură din Transilvania.[11]

Biografie

Familia și copilăria

Primele urme ale numelui Slavici în zona Șiriei, apar în recensămintele

din 1746 și 1747, când un Slavit Arzinte și un Slavity Szav sunt înscriși drept
iobagi cu statut de hospites (oaspeți), iar după 1770 Slavicii erau nu mai
puțin de șapte familii.[12]

Cu certitudine se cunoaște că bunicul patern al poetului a fost Ilie Slavici,

născut în 1782 și decedat în 1829, iar din căsătoria acestuia cu Maria,
născută în 1783, au rezultat șapte copii, printre care și tatăl poetului, Sava
Slavici, născut în 1818. Sava rămâne orfan la o vârstă fragedă și este înfiat
de Mihai Fercu, „tata bătrân”, cum avea să apară în amintirile de mai târziu
ale scriitorului, care era un fruntaș în sat și fusese „cătană împărătească”
împotriva lui Napoleon Bonaparte.[13][14] „Tata bătrân” avea cunoștință de
carte, deoarece rostea la biserică, în timpul slujbei, Crezul și Tatăl nostru, iar
scriitorul și-l amintește păstrând cu sfințenie portul din tinerețele sale: păr
lung împletit în coadă și prins în pieptăn de baga, pălărie înaltă cu borduri
late, gheroc de postav măsliniu cu pulpane până la genunchi, băț lung cu
mânerul de argint și pantofi cu cataramă mare,[15] adică se îmbrăca conform
cu moda începutului de secol de la oraș. [16]

Sava Slavici a fost maistor cojocar, cu cojocărie proprie, deși în registre,

insista a fi trecut econom, adică agricultor, deoarece deținea câteva iugăre
de pământ, o vie și două paghini de fâneață.[17]

Sava se căsătorește în 1842 cu Elena Borlea, care provenea dintr-o veche

familie numeroasă, întinsă în mai multe sate din zonă, [17] iar din căsătoria lor
au rezultat cinci copii, dintre care au supraviețuit doar scriitorul și sora sa
mai mare, Maria, care avea să devină mama scriitorului Ioan Russu-Șirianu.
[18]

Din familia mamei provenea și Sigismund Borlea, ziarist, om politic, deputat

în Dieta Ungariei, care va fi un exemplu în formarea ulterioară a lui Slavici. [17]

Deși, trei frați naturali au murit prematur, a copilărit într-o casă plină de
copii, deoarece părinții săi, cu o stare materială bună, mai creșteau șase
orfani ai rudelor. Slavici a fost un copil firav și derbedeu, care spărgea
ferestrele vecinilor, țintea cu pietre cuiburile rândunelelor, ațâța câinii pe la
garduri, cu cicatrici adânci ale mușcăturilor pe corp, încăleca fără șa caii
altora de la pășune, fiind uneori dus acasă accidentat în ultimul hal după ce
era trântit la pământ de aceștia. Asemeni lui Creangă fura din poamele
vecinilor, deși nu ducea lipsă de ele acasă și, îi plăcea să înoate unde era apa
mai primejdioasă. Dispărea zile întregi de acasă pe la rude sau petrecea
nopți întregi la foc, ascultând povestiri, cu băieții ieșiți cu vitele la pășune. Cu
toate acestea, tatăl său era incapabil să-l pedepsească, deoarece îl iubea
mult, fiind singurul său urmaș în linie bărbătească. În schimb, mama sa, nu
avea slăbiciune pentru el și-l ținea din scurt, educându-l să fie om între
oameni și să-i respecte pe ceilalți.[19]

„Tata bătrânu” își dorea ca Slavici să devină un cărturar de frunte și îi citea

seara povești, iar mai târziu l-a îndemnat să citească Apostolul și cărți
populare, precum Alexandria[14] sau Isopia. Copilul Slavici, fascinat fiind de
poveștile, ținuta și trecutul bunicului, îi asculta îndemnurile, mai ales că
acesta îi era și tovarăș de joacă, cioplindu-i cărucioare și îi făcea zmee și
bice.[20]

