Categorii taxonomice

Sisteme de clasificare în zoologie

Pentru analiza vieţuitoarelor, specialiştii fac apel la două ramuri ale biologiei:
sistematica şi taxonomia.

Sistematica este ramura biologiei care are ca obiect de studiu descrierea şi

denumirea vieţuitoarelor - diversitatea lumii vii - stabilind relaţiile filogenetice dintre
acestea.
Taxonomia reprezintă teoria şi practica clasificării vieţuitoarelor. Termenul a fost
introdus de botanistul elveţian De Candolle (gr. taxis=aranjament; nomos=lege).

Așadar sistematica descrie şi denumeşte vieţuitoarele iar taxonomia le aranjează

în sisteme de clasificaţie.
 Categorii taxonomice

Categoriile principale ale unui sistem de clasificare, în ordinea crescândă a

complexităţii şi dimensiunii lor, sunt: specia, genul, familia, ordinul, clasa, filumul
(încrengătura), regnul.

Specia ocupă o poziţie centrală în sistemul de clasificare şi este unitatea sistematică

esenţială, pe baza căreia se construiesc - pe cale sintetică - grupele aparţinând
categoriilor taxonomice superioare.
 SPECIA – definiții

Grecii o numeau eidos (feluri de fiinţe).

Botanistul englez J o h n R a y, în secolul al XVII-lea, foloseşte

pentru prima dată termenul species şi defineşte specia ca fiind
”totalitatea indivizilor născuţi unii din alţii, sau proveniţi din părinţi
comuni şi a tuturor acelora care li se aseamănă tot atât de mult pe
cât se aseamănă între ei”. Această definiţie se bazează pe criteriul
morfologic şi pe cel al descendenţei (cel de-al doilea – introdus de
G. C u v i e r în definiţia lui R a y).
 SPECIA – definiții

Emil Racoviţă
defineşte specia ca fiind “o colonie izolată de consîngeni”.

În accepţiunea generală, speciile sunt grupări de populaţii cu

asemănare de formă, cu descendenţă comună, cu exigenţe
ecologice comune (condiţii de mediu, necesităţi de schimb cu
mediul etc.).
Pentru recunoaşterea speciilor se folosesc criterii:
• morfologice,
• genetice,
• etologice,
• ecologice etc.
 Genul cuprinde mai multe specii (rareori una singură) cu caractere comune,
foarte apropiate între ele.

Familia cuprinde caractere mai largi, cu grad mai mare de generalitate,

comune mai multor genuri.
Ex: familia Scarabeidae cuprinde mai multe genuri: Melolontha, Scarabeus,
Copris etc.

Ordinul este o categorie mult mai largă decât familia, cuprinzînd un număr
de familii cu caractere comune.
Ex: ordinul Coleoptera cuprinde familiile de insecte care au caractere
comune, cel mai evident fiind prezenţa elitrelor (aripi chitinoase), cum sunt: fam.
Cerambicidae, fam. Curculionidae, fam. Hydrophilidae, fam. Coccinelidae, fam.
Scarabeidae, fam. Lucanidae etc.
 Clasa este o categorie taxonomică mare, ce grupează ordinele care au o serie de
caractere comune, fundamentale în organizarea lor.
Ex: clasa Insecta cuprinde 32 de ordine (Coleoptera, Hymenoptera, Diptera,
Strepsiptera, Heteroptera, Neuroptera, Homoptera etc.). Dintre caracteristicile comune cele
mai importante menţionăm: corpul alcătuit din cap, torace şi abdomen, trei perechi de
picioare, respiraţie traheană etc.
Filum (Încrengătura) cuprinde mai multe clase ce au caractere comune, cu grad mai
mare de generalitate decât al claselor.
Ex: filum Arthropoda cuprinde, pe lîngă clasa Insecta şi alte clase: Arachnida,
Crustacea, Diplopoda, Chilopoda etc. Toate sunt caracterizate de faptul că au simetrie
bilaterală, corpul segmentat şi acoperit de un înveliş chitinizat, picioare articulate etc.
Succesiunea filumurilor relevă firul evolutiv al lumii animale.
Regnul cuprinde totalitatea filumurilor care au caractere comune cu un grad de
generalitate mai mare.
Ex: regnul Animalia cuprinde toate filumurile care grupează animale pluricelulare,
eucariote, heterotrofe, care se dezvoltă dintr-un zigot ce rezultă în urma fecundaţiei între doi
gameţi diferiţi (mascul şi femel) etc.
 Cea mai veche clasificare zoologică cunoscută este cea a lui A r i s t o t e l (384-322 î.
Ch.), în care descrie circa 500 de specii. El împărţea animalele în două categorii :
A. Animale cu sînge (enaima):
1. vivipare (patrupede cu păr) – mamifere;
2. ovipare (patrupede cu solzi) – reptile;
3. ovipare (bipede cu pene) – păsări;
4. vivipare apode (acvatice) – cetacee;
5. ovipare apode (cu solzi şi branhii) – peşti;
B. Animale fără sînge (anaima):
1. cu picioare la cap şi corp moale – cefalopode;
2. cu crustă - crustacee;
3. cu ţeastă - moluşte (fără cefalopode);
4. insecte – insecte, viermi, arahnide.

