Sigilat digital de:
Municipiul Lugoj
Inregistrat cu: Nr. lucrare 17/54595 din 04.06.2025 / Nr.
act (RU)54596 din 04.06.2025
Data: 04.06.2025 13:30:59 (GMT+03:00)
Contract de servicii
1. Părţile contractante
În temeiul Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi al H.G. 395/2016 pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie
publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice s-a încheiat prezentul
contract de prestare de servicii,
între
MUNICIPIUL LUGOJ, adresa str. Piata Victoriei, nr. 4, telefon/fax 0256/352240, 0256/350393,
cod fiscal 4527381, cont trezorerie RO43TREZ24A510103203030X deschis la Trezoreria Lugoj,
reprezentat prin Călin-Ionel Dobra – Primar, în calitate de achizitor, pe de o parte,
Și
....................................................................... denumirea operatorului economic cu
sediul în .................................................................. telefon/fax
.............................................. număr de înmatriculare în Registrul Comerţului
.................................................. cod fiscal ................................... având cont deschis
la .........................................................reprezentat prin domnul/doamna
............................................................................................... (numele şi prenumele
conducătorului), având funcţia de ......................................................................, în calitate de prestator, pe
de altă parte.
2. Definiţii
În prezentul contract următorii termeni vor fi interpretaţi astfel:
a). contract - prezentul contract şi toate anexele sale;
b). achizitor şi prestator - părţile contractante, aşa cum sunt acestea numite în prezentul contract;
c). preţul contractului - preţul plătibil prestatorului de către achizitor, în baza contractului, pentru
îndeplinirea integrală şi corespunzătoare a tuturor obligaţiilor asumate prin contract;
d). servicii - activităţi a căror prestare fac obiect al contractului;
e). produse - echipamentele, maşinile, utilajele, piesele de schimb şi orice alte bunuri cuprinse în
anexa/anexele la prezentul contract şi pe care prestatorul are obligaţia de a le furniza aferent
serviciilor prestate conform contractului;
f). forţa majoră - reprezintă o împrejurare de origine externă, cu caracter extraordinar, absolut
imprevizibilă şi inevitabilă, care se află în afara controlului oricărei părţi, care nu se datorează greşelii
sau vinei acestora, şi care face imposibilă executarea şi, respectiv, îndeplinirea contractului; sunt
considerate asemenea evenimente: războaie, revoluţii, incendii, inundaţii sau orice alte catastrofe
naturale, restricţii apărute ca urmare a unei carantine, embargo, enumerarea nefiind exhaustivă, ci
enunţiativă. Nu este considerat forţă majoră un eveniment asemenea celor de mai sus care, fără a
crea o imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligaţiilor uneia din părţi;
g). zi - zi calendaristică, cu excepţia cazurilor în care se prevede expres că este zi lucrătoare; an -
365 de zile.
h). ordin administrativ - orice instrucţiune sau ordin emis de către achizitor pentru prestator.
i). act adiţional - document ce modifică termenii şi condiţiile contractului de servicii.
j). conflict de interese - orice eveniment influenţând capacitatea prestatorului de a exprima o opinie
profesională obiectivă şi imparţială, sau care îl împiedică pe acesta, în orice moment, să acorde
prioritate intereselor achizitorului sau interesului public general al proiectului, orice motiv în legătură
cu posibile contracte în viitor sau în conflict cu alte angajamente, trecute sau prezente, ale
1
prestatorului. Aceste restricţii sunt de asemenea aplicabile oricăror sub-contractanţi, salariaţi şi
experţi acţionând sub autoritatea şi controlul prestatorului.
k). despăgubire - suma, neprevăzută expres în prezentul contract, care este acordată de către
instanţa de judecată sau este convenită de către părţi ca despăgubire plătibilă părţii prejudiciate, în
urma încălcării contractului de servicii de către cealaltă parte.
l). penalitate contractuală - despăgubirea stabilită în contractul de servicii ca fiind plătibilă de către
una din părţile contractante către cealaltă parte în caz de neîndeplinire a obligaţiilor din contract;
m). termene limită - perioade din contract care vor începe să curgă din ziua următoare emiterii
actului sau producerii evenimentului care reprezintă momentul de început al perioadelor respective.
