Probleme de sănătate mintală: BURNOUT-UL

Constanța
2025
 CUPRINS:

INTRODUCERE..................................................................................................................... .......2
Capitolul I: SUPRASOLICITAREA AFECTIVĂ………….......................................................... 3
I.1. Indicatorii suprasolicitării afective…………………………………………….…........ ...3
I.2. Combaterea suprasolicitării emoționale în 5 etape ........................................................ ...4
Capitolul II: SINDROMUL BURNOUT sau SINDROMUL „ARDERII EMOȚIONALE”..........6
II.1. Dimensiunile sindromului burnout.............................................................................. ..7
II.2. Cum recunoaștem sindromul burnout.......................................................................... . 7
Capitolul III: FACTORII PREDICTIVI AI SINDROMULUI BURNOUT..................................10
III.1. Volumul de muncă.......................................................................................................10
III.2. Controlul activității de muncă......................................................................................11
III.3. Recompensa muncii.....................................................................................................11
III.4. Comunitatea ................................................................................................................12
III.5. Justețea ........................................................................................................................12
III.6. Valorile.........................................................................................................................12
Concluzii ………………………………………………..…………………………………….....14
Bibliografie……………………………………………………………………...………….....…15

Pagina 1 din 18
 INTRODUCERE

“Una dintre cele mai frecvente surse de eroare

este să pretinzi că poți explica în mod rațional
acțiunile realizate sub influența emoțiilor”.
Gustave Le Bon, Hier et demain (Ieri și
mâine)

Se vorbește frecvent de faimoasa presiune psihică, această preocupare permanentă,

adesea istovitoare, de a reuși să planificăm zilnic tot ceea ce avem de făcut.
La început, starea afectivă se manifestă discret, fiind formată dintr-o acumulare prea mare
de emoții pozitive și negative și sfârșește prin a ne copleși.
O stare emoțională intensă poate apărea în momente diferite din viața noastră, cu ocazia
unui eveniment sau ca urmare a succesiunii unor evenimente, ale căror consecințe nu le-am putut
prevedea. Ea poate fi rezultatul succesiunii unor sentimente contradictorii, a unor relații
complicate, a presiunilor care se fac asupra noastră, a convingerilor noastre care se acumulează
sau a unor încercări repetate prin care trecem; ecoul foarte puternic al unui moment de fericire, al
unei bucurii imense sau al unor emoții neobișnuite; consecința unui șoc emoțional.
Epuizarea apare atunci când suprasolicitarea emoțională generează o stare afectivă
exagerată, care este insuportabilă. Relațiile complicate, dezamăgirile, șocurile emoționale,
indiferent de temperamentul nostru, suntem cu toții foarte frământați la un moment sau altul din
viața noastră, uneori în moduri neașteptate. Șocurile emoționale pot da naștere bolilor,
momentelor de pierdere a voinței, schimbărilor radicale de păreri, depresiilor de durata și
impresiei generale că nu mai faci nimic.
S-a constatat că nouă cazuri de burnout din zece sunt declanșate de un șoc emoțional.
Este foarte important să identificăm stresul emoțional acumulat într-un anumit moment și
tendința de a ne supraîncărca emoțional. De asemenea, pentru a putea recunoaște cu ușurință
resursele reale de care dispunem, este foarte important să ne anticipăm mai bine manifestările
emoționale bruște, evaluându-ne limitele, având grijă de noi și mai ales învățând să spunem
“Nu” pentru a nu fi copleșiți din punct de vedere afectiv.

Pagina 2 din 18
 Capitolul I: SUPRASOLICITAREA AFECTIVĂ
II.1. Indicatorii suprasolicitării afective

