PERSPECTIVELE REALISMULUI, LIBERALISMULUI SI SCOLII ENGLEZE

ASUPRA ANARHIEI INTERNATIONALE- COMPARATIE

În realism, războiul este inevitabil. El este atât o consecință firească, naturală, a interacțiunilor dintre
state și a modului în care fiecare dintre ele iși urmărește interesele cât și un mijloc între altele de a
realiza politica externă. Sensul de consecința firească a relațiilor dintre state este mai bine surprins in
conceptul de dilema securității care este cheie în viziunea realist. Pacea nu are nici un fel de valoare în
sine, ea este bună dacă servește intereselor de putere de la un moment dat. Asa cum fiecare individ
trebuie să-și asigure supraviețuirea temându-se de toți ceilalți și încercând să-și păstreze sau chiar să-și
sporească dominația în acest scop, tot așa statele în relațiile internaționale trebuie să se ajute
singure ,deci să-și urmărească propriile interese dincolo de orice alte considerente, într-un mediu lipsit
de autoritate, lege și ordine, în care amenințarea războiului este perpetuă (acesta este modul realistilor
de a înțelege anarhia în relațiile internaționale). Mediul international este caracterizat prin absenta
oricarei forte de coagulare, de construire a intereselor comune, singurii actori care contează în relațiile
internaționale, pentru realiști, sunt statele .Mai mult, dacă e sa interpretam realismul in ansamblu,
singurii actori care conteaza in relatiile internationale sunt marile puteri. Restul constituie teritoriul
interacțiunii dintre ele. Statele sunt implicate în măsuri diferite în politica internațională, spune
Morgentahu Motivul major al acțiunii fiecărui stat în relațiile internaționale este păstrarea puterii sale;
mai nuantat, aceasta inseamna la minim, asigurarea supravietuirii, la maxim, dominatia universala. Este
de altfel dupa Morgenthau elementul definitoriu, altfel nu e vorba de relatii politice internationale: doar
acelea sunt politice, care vizeaza puterea. [critica, cum se intreţes astazi relatiile economice, politice,
culturale] - Pe baza acestei definitii, realismul ajunge la distinctia clara dintre high politics (politica
inalta), singura politica adevarata (political policies) si low politics (politica inferioara) care trebuie sa o
serveasca pe prima ori de cate ori se pune problema (adica, intotdeauna politicile economice, sociale,
culturale, trebuie sa se supuna interesului national = putere, si abia apoi sa urmareasca scopuri de sine
statatoare, specifice) - Cel mai celebru pasaj al realismului este capitolul intitulat ‘Six principles of
political realism’ al lui Hans Morgenthau, din cartea Politics among Nations. Dupa cum indica titlul, sunt
conturate aici sase principii fundamentale ale realismului, asemenea unui program teoretic, nu politic:
politica este guvernata de legi obiective, care isi au sursa in natura umana; exista sau cel putin poate
exista o teorie rationala care sa inteleaga si sa cuprinda aceste legi, altfel spus, se poate ajunge pe calea
teoriei la adevar, la esenta relațiilor internaționale așa cum sunt ele (probabil principiul cel mai
important): realismul accentuează conceptul de interes, ‘definit ca putere’; acest principiu este specific
politicii si o distinge de sfera economica, de cea etica, etc. Aprofundandu-l ne dam seama de ce exista o
continuitate în istorie și în relațiile internaționale, indiferent de guverne, oameni de stat, motive,
context.

În contrast cu realismul, liberalismul se bazează pe următoarele prezumții: Statele nu sunt actori

centrali in multe domenii; in schimb, organizatiile internationale si actorii non-statali pot fi deosebit de
importanti in anumite [Link] nu sunt actori unitari; birocratii diferite vor avea diferite opinii
despre „interesul national”. Statele nu sunt asadar actori instrumental [Link] sunt mai putin
preocupate de pace si securitate si mai mult preocupate de economie; statele sunt asadar inclinate sa
coopereze in conditiile in care se percep reciproc drept parteneri. Comportamentul statului nu este
afectat de anarhia internationala; intradevar, factorii interni, si in mod special dezbaterea politica
interna, pot afecta politicile externe ale statelor, in acest fel putand fi depasita anarhia internationala;
Institutiile internationale pot ajuta in mod semnificativ la aparitia si dezvoltarea procesului de
cooperare, în acest fel atenuând efectele anarhiei internaț[Link] înzestrează statul cu
putere agențială internă redusă pentru a depăși interesele interne, dar cu mult mai multă putere
agențiala internațională pentru a reconstitui și modela structura internatională. De fapt, liberalismul
subestimează rolul statului in timp ce realismul il exagerează.

