Fundamente

Nivelurile conștiinței:

1. Reactivitatea primară, denumită de unii bioconştiinţă, tradusă ca nivel de

funcţionare autonomă, implicând capacităţile de autoconstruire a sistemului şi de
auto-apărare a integrităţii sale împotriva agresiunilor externe sau a dezechilibrelor
interne (homeostazic).

2. Prezenţa în lume ca un al doilea nivel ce se prezintă sub dubla modalitate pasivă

sau activă şi se referă la lumea exterioară ca reprezentare internă a ei: modalitatea
pasivă se exprimă prin vigilenţa difuză sau reveria spontană(starile detranzitie intre
veghe si somn) și modalitatea activă se exprimă prin starea de alertă generalizată
sau starea de vigilenţă activă difuză.

3. Prezenţa selectivă a evenimentului, vigilenţă atentă sau atenţie focalizată. La

acest nivel se poate vorbi despre o conştiinţă perceptivă asociată cu experienţa
conştientă a lucrului direct perceput şi o conştiinţă reflexivă asociată cu procesările
cognitive care se exercită asupra sistemelor de reprezentări stocate în memorie.

4. Prezenţa de sine sau conştiinţa de [Link] sursa unei cunoasteri de sine care
ne ajuta sa construim o imagine interioara a noastra ca persoana singulara;

5. Prezenţa celorlalţi şi a mediului social, conştiinţa morală ; se pune in discutie:

- capacitatea de a comunica experienta personala prin limbaj,

- constiuirea credintelor , regulilor de conduita care sunt baza pentru constiinta

morala):stima de sine, umilire, dreptate

- cultura, credintele, opiniile pe care le impartasim cu alti indivizi sau grupuri

(constiinta colectiva) care duc la sentimentul de familie si de grup.

Golu spune : „ psihologia nu poate fi eliminata din procesul cunoasterii vietii psihice”

In acest caz, psihologia trebuie sa realizeze doua lucruri:

- Sa demonstreze ca ce intelege prin psihic e diferit de ce intelege biofizica,

biochimia, sociologia..etc

- Sa nu izoleze fenomenele psihice de cele biochimice, fiziologice ale

creierului
Psihicul apare, exista si se manifesta ca o modalitate informationala specifica, legata
de un mecanism specializat in receptionarea si procesarea semnalelor despre starile
mediului extern si intern al organismlui, sistemul nervos, creierul.

Principala functie a sistemului nervos este cea de semnalizare, designare,

simbolizare .Psihicul este expresia cea mai pura a acestei functii.

Psihicul:

▪ este lipsit de proprietăţi sensibile, prezenţa lui înregistrându-se nu direct, ci

prin intermediul modificărilor pe care le produce în tabloul comportamental al
organismului;

▪ este ireductibil la materie şi energie, dar este dependent de acestea.

▪ nu se constituie şi nu se poate exprima ca atare decât în cadrul comunicării

individului cu lumea externă;

▪ nu se uzează şi nu se epuizează prin comunicare(desfăşurare), ci, dimpotrivă,

se conservă şi se consolidează

Între conştient şi inconştient, subconştientul apare ca un subsistem mediator care

face parte din "eu", deosebindu-se de eul conştient întrucât persistă într-o formă
latentă sau implicită, dar totodată deosebindu-se radical de inconştient, pe care cei
mai mulţi îl caracterizează ca pe un "alter ego".

Subconstientul, apare ca amplasare topografica intre constient si inconstient, fiind

mai aproape de constient ca si [Link] este considerat o ipostaza
a psihicului, aflata in slujba constiintei. Astfel, continuturile constiintei nu trec direct in
inconstient, ci „poposesc” pentru perioade de timp mai scurte sau mai lungi in
subconstient. La fel se intampla cu trecerea din inconstient in constient.

Subconstientul nu doar conserva, el are propriile mecanisme si poate prelucra,

restructura si crea. Chiar daca la un moment dat „constientul” scoate la iveala
amintiri, automatisme, deprinderi, acestea nu vor fi absolut identice cu cele care intra
in subconstient.

Inconștientul.
Nu exista o concepere unitara in ceea ce priveste inconstientul

Inconstientul este cel mai controversat nivel de organizare a vieții psihice, ale cărei
structură și mecanisme nu sunt pe deplin clarificate, inconștientul a provocat
numeroase discuții cu privire la natura lui, la rolul lui în existența umană.