Cei mai buni indicatori care ne permit să anticipăm intensificarea stării afective sunt
oboseala, deprimarea, dezinteresul față de lumea exterioară, furia, iritabilitatea, insomniile.
Semnele fizice, emoționale și psihice care ne indică faptul că am ajuns la saturație
afectivă pot deveni semnale de alertă sau chiar semnale de alarmă. Trebuie să învățăm să ne
ascultăm din ce în ce mai bine și să ținem cont de ceea ce observăm.
 Indicatorii fizici sunt foarte numeroși și pot face referire fie la senzațiile de
oboseală, la o stare generală de oboseală, la senzații de greață, de pierdere a apetitului sau de
bulimie, la stări de agitație, anxietate, nervozitate, insomnie, la dificultăți de respirație și la tot
felul de dureri…
Semnale: oboseală fizică persistentă, lipsa de energie, somn agitat, probleme alimentare,
senzații de greață, probleme digestive, tensiuni musculare, crampe, dureri în general, dureri de
spate în special, migrene, țiuit în urechi, amețeli, intoleranță la zgomot sau la lumină, transpirație
puternică, senzație de gât uscat, voce sugrumată, palpitații.
 Indicatorii emoționali și existențiali sunt foarte numeroși. Se referă la
iritabilitate, accesele de furie, la plânsul frecvent, la starea de tristețe, angoasă, dezinteres, la
atitudinea rece în relațiile cu ceilalți, la o stare obositoare de excitație.
Semnale: oboseală, senzație de vid interior, indiferență, dezinteres, detașare, răceală,
impresie de descumpănire, stări sufletești schimbătoare, tensiune nervoasă, nerăbdare,
iritabilitate, enervare, fluturi la stomac, crize de angoasă, accese de mânie fără niciun motiv
aparent, reactivitate, ostilitate, pesimism, tristețe, depresie, lacrimi, descurajare, muțenie,
dificultăți de vorbire, decepție, pierderea stimei de sine, sentiment de eșec, pierderea idealurilor
și a dorinței de a trăi, culpabilitate, regrete, remușcări, rușine, pierderea dorinței și a plăcerii,
senzație de singurătate.
 Indicatorii cognitivi și comportamentali se referă la mai multe situații de la
imposibilitatea de a reflecta până la pierderea memoriei, la preocuparea permanentă pentru idei
fără soluție, ca într-un cerc vicios, la impresia de confuzie, de dezorientare.
Semnale: dificultăți de a se focaliza asupra unei activități sau de a o memora, gândire
înceată, idei fixe, preocuparea permanentă pentru aceleași gânduri, idei exagerate referitoare la
anticiparea evenimentelor, teamă exagerată, indecizie, tendința de a amâna acțiunile, impresia
de a face totul în mod mecanic, cinism, duritate față de ceilalți, incapacitatea de a lua inițiativa,
senzația că nimic nu mai poate fi controlat, dificultatea de a cere ajutorul cuiva, teama de a face

Pagina 3 din 18
ceva rău, agitație, imposibilitatea de a sta liniștit, vorbărie, trecerea de la un subiect la altul,
consum ridicat de stimulente (țigări, cafea, alcool), izolare, idei suicidare.

II.2. Combaterea suprasolicitării emoționale în 5 etape

Nu este simplu pentru niciunul dintre noi să ne identificăm saturația afectivă și să
descoperim sursele ei, mai ales dacă nu ne ascultăm pe noi înșine. Nu dăm importanță
semnalelor de alarmă care apar și lăsăm oboseala să se acumuleze, imaginându-ne că aceasta va
pleca pur și simplu. Suprasolicitarea emoțională se instalează și stă gata să erupă.
Părăsirea modulului de “supraviețuire” se poate face urmând cele cinci etape:
1. Observ starea în care mă aflu;
2. Identific blocajele sau convingerile personale;
3. Îmi descopăr limitele;
4. Caut metode prin care să reduc starea de nefericire;
5. Pun în practică axa “aici și acum”.

Prima etapă: Observ starea în care mă aflu

Semnele premergătoare ale suprasaturării sunt: nervozitatea, starea depresiva, insomniile,
senzațiile de greață, migrene, amețeli, dureri, infecții recurente. Dacă ele sunt ignorate în
mod repetat, devin din ce în ce mai copleșitoare.
Acumularea de stres provoacă treptat o supraîncărcare informațională, un exces de
stimulări sub forma unor trăiri tulburătoare, apoi o acumulare de oboseală și un sentiment de
descurajare. Această suprasolicitare duce la o stare afectivă pe care am putea-o numi burst in
(engleză to burst – a exploda, a se sparge). Burst in corespunde unei stări de tensiune
înăbușite, care adesea este însoțită de o senzație de oboseală intensă, de tulburări de somn,
tulburări digestive și de impresia neplăcută și chiar dureroasă că persoana în cauză este pe
punctul de a exploda sau de a se sufoca și de a nu mai putea controla nimic.
Starea de burst in poate preceda și chiar conduce la producerea unui sindrom de epuizare
(burnout). Cel mai adesea duce la apariția plânsului, a unor accese de mânie inexplicabilă, a
unei demotivări galopante.

