Impozitul pe venit
Cotele de impozit
Suma totală a impozitului pe venit se determină:
a) pentru persoane fizice şi întreprinzători individuali, în mărime de:
- 7% din venitul anual impozabil ce nu depăşeşte suma de 33000 lei;
- 18% din venitul anual impozabil ce depăşeşte suma de 33000 lei;
b) pentru persoanele juridice – în mărime de 12% din venitul impozabil;
c) pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier) – în mărime de 7% din venitul impozabil;
d) pentru agenţii economici al căror venit a fost estimat în conformitate cu art.225 şi 2251 – în mărime de 15% din
depăşirea venitului estimat faţă de venitul brut înregistrat în contabilitate de agentul economic.
Noţiuni generale
Următoarele noţiuni se aplică în scopul impozitării, fără modificarea statutului juridic al persoanelor juridice şi fizice
prevăzut de legislaţia în vigoare:
1) Persoană – orice persoană fizică sau juridică.
2) Contribuabil, subiect al impunerii – persoană care, conform legislaţiei fiscale, este obligată să calculeze şi/sau să achite
la buget orice impozite şi taxe, penalităţile şi amenzile respective; persoană care, conform legislaţiei fiscale, este obligată
să reţină sau să perceapă de la altă persoană şi să achite la buget plăţile indicate.
3) Persoană fizică:
a) cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin, apatrid;
b) forma organizatorică cu statut de persoană fizică, potrivit legislaţiei, inclusiv întreprinzătorul individual, gospodăria
ţărănească (de fermier), dacă prezentul cod nu prevede altfel.
4) Persoană juridică – orice societate comercială, cooperativă, întreprindere, instituţie, fundaţie, asociaţie, inclusiv creată
cu participarea unei persoane străine, şi alte organizaţii, cu excepţia subdiviziunilor organizaţiilor nominalizate ce nu
dispun de patrimoniu autonom şi a formelor organizatorice cu statut de persoană fizică, potrivit legislaţiei.
5) Rezident:
a) orice persoană fizică care corespunde uneia din cerinţele de mai jos:
i) are domiciliu permanent în Republica Moldova, inclusiv:
- se află la tratament sau la odihnă, sau la învăţătură, sau în deplasare peste hotare;
- este persoană cu funcţii de răspundere a Republicii Moldova, aflată în exerciţiul funcţiunii peste hotare;
ii) se află în Republica Moldova cel puţin 183 de zile pe parcursul anului fiscal;
b) orice persoană juridică sau formă organizatorică cu statut de persoană fizică a cărei activitate este organizată sau
gestionată în Republica Moldova ori al cărei loc de bază de desfăşurare a activităţii este Republica Moldova.
6) Nerezident:
a) orice persoană fizică care nu este rezident în conformitate cu pct.5) lit.a) ori, deşi corespunde cerinţelor pct.5) lit.a), se
află în Republica Moldova:
- în calitate de persoană cu statut diplomatic sau consular ori în calitate de membru al familiei unei asemenea persoane;
- în calitate de colaborator al unei organizaţii internaţionale, create în baza tratatului internaţional la care Republica
Moldova este parte, sau în calitate de membru al familiei unui asemenea colaborator;
- la tratament sau la odihnă, sau la învăţătură, dacă această persoană fizică s-a aflat în Republica Moldova exclusiv în
aceste scopuri;
- exclusiv în scopul trecerii dintr-un stat străin în alt stat străin prin teritoriul Republicii Moldova (trecere tranzit);
b) orice persoană juridică sau formă organizatorică cu statut de persoană fizică care nu corespunde cerinţelor pct.5) lit.b).
7) Întreprinzător individual – persoana fizică, înregistrată în modul stabilit, care desfăşoară activitate de întreprinzător
fără a constitui o persoană juridică.
8) Gospodărie ţărănească (de fermier) – întreprindere agricolă, cu statut de persoană fizică, constituită în conformitate cu
legislaţia.
Piaţă – sistem de relaţii economice ce se formează în procesul producţiei, circulaţiei şi distribuirii mărfurilor, prestării
serviciilor, precum şi circulaţiei mijloacelor băneşti, care se caracterizează prin libertatea subiecţilor la alegerea
cumpărătorilor şi vînzătorilor, determinarea preţurilor, formarea şi folosirea resurselor.
Impozite şi taxe şi tipurile lor
(1) Impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de
către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul
care a achitat această plată.
(2) Taxa este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu este impozit.
(3) Alte plăţi efectuate în limitele relaţiilor reglementate de legislaţia nefiscală nu fac parte din categoria plăţilor
obligatorii, denumite impozite şi taxe.
(4) În Republica Moldova se percep impozite şi taxe de stat şi locale.
(5) Sistemul impozitelor şi taxelor de stat include:
a) impozitul pe venit;
b) taxa pe valoarea adăugată;
c) accizele;
d) impozitul privat;
e) taxa vamală;
f) taxele rutiere;
g) impozitul pe avere;
h) impozitul unic de la rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei.
