12.3.

“Ion” – relatia dintre Ion si Ana

Considerat creatorul romanului romanesc modern, Liviu Rebreanu este autorul unor
capodopere ale literaturii nationale, dintre care amintim romanele “Ion”, “Padurea spanzuratilor” sau
“Rascoala”. Publicat in 1920, romanul “Ion” este considerat unanim primul roman romanesc de talie
europeana, incadrandu-se in tiparele unei creatii realiste si obiective.

Rebreanu marturiseste ca ceea ce l-a determinat sa scrie acest roman a fost un taran care saruta
pamantul. Scriitorul aglutineaza in material romanului o serie de intamplari la care asistase sau de care
auzise, intamplari consemnate in satul sau natal. Astfel, un vecin care se numea chiar Ion ii marturiseste
ca “s-a incruscrit” cu saracia, iar un taran isi alungase fiica de acasa pe motiv ca aceasta ramasese
insarcinata cu cel mai sarac baiat al satului. De altfel, o alta fata se casatoreste doar pentru ca a ramas
insarcinata, astfel incat isi va lasa parintii fara pamanturi. Toate aceste intamplari l-au inspirit pe
Rebreanu in scrierea primul roman modern din literatura romana, dar si in scrierea catorva nuvele
aparute inaintea romanului.

Asadar, ne aflam in fata unui scriitor obiectiv, autor al unor romane realiste, in aceasta sfera
fiind inclus si romanul “Ion”. Gratie acestei creatii literare, Liviu Rebreanu ocupa un loc insemnat intre
romancierii europeni interesati de problematica taraneasca si de cazurile de constiinta. Romanul are si
un puternic caracter social, scriitorul urmarind o reconstructie geografica exacta a spatiului actiunii,
incadrarea personajelor in diferite medii, clase si tipuri, asa cum Balzac descria lumea din lucrarile sale,
pornind de la clasificarea lumii animale in regnuri si mizand pe o monografie artistica a universului
reflectat.

Romanul este cea mai complexa si mai cuprinzatoare specie a genului epic in proza, de mari
dimensiuni, surprinzand conflicte puternice, cu o desfasurare pe mai multe planuri narative.

Titlul romanului reprezinta, de fapt, numele personajului principal al operei, acesta devenind
personaj eponim. In lucrarea “Arca lui Noe”, Nicolae Manolescu face observatia ca romanul doric
“infatiseaza o varsta a iluziilor si a inocentei genului. Lumea romanului doric este omogena, coerenta si
plina de sens.” Eroii, virili, vehiculeaza miturile luptei, vigorii si cuceririi. Observatiile facute de criticul
Nicolae Manolescu explica optiunea lui Rebreanu pentru titlul operei.

Tema romanului este prin excelenta una sociala, aflata in concordanta cu programul realist:
problematica pamantului in satul ardelean de la inceputul secolului al XX-lea. Astfel, in universal creat de
Rebreanu, pamantul are rol de criteriu moral, de criteriu al responsabilitatii, ceea ce explica intr-o
masura insemnata motivul pentru care Ion doreste pamanturile lui Vasile Baciu.

Ion Glanetasu, personajul eponim al operei, este protagonistul operei. Alungat din randurile
flacailor satului Pripas, Ion este “incruscrit cu saracia”. Din aceasta cauza, acesta decide ca nu trebuie sa
renunte la dorinta de a-si depasi conditia sociala pe care o avea, tinand seama de importanta pe care
localnicii o ofereau proprietatilor funciare, ca mijloc de dobandire a respectului cuvenit in randul
localnicilor. Pentru acest lucru, Ion, fiu al lui Alexandru Pop Glanetasu si al Zenobiei, considerati
“sarantocii” satului, este dispus sa renunte la fiinta iubita, Florica, pentru a se casatori cu fata lui Vasile
Baciu, Ana. Chiar daca Ana nu era o fiinta aspectuoasa, Ion constientizeaza ca intemeierea unei familii ca
urmare a casatoriei cu aceasta i-ar putea aduce pamanturile tatalui sau si totodata schimbarea clasei
 sociale din care facea parte. Dupa consumarea planului de acaparare a pamanturilor lui Vasile
Baciu, Ion decide sa se intoarca la Florica, ceea ce ii va aduce sfarsitul. Asadar, incercand sa amelioreze
cele doua prejudicii care il voi urmari pe tot parcursul evolutiei sale (nevoie de improprietarire funciara
si dragostea pentru Florica), Ion va sfarsi prin a fi omorat chiar de catre George Bulbuc, petitorul initial
al Anei Baciu. De altfel, Ion poate fi incadrat in trei tipologii: tipoligia taranului sarac, cea a arivistului si
cea a ambitiosului dezumanizat de lacomie.

Ana este fata lui Vasile Baciu, reprezentant de seama al categoriei botocanilor din satul Pripas.
Fara a fi aspectuoasa, Ana fusese initial promisa de tatal sau fiului lui Toma Bulbuc, George. Insa, aceasta
cade prada seductiei sirete a lui Ion, care vede prin Ana mijlocul prin care poate lua in proprietate fondul
funciar al tatalui ei. Victima a negocierilor la sange dintre tatal ei si Ion, dar si a nepasarii pe care Ion o
manifesta fata de ea si de copilul lor, Ana decide sa-si puna capat zilelor, nemaisuportand chinul la care
a fost supusa pentru o perioada destul de indelungata de timp. Spre deosebire de statutul psihologic al
lui Ion, care este unul specific manipulatorului, Ana este victima, este cea care s-a lasata manipulata de
un om pentru care dorinta de inavutire il dezumanizeaza complet. Tipologic, Ana este prototipul femeii
de la tara, al carui destin este tragic marcat de supunerea sa fata de lumea barbatilor.

