[Link].

ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

INFORMATICA

Capitolul 1 Introducere în Informatică

1.1 Calculatorul electronic personal
Calculatorul personal sau PCul (Personal Computer) este un sistem electronic de calcul pentru uz
personal şi care nu poate fi folosit decât de o persoană la un moment dat. Avântul pe care l-a luat industria
microelectronică după anii 1980 a dus la scăderea masivă a preţurilor de cost al componentelor şi implicit
al calculatoarelor personale care au devenit astfel accesibile tot mai multor companii mici şi mijlocii şi
chiar utilizatorilor individuali. Creşterea performanţelor de calcul, pe de o parte, şi dezvoltarea de
programe de aplicaţii cu interfaţă prietenoasă ce se adresează tuturor domeniilor de activitate umană – de
la industrie, bănci-finanţe, proiectare asistată şi medicină până la artă şi jocuri – pe de altă parte, a condus
la creşterea fără precedent a cererii de astfel de echipamente. Pe piaţă s-au impus două tipuri de
calculatoare personale, unul aşa zis “compatibil IBM” bazat pe arhitectura dezvoltată de concernul IBM
(International Busines Machines) şi al doilea – Apple – dezvoltat de firma cu acelaşi nume. Ele sunt
diferite şi incompatibile, primul foloseşte procesoare Intel sau echivalente şi sisteme de operare produse
de Microsoft iar al doilea procesoare Motorola şi sisteme de operare proprii. Programele destinate să
ruleze pe unul din cele două tipuri de calculatoare nu rulează pe cel de celălalt. În Europa au căpătat o
răspândire mai largă cele din prima categorie, iar în cele ce urmează vom desemna cu termenul PC doar
calculatoarele personale compatibile IBM.
PCul, ca maşină, nu este de nici un folos în lipsa programelor de aplicaţie scrise pentru acesta. De
aceea el trebuie privit ca un sistem format din echipamente electronice, care constituie componenta
“hardware” şi programe, care constituie componenta “software”.
1.1.2 Descrierea hardware a calculatorului personal
Oricine a văzut vreodată un calculator personal a putut constata că acesta este format dintr-o cutie
numită, impropriu, “unitate centrală” şi câteva componente exterioare, legate prin cabluri de aceasta:
monitorul (sau ecranul), tastatura, un dispozitiv numit mouse (şoricel) şi altele mai mult sau mai puţin
obligatorii.
În cutia unităţii centrale se găsesc următoarele componente:
1). O placă de bază (mainboard sau motherboard) pe care se află microprocesorul, memoria ROM
(Read Only Memory), memoria RAM (Random Access Memory), şi o serie de circuite speciale care
controlează, la nivel fizic, circulaţia semnalelor electrice între diversele echipamente de pe placă şi între
acestea şi microprocesor, figura 1.2. Legătura cu echipamentele exterioare se realizează prin intermediul
porturilor, aflate tot pe placa de bază. Aceste componente formează împreună unitatea centrală propriu
zisă. Memoria ROM conţine informaţii referitoare la sistem şi este citită de
microprocesor la fiecare pornire a calculatorului. Memoria este nevolatilă, adică reţine informaţia
chiar dacă calculatorul nu este alimentat cu energie electrică. Memoria RAM este cea în care se încarcă
programele şi se depozitează datele pe parcursul execuţiei acestora. Este volatilă, informaţia se pierde
dacă memoria nu este alimentată. Are o capacitate de stocare mult mai mare decât memoria ROM, uzual
între 256MB şi 2GB. Memoriile RAM şi ROM alcătuiesc memoria internă a PC-ului. Tot pe placa de
bază se află nişte slot-uri (conectori) pentru montarea unor echipamente de adaptare între unitatea centrală
şi alte echipamente exterioare, numite periferice.
2). Plăci adaptoare: adaptoare video (pentru monitor), adaptoare de reţea (pentru lucrul în reţea),
soundblastere (plăci de adaptare pentru difuzoare, microfon şi joystick), etc. Plăcile de bază moderne
includ o parte din aceste componente chiar pe placa de bază (onboard). Placa adaptoare video dispune de
o memorie proprie, uzual 16…64 MB. Soluţiile cu adaptor video “onboard” nu dispun de memorie
proprie ci împart memoria RAM cu placa de bază.
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

3). Hard discul (HDD) sau discul rigid, figura 1.3, este unitatea pe care sunt păstrate programele
şi datele. Este principala unitate de stocare a informaţiei datorită capacităţii mari de memorare, peste
80GB, şi faptului că este nevolatilă.
Un harddisc este apreciat prin capacitatea de stocare, viteza de rotaţie a platanului şi dimensiunea
memorie buffer (tampon). Cu cât acestea sunt mai mari, cu atât performanţele de viteză a discului e mai
bună, accesul la informaţie fiind mai rapid.
4). Unitatea de disc flexibil, floppy disc (FD) sau dischetă, figura 1.4, a fost o bună perioadă de
timp principalul mijloc de transfer a informaţiilor de pe un calculator pe altul. Odată cu legarea în reţea a
calculatoarelor şi a scăderii preţurilor altor medii de stocare, cum ar fi compact discurile (CD), importanţa
unităţilor floppy a scăzut considerabil. Suportul informaţiei îl constituie un disc flexibil, acoperit pe
ambele feţe cu un material magnetic. Pe acest disc se pot scrie şi respectiv citi informaţii prin intermediul
unui cap magnetic conţinut în unitatea floppy. Datorită capacităţii reduse de memorare (comparativ cu
dimensiunile tot mai mari ale programelor actuale) şi timpului mare de acces pentru scriere/citire,
dischetele sunt din ce în ce mai puţin folosite.
5). Unitatea CD sau DVD, figura 1.6. Pentru stocarea şi transportul unor volume mari de date se
foloseşte compact discul. În prezent exista 3 tipuri de CDuri: discuri care pot fi doar citite (Read Only),
discuri care pot fi scrise o singură dată şi apoi numai citite (CD-R) şi discuri care pot fi scrise, şterse şi
rescrise (CD-RW).Metodele de citire / scriere sunt optice, spre deosebire de HDD şi floppy unde
metodele sunt magnetice. Unităţile de CD care pot doar să citească CDuri se numesc CD-ROM, iar cele
care pot şi scrie se numesc CD-Writer. Şi la unităţile CD accesarea CDului este semnalizată prin
aprinderea unui LED de culoare galbenă. Datorită dimensiunilor mari pe care le au programele actuale
prezenţa unei unităţi CD-ROM devine indispensabilă. Capacitatea de stocare curentă a unui CD este de
700MB.
6). Sursa de alimentare, montată în spatele cutiei unităţii centrale şi prevăzută cu ventilator, figura
1.7, foloseşte pentru alimentarea cu energie electrică la parametrii ceruţi a tuturor echipamentelor din
interiorul cutiei unităţii centrale. Caracteristicile principale sunt tensiunea de alimentare, uzual intre 100 şi
240V precum şi puterea electrică, valori tipice fiind 350W, 40W si 450W

Ca echipamente exterioare se identifică:

A) Monitorul este principalul dispozitiv de ieşire al calculatorului
Pe ecranul monitorului sunt afişate informaţii privind starea sistemului, comenzile date de
utilizator, rezultatele rulării programelor. Cele mai multe monitoare utilizează ca dispozitiv de afişare
tuburi catodice color (CRT - Cathodic Ray Tube), asemănătoare celor folosite în televizoare.
Dimensiunile uzuale ale tuburilor, exprimate în lungimea diagonalei ecranului, sunt 15, 17 şi 19 inch. Un
parametru important al monitoarelor îl reprezintă rezoluţia maximă, adică numărul maxim de puncte ce
pot fi afişate corect pe ecran.
Se exprimă sub forma produsului dintre numărul de puncte pe orizontală şi pe verticală. Pentru
cele mai multe aplicaţii rezoluţii de 800X600 şi 1024X680 sunt absolut suficiente. Unele aplicaţii
speciale, cum ar fi proiectarea asistată de calculator necesită monitoare cu diagonală mai mare, care sunt
capabile de rezoluţii superioare. Monitoarele sunt prevăzute cu butoane de reglaj ale luminozităţii,
contrastului, dimensiunii şi geometriei imaginii. În funcţie de modul cum se realizează aceste reglaje
monitoarele sunt de tip analogic sau digital. Acestea din urmă, tot mai frecvent întâlnite, oferă o serie de
avantaje, cum ar fi acela că memorează setările făcute pentru fiecare rezoluţie, astfel că la schimbarea
rezoluţiei nu mai trebuie intervenit asupra reglajelor. Alt avantaj este acela că, sesizând lipsa semnalului
video de la unitatea centrală, trece într-o stare de consum energetic redus (stand by) iar la apariţia
semnalului revine în modul de lucru anterior. Modul normal de lucru este semnalizat prin aprinderea unui
LED de culoare verde, iar în starea de aşteptare culoarea acestuia devine galbenă.
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

În ultima vreme, datorită progreselor înregistrate în tehnologia ecranelor cu cristale lichide,

monitoarele echipate cu astfel de ecrane au căpătat o răspândire mai mare. Preţul în scădere din ultimii
ani, şi avantajele pe care monitoarele cu cristale lichide le aduc (gabarit, greutate, consum energetic,
radiaţii) le fac din ce în ce mai populare.
Alimentarea monitoarelor se face de la reţea, fie direct fie prin cutia unităţii centrale. În ultimul
caz la oprirea alimentării unităţii centrale se întrerupe şi alimentarea monitorului, în timp ce în primul caz
monitorul trebuie pornit şi oprit separat de unitatea centrală.
B) Tastatura, este un principalul dispozitiv de intrare al PC prin intermediul căruia utilizatorul
comunică cu calculatorul (introduce date, dă comenzi), figura 1.9.
Tastatura standard, de 101/102 taste este organizată astfel:
1. În partea superioară se găsesc tasta Esc (Escape), 12 taste funcţionale, F1…F12, tastele Print Screen,
Scroll Lock şi Pause/Break. Rolul acestora va fi explicat mai târziu în cadrul prezentării diverselor
aplicaţii.
2. Restul tastelor sunt în trei grupe după cum urmează:
• Prima şi cea mai extinsă conţine tastele alfanumerice (literele alfabetului, cifrele de la 0 la 9, semne de
punctuaţie şi alte caractere) şi câteva taste speciale.
- TAB, foloseşte pentru editarea tabelelor sau pentru saltul la poziţii fixe pe ecran.

1.2 Rolul şi funcţiile unui sistem de operare

Pentru controlul executării corecte a programelor, pentru gestionarea fişierelor şi a unităţilor de disc, orice
calculator are nevoie de un sistem de operare (SO). Excepţie de la această regulă o fac calculatoarele strict
specializate, de proces, care rulează o singură aplicaţie dedicată. Cele mai răspândite sisteme de operare
pentru PC sunt, la ora actuală, LINUX - versiunea pentru PC a mai vechiului SO UNIX pentru
minicalculatoare - DOS şi WINDOWS. Toate sistemele de operare trebuie să îndeplinească câteva funcţii,
cele mai importante fiind:
1. interpretarea şi execuţia comenzilor;
2. încărcarea, lansarea şi controlul execuţiei programelor;
3. comanda şi controlul dispozitivelor periferice;
4. gestiunea fişierelor pe disc;
5. diagnosticarea, semnalarea şi tratarea erorilor.
Sistemele de operare pot fi clasificate după:
a) numărul utilizatorilor care pot folosi, simultan, sistemul de calcul. Din acest punct de vedere
ele pot di sisteme de operare monoutilizator (monouser) sau multiutilizator (multiuser);
b) numărul de aplicaţii (programe) ce pot fi executate simultan sau în paralel. întâlnim sisteme de
operare monotasking (DOS, FreeDOS) sau multitasking (Unix, Windows, Mac OS).
Acestea din urmă pot rula, în paralel, mai multe aplicaţii, iar utilizatorul poate interacţiona
cu oricare dintre ele;
c) natura interfeţei cu utilizatorul. Distingem sisteme de operare „în linie de comandă”, cum sunt
DOS, Unix, Linux1 sau cu interfaţă grafică – GUI (Graphic User Interface), precum
Windows sau Mac OS. Acesta din urma a fost primul sistem de operare de acest fel,
conceput pentru calculatoarele Macintosh.

1.2.1 Organizarea informaţiei în Sistemele de Operare DOS/Windows

Sistemul de operare DOS (Disk Operating System) a fost primul sistem de operare pentru PC. În
competiţia pentru dezvoltarea unui sistem de operare pentru noul tip de calculatoare apărute la sfârşitul
anilor 1980 s-a impus cel creat de Microsoft, numit MS-DOS Deoarece Microsoft este producătorul şi
dezvoltatorul sistemelor de operare Windows, o parte din conceptele care au stat la baza DOS au fost
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

preluate de la acesta. În continuare sunt prezentate acele elemente care sunt esenţial comune, cu
specificarea particularităţilor de la un sistem la altul.
În sistemele de operare DOS şi Windows informaţia se păstrează pe disc (discuri) sub formă de
fişiere. Prin analogie cu o arhivă de date clasică, fişierul este echivalentul unui document. Ca orice
document şi fişierul poate avea o lungime variabilă, mai mare sau mai mică. Pentru identificare fişierelor
li se atribuie nume. Aceste nume trebuie să fie de forma [Link], în care numefis este un şir de maxim
opt caractere alfanumerice - pentru DOS – şi maxim 255 de caractere pentru Windows iar ext este
extensia, formată din maxim trei caractere alfanumerice. Deşi Windows nu limitează extensia la trei
caractere, din raţiuni istorice majoritatea fişierelor Windows păstrează compatibilitatea extensiei cu SO
DOS. Numele şi extensia nu trebuie să conţină caractere speciale - semne de punctuaţie, separatori: *, >,
<, |, ;, :, etc. Din punct de vedere al conţinutului fişierele sunt de două tipuri, executabile şi neexecutabile.
În DOS, cele executabile au extensiile COM, EXE sau BAT. Primele două tipuri de fişiere executabile
sunt programe care se pot executa şi produc un anumit rezultat. Al treilea tip nu este un program ci
conţine linii de comandă prin care sunt lansate în execuţie programele propriu-zise. În sistemul
de operare Windows fişierele executabile au extensii diverse, asociate cu aplicaţiile instalate în
computer.
Fişierele care au legătură între ele prin tematică, conţinut, referiri, etc. sunt organizate în
directoare, echivalentul lor clasic fiind dosarul. În Windows directoarele se numesc folders (dosare)
Fiecare unitate de disc are un director special, numit rădăcină. El este cel care conţine toate celelalte
directoare şi fişiere. Directoarele şi fişierele pot fi şterse, redenumite sau mutate, cu excepţia directoarelor
rădăcină.
În sistemul de operare Windows un disc fizic poate fi împărţit în două partiţii, una primară, pe
care se află, de regulă, sistemul de operare, şi o partiţie extinsă. La rândul ei partiţia extinsă poate fi
împărţită în mai multe partiţii logice. Fiecare partiţie este văzută de utilizator ca un disc individual.
Windows atribuie unităţilor de disc litere, C, D, E, etc. pentru identificare. Literele A şi B sunt rezervate
pentru unităţile floppy. Utilizatorul poate atribui şi nume acestor discuri. Unităţile CD sau DVD primesc,
de asemenea, o literă de identificare.
Numele directoarelor nu au extensie şi se supun aceloraşi restricţii ca şi numele fişierelor. Un
director poate conţine la rândul lui, pe lângă fişiere, alte directoare, numite subdirectoare sau simplu,
directoare sau foldere. Putem imagina un director ca pe un biblioraft în care se află dosare cu documente
(subdirectoarele) dar şi documente neîndosariate (fişierele). Directorul rădăcină îl putem asimila cu un
fişet sau cu un raft de bibliotecă.
Fişierele au o serie de atribute între care „read-only” - face ca fişierul să poată fi doar citit nu şi modificat;
„hidden” sau ascuns - face ca respectivul fişier să nu fie afişat, în mod obişnuit, în lista fişierelor din
dosarul care îl conţine; „system” sau sistem – fişier aparţinând sistemului de operare. Şi acesta este, în
mod obişnuit, ascuns în lista fişierelor.

Întrebări de control
1. Care sunt componentele memoriei interne a calculatorului?
a. Memoria ROM
b. Memoria RAM
c. Hard discul
2. Care sunt caracteristicile de performanţă ale unui hard disc?
a. Dimensiunile fizice
b. Numărul de platane şi interfaţa de comunicaţie
c. Capacitatea, viteza de rotaţie şi memoria buffer-ului.
3. Enumeraţi avantajele monitoarelor LCD
4. Câte criterii de clasificare a sistemelor de operare aşi învăţat?
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

a. Două, după interfaţă şi număr de utilizatori concomitenţi

b. Unul, după numărul de aplicaţii executate în paralel
c. Trei, cele de la a şi b.
5. Care dintre următoarele caractere sunt interzise în numele unui fişier windows?
a. Punctul .
b. Două puncte :
c. Semnul întrebării ?

Capitolul 2 Sistemul de operare Windows XP

Sistemul de operare (SO) Windows este primul sistem de operare pentru calculatoarele IBM-PC
cu interfaţă grafică. Prima interfaţă grafică a fost realizată de firma Apple Computers pentru
calculatoarele MacIntosh. Interfaţa grafică face utilizarea calculatorului accesibilă unei categorii largi de
utilizatori, nefiind necesar ca aceştia să posede cunoştinţe aprofundate despre computere şi limbaje de
programare. Comenzile nu se mai scriu ca în MS-DOS ci sunt rezultatul unor acţiuni făcute cu mouse-ul.
Mouse-ul este un dispozitiv integrat al SO Windows; în MS-DOS el nu era necesar deşi unele aplicaţii
DOS folosesc mouse-ul ca un dispozitiv auxiliar. Alături de mouse şi pictograme, un alt element de
interfaţă al SO Windows este fereastra, de unde şi numele dat sistemului de operare. Windows-ul este un
sistem de operare multitasking, adică poate rula simultan un număr oarecare de aplicaţii (MS-DOS rula o
singură aplicaţie la un moment dat), fiecare aplicaţie desfăşurându-se într-o fereastră proprie. Sistemul de
operare Windows XP (eXPerience) este bazat pe tehnologia NT (New Technology), rezultat al acumulării
unei bogate experienţe în elaborarea sistemelor de operare, el succedând mai vechilor sisteme de operare
Windows 95, Windows XP, Windows ME, în raport cu care prezintă o serie de îmbunătăţiri dintre care
cele mai importante sunt:
• stabilitate crescută
• sistem de fişiere îmbunătăţit, NTFS vs. FAT,
• nu necesită repornire după modificarea setărilor de reţea,
• personalizarea uşoară a meniului Start
• mecanism plug and play mai eficient

2.1 Proprietăţile SO Windows XP

Sistemul de operare Windows XP se caracterizează prin câteva proprietăţi printre care:
• identifică principalele comenzi ale SO prin acţiuni cu mouse-ul – selecţie de meniuri, click-uri pe
pictograme;
• asigură rularea simultană a mai multor aplicaţii;
• asigură informaţii curente asupra stadiului executării unei comenzi prin elemente de animaţie
grafică – aspect cursor, ferestre cu bare de progresie;
• asociază fişierelor şi directoarelor pictograme şi text explicativ;
• permite interconectarea mai multor sisteme de calcul în vederea utilizării în comun a resurselor;
• include drivere pentru lucrul cu diverse tipuri de periferice (driverele sunt programe prin care SO
comunică cu periferia, imprimantă, modem, adaptor video pentru monitor, etc. Fiecare fabricant de
echipamente periferice pune la dispoziţie, odată cu vânzarea produsului, şi driverele necesare, pe
dischete sau CD. SO Windows XP are o bibliotecă considerabil mai mare de drivere, comparativ cu
Windows 98, SE/ME, pentru cele mai cunoscute şi răspândite periferice).

