Enigma balzacian obiectiv realist

George Călinescu face parte din generaţia prozatorilor interbelici alături de Liviu Rebreanu, Camil
Petrescu, Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu. Ca puncte de reper din opera lui amintim: „Istoria literaturii române
de la origini până în prezent", „Cartea nunţii", „Enigma Otiliei", „Bietul Ioanide".
Romanul este specia genului epic, in proză, de dimensiuni mari şi foarte mari, cu o actiune desfaşurată
pe mai multe planuri narative, la actiune participând un număr mare de personaje angrenate in conflicte
complexe şi puternice.
Realismul se manifestă doar în proză şi este un curent literar apărut în Europa la mijlocul secolului al
XIX-lea ce pune accent pe relaţia dintre artă şi realitate. Trăsăturile realismului şi romanului balzacian sunt
comune: verosimilitatea, sursa de inspiraţie (realitatea), naraţiunea realizată la persoana a perspectiva narativă
extradiegetică, crearea unor tipologii (avarul, arivistul), tematica specifică.
Opera literară „Enigma Otiliei" apare în 1938 in per interb şi depăşeşte realismul clasic înscriindu-se
astfel în realismul secolului al XX-lea, cu trimitere certă către creaţia lui Balzac.
In primul rând, naratorul este la persoana a III- a, singular, omniscient, omniprezent, auctorial,
perspectiva narativă fiind extradiegetică, romanul fiind alcătuit din două fire narative. Primul este lupta dusă de
clanul Tulea pentru obţinerea moştenirii lui Costache Giurgiuveanu şi înlăturarea Otiliei Mărculescu. Al doilea
prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la Bucureşti pentru a studia medicina, locuieşte la
tutorele lui şi trăieşte iubirea adolescentină pentru Otilia.
In al doilea rând, personajul central al romanului, Costache Giurgiuveanu, unchiul lui Felix şi tutore al
Otiliei, fiica soţiei decedate, se încadrează în tipologia avarului: deşi are îndatorirea legală şi morală de a
asigura existenţa şi viitorul Otiliei, obsedat de mania banilor, amână mereu reglementarea situaţiei. in ceea ce-l
priveşte pe Felix, refuză să-i dea banii cuveniţi sau îl sperie preţul unei retete.
Temele acestui roman sunt realizarea unei fresce din viaţa burgheziei bucureştene, familia, societatea,
moştenirea.
O scenă referitoare la tema textului este cea a jocului de cărţi când Felix intră pentru prima oară în casa
lui moş Costache şi întâlneşte toate personajele, autorul folosind acest prilej pentru o caracterizare iniţială
elementară a acestora. Felix îl cunoaşte pe rafinatul Pascalopol, prietenul lui Costache şi protectorul Otiliei, apoi
clanul Tulea, familia Aglaei, sora bătrânului avar care avea un soţ senil şi trei copii.
O altă scenă ce susţine una dintre temele amintite anterior este secvenţa în care Stănică sustrage banii
moşului de sub salte, provocându-i acestuia un şoc ce îl va ruina. Casa lui moş Costache este continuu
supravegheată şi asediată atunci când bătrânul se îmbolnăveşte. El se gândeşte mai serios la viitorul Otiliei şi îi
încredinţează lui Pascalopol trei bancnote pentru a le depune în contul „fe-fetiţei" lui, dar se răzgândeşte, iar în
timpul celui de-al doilea atac al bolii, Stănică profită de absenţa lui Felix şi a Otiliei şi de neatenţia Aglaei.
Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre 2 familii înrudite, care sugerează universul social
prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii, şi Otilia Mărculescu,
adolescentă orfană, fiica celei de-a doua soţii decedate. Aici pătrunde Felix Sima, fiul surorii bătrânului şi
Leonida Pascalopol, prieten al bătrânului, pe care îl aduce în familie afecţiunea pentru Otilia, pe care o cunoaşte
de mică. A doua familie, vecină şi înrudită, care aspiră la moştenirea averii bătrânului, este familia surorii lui,
Aglae. in această familie pătrunde Stanica Ratiu pentru a obţine zestrea ca soţ al Olimpei. Conflictul erotic
priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi a maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei.
 Romanul incepe cu descrierea spatiului in care se desfasoara actiunea. Incipitul fixand in mod veridic
cadrul temporal iulie 1909 si spatial descrierea strazii Antim din Bucuresti, a arhitecturii casei lui mos Costache,
a interioarelor.