(6) Sistemul impozitelor şi taxelor locale include:
a) impozitul pe bunurile imobiliare;
b) taxele pentru resursele naturale;
c) taxa pentru amenajarea teritoriului;
d) taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale;
e) taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei);
f) taxa de aplicare a simbolicii locale;
g) taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii;
h) taxa de piaţă;
i) taxa pentru cazare;
j) taxa balneară;
k) taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe rutele municipale, orăşeneşti şi săteşti (comunale);
l) taxa pentru parcare;
m) taxa de la posesorii de cîini;
Dividend – venit obţinut din repartizarea profitului net între acţionari (asociaţi) în conformitate cu cota de participaţie
depusă în capitalul social, cu excepţia venitului obţinut în cazurile lichidării complete a agentului economic conform
art.57 alin.(2).
Venit impozabil – venitul brut, inclusiv facilităţile acordate de angajator, obţinut de contribuabil din toate sursele într-o
anumită perioadă fiscală, cu excepţia deducerilor şi scutirilor, aferente acestui venit, la care are dreptul contribuabilul
conform legislaţiei fiscale.
TVA
Taxă pe valoarea adăugată (în continuare – T.V.A.) – impozit de stat care reprezintă o formă de colectare la buget a unei
părţi a valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sînt supuse impozitării pe teritoriul Republicii Moldova, precum
şi a unei părţi din valoarea mărfurilor, serviciilor impozabile importate în Republica Moldova.
Factură fiscală – formular tipizat de document primar cu regim special, pe suport de hîrtie sau în formă electronică,
prezentat cumpărătorului (beneficiarului) la livrare de mărfuri, servicii.
Marfă, valori materiale – rezultat al muncii sub formă de articole, mărfuri de larg consum şi produse cu destinaţie
tehnico-economică, clădiri, construcţii şi alte bunuri imobiliare.
Import de mărfuri – introducerea mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu legislaţia vamală.
Import de servicii – prestare de servicii de către persoanele juridice şi fizice nerezidente ale Republicii Moldova
persoanelor juridice şi fizice rezidente sau nerezidente ale Republicii Moldova, pentru care locul prestării se consideră a fi
Republica Moldova.
Export de mărfuri – scoaterea mărfurilor de pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu legislaţia vamală.
Export de servicii – prestare de către persoane juridice şi fizice rezidente ale Republicii Moldova persoanelor juridice şi
fizice nerezidente ale Republicii Moldova de servicii al căror loc de livrare nu este Republica Moldova.
Agent – persoană care acţionează în numele altei persoane şi nu este angajatul acesteia.
Cotele T.V.A
Se stabilesc următoarele cote ale T.V.A.:
a) cota-standard – în mărime de 20% din valoarea impozabilă a mărfurilor şi serviciilor importate şi a livrărilor efectuate
pe teritoriul Republicii Moldova;
b) cote reduse în mărime de:
- 8% – la pîinea şi produsele de panificaţie
- 8% – la medicamentele de la poziţiile tarifare 3001–3004
- 8% – la gazele naturale şi gazele lichefiate de la poziţia tarifară 2711
- 8% – la producţia din zootehnie în formă naturală, masă vie, fitotehnie şi horticultură în formă naturală, produsă,
importată şi/sau livrată pe teritoriul Republicii Moldova
- 8% – la zahărul din sfeclă de zahăr, produs, importat şi/sau livrat pe teritoriul Republicii Moldova;
- 8% – la biocombustibilul solid destinat producerii energiei electrice, energiei termice şi apei calde livrat pe teritoriul
Republicii Moldova, inclusiv la materia primă livrată în scopul producerii biocombustibilului solid, sub formă de produse
din activitatea agricolă şi silvică, reziduuri vegetale agricole şi forestiere, reziduuri vegetale provenite din industria
alimentară, reziduuri de lemn, precum şi la energia termică produsă din biocombustibil solid, livrată instituţiilor publice.
Subiecţii impozabili sînt:
a) persoanele juridice şi fizice, nerezidenţii care desfăşoară activitate de întreprinzător în Republica Moldova prin
intermediul reprezentanţei permanente conform art.5 pct.15), care sînt înregistraţi sau trebuie să fie înregistraţi în calitate
de plătitori de T.V.A.;
b) persoanele juridice şi fizice, nerezidenţii care desfăşoară activitate de întreprinzător în Republica Moldova prin
intermediul reprezentanţei permanente conform art.5 pct.15), care importă mărfuri, cu excepţia persoanelor fizice care
importă mărfuri de uz sau consum personal a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită de legislaţia în vigoare;
c) persoanele juridice şi fizice, cu excepţia organizaţiilor social-politice, nerezidenţii care desfăşoară activitate de
întreprinzător în Republica Moldova prin intermediul reprezentanţei permanente conform art.5 pct.15), care importă
servicii, indiferent de faptul dacă sînt sau nu sînt înregistraţi în calitate de plătitori de T.V.A.
