Port
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru alte sensuri, vedeți Port (dezambiguizare).
Un port este, în general, un loc adăpostit în care
navele se pot refugia pe furtună și pot staționa în
siguranță. Cu timpul însă termenul a căpătat un sens
mai larg, identificându-se cu sfera mai cuprinzătoare a
noțiunii „port", datorită faptului că pe lângă
adăpostire, navele au trecut și la operațiuni de
încărcare/ descărcare.
În sens strict, termenul definește o suprafață de apă Portul din Wellington (Noua Zeelandă)
adăpostită de diguri și spargevaluri în care navele pot
staționa și opera, dar care poate să nu fie împărțită în
bazine specializate cu cheuri, dane, docuri utilate pentru manipularea mărfurilor.
Un port amenajat la distanță apreciabilă de mare, în vârful estuarelor adânci, pe porțiunile maritime ale
fluviilor navigabile sau pe canaluri maritime poartă denumirea de port interior. Un astfel de port permite
accesul navelor maritime până la centrele industriale și comerciale din interiorul țării.
Conform cu Ordonanța nr. 22 din 29 ianuarie 1999 privind administrarea porturilor și serviciile în porturi,
un port este definit astfel:[1] parte delimitată a teritoriului național,..., situată la litoral sau la malul unei
ape, protejată natural sau artificial împotriva valurilor, vânturilor, curenților, ghețurilor, având ca scop
primirea și adăpostirea navelor, prestarea de servicii pentru nave, pasageri și mărfuri, precum și
facilitarea de activități comerciale și industriale. Portul cuprinde totalitatea acvatoriilor și teritoriilor,
construcțiilor hidrotehnice, canalelor de acces, șenalelor, zonelor de navigație, radelor interioare,
clădirilor, magaziilor, platformelor, căilor ferate, drumurilor, instalațiilor și echipamentelor aflate în
limitele acestuia. Sistemul portuar național este format din totalitatea porturilor situate pe teritoriul
României.;
Porturile se clasifică după cum urmează:
a) din punct de vedere al formei de proprietate asupra infrastructurii portuare:
porturi publice, a căror infrastructură aparține domeniului public;
porturi private, a căror infrastructură este proprietate privată;
b) din punct de vedere al așezării geografice:
porturi maritime;
porturi situate pe căi navigabile interioare;
c) din punct de vedere al obiectului de activitate:
porturi comerciale;
porturi de agrement;
porturi militare sau zone speciale din porturi.
România deține trei porturi maritime la: Constanța, Mangalia
și Midia. Porturile genereaza 25% din cifra de afaceri a
județului Constanța.
În anul 2008, traficul de mărfuri în porturile românești a ajuns
la 18,06 milioane tone, exclusiv Portul Constanța, în timp ce
Vedere asupra portului orașului
Portul Constanța a înregistrat un trafic de 61,9 milioane tone. Reykjanesbær, Islanda
În anul 2007, traficul de mărfuri prin porturile maritime
autohtone a fost de 52,6 milioane de tone, față 2006 când au fost înregistrate 52,1 milioane de tone.
Galerie
Portul New York și New Jersey Portul marin, o ilustrare a Portul Shanghai este cel mai
a crescut de la portul original secolului al XVII-lea de către aglomerat port container din
la convergența râului Hudson Claude Lorrain, 1638 lume
și a râului East în Golful Upper
New York
Portul Hamburg Portul Pireu Portul Klaipėda
Portul Szczecin, Polonia Portul din Seattle Portul Haifa, Israel
Port Barcelona, unul dintre Portul Busan, Coreea. Două Portul Montreal, Québec
cele mai mari porturi ale nave Maersk pot fi văzute în
Spaniei fundal
Portul Duluth-Superior, cel mai Portul de marfă din Hilo,
mare port de apă dulce din Hawaii
lume
Vezi și
Lista aeroporturilor, autogărilor, gărilor, porturilor din România
Navigație maritimă
Note
1. „ORDONANȚĂ nr.22 din 29 ianuarie 1999 privind administrarea porturilor și serviciile în
porturi” ([Link]
k.htp_act_text?idt=18948). Arhivat din original ([Link]
_text?idt=18948) la 15 august 2014. Accesat în 21 septembrie 2011.
Bibliografie
Lexicon maritim englez-român, Ed. Științifică, București, 1971
Legături externe
Adus de la [Link]