În cazul în care ultima zi a termenului se împlineşte într-o zi nelucrătoare, termenul va expira la
sfârşitul următoarei zile lucrătoare.
n). garanţia de participare - suma de bani care se constituie de către ofertant în scopul de a proteja
autoritatea contractantă faţă de riscul unui eventual comportament necorespunzător al acestuia pe
întreaga perioadă derulată până la încheierea contractului de achiziţie publică.
o). garanţia de bună execuţie - suma de bani care se constituie de către prestator în scopul asigurării
autorităţii contractante de îndeplinirea cantitativă, calitativă şi în perioada convenită a contractului.
p). garanţia serviciilor - perioada de timp acordată de către prestator în propunerea tehnică, care
curge de la data recepţiei serviciilor.
Clauze generale
4. Obiectul contractului
4.1. Prestatorul se obligă să presteze servicii de audit de supraveghere a Sistemului de Management al
Calității conform ISO 9001:2015, în perioada/perioadele convenite şi în conformitate cu obligaţiile
asumate prin prezentul contract.
4.2. Achizitorul se obligă să plătească prestatorului preţul convenit pentru îndeplinirea serviciilor
prevăzute la clauza 4.1.
5. Preţul contractului
5.1. Preţul convenit pentru îndeplinirea contractului, respectiv preţul serviciilor prestate este cel
declarat în propunerea financiară, anexă la contract, plătibil prestatorului de către achizitor şi este
de ...... lei, la care se adaugă TVA ........ lei. Valoarea totală este de ...................... lei.
5.2. Preţul contractului este ferm şi nu se ajustează.
6. Durata contractului
6.1. Contractul de servicii intră în vigoare la data semnării de către părţi şi îşi produce efectele până
la încheierea procesului-verbal de recepţie a serviciilor contractate.
7. Executarea şi modificarea contractului
7.1. Executarea contractului începe după semnarea contractului de către ambele părți.
7.2. Termenul de prestare a serviciilor este de 30 de zile de la semnarea contractului.
7.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea
clauzelor contractului, prin act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează
interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii
contractului.
7.4. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni, prin act
adiţional, adaptarea acelor clauze afectate de modificări ale legii.
8. Documentele contractului
Documentele contractului sunt:
a) caietul de sarcini;
b) propunerea tehnică și propunerea financiară;
c) alte anexe la contract.
2
9. Obligaţiile prestatorului
9.1. Prestatorul se obligă să presteze serviciile care fac obiectul prezentului contract în
perioada/perioadele convenite şi în conformitate cu obligaţiile asumate.
9.2. Prestatorul se obligă să presteze serviciile la standardele şi/sau performanţele prezentate în
propunerea tehnică, anexă la contract.
9.3. (1) Prestatorul se obligă să despăgubească achizitorul împotriva oricăror:
a). reclamaţii şi acţiuni în justiţie ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate
intelectuală (brevete, nume, mărci înregistrate etc.), legate de echipamentele, materialele,
instalaţiile sau utilajele folosite pentru sau în legătură cu serviciile prestate şi
b). despăgubiri, costuri, taxe şi cheltuieli de orice natură, aferente, cu excepţia situaţiei în
care o astfel de încălcare rezultă din respectarea caietului de sarcini întocmit de către achizitor.
9.4. (1) Prestatorul are obligaţia de a presta serviciile prevăzute în contract cu profesionalismul şi
promptitudinea cuvenite angajamentului asumat.
(2) Prestatorul se obligă să supravegheze prestarea serviciilor, să asigure resursele umane,
materialele, instalaţiile, echipamentele şi orice alte asemenea, fie de natură provizorie, fie definitivă,
cerute de şi pentru contract, în măsura în care necesitatea asigurării acestora este prevăzută în
contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract.
9.5. Prestatorul este pe deplin responsabil pentru prestarea serviciilor şi este răspunzător atât de
siguranţa tuturor operaţiunilor şi metodelor de prestare utilizate, cât şi de calificarea personalului
folosit pe toată durata contractului.