Definiții:

1) rezervorul tendinţelor infrânate, înăbuşite, refulate, frustrate;

2) inconştientul apare ca haos, ca iraţional, învolburare de pulsiuni oarbe

ce nu cunosc nici o organizare, cu efecte dezorganizatoare şi inhibitive
asupra vieţii psihice, ţinând chiar de patologia mintală;

3) formaţiune psihică ce cuprinde tendinţele ascunse, conflictele

emoţionale generate de resorturile intime ale personalităţii;

4) nivelul primar al organizării psihicului, structurat ca bază a trebuinţelor

biologice înnăscute şi a mecanismelor reflexe de satisfacere a lor

Sunt cuprinse fenomene si reactii psihice care intervin in activitatea noastra fara sa
ne dam seama, de la porniri instinctuale si pana la dorinte, stari affective, vise,
ganduri [Link] cuprinde tot bagajul de cunostinte, imagini, idei achizitionate
care sunt utile in prezent. Ele raman intr-o stare latent, actualizarea lor nefiind
neaparat o conditie.

A. Dupa Freud: prima definitie a inconstientului aparține lui Freud, părintele

psihoterapiei, și cel care a dominat teoria inconștientului pentru multă vreme.
El are rolul incontestabil de a fi subliniat importanța inconștientului. În ultima
sa teorie asupra structurii psihicului el descrie trei instanțe: Sinele (sau Id),
Supraeul și Eul. Sinele este considerat principalul sediu al inconștientului și
este descris ca un rezervor unde clocotesc dorințele și instinctele. El a
susținut existența a două instincte esențiale, instinctul vieții (tendința de
plăcere) și instinctul morții (tendința de distrugere) care încearcă mereu să
treacă la acțiune, dar care sunt ținute în frâu de cea de-a doua instanță,
Supraeul (alcătuit din normele, imperativele morale). Eul (sediul conștiinței)
ține cont de dorințele din Sine și de interdicțiile din Supraeu, căutând un
compromis între ele. Freud susține o supremație a sinelui, a forțelor
inconștiente.
Inconstientul are forma unui depozit pentru ideile si dorintele neacceptate, amintiri
traumatizante, emotii dureroase care au fost inlaturate din constient prin represie.

Gandurile si amintirile din trecut pot fi sterse din constiinta imediata dar ele
directioneaza gandurile si sentimentele individului.

In inconstient persoana pastreaza ceea ce considera ca fiind inacceptabil( amintiri

traumatizante); Psihoterapeutii folosesasocierile libere si analiza viselor.

B. Sub forma limbajului( inconstientul este structurat sub forma unui limbaj)

Astăzi inconștientul nu mai este privit ca un simplu rezervor de impulsuri.

Inconștientul este indisolubil legat de conștient și îl influențează în orice moment.
Există un număr mare de fenomene și reacții psihice care intervin în activitatea
noastă fără să ne dăm seama de prezența lor. Includem în inconștient tot bagajul de
cunoștințe, imagini, idei achiziționate, și care nu ne sunt utile în prezent. Ele rămân
într-o stare de latență. Unele vor fi actualizate, altele nu. În inconștient găsim acte
automate, priceperi, deprinderi care nu sunt necesare pentru moment. Ele intervin
doar când situația o cere. În inconștient sunt și unele percepții obscure care
influențează comportamentul.

Afectivitatea este în mare măsură inconștientă (dorințele, obiectivele, sentimentele

care nu au legătură cu momentul prezent). Sentimentele, chiar și atunci când sunt
actualizate, când intervin în conduită, nu sunt conștiente în întregime. Inconștientul
este preponderent afectiv. Acest fapt a fost subliniat de Jung, care a dezvoltat și
conceptul de arhetip. El a împărțit inconștientul în inconștientul personal (rezervorul
materialului ce a fost cândva conștient) și inconștientul colectiv (acumulări ale
experiențelor moștenite).

Constientul este reflexiv, critic, rational; Inconstientul este afectiv, spontan, legenda,
vis.

Chiar dacă inconștientul are o funcționalitate mai puțin previzibilă, el nu este lipsit de
organizare. Nu trebuie neglijat nici rolul pozitiv al inconștientului. El intervine în
acțiune și mai ales în creație (intuiția este de origine inconștientă). Intuiția
(raționamentul cu premise inconștiente) este prezentă și în percepția de spațiu și în
desfășurarea gândirii. Inconstientul neaga ordinea impusa de constiinta.