A doua etapă: Îmi identific blocajele sau convingerile personale

Blocajele și convingerile personale mă împiedică să schimb felul meu de a relaționa cu
ceilalți, de a munci sau de a concepe viața. Instalarea unei stări de surmenaj este urmarea unui
șir de evenimente. Epuizarea nu îi afectează pe toți oamenii în același mod și anumite
persoane acceptă mai ușor să înceteze să fie la fel de activi și să se odihnească.

Pagina 4 din 18
 Educația, convingerile și condiționările noastre ne pot împinge până acolo încât să nu mai
vrem să ținem cont de semnele de oboseală.
A treia etapă: Îmi descopăr limitele
Care este limita mea reală? Care este realitatea ce mă poate pune față în față cu mine
însumi? Ce anume mă poate opri să mă epuizez sau să mă sacrific?
Un burnout puternic reprezintă o stare permanentă de tensiune afectivă.
A patra etapă: Caut metode prin care să reduc starea de nefericire
Caut cel mai bun mod de a ieși din starea mea de nefericire și de a folosi cele mai
potrivite mijloace pentru a-mi gestiona starea afectivă.
A cincea etapă: Pun în practică axa “aici și acum”
Mă așez. Respir. Îmi fac timp pentru mine, mă relaxez. Mă reconectez la sine, de a fi cu
sine. Acordarea timpului necesar de odihnă în mod regulat ne va permite să ne regăsim pe noi
și să avem grijă de noi.
Semne ale saturației Mijloace pentru eliminarea acestor semne
Tulburări de somn Activități fizice în aer liber, petrecerea serilor în liniște
Desfășurarea de activități Refocalizare asupra lucrurilor esențiale
Ritm frenetic; impresie de urgenta Încetinirea sau liniștirea ritmului
Stres, anxietate, angoasă Comunicare, împărtășirea ideilor
Oboseală, plâns Acordarea unei pauze, odihnă
Apatie Râs, destindere, găsirea stării de calm
Dureri de spate, tensiuni, crampe Masaj, stare de abandon, de renunțare la griji
musculare
Demotivare Care este adevăratul meu motiv de a trăi?
Neînțelegere, dificultăți de Examinare în detaliu a situației, distanțare față de o
relaționare situație
Pierderea încrederii în sine Care sunt calitățile mele principale?

Pagina 5 din 18
 Capitolul II: SINDROMUL BURNOUT sau SINDROMUL „ARDERII
EMOȚIONALE”

Sindromul burnout sau fenomenul „arderii emoţionale” explică starea de epuizare

psihică și fizică datorată solicitării excesive a forțelor, resurselor și energiei individuale, ce
determină o scădere a întregului potențial de acțiune.
Această stare de epuizare, atât fizică cât și psihică, care apare în special la persoanele a
căror profesie implică o responsabilitate deosebită și interacțiuni frecvente cu oamenii, conduce
la scăderea performanțelor la locul de muncă, afectează relațiile cu cei din jur și calitatea vieții
individului. Arderea emoţională afectează în mod special profesiile ce presupun interacțiunea cu
alți oameni și se referă la fenomenele de deformare personală, care apar ca rezultat al acumulării
interne a emoţiilor negative, fără posibilitatea de a le exterioriza sau elibera.
Termenul de Burn Out, a fost folosit pentru prima dată de Bradley (1969), fiind apoi
preluat de Freudenberger (1974) şi Christina Maslach (1976) care îl fundamentează sub raport
ştiinţific.
Preluat din industria aerospațială și desemnând epuizarea prea rapidă a carburantului unei
rachete cu urmări de supraîncărcare și distrugerea a acesteia, termenul de Burn Out a fost
introdus în psihologie de către Herbert Freudenberger, în lucrarea Burn Out: The High Cost of
High Achievement. What it îs and how to survive it, pentru a exprima starea psihică a unor
categorii profesionale care, prin definiţie, înseamnă sacrificarea vieţii şi a nevoilor personale în
beneficiul celorlalţi.
După Freeudenberger și Richelson „arderea emoțională este o stare de epuizare fizică și
emoțională, care rezultă din condițiile de muncă și din tendința de a realiza unele așteptări
nerealiste, impuse de sine sau de valorile societății‖, fiind denumită și „boala luptătorului.”
Edelwich și Brodsky, consideră sindromul burnout „o pierdere progresivă a idealismului, a
energiei și a scopului, situaţie cu care se confruntă angajații din profesiile sociale, ca urmare a
condițiilor de muncă”.