9.6. Pe toată durata prestării serviciilor, prestatorul are obligaţia de a remedia orice neregularitate în
legătură cu obiectul contractului, fără costuri suplimentare, atunci când apar deficienţe în perioada
prestării serviciilor din vina prestatorului sau ca urmare a unor modificări legislative.
10. Obligaţiile achizitorului
10.1. Achizitorul se obligă să recepţioneze serviciile prestate.
10.2. Achizitorul se obligă să plătească preţul convenit în prezentul contract pentru serviciile
prestate, cel târziu la:
a) 30 de zile calendaristice de la data primirii facturii sau a oricărei altei cereri echivalente de plată;
b) 30 de zile calendaristice de la data recepţiei bunurilor sau prestării serviciilor, dacă data primirii
facturii ori a unei cereri echivalente de plată este incerta sau anterioară recepţiei bunurilor sau
prestării serviciilor;
c) 30 de zile calendaristice de la recepţie sau verificare, dacă prin lege sau prin contract se stabileşte
o procedură de recepţie ori de verificare pentru certificarea conformităţii mărfurilor sau serviciilor,
iar autoritatea contractantă a primit factura ori cererea echivalentă de plată la data recepţiei sau
verificării ori anterior acestei date.
10.3. Dacă achizitorul nu onorează facturile în termen de 28 de zile de la expirarea perioadei
convenite, prestatorul are dreptul de a sista prestarea serviciilor sau de a diminua ritmul acestora.
Imediat ce achizitorul onorează factura, prestatorul va relua prestarea serviciilor în termen de maxim
2 zile.
10.4. Achizitorul se obligă să pună la dispoziţia prestatorului orice facilităţi şi/sau informaţii pe care
acesta le-a cerut în propunerea tehnică şi pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea
contractului.
11. Sancţiuni pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor
11.1. În cazul în care prestatorul nu reuşeşte să-şi execute obligaţiile asumate prin contract, atunci
achizitorul are dreptul de a deduce din preţul contractului, ca penalităţi, o sumă echivalentă cu o cotă
procentuală de 0,1 % pe zi de întârziere din preţul contractului, până la îndeplinirea efectivă a
obligaţiilor.
11.2. În cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termen de 28 de zile de la expirarea perioadei
convenite (clauza 10.2.), atunci acesta are obligaţia de a plăti, ca penalităţi, o sumă echivalentă cu o
cotă procentuală de 0,1 % pe zi de întârziere din plata neefectuată, până la îndeplinirea efectivă a
obligaţiilor.
11.3. Penalităţile datorate conform clauzelor 11.1. şi 11.2. curg de drept de la data scadenţei
obligaţiilor asumate conform prezentului contract.
3
Clauze specifice
12. Garanţia de bună execuţie a contractului
12.1. În prezentul contract nu se percepe garanţie de bună execuţie prestatorului.
13. Verificarea serviciilor
13.1. Achizitorul are dreptul de a verifica modul de prestare a serviciilor pentru a stabili
conformitatea lor cu prevederile din propunerea tehnică.
13.2. Verificările vor fi efectuate de către achizitor prin reprezentanţii săi împuterniciţi, în
conformitate cu prevederile din prezentul contract. Achizitorul are obligaţia de a notifica în scris
prestatorului, identitatea persoanelor împuternicite pentru acest scop.
13.3. Achizitorul are dreptul de a notifica imediat prestatorului, în scris, orice neregularitate ce
apare în legătură cu serviciile prestate.
13.4. La primirea unei astfel de notificări, prestatorul are obligaţia de a completa sau modifica
documentațiile întocmite în perioada convenită, fără costuri suplimentare pentru achizitor. Perioada
de remediere a defecţiunilor este de 3 zile.
13.5. Dacă prestatorul, după ce a fost înştiinţat, nu remediază neregularitățile în termenul de la clauza
13.4., fără un motiv justificat, achizitorul are dreptul de a aplica penalități conform clauzei 11.1, fără
a aduce niciun prejudiciu oricăror altor drepturi pe care achizitorul le poate avea faţă de prestator
prin contract.