Șiria, locul copilăriei lui Slavici

„Avusem o copilărie, care acum, la vârsta la care mi-a fost dat să ajung,
după dezamăgirile, prin care am trecut, și-n împrejurările în care-mi petrec
viața, mi se pare înspăimântător de fericită. Eram, alăturea cu o soră mai
mare, singurul băiat la părinți, oameni cu stare, fruntași știuți de bine în
lumea lor și legați fie prin înrudire, fie prin prietenie, cum se zice, cu toată
lumea. Ori și unde mă duceam, dedeam peste o mătușă, colo peste o
verișoară, iar în altă parte o fină ori peste o prietenă a casei și eram
întâmpinat cu dragoste și purtat oarecum în palme. [15]”

Primele trei clase primare le urmează la Șiria, între 1854 și 1858, iar școala
primară o termină la Arad, după ce repetă clasa a patra.[18] Învață limba
maghiară jucându-se cu copiii și limba germană de la un învățător catolic.
[21]
Între 1860 și 1864 urmează primele cinci clase la liceul maghiar, [18] cu
mari eforturi, întâmpinând dificultățile învățăturii într-o limbă străină. [21]

În această perioadă, a studiilor la Arad, devine membru al Societății de

lectură a elevilor români,[22] coordonată de Mircea V. Stănescu[23] și a fost
martorul primirii sărbătorești a lui Andrei Șaguna, despre care spunea mai
târziu[22]:

„Atunci și numai atunci l-am văzut pe omul care a avut cea mai hotărâtoare
înrâurire a vieții mele.”

În anul 1865 se transferă la liceul german al călugărilor minoriți

din Timișoara, unde începe să simtă dificultățile vieții, deoarece tatăl său
sărăcise încercând să facă negoț cu cai, care au fost nimiciți de o molimă, iar
o parte a averii a fost dată zestre surorii sale, Maria. [21] Astfel, pentru a urma
clasele a VI-a și a VII-a se angajează ca preceptor al fetițelor unui german,
proprietar de restaurant în Timișoara, care-i oferă casă și masă. În
anul 1866 participă la o serbare cu cântece și recitări, organizată de șirianul
Georgiu Crăciunescu, profesor de limba română, recitând poezia Răsunet a
lui Andrei Mureșanu.[22]

Studiile și prietenia cu Eminescu

 Slavici ca student, în 1870

Rămas fără mijloace materiale se întoarce la Șiria și se înscrie, elev

particular, la liceul maghiar din Arad în anul școlar 1867 - 1868. Pentru a se
susține financiar, îl meditează pe băiatul grofiței Konigsegg, care a rămas
repetent în clasa a IV-a. Astfel ia contact cu viața aristocrației
transilvănene[22]:

„Am trăit timp de un an în mijlocul unor oameni care toate serile se-ntrebau
cum au să-și petreacă ziua de mâine. Ieșeam când călare, când în trăsură la
plimbare, făceam din când în când excursiuni mai lungi, jucam cărți ori la
biliard, ieșeam - după sezon - la vânătoare, luam parte la mese mari și la
serate dansante.”

Trece cu bine examenul clasei a VIII-a, dar nu se înscrie în timp la examenul

de maturitate. Astfel, se înscrie pentru examen la Satu Mare, cu ajutorul unui
prieten de familie. De la Satu Mare se întoarce pe jos, iar timp de șase
săptămâni călătorește prin Baia Sprie, Dej, Gherla, Cluj, Turda, Abrud.[22]

În anul 1869 se înscrie la Facultatea de drept de la Pesta, împotriva voinței

părinților, care au dorit să se angajeze scrietor la vreun notar [24] pentru a fi
aproape de ei. Aici, întâmpină greutăți de ordin financiar nereușind să
găsească un mod de a se întreține, astfel este nevoit să accepte invitația
deschisă a colegului său Gheorghe Șerb de a lua masa în casa tatălui
acestuia, care era magistrat, iar în casa acestuia a luat contact cu
problemele politicii naționale ale românilor.[24] Studenția la Pesta este, însă,
de scurtă durată, perioada de patru luni[25] a petrecut-o mai mult prin
cafenele,[26] deoarece profesorii de la Universitate, de origine germană, care
vorbeau prost maghiara nu i-au inspirat încredere. După ce cade bolnav pe
stradă și este tratat, în urma intervenției unei spălătorese a spitalului, se
întoarce acasă.[27]