Pentru Beverly A. Potter „burnout este depresia cauzată de muncă”. Practic acest sindrom
apare ca urmare a decalajului dintre resursele proprii și cerințele mediului.

Inițial, acest sindrom privit ca o tulburare specifică medicilor, s-a extins treptat la mai
multe categorii sociale, specialiștii în domeniu estimând că peste jumătate din populaţia
profesională activă a planetei suferă de acest sindrom.

Pagina 6 din 18
 Cei mai afectaţi de sindromul burnout sunt oamenii foarte motivați și ambițioși, care din
pasiune pentru ceea ce fac sau dorință de afirmare depun eforturi mari, lucrează mult peste
program, acest comportament afectându-le şi viaţa personală.

Debutând cu scăderea entuziasmului la locul de muncă, scăderea puterii de concentrare şi

a randamentului profesional, senzaţia că sarcinile de serviciu devin imposibil de îndeplinit,
treptat, se instalează insatisfacţia şi deziluzia, acompaniată de oboseală cronică, senzația de
goliciune sufletească, dureri musculare, cefalee, dificultatea de a se trezi dimineaţa, scăderea
capacității de dialog și de interacțiune cu cei din jur, și că viața profesională invadează viața
privată.

II.1. Dimensiunile sindromului Burnout

Potrivit Cristinei Maslach, sindromul burnout este o stare de „epuizare emoţională,
depersonalizare şi realizare personală redusă, care apare la angajatii a căror funcție implică
contact intens cu oamenii”. Din definiție reiese că burnout reprezintă un construct teoretic
tridimensional, care este specific angajaților din sfera socială:
1. Epuizarea emoțională: lipsă de energie și simțul că resursele emoționale sunt secate;
suprasaturare emoțională manifestată prin tonus emoțional scăzut, pierderea energiei, oboseală
permanentă, indiferență și perceperea inadecvării emoțiilor proprii cu situația creată, fiind
considerată dimensiunea de bază a acestui sindrom.
2. Depersonalizarea – distanțare, atitudine negativă și cinică față de clienți, colegii de serviciu,
organizație. Această dimensiune este considerată o strategie de coping inadecvată/neconstructivă
a angajatului în tentativa de a se proteja și de a depăși starea de epuizare.
3. Reducerea realizărilor personale: semnifică percepția atât a propriei ineficiențe în realizarea
sarcinilor de serviciu, cât și a competenței profesionale reduse; se traduce printr-o scădere a
sentimentelor de împlinire, limitarea propriilor posibilități, obligații față de ceilalți, fie prin
tendința de autoapreciere negativă a capacităților și realizărilor profesionale, diminuarea stimei
de sine, a capacității de concentrare a atenției, creativității şi spontaneității, persoana simte că
ceea ce face este nesemnificativ, neapreciat, apare un vid interior.

II.2. Cum recunoaștem sindromul burnout

Schaufeli și Enzman (1998) au clasificat simptomelor sindromului Burnout-ului pe trei
nivele: individual (schimbarea atitudinii faţă de sine, faţă de propriile fapte, gânduri şi emoţii ca
urmare a proceselor ce au loc în interiorul persoanei), interpersonal (apar în cadrul interacțiunii
cu colegii, clienţii, rudele şi oamenii apropiaţi) și organizațional.