14. Subcontractanţi
14.1. Prestatorul are obligaţia, în cazul în care subcontractează părţi din contract, de a încheia
contracte cu subcontractanţii desemnaţi, în aceleaşi condiţii în care el a semnat contractul cu
achizitorul.
14.2. (1) Prestatorul are obligaţia de a prezenta la încheierea contractului toate contractele încheiate
cu subcontractanţii desemnaţi.
(2) Lista subcontractanţilor, cu datele de recunoaştere ale acestora, cât şi contractele
încheiate cu aceştia se constituie în anexe la contract.
(3) Prestatorul are obligaţia de a notifica autorităţii contractante orice modificări ale
informaţiilor prevăzute la alin. (2), pe durata contractului de achiziţie publică
14.3. (1) Prestatorul este pe deplin răspunzător faţă de achizitor de modul în care îndeplineşte
contractul.
(2) Subcontractantul este pe deplin răspunzător faţă de prestator de modul în care îşi
îndeplineşte partea sa din contract.
(3) Prestatorul are dreptul de a pretinde daune-interese subcontractanţilor dacă aceştia nu îşi
îndeplinesc partea lor din contract.
14.4. Prestatorul poate schimba oricare subcontractant numai dacă acesta nu şi-a îndeplinit partea sa
din contract. Schimbarea subcontractantului nu va determina schimbarea preţului contractului şi va fi
notificată achizitorului.
14.5. Niciun contract de subcontractare nu va crea raporturi contractuale între subcontractant şi
achizitor.
15. Începerea şi prestarea serviciilor
15.1. Prestatorul are obligaţia de a începe prestarea serviciilor în termen de 5 zile de la semnarea
contractului.
15.2. Serviciile prestate în baza contractului sau, dacă este cazul, oricare fază a acestora prevăzută a
fi terminată într-o perioadă stabilită în graficul de prestare, trebuie finalizate în termenul convenit de
părţi, termen care se calculează de la data începerii prestării serviciilor.
15.3. Dacă pe parcursul îndeplinirii contractului prestatorul nu respectă graficul de prestare, acesta
are obligaţia de a notifica acest lucru, în timp util, achizitorului. Modificarea datei/perioadelor de
prestare asumate în graficul de prestare se face cu acordul părţilor, prin act adiţional.
15.4. În afara cazului în care achizitorul este de acord cu o prelungire a termenului de prestare, orice
întârziere în îndeplinirea contractului dă dreptul achizitorului de a solicita penalităţi prestatorului.
4
16. Întârzierea şi suspendarea prestării serviciilor
16.1. În cazul în care:
a). volumul sau natura serviciilor neprevăzute; sau
b). condiţiile climaterice excepţional de nefavorabile; sau
c). oricare alt motiv de întârziere care nu se datorează prestatorului şi nu a survenit prin
încălcarea contractului de către acesta;
îndreptăţesc prestatorul de a solicita prelungirea termenului de prestare a serviciilor, părţile
vor stabili de comun acord, prin act adiţional, orice prelungire a duratei la care acesta are dreptul;
16.2. Fără a prejudicia dreptul prestatorului prevăzut în clauza 11.2, acesta are dreptul de a sista
prestarea serviciilor sau de a diminua ritmul acestora dacă achizitorul nu plăteşte în termen de 28 zile
de la expirarea perioadei convenite (clauza 10.2.). În acest caz, va notifica, în scris, achizitorul.
16.3. Achizitorul poate oricând dispune motivat prestatorului, prin notificare prealabilă, suspendarea
prestării unei părţi sau a tuturor serviciilor.
16.4. În cazul în care prestatorul va înregistra întârzieri ca urmare a suspendării prestării serviciilor,
acesta va transmite achizitorului o înştiinţare, având dreptul la o prelungire a duratei de prestare
egală cu perioada suspendării, dacă prestarea serviciilor este sau va fi întârziată.
16.5. Prestatorul nu va fi îndreptăţit la o prelungire a duratei de prestare dacă aceasta a survenit ca
urmare a remedierii consecinţelor unor servicii necorespunzătoare.