Obiectele impozabile
(1) Obiecte impozabile constituie:
a) livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd rezultatul activităţii lor de întreprinzător în
Republica Moldova;
b) importul mărfurilor în Republica Moldova, cu excepţia mărfurilor de uz sau consum personal importate de persoane
fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită de legislaţia în vigoare, importate de către persoanele fizice;
c) importul serviciilor în Republica Moldova.
ACCIZE
Acciză – impozit de stat care se percepe, direct sau indirect, asupra următoarelor mărfuri de consum:
a) alcool etilic şi băuturi alcoolice;
b) tutun prelucrat;
c) petrolul şi derivatele lui;
d) caviar şi înlocuitori de caviar;
e) parfumuri şi apă de toaletă;
f) îmbrăcăminte din blană;
g) mijloace de transport de la poziţia tarifară 8703;
h) alte mărfuri specificate în anexa nr.1 la prezentul titlu.
Subiecţi ai impunerii sînt:
a) antrepozitarul autorizat care produce şi/sau prelucrează mărfuri supuse accizelor pe teritoriul Republicii Moldova;
b) persoanele juridice şi persoanele fizice care importă mărfuri supuse accizelor.
Obiectele impunerii şi baza impozabilă
(1) Obiecte ale impunerii sînt mărfurile supuse accizelor, specificate în anexele la prezentul titlu.
(2) Baza impozabilă o constituie:
a) volumul în expresie naturală, dacă cotele accizelor, inclusiv în cazul importului, sînt stabilite în sumă absolută la unitatea de măsură
a mărfii;
b) valoarea mărfurilor, fără a ţine cont de accize şi T.V.A., dacă pentru aceste mărfuri sînt stabilite cote ad valorem în procente ale
accizelor, cu excepţia art.1231;
c) valoarea în vamă a mărfurilor importate, determinată conform legislaţiei vamale, precum şi impozitele şi taxele ce urmează a fi
achitate la momentul importului, fără a ţine cont de accize şi T.V.A., dacă pentru mărfurile în cauză sînt stabilite cote ad valorem în
procente ale accizelor, cu excepţia art.1231.
Transferul de debit
Transferul de debit este o operațiune de plată prin care suma de bani este retrasă (debitată) din contul plătitorului și
transferată în contul beneficiarului, de regulă în baza unui ordin de plată sau autorizări prealabile (ex: debit direct).
Leasingul
Leasingul este un contract prin care o parte (locatorul) transmite altei părți (locatarul) dreptul de folosință asupra unui
bun, în schimbul unor plăți periodice.
Conform Codului fiscal RM, în cazul leasingului financiar: riscurile și beneficiile proprietății se transferă locatarului;
bunul poate deveni proprietatea acestuia la finalul contractului.
Riscul ratei dobânzii
Riscul ratei dobânzii reprezintă posibilitatea ca modificarea ratelor dobânzilor de pe piață să afecteze: costul creditelor;
veniturile din depozite; valoarea instrumentelor financiare.
Rata dobânzii fixă
Rata dobânzii fixă este o dobândă care rămâne neschimbată pe toată perioada contractului (credit sau depozit), indiferent
de evoluția pieței.
Rata dobânzii flotantă
Rata dobânzii flotantă (variabilă) este o dobândă care se modifică periodic în funcție de: indice de referință (ex: rata
BNM); condițiile pieței financiare.
Dobânda bonificată
Dobânda bonificată este dobânda plătită de bancă clientului pentru sumele depuse (ex: depozite bancare).
Dobânda percepută
Dobânda percepută este dobânda încasată de creditor (bancă) de la debitor pentru utilizarea unui credit sau împrumut.
Creditul de consorțiu
Creditul de consorțiu este un credit acordat de un grup de bănci (consorțiu) unui singur debitor, de obicei pentru sume
mari sau proiecte importante.
Creditul comercial
Creditul comercial este forma de credit acordată între agenți economici, de regulă sub forma: amânării plății pentru
bunuri/servicii (plata la termen).
Creditul de consum
Creditul de consum este un împrumut acordat persoanelor fizice pentru nevoi personale (ex: electrocasnice, vacanțe,
studii).
Depozit la termen
Depozitul la termen este un depozit bancar constituit pe o perioadă fixă, în care: banii nu pot fi retrași fără penalizare
înainte de scadență; dobânda este stabilită de la început.
Dobânda se calculează în funcție de suma depusă, rata anuală și perioada depozitului.
Depozit la vedere
Depozitul la vedere este un depozit (sau cont curent) din care banii pot fi retrași în orice moment, fără restricții, de obicei
cu dobândă mică sau zero.
Cont bancar
Contul bancar este un instrument deschis la bancă prin care o persoană: păstrează bani; efectuează plăți și încasări.
Card bancar
Cardul bancar este un instrument de plată emis de bancă, care permite:
accesul la cont;
efectuarea plăților și retragerilor de numerar.
Dobânda anuală efectivă (DAE)
Dobânda anuală efectivă reprezintă costul total al unui credit exprimat anual, incluzând: dobânda; comisioanele; alte
costuri aferente creditului.
Este indicatorul cel mai important pentru compararea creditelor.