2.1.1 Fişiere şi directoare în Windows XP

 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Informaţiile sunt stocate pe discurile sistemului sub formă de fişiere, ca şi în DOS. Fiind un sistem
de operare cu interfaţă grafică, Windows XP asociază fişierelor simboluri grafice (pictograme) ce
corespund aplicaţiilor care generează sau utilizează respectivele fişiere. Sub pictograma fişierului este
afişat numele lui. În tabelul 2.1 sunt reproduse câteva pictograme de fişiere şi numele aplicaţiilor care le
utilizează.
2. 2 Desktop-ul Windows XP
2.2.1 Elementele componente ale desktop-ului
După terminarea încărcării sistemului de operare acesta pune la dispoziţia utilizatorului suprafaţa
ecranului (desktop) care este asimilată unei mese de lucru în sensul că dispune de toate elementele
necesare pentru demararea unei activităţi, figura 2.2. Pentru cei obişnuiţi cu interfeţele sistemelor de
operare anterioare, Windows XP dă posibilitatea setării desctop-ului în modul „clasic”. Pentru aceasta
este suficient să daţi un click dreapta în orice punct de pe suprafaţa ecranului, unde nu se află nici o
pictogramă, şi din meniul care se deschide (numit meniu contextual deoarece conţinutul lui diferă în
funcţie de contextul în care este apelat) alegeţi Properties (proprietăţi). Se va deschide o fereastră cu
aspectul celei din figura 2.3. în fereastra Theme (Temă) alegeţi Windows Classic, apoi apăsaţi butonul OK
din partea inferioară a ferestrei, care se va închide. Desktop-ul va căpăta aspectul din figura 2.4, unde sunt
evidenţiate şi elementele sale.
Pentru a afişa pe desktop şi alte pictograme, daţi click dreapta pe mouse, într-o zonă liberă a
acestuia, şi alegeţi Properties din meniul contextual. Selectaţi apoi tabela Desktop, figura 2.5 şi apăsaţi
butonul Customize Desktop (personalizează desktop). Se va deschide o nouă fereastră, peste cea existentă,
unde bifaţi elementele care vă interesează din secţiunea Desktop icons.
Elementele care pot fi afişate pe desktop sunt:
My Computer – permite accesul la toate resursele calculatorului;
Internet Explorer – permite conectarea la reţeaua Internet şi navigarea pe World Wide Web
(www);
My Documents – pictogramă asociată unui director (dosar) în care se păstrează documentele
My Network Places –permite explorarea reţelei şi configurarea conexiunilor la reţea.
Bara de aplicaţii (taskbar) este situată în partea inferioară a ecranului. În partea ei stângă se află
un buton, Start, identificabil şi prin pictograma care sugerează o fereastră. Rolul acestui buton va fi
explicat ceva mai departe. În dreapta butonului Start se găsesc o serie de pictograme asociate diferitelor
aplicaţii instalate. Lansarea în execuţie a aplicaţiei se face cu un singur click pe iconul asociat aplicaţiei,
motiv pentru care această parte a barei de aplicaţii se numeşte “Quick Launch bar”- bară de lansare
rapidă.
Bara Quick Launch nu este afişată implicit după instalarea SO Win XP; pentru a o afişa procedaţi
astfel: daţi click dreapta .pe o zonă liberă a barei de aplicaţii şi alegeţi Properties din meniul contextual.
În fereastra care se deschide, figura 2.6, selectaţi caseta Show Quick Launch apoi apăsaţi butonul OK.
Cursorul mouse este simbolul grafic, de obicei sub forma unei săgeţi de culoare albă care apare
pe desktop. Deplasarea lui se face cu ajutorul mouse-ului şi serveşte pentru selectarea elementelor de pe
ecran (iconuri sau opţiuni din meniuri), pentru lansarea comenzilor sau manipularea ferestrelor (mutare,
redimensionare) sau a textelor. Aspectul cursorului mouse se modifică în raport cu starea sistemului; dacă
în mod obişnuit aspectul este al unei săgeţi, atunci când se încarcă un program sau se salvează date
aspectul este al unei clepsidre.
Toate aplicaţiile Windows conţin o serie de elemente comune, care îndeplinesc aceeaşi funcţie în
orice aplicaţie. Aceste elemente sunt:
Fereastra de aplicaţie – este elementul central al unei aplicaţii. O aplicaţie poate avea o fereastră
sau mai multe ferestre deschise simultan, în scopul facilitării utilizării programului. O fereastră poate fi
maximizată, când ocupă întreaga suprafaţă a ecranului; redimensionată, când ocupă doar o parte a
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

ecranului şi poate fi mutată oriunde pe ecran; minimizată, când dispare de pe ecran şi rămâne vizibil doar
butonul de pe taskbar; închisă, când dispare de pe ecran, de pe bara de taskuri şi aplicaţia se închide.
Fereastra de dialog – utilizată de aplicaţie pentru atenţionarea sau dialogul cu utilizatorul.
Conţine unul sau mai multe butoane care dau utilizatorului posibilitatea de a lua o decizie legată de
mesajul afişat în fereastra de dialog

2.2.2 Elementele unei ferestre de aplicaţie

Bara de titlu a aplicaţiei – este poziţionată în partea superioară a ferestrei şi conţine numele
aplicaţiei şi eventual numele fişierului deschis sau selectat, figura 2.8. În partea dreaptă a barei de titlu
sunt 3 butoane. Primul din stânga, cu aspectul minimizează fereastra; al doilea are un aspect variabil, în
funcţie de starea ferestrei. Dacă fereastra este maximizată, aspectul butonului este: . Acţionat, reduce
dimensiunea ferestrei la dimensiunea avută anterior ultimei maximizări, putând fi în continuare
redimensionată cu ajutorul mouse-ului.
Bara de meniu a aplicaţiei – conţine denumirile unor meniuri ce se desfăşoară la selectarea
denumirii respective.
Bara de unelte (Tools Bar) – conţine un număr de pictograme ce corespund unor opţiuni din
meniurile de pe bara de meniuri. Oferă o modalitate de accesare mai facilă a respectivelor funcţii,
nemaifiind necesară căutarea prin meniuri. Este, în general personalizată, fiecare utilizator putând adăuga
sau înlătura instrumente de pe bară.
Cursoare de defilare sau bare de derulare (scrollbars) – apar ori de câte ori informaţia de afişat
nu încape în întregime în fereastra de aplicaţie. Permite defilarea informaţiei, pe verticală şi /sau
orizontală, astfel încât informaţia dorită să poată fi afişată în fereastra utilă. Pot fi asimilate cu
mecanismele mesei unui microscop care permit centrarea lamei în obiectivul aparatului.
Bara de stare – apare în partea de jos a ecranului (deasupra barei de aplicaţii când fereastra este
maximizată), oferă informaţii despre starea programului.
Suprafaţa de lucru – este partea de fereastră unde se lucrează efectiv.
2.2.3 Operaţii cu ferestrele
Ferestrele se pot muta pe suprafaţa de lucru numai dacă nu sunt maximizate. Cel mai simplu se
mută cu ajutorul mouse-ului. Se poziţionează cursorul pe bara de titlu a ferestrei. Se apasă butonul stâng
al mouse-ului şi cu el ţinut apăsat se mută cursorul mouse pe suprafaţa de lucru, şi odată cu el şi fereastra.
Odată poziţionată în locul dorit se eliberează butonul mouse. Această tehnică de a muta elementele
grafice pe suprafaţa de lucru se numeşte “drag and drop” (trage şi dă drumul).
Redimensionarea se face cu ajutorul mouse. Când cursorul se află pe marginile sau colţurile
ferestrei se transformă din săgeată albă în săgeată neagră cu două capete. Se apasă butonul stâng al
mouse-ului şi se întinde sau restrânge fereastra pe laturi sau pe diagonale (când cursorul este poziţionat pe
colţurile ferestrei ).
2.2.4 Deschiderea aplicaţiilor
Aplicaţiile se pot deschide în mai multe moduri:
Din meniul Start, apăsaţi butonul Start de pe taskbar (cu ajutorul mouse-ului). Apare cu meniu
autoderulant, figura 2.9, selectaţi grupul Programs şi cu ajutorul mouse-ului alegeţi aplicaţia dorită (click
stânga), figura 2.9 (modul de afişare Clasic).
De pe desktop, faceţi dublu click pe butonul stâng a mouse-ului având cursorul poziţionat pe
pictograma aplicaţiei aflat pe suprafaţa de lucru.
Din linia de comandă, apăsaţi butonul Start, selectaţi RUN şi în caseta text se introduce numele
aplicaţiei, apoi butonul OK sau Enter de la tastatură. Atenţie, numele aplicaţiei trebuie să conţină şi calea,
ca în DOS.
Cu ajutorul unui program de administrare a fişierelor (de exemplu Windows Explorer),
deschideţi dosarul şi apoi dublu click stânga pe pictograma fişierului executabil.
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Din My Computer, făcând dublu click stânga pe pictograma My Computer se deschide o fereastră
care conţine toate drive-urile calculatorului, figura 2.10. Daţi dublu click pe drive-ul unde se află aplicaţia
şi în fereastră vor fi afişate toate dosarele de pe drive-ul selectat. Cu dublu click, din dosar în dosar se
ajunge la fişierul executabil şi se face dublu click pe el. Această ultimă metodă este greoaie şi presupune
cunoaşterea de către utilizator a localizării programului de aplicaţie în structura de directoare. Pentru ca
accesul să se facă mai rapid se recomandă crearea pe desktop a unei scurtături.
2.2.7 Funcţiile butonului Start
O parte dintre funcţiile butonului Start au fost deja arătate. Acum vor fi trecute în revistă toate funcţiile
acestui buton:
a. Lansarea aplicaţiilor. Programele de aplicaţii instalate sub Windows XP îşi creează nişte
legături în grupul Programs a meniului Start. Selectând Programs se deschide lista aplicaţiilor
instalate din care, cu un singur click, selectaţi aplicaţia dorită şi aceasta este lansată în execuţie. Este
posibil ca unele programe din lista de aplicaţii să conţină alte liste (submeniuri), situaţie semnalizată
prin prezenţa săgeţii din dreptul numelui programului.
b. Deschiderea documentelor recente. În meniul Start există opţiunea Documents care conţine o
listă a celor mai recente documente deschise de diferitele aplicaţii instalate. Selectând din lista
respectivă documentul şi executând un click pe el acesta este deschis de către programul
corespunzător. În partea superioară a listei găsiţi două pictograme, shortcut-uri pentru dosarele My
Documents şi respectiv My Pictures.
c. Search (căutare). Vă permite căutarea fişierelor sau dosarelor din computerul personal (For
Files or Foldees...), calculatoarelor din reţea (On Internet - dacă sunteţi conectat la o reţea) sau o
persoană din Agenda de contacte (For People). Funcţie de configurarea sistemului de operare, meniurile
pot apărea diferit; în figura alăturată este reprodus submeniul Search pentru configurarea clasică (Clasic
Style). Dacă în configurarea implicită, Windows XP Style selectaţi Search, se va deschide aceeaşi fereastră
ca în cazul selectării For Files or Foldees...din configurarea clasică, figura 2.13. Din panoul din partea
stângă puteţi selecta categoria de fişiere din care face parte fişierul căutat, dar şi alte categorii, cum ar fi
Computer or people. Astfel, dacă fişierul căutat este un fişier imagine, audio sau film, alegeţi Picture,
music or videos, pentru documente Word, foi de calcul Excel, alegeţi Documents (word processing,
spreadsheet, etc.)
Dacă nu cunoaşteţi tipul fişierului, selectaţi All files and folders. Aspectul panoului din stânga se
va modifica aşa cum este reprodus în figura 2.14. În prima casetă tastaţi numele fişierului; dacă nu
cunoaşteţi cu precizie numele sau extensia se pot folosi caracterele globale * şi ?. Caracterul * înlocuieşte
în numele sau extensia fişierului, toate caracterele la dreapta, începând cu poziţia curentă, cu orice
caracter valid.
Setarea unor opţiuni ale sistemului de operare. Alegând din meniul Start opţiunea Settings
puteţi seta anumite opţiuni privind modul de prezentare al desktopului, a dosarelor, ale barei de aplicaţii şi
de start, instalarea imprimantei, etc. În continuare se vor prezenta doar câteva dintre aceste posibilităţi:

Instalarea imprimantei: alegând opţiunea Printers and Faxes din meniul Settings se deschide o
fereastră în care sunt afişate toate imprimantele instalate, figura 2.15. Întotdeauna există o imprimantă
implicită, care este utilizată la comenzile de tipărire din orice program. Această imprimantă este marcată
în lista de imprimante cu un cerculeţ de culoare neagră în care se află semnul de selecţie. Dacă există o
singură imprimantă instalată atunci ea este în mod automat cea implicită.
a. dacă doriţi stabilirea altei imprimante ca implicită selectaţi-o pe respectiva din listă, daţi click
pe butonul drept al mouse-ului şi din meniul contextual alegeţi opţiunea Set as Default Printer.
b. dacă doriţi adăugarea unei imprimante noi, daţi click dreapta în zona liberă a ferestrei Printers
and Faxes şi selectaţi din meniul contextual Add Printer. Se va deschide o aplicaţie de tip wizard
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

(vrăjitor, asistent) care vă va conduce prin instrucţiuni, din aproape în aproape, în instalarea noii
imprimante.
c. dacă doriţi să ştergeţi imprimanta, alegeţi din meniul contextual Delete.
Setarea barei de stare şi a meniului Start: alegeţi opţiunea Taskbar & Start Menu... Fereastra care
se deschide conţine două tabele, figura 2.6. Pe lângă opţiunile discutate în secţiunea 4.2.1, această
fereastră vă mai permite:
• blocarea barei de aplicaţii în poziţia curentă, astfel încât să nu mai poate fi mutată,
selectând caseta Lock the taskbar.
• selectând caseta Keep the taskbar on top of other windows (implicit selectată) bara de
aplicaţii va fi afişată în toate aplicaţiile Windows, chiar şi atunci când acestea rulează cu
ferestrele maximizate.
• selectând caseta Auto-hide the taskbar, bara de aplicaţii se va ascunde şi poate fi adusă pe
ecran doar când cursorul mouse se poziţionează pe marginea inferioară a ecranului. Este
o opţiune folositoare atunci când se doreşte creşterea suprafeţei utile a ferestrelor de
aplicaţie.
• caseta Group similar taskbar buttons permite gruparea butoanelor aceleiaşi aplicaţii într-
un singur buton, numărul instanţelor aplicaţiei fiind afişat pe buton.
• bara de lansare rapidă a aplicaţiilor poate fi afişată sau ascunsă după cum selectaţi sau nu
caseta Show Quick Launch
• deselectarea casetei Show the clock (implicit este selectată) face să dispară ceasul de pe
bara de stare.
• Hide inactive icons ascunde pictogramele inactive (neutilizate) de pe bara de stare.

2.3 Răsfoirea resurselor calculatorului

2.3.1 Utilizarea pictogramei My Computer
Am afirmat atunci când am prezentat elementele desktop-ului că pictograma My Computer
permite accesul la toate resursele sistemului. Este deci posibil ca prin intermediul ei să se poată accesa
unităţile de disc şi conţinutul lor.
[Link] Descrierea ferestrei
Fereastra aplicaţiei este împărţită în două cadre, figura 2.10, în cadrul din stânga sunt afişate
operaţiile cele mai obişnuite care se pot efectua cu resursa selectată iar în cadrul din dreapta este afişat
conţinutul resursei selectate. Puteţi renunţa la cadrul din stânga selectând butonul Use Windows classic
folders în fereastra Folder Options, tabela General, figura 2.19.
2.3 Răsfoirea resurselor calculatorului
2.3.1 Utilizarea pictogramei My Computer
Am afirmat atunci când am prezentat elementele desktop-ului că pictograma My Computer
permite accesul la toate resursele sistemului. Este deci posibil ca prin intermediul ei să se poată accesa
unităţile de disc şi conţinutul lor.
[Link] Descrierea ferestrei
Fereastra aplicaţiei este împărţită în două cadre, figura 2.10, în cadrul din stânga sunt afişate
operaţiile cele mai obişnuite care se pot efectua cu resursa selectată iar în cadrul din dreapta este afişat
conţinutul resursei selectate. Puteţi renunţa la cadrul din stânga selectând butonul Use Windows classic
folders în fereastra Folder Options, tabela General.
[Link] Deschiderea şi personalizarea aplicaţiei Windows Explorer
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Aplicaţia poate fi deschisă şi independent de fereastra My Computer:

1. Din meniul Start – Programs – Accesories- Windows Explorer
2. Pe pictograma My Computer de pe desktop daţi click dreapta; din meniul contextual alegeţi
Explore
3. Pe butonul Start daţi click dreapta şi alegeţi Explore din meniul contextual.
Fereastra aplicaţiei conţine toate elementele unei ferestre de aplicaţie. Suprafaţa de lucru este
împărţită pe verticală în două cadre aşa cum se poate vedea în figura 2.20. Cadrul din stânga se numeşte
Explorer Bar şi poate fi redimensionat poziţionând cursorul mouse pe linia de demarcaţie dintre cadre;
când cursorul ia aspectul unei săgeţi cu două capete apăsaţi butonul stâng de pe mouse şi cu el apăsat
deplasaţi cursorul la stânga sau dreapta până în poziţia dorită.
În mod implicit este afişată structura ierarhică (arborescentă) de dosare, ca în figura 2.20 dar
selectând din meniul View – Explorer Bar altă opţiune, Search, History sau Favorites, vor fi afişate fie
instrumentele de căutare, despre care am mai vorbit, fie istoricul navigărilor anterioare – inclusiv a celor
de pe Internet, efectuate cu Internet Explorer, organizat pe zile şi săptămâni, fie lista de articole preferate.
Windows Explorer înglobează trăsături ale browserului (navigatorului) Web Internet Explorer, astfel că
celelalte opţiunilor din meniul Explorer Bar sunt identice cu cele ale browserului.
Tot din meniul View puteţi opta pentru afişarea barei de stare selectând Status Bar. Revenind la
afişarea structurii de directoare în panoul din stânga, care este şi cea mai utilă pentru explorarea resurselor
calculatorului distingem următoarele elemente:
O pictogramă asociată obiectului Desktop; pe verticala acestei pictograme sunt afişate
pictogramele obiectelor My Computer, My Documents, My Network Places şi Recycle Bin. Dacă pe
desktop sunt salvate foldere, atunci vor fi afişate şi acestea. În dreptul fiecărui obiect din cele enumerate
este afişat un mic pătrat care conţine semnul + în interior. Acest semn indică faptul că obiectul respectiv
conţine o structură ierarhică de alte obiecte. Dacă daţi click pe semnul +, respectivul obiect se „deschide”
afişând obiectele pe care le conţine iar semnul + se transformă în –. Un nou click, pe semnul – de această
dată, va face ca obiectul să se închidă. În cazul folderelor, fiecare folder deschis va afisa folderele
conţinute; dacă acestea conţin, la rândul lor alte foldere, în dreptul lor va apare iarăşi pătratul cu semnul
+, care are aceeaşi funcţie cu cea descrisă mai sus.
În cadrul din dreapta este afişat conţinutul obiectului (ex: unitate de disc sau dosar) selectate în
cadrul din stânga. Modul de afişare a informaţiilor din acest cadru poate fi modificat exact ca şi în
aplicaţia My Computer.

[Link] Navigarea cu Windows Explorer

Navigarea prin resursele calculatorului se face simplu cu ajutorul Windows Explorer.
Din cadrul stâng al ferestrei Windows Explorer selectaţi obiectul (unitatea de disc sau dosarul).
Daţi click pe semnul + din dreptul lui pentru a desfăşura conţinutul acestuia. Selectaţi dosarul dorit din
cadrul stâng şi în partea dreaptă va fi afişat conţinutul lui, figura 2.20. Pentru a deschide un dosar din
cadrul din dreapta faceţi dublu click pe respectivul dosar.
Folosiţi butoanele de navigare Back, Forward şi Up pentru a reveni uşor în dosarele deschise
anterior.