Tot in incipit sunt prezentate principalele personaje, este sugerat conflictul si sunt trasate principalele
planuri epice.
Finalul este un final inchis si este urmat de un epilog. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin
descrierea strazii si a casei lui mos Costache din perspectiva lui Felix, in memente diferite, aproximativ zece
ani.
Simetria este sustinuta si de replica pe care Costache Giurgiuveanu i-o adreseaza lui Felix in momentul
in care apare la poarta casei si pe care Felix, devenit doctorul Sima, si-o aminteste in finalul romanului "Aici nu
sta nimeni".
Perspectiva narativă este una extradiegetică. Naratorul omniscient nu participă la evenimente nici ca
personaj, nici ca martor. Totuşi, el preferă, în ansamblul textului, viziunea dindarat , focalizarea zero, centrată
pe Felix. Cel mai des, lumea prezentată este văzută prin ochii protagonistului, naratorul pare să ştie tot atât cât
personajul, iar viziunea cititorului este, firesc, limitată. Sunt relativ puţine momente în care se schimbă punctul
de vedere.
In concluzie, romanul „Enigma Otiliei" scris de George Călinescu este un roman realist şi de tip
balzacian deoarece tema, eroii, conflictul şi subiectul sunt luate din viaţa societăţii bucureştene de la începutul
secolului al XX-lea.
ENIG CARAC FELIX
George Călinescu face parte din generaţia prozatorilor interbelici alături de Liviu Rebreanu, Camil
Petrescu, Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu. Ca puncte de reper din opera lui amintim: „Istoria literaturii române
de la origini până în prezent", „Cartea nunţii", „Enigma Otiliei", „Bietul Ioanide".
Romanul este specia genului epic, in proză, de dimensiuni mari şi foarte mari, cu o actiune desfaşurată
pe mai multe planuri narative, la actiune participând un număr mare de personaje angrenate in conflicte
complexe şi puternice.
Realismul se manifestă doar în proză şi este un curent literar apărut în Europa la mijlocul secolului al
XIX-lea ce pune accent pe relaţia dintre artă şi realitate. Trăsăturile realismului şi romanului balzacian sunt
comune: verosimilitatea, sursa de inspiraţie (realitatea), naraţiunea realizată la persoana a 3 a, perspectiva
narativă extradiegetică, crearea unor tipologii (avarul, arivistul), tematica specifică.
Opera literară „Enigma Otiliei" apare în 1938 şi depăşeşte realismul clasic înscriindu-se astfel în
realismul secolului al XX-lea, cu trimitere certă către creaţia lui Balzac.
Titlul inițial al acestui roman a fost “Părinții Otiliei”, autorul vrând să accentueze faptul că soarta Otiliei
este influențată de cei din jur care se erijează (preiau rolul) în protectorii ei. Ulterior, Călinesu a modificat titlul
din dorința de a accentua faptul că protagonista romanului rămâne un mister atât pentru personaje cât și pentru
cititori.
Temele acestui roman sunt realizarea unei fresce din viaţa burgheziei bucureştene, familia, societatea,
moştenirea.
Unul dintre personajele principale ale acestei opere este Felix ce indeplineşte, tipul intelectului naiv,
avand rolul de observator al unui mediu social viciat.
Statutul social al lui Felix din incipitul romanului este diferit față de cel de la final. Astfel, la inceput
tânărul este doar un licean, orfan fiind de ambii părinți și fiu de medic, care merge să studieze medicina, de la
Iași la București, aflându-se sub grija tutorelui legal Costache Giurgiuveanu. La finalul romanului, statutul
social al protagonistului se schimbă, acesta devenind un medic celebru, cu multe lucrări publicate și colaborări
la tratate de medicină. De asemenea, Felix este prezentat, în final, un om realizat, căsătorit.
Din punct de vedere psihologic, Felix este băiat sensibil, visător, cu nevoi de afecțiune, dat fiind faptul
că este orfan. Pe de altă parte, el este un om inteligent, cu prezență de spirit, păstrând distanță față de Stănică,
Rațiu și clanul Tulea, cu care intră în conflict. De asemenea, este reflexiv, având îndelungate discuții cu
Weissman pe tema iubirii sau a vieții reprezentând, în același timp, tipul intelectualului. Nu în ultimul rând,
protagonistul este un visător, cu o perspectivă proprie asupra vieții, fiind capabil să renunțe la iubirea
adolescentină pentru Otilia.