Pagina 7 din 18
Pagina 8 din 18
 Tabel 1: Probleme psihosociale.
Lipsa de varietate sau ciclurile scurte de lucru,
Conținutul locului de muncă munca fragmentată sau neimportantă, abilităţi
folosite la minim, incertitudine ridicată, expunere
continuă la oameni prin muncă.
Cantitate prea mare sau prea mică de lucru, ritm
Cantitatea de lucru şi ritmul de lucru asemănător cu un aparat, nivele ridicate de
presiune de timp, lucru continuu cu termene
limită apropiate.
Program de lucru Muncă în schimburi, schimburi de noapte,
programe de lucru neflexibile, ore neprevăzute.
Participare scăzută în luarea deciziilor, lipsa
Control controlului asupra cantităţii, ritmului de lucru,
muncii în schimburi etc.
Echipamente, adaptare sau întreţinere lor
Mediu şi Echipamente neadecvată; condiţii de mediu neadecvate cum ar
fi lipsa spaţiului, luminare slabă, gălăgie
excesivă.
Comunicare slabă, nivele scăzute de susţinere
Cultură şi funcţionare organizaţională pentru rezolvarea problemelor sau dezvoltarea
personală, lipsa acordului sau definirii
obiectivelor organizaţionale.
Relaţiile interpersonale la locul de Izolare socială sau fizică, relaţie slabă cu
muncă superiorii, conflict interpersonal, lipsa susţinerii
sociale.
Rolul în organizaţie Ambiguitate legată de rol, conflict de rol,
responsabilitate pentru oameni
Dezvoltarea carierei Stagnarea şi incertitudinea carierei, sub sau
supra-promovare, remuneraţie mică, insecuritatea
locului de muncă, valoare socială scăzută a
lucrului.
Interfaţa acasă - loc de muncă Cereri conflictuale provenite de acasă şi de la
locul de muncă, susţinere scăzută acasă,
probleme legate de carieră.

Rezumând, simptomele frecvente includ:

 senzația constantă de epuizare fizică și emoțională;

 incapacitatea de a se detașa de problemele profesionale inclusiv în timpul liber;

 lipsa energiei și a motivației, oboseala permanentă, pesimism, resemnare:

 frustrarea, retragerea în sine, sensibilitate, furia, agresivitatea, iritabilitate;

 izolare socială, scăderea capacității de a lua decizii şi de a rezolva probleme;

 senzaţia de inutilitate personală, scăderea capacității de interacțiune cu cei din jur,

agresivitate interpersonală, maritală și apariția conflictelor de familie frecvente;

Pagina 9 din 18
 răspunsul mecanic la cerințele clienților sau membrilor familiei, lipsa de entuziasm, de
energie, de răbdare şi de perspectivă;

 pierderea sensului și a speranței, stimă de sine joasă;

 dificultatea de a realiza sarcini complexe, cinismul, negativismul, pesimismul, etichetarea

celorlalți;

 concentrare scăzută, neglijarea propriei stări de sănătate, tulburări de somn, refugiere în

obiceiuri nesănătoase: alimentare (consum de dulciuri pentru a umple vidul afectiv), consum
de cafea crescut, alcool, droguri, simptome fizice ca cefalee, tensiunea musculară, durerile de
spate, manifestări digestive. Lucrurile par pur şi simplu să nu se mai aranjeze aşa cum
trebuie, orice ai face.

Pagina 10 din 18
 Capitolul III: FACTORII PREDICTIVI AI SINDROMULUI BURNOUT

Modelul teoretic de concordanţă dintre muncă şi persoană creează un cadru solid

pentru explicarea fenomenului burnout.
Deoarece sindromul burnout este un fenomen care se instaurează la o etapă mai târzie,
după ce persoana a acumulat o experienţă în muncă şi a trăit starea de incongruenţă cu munca sa,
o asemenea abordare pare mult prea îngustă. În viziunea Cristinei Maslach, paradigma de
persoană-muncă trebuie lărgită şi transformată în una mai complexă de persoană plasată în
contextul muncii..
Maslach şi Leiter au elaborat modelul teoretic axat pe gradul de potrivire sau
nepotrivire dintre persoană şi şase arii/zone ale activităţii de muncă. Potrivit autorilor, cu cât
mai mare este gradul de nepotrivire/incongruenţă, cu atât mai mare este probabilitatea dezvoltării
sindromului burnout, şi cu cât mai mare este gradul de potrivire cu atât mai mare este
angajamentul în muncă, considerat drept stare opusă sindromului burnout. Conform acestui
model teoretic, burnout devine un factor mediator important dintre gradul de
potrivire/nepotrivire şi asemenea rezultante ca dedicaţia, satisfacţia în muncă, performanţa
etc.
Mai mult ca atât, modelul vine să sistematizeze multitudinea de factori situaţionali în
şase domenii/arii-cheie ale activităţii de muncă, considerate drept antecedente organizaţionale
majore ale sindromului burnout. Aceste domenii/ arii/zone cheie sunt volumul de muncă,
controlul, recompensa, comunitatea, justeţea şi valorile.