2.4 Aplicaţii incluse Windows XP

Sistemul de operare Windows XP include câteva aplicaţii care se instalează odată cu sistemul de
operare. Ele sunt simple, comparativ cu alte aplicaţii scrise pentru Windows XP, dar sunt eficiente şi
utile. Dintre acestea se prezintă:
1. Notepad – editor simplu de text;
2. Wordpad – editor evoluat de text;
3. Paint – program de prelucrare grafică a imaginilor;
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

4. Calculator – calculator de buzunar.

2.4.1 Notepad Se lansează din meniul Start – Programs – Accessories – Notepad. În fereastra
care se deschide se pot edita fişiere text. Editarea unui text decurge astfel: introduceţi textul de la tastatură
până când cursorul ajunge la marginea extremă dreaptă a ferestrei editorului. Pentru a trece la un rând nou
apăsaţi Enter şi continuaţi editarea. Dacă doriţi să evitaţi apăsarea tastei Enter de fiecare dată când
ajungeţi la capătul rândului, selectaţi din meniul opţiunea Word wrap. Posibilităţile de formatare ale
textului sunt destul de reduse Puteţi modifica fontul pentru întregul document, selectând opţiunea Font
din meniul Format. Se va deschide o fereastră cu aspectul celei din figura 2.22. După alegerea din fiecare
câmp a uneia din opţiunile puse la dispoziţie apăsaţi butonul OK sau tasta Enter. Dacă doriţi să folosiţi
diacritice, selectaţi Central European în lista de opţiuni Script.
1. Notepad – editor simplu de text;
2. Wordpad – editor evoluat de text;
3. Paint – program de prelucrare grafică a imaginilor;
4. Calculator – calculator de buzunar.

2.4.1 Notepad Se lansează din meniul Start – Programs – Accessories – Notepad. În fereastra
care se deschide se pot edita fişiere text. Editarea unui text decurge astfel: introduceţi textul de la tastatură
până când cursorul ajunge la marginea extremă dreaptă a ferestrei editorului. Pentru a trece la un rând nou
apăsaţi Enter şi continuaţi editarea. Dacă doriţi să evitaţi apăsarea tastei Enter de fiecare dată când
ajungeţi la capătul rândului, selectaţi din meniul opţiunea Word wrap. Posibilităţile de formatare ale
textului sunt destul de reduse Puteţi modifica fontul pentru întregul document, selectând opţiunea Font
din meniul Format. Se va deschide o fereastră cu aspectul celei din figura 2.22. După alegerea din fiecare
câmp a uneia din opţiunile puse la dispoziţie apăsaţi butonul OK sau tasta Enter. Dacă doriţi să folosiţi
diacritice, selectaţi Central European în lista de opţiuni Script.
Unitatea de disc şi folderul unde urmează să fie salvat fişierul le alegeţi folosind câmpul de
selecţie Save in, din partea superioară a ferestrei şi fereastra principală. Numele fişierului îl tastaţi în
caseta de text File name. Tipul implicit de fişier este text, extensia „txt”. Lăsaţi nemodificat câmp Save as
type dacă doriţi să salvaţi fişierul sub acest format. Dacă, însă, doriţi să salvaţi fişierul cu altă extensie,
alegeţi în câmpul Save as type opţiunea All files şi scrieţi numele fişierului, inclusiv extensia, în caseta de
text File name.
În mod prestabilit Notepad foloseşte setul de caractere ANSI când salvează un fişier. Dacă doriţi
să modificaţi setul de caractere selectaţi din caseta Encoding alt set de caractere. Codificarea se referă la
modul în care sunt reprezentate, în formatul intern, caracterele pe care le conţine textul. Există multe
tipuri de codificări – seturi de caractere, ASCII, ISO 8859, Windows, ANSI, Unicode.
Apăsaţi butonul Save sau tasta Enter. Dacă unui document salvat odată i se fac modificări, pentru
salvarea modificărilor daţi comanda Save din meniul File, deoarece Notepad a memorat informaţiile
necesare cu privire la locaţia, numele şi tipul fişierului.
Pe lângă comenzile de editare descrise mai sus sunt câteva artificii ce pot fi folosite pentru
deplasarea rapidă a cursorului în interiorul documentului. Cursorul poate fi deplasat la începutul fiecărui
cuvânt dacă, simultan cu apăsarea săgeţilor stânga-dreapta se ţine apăsată tastaCtrl. Se poate muta
cursorul la început de rând cu ajutorul tastei Home, iar la început de document cu Home + Ctrl. Pentru
deplasarea cursorului la sfârşit de rând se apasă tasta End, iar pentru sfârşit de document End + Ctrl.
Ca să deschideţi un document existent alegeţi din meniul File, comanda Open. Deoarece Notepad
nu poate lucra cu mai multe documente deschise simultan, în cazul că doriţi deschiderea unui nou
document în timp ce altul este deja deschis, programul vă atenţionează şi vă întreabă dacă salvaţi
documentul curent sau nu.
2.4.2 Word Pad
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

este un editor de text mult mai puternic decât Notepad, dar nu atinge performanţele editoarelor de
text ca MSWord sau al altor produse similare (OpenOffice, de exemplu). Ca şi Notepad nu lucrează cu
mai multe documente simultan; dacă se deschide un document în timp ce altul este deja deschis,
programul solicită utilizatorului, printr-o fereastră de dialog, să decidă dacă salvează modificările din
documentul curent înainte de a se deschide noul document. În schimb se pot edita documente mai mari,
posibilităţile de formatare sunt mai numeroase, se poate previzualiza documentul înainte de tipărire.
Lansarea în execuţie o faceţi din meniul Start – Programs - Accessories – Word Pad. Fereastra
care se deschide conţine în plus faţă de Notepad de o bară de instrumente (tools) cu pictograme pentru
crearea unui document, pentru deschiderea unui document existent, salvarea, tipărirea şi previzualizarea
documentului existent, figura 2.24. Alegerea tipului de font şi mărimea lui se face uşor cu ajutorul unor
casete text derulante iar stilul (italic, îngroşat sau subliniat) cu ajutorul a trei butoane de pe bara de
instrumente. Sub bara de instrumente se află o riglă cu indicatoare pentru alinierea paragrafelor. Aceste
indicatoare se pot deplasează cu ajutorul mouse-ului în lungul riglei: poziţionaţi cursorul mouse pe
indicatorul dorit, apăsaţi butonul stâng al mouse-ului şi deplasaţi indicatorul la dreapta sau la stânga.
Pentru copierea, tăierea şi lipirea unor părţi de text selectate, în afară de comenzile enumerate la
programul Notepad puteţi folosi şi butoanele existente pe bara de instrumente. Puteţi afla rolul fiecărui
buton de pe bară dacă poziţionaţi cursorul mouse-ului pe butonul respectiv, fără a apăsa nici un buton.
După 1-2 secunde în dreptul cursorului apare o casetă cu denumirea butonului în cauză.
Înainte de a începe editarea stabiliţi dimensiunile (formatul) paginii, marginile – spaţiul dintre
marginile foii şi text – şi orientarea (portrait sau landscape). Pentru aceasta se selectaţi din meniul File
comanda Page Setup. În rest editarea decurge ca şi în Notepad, cu diferenţa că funcţia Word Wrap este
implicită, astfel că veţi apăsa tasta Enter doar la sfârşit de paragraf. Puteţi insera imagini în document sub
formă de obiecte sau imagini simple. În primul caz plasaţi cursorul de editare în poziţia în care doriţi
inserarea obiectului imagine şi apoi selectaţi din meniul Insert opţiunea Object. Se deschide o fereastră de
dialog prin care vi se dă posibilitatea să alegeţi între crearea pe loc a imaginii cu unul dintre programele
grafice instalate pe calculator şi inserarea unei imagini deja create.
Dacă alegeţi prima variantă atunci se va deschide aplicaţia aleasă ca generator de imagine şi
procedaţi la editarea imaginii. În a doua variantă vi se dă posibilitatea să răsfoiţi prin resursele
calculatorului pentru a alege fişierul imagine de inserat
funcţia Word Wrap este implicită, astfel că veţi apăsa tasta Enter doar la sfârşit de paragraf. Puteţi
insera imagini în document sub formă de obiecte sau imagini simple. În primul caz plasaţi cursorul de
editare în poziţia în care doriţi inserarea obiectului imagine şi apoi selectaţi din meniul Insert opţiunea
Object. Se deschide o fereastră de dialog prin care vi se dă posibilitatea să alegeţi între crearea pe loc a
imaginii cu unul dintre programele grafice instalate pe calculator şi inserarea unei imagini deja create.
Dacă alegeţi prima variantă atunci se va deschide aplicaţia aleasă ca generator de imagine şi
procedaţi la editarea imaginii. În a doua variantă vi se dă posibilitatea să răsfoiţi prin resursele
calculatorului pentru a alege fişierul imagine de inserat . Tabela Options, vă dă posibilitatea să stabiliţi
unitatea de măsură în care este gradată rigla orizontală. Dacă este bifată opţiunea Automatic word
selection atunci când veţi încerca să selectaţi o parte dintr-un cuvânt va fi selectat întreg cuvântul.
Tabelele Text, Reach Text, etc. au aspect identic şi permit:

• în secţiunea Word wrap: stabilirea modului de înfăşurare a textului la capătul din dreapta
pentru fiecare tip de fişier în parte: No wrap (fără înfăşurare), Wrap to window (înfăşurare la marginea
dreaptă a ferestrei) şi Wrap to ruler (înfăşurare la marginea dreaptă a riglei).
• în secţiunea Toolbars: barele de instrumente care vor fi afişate.

2.4.3 Paint
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

este un program care permite editarea, crearea de imagini grafice. Recunoaşte şi poate salva
imaginile în cele mai răspândite formate, cum ar fi bitmap (hartă de puncte) cu extensia .bmp, sau JPEG
(extensia .jpg), GIF (extensia .gif), PNG (extensia .png), etc.
Formatul implicit este .bmp, care creează fişiere cu dimensiunile cele mai mari. Formatele jpg,
gif şi png sunt formate în care informaţia este comprimată, rezultând fişiere de dimensiuni mai mici, de
până la 10 ori. Formatul jpg păstrează paleta culorilor din imaginea originală, fiind recomandat pentru
imagini fotografice, în timp ce formatul gif reduce paleta de culori la doar 256, ceea ce conduce la o
pierdere importantă a informaţiei de culoare. Formatul este recomandat pentru imagini grafice, sigle,
logo-uri. Este singurul format care permite crearea de imagini animate. Formatul png păstrează paleta
culorilor şi, ca şi formatul gif, permite setarea unei culori „transparente”; aceasta face ca atunci când
suprapunem o imagine gif sau png peste o altă imagine, culoarea stabilită ca transparentă să se comporte
ca atare, permiţând vizualizarea imaginii din planul doi, pe zona de suprapunere. Formatele de mai sus
sunt foarte utilizate pentru transmiterea imaginilor prin Internet, având dimensiuni relativ mici.
Deschiderea aplicaţiei se face din meniul Start – Programs – Accessories – Paint. În partea
stângă a ferestrei se află bara de instrumente conţine 16 butoane cu imagini sugestive pentru funcţiile pe
care le au, figura 2.27.
Astfel creionul permite desenarea pe suprafaţa de lucru a ferestrei, asemenea unui creion.
Selectaţi butonul Pencil, care rămâne apăsat, alegeţi culoarea dorită din bara de culori din partea
inferioară a ferestrei. Dând click cu unul din butoanele mouse-ului pe oricare din culorile de pe bară
„încărcaţi” butonul respectiv cu culoarea selectată. Plasaţi cursorul mouse-ului în punctul dorit pe
suprafaţa ferestrei; apăsaţi butonul stâng sau drept al mouse-ului, după culoarea aleasă pe fiecare dintre
ele şi deplasaţi creionul pe suprafaţa foii.
Aşadar, se pot selecta simultan 2 culori, una cu butonul stâng al mouseului, iar a doua cu butonul
drept. În funcţie de care buton ţineţi apăsat în timp ce desenaţi, respectiva culoare va fi activă.
Revenind la bara de instrumente, pe ea se găseşte un buton ce reproduce un borcan, folosit pentru
umplerea (Fill) suprafeţelor închise de contururi, o pensulă (ale cărei dimensiuni şi formă le puteţi
modifica din bara de instrumente), un tub de spray, a cărui amprentă poate fi de asemenea modificată.
Mai există un grup de 6 butoane care permit trasarea de linii drepte, curbe, dreptunghiuri (cu
colţuri drepte sau rotunjite) elipse sau forme libere. Butonul cu lupă permite mărirea imaginii de până la 8
ori. La nivelul de mărire de 6 ori şi 8 ori, se poate vizualiza un rastru, care reprezintă harta de puncte a
imaginii. Pentru a vedea rastrul, din meniul View selectaţi Zoom – Show Grid. Pentru a face să dispară
rastrul repetaţi secvenţa de mai sus. Butonul Radieră (Eraser) permite ştergerea liniilor sau culorilor din
desen; pentru aceasta butonul stâng al mouse-ului trebuie încărcat cu culoarea de fond a desenului!
Butonul Pipetă (Pick Colour) încarcă instrumentul de desenat cu o culoare luată din imagine.
Astfel puteţi modifica imagini folosind paleta de culori a imaginii respective. Ca să faceţi acest lucru
plasaţi pipeta pe culoarea dorită şi daţi click cu butonul stânga sau dreapta al mouse-ului.
Mai exista 2 butoane care permit selectarea unor porţiuni din desen, sub formă dreptunghiulară
sau oarecare (formă neregulată). Porţiunile selectate pot fi copiate, decupate şi lipite oriunde pe suprafaţa
de lucru cu comenzile Ctrl + C, Ctrl + X, Ctrl + V sau cu cele din meniul Edit. Atunci când lipiţi o
imagine peste alta selectaţi una din cele două opţiuni din partea inferioară a barei de instrumente din
dreapta. Prima face ca imaginea lipită să se suprapună acoperind imaginea din fundal în timp ce a doua
face transparentă culoarea de fundal a imaginii lipite.
Ştergerea porţiunii selectate o faceţi cu butonul Delete de pe tastatură sau folosind meniul Edit.
Stabilirea atributelor imaginii se face cu ajutorul meniului Image care permite:
• rotirea imaginii faţă de una din axe sau rotirea cu unghiuri de 90, 180 sau 270 grade. (Image –
Flip/Rotate); selectaţi porţiunea de imagine pe care dorişi să o rotiţi şi apoi daţi comanda;
• redimensionarea imaginii (Image – Stretch/Skew);
• inversarea culorilor (Image – Invert colours);
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

• stabilirea dimensiunii foii de lucru, exprimate în inch, cm sau pixeli, precum şi paleta de culori
(imagine color sau alb negru) – Attributes.
Meniul Colours permite alegerea altor culori decât cele afişate pe bara de culori.

2.4.4 Calculator
foloseşte pentru calcule simple, asemenea unui calculator de buzunar. Se lansează cu Start –
Accessories – Calculator. Are două moduri, simplu şi ştiinţific, selectabile din meniul View,
Cifrele le puteţi introduce din tastele numerice ale tastaturii sau apăsând cu butonul mouse-ului
tastele de pe ecran. Procedaţi la fel şi pentru operaţiile elementare, adunare (+), scădere (-), înmulţire (*)
şi împărţire (/). Restul operaţiilor le faceţi numai cu ajutorul mouse-ului şi butoanelor de pe ecran.
Să considerăm două exemple de utilizare a calculatorului ştiinţific:
A) să se calculeze şi să se afişeze în format hexazecimal suma numerelor hexazecimale 3AD4 şi
BC91
Rezolvare: Selectam butonul Hex din calculatorul Scientific. Tastăm primul număr folosind
tastele aplicaţiei, apăsăm butonul + şi apoi al doilea număr. Pentru aflarea rezultatului apăsăm tasta = de
pe ecran sau Enter de la tastatură. Rezultatul este F762. Puteţi copia rezultatul afişat în memoria clipboard
folosind comanda Ctrl + C pentru a-l lipi acolo unde aveţi nevoie, de exemplu într-un text.
B) Sa se calculeze sin(π/4).
Rezolvare: Selectăm Dec pe panoul aplicaţiei Scientific. Pentru că unghiul este exprimat în
radiani selectăm şi Radians. Apăsăm butonul pi şi împărţim la 4, apăsăm Enter pentru a afişa rezultatul
împărţirii. Apoi apăsăm butonul sin. Rezultatul este 0,70709.
Intrebari de control
1. Care sunt elementele desktop-ului?
2. Resursele computerului pot fi răsfoite cu:
a. Internet Explorer b. My Network Places c. Windows Explorer
3. Care dintre următoarele aplicaţii incluse permit editarea de text formatat?
a. Microsoft Word b. Wordpad c. Notepad
4. Windows asociază fişierele şi aplicaţiile folosind:
a. Numele fişierului b. Extensia fişierului c. Asocierea o face utilizatorul
5. Câte moduri de afişare a conţinutului unui dosar oferă Windows?
a. 4 sau 5 moduri, după conţinutul dosarului b. 4 moduri c. Un singur mod
6. Dimensiunea Recycle Bin poate fi configurată:
a. Individual pe fiecare partiţie sau global b. Numai global c. Este fixă, 10% din marimea partiţiei
Răspunsuri:
2 c, 3 b, 4 b 5 a 6 a

Capitolul 3 Microsoft Word

• MS Word – editor avansat de texte;

• MS Excel – program de calcul tabelar;
• MS Power Point – program pentru prezentări grafice;
• MS Acces – program pentru baze de date;
• MS Outlook – program pentru poştă electronică (client e-mail) şi programare activităţi
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Fereastra programului conţine toate elementele unei ferestre de aplicaţii, bară de titlu – pe care
sunt afişate sigla cu numele programului şi numele documentului deschis, bară de meniuri, bare de
instrumente standard, bară de stare. Fereastra documentului conţine două rigle, una verticală şi a doua
orizontală, pe cea din urmă găsindu-se nişte indicatori de aliniere (cursoare sau mânere) precum şi
butoanele de închidere, minimizare şi redimensionare a ferestrei. Programul poate lucra cu mai multe
documente în acelaşi timp, dar în fereastră este afişat, la un moment dat, doar un singur document. Atunci
când există un singur document deschis, în partea dreaptă a barei de meniuri este afişat un buton cu
semnul x din care se închide documentul. Închiderea documentului lasă fereastra aplicaţiei deschisă dar
cu majoritatea meniurilor şi butoanelor inactive. Atunci când sunt deschise mai multe documente acest
buton nu mai este afişat. Lista documentelor deschise la un moment dat vă este accesibilă dacă faceţi
click pe meniul Windows; pentru a aduce pe ecran (în fereastra aplicaţiei) oricare document din listă faceţi
click pe numele documentului respectiv (sau puteţi folosi combinaţia de taste CTRL+F6). Pentru
închiderea documentului curent folosiţi butonul de închidere de pe bara de titlu. Pentru minimalizarea şi
redimensionarea ferestrei aplicaţiei folosiţi celelalte 2 butoane de pe bara de titlu. Dintre barele de
instrumente, în mod prestabilit sunt afişate bara Standard, prima de sub bara de meniuri, şi Formating
care cuprind principalele butoane pentru operaţiile mai des utilizate. Extrem de utilă este bara Formatting,
care permite formatarea textului. Pentru desenarea de obiecte în document este utilă bara Drawing.
Această bară poate fi ascunsă sau afişată activând /dezactivând pictograma Drawing de pe bara de
instrumente Standard. Funcţia oricărui buton de pe barele de instrumente poate fi uşor aflată poziţionând
cursorul mouse deasupra butonului; în câteva secunde apare o casetă cu numele acestuia.
Puteţi afişa alte bare alegând din meniul View – Toolbars numele barei dorite. Conţinutul barelor
de instrumente poate fi particularizat, în sensul că se pot adăuga pictogramele unor comenzi frecvent
folosite: în meniul Tools alegeţi Customize şi se deschide o fereastră de dialog cu trei tabele din care
selectaţi tabela Commands.
Pictogramele sunt grupate pe categorii. Panoul din stânga listează numele categoriilor iar cel din
dreapta afişează pictogramele corespunzătoare categoriei selectate în panoul din stânga. Ca să adăugaţi
pictograme pe bara de instrumente selectaţi din cadrul din stânga categoria iar din cadrul din dreapta
selectaţi pictograma dorită. Folosind tehnica drag and drop trageţi pictograma pe una din barele de
instrumente în poziţia care vă convine. De preferat este să se plaseze aceste butoane pe barele de
instrumente înrudite.
O altă serie de opţiuni importante pentru configurarea meniurilor, a spaţiului ocupat de barele de
formatare, a mărimii pictogramelor din bara de butoane, a afişării unei scurte explicaţii referitoare la rolul
butonului pe care se află poziţionat cursorul mouse-ului (selectarea casetei de validare Show screen tips
on toolbars) este oferită de tabela Options.
O caracteristică nouă introdusă în pachetul Office 2000 este meniul personalizat, proiectat astfel
încât conţinutul lui să practicile cele mai frecvente ale utilizatorului; la selectarea unui meniu vor fi
afişate doar opţiunile utilizate frecvent. Dacă menţineţi meniul deschis câteva secunde vor fi afişaţe şi
restul opţiunilor (figura 3.3). Meniul personalizat va corespunde stilului propriu de utilizare a
programului. Programul Word afişează meniul personalizat dacă este bifată caseta de validare Menus
show recently used commands first.
Selectarea casetei de validare Standard and formatting toolbars share one row determină afişarea
pe acelaşi rând a barelor de butoane şi de formatare.
Înainte de a începe editarea propriu-zisă a documentului, se recomandă respectarea următoarelor
„reguli”, în scopul de uşura munca de editare a unui document complex. Regulile enunţate mai jos sunt
reguli generale:
1. O primă etapă constă din setarea marginilor paginii şi a mărimii hârtiei (din meniul File
opţiunea Page Setup, tabelele Margins şi Paper Size). Dacă stabilirea acestor dimensiuni se realizează
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