Inconstientul este alcatuit din:

 - Experienta psihosomatica inconstienta

- Infrastructura campului constiintei

- Formele primitive ale existentei persoanei

Inconștientul fiind diferit în manifestările sale putem să îl împărțim în trei categorii:

-Inconștientul cerebral - inconștientul fiziologic, reflex, automat, care intră în

funcțiune fără ca individul să își dea seama și care afectează viața psihică
conștientă.

-Inconștientul colectiv - care poate fii definit ca o zestre spirituală ereditară rezultată
din evoluția omenirii. Conținuturile lui sunt structuri psihice identice, comune tuturor,
moștenite, și care sunt numite arhetipuri. Jung consideră că inconștientul colectiv are
un rol mai puternic decât conștientul, el controlând și mijlocind manifestările tipice
tuturor oamenilor; actioneaza ca un ghid si este esential in supravietuire

-Inconștientul cognitiv - considerat o ramură automatizată a conștiinței, dar care nu

se subordonează ei. El este considerat un fel de protoconștiință subterană care stă
la baza inițierii unor decizii voluntare (precede comportamentul voluntar cu
aproximativ 400 milisecunde). Este extrem de disputat;

Între inconștient și conștient exista 3 tipuri de relații :circulare, de subordonare și de

echilibrare.

- Relațiile circulare – conținuturile conștientului pot trece în subconștient și apoi

pot trece din nou în conștient (nu neapărat în totalitate).
Procesul este continuu și reciproc – inconștientul preia sarcinile date de
conștient, le prelucrează în maniera sa specifică iar apoi conștientul captează
rezultatele prelucrării.

- Relațiile de subordonare : inconștientul și conștientul se subordonează și se

domină unul pe celălalt. Avem de-a face cu 2 tipuri de relații de subordonare:
o dominarea inconștientului de către conștient: conștientul stăpânește
impulsurile inconștientului;
 o dominarea conștientului de către inconștient: inconștientul își impune
tendințele. Această dominare apare și în cazul stărilor patologice (ex
psihoze).
- Relațiile de echilibrare: realizează un balans între stările conștiente și cele
inconștiente. Un exemplu de astfel de relație este starea de reverie.
O alta ilustrare al acestui tip de relație este protoconştiinţa proces inconștient ce
precede comportamentul voluntar cu aproximativ 400 de milisecunde.

Functia sensibilitatii este conditionata de necesitatile biologice impuse de procesul

adaptarii la mediu a facut ca evolutia acesteia sa se faca in conditiile interactiunii cu
mediul ambiant, in masura in care organizmul dezvolta capacitati de detectare,
inregistrare si analiza a stimulilor externi.

- Functia sensibilitatii a aparut si s-a dezvoltat pe fundalul excitabilitatii.

Excitabilitatea este proprietatea biologica generala ce asigura fiintelor vii posibilitatea

de a receptiona influente externe si de a raspunde la ele selectiv printr-o starea de
modificare interna.

- Particularitatea vietuitoarelor o constituie modul lor de viata mobil, deplasarea

sporind considerabil cantitatea de informatie cu care acestea intra in contact si care
provoaca dezvoltarea unor comportamente adaptative.

- Excitabilitatea => reactie primara simpla, innascuta, orientata preponderent spre

aparare fata de stimulii nocivi

- Sensibilitatea => reactie selectiva diferentiala si specializata ce se soldeaza cu

comportamente adaptative mai complexe

- Sensibilitatea avand ca baza genetica excitabilitatea permite dezvoltarea unor

comportamente adaptative complexe in raport cu noi stimuli din mediul inconjurator.

Evolutiv-genetic functia sensibilitatii s-a dezvoltat in organe cu functii receptoare

diferentiale, si apoi prin construirea unor zone de proiectie specializate in analiza si
sinteza semnalelor. In timp datorita evolutiei au aparut diferentieri ale acestor organe
si odata cu acesta sa aiba loc aparitia organelor de simt specializat in detectarea si
integrarea informatiei oferite de anumiti stimuli intr-o imagine cod specializata,
denumita analizator.
- Sensibilitatea si miscarea alcatuiesc un sistem unitar de comanda si control dotat
cu autoreglare; miscarea constituie un factor genetic dar si functional in cadrul
sensibilitatii

Senzațiile reprezintă primul nivel de prelucrare, interpretare și utilizare a informației

despre însușirile obiectelor și fenomenelor lumii externe precum și a stărilor mediului
intern.

Acestea reprezintă un proces psihic, de receptare și prelucrare a datelor senzoriale,

atât din mediul intern cât și extern. Pentru asta folosesc analizatori specializați și
astfel se elaborează imaginile senzoriale cu efect adaptativ.