III.1. Volumul de muncă

Incongruenţa în aria volumului de muncă este determinată de necesitatea realizării unui
volum excesiv de muncă în termene restrânse şi cu resurse limitate, ceea ce poate epuiza în mod
ireversibil energia angajatului. Incongruenţa poate proveni şi din lipsa competenţei necesare sau
a atracţiei/vocaţiei pentru realizarea sarcinilor de muncă, chiar dacă volumul lor este rezonabil.
Aspectul emoţional al muncii poate deveni deosebit de extenuant în cazul când, în virtutea
funcţiei ocupate, angajatul este nevoit să exteriorizeze emoţii opuse celor real trăite. Studiile
demonstrează că volumul excesiv de muncă corelează direct cu dimensiunea epuizării şi joacă
rol mediator pentru celelalte două dimensiuni ale sindromului burnout (cinism şi realizările
personale reduse)
În condiţia când excesul de sarcini devine inerent activităţii de muncă, iar angajaţii nu
dispun de posibilitatea pentru odihnă şi refacere, inevitabil se va instala starea de surmenaj, care
va determina, la rândul său, o reducere a calităţii muncii şi deteriorare a relaţiilor de muncă.

Pagina 11 din 18
Totodată, un volum de muncă sustenabil (care poate fi indurat, suportat) asigură dezvoltarea
competenţelor profesionale, deschide noi oportunităţi, sporeşte gradul angajamentului în muncă
şi, astfel, previne riscul sindromului burnout.

III.2. Controlul activității de muncă

Aria controlului în activitatea de muncă presupune percepţia angajatului privind
posibilitatea sa de a influenţa deciziile în muncă, de a accesa resursele necesare pentru realizarea
eficientă a sarcinilor sale şi de a deţine autonomie în muncă.
Aria controlului, potrivit studiilor, relaţionează cu dimensiunea eficienţei sau realizărilor
personale ale sindromului burnout. Incongruenţa în această arie apare atunci, când gradul
responsabilităţii pentru rezultatul muncii este mai mare decât gradul autorităţii deţinute de
angajat. O altă cauză a incongruenţei în aria controlului constituie conflictul de rol, îndeosebi
când cerinţele înaintate de organele de conducere, de diverse nivele, poartă un caracter
contradictoriu sau rolul profesional, pe care-l preferă angajatul, contravine unor caracteristici
importante ale muncii, cum ar fi aşteptările superiorilor, clienţilor, constrângerile etice etc.
Astfel, angajatul îşi pierde capacitatea determinării procesului muncii sale şi libertatea alegerii
cursului acţiunilor sale.
Participarea angajaţilor la luarea deciziilor în organizaţie demonstrează că ei devin mai
responsabili faţă de rezultatele muncii, mai dedicaţi muncii, utilizează mai eficient cunoştinţele
şi experienţa sa în grupul de colegi/colectiv. Studiile relevă o asociere semnificativă şi
sistematică dintre participarea activă la luarea deciziilor şi dimensiunile eficienţei în muncă şi
epuizării ale sindromului burnout.

III.3. Recompensa muncii

A treia arie a activităţii de muncă, în care poate apărea incongruenţa dintre persoană şi
activitatea de muncă, ţine de recompensa muncii. Incongruenţa este resimţită în cazul când
remunerarea, fie socială, fie materială, nu corespunde aşteptărilor. Lipsa unei recompense
adecvate şi aprecierii din partea colegilor, administraţiei, beneficiarilor de servicii, devalorizează
persoana şi munca ei. Potrivit studiilor, aria recompensei corelează semnificativ cu dimensiunea
eficienţei în muncă a sindromului burnout.
Un şir de cercetări, axate pe studierea recompensei intrinseci (şi anume a sentimentului
mândriei de importanţa sau calitatea muncii realizate), demonstrează că aceasta este un factor la
fel de semnificativ ca şi remunerarea financiară sau socială, şi care corelează semnificativ şi
constant cu sindromul burnout.