după încheierea editării documentului este posibil ca setările anterioare să fie alterate fiind necesară
rearanjarea în pagină a întregului document.
2. Pentru a putea vizualiza eventualele greşeli de ortografie sau de spaţiere se va selecta limba în
care se editează documentul din Tools→Language→Set Language. Există posibilitatea ca Word 2000 să
detecteze automat limba de editare prin bifarea casetei de validare Detect Language Automatically.
3. Modul de vizualizare folosit în mod obişnuit este Print Layout (din meniul View).
4. În lipsa unor precizări explicite, documentul se editează cu font Times New Roman, mărimea
12, spaţiere la un rând, aliniere completă (Justify). Marginile paginii se vor stabili astfel încât să se
permită îndosarierea acestora (dacă este cazul) şi afişarea numărului paginii în cazul numerotării paginilor
documentului (dacă la listare nu apare numărul paginii, acesta se va stabili prin modificarea dimensiunilor
spaţiului Footer din meniul File-Page Setup, prin încercări succesive la valoarea optimă).
5. Alinierea unor titluri, fragmente de text, paragrafe etc., nu se realizează apăsând de mai
multe ori tasta SPACE, ci folosind butoanele corespunzătoare de pe bara de formatare.
6. Pentru păstrarea unui caracter unitar, aliniatul se realizează fie apăsând o singură dată tasta
TAB (mărimea implicită a acestuia este de 1,27 cm şi se poate modifica din meniul Format, opţiunea
Tabs) fie setând corespunzător formatul paragrafului.
7. Referitor la semnele de punctuaţie, înaintea unei virgule, punct etc., nu se lasă spaţiu. Spaţiul
se lasă după semnul de punctuaţie şi înaintea cuvântului următor.

3.1.1 Setarea paginii

La deschiderea oricărui document nou cu ajutorul pictogramei New de pe bara de instrumente
Standard se deschide un document nou, vid, pe ecran afişându-se o pagină albă. Noul document, deşi nu
conţine text, conţine informaţii despre marginile paginii, tipul de corpuri de literă (fonturi) folosite şi
mărimea lor, unităţilor de măsură în care sunt exprimate dimensiunile, etc. Toate aceste informaţii sunt
memorate într-un şablon (template). De regulă,
aceste setări nu vă vor satisface şi va trebui să vă definiţi propriul şablon, aşa cum se arată în
secţiunea 2.3.1 .
Pentru setarea marginilor parcurgeţi următorii paşi:
1. Deschideţi un document nou cu un click pe pictograma de pe bara de instrumente. Setaţi
marginile paginii din meniul File – Page Setup. În cazul în care nu vedeţi meniul Page Setup listat în
meniul File, apăsaţi pe săgeata din partea inferioară a meniului File pentru a afişa toate intrările din acest
meniu.– Margins. Se va deschide fereastra de dialog Page Setup
2. Selectaţi tabela Margins şi modificaţi valorile din câmpurile Top (Sus), Bottom (Jos), Left
(Stânga) şi Right (Dreapta) fie scriind direct noua valoare fie acţionând cu mouse-ul pe butoanele din
dreapta fiecărui câmp. Dacă intenţionaţi să se tipăriţi documentul pe ambele feţe ale unei coli de hârtie
bifaţi caseta Mirror margins. Ca urmare numele câmpurilor Left şi Right se schimbă în Inside (Interior)
respectiv Outside (Exterior). În această situaţie se recomandă modificarea valorii câmpului Gutter la o
valoare mai mare decât 0 pentru a permite legarea/îndosarierea foilor după tipărire. Câmpul Gutter
modifică marginea stângă, respectiv marginile interioare în cazul opţiunii Mirror margins prin adăugarea
unui spaţiu suplimentar. Câmpurile Header (Antet) şi Footer (Subsol) modifică dimensiunea spaţiului
rezervat pentru inserarea antetului documentului şi respectiv a unui element de subsol, în partea de jos a
paginii.
3. Treceţi la tabela Paper Size de unde alegeţi tipul colii A3, A4, A5, Letter, etc., precum şi
orientarea Portrait (pagina pe înălţime - portret) sau Landscape (transversal - peisaj). Rezultatul oricărei
acţiuni se vede într-o mică fereastră Preview. Din caseta cu opţiuni Apply to: selectaţi cărei porţiuni din
document vreţi să aplicaţi aceste setări. Aveţi la dispoziţie câteva opţiuni funcţie de contextŞ Whole
document (întregul document), This point forward (din acest punct în continuare). Dacă aveţi text selectat
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

în momentul setării marginilor va apare opţiunea Selected text (textul selectat) iar dacă documentul este
organizat pe mai multe secţiuni va fi disponibilă şi opţiunea This section (această secţiune).
4. Treceţi la tabela Paper Source şi stabiliţi modul de alimentare al imprimantei, pentru prima
pagină şi pentru următoarele. Opţiunile sunt diferite, funcţie de tipul imprimantei (imprimantelor)
instalate. Uzuale sunt: Manual feed (alimentare manuală), Sheet feeder (din rezervorul de coli al
imprimantei), Tractor (pentru hârtia listing - cu perforaţii pe margini şi pliată, în formatele A3, A4, etc.).
5. Treceţi la tabela Layout de unde stabiliţi dacă antele paginii (Headers) şi subsolurile paginii
(Footers) să se păstreze sau să difere de la prima pagină la celelalte sau între paginile pare şi impare.
Celelalte opţiuni se vor explica mai târziu, la editarea documentelor mai complexe.
Dacă doriţi ca formatul stabilit să devină implicit, apăsaţi butonul Default care va salva
modificările în şablon. Veţi fi avertizat asupra acestui lucru printr-o fereastră de dialog (sau de asistentul
Office) cu două butoane, Yes şi No. Dacă apăsaţi Yes se salvează modificările şi toate documentele
deschise ulterior, bazate pe acest şablon, vor păstra aceste modificări. Dacă renunţaţi apăsând butonul No
setările paginii rămân valabile doar în cadrul documentului deschis.
În general formatul implicit nu corespunde tuturor situaţiilor pentru că există o mare varietate de
tipuri de documente şi aceasta obligă la modificarea marginilor pentru fiecare document în parte. Pe de
altă parte şablonul este foarte util când se editează documente de acelaşi tip. Pe parcursul acestui capitol
se va arăta cum pot fi create şabloane personalizate pentru diferite tipuri de documente.

3.1.2 Setarea fonturilor

Din meniul Format – Fonts setaţi fontul utilizat. Se va deschide o fereastră de dialog
Alegeţi tipul fontului (Arial, Times New Roman, Courier, etc.), stilul fontului (Regular, Italic,
Bold sau Bold Italic), mărimea fontului, în pitch (10, 12, 14, etc.), culoarea, sublinierea. Mai există un
număr de casete pentru efecte: superscript (indice superior, cum ar fi oC; litera “o” este superscript),
subscript (indice inferior, cum ar fi T o; litera “o” este subscript). Efectul tuturor acestor modificări se
poate vedea în fereastra Preview. Selectaţi tabela Character Spacing de unde stabiliţi spaţiul dintre
caractere şi alinierea (Position) faţă de axa rândului. Dacă doriţi animaţie pentru caractere (vizibilă numai
pe documentul electronic, nu si pe cel tipărit) selectaţi Text Effects pentru a stabili diferite tipuri de
animaţie a caracterelor. Se recomandă să stabiliţi ca font implicit tipul cel mai frecvent utilizat. După
stabilirea tuturor caracteristicilor apăsaţi butonul OK care va salva setările şi va închide fereastra Font.
Dacă nu apăsaţi butonul Default setările fontului rămân valabile doar în cadrul documentului deschis.

3.1.3 Setarea paragrafelor.

Din meniul Format – Paragraph deschideţi fereastra de dialog Paragraph. Din tabela Indents
and Spacing (aliniere şi spaţiere) selectaţi alinierea paragrafului: la stânga, central, dreapta sau faţă de
margini (justified). Valoarea Indentation (spaţiul faţă de marginea stângă sau dreapta a zonei tipăribile) îl
introduceţi direct sau folosiţi săgeţile din dreptul casetelor text respective. În secţiunea Spacing stabiliţi
numărul de puncte (spaţiul) dintre 2 paragrafesuccesive; permite introducerea unui spaţiu specificat
deasupra sau sfârşitul paragrafului). Caseta Line spacing vă permite să stabiliţi spaţierea între rândurile
paragrafului: la 1 rând (single), la 1,5 rânduri sau la 2 rânduri.
În tabela Line and Space Breaks, figura 3.6, sunt câteva opţiuni utile:
Widow/Orphan control, previne tipărirea ultimei linii dintr-un paragraf la începutul unei pagini
noi precum şi tipărirea primei linii a unui paragraf la sfârşitul unei pagini.
Keep lines together, previne apariţia unui sfârşit de pagină în interiorul unui paragraf.
Don’t hyphenate, previne despărţirea în silabe a paragrafului selectat (disponibilă numai în
limbile pentru care există programul despărţitor în silabe. Pentru limba română nu este disponibilă.)
Butonul Tabs vă permite să setaţi proprietăţile tabulatorului, printre care şi distanţa dintre 2
stopuri consecutive. Atunci când apăsaţi tasta Tab cursorul de pe ecran face salturi la poziţii fixe numite
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

stop-uri. Distanţa dintre aceste stop-uri este stabilită implicit la valoarea de 1,27 cm (0,5 inch) dar o puteţi
modifica cu această opţiune.
Apăsaţi butonul OK pentru a închide fereastra şi salva modificările.
3.1.4 Stabilirea unităţilor de măsură.
Din meniul Tools – Options, tabela General stabiliţi unităţile de măsură (Measurement units) în
cm sau inch, unităţi în care vor fi gradate riglele verticale şi orizontale din ferestrele document şi din
ferestrele de dialog care afişează informaţii despre dimensiuni (ex. Page Setup).
3.1.5 Stabilirea tastaturii
La instalarea Windows 98 acesta stabileşte ca tastatură implicită tastatura SUA. Aceasta nu
conţine însă toate caracterele alfanumerice pentru a face posibilă redactarea documentelor în orice limbă.
Din fericire Windows 98 dispune de un mecanism prin care tastelor fizice ale tastaturii li se realocă
funcţiile, în conformitate cu dispunerea tastelor maşinilor de scris din cele mai multe ţări ale lumii. Putem
vorbi de o tastatură fizică şi de o tastatură logică, care nu corespund decât dacă orice tastă apăsată pe
tastatura fizică produce pe ecran acelaşi simbol cu cel inscripţionat pe tastă. În cazul în care sunt mai
multe tastaturi logice instalate se poate alege tastatura pentru o anumită ţară făcând un click pe
pictograma corespunzătoare de pe bara de aplicaţii (dacă există o singură tastatură logică atunci nu apare
nici o pictogramă). Pictograma conţine prescurtarea internaţională a numelui ţării a cărei tastatură este
activă la un moment dat. Din lista care se deschide se alege tastatura dorită. Acelaşi lucru se realizează
apăsând simultantastele Alt + Shift sau Ctrl + Shift4 din partea dreaptă a tastaturii, de atâtea ori până
pictograma afişată este cea dorită.
3.2 Editarea documentelor simple în MSWord
Nu există o definiţie universal acceptată a ceea ce este un document simplu sau un document
complex. Practica arată, însă, că pot fi considerate documente simple cele care nu depăşesc, ca lungime,
3-4 pagini, nu sunt structurate într-o ierarhie a capitolelor şi subcapitolelor, nu conţin formate multiple
pentru fonturi, paragrafe şi pagini, nu creează indexuri sau cuprinsuri automate. În activitatea de birotică
acest tip de document este cel mai răspândit, motiv pentru care vom insista cu precădere asupra lui.
Să observăm, mai întâi, faptul că pe ecran există în fiecare moment două cursoare, cursorul
mouse şi cursorul de editare, sau prompterul. Cursorul mouse ia mai multe forme în raport cu poziţia pe
ecran şi funcţia pe care o îndeplineşte la un moment dat. Diferitele aspecte ale cursorului sunt prezentate
în tabelul 2.1 alături de explicaţiile necesare.
Cursorul de editare are forma unei linii verticale care clipeşte intermitent. La apăsarea unei taste
alfanumerice în locul în care se află cursorul de editare aste afişat caracterul tastat iar cursorul se
deplasează spre dreapta. Cursorul poate fi deplasat cu ajutorul săgeţilor de pe tastatură dar numai pe
zonele unde există text. Nu poate fi mutat la dreapta ultimului caracter dintr-un rând şi nici sub ultimul
rând editat. Mutarea rapidă în orice punct al documentului se face poziţionând cursorul mouse în locul
dorit şi executând un click cu butonul stâng.
Ştergerea caracterelor: apăsarea tastei Backspace şterge un caracter la stânga cursorului iar
apăsarea tastei Delete şterge un caracter la dreapta. Dacă oricare din aceste taste se menţine apăsată se
şterg mai multe caractere, până la eliberarea ei.
Sunt disponibile câteva comenzi rapide pentru deplasarea cursorului:
Ctrl + săgeată stânga sau dreapta, poziţionează cursorul la începutul fiecărui cuvânt.
End, poziţionează cursorul al sfârşit de rând
Ctrl + End, poziţionează cursorul la sfârşitul documentului
Home, poziţionează cursorul la început de rând
Ctrl + Home, poziţionează cursorul la început de document.
Shift + F5, poziţionarea cursorului în punctele anterioare din document în care s-au realizat
modificări
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

O caracteristică a sistemului de operare Windows şi prin urmare şi a editorului Word este

redundanţa metodelor, în sensul că există mai multe procedee care au ca finalitate obţinerea aceloraşi
rezultate. În continuare se descriu câteva procedee pentru fiecare operaţiune prezentată.
Selecţia textului. Pentru a selecta o anumită porţiune de text se poziţionează cursorul mouse la
începutul sau sfârşitul părţii de text ce trebuie selectat; apăsaţi butonul stâng al mouse-ului şi cu el apăsat,
funcţie de poziţia iniţială a cursorului, deplasaţi cursorul până la sfârşitul, respectiv începutul textului pe
care doriţi să îl selectaţi. Altă metodă foloseşte tastatura: după poziţionarea cursorului la unul din capetele
textului de selectat apăsaţi şi menţineţi apăsată tasta Shift; cu ajutorul săgeţilor deplasaţi cursorul pe cele
patru direcţii până selectaţi textul dorit în întregime. Un text selectat poate fi şters, copiat în clipboard,
decupat, lipit sau mutat în cadrul documentului. Puteţi folosi pentru aceste operaţii fie comenzile rapide
din tastatură fie butoanele de pe bara de instrumente, fie comenzile din meniul Edit. Pentru mutarea unor
selecţii mici de text în cadrul zonei din document, vizibile pe ecran, poate fi folosită metoda drag&drop.
Editarea documentului. Când editaţi un document tastaţi textul ţinând cont de următoarele
recomandări:
- tastele se apasă scurt dar ferm, în caz contrar fie se va repeta caracterul tastat fie nu va fi trimis
de la tastatură la calculator.
- atunci când cursorul ajunge la marginea dreaptă a paginii se execută automat un salt la începutul
rândului următor. Nu apăsaţi tasta Enter decât atunci când doriţi să începeţi un nou paragraf.
- în timpul editării poate apărea necesitatea ştergerii unor porţiuni de text, mutarea sau înlocuirea
altora; puteţi folosi oricare din metodele descrise mai sus pentru copierea, ştergerea sau mutarea textelor.
- formatarea documentului se face după terminarea introducerii textului.
Pentru formatare a titlului plasaţi cursorul de editare în cuprinsul titlului şi din caseta nivel de
titlu (Heading) de pe bara Formatting alegeţi un anumit nivel de titlu, de exemplu Heading 2.
Procedaţi în mod similar cu subtitlurile cărora le veţi atribui niveluri de titlu de rang inferior, ex.
Heading 2, Heading 3, ş.a.m.d. Dacă exista porţiuni din titlu care trebuie să aibă alt aspect decât cel
definit al titlului, marcaţi respectiva porţiune de titlu şi selectaţi tipul fontului, mărimea, stilul, alinierea cu
butoanele de pe bara Formating sau din meniul Format.
Spre exemplu, titlurile următoare au acelaşi nivel, Heading 1, dar în cel de-al doilea o parte a
textului este scrisă altfel decât restul titlului:
• Plasaţi cursorul de editare în interiorul titlului şi alegeţi din lista derulantă Style nivelul
dorit, formataţi apoi titlul cu ajutorul instrumentelor Formating; selectaţi titlul (subtitlul) şi se selectaţi din
nou acelaşi nivel de titlu. Va apărea o fereastră cu titlul Modify Style, cu 2 butoane radio şi o casetă de
validare, figura 3.7. Butoanele radio permit: a) actualizarea stilului astfel ca acesta să reflecte modificările
făcute sau b) reaplicarea vechiului stil textului selectat.
• Selectaţi prima opţiune. Din acest moment, respectivul stil se va aplica tuturor titlurilor
(subtitlurilor) de nivelul (rangul) respectiv. Dacă veţi selecta caseta de verificare Automatically update
the style from now on (Actualizează automat stilul de acum înainte),
Exemplu: într-un document care are structura din figura 3.8, dacă modificaţi stilul pentru
Heading 2, selectând de exemplu Capitolul 1, atunci stilul modificat se va aplica tuturor nivelurilor de
titlu cu acelaşi nume: Capitolul 2, etc.
• din meniul Format alegeţi opţiunea Style care deschide fereastra cu aspectul din
• apăsaţi butonul Modify care deschide fereastra Modify Style,
• apăsaţi butonul Format pentru a deschide lista cu elementele de stil ce pot fi modificate
Alegeţi Font pentru modificarea aspectului fontului, Paragraph pentru modificarea proprietăţilor
paragrafului care conţine titlul (subtitlul), Language pentru setarea corectorului ortografic pentru
respectivul nivel de titlu, etc. Dacă selectaţi caseta de validare Automatically update (actualizează
automat), ori de câte ori veţi repeta operaţiile de mai sus stilul va fi actualizat. Bifarea casetei de validare
Add to template (adaugă la şablon) determină ca stilul nou creat să fie disponibil pentru toate documentele
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

create pe baza aceluiaşi şablon (template). În cazul în care caseta nu este bifată, stilul se aplică numai
documentului activ.