17. Finalizarea şi recepţia serviciilor
17.1. (1) La finalizarea serviciilor, prestatorul are obligaţia de a notifica, în scris, achizitorului că sunt
îndeplinite condiţiile de recepţie, solicitând acestuia convocarea comisiei de recepţie.
(2) Pe baza situaţiilor prezentate de prestator şi a verificărilor efectuate, achizitorul va aprecia
dacă sunt întrunite condiţiile pentru a convoca comisia de recepţie. În cazul în care se constată că
sunt lipsuri sau deficienţe, acestea vor fi notificate prestatorului, stabilindu-se şi termenele pentru
remediere şi finalizare. După constatarea remedierii tuturor lipsurilor şi deficienţelor, la o nouă
solicitare a prestatorului, achizitorul va convoca comisia de recepţie.
17.2. Comisia de recepţie are obligaţia de a constata stadiul îndeplinirii contractului şi în funcţie de
constatările făcute, achizitorul are dreptul de a aproba sau de a respinge recepţia.
18. Încetarea contractului
Prezentul contract va înceta automat dacă în termen de 5 zile de la semnarea contractului, prestatorul
nu a demarat prestarea serviciilor aferente contractului în cauză. Încetarea va opera de plin drept,
fără necesitatea vreunei formalităţi sau intervenţia autorităţilor sau a instanţei de judecată.
19. Rezilierea contractului din iniţiativa achizitorului
19.1. Achizitorul poate rezilia contractul cu efecte depline (de jure) după acordarea unui preaviz de
10 zile prestatorului, fără necesitatea unei alte formalităţi şi fără intervenţia vreunei autorităţi sau
instanţe de judecată, în oricare dintre situaţiile următoare, dar nelimitându-se la acestea:
a). prestatorul nu execută contractul în conformitate cu obligaţiile asumate;
b). prestatorul refuză sau omite să aducă la îndeplinire dispoziţiile emise de către
achizitor sau de către reprezentantul său autorizat;
c). prestatorul cesionează contractul sau subcontractează fără a avea acordul scris al
achizitorului;
d). prestatorul face obiectul unei proceduri de insolvenţă, dizolvare, administrare judiciară
sau sub controlul altei autorităţi, a încheiat o înţelegere cu creditorii privind plata datoriilor, şi-a
suspendat activitatea sau se află într-o situaţie asemănătoare rezultând dintr-o procedură similară
reglementată de legislaţia sau reglementările la nivel naţional;
e). prestatorul a fost condamnat pentru o infracţiune în legătură cu exercitarea profesiei
printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
f). prestatorul se află în culpă profesională gravă ce poate fi dovedită prin orice mijloc de
probă pe care achizitorul îl poate justifica;
5
g). împotriva prestatorului a fost pronunţată o hotărâre având autoritate de lucru judecat
cu privire la fraudă, corupţie, implicarea într-o organizaţie criminală sau orice altă activitate ilegală
în dauna intereselor financiare ale CE;
h). are loc orice modificare organizaţională care implică o schimbare cu privire la
personalitatea juridică, natura sau controlul prestatorului, cu excepţia situaţiei în care asemenea
modificări sunt înregistrate într-un act adiţional la prezentul contract;
i). apariţia oricărei alte incapacităţi legale care să împiedice executarea contractului;
j). prestatorul nu furnizează garanţiile sau asigurările solicitate, sau persoana care
furnizează garanţia sau asigurarea nu este în măsură să îşi îndeplinească angajamentele.
19.2. Prestatorul acceptă şi înţelege expres că, pe perioada valabilităţii prezentului contract,
achizitorul are dreptul de a denunţa unilateral contractul, prin transmiterea către prestator a unei
notificări scrise cu 15 zile lucrătoare anterior datei la care încetarea produce efecte, în următoarele
cazuri:
a). a luat cunoştinţă de faptul că la momentul atribuirii contractului, prestatorul se afla
într-una dintre situaţiile care ar fi determinat excludere acestuia din procedura de atribuire, în temeiul
articolului 164 din Legea nr. 98/2016, respectiv a fost condamnat prin hotărâre definitivă a unei
instanţe judecătoreşti, pentru comiterea uneia dintre următoarele infracţiuni:
- constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 din Legea nr.