Moral, Felix este un personaj complex cu principii și cu empatie față de cei din jur, acceptând să-i dea
meditații lui Titi. El este capabil de relații autentice de prietenie, încercând să o înțeleagă pe Georgeta, înainte
de a o judeca. De asemenea, deși este gelos pe Pascalopol, acesta este capabil să perceapă relația cu el din
punct de vedere moral.
O scenă semnificativă în acest sens este vizita la moşia lui Pascalopol. Din cauza geloziei care se află
în el, Felix acceptă să meargă cu Otilia la Pascalopol pentru a vedea cum stau de fapt lucrurile. Acesta este
impresionat de bunul gust al moşiei dar şi de respectul pe care Pascalopol îl oferă Otiliei. Aici Felix realizează
că dragostea dintre Otilia şi Pascalopol este mai degrabă una tată-fiică.
 O alta scenă semnificativă este plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol, lucru care îl deznădăjduieşte.
Mintea rationala si lucida a lui Felix nu-şi poate explica schimbările bruşte de comportament ale fetei, iar acest
eşec în dragoste îl maturizează, acesta păstrând în amintire o iubire romantică, înălţătoare, care-i dă putere, fiind
un corolar al muncii sale. El înţelege că nu este altă şansă de supravieţuire în acea societate decât adaptarea
totală la regulile ei.
Ca și în romanele lui Rebreanu, se utilizează procedeul narativ al circularității incipitului cu finalul,
opera începând și terminându-se cu aceeași scenă: descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu văzută de fiecare
dată prin ochii tânărului Felix.
Atunci când intră in casa unchiului său, Felix îi găsește pe toți membrii familiei în camera de zi a
bătrânului jucând cărți și table. Scena este un prilej pentru narator de a face un portret fizic al fiecărui personaj.
Perspectiva narativa este specifica romanului doric, presupunand un narator omniscient, omniprezent ,
ce relateaza la persoana a -III- a, in mod obiectiv si detasat, urmarind relatia cauza-efect.
Uneori, se depaseste modelul balzacian, prin renuntarea la naratorul demiurgic. Astfel, omniscienta este
limitata prin introducerea unui personaj martor, Felix Sima, caruia ii sunt atribuite parerile si limbajul unui
comentator savant si expert, care nu are vocatia de a crea o lume , ci de a o comenta si de a o studia "pe probe
de laborator ".
În concluzie, personajul Felix Sima se încadreaza în tipul intelectualului naiv, maturizându-se cu
ajutorul celorlalte personaje.
ENIG REL FELIX OTILIA
George Călinescu face parte din generaţia prozatorilor interbelici alături de Liviu Rebreanu, Camil
Petrescu, Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu. Ca puncte de reper din opera lui amintim: „Istoria literaturii române
de la origini până în prezent", „Cartea munţii", „Enigma Otiliei", „Bietul Ioanide".
Romanul este specia genului epic, in proză, de dimensiuni mari şi foarte mari, cu o actiune desfaşurată
pe mai multe planuri narative, la actiune participând un număr mare de personaje angrenate in conflicte
complexe şi puternice.
Realismul se manifestă doar în proză şi este un curent literar apărut în Europa la mijlocul secolului al
XIX-lea ce pune accent pe relaţia dintre artă şi realitate. Trăsăturile realismului şi romanului balzacian sunt
comune: verosimilitatea, sursa de inspiraţie (realitatea), naraţiunea realizată la persoana a perspectiva narativă
extradiegetică, crearea unor tipologii (avarul, arivistul), tematica specifică.
Opera literară „Enigma Otiliei" apare în 1938 şi depăşeşte realismul clasic înscriindu-se astfel în
realismul secolului al XX-lea, cu trimitere certă către creaţia lui Balzac.
Titlul inițial al acestui roman a fost “Părinții Otiliei”, autorul vrând să accentueze faptul că soarta Otiliei
este influențată de cei din jur care se erijează (preiau rolul) în protectorii ei. Ulterior, Călinesu a modificat titlul
din dorința de a accentua faptul că protagonista romanului rămâne un misteratât pentru personaje cât și pentru
cititori.
Temele acestui roman sunt realizarea unei fresce din viaţa burgheziei bucureştene, familia, societatea,
moştenirea.
Unul dintre personajele principale ale acestei opere este Felix ce indeplineşte, totodată, rolul de
observator al unui mediu social viciat.