Crearea listelor
Pentru numerotarea sau marcarea unei înşiruiri de paragrafe se folosesc 2 butoane de pe bara de
instrumente, Numbering şi Bullets. Modul de numerotare şi aspectul marcajului (bulinelor) poate fi
modificat din Format - Bullets and Numbering.
Aceasta se întâmplă dacă este selectată opţiunea de autonumerotare din meniul Tools -
AutoCorrect, figura 3.13. Opţiunea este implicit selectată la instalarea programului MSWord. Formatul
numerotării şi al marcării îl puteţi modifica din meniul Format - Bulets and Numbering. Pentru a opri
numerotarea automată apăsaţi de două ori consecutiv tasta Enter sau Enter urmată de Backspace. Cu
ajutorul mânerului inferior stabiliţi alinierea celorlalte rânduri din paragraf iar cu marcatorul de stop de
tabulare stabiliţi distanţa dintre marcator şi începutul primului rând al paragrafului.
Cum procedaţi pentru marcarea sau numerotarea paragrafelor: scrieţi toate paragrafele pe care
doriţi să le marcaţi/ numerotaţi iar când aţi terminat editarea selectaţi paragrafele şi apăsaţi unul din cele
două butoane, după cum paragrafele trebuie numerotate sau doar marcate. O altă posibilitate este ca la
începutul primului paragraf să apăsaţi butonul corespunzător de pe bara de instrumente. La fiecare
apăsare a tastei Enter de la sfârşit de paragraf noul paragraf va fi numerotat sau marcat automat. Pentru
modificarea indentării (alinierii) paragrafelor marcate puteţi folosi cursoarele de aliniere de pe rigla
orizontală astfel: selectaţi toate paragrafele şi cu ajutorul mânerului superior de pe riglă (mânerul 1 din
figura 3.14) aliniaţi pe orizontală marcatorul de listă.
3.2.2 Inserarea tabelelor
Tabelele pot fi inserate in corpul unui text în mai multe feluri. O metodă este utilizarea butonului
Insert Table (inserează table) de pe bara de instrumente Standard, figura 3.15. Butonul deschide un meniu
sub forma unui tabel cu cinci linii şi cinci coloane. Cu ajutorul cursorului mouse selectaţi, începând cu
celula din colţul din stânga – sus, numărul de celule dorit. Dacă e nevoie, trageţi cursorul mouse dincolo
de marginea dreaptă şi/sau inferioară a tabelului, care se va extinde pe lăţime respectiv pe înălţime cât
aveţi nevoie. La eliberarea butonului mouse-ului, în poziţia curentă a cursorului de editare, va fi inserat
tabelul cu numărul de linii şi coloane selectat.
[Link] Introducerea formulelor
Deşi nu este special conceput pentru calcul tabelar, programul Word permite efectuarea unor
calcule prin introducerea de formule în interiorul celulelor. De la început trebuie precizat modul de
numerotare al celulelor într-un tabel pentru a şti cum le referim în cadrul formulelor. Coloanelor li se
asociază litere, începând cu litera A, de la stânga la dreapta. Liniile se numerotează cu cifre arabe, de sus
în jos, începând cu numărul 1. Orice celulă este referită printr-o combinaţie dintre o literă şi un număr, în
această ordine; de exemplu b3 sau B3 desemnează celula de pe coloana a doua şi linia a treia. Pentru
introducerea unei formule se procedează astfel:
1. click în celula în care doriţi să apară rezultatul
2. din meniul Table selectaţi Formula. Se va deschide fereastra Formula, figura 3.14.
3. dacă programul Word propune în caseta Formula o formulă care nu corespunde operaţiei
dorite, ştergeţi-o.
4. din caseta Paste function selectaţi funcţia dorită. De exemplu, pentru a aduna numere se
selectează SUM.
Pentru a face referire la conţinutul unei celule din tabel introduceţi adresa celulei în parantezele
din formulă. De exemplu, pentru a aduna numerele din celulele A1 şi B4, formula este: =SUM(a1,b4).
Notă: Dacă sistemul de operare este setat pentru România atunci veţi folosi ca separator al
argumentelor funcţiei semnul punct şi virgula ; în loc de virgulă. Folosirea virgulei va produce eroare.
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

5. în caseta Number format se stabileşte formatul dorit pentru numere. De exemplu, pentru a afişa
un număr sub formă de procent cu zecimale faceţi click pe 0.00%.
Notă: Dacă sistemul de operare este setat pentru România atunci veţi folosi ca separator zecimal
virgula în loc de punct. Vă puteţi da seama rapid care este setarea regională examinînd separatorul
zecimal din lista pusă la dispoziţie de caseta Number format.
Notă: Programul Word inserează rezultatul calculelor ca un câmp în celula selectată. Dacă apare
necesitatea modificării conţinutului celulelor adresate în cadrul formulei, reactualizarea rezultatului se
obţine selectând mai întâi rezultatul din celulă şi apoi apăsând tasta F9.
De asemenea, dacă apare necesitatea aplicării aceleiaşi formule de mai multe ori (de exemplu
pentru calculul mediilor studenţilor) copiaţi rezultatul obţinut în urma aplicării formulei din prima celulă
în celelalte celule, iar în final selectaţi întreaga coloană şi apăsaţi tasta F9.
Pentru a aduna toate numerele situate deasupra celulei care conţine formula atunci în celula
respectivă se scrie =SUM(ABOVE).
Pentru a aduna toate numerele situate la stânga unei celule, formula este =SUM(LEFT). Dacă
rândul sau coloana conţin celule goale, programul Word nu va însuma întreaga coloană /rând. Pentru a
însuma întreaga coloană /rând, este necesar să se introducă zerouri în celulele goale. Ca regulă, pentru a
face o operaţie matematică este necesar ca toate datele din celulele supuse operaţiei să fie de acelaşi tip;
nu se poate aduna un număr cu un text!
Pentru a însuma rapid conţinutul celulelor de pe un rând sau de pe o coloană executaţi click pe
celula unde doriţi să apară rezultatul însumării şi apoi pe butonul AutoSum (simbolul Σ) de pe bara de
instrumente Tables and Borders. Dacă în loc de valoarea sumei sunt afişate codurile de câmp, de
exemplu, {=SUM(LEFT)}, atunci faceţi click pe Options din meniul Tools, apoi din tabela View
deselectaţi caseta Field codes. Dacă doriţi să vedeţi codul funcţiei folosite de Word pentru calculul
rezultatului, selectaţi rezultatul, faceţi click pe butonul drept al mouse-ului şi alegeţi Toggle Field Code
(Comută pe codul câmpului). Pentru a reveni la modul normal de vizualizare, repetaţi operaţia.
[Link] Inserarea diagramelor
Word permite crearea şi inserarea în document a unor diagrame construite pe baza datelor
conţinute în tabele. Pentru aceasta selectaţi toate datele din tabel, inclusiv etichetele liniilor şi coloanelor.
Din meniul Insert alegeţi Picture – Chart. Se va deschide o fereastră ca cea din figura 3.18 iar în pagină
se va insera o diagramă de tip coloană.
Pentru a modifica tipul diagramei apăsaţi butonul corespunzător de pe bara de instrumente, vezi
figura 3.19. Pentru a modifica culorile din diagramă faceţi dublu click pe coloanele sau liniile respective.
Se vor deschide ferestre de dialog care vă permit alegerea unei culori sau a unei texturi de umplere.
Pentru a modifica proprietăţile axelor faceţi dublu click pe ele şi ferestrele de dialog care se vor deschide
vă vor permite să modificaţi valorile, fonturile, aliniamentul textului, culorile, etc. La fel procedaţi pentru
legendă, liniile directoare şi culoarea de fundal ale diagramei.
Dacă apare necesitatea modificării datelor din tabelul după care aţi construit diagrama veţi selecta
opţiunea Datasheet din meniul View sau faceţi click dreapta pe diagramă: din meniul contextual selectaţi
Datasheet sau apăsaţi butonul View Datasheet de pe bara de instrumente.
Figura 3.20 prezintă un tabel şi un posibil mod de reprezentare cu ajutorul diagramelor a evoluţiei
vânzărilor, pe 2 trimestre, a patru produse electronice. Dacă doriţi să efectuaţi modificări în datele din
tabel, apăsaţi butonul “afişează datele” de pe bara de instrumente. Când aţi terminat editarea, apăsaţi tasta
Escape. Plasaţi diagrama în locul dorit în document prin glisare, ţinând butonul stâng al mouse-ului
apăsat. Puteţi modifica modul de inserare a diagramei în fix, (implicit este mobil), alegând din meniul
contextual opţiunea Format Object iar în tabela Layout a ferestrei de dialog Format Object selectaţi
modul de încapsulare In line with text.
[Link] Inserarea ecuaţiilor
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Din meniul Insert - Object alegeţi Microsoft Ecuation 3.0. Aspectul barei de meniuri a
ferestrei Word se modifică, aşa cum se vede în figura 3.27, apare bara de instrumente specifică
editorului de ecuaţii iar în document se deschide un cadru în care puteţi edita ecuaţia. Din bara de
instrumente alegeţi simbolul care se potriveşte scopului dorit: astfel dacă doriţi să scrieţi o fracţie sau
un radical veţi apăsa butonul nr.3 din figura 3.28, alegând din submeniu stilul de fracţie sau de
radical dorit; dacă scrieţi o matrice va trebui să apăsaţi butonul 10 şi să alegeţi tipul de matrice,
pentru a insera simboluri apăsaţi unul din butoanele 2, 6, 8, 9 sau 11. Pentru a stabili dimensiunile
elementelor ecuaţiei (corpul caracterelor, dimensiunile indicilor, exponenţilor, simbolurilor), faceţi
click pe meniul Size,
Se deschide fereastra de dialog din figura 3.29 şi scrieţi dimensiunile dorite în casetele text
corespunzătoare fiecărui element. Elementul pe care îl modificaţi apare evidenţiat în caseta de
previzualizare din partea dreaptă. Când aţi terminat apăsaţi butonul OK pentru a închide fereastra şi
a valida modificările. Când aţi terminat de scris ecuaţia faceţi un click în afara cadrului de editare
sau apăsaţi tasta Escape.
Ca şi imaginile, ecuaţiile pot fi inserate ca fixe sau mobile; alegeţi modul de inserare din
proprietăţile obiectului ecuaţie.
Pentru a accesa mai uşor editorul de ecuaţii puteţi adăuga butonul corespunzător pe bara de
instrumente a Word-ului, aşa cum s-a arătat în secţiunea 3.1.
Lucrul cu Microsoft Equation Editor este destul de greoi din cauza abundenţei de butoane din
bara de instrumente a acestei aplicaţii însă poate fi mult simplificat prin folosirea combinaţiilor de
taste.
Combinaţie de taste Efect
CTRL+F Introducerea şablonului pentru fracţie
CTRL+R Introducerea semnului radical
CTRL+0 Introducerea şablonului ( )
CTRL+G Trecerea automată la setul de caractere corespunzător alfabetului grecesc. Daca se
tastează de exemplu CTRL+G+a în ecuaţie va fi inserat simbolul α
.
CTRL+J Introducerea şablonului pentru variabilă cu indice şi exponent. Exemplu: 2iR

CTRL+L Introducerea automată a indicelui

CTRL+H Introducerea automată a exponentului

[Link] Numerotarea obiectelor şi imaginilor dintr-un document

Imaginile, tabelele şi ecuaţiile editate cu editorul specializat de ecuaţii pot fi numerotate automat
folosind meniul Caption din meniul contextual al acestora. Meniul deschide o fereastră de dialog, figura
3.30, din care se pot selecta următoarele elemente:
• Numele etichetei (Label). Implicit este Figure dar cu ajutorul casetei derulante pot fi selectate şi
Table sau Equation. Pot fi adăugate nume noi de etichete apăsând butonul New Label. Numele
selectat, împreună cu numărul curent, va apărea în caseta text Caption:. Numărul curent poate fi
de asemenea modificat, chiar în caseta text respectivă. Butonul Delete Label şterge eticheta
selectată în caseta de text derulantă Label.
• Poziţionarea numelui în raport cu figura (imaginea, tabelul sau ecuaţia) – Position:. din caseta cu
acest nume se stabileşte poziţionarea sub figură (Below selected item), opţiune implicită sau
deasupra acesteia (Above selected item)
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

• Modul de numerotare. Butonul Numbering permite setarea modului de numerotare al

figurilor. Acesta deschide o altă fereastră de dialog, figura 3.30, din care se poate alege
formatul (Format:), care implicit este cu cifre arabe, dar pot fi alese şi alte moduri de
numerotare, cu cifre romane, literal cu minuscule sau majuscule.

Tot din această fereastră se poate stabili dacă în numerotare trebuie să fie inclus şi numele
capitolului.
Opţiunea este disponibilă dacă numelor capitolelor li s-au aplicat stiluri (headings-uri) şi au fost
numerotate ca liste. Separatorul dintre numărul capitolului şi cel al figurii poate fi de asemenea ales;
implicit este cratima “-“ dar poate fi înlocuită cu una din opţiunile din caseta derulantă Use separator:.
• Autonumerotarea (AutoCaption) permite numerotarea automată a figurilor inserate. Pentru
fiecare tip de figură se poate stabili modul de numerotare şi eticheta ce va fi folosită. Fiecare figură
inserată va primi automat o etichetă şi un număr în raport cu specificaţiile făcute în această fereastră.
Notă: şi tabelele pot fi etichetate şi numerotate automat. Pentru aceasta se selectează tabelul şi din
meniul contextul se alege Caption. Se deschide fereastra cu acelaşi nume iar continuare se procedează
cum s-a arătat mai sus.

3.2.5 Inserarea numărului paginii

Din meniul Insert alegeţi Page Numbers.. şi se deschide fereastra cu acelaşi nume
Puteţi alege poziţia de inserţie a numărului paginii, pe verticală şi orizontală şi opta pentru
tipărirea acestuia pe prima pagină. Butonul Format deschide o altă fereastră de dialog, figura 3.31 b din
care puteţi alege formatul numerelor, dacă acesta să includă sau nu numărul capitolului precum şi
numărul de start al numerotării (implicit este 1). În cazul când documentul este divizat în secţiuni puteţi
opta pentru continuarea numărării de la secţiunea precedentă. După efectuarea setărilor apăsaţi pe rând
butoanele OK din cele două ferestre.
Pentru modificarea tipului şi atributelor fonturilor (mărime, culoare, marcaj) folosite la
numerotare, selectaţi numărul dintr-o pagină şi cu ajutorul instrumentelor de pe bara Formatting daţi
aspectul dorit. Este posibil să optaţi pentru aspecte diferite ale paginilor pare şi impare; în această situaţie
modificarea aspectului numerelor de pagină trebuie efectuată separat pentru cele două tipuri de pagină.
Pentru aceasta mergeţi în meniul File şi alegeţi Page Setup, apoi, în fereastra de dialog selectaţi tabela
Layout. Bifaţi caseta de opţiuni Different odd and even apoi butonul OK ca sa închideţi fereastra. În
continuare selectaţi în document o pagina impară şi formataţi numărul paginii cum doriţi (de obicei se
modifică doar poziţia numărului nu şi aspectul) apoi treceţi la o pagină impară şi formataţi şi aici
numărul. Este o practică comună să se alinieze numărul paginii la dreapta în paginile impare şi la stânga
în paginile pare.
3.2.6 Lucrul cu antete şi subsoluri
Unele documente poartă în partea superioară (antet) sau inferioară (subsol) a paginii însemne
specifice ale instituţiei care le emite. Pentru ca acestea să se repete pe toate paginile word rezervă câte o
zonă în partea superioară (header) şi în partea inferioară (footer). Ca să aveţi acces la acestea selectaţi din
meniul View opţiunea Header and Footer. Va apărea bara de instrumente cu acelaşi nume şi cursorul se
plasează automat la stânga zonei header, evidenţiată printr-un contur din linie punctată. Introduceţi textul
sau imaginea dorită şi formataţi-le cu ajutorul butoanelor de pe bara Formating. Apăsaţi butonul Switch
between Header and Footer pentru a trece la zona footer. Procedaţi în mod similar ca la antet. Modificaţi,
dacă e nevoie dimensiunile celor două zone apăsând butonul Page Setup de pe bara de instrumente
Header and Footer. Apăsaţi butonul Close de pe această pagină pentru a reveni la editarea documentului.
3.2.6 Desenarea în Microsoft Word
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Microsoft Word pune la dispoziţie instrumente pentru realizarea de desene, diagrame,