286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, sau de
dispoziţiile corespunzătoare ale legislaţiei penale a statului în care respectivul operator
economic a fost condamnat;
- infracţiuni de corupţie, prevăzute de art. 289-294 din Legea nr. 286/2009, cu
modificările şi completările ulterioare, şi infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie
prevăzute de art. 10-13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, sau de
dispoziţiile corespunzătoare ale legislaţiei penale a statului în care respectivul operator
economic a fost condamnat;
- infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, prevăzute de art.
181-185 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, sau de
dispoziţiile corespunzătoare ale legislaţiei penale a statului în care respectivul operator
economic a fost condamnat;
- acte de terorism, prevăzute de art. 32-35 şi art. 37-38 din Legea nr. 535/2004 privind
prevenirea şi combaterea terorismului, cu modificările şi completările ulterioare, sau
de dispoziţiile corespunzătoare ale legislaţiei penale a statului în care respectivul
operator economic a fost condamnat;
- spălarea banilor, prevăzută de art. 29 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi
sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi
combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, sau
finanţarea terorismului, prevăzută de art. 36 din Legea nr. 535/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, sau de dispoziţiile corespunzătoare ale legislaţiei penale a
statului în care respectivul operator economic a fost condamnat;
- traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, prevăzute de art. 209-217 din Legea nr.
286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sau de dispoziţiile corespunzătoare
ale legislaţiei penale a statului în care respectivul operator economic a fost condamnat;
- fraudă, în sensul articolului 1 din Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene din 27 noiembrie 1995.
b). a luat cunoştinţă de faptul că la momentul atribuirii contractului, un membru al
organului de administrare, de conducere, de supraveghere al prestatorului, un membru cu putere de
reprezentare, de decizie sau de control asupra prestatorului se află într-una dintre situaţiile care ar fi
determinat excluderea acestuia din procedura de atribuire, în temeiul art. 164 din Legea nr. 98/2016,
respectiv fost condamnat prin hotărâre definitivă a unei instanţe judecătoreşti, pentru comiterea uneia
dintre infracţiunile enumerate la lit. a). de mai sus;
c). are loc o încălcare gravă a obligaţiilor care rezultă din legislaţia europeană relevantă şi
care a fost constatată printr-o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi, ca urmare a acestui
fapt, contractul nu ar fi trebuit să fie atribuit prestatorului.
6
19.3. Dacă achizitorul reziliază contractul, va fi îndreptăţit să recupereze de la prestator, fără a
renunţa la celelalte remedii la care este îndreptăţit în baza acestuia, orice pierdere sau prejudiciu
suferit până la un nivel egal cu valoarea contractului.
19.4. În cazul rezilierii contractului, achizitorul va întocmi situaţia serviciilor efectiv prestate, după
care se vor stabili sumele care urmează să le plătească în conformitate cu prevederile contractului,
precum şi daunele pe care trebuie să le suporte prestatorul din vina căruia s-a reziliat contractul.
19.5. În cazul prevăzut la clauza 22.6., achizitorul va convoca în maxim 5 zile de la data rezilierii
contractului, comisia de recepţie, care va efectua recepţia serviciilor prestate.
19.6. Dacă oricare dintre părţi încalcă prevederile contractului prin neîndeplinirea unei/unor obligaţii
care îi revin potrivit acestuia, partea prejudiciată prin încălcare (după caz, achizitorul sau prestatorul)
va fi îndreptăţită la următoarele remedii:
a). despăgubiri şi/sau
b). rezilierea contractului
19.7. Despăgubirile pot fi:
a). despăgubiri generale sau
b). penalităţi contractuale.
19.8. (1) După reziliere, achizitorul va fi îndreptăţit la o sumă echivalentă cu 20% din valoarea acelor
părţi de servicii care au rămas neprestate la data rezilierii contractului.