Statutul social al lui Felix din incipitul romanului este diferit față de cel de la final. Astfel, în incipit
tânărul este doar un lician, orfan fiind de ambii părinți și fiu de medic, care merge să studieze medicina, de la
Iași la București, aflându-se sub grijă tutorelui legal Costache Giurgiuveanu. La finalul romanului, statutul
social al protagonistului se schimbă, acesta devenind un medic celebru, cu multe lucrări publicate și colaborări
la trate de medicină. De asemenea, Felix este prezentat, în final, un om realizat căsătorit.
Din punct de vedere psihologic, Felix este băiat sensibil, visător, cu nevoi de afecțiune, dat fiind faptul
că este orfan. Pe de altă parte, el este un om inteligent, cu prezență de spirit, păstrând distanță față de Stănică
Rațiu și clanul Tulea, cu care intră în conflict. De asemenea, este revflexiv, având îndelungate discuții cu
Weissman pe tema iubirii sau a vieții reprezentând, în același timp, tipul intelectualului. Nu în ultimul rând,
protagonistul este un visător, cu o perspectivă proprie asupra vieții, fiind capabil să renunțe la iubirea
adolescentină pentru Otilia.
Moral, Felix este un personaj complex cu principii și cu empatie față de cei din jur, acceptând să-i dea
meditații lui Titi. El este capabil de relații autentice de prietenie, încercând să o înțeleagă pe Georgeta, înainte
de a o judecă. De asemenea, deși este gelos pe Pascalopol, acesta este capabil să perceapă relația cu el din
punct de vedere moral.
Otilia Marculescu este o tanara de 18-19 ani, fiica celei de-a doua sotii a lui
costache Giurgiuveanu. Ramasa de mica fara mama, costache o creste ca pe fiica lui, insa faptul ca este avar il
impiedica sa o infieze oficial sau sa-i asigure, in mod concret , viitorul.
 Din punct de vedere al statutului psihologic, Otilia rămâne o enigmă, tocmai pentru că naratorul evită
să folosească monologul interior sau chiar stilul indirect liber, urmărind-o pe Otilia exclusiv prin manifestările
ei exterioare. Moralitatea protagonistei este discutabilă tocmai pentru că adevăratele ei intenții nu sunt
accesibile cititorului; ea poate fi acuzată că alege banii în locul iubirii și că optează pentru valori materiale în
defavoarea celor spirituale, însă finalul este deschis.
O primă scenă semnificativă în acest sens este vizita la moşia lui Pascalopol. Din cauza geloziei care
se află în el, Felix acceptă să meargă cu Otilia la Pascalopol pentru a vedea cum stau de fapt lucrurile. Acesta
este impresionat de bunul gust al moşiei dar şi de respectul pe care Pascalopol îl oferă Otiliei. Aici Felix
realizează că dragostea dintre Otilia şi Pascalopol este mai degrabă o tată-fiică.
O altă scenă semnificativă este plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol care îl deznădăjduieşte. Mintea
rationala si lucida a lui Felix nu-şi poate explica schimbările bruşte de comportament ale fetei, iar acest eşec în
dragoste îl maturizează, Felix păstrând în amintire o iubire romantică, înălţătoare, care-i dă putere, fiind un
corolar al muncii sale. El înţelege că nu este altă şansă de supravieţuire în acea societate decât adaptarea totală
la regulile ei.
Ca și în romanele lui Rebreanu, se utilizează procedeul narativ al circularității incipitului cu finalul,
opera începând și terminându-se cu aceeași scenă: descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu văzută de fiecare
dată prin ochii tânărului Felix.
Atunci când intră in casa unchiului său, Felix îi găsește pe toți membrii familiei în camera de zi a
bătrânului jucând cărți și table. Scena este un prilej pentru narator de a face un portret fizic al fiecărui personaj.
Perspectiva narativa este specifica romanului doric, presupunand un narator omniscient, omniprezent ,
ce relateaza la persoana a -III- a, in mod obiectiv si detasat, urmarind relatia cauza-efect.
Uneori, se depaseste modelul balzacian, prin renuntarea la naratorul demiurgic. Astfel, omniscienta este
limitata prin introducerea unui personaj martor, Felix Sima, caruia ii sunt atribuite parerile si limbajul unui
comentator savant si expert, care nu are vocatia de a crea o lume , ci de a o comenta si de a o studia "pe probe
de laborator ".
In concluzie, in lumea burgheziei bucurestene, relatia de iubire dintre Otilia si Felix , care desi nu se
implineste, se opune monotoniei care domina vietile celorlalti oameni.