organigrame, etc., instrumente care sunt grupate pe bara de instrumente standard Drawing (desenare).
Afişarea acestei bare se face fie selectând opţiunea cu acelaşi nume din meniul View – Toolbars fie
apăsând butonul Drawing de pe bara de instrumente Standard. Aspectul barei este reprodus în figura
3.32, în situaţia în care este apăsat butonul AutoShapes (forme automate).
În continuare vom arăta cum se folosesc aceste instrumente pentru a trasa:
• o linie. Apăsaţi butonul AutoShapes şi alegeţi meniul Lines, iar de aici selectaţi segmentul de
linie. Altă posibilitate aste să selectaţi simbolul liniei direct de pe bara de instrumente (butonul 2 din
figura 3.32). Cursorul mouse îşi schimbă aspectul corespunzător poziţionării precise, (tabelul 2.1, lit.e).
Poziţionaţi cursorul în locul unde trebuie să înceapă linia şi apăsaţi butonul stâng al mouse-ului. Cu
butonul stâng apăsat, deplasaţi cursorul până în poziţia corespunzătoare sfârşitului liniei. Eliberaţi butonul
mouse-ului. Linia rămâne selectată, fapt semnalizat prin apariţia unor mici pătrate pe capetele ei. Atât
timp cât linia este selectată, aspectul cursorului se modifică funcţie de poziţia pe care o are în raport cu
linia:
dacă se află deasupra liniei, cu excepţia capetelor, aspectul este cel corespunzător translării (tabel
3.1, lit.j). Când cursorul este deasupra unuia din pătratele de pe capetele liniei, aspectul cursorului este cel
corespunzător redimensionării. În primul caz, dacă apăsaţi butonul stâng al mouse-ului puteţi deplasa linia
în altă poziţie, prin translare (linia rămâne paralelă cu ea însăşi). În al doilea caz, dacă apăsaţi butonul
stâng al mouse-ului puteţi modifica lungimea şi orientarea liniei trăgând cursorul în direcţia dorită. Pentru
a deselecta linia, faceţi un click oriunde în afara liniei sau apăsaţi tasta Esc. Puteţi modifica proprietăţile
liniei astfel: selectaţi linia, apoi apăsaţi pe bara de instrumente Drawing butonul corespunzător
proprietăţii care doriţi să o modificaţi (butonul 9 pentru culoare, butonul 10 pentru grosime, butonul 12
pentru aspect, butonul 11 pentru umbre şi butonul 14 pentru efect 3-D). Aceste butoane deschid fiecare
câte un meniu din care alegeţi în ce fel doriţi să modificaţi proprietatea respectivă. Butoanele pentru
culoare au asociate câte un buton cu aspectul unui triunghi cu baza în sus. Apăsaţi acel triunghi pentru a
alege culoarea dorită.
• o săgeată. Se procedează ca în cazul liniei dar se selectează simbolul săgeată. Stilul săgeţii se
poate modifica selectând săgeata (dacă nu este deja selectată) şi apăsând butonul Arrow Style de pe bara
de instrumente (butonul 12 din figura 3.32). Se deschide o listă de tipuri de săgeţi, cu unul sau mai multe
capete şi cu diverse forme ale vârfului. Alegeţi stilul dorit iar săgeata trasată îl va copia. Pentru a trasa o
linie sau săgeată dreaptă ţineţi apăsat butonul stâng al mouse-ului şi tasta SHIFT.
• forme geometrice de bază (Basic Shapes), săgeţi masive, organigrame, stele bannere şi
strigăte. Din meniul AutoShapes alegeţi Basic Shapes, Block Arrows, Flow Charts Stars and Banners sau
Callouts. Pentru fiecare meniu selectat se deschide o listă de forme geometrice de bază, (dreptunghiuri,
triunghiuri, trapeze, cuburi, cilindri, etc.) săgeţi drepte şi curbe, blocuri pentru construcţia de
organigrame, stele şi bannere de diverse aspecte. Alegeţi forma dorită şi poziţionaţi cursorul în pagină, în
locul unde trebuie desenată figura. Apăsaţi butonul stâng al mouse-ului şi deplasaţi cursorul în diagonală
până când forma capătă aspectul dorit. La eliberarea butonului mouse figura rămâne selectată, fapt pus în
evidenţă de prezenţa pătratelor de culoare albă pe conturul limită al figurii. Cu ajutorul cursorului
poziţionat pe aceste pătrate puteţi modifica dimensiunea obiectelor trasate. Translarea se face la fel ca în
cazul liniilor şi săgeţilor. Este posibil să adăugaţi text figurilor trasate (cu excepţia liniilor şi săgeţilor).
Având figura selectată faceţi click pe butonul drept al mouse-ului şi din meniul contextual alegeţi Add
Text. În caseta care apare şi încadrează figura introduceţi textul dorit. Atunci când mutaţi figura în pagină
textul se va muta odată cu aceasta.
Colorarea figurilor. Puteţi colora liniile de contur şi suprafeţele figurilor desenate. Pentru
contur, având figura selectată, apăsaţi pe triunghiul din dreapta butonului Line Color (butonul 9 din figura
3.32). Se deschide un meniu care permite alegerea culorii,
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Rotirea şi bascularea figurilor. Când figura este selectată alegeţi din meniul Draw opţiunea
Rotate or Flip. Meniul permite rotirea liberă a figurii, rotirea la dreapta, la stânga sau bascularea în jurul
axelor verticală şi orizontală, figura 3.35a. Pictogramele meniului fiind extrem de sugestive se va prezenta
doar rotirea liberă (Free Rotate). Selectând opţiunea Free Rotate din meniu sau direct de pe bara de
instrumente, figura va fi încadrată de patru cerculeţe verzi, figura 3.35b. Când cursorul se află deasupra
unuia dintre aceste cerculeţe el ia aspectul unei săgeţi circulare; apăsând butonul stâng al mouse-ului
puteţi roti figura în orice sens.
Ordonarea formelor între ele şi în raport cu textul. Când mai multe figuri desenate se suprapun
pentru a constitui un desen complex, apare necesitatea ordonării lor, a stabilirii ordinii în care aceste
figuri se suprapun pentru a rezulta imaginea finală. Pentru a ordona figurile componente selectaţi figura
dorită şi apăsaţi butonul drept al mouse-ului; din meniul contextual selectaţi opţiunea Order iar din
meniul de ordonare alegeţi opţiunea de aducere în faţă (Bring to Front), de trimitere în spate (Send to
Back), de promovare (Bring Forward) sau retrogradare (Send Backward) în raport cu celelalte figuri
Figurile desenate pot ocupa orice loc în corpul documentului, ele comportându-se ca imaginile
mobile putându-se suprapune peste text. Este posibilă ordonarea în raport cu textul; în mod implicit figura
desenată se află deasupra scrisului, mascându-l. Dacă se alege opţiunea Send Behind Text figura este
trimisă în spatele textului, acesta devenind vizibil. Reciproc, o figură aflată în spatele textului poate fi
adusă deasupra lui cu opţiunea Bring in Front of Text.
Probleme de poziţionare pot apărea în sensul că anumite elemente desenate nu pot fi plasate în
poziţiile dorite, acestea deplasându-se mereu în jurul poziţiei dorite. Acest lucru se întâmplă deoarece, în
mod implicit, desenele pot fi poziţionate în locaţii fixe determinate de un rastru invizibil, cu pasul de
0,01inch. Pentru evitarea acestui fenomen alegeţi din meniul Draw opţiunea Grid (rastru). Din fereastra
de dialog care se deschide fie deselectaţi opţiunea Snap objects to Grid fie creşteţi fineţea rastrului prin
reducerea spaţiului dintre liniile orizontale şi desenelor sau a unor componente ale acestora se poate
realiza şi prin folosirea combinaţiei de taste CTRL + săgeată dreapta, sus, jos, stânga în funcţie de direcţia
de deplasare.
Aplicarea umbrelor şi efectelor 3-D (tri-dimensional). Selectaţi desenul şi apăsaţi butoanele
Shadow sau 3-D de pe bara de instrumente apoi se alege stilul de umbră sau de efect 3-D dorit.
3.2.7 Casete text
Pe bara de instrumente Drawing se găseşte un buton cu aspectul unei coli de hârtie având în
colţul din stânga sus litera A (butonul 6, figura 3.32). Acest buton permite crearea unor casete de text care
pot fi mutate pe suprafaţa documentului, comportându-se asemănător imaginilor mobile. După apăsarea
butonului trasaţi un dreptunghi care va delimita conturul casetei text .
În interiorul casetei se poate edita şi formata text ca şi în corpul documentului. Imediat după
trasarea conturului apare o bară de instrumente specifice casetei text. Cu ajutorul ei se pot crea legături
între două sau mai multe astfel de casete text. Aceasta înseamnă că atunci când textul dintr-o casetă nu
mai încape în conturul stabilit, continuarea lui va fi afişată în caseta următoare, desemnată ca legătură a
primei casete. Funcţia este utilă mai ales atunci când casetele se află pe pagini diferite.
Cum se creează o legătură? Trasaţi contururile a două casete pe locurile unde vor trebui să
apară. Selectaţi prima casetă cu un click pe contur; apăsaţi pe bara de instrumente Text Box butonul care
reprezintă două zale legate, ceea ce va determina modificarea aspectului cursorului. Plasaţi cursorul pe
suprafaţa celei de a doua casete şi executaţi un click cu butonul stâng. În acest moment caseta a doua a
devenit casetă de legătură a primei casete. Puteţi trasa şi o a treia casetă care să fie legătură pentru a doua
ş.a.m.d. Pe bara de instrumente a casetei se găsesc butoane care permit desfacerea unei legături existente,
deplasarea din casetă în casetă în succesiunea stabilită pentru legături şi un buton pentru orientarea
textului. În figura de mai sus se dă un exemplu de utilizare a casetelor text; casetele cu nr.1 şi 2 sunt
legate între ele, fapt ce se poate observa din continuarea textului din prima în cea de a doua. Caseta
nenumerotată serveşte ca exemplu pentru scrierea textului pe verticală.
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Formatul casetei poate fi stabilit din meniul contextual alegând opţiunea Format Text Box, care
deschide o fereastră de dialog foarte asemănătoare cu fereastra Format Picture, figura 3.24. De fapt este
aceeaşi fereastră în care tabela Picture devine inactivă şi se activează tabela Text Box. Din tabela Colors
and Lines stabiliţi culorile pentru conturul şi fundalul casetei precum şi grosimea conturului. Pentru a face
invizibilă linia de contur selectaţi opţiunea No Lines iar pentru ca fondul casetei text să devină transparent
selectaţi opţiunea No Fill (fundal transparent).
3.2.9 Divizarea textului în secţiuni
De multe ori apare necesitatea unor formatări diferite ale textului în cadrul aceluiaşi document
cum ar fi modificarea marginilor sau orientării unor pagini faţă de restul paginilor. Rezolvarea problemei
se poate face prin divizarea documentului în secţiuni, fiecare secţiune având propriul format. Din meniul
Insert alegeţi opţiunea Break (întrerupere). Se va deschide o fereastră de dialog,
Din secţiunea Section breaks alegeţi tipul de întrerupere dorit.
Next page (pagina următoare) începe o nouă secţiune pe următoarea pagină.
Continuous (continuu) începe o secţiune nouă pe aceiaşi pagină, in poziţia curentă a cursorului de
editare.
Odd page (pagină impară) sau Even page (pagină pară) începe o secţiune nouă pe următoarea
pagină impară respectiv pe următoarea pagină pară.
Când textul se editează pe mai multe coloane, pentru a forţa trecerea la o nouă coloană selectaţi
butonul Column break.
În modul de vizualizare Normal View întreruperile apar ca linii orizontale duble, punctate, care
conţin şirul “Section Break”. În modul Page Layout secţiunile devin vizibile numai dacă apăsaţi butonul
Show/Hide¶ de pe bara de instrumente Standard. Fiecare secţiune poate fi formatată independent de
celelalte secţiuni ale documentului (inserarea unei întreruperi de tip Continuous înaintea secţiunii cu
format diferit faţă de restul documentului asigura această formatare independentă).
Ştergerea unei întreruperi se face fie din modul de vizualizare Normal plasând cursorul de
editare pe linia punctată şi apăsând tasta Delete. Din modul Page Layout se apasă mai întâi butonul
Show/Hide¶ de pe bara de instrumente Standard, pentru a face vizibile sfârşiturile de paragraf, apoi se
procedează ca mai sus.

[Link] Editarea textului pe coloane

Se disting două cazuri:
1. Se definesc coloanele de la începutul documentului sau secţiunii. Din meniul Format alegeţi
Columns; se deschide o fereastră de dialog care vă permite alegerea numărului de coloane şi formatului
acestora, spaţiul dintre coloane şi opţiunea de a aplica respectivul format întregului document sau doar
secţiunii curente şi celor următoare. Fereastra dispune de o previzualizare a paginii, fapt ce uşurează
alegerea potrivită. După stabilirea tuturor preferinţelor apăsaţi butonul OK din fereastră apoi treceţi la
editarea textului; după epuizarea primei coloane cursorul trece în următoarea şi tot aşa până la epuizarea
paginii. Textul care depăşeşte lungimea paginii va trece la pagina următoare.
2. O parte din textul editat pe o singură coloană trebuie aranjat pe mai multe coloane. Selectaţi
textul respectiv şi din meniul Format alegeţi Columns. Se deschide fereastra de dialog descrisă la punctul
1 de unde setaţi numărul de coloane şi spaţiul dintre ele. Verificaţi ca în caseta derulantă Apply to: să fie
selectată opţiunea Selected Text apoi apăsaţi butonul OK. Programul introduce automat întreruperi de tip
continuu la începutul şi sfârşitul textului selectat, care va apărea scris pe mai multe coloane. Dimensiunea
coloanelor precum şi spaţiul dintre ele poate fi modificat cu ajutorul marcatorilor de pe rigla orizontală.
Puteţi folosi şi butonul Colums de pe bara Standard care permite stabilirea rapidă a numărului de coloane,
celelalte opţiuni trebuind setate din meniul Format – Colums.

3.2.10 Utilizarea stilurilor

 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

[Link] Folosirea titlurilor

Un document mare se structurează ierarhic pe nivele de titluri; o carte este un exemplu potrivit în
acest sens. Fiecărui nume de capitol al cărţii i se asociază un nivel de titlu (heading), numele secţiunilor
incluse în capitol au asociate niveluri de titlu de rang inferior. Word dispune de 9 nivele de titluri cu stil
predefinit (mărime font, tip font, aspect font, indentare). Pentru a face posibilă utilizarea facilităţilor
Word în gestionarea documentelor mari este obligatorie folosirea nivelurilor de titlu. Să presupunem că
un document are următoarea structură:
Pentru simplitate s-a considerat că documentul are doar trei nivele ierarhice: primul nivel este
partea, Partea I, Partea a II a, etc., al doilea nivel este capitolul, Capitolul 1, Capitolul 2, etc. şi al treilea
nivel este subcapitolul, notat aici sub forma p.c.s. nume subcapitol, unde p = număr parte, c = număr
capitol, s = număr subcapitol iar nume subcapitol este numele subcapitolului respectiv. Fiecărui nivel va
trebui să îi atribuim un nivel de titlu, astfel părţii îi vom atribui titlul cu nivelul cel mai ridicat, Heading1,
capitolului îi vom atribui titlul cu nivelul 2, Heading2 iar subcapitolului titlul cu nivel 3, Heading3. Dacă
documentul ar fi avut o structură mai adâncă, cu mai multe nivele de subcapitole, acestea vor primi nivele
corespunzătoare de titluri, de la 4 la 9. Pentru atribuire folosiţi lista Style de pe bara de instrumente
Formating,
Editarea documentelor mari în modul Layout este anevoioasă deoarece presupune defilări repetate
în sus şi în jos pentru a căuta şi face modificări în document. Modul de vizualizare Outline View permite
vizualizarea documentelor într-un mod mai comod, numit rezumat. Bara de instrumente specifică acestui
mod de vizualizare este redată în figura 3.40 împreună cu explicaţii privind funcţiile butoanelor.
Pentru redactarea unui document de mari dimensiuni se recomandă respectarea următoarelor
etape:
• într-un document nou, comutaţi pe modul de vizualizare Outline View
• tastaţi fiecare titlu şi apăsaţi tasta ENTER.
Word stabileşte formatul titlurilor la stilul Heading 1 (Titlu 1)

[Link] Generarea cuprinsului şi listei imaginilor din document

Generarea cuprinsului este o problemă simplă dacă se folosesc stiluri pentru titluri. Cuprinsul
poate fi inserat atât la începutul unui document redactat cât şi la sfârşitul lui. Din meniul selectaţi
opţiunea Index and Tables…. Fereastra de dialog care se deschide conţine patru tabele iar dintre acestea
selectaţi tabela Table of Contents, figura 3.43. În partea stângă respectiv dreaptă a ferestrei există două
secţiuni, prima Print Preview ce oferă o previzualizare a modului cum va arăta cuprinsul pe baza
formatului implicit, iar a doua Web Preview care permite vizualizarea modului de apariţie a cuprinsului
vizualizat într-un browser. În partea stângă jos în secţiunea General există o listă de selecţie a formatelor
pentru cuprins (Formats:) ce permite obţinerea cuprinsului cu diferite aspecte.
Pentru fiecare format ales există posibilitatea optării pentru afişarea numărului paginii şi / sau
pentru alinierea la dreapta a numărului paginii. Aceste opţiuni se setează prin selectarea – deselectarea
casetelor de selecţie de sub secţiunea Print Preview. Numărul de niveluri de titlu pentru care se generează
cuprinsul se stabileşte din caseta text Show levels: iar tipul de linie conducătoare dintre titlu şi numărul
paginii din caseta Tab leader:. Exista şi un buton de setare a unor opţiuni de afişare în cazul în care se
doreşte ca titlurile din cuprins să fie afişate cu stiluri şi un altul ce permite modificarea stilurilor existente.
Mai concret, dacă titlurilor din document li s-au aplicat diverse stiluri şi doriţi ca în cuprins
titlurile să apară cu respectivele stiluri, cu stiluri modificate sau fără stiluri, acest lucru îl stabiliţi din
fereastra de dialog care se deschide când apăsaţi butonul Options….După stabilirea tuturor opţiunilor
privind modul cum trebuie să arate cuprinsul apăsaţi butonul OK.
Se poate întâmpla ca după ce aţi generat cuprinsul să fie nevoie să interveniţi asupra
documentului adăugând sau eliminând text, tabele, figuri, etc. Pentru reactualizarea cuprinsului
poziţionaţi cursorul mouse-ului în interiorul lui şi faceţi click pe butonul drept al mouse-ului; din meniul
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

alegeţi contextual comanda Update Field (o metodă mai rapidă presupune apăsarea tastei F9 după ce, în
prealabil, aţi dat click stânga undeva în tabel). Se deschide o fereastră de dialog cu două butoane radio
care permit fie actualizarea întregului cuprins fie doar a numerelor paginilor. Alegeţi opţiunea potrivită şi
apăsaţi butonul OK din fereastră.
Generarea listei de imagini şi, în general, de obiecte inserate în document (tabele, ecuaţii, etc.)
este posibilă numai dacă s-a utilizat funcţia de etichetare (Caption sau AutoCaption) a acestora. Pentru
crearea listei alegeţi tabela Tables of Figures din fereastra Index and Tables…. Tabela este asemănătoare
cu cea precedentă iar modul de lucru similar celui descris mai sus, la cuprinsului încât nu vom mai detalia
aceste aspecte.

3.2.10 Inserarea notelor de subsol

Se obişnuieşte uneori ca anumite comentarii sau referinţe bibliografice să fie tipărite în partea
inferioară a paginii sau la sfârşitul documentului. Notele introduse la subsolul paginii se numesc footnotes
(note de subsol) iar cele introduse la sfârşitul documentului se numesc endnotes (note finale). Pentru a
insera o astfel de notă plasaţi cursorul de editare în locul unde trebuie introdus marcatorul de comentariu.
Selectaţi din meniul Insert opţiunea Footnote… Se deschide fereastra de dialog Footnote and Endnote,
figura 3.44, din care alegeţi tipul notei şi modul de numerotare. Puteţi opta pentru cifre arabe (implicit)
sau simboluri ce pot fi alese apăsând butonul Symbol… Butonul Options.. permite stabilirea şi a altor
moduri de numerotare (marcatori, puncte de începere a numerotării – reluarea numerotării la fiecare
secţiune sau pagină – sau a numărului cu care începe numerotarea).
După stabilirea preferinţelor apăsaţi butonul OK. Cursorul se mută automat la sfârşitul paginii sau
documentului, conform opţiunii făcute. Tastaţi nota de subsol sau de final apoi mutaţi cursorul de editare5
înapoi în punctul de inserţie a marcatorului de notă. Ori de câte ori plasaţi cursorul mouse-ului deasupra
unui marcator de note, în dreptul cursorului se deschide o casetă în care este afişat conţinutul notei. În
felul acesta evitaţi derularea documentului până la sfârşitul paginii sau chiar a documentului pentru a citi
respectivul comentariu.

Întrebări de control
1. Comanda Page Setup permite să stabiliţi:
a) marginile paginii, antetul şi subsolul
b) formatul şi orientarea hârtiei
c) formatul numerotării paginilor şi gutterul.
2. Câte moduri de vizualizare a documentului oferă aplicaţia Word?
a) 2 b) 3 c) 4
3. Care sunt modurile de aliniere ale textului?
a) orizontal şi vertical
b) stânga, dreapta şi centrat
c) stânga, dreapta, centrat şi justified
4. Imaginile pot fi inserate ca:
a) miniaturi (clipart) sau fişiere
b) mobile sau fixe
c) ca text sau ca obiect
5. Cum adăugaţi un rând nou în interiorul unui tabel?
a) selectaţi rândul, din meniul Table alegeţi Insert—Row Above sau Row Below
b) desenaţi cu creionul din bara de instrumente Tables and Borders o linie la mijlocul
rândului dorit
c) selectaţi rândul deasupra căruia doriţi să inseraţi, apoi din meniul Insert alegeţi New Row
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

6. Numerotarea paginilor într-un document începe

a) întotdeauna cu numărul 1
b) cu numărul următor paginii din secţiunea anterioară
c) cu orice număr doreşte autorul documentului
7. Condiţia necesară pentru a putea genera cuprinsul unui document este:
a) folosirea nivelelor de titlu (headings) pentru titluri
b) folosirea comenzii Insert—Index and tables—Table of contents
c) nu există condiţii obligatorii
8. Inserarea unei formule ştiinţifice (ecuaţii) se face astfel:
a) din meniul Insert alegeţi Formula iar în fereastra care apare editaţi formula
b) din meniul Tables alegeţi Formula şi în caseta care apare în document scrieţi formula
c) din meniul Insert alegeţi Object şi din lista de obiecte selectaţi Microsoft Equation 3.0
9. Care din următoarele sunt note de subsol?
a) bookmark-urile şi referinţele
b) footnote şi endnote-urile
c) comentariile
Răspunsuri 1 a,b; 2 c (Normal, Web Layout, Print Layout, outline); 3 c; 4 b;
5 a,b; 6c; 7 a; 8 c; 9 b.