(2) În orice situaţie în care achizitorul este îndreptăţit la despăgubiri, poate reţine aceste
despăgubiri din orice sume datorate prestatorului sau poate executa garanţia de bună execuţie.
19.9. După rezilierea contractului, achizitorul poate decide continuarea prestării serviciilor cu
respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice.
20. Rezilierea contractului din iniţiativa prestatorului
20.1. În urma unui preaviz de 30 zile acordat achizitorului, prestatorul poate rezilia prezentul
contract dacă achizitorul:
a). nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată a sumelor datorate acestuia în baza oricărei
certificări din partea achizitorului, după expirarea termenului limită prevăzut la clauza 10.3. din
prezentul contract.
b). nu îşi îndeplineşte una sau mai multe din obligaţiile sale, cu privire la care a fost
notificat în mod repetat;
20.2. Rezilierea nu va afecta niciun alt drept al achizitorului sau al prestatorului dobândit în temeiul
prezentului contract.
21. Suspendarea contractului
21.1. În cazul în care executarea contractului este viciată de erori substanţiale, nereguli sau de fraudă,
sau alte cauze independente de voinţa părţilor contractuale, achizitorul va suspenda executarea
acestuia.
21.2. În cazul în care erorile substanţiale, neregulile sau frauda sunt imputabile prestatorului,
achizitorul poate suplimentar suspendării, să refuze efectuarea plăţilor sau poate proceda la
recuperarea sumelor deja plătite, proporţional cu gravitatea erorilor, neregulilor sau fraudei.
22. Forţa majoră
22.1. Forţa majoră este constatată de o autoritate competentă.
22.2. Forţa majoră exonerează părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin
prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acţionează.
22.3. Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a
prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia.
22.4. Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi, imediat
şi în mod complet, producerea acesteia şi să ia orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării
consecinţelor.
22.5. Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi
încetarea cauzei acesteia în maximum 15 zile de la încetare.
22.6. Dacă forţa majoră acţionează sau se estimează ca va acţiona o perioadă mai mare de 6 luni,
fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părţi încetarea de plin drept a prezentului contract,
fără ca vreuna din părţi să poată pretindă celeilalte despăgubiri.
7
23. Alte clauze
Prestatorul se obligă să restituie necondiţionat şi fără a implica sub orice formă achizitorul,
eventualele sume stabilite legal de organele de control financiar ulterior, ca plăţi sau foloase
necuvenite în cazul contractului.
24. Soluţionarea litigiilor
24.1. Achizitorul şi prestatorul vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin
tratative directe, orice neînţelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu
îndeplinirea contractului.
24.2. Dacă, după 15 zile de la începerea acestor tratative, achizitorul şi prestatorul nu reuşesc să
rezolve în mod amiabil o divergenţă contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze
de către instanţele judecătoreşti din România.
25. Limba care guvernează contractul
Limba care guvernează contractul este limba română.
26. Comunicări
26.1. (1) Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie
transmisă în scris.
(2) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul
primirii.
26.2. Comunicările între părţi se pot face şi prin telefon, telegramă, telex, fax sau e-mail cu condiţia
confirmării în scris a primirii comunicării.
27. Legea aplicabilă contractului
27.1. Contractul va fi interpretat conform legilor din România.
27.2 Prestatorul va respecta şi se va supune tuturor legilor şi reglementărilor din România, precum şi
reglementărilor direct aplicabile ale CE, jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie. Prestatorul va
despăgubi achizitorul în cazul oricăror pretenţii şi acţiuni în justiţie rezultate din orice încălcări ale
prevederilor în vigoare de către acesta, personalul său, salariat sau contractat de acesta, inclusiv
conducerea sa, subordonaţii acestuia, precum şi salariaţii din teritoriu.
Achizitor, Prestator,
MUNICIPIUL LUGOJ
VIZAT JURIDIC Semnat digital de:
CRISTIAN IOAN ICOBESCU
Avizare
04.06.2025 13:30:10
(GMT+03:00)
Semnat digital de:
Compartiment control intern IULIANA ALINA CHIRIAC
Intocmit
04.06.2025 13:00:48
(GMT+03:00)