Această clasificare, folosită pînă în secolul al XVIII-lea, a adus elemente valoroase de

anatomie şi embriologie. În secolul al XVI-lea însă apar primele muzee zoologice în Europa iar
în secolul al XVII-lea se perfecţionează microscopul.
 În secolul al XVIII-lea, C a r l Von L i n n é (1707-1778), în
lucrarea sa Systema naturae, introduce categorii de clasificaţie şi
reguli taxonomice şi elaborează nomenclatura binară a speciei,
adică denumirea fiecărei specii prin două cuvinte, din care primul
reprezintă numele genului şi se scrie cu literă mare iar cel de-al
doilea reprezintă numele speciei şi se scrie cu literă mică.

Nomenclatura binară este valabilă şi astăzi.

În privinţa clasificării animalelor, Linné nu aduce un sistem mai bun, împărțind

animalele în şase clase:
1. mamifere; 4. peşti;
2. păsări; 5. insecte;
3. reptile; 6. viermi.
 J e a n - B a p t i s t e L a m a r c k (1744-1829), în
lucrarea sa Philosophie zoologique, pune bazele teoriei
evoluţioniste, conform căreia evoluţia are loc prin
transformare, de la formele simple, primitive pînă la cele
superioare.

Deşi introduce şi el un sistem de clasificare, acesta nu este

mai bun deoarece el consideră că există şase trepte de
evoluţie ce cuprind 14 clase:

1. infuzori, polipi; 4. crustacee, anelide, ciripede, moluşte;

2. radiate, viermi; 5. peşti, reptile;
3. insecte, arahnide; 6. păsări, mamifere.
 G e o r g e s C u v i e r (1769-1832) adoptă o
clasificare ce are la bază patru planuri de organizare
(criteriul este anatomic):

1. vertebrate (mamifere, păsări,reptile, peşti);

2. moluşte (cefalopode, pteropode, acefale, brahiopode, gasteropode, ciripede);
3. articulate (viermi inelaţi, crustacee, arahnide, insecte);
4. radiate (echinoderme, viermi, cnidari, polipi, infuzori).
L y n n M a r g u l i s (1985) grupează cele patru regnuri:
• Protista
• Fungi
• Plantae
• Animalia într-un supraregn – Eucariota.

Gruparea acestor regnuri într-un supraregn se justifică printr-o serie de caractere

structurale ale celulei eucariote, caractere ce diferenţiază acest supraregn de supraregnul
Procariota ce cuprinde regnul Monera.
1. Regnul Monera – cuprinde bacterii şi cianobacterii (alge albastre-verzi).

2. Regnul Protista (Protoctista) – cuprinde alge (Chrysophyta, Chlorophyta, Rhodophyta), diferite

grupuri de mucegaiuri şi protozoare. Acest regn cuprinde aproximativ 30 de filumuri dar datorită
faptului că diversitatea organizării celulare intrafilumuri este foarte mare, iar diviziunea şi ciclurile vitale
sunt foarte diferite, există sugestii de a ridica o serie de filumuri la rang de regnuri.

3. Regnul Fungi – cuprinde organisme a căror caracteristică principală este faptul că produc spori, care
prin germinare, fără dezvoltare embrionară, produc hife.

4. Regnul Plantae – cuprinde plante. Acestea sunt eucariote pluricelulare cu reproducere sexuată, cu
celule ce au plastide care conţin pigmenţi capabili să utilizeze energia solară pentru sinteza substanţelor
organice. Plantele se dezvoltă din embrioni cu celule diploide şi au un ciclu vital ce constă într-o
alternanţă de generaţii: gametofitică (haploidă) şi sporofitică (diploidă).

5. Regnul Animalia – cuprinde animale eucariote pluricelulare, diploide, heterotrofe, ce se dezvoltă

dintr-un zigot provenit în urma fecundaţiei între doi gameţi haploizi diferiţi (anizogamie). În cursul
dezvoltării embrionare parcurg stadiile de blastulă şi gastrulă. Modul de nutriţie dominant este
ingerarea hranei iar diversitatea privind forma, dimensiunile, mediul de viaţă etc. este foarte mare.