Pagina 12 din 18
Pagina 13 din 18
 III.4. Comunitatea
Comunitatea, ca arie a activităţii de muncă, presupune interacţiunile sociale care au loc
în activitatea de muncă. Aceasta se referă la relaţiile de susţinere reciprocă, de conflict, de
simpatie/apropiere, capacitatea de cooperare şi lucru în echipă. O atenţie mai mare s-a acordat
studierii susţinerii colegilor, administraţiei, familiei. S-a demonstrat că variabila susţinerii din
partea administraţiei relaţionează mai semnificativ cu dimensiunea epuizării, astfel accentuând
influenţa pe care o are administraţia asupra volumului de muncă a angajaţilor. Variabila
susţinerii colegilor relaţionează cel mai semniicativ cu dimensiunea eficienţei în muncă, ceea ce
indică importanţa pe care o are pentru angajat aprecierea competenţei sale profesionale de către
colegi. Un impact deosebit de distructiv asupra sentimentului comunităţii îl au conflictele
cronicizate, lăsate nerezolvate, deoarece ele perpetuează stări ca anxietatea, frustrarea, ostilitatea
şi scad din probabilitatea susţinerii sociale.

III.5. Justețea
Justeţea, ca arie a activităţii de muncă, reprezintă aprecierea/percepţia angajaţilor a
corectitudinii deciziilor aprobate şi a respectului manifestat faţă de angajaţi. Sentimentul
injusteţei derivă din cazurile distribuirii inegale a volumului de muncă şi a remunerării,
înşelăciunii, evaluărilor şi promovărilor nejuste. Justeţea procedurilor organizaţionale este un
indicator al locului pe care-l ocupă angajatul în comunitate. Angajatul se va simţi respins în
cazurile luării deciziilor incorecte, superficiale sau jenante.
Studiile fondate pe modelele teoretice ale echităţii sociale şi echilibrului dintre efortul
investit şi rezultatul obţinut, demonstrează că lipsa de reciprocitate sau echilibru în actul
schimbului social sunt factori predictivi ai sindromului burnout. Angajaţii, care apreciază
managerii ca susţinători şi protectori, percep schimbările instituţionale, chiar şi cele nepopulare,
ca pozitive şi în binele întregii organizaţii. Sentimentul injusteţii provoacă starea de epuizare
emoţională şi cinism.

III.6. Valorile
Aria valorilor reprezintă idealurile angajatului şi motivele care l-au determinat în
alegerea profesiei. Conflictul dintre valorile personale şi cele instituţionale sau dintre valorile
instituţionale declarate şi cele manifestate în practică (de exemplu, servicii de calitate la nivel
declarativ şi economisirea resurselor în practică), creează situaţii în care angajatul este nevoit să
ajungă la un compromis referitor la modul in care doreşte să-şi facă munca şi cum este nevoit să
o facă. Cu cât mai mare este discrepanţa dintre valorile personale şi cele instituţionale, cu atât
mai mare este suferinţa produsă de acest conflict. Pentru a depăşi această stare de tensiune,

Pagina 14 din 18
angajatul fie părăseşte instituţia, fie se conformează aşteptărilor instituţionale şi realităţilor
mediului ocupaţional. Studiile realizate relevă rolul central pe care-l deţine conflictul de valori în
dezvoltarea sindromului burnout pe toate trei dimensiuni ale sale.