Relatia dintre cei doi este pusa in evidenta inca de la inceputul discurscului, cand dupa hora, Ion
pleaca sa o caute pe Ana, atragand-o sub umbra unui nuc, planul acestuia fiind bine stabilit. Ion ii ofera
tuica, Ana il refuza, amintindu-i de tatal ei, iar Ion se gandeste asupra sentimentelor pe care le are fata
de ea: “Nu-i fusese draga Ana si nici acuma nu-si dadea bine seama daca ii este draga”. Asadar, cititorul
afla de la bun inceput de intentiile miselesti ale protagonistului, care urmareste sa parvina. O alta scena
plina de semnificatii este cea in care Vasile Baciu, afland ca Ion este tatal copilului, o trimite pe aceasta
la casa Glanetasului. Ion, care era la masa, initial ignora prezenta Anei; insa, dupa ce se ridica de la masa,
se aproprie de Ana si ii cantareste cu foarte mare atentie burta. Pentru Ion, copilul o putea lega pe Ana
de el, ceea ce ii va usura planul de improprietarire cu fondul lui Vasile Baciu.

Conflictul principal al operei este cel dintre Ion Glanetasu si Vasile Baciu. Prin intermediul
casatoriei cu Ana, Ion urmareste sa obtina proprietatea asupra fondului funciar al lui Vasile Baciu.
Dovedindu-se un negociator abil, Ion reuseste sa obtina pamanturile mult dorite (care int-un final vor fi
cedate parohiei preotului Belciug), insa negocierile cu Baciu vor fi cu adevarat sangeroase, Ana fiind
victima acestui diferend. Batuta si respinsa atat de tatal sau, cat si de sotul care nici macar copilul nu il
va determina sa-i acorde sotiei sale atentia meritata, Ana decide ca singura sa salvare este moartea.
Sinuciderea Anei si moartea copilului ii va permite lui Ion sa se repozitioneze catre fiinta pe care o iubea
cu adevarat, Florica, care acum era casatorita cu fostul rival, George Bulbuc. La fel ca in cazul Anei, si Ion
va avea un sfarsit tragic, calaul sau fiind George Bulbuc.

Avand in fata doua personaje realiste, Rebreanu ofera faptelor, gesturilor, atitudinilor,
limbajului o mare atentie. Personajele realiste sunt influentate in evolutia lor de mediul social in care se
nasc si doresc, din variate motive, sa urce pe scara sociala sau daca deja au obtinut un statut social
convenabil, sa-si mentina acel statut.

Prin intermediul caracterizarii directe realizata de catre autor, Ion Glanetasu este descries ca
fiind un om muncitor (“Flacaului ii curgea sudoarea pe obraji, pe spate”; “Ion cosea din rasputeri”). De
asemenea, autorul intentioneaza intr-un fel cititorul asupra obsesiei personajului eponim pentru
pamant (“iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil”). Pentru Vasile Baciu, Ion este “hotul”,
“sarantocul”, iar preotul Belciug il va considera pana cand acesta va ceda pamanturile bisericii “stricat si-
un baraus, s-un om de nimic”. Sedusa, prin tehnici de o viclenie iesita din comun de catre Ion, Ana va
vedea in acesta “norocul” ei, parere ce se va schimba de-a lungul evolutiei istoriei, Ion fiind intr-un
fel cauza pentru care Ana a ales sa se sinucida. Limbajul gestual, ca mijloc al caracterizarii indirecte a
personajului, joaca si un rol important in conturarea caracterului lui Ion. Scena sarutarii pamantului
“ca pe o ibovnica” nu sugereaza altceva decat obsesia lui Ion pentru fondul funciar. Desi va incerca sa
amelioreze prejudiciul pamantului si pe cel al iubirii, Ion va fi in cele din urma invins de glasul
pamantului. Criticul George Calinescu considera ca Ion nu este altceva decat “o bruta, careia siretenia
ii tine loc desteptaciunii’’. Astfel, moartea lui Ion, survenita ca urmare la intoarcerea glasului iubirii,
poate fi perceputa si ca o pedeapsa pentru mijloacele imorale folosite pentru a obtine pamanturile
lui Vasile Baciu.

Caracterizata direct de catre Ion ca fiind “slabuta si uratica”, Ana Baciu este victima vicleniei
lui Ion. Ajunsa in stadiul in care considera ca existenta ii este aproape imposibila, autorul noteaza
gandurile morbide ale acesteia: “isi zicea mereu, ca fara el ar trebui sa moara”. Ana traieste tragedia
de a fi femeie intr-o societate si epoca in care rolul femeilor era cel de supunere in fata barbatilor si
are ghinionul de a pica prada in planul viclean al lui Ion. Crezand in dragostea lui Ion, Ana nu asculta
de tatal ei, care o atentioneaza asupra adevaratelor intentii ale fiului lui Alexandru Pop Glanetasu.