CAPITOLUL 4 MICROSOFT EXCEL

Registrul de calcul (Workbook) este principalul document folosit în Excel pentru stocarea şi
prelucrarea datelor. Un registru de calcul este format dintr-un număr de foi de calcul (implicit 3), la care
utilizatorul poate adăuga şi altele. În plus, se pot crea foi pentru diagrame, pentru secvenţe macro, pentru
module Vizual Basic şi de dialog.
Fiecare foaie de calcul este formată din cel mult 256 coloane şi 65 538 linii. Coloanele au etichete
dispuse în partea superioară a ferestrei documentului, notate de la A la Z şi continuând cu AA până la AZ,
BA până la BZ, ş.a.m.d., până la coloana IV. Liniile sunt numerotate de la 1 la 65 538 în partea din stânga
a ferestrei documentului. Intersecţia liniilor cu coloanele formează celulele (cells), care sunt unităţi
fundamentale pentru stocarea de date. Fiecare celulă este referită prin această intersecţie. Spre exemplu
adresa celulei de la intersecţia coloanei C cu linia 5 este indicată (sau este adresată, referită) ca fiind
celula C5.
Fiecare foaie de calcul are în partea inferioară o eticheta (sheet tab), care permite identificarea
acesteia în registrul de calcul. Etichetele au nume implicite Sheet 1, Sheet 2, etc., dar pot fi oricând
redenumite pentru a reflecta cât mai bine conţinutul de date al foii. Pentru a redenumi o foaie de calcul
plasaţi cursorul mouse-ului deasupra etichetei şi faceţi clic dreapta; selectaţi comanda Rename din meniul
contextual şi introduceţi numele dorit.
Fereastra programului conţine toate elementele unei ferestre de aplicaţii, bară de titlu – pe care
sunt afişate sigla cu numele programului şi numele registrului de calcul deschis, bară de meniuri, bare de
instrumente şi, ca noutate, o bară pentru formule.
Ca şi în cazul aplicaţiei MS Word şi MS Excel conţine în fereastra documentului (registrului de
calcul) două cursoare de derulare, pe verticală şi pe orizontală, precum şi butoane de închidere,
minimizare şi redimensionare a ferestrei (de pe bara de meniuri). De asemenea programul poate deschide
mai multe registre de calcul, fiecare în fereastra lui. Lista registrelor de calcul deschise simultan este
conţinută în meniul Windows, iar aducerea pe ecran a oricărui document din meniu se face cu un clic pe
numele documentului respectiv. Bara de instrumente afişată după instalare este bara Standard care
conţine principalele butoane pentru operaţiile mai des utilizate. Ea poate fi personalizată putându-se
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

adăuga pictograme cu ajutorul meniului Tools - Customize, la fel ca în MS Word. În Excel cursorul ia
aspecte diferite, funcţie de operaţia care se efectuează. Astfel, în stare normală, când nu se efectuează nici
o operaţie, aspectul este al unei cruci pline, de culoare albă şi contur negru, al unei cruci subţiri când se
utilizează funcţia autofill sau al unei săgeţi pline când se copie conţinutul unei celule prin tragere sau când
cursorul se află în afara suprafeţei foilor de calcul 4.1.1 Deplasarea în cadrul unei foi de calcul
Într-o foaie de calcul nouă este selectată automat celula de la intersecţia coloanei A cu linia 1,
(celula A1). Selectarea celulei este semnalizată prin conturul gros, mai gros decât al celorlalte celule, şi
semnifică faptul că celula este activă (active cell). În momentul în care se introduc caractere de la
tastatură acestea apar în celula activă. Pentru a introduce date în altă celulă, mai întâi aceasta trebuie
activată, operaţie care poate fi făcută folosind fie mouse-ul fie tastatura:
1. Cu ajutorul mouse-ului puteţi activa rapid o celulă plasând cursorul pe celula respectivă şi
executând clic pe butonul din stânga al mouse-ului.
2. Pentru a selecta alte celule cu ajutorul tastaturii folosiţi tastele cu săgeţi şi/sau tastele Page Up
şi Page Down de pe tastatură sau diverse alte combinaţii de taste. Tastele care pot fi utilizate sunt
prezentate în tabelul 4.1.
Pentru deplasarea într-o anumită celulă se poate folosi şi comanda Go To…. Din meniul Edit
selectaţi comanda Go To… sau apăsaţi tasta F5 şi se va deschide fereastra de dialog Go To..., figura 4.3a.
Scrieţi în caseta de text Reference referinţa (adresa) celulei pe care doriţi să o activaţi apoi apăsaţi tasta
Enter sau butonul OK din fereastră.
Dacă apăsaţi butonul Special se va deschide o nouă fereastră de dialog, Go To Special, figura 4.3a
care vă permite să selectaţi celule care îndeplinesc o anumită condiţie, după cum selectaţi una din
opţiunile disponibile.
Deplasarea la o anumită celulă se poate face şi folosind caseta de denumire (name box) care se
află la capătul din stânga al barei pentru formule: se execută clic pe casetă, se scrie adresa celulei la care
se doreşte saltul şi apoi se apasă tasta Enter.
Tabelul 4.1 Comenzi pentru deplasarea în interiorul unui tabel Excel
Taste Descriere
←,→,↑,↓ Deplasare o celulă la stânga, la dreapta, în sus sau în jos, în funcţie de săgeată.

Ctrl + ←,→,↑,↓ Deplasarea în următoarea celulă cu date

End + ←,→,↑,↓

Tab Deplasare o celulă la dreapta

Enter Deplasare o celulă în jos
Shift + Tab Deplasare o celulă la stânga
Shift +Enter Deplasare o celulă în sus
Home Deplasare în coloana A pe rândul activ
Ctrl + Home Deplasare în celula A1 a foii de calcul
Ctrl + End Deplasarea în ultima celulă folosită din foaia de calcul
Page Up Deplasare în sus pe ecran
Page Down Deplasare în jos pe ecran
Alt + Page Up Deplasare o lăţime de ecran la stânga
Alt +Page Down Deplasare o lăţime de ecran la dreapta
Ctrl+Page Up Deplasare la foaia de calcul anterioară
Ctrl+Page Down Deplasare la următoarea foaie de calcul
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

4.1.2 Modificarea dimensiunii celulelor

[Link] Modificarea lăţimii coloanelor
Lăţimea unei coloane se poate modifica folosind mouse-ul sau comenzile din meniu. Dacă
folosiţi mouse-ul plasaţi cursorul acestuia pe marginea din dreapta a etichetei coloanei a cărei lăţime vreţi
să o modificaţi, iar în momentul în care indicatorul ia forma unei săgeţi orizontale cu două vârfuri, figura
4.2d, trageţi săgeata spre dreapta sau spre stânga pentru a mări sau micşora lăţimea coloanei. Pentru a
modifica lăţimea mai multor coloane, mai întâi să selectaţi respectivele coloane astfel:
- plasaţi cursorul mouse-ului pe eticheta primei coloane din seria celor a căror lăţime trebuie
modificată
- apăsaţi butonul stâng al mouse-ului; toate celulele coloanei respective se vor înnegri. Menţineţi
butonul apăsat şi trageţi cursorul deasupra etichetelor celorlalte coloane până pe ultima coloană din serie.
Toate celulele din coloanele selectate vor avea culoarea fondului modificată (albastru deschis).
- eliberaţi butonul mouse-ului.
Având coloanele astfel selectate plasaţi cursorul mouse-ului pe marginea dreaptă a ultimei
etichete din serie şi procedaţi în continuare ca la modificarea lăţimii unei singure coloane. Toate
coloanele selectate vor avea aceeaşi lăţime cu cea pe care o stabiliţi pentru ultima coloană.
Lăţimea coloanelor mai poate fi modificată şi dacă alegeţi din meniul Format comanda Column
Width. Puteţi specifica în fereastra de dialog care se deschide lăţimea exactă a coloanei. Puteţi activa
fereastra de dialog Column Width şi din meniul contextual al etichetei de coloană, alegând comanda
respectivă.
Tastaţi în caseta de text Column Width: lăţimea dorită pentru coloană, figura 4.4, iar Excel va
modifica lăţimea coloanei selectate. Pe lângă posibilitatea stabilirii manuale a lăţimii coloanelor, Excel
permite modificarea lăţimii coloanelor pentru a corespunde unei anumite înregistrări dintr-o celulă sau
celei mai lungi înregistrări din coloană. Pentru a modifica lăţimea coloanei încât aceasta să corespundă
lungimii unei anumite înregistrări, selectaţi celula care conţine înregistrarea în cauză şi apoi din meniul
Format alegeţi comanda Column-AutoFit Selection. Excel va modifica în mod corespunzător lăţimea
coloanei.
Dacă coloanele a căror lăţimi doriţi să le modificaţi nu sunt adiacente, atunci selectarea lor se face
astfel:
- apăsaţi tasta Ctrl şi menţineţi-o apăsată
- plasaţi cursorul mouse-ului pe eticheta uneia din colonele din seria care trebuie modificată şi
faceţi un clic pe butonul stâng; coloana va fi selectată
- treceţi la următoarea coloană şi repetaţi pasul anterior; dacă în seria de coloane există şi coloane
adiacente, puteţi trage cursorul mouse-ului peste etichetele lor, până la selectarea întregului grup.
- când aţi selecta şi ultima coloană eliberaţi tasta Ctrl.
[Link] Modificarea înălţimii liniilor
Înălţimea liniilor (rândurilor) este măsurată în puncte, pe baza mărimii fontului prestabilit folosit
în foaia de calcul. Excel stabileşte în mod automat înălţimea liniei pe baza fontului folosit, dar aceasta
poate fi modificată de către utilizator pentru a include spaţii libere suplimentare sau pentru a reduce la
minim înălţimea liniilor în foaia de calcul. Ca şi în cazul modificării lăţimii coloanelor şi în acest caz se
poate utiliza atât mouse-ul, cât şi comenzile programului Excel (din meniul Format, comanda Row
Height – pentru a introduce direct înălţimea dorită pentru linia selectată). Modul de lucru este întru totul
similar, singura diferenţă fiind aceea că se operează pe etichetele rândurilor.
4.1.3 Aplicarea chenarelor şi texturilor
Excel dă posibilitatea formatării atât a conţinutului celulelor cât şi a celulelor însăşi prin aplicarea
de chenare de grosimi şi culori diverse sau texturi şi culori pentru fundalul celulelor.
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Chenarele îmbunătăţesc aspectul foilor de calcul oferind separaţii vizuale între zonele lor.
Chenarele îmbunătăţesc şi aspectul rapoartelor tipărite. Pentru a aplica un chenar se selectează mai întâi
domeniul care trebuie formatat. Pentru selectarea unui domeniu şi aplicarea chenarelor procedaţi astfel:
1. poziţionaţi cursorul mouse-ului pe celula din unul din colţurile extreme ale domeniului.
2. apăsaţi butonul stâng al mouse-ului şi glisaţi cursorul în diagonală spre colţul opus, până la
acoperirea întregului domeniu. Toate celulele selectate, cu excepţia celei de la care s-a pornit selecţia au
culoarea fondului modificată, indicând în acest fel faptul că au fost selectate,
3. din meniul Format alegeţi opţiunea Cells care deschide fereastra de dialog Format Cells, figura
4.7, în care selectaţi tabela Border.
4. din secţiunea Line selectaţi stilul de linie (Style) ce va fi folosit pentru chenar iar din lista
derulantă Color, culoarea dorită pentru liniile chenarului.
5. în secţiunea Border a tabelei faceţi clic cu butonul stâng al mouse-ului peste liniile machetei
tabelului care doriţi să ia aspectul şi culoarea selectate la pasul anterior. Puteţi folosi şi butoanele din
stânga şi de sub fereastra de previzualizare.
6. repetaţi paşii 4 şi 5 până la trasarea tuturor liniilor dorite
7. apăsaţi butonul OK pentru aplicarea efectivă a chenarelor şi închiderea ferestrei
În secţiunea Presets sunt disponibile trei setări prestabilite pentru chenare şi anume: fără chenar
(None), numai chenar exterior (Outline) sau numai rastru interior (Inside).
Cum se folosesc aceste setări prestabilite? Să presupunem că dorim ca tabelul să fie încadrat de
un chenar cu linie dublă, de culoare neagră, iar liniile interioare (rastrul) să fie format din linii albastre,
subţiri.
[Link] Utilizarea funcţiei AutoFormat
Excel dispune de o colecţie de formate - cum ar fi dimensiune font, modele chenare şi texturi,
aliniere - care pot fi aplicate rapid unei zone de date. Pentru a aplica un format inclus se procedaţi astfel:
- selectaţi zona căreia trebuie să-i aplicaţi formatul
- din meniul Format selectaţiă funcţia AutoFormat
- din caseta Table format (Format tabel) selectaţi formatul dorit.
- stabiliţi ce elemente ale tabelului preformatat selectat la pasul anterior să se aplice domeniului
selectat. Pentru aceasta apăsaţi butonul Options ca să afişaţi secţiunea Formats to apply a ferestrei
- debifaţi casetele de selecţie pentru acele elemente de format care nu trebuie aplicate (chenare,
fonturi, texturi, etc.).
- apăsaţi butonul OK pentru aplicarea formatului şi închiderea ferestrei

4.1.4 Introducerea datelor

După activarea celulei în care doriţi să introduceţi date, tastaţi ceea ce doriţi să scrieţi în celulă:
text, numere, date calendaristice, formule, etc. Pe măsură ce datele sunt introduse acestea apar atât în
celula activă cât şi în caseta text din partea dreaptă a barei pentru formule (formula bar). Puteţi scrie
deopotrivă în celulă sau în caseta de formule.
În timp ce scrieţi în celulă, în câmpul dintre caseta de denumire şi caseta text de pe bara pentru
formule apar trei mici pictograme; primele două, de la stânga la dreapta, servesc pentru respingerea sau
confirmarea datelor scrise. Pentru a respinge datele introduse faceţi clic pe pictograma cu aspectul literei
X sau apăsaţi tasta Esc. Pentru acceptarea datelor introduse faceţi clic pe pictograma din mijloc, cu
aspectul unui semn de validare, sau apăsaţi tasta Enter. A treia pictogramă de pe bara pentru formule
activează aplicaţia Function Wizard, o fereastră de dialog care ajută la crearea de formule folosind
funcţiile predefinite din Excel, aşa cum se arată în paragraful [Link].
[Link] Introducerea textelor
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Textul care poate fi introdus este format din caractere alfanumerice cum ar fi litere, cifre şi
simboluri. Se pot scrie până la 255 caractere într-o singură celulă deşi este posibil ca Excel să nu afişeze
toate caracterele respective dacă celula nu este suficient de largă sau dacă există date introduse în celula
din dreapta acesteia. Când se introduce un text într-o celulă, Excel înregistrează datele respective ca text
şi le aliniază la stânga în celulă. Puteţi uni mai multe celule pentru a face vizibil textul în întregime atunci
când, din cauzele arătate mai sus, acesta e afişat doar parţial: selectaţi celula care conţine textul şi celulele
de la dreapta, atâtea câte socotiţi necesare; apăsaţi butonul Merge and Center de pe bara Formating.
Folosiţi această metodă şi pentru a uni mai multe celule pe verticală, atunci când este nevoie.
Dacă o celulă conţine un şir de caractere numerice, pentru ca Excel să nu interpreteze respectivul
şir ca pe un număr pe care, eventual, să-l folosească în formule, respectivul şir trebuie precedat de
apostrof. Puteţi selecta, de asemenea, formatul Text pentru celula respectivă, din tabela Number a ferestrei
Format Cells.
4.1.4 2 Introducerea numerelor
Datele numerice sunt valori constante şi sunt formate doar din valori numerice. Într–o celulă pot
fi introduse numere întregi (cum ar fi 228), fracţii zecimale (17,258), fracţii cu numere întregi (1 1/4) şi
valori notate în sistem ştiinţific (1.23E+08).
Dacă introduceţi un număr lung într-o celulă şi în locul lui celula afişează #### sau dacă numărul
apare în sistemul de notare ştiinţifică (ex. 1.23E+08), puteţi remedia această situaţie astfel: în primul caz
faceţi dublu clic pe marginea din dreapta a etichetei coloanei pentru a-i ajusta lăţimea la dimensiunea
potrivită; în al doilea caz selectaţi celula în cauză şi din meniul Format Cells, tabela Number, alegeţi
categoria Number şi formatul dorit
După introducere numerele sunt aliniate automat la dreapta celulei. MS Excel oferă posibilitatea
schimbării modului de afişare a numerelor în celule folosind alt format numeric. Pentru aceasta selectaţi
din meniul Format opţiunea Cells sau apăsaţi tastele Ctrl+1 (unu) folosiţi comanda Format Cells din
meniul contextual. Oricare ar fi metoda aleasă, pe ecran va apărea fereastra de dialog Format Cells, figura
4.10. Din secţiunea Category: a tabelei Number selectaţi tipul formatului numeric dorit, Number,
Percentage, Fraction, Scientific. Câmpul Sample oferă previzualizarea numărului din celula activă pentru
oricare din formatele alese. Caseta Decimal places dă posibilitatea stabilirii numărului de zecimale cu
care este afişat numărul, valoarea implicită fiind 2. Selectaţi caseta Use 1000 Separator pentru a introduce
simbol separator intre grupurile de trei digiţi. Separatorul pentru setarea anglo-saxonă este virgula iar
pentru setarea românească este punctul.
Pentru categoriile Date, Time, Fraction, Special şi Custom, în caseta Type este afişată o listă cu
formate-model. După ce stabiliţi formatele dorite pentru diversele tipuri de date apăsaţi butonul OK;
Excel va aplica formatul ales în celulele selectate în prealabil din foaia de calcul.
Bara cu instrumente Formatting conţine cinci butoane cu ajutorul cărora se pot aplica rapid
formate numerice uzuale.
[Link] Introducerea datei şi orei
În afară de date text şi numerice, Excel acceptă şi date de tip dată calendaristică şi oră. Când
introduceţi o dată sau o oră, Excel converteşte datele într-un număr serial pentru dată, în aşa fel încât să
poată efectua calcule pe baza acestor date şi ore. Informaţia din celulă este afişată însă în formatul uzual
pentru dată şi oră. Pentru ca Excel să poată determina dacă ceea ce tastaţi în celule sunt date
calendaristice sau ore, trebuie să le introduceţi într-un anumit format. Dacă veţi tasta, de exemplu
12.04.2005, foarte probabil că Excel nu va şti că aţi vrut să introduceţi data calendaristica 12 aprilie 2005
şi va considera respectiva dată ca fiind de tip General. Consultaţi, înainte de a introduce date de tipul
celor discutate, în fereastra Format Cells, categoriile Date şi Time, care sunt formatele acceptate.
Exemplul anterior va fi interpretat ca dată dacă va fi scris 12/04/2005, dar atenţie, dacă sistemul de
operare este personalizat cu Regional Settings pe sistemul Englezesc, data va fi interpretată ca 4
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

decembrie 2005. Dacă. Însă, sistemul de operare este setat pe România, atunci prima formă va fi
interpretată corect, ca 12 aprilie 2005 iar cea de a doua nu.
Deoarece Excel converteşte data şi ora în numere seriale, se pot efectua calcule cu aceste valori la
fel ca în cazul oricăror altor numere. De exemplu, se poate calcula numărul de zile care au trecut între
două date oarecare.
[Link] Introducerea unei serii de text, numere şi date
Se realizează cu ajutorul a două funcţii, AutoFill şi Fill-Series
Folosirea comenzii AutoFill
O funcţie foarte utilă a programului Excel este funcţia AutoFill, cu ajutorul căreia se poate crea
rapid o foaie de calcul prin completarea automată a unui domeniu de celule cu înregistrări în serie. Este
posibilă, de exemplu, completarea unui domeniu de celule cu o serie de date consecutive sau crearea unei
serii de titluri pentru coloane.
Pentru a crea o serie de înregistrări se procedaţi după cum urmează:
- completaţi primele două celule din serie, pe coloană sau pe rând.
- selectaţi cele două celule şi apoi plasaţi cursorul mouse-ului pe mânerul AutoFill a porţiunii
selectate (acel mic pătrat din colţul din dreapta jos al selecţiei).
- apăsaţi butonul stâng al mouse-ului şi cu el menţinut apăsat trageţi în jos sau la dreapta de acest
mâner: celulele care urmează vor fi completate automat. În cazul formatelor numerice pasul seriei este
considerat ca fiind diferenţa dintre conţinutul celei de a doua celule şi cel al primei celule. Pentru alte
formate, cum ar fi date calendaristice sau zile ale săptămânii, funcţia lucrează diferit: este suficient să se
introducă numele zilei sau a datei calendaristice într-un format recunoscut de Excel şi apoi trăgând de
mânerul funcţiei AutoFill completarea să se facă automat, în ordine crescătoare.
Folosirea comenzii Fill - Series
Cu ajutorul comenzii Fill - Series din meniul Edit se poate completa un domeniu de celule cu o
precizie mai mare decât cu ajutorul funcţiei AutoFill. Funcţia permite specificarea unei valori de pornire
şi a unei valori limită. Sunt posibile mai multe moduri de accesare a acestei funcţii.
1. Completarea unui domeniu de celule cu ajutorul comenzii Fill - Series din meniul Edit:
- completaţi numărul de pornire sau data calendaristică iniţială în prima celulă a domeniului care
trebuie completat
- din meniul Edit alegeţi Fill – Series: ; pe ecran va apărea fereastra de dialog Series, figura 4.11.
- în fereastra de dialog Series specificaţi direcţia de completare, pe rânduri (Rows) sau pe coloane
(Columns), tipul de serie (Type), liniar, exponenţial sau în progresie geometrică (Growth), de date
calendaristice (Date) sau autocompletare (AutoFill). În cazul în care doriţi crearea unei serii de date
calendaristice trebuie să specificaţi unitatea de măsură (Date Unit)
- specificaţi valoarea raţiei (Step Value) – această valoare reprezentând numărul cu care se
modifică seria de la celulă la celulă
- introduceţi valoarea limită superioară (Stop Value), această valoare reprezentând ultima valoare
din serie.
- Apăsaţi butonul OK.
2. Completarea cu ajutorul meniului de comenzi rapide.
- completaţi doar prima celulă şi cu butonul drept al mouse-ului apăsat trageţi de mânerul funcţiei
AutoFill peste zona de celule care trebuie completate.
- eliberaţi butonul mouse-ului. Va apare un meniu de comenzi rapide din care alegeţi opţiunea
Series.., care va deschide fereastra de dialog din figura 4.62, după care continuaţi cu paşii arătaţi. Din
acelaşi meniu, dacă alegeţi opţiunea Fill Series, seria va fi completată cu pasul 1. De asemenea, dacă
alegeţi opţiunea Copy cells conţinutul primei celule va fi copiat în toate celelalte. O altă funcţie utilă
pentru crearea unei serii de înregistrări este AutoComplete. Pe măsură ce se introduc date într-o listă,
Excel memorează fiecare înregistrare. Când se începe introducerea unei noi înregistrări, care este similară
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

cu una anterioară, pe aceeaşi coloană, Excel va completa în mod automat înregistrarea respectivă. În acest
caz puteţi accepta varianta propusă sau, în caz contrar, continuaţi scrierea noii înregistrări.
Lista memorată este accesibilă cu ajutorul comenzii Pick From List din meniul contextual.
Selectând comanda, sub celula activată va fi derulată o listă cu înregistrările anterioare, din care se poate
alege data dorită. OBSERVAŢIE: lista este disponibilă numai dacă celula activată se află imediat sub
ultima celulă completată din coloană.
4.1.5 Utilizarea formulelor în tabelele Excel
Programul Excel dispune de instrumente puternice de calcul utilizând formule matematice. Toate
calculele utilizează adresele celulelor din tabel pentru a accesa datele conţinute de acestea.