Senzațiile sunt integrate în funcția sensibilității, care reprezintă capacitatea omului

de a recepta și deosebi particularitățile stimulilor senzoriali.

Procesarea primară: senzația se realizează doar dacă stimulul este prezent în

câmpul de acțiune al receptorului;

• Conținutul informațional specific: senzația reflectă însușirile primare, simple

ale obiectelor și fenomenelor sau stărilor din mediul intern.

Prin opozitie cu excitatia: excitatia determina o modificare reversibila sub influenta

stimulului. Astfel, unii stimuli pot ramane pur si simplu reflexogeni, fara a angaja
direct o senzatie, desi pot determina o reactie comportamentala (ex: reflexul la
genunchi). In schimb, senzatia implica transmiterea mesajului nervos pana la centrii
corticali ce inregistreaza experientele/conduitele de natura sa asigure adaptarea
individului.

Prin opozitie cu perceptia, se evidentiaza superioritatea perceptiei. Senzatia este un

proces simplu, primar, prin intermediul caruia sunt reflectate insusirile
concret-intuitive simple, elementare ale stimulului. Senzatia este primul contact al
organismului cu stimulii senzoriali, pe cand perceptia interpreteaza, analizeaza si
integreaza, compara stimulii cu alte informatii senzoriale.

Adaptarea poate să fie ascendentă (stimularea prelungită a analizatorului cu stimuli

de intensitate scăzută provoacă o scădere a pragului și o creștere a nivelului
sensibilității) sau descendentă (stimularea prelungită a analizatorului cu stimuli de
intensitate crescută provoacă o creștere a pragurilor și o scădere a nivelului
sensibilității).

Senzatii algice cutanate( de durere) semnalizeaza o agresiune mecanica,

termica, chimica, electrica asupra tegumentului.

In realizarea senzatiilor algice cutanate un rol important il reprezinta caile

nespecifice, si astfel s-au conturat trei sisteme de transmisie: doua sisteme
cognitive si unul afectiv. Senzatiile de durere prezinta o puternica nota afectiva.

Percepția
orientarea ascendenta(perceptia directa): culegerea informatiilor oferite de
mediul inconjurator se face intr-o maniera naturala, spontana, fara sa
reflectam asupra lor; perceptia este reductibila la informatia de tip senzorial

- orientarea descendenta(perceptia indirecta) este dirijata de datele experientei,

schemele perceptive, orientarile subiectului si factorii comportamentali;
constatarile noastre se bazeaza pe baza experientei anterioare.

Jean Piaget introduce termenul de efecte de camp. Acestea sunt distorsionari ale
imaginii perceptive datorate unor raporturi care se instituie intre componentele unui
obiect sau intre obiecte diferite aflate simultan in campul perceptiv.

Conceptul este unitatea de baza cu care operează gândirea umană. Un concept

reprezintă o clasă de obiecte, el însumează un set de proprietăți care sunt atribuite
respectivei categorii. Atunci când ne gândim la un concept avem acces la toate
caracteristicile necesare și suficiente ale categoriei pe care o reprezintă. Atunci când
lucrăm cu un concept avem acces la informația și la semnificația oferită de acesta.
Conceptul nu este ca o imagine, care de obicei nu conține semnificația în sine, ci el
implică o înțelegere de esență, cu un nivel mai mare sau mai mic de generalitate.

Prototipul întrunește într-un mod empiric în baza experienței proprii și în baza

experienței unei anumite culturi și civilizații la un anumit moment dat, trăsăturile
comune, cele mai evidente ale unei categorii.
conceptele au o structură de prototipuri deoarece prototipul reprezintă cel mai bun
exemplu pentru un concept;

-nu există o linie delimitativă pentru atributele necesare și suficiente ce se impun

apartenenței unui membru la o anumită categorie;

-categoriile se omogenizează, relațiile și legăturile dintre categorii sunt neclare,

fragile, un membru putând trece cu ușurință de la o categorie la alta

-locul unui concept în piramida noțiunilor variază în funcție de tipicalitatea lui

Mecanismul intelegerii: are la baza in primul rand un cuplaj informational. In

raporturile noastre cu lumea avem un set de cunostinte si concept anterioare. In cea
mai mare parte ne confruntam cu situatii obisnuite, commune, care ne solicita
deprinderile. Situatiile care cer a fi intelese, sunt cele problematice. Aceaste situatii
trezesc in noi o stare de “tensiune”, incordare, curiozitate.