Acasă, ascultă sfaturile mamei și se angajează, peste vară, scrietor la notarul

din Comlăuș. În această perioadă experimentează o serie de povești din
viața satului românesc care vor fi mai târziu transpuse în proză [28]:

„Școli așa-zise mari, la Cumlăuș ce-i drept, nu erau, dar eu tot am învățat
acolo neasemănat mai multe decât la Universitatea din Pesta, căci trăiam în
cea mai strânsă legătură cu lumea cea mai adevărată și vedeam în fiecare zi
lucruri care mă ajutau să cunosc oamenii și împrejurările în adevărata lor
ființă.”
 Bust Ioan Slavici, Arad - în fața Colegiului
Național „Moise Nicoară”

Deși nu avea de gând să-și mai continue studiile, în toamna anului 1869, cu
ocazia recrutării în armata imperială, profită de calitatea sa de student și de-
o cerere pe care o făcuse înainte să plece din Budapesta de a fi transferat la
Universitatea din Viena și solicită, conform prevederilor legale, să facă
armata ca voluntar cu termen redus la Viena și se înscrie la Facultatea de
Drept.[29] Aici, ajuns, îmbrăcat și întreținut pe cheltuiala împăratului, urma
cursurile la universitate în timpul dimineții și făcea exerciții militare după-
masă, iar deoarece cazarma se afla la opt kilometri depărtare de universitate
a fost transferat la o cazarmă aflată la a treia casă de universitate, prin
intervenția căpitanului său care era om bun ca toți oamenii.[25][26] La
Universitatea din Viena i-a avut profesori printre alții pe Robert von
Zimmermann la psihologie, Rudolf von Jhering la drept roman, Lorenz von
Stein la economie și urmează cursul de anatomie descriptivă al lui Josef
Hyrtl.[30]

La Viena, unde a trăit primele luni într-un fel de beție sufletească, Slavici s-a
declarat interesat de „științele politice”, astfel participă la adunările
„Societății literaro-științifică” și ale „Societății literarie-sociale România”,
unde se discutau, printre altele, diferite subiecte politice ale zilei. În
primăvara lui 1870 într-una dintre ședințele „Societății literarie-sociale
România”, Slavici, citește un referat Despre libertatea omului ca individ și
membru al societății.[31]

Pe Eminescu, care era student la filosofie, l-a observat la cursul de economie

națională a lui Lorenz Stein și a crezut că este un albanez sau persan, dar a
fost fericit să afle că este român de-al său după ce i-a fost introdus de către
medicinistul Ioan Hosanu.[32] Eminescu, care lucra la acea vreme la traducere
operei lui Kant va avea o influență marcantă în dezvoltarea viitorului scriitor,
recomandându-i acestuia să nu-și piardă vremea cu
Kant, Spinozza sau Fichte: Tu, - îmi spuse el într-una din zile - să nu-ți pierzi
timpul cu aceștia. Să începi cu Schopenhauer, să treci la Confuciu și
la Buddha, să mai citești în urmă și ceva din dialoagele lui Platon și știi
destul.[33] Urmând sfatul lui Eminescu, începe să citească literatura românilor
din Principate șlefuindu-și, astfel, literar șirineasca lui expresivă, dar
butucănoasă.[34]

După modelul societății italiene, fondată în 1830 de Mazzini, Giovane Italia și

a societății germanilor Das junge Deutschland, în anul 1834, visul lui
Eminescu era să unească cele două societăți studențești românești într-una
singură, iar aici îl va ajuta spiritul pragmatic și tactul politic al lui Slavici,
înființând în anul 1871, România Jună. Slavici a fost ales președintele noii
societăți, iar la prima manifestare politică a societății a fost unul dintre
oratori.[34] În paralel cu înființarea societății România Jună, au
organizat Serbarea de la Putna de la 15 august 1871 a studențimii române
din Austro-Ungaria și din străinătate.[35][36]