Scoala engleză a Relatiilor Internationale sau raționalismul s-a afirmat în anii ’60-’70 pe fundalul
tradiției imperiale britanice și a poziției aparte pe care o deținea Commonwealth-ul britanic in
constelația de putere a vremii. Între reprezentanții acestui curent de gândire se numară Hedley Bull,
Martin Wight, Michael Walzer, John Vincent si Adam Watson. Dintre aceștia cel mai important rămâne
Hedley Bull, autorul teoriei societătii internaționale. Potrivit raționaliștilor, relațiile internaționale au
cunoscut, în evoluția lor, trei etape calitativ diferite. O prima etapă se caracterizează prin existența
statelor ca entități de sine stătătoare, independente, fără legături între ele. In acest stadiu exista doar
state separate, neagregate, nu însă și relații internaționale sau un sistem international propriu-zis.

O a doua etapă se distinge prin intemeierea unui sistem de state caracterizat de existența unor contacte
suficient de dezvoltate între două sau mai multe state și a unui impact suficient de semnificativ al
fiecăruia dintre aceste state asupra deciziilor celuilalt/celorlalte, astfel încât părțile sistemului să se
comporte, cel puțin intr-o anumită masură, ca părți ale unui întreg.

A treia etapă se identifică cu apariția unei societăti internaționale, respectiv a unui grup de state
conștiente de existența unor interese și valori comune, care formează o societate în sensul că se percep
ca fiind legate printr-o serie de reguli comune și care împărtasesc în comun funcționarea unor instituții.
Aceste norme si principii impartasite fac posibila existenta eticii in relatiile internationale.

Școala engleză constituie primul curent de teoretizare a Relatiilor Internationale care a subliniat ideea
conform căreia deși în politica internatională nu avem o autoritate centrală, ordinea nu este cu totul
absentă. Din acest punct de vedere, Bull a supus unei critici sistematice premisa realistă a naturii
hobbesiene a politicii internatțonale. Potrivit lui Bull, ordinea internaționala diferă de anarhia lui Hobbes
din mai multe motive: domeniul Relatiilor Internatonale este caracterizat prin interdependenta
economica; statele sunt mai putin vulnerabile decat indivizii; statele sunt mult mai independente decat
indivizii; iar diferențele de putere dintre state au un impact cooperativ și stabilizator asupra
comportamentului acestora. Savanții de la școala engleză fac diferența între sistemul internațional și
societatea internațională . Primul este un tărâm cvasi-fizic, deoarece actorii apropiați interacționează
între ei. Acesta din urmă este un tărâm intersubiectiv în care actorii sunt legați împreună prin reguli,
norme și instituții

Așadar, fiecare dintre cele trei teorii are altă viziune cu privire la cine sunt actorii relevanți pe scena
relațiilor internaționale, considera altul ca fiind instrumentul cel mai eficient ce poate fi folosit de un
actor si, nu in ultimul rand, are un anumit punct slab, in sensul ca in cadrele sale teoretice nu pot fi
formulate raspunsuri cu privire la anumite probleme., Realismul vede ca actori principali statele, care,
indiferent de tipul de guvernamânt, se comportă la fel, iar liberalismul, statele si institutiile
internationale. Cat priveste punctele slabe ale celor trei terorii, in care acestea pot fi atacate, realismul
nu da seama de schimbare si progres în relațiile internaționale, liberalismul ignoră faptul ca regimurile
democratice supraviețuiesc doar daca isi asigura puterea militara si propria securitate, iar Școala
Engleza nu explica ce structuri anume de putere sau conditii sociale fac posibila schimbarea valorilor.

Bibliografie

1. ^ Helen Milner. (1991) Presupunerea anarhiei teoria relațiilor internaționale. Sursă:[Link]

seq=1#page_scan_tab_contents
2. ^ A b c d Wendt, Alexander, „Anarhia este ceea ce fac statele din ea: construcția socială a politicii de putere”, Organizatie
internationala 46, numărul 2 (primăvara 1992): 391-425.
3. ^ Roberts, James, "Anarhie", în Enciclopedia Internetului a Relațiilor Internaționale, Universitatea Towson
4. ^ "Conectare". Relatii Internationale. 20 (2): 231-243. Iunie 2006. doi:10.1177/0047117806063851. S2CID 220824794.