Cercetările actuale, fondate pe modelul incongruenţei dintre persoană şi şase arii ale
activităţii de muncă, au drept scop determinarea modalităţii de relaţionare a ariilor specificate
atât între ele, cât şi cu cele trei dimensiuni ale sindromului burnout.
Ariei controlului în muncă îi revine o poziţie centrală, care determină felul cum sunt
percepute de angajat celelalte arii, pe când ariei valorilor îi revine o funcţie integratoare, care
determină estimarea în ansamblu de către angajat a activităţii sale de muncă.
O altă direcţie de perspectivă a cercetărilor o constituie identificarea diferenţelor
individuale, reieşind din importanţa atribuită de către angajat fiecăreia din cele şase arii
specificate. De exemplu, pentru unii angajaţi recompensa poate avea o importanţă mai mare
comparativ cu valorile, astfel o recompensă insuficientă îi va afecta mai mult, decât conflictul de
valori. Nu mai puţin importantă este şi sarcina determinării pragului de toleranţă a
incongruenţei de către angajaţi (până în ce măsură persoanele pot tolera incongruenţa în ariile
activităţii de muncă), care va depinde probabil atât de anumita arie, cât şi de configuraţia
celorlalte arii. De exemplu, angajaţii vor tolera mai uşor volumul excesiv de muncă în condiţia
unei remunerări adecvate, aprecieri înalte şi susţineri din partea conducerii şi colegilor,
percepţiei rostului şi valorii muncii sale etc.
În baza acestui model a fost elaborat un instrument de măsurare, Scala Ariilor în
Activitatea de Muncă (engl. Work Life Areas Scale), care permite diagnosticarea stării
lucrurilor în organizaţii, în scopul unor intervenţii bine ţintite asupra ariei problemă.
O astfel de structurare a contextului organizaţional deschide noi perspective pentru o
colaborare mai strânsă dintre cercetători şi practicieni.
În viziunea majorităţii cercetătorilor remarcaţi (Maslach, Leiter, Shaufelli) ”... pentru
prevenirea sindromului burnout cercetătorii trebuie să se focuseze în primul rând asupra
mediului organizaţional şi social în care persoana îşi desfăşoară munca, să fie mai creativi în
identificarea soluţiilor anume la aceste nivele, decât la nivel individual/de persoană”.
Trăirea lăuntrică de către angajat a sindromului burnout joacă un rol mediator dintre
stresorii externi în muncă şi astfel de consecinţe provenite din activitatea de muncă, cum sunt
absenteismul, rata îmbolnăvirilor, productivitatea, satisfacția în muncă, etc.

Pagina 15 din 18
 Concluzii

Fiecare dintre noi este caracterizat de un “potențial emoțional”, care corespunde

capacității sale de a fi sensibil la ceva, potențial influențat de dispoziția noastră, de nivelul de
energie fizică, de convingerile noastre și de felul nostru de a interpreta ceea ce ni se întâmplă.
„Starea afectivă” desemnează ansamblul a tot ceea ce noi trăim, simțim și ne imaginăm,
conștient sau nu. Ea este reflexia vieții noastre afective. Complexitatea relațiilor noastre ține de
experiențele noastre subiective, diferite de la o persoană la alta. Ea corespunde felului nostru
unic de a ne trăi propriile relații cu noi înșine, cu alții și cu lumea care ne înconjoară.
Această complexitate afectivă corespunde tuturor elementelor care ne alcătuiesc
existența, „stare afectivă existențială”. Ea evoluează în funcție de evenimentele și situațiile pe
care le întâlnim. Anumiți factori și anumite circumstanțe pot să o îngreuneze sau să o diminueze.
Ne putem echilibra starea afectivă dacă identificăm mai bine aceste elemente.
Este bine să încercăm să ne observăm în liniște, zi de zi, pentru a ne putea da seama de
semnele premergatoare ale saturației și să ne descoperim propriile resurse interioare.
Nu putem să ne găsim echilibrul decât printr-o explorare treptată a propriei persoane care
să ne ajute să ne cunoaștem mai bine, să ne respectăm mai mult, să ne fixăm propriile limite și
care ne permite să avem grijă de noi cum putem mai bine.
Starea noastră afectivă existențială este cel mai bun barometru de care dispunem pentru
a ne da seama în ce punct ne aflăm și pentru a ne adapta noi înșine, prin relațiile noastre, în
fiecare moment, la multitudinea de situații pe care le trăim.....

Pagina 16 din 18
 Bibliografie

1. Asist. Univ. Dr. Nedelcu Ana Maria (2024), Note de curs Psihopatologie ocupațională.
2. Balode, Neli. (2016). Factorii sindromului burnout în organizație. Necesitatea unei
abordări structurate.
3. Nagoski, Emily & Nagoski, Amelia (2019). Burnout. Cum sa spargi cercul vicios al
stresului. Bucuresti: Editura Litera.
4. Tomasella, Saverio & Wils, Charlotte (2021). Controleaza-ti emotiile. Evita sindromul de
burnout. Bucuresti: Editura Niculescu.
5. Tudose, Florin; Tudose, Cătălina & Dobranici, Letiția (2011). Tratat de psihopatologie și
psihiatrie pentru psihologi. București: Editura Trei.
6. Stomff, Mihaela. (2016). Sindromul burnout sau sindromul arderii emoționale. Revista de
studii psihologice nr. 4. Universitatea Hyperion, București.
7. Zlate, Mielu. (2007). Tratat de psihologia organizațional-managerială. Iași: Editura
Polirom.

Pagina 17 din 18