Relația de prietenie dintre Eminescu și Slavici se cimentează cu ocazia

organizării Serbării de la Putna, iar rolul lui Slavici în organizarea acesteia
este egal cu cel al lui Eminescu, considerând că Slavici a trebuit să dea
explicații și să calmeze autoritățile de la Viena, iar în explicațiile sale, Slavici
și-a exprimat convingerea că soarta românilor din Transilvania și Ungaria nu
putea fi îmbunătățită decât printr-o politică de fidelitate față de monarhia
austriacă. Același tact politic a fost folosit de către Slavici, ales președinte al
serbării, și în Bucovina pentru a potoli aprehensiunile autorităților locale [37].
Spiritul lui Slavici, înțelegător față de națiunile conlocuitoare, și numele
acestuia cu conotații străine au fost parodiate de Eminescu care-l
numea frakie gye gyncolo (frate de dincolo), iar Slavici îl numea pe
Eminescu, Turcule. În manuscrisele lui Eminescu s-a găsit și următoarea
glumă la adresa lui Slavici[38]:

„Domino, Domino Schklovaccio, sapientissimo ac doctissimo meo amico

convivoque, domo veteri magno cerevisiae consumatori, Magyarophilo -
Michaelis Eminescus salutem.”

După finalizarea stagiului militar și a anului universitar 1869-1870, în lipsa

unei baze materiale sigure, Slavici se întoarce la Șiria, deprimat și îmbrăcat
de prieteni, și se gândea să nu se mai întoarcă la Viena, deoarece dreptul
care se învăța acolo nu coincidea cu realitatea legislației maghiare, care se
aplica și în Transilvania, dar Ion Hosanu i-a găsit un post de meditator de
germană pentru doi tineri maghiari din institutul cehului Bilca, astfel Viena îl
atrase din nou[37].

În acest timp, Eminescu i-a povestit lui Iacob Negruzzi, la trecerea acestuia
prin Viena în vara anului 1870, despre Slavici ca scriitor cu un excelent cap
politic, iar la prima întâlnire dintre Negruzzi și Slavici aceștia se înțeleg
asupra unui studiu despre raporturile dintre români și maghiari care urma să
fie publicat în Convorbiri literare[37]. La începutul anului 1871, în timp ce lucra
la studiul promis lui Negruzzi, publică în foaia societății de lectură a teologilor
din Arad, Speranța, un studiu Despre creștere și mai cu seamă despre
creșterea junelor române[39]. Studiul asupra maghiarilor a fost publicat
în Convorbiri literare în numărul din 15 iulie 1871.[40]

La îndemnul lui Eminescu, deși Slavici credea mai mult în vocația sa de

observator al vieții sociale și politice, începe să aștearnă pe hârtie amintirile
și povestirile sale în graiul locurilor natale, astfel debutează în anul 1871,
în Convorbiri literare, cu comedia Fata de birău[39][41]. Eminescu îi copia și
corecta manuscrisele trimițându-le, apoi, la Convorbiri literare[38].

Tot Eminescu l-ar fi îndemnat să scrie și prima poveste în felul cum știa să
povestească „Tata bătrânu” și, astfel, scrie povestea Zâna Zorilor care a fost
citită la Junimea în două ședințe la rând și a fost publicată în Convorbiri
literare în iunie 1872.[42] În același an, 1872, i-au mai fost publicate
poveștile: Ileana cea șireată, Peștele pe brazdă, Florița din codru[43] și Doi feți
cu stea în frunte.[41]
În vara lui 1872 se întoarce acasă având multe datorii, iar studierea dreptului
austriac i se părea nefolositoare. Aici găsește o mumă bolnavă și un taică
bătrân. S-a angajat, la Arad, în cancelaria avocat