[Link] Formule şi operatori

O formulă este o expresie matematică care analizează şi prelucrează date într-o foaie de calcul.
Formulele execută operaţii, cum ar fi adunare, înmulţire şi comparaţii între valori din foaia de calcul; ele
pot, de asemenea, să combine valori. Formulele acţionează ca nişte funcţii matematice deoarece produc
(întorc) un rezultat pe baza argumentelor, care pot fi constante numerice, şiruri de caractere sau conţinutul
celulelor. Aceasta înseamnă că formulele pot face referire la alte celule din aceeaşi foaie de lucru, la
celule din alte foi ale aceluiaşi registru de lucru sau la celule din foi aparţinând altor registre de lucru. O
formulă în Excel începe cu semnul = urmat de expresia matematică a ceea ce trebuie calculat. Exemplul
următor adună valoarea conţinută de celula B4 cu numărul 25 şi apoi divide rezultatul cu suma celulelor
D5, E5 şi F5.

Operatorii sunt grupaţi după natura operaţiilor realizate. Mai jos se dau câteva tipuri de operatori
mai des folosiţi:
Operatori aritmetici
+ adunare - scădere * înmulţire / împărţire % procent ^ exponenţiere
Operatori de comparaţie
= egalitate > mai mic < mai mare >= mai mare sau egal <= mai mic sau egal <> diferit
Operator de text
& concatenează două şiruri de text pentru a produce un singur şir
Operatori de referinţă
: operator de zonă, produce o referinţă la toate celulele dintre două referinţe, inclusiv cele două
; operator de uniune care combină mai multe referinţe6
(spaţiu) operator de intersecţie, produce o referinţă la celulele comune referinţelor aflate la stânga
şi la dreapta operatorului; de exemplu argumentul funcţiei: SUM (B5:B15 A7:A17) produce o referinţă la
celula B7, singura comună celor două referinţe.
În scrierea formulelor trebuie să se ţină cont de prioritatea operaţiilor. Programul Excel respectă
regulile matematice privind ordinea operaţiilor.
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Formula =B4+3*A5 calcuelază produsul dintre constanta 3 şi conţinutul celulei A5 la care va

aduna conţinutul celulei B4. Formula =(B4+3)*A5 va aduna conţinutul celulei B4 cu constanta 3 iar
rezultatul îl va înmulţi cu conţinutul celulei A5.
[Link] Referinţe relative şi absolute
Referirea la o celulă se poate face în două feluri, relativ şi absolut. Referirea relativă localizează
în tabel celulele la care se face referirea în formule în raport cu poziţia celulei care conţine formula. Spre
exemplu, dacă formula se află în celula F8 şi ea face referire la celulele B8 şi C7 atunci programul Excel
va găsi celulele prin deplasarea cu patru celule la stânga (B8) şi respectiv trei la stânga şi una sus (C7),
vezi tabelul de mai jos.
Când se copie o formulă care foloseşte referinţe relative, referinţele din formula copiată se
actualizează, după logica expusă, corespunzător poziţiei actuale a formulei. În exemplul de mai sus, dacă
formula din celula F8 se copiază în celula F9 atunci formula din celula F9 se transformă în =B9+C8, care
se referă la celulele care se află cu patru celule la stânga şi respectiv cu trei celule la stânga şi una mai sus
faţă de celula F9.
Pentru ca referinţele să nu se modifice la copierea unei formule într-o altă celulă trebuie folosite
referinţe absolute. În exemplul de mai sus dacă doriţi ca celula C7 să rămână nemodificată în urma
acţiunii de copiere trebuie să plasaţi simbolul dolar ($) în faţa referinţei coloanei şi rândului: =B8+$C$7.
În interiorul unei formule pot fi utilitate deopotrivă referinţe absolute şi relative, singura grijă este de a
utiliza semnul $ în desemnarea referinţelor absolute.
Pentru a face referire la celule aflate în alte foi de calcul, referinţele celulelor trebuie precedate de
numele foii de calcul în care se află respectivele celule, urmat de semnul exclamării (!). Exemplul
următor adună conţinutul celulei A4 din foaia de calcul 1 cu conţinutul celulei B4 din foaia de calcul 2 a
aceluiaşi registru.
=SUM(Sheet1!A4;Sheet2!B4) 7
Pentru referirea celulelor care se află în aceeaşi foaie de calcul cu celula unde se introduce
formula se poate omite eticheta foii, încât formula de mai sus produce acelaşi rezultat cu următoarea
formulă:
=SUM(A4;Sheet2!B4)
dacă rezultatul trebuie să apară în foaia 1.
Referinţele la celulele din alte foi de calcul pot fi, de asemenea, relative – ca în exemplul de mai
sus, sau absolute:
=SUM(A4;Sheet2! $B$4)
Când faceţi referire la celule aflate în alte registre de lucru, referinţa va fi precedată şi de numele
registrului respectiv între paranteze drepte. Toate referinţele situate în alte registre devin referinţe
ABSOLUTE. Exemplul următor calculează suma dintre conţinutul celulei B7 din foaia curentă şi
conţinutul celulei A6 din foia 1 a registrului cu numele “registru_2.xls”.
=SUM(B7;[registru_2.xls]Sheet1!$A$6)
[Link] Introducerea formulelor în tabele
Pentru ilustrarea modului de utilizare vom folosi câteva exemple simple. Să considerăm tabelul
din figura 4.12 în care dorim calcularea sumei numerelor de pe fiecare rând, rezultatul trebuind să fie
afişat în coloana F, celulele F2 la F10. Selectaţi celula F2 după care apăsaţi semnul “=” de pe bara de
formule (situată imediat sub bara de instrumente Formatting). Caseta de denumire din stânga barei de
formule, care afişa celula curentă, îşi schimbă conţinutul şi vă pune la dispoziţie o listă derulantă de
funcţii matematice. Totodată, în caseta text din dreapta, apare semnul egal în continuarea căruia va trebui
să introduceţi formula de calcul.
Chiar pentru exemplul simplu ales există mai multe moduri de introducere a formulei. Cel mai
simplu este să utilizaţi funcţia SUM(). Pentru aceasta selectaţi din lista de funcţii funcţia SUM care va
apare scrisă cu caractere aldine în câmpul pentru formule. Între paranteze veţi tasta adresele celulelor al
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

căror conţinut trebuie adunat. În funcţie de setarea regională a sistemului de operare Windows utilizaţi ca
separator pentru referinţele celulelor semnul punct şi virgulă “;” sau virgulă (,). Formula completă trebuie
să arate astfel =SUM(B2;C2;D2;E2). După ce aţi introdus întreaga formulă apăsaţi tasta Enter sau butonul
de validare de pe bara de formule. Dacă formula nu conţine greşeli atunci în celula F2 va apărea rezultatul
(166692 în exemplul de faţă). Deoarece celulele a căror conţinut se adună sunt adiacente, formula se
poate scrie mai simplu, =SUM(B2:E2), adică în argumentul funcţiei SUM() se introduc prima şi ultima
celulă din şir, separate prin separatorul de zonă “:”.Dacă nu doriţi să utilizaţi funcţia SUM atunci puteţi
scrie formula astfel:
=(B2+C2+D2+E2)
Procedaţi în mod similar dacă aveţi de calculat o sumă pe coloană.
Atunci când cunoaşteţi abrevierea unei funcţii puteţi să o scrieţi în câmpul de formule fără să mai
selectaţi funcţia din listă.
Altă posibilitate de introducere a formulei constă în utilizarea asistenţei pe care Excel o oferă la
introducerea formulelor. Astfel, imediat după ce alegeţi din lista de funcţii funcţia SUM (în cazul
considerat) se deschide fereastra unei aplicaţii de asistenţă, a cărei aspect diferă de la funcţie la funcţie. În
figura 4.13 este reprodusă fereastra funcţiei SUM(). Iniţial apar doar două casete text, Number1 şi
Number2. În capătul fiecărei casete se găseşte câte o pictogramă pe care, dacă faceţi click cu butonul
stâng al mouse-ului, veţi minimiza fereastra asistenţă, facilitând vizionarea datelor din foaia de calcul.
Fereastra minimizată este situată imediat sub bara de funcţii. Pentru a introduce referinţele procedaţi
astfel:
1. poziţionaţi cursorul de editare în prima casetă text (Number1) după care minimizaţi fereastra
printr-un click pe pictograma din capătul casetei.
2. pe suprafaţa foii de calcul selectaţi prima celulă; referinţa ei va apare în caseta Number1 şi ca
argument în câmpul formulei.
3. Maximizaţi fereastra de asistenţă cu un click pe pictograma de maximizare din capătul din
dreapta a ferestrei wizard, figura 4.64; în caseta text Number1 este afişată referinţa celulei selectate.
4. poziţionaţi cursorul de editare în caseta text Number2; automat se mai deschide în fereastra
wizard o casetă text, Number3.
5. minimizaţi fereastra din pictograma din dreapta casetei text Number2,
6. repetaţi paşii 2, 3, 4 şi 5 pentru caseta text Number2 şi următoarele, până la ultima celulă care
trebuie introdusă în formulă (E2). Formula se completează automat cu noile referinţe pe măsură ce
acestea sunt selectate în casetele text Number2,3, ş.a.m.d.
7. apăsaţi butonul OK din fereastra de asistenţă.
O altă metodă, mai rapidă este următoarea:
La pasul 2 din procedura descrisă mai sus selectaţi toate celulele de pe rând, nu doar prima,
ţinând apăsat butonul stâng al mouse-ului. În caseta text Number1 va fi afişat întreg domeniul selectat, nu
numai referinţa celulei. Trebuie să ştiţi că prin aceasta metodă puteţi selecta şi domenii de celule
neadiacente, condiţia este să ţineţi tasta Ctrl apăsată pe durata selecţiei
Metoda poate părea, la început, greoaie dar este utilă atunci când folosiţi pentru prima dată o
funcţie a cărei sintaxă nu o cunoaşteţi. Modul în care aplicaţia wizard completează formula vă dă indicaţii
şi asupra separatorului de uniune pe care trebuie să îl folosiţi, virgulă sau punct şi virgulă. După ce
dobândiţi puţină dexteritate veţi constata că este mult mai comod să tastaţi direct referinţele în câmpul de
formule.
Să mai considerăm un exemplu, puţin mai complex. Dorim să calculăm şi să afişăm într-un tabel
planul de rambursare a unui credit. Datele de care avem nevoie sunt: suma împrumutată (creditul),
dobânda băncii şi durata împrumutului. Vom afişa următoarele informaţii: luna, valoarea soldului,
valoarea corespunzătoare dobânzii şi suma de plată lunară. Facem observaţia că suma lunară de plată se
obţine prin însumarea unei sume fixe, reprezentând valoarea creditului raportată la durata împrumutului şi
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

a unei sume variabile, reprezentând valoarea dobânzii la soldul existent. Soldul existent se calculează, la
rândul lui, prin scăderea ratei din soldul lunii precedente. Vom considera, în exemplul numeric, un
împrumut de 10 000 000 lei pe 12 luni, cu o dobândă a băncii (rata dobânzii) de 14% pe an.
Numărul de rate şi dobânda băncii le scriem într-o zonă a foii de calcul care să nu deranjeze
planul de rambursare, ca în figura 4.14. În celula F2 calculăm suma fixă din rată, ca raport între suma
împrumutată şi numărul de rate (durata, în luni, a împrumutului). Vom scrie în celula F2 formula
=$B$2/$G$2. Deoarece suma împrumutată reprezintă soldul primei luni, am trecut-o în celula B2,
corespunzătoare soldului primei luni. Dobânda pentru prima lună se calculează ca produs între valoarea
soldului şi valoarea dobânzii lunare percepute de bancă. Pentru că valoarea dobânzii anuale este în celula
H2 şi va fi folosită în toate formulele, o vom scrie cu referinţă absolută. Aşadar, în celula C2 vom scrie
=B2*$H$2/12, numărul 12 de la numitor reprezentând numărul de luni ale anului (a nu se confunda cu
numărul de rate, ales arbitrar tot la 12). În celula D2 vom calcula suma care trebuie plătită în prima lună,
adunând la dobânda din celula C2 suma fixă din celula F2. Formula pe care o vom scrie este = $F$2+C2.
Formulele din celulele C2 şi D2 le vom copia în celulele C3 la C13 şi respectiv D3 la D13. Pentru copiere
folosiţi (deocamdată) metoda Copy and Paste.
Soldul pentru luna următoare se calculează scăzând din soldul lunii anterioare valoarea
rambursată. Vom scrie, deci, în celula B3 formula =B2-$F$2, pe care o vom copia în celulele B4 la B13.
Pe linia 14 vom calcula totalul dobânzii şi a sumelor plătite pe perioada de creditare. Vom scrie în celula
C14 formula =SUM(C2:C13) pe care o vom copia în celula D14.
Cu aceasta am încheiat ceea ce ne-am propus. Modificând în celula B2 valoarea soldului iniţial (a
împrumutului) şi în celula H2 valoarea dobânzii bancare toate datele din tabel se vor reactualiza. Dacă
doriţi să extindeţi tabelul pentru a-l folosi la împrumuturi pe termen mai mare de 12 luni nu aveţi decât să
copiaţi formulele în celulele următoare, pe fiecare coloană în parte.
OBSERVAŢIE: pentru calculul sumelor de plată la împrumuturi se folosesc formule matematice
implementate în Excel sub forma unor funcţii: PMT, PPMT, IPMT.
Programul Excel dispune şi de funcţii logice, AND, OR, NOT, IF, TRUE şi FALSE cu ajutorul
cărora se pot construi funcţii complexe. În cele ce urmează se dă un exemplu simplu de utilizare a funcţiei
IF. Să considerăm tabelul din figura 4.15 care reprezintă veniturile şi cheltuielile trimestriale ale unei
societăţi comerciale, pe trei domenii de activitate, comerţ, producţie şi prestări servicii. Vom crea o
coloană pentru beneficii şi una pentru pierderi anuale, acestea urmând să fie completate selectiv, după
cum suma încasărilor este mai mare sau mai mică decât suma cheltuielilor trimestriale. Formula care se
introduce în celula J5 este:
=IF((B5+D5+F5+H5-C5-E5-G5-I5)>0;SUM(B5;D5;F5;H5)-SUM(C5;E5;G5;I5);” “)
Structura funcţionează ca orice structură IF-THEN-ELSE: mai întâi se testează condiţia, în cazul
nostru dacă suma incasărilor trimestriale depăşeşte suma cheltuielilor, ceea ce se reflectă în secvenţa
(B5+D5+F5+H5-C5-E5-G5-I5)>0. În caz afirmativ (funcţia returnează valoarea TRUE) atunci (THEN) în
celulă va fi afişat rezultatul formulei care urmează imediat după primul separator, adică diferenţa dintre
încasări şi cheltuieli, SUM(B5;D5;F5;H5)-SUM(C5;E5;G5;I5). În contrar (funcţia returnează valoarea
FALSE) în celulă va fi afişată secvenţa alternativă (ELSE), care în cazul nostru constă în afişarea unui
spaţiu blank, “ “. Sintaxă funcţiei este:
IF(condiţie; expresie pt. condiţie adevărată; expresie pentru condiţie falsă)
În celula K5 se va introduce formula:
=IF((B5+D5+F5+H5-C5-E5-G5-I5)<0;SUM(C5;E5;G5;I5)-SUM(B5;D5;F5;H5);" ")
care, în cazul în care diferenţa dintre suma încasărilor şi cheltuielilor este negativă va afişa
rezultatul diferenţei dintre suma cheltuielilor şi cea a încasărilor iar în caz contrar va afişa un blank.
În ambele formule, în mod deliberat s-au folosit, cu rol de exemplu, forme diferite de calcul a
sumelor: în corpul condiţiei s-au folosit operatorii sumă + şi diferenţă –, în timp ce în corpul formulei de
calcul s-au folosit funcţia SUM şi operatorul diferenţă.
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Copierea formulelor. Pentru a introduce formula şi în celulele de sub F2, (de la F3 la F10), nu
este necesară reluarea paşilor descrişi mai sus. Selectaţi celula F2, plasaţi cursorul mouse-ului pe colţul
din dreapta-jos al celulei, (butonul auto-fill). Apăsaţi butonul stâng al mouse-ului şi cu el apăsat trageţi în
jos de butonul auto-fill până deasupra ultimei celule din tabel apoi eliberaţi butonul. Toate celulele vor
conţine formula de adunare cu argumentele actualizate, în funcţie de noua poziţie pe rândurile tabelului.

[Link] Funcţii uzuale

OBSERVAŢIE. Sintaxă funcţiilor este prezentată conform documentaţiei produsului EXCEL
dar toate exemplele sunt valabile pentru setarea regională ROMÂNIA a sistemului de operare. In sintaxa
funcţiilor apar argumente scrise atât cu caractere aldine (bold) cât şi cu caractere normale; argumentele
scrise cu caractere aldine sunt obligatorii, cele scrise cu caractere normale sunt opţionale.
Funcţia INT
Rotunjeşte un număr, prin lipsă, la cel mai apropiat număr întreg.
Sintaxă
INT(number)
Number este numărul real care trebuie rotunjit.
Exemple
INT(8,9) returnează 8
INT(-8,9) returnează -9
Următoarea formulă returnează partea zecimală a argumentului:
7,15-INT(7,15) returnează 0,15
Funcţia ROUND
Rotunjeşte un număr la număr specificat de digiţi.
Sintaxă
ROUND(number;num_digits)
Number este numărul care trebuie rotunjit.
Num_digits specifică numărul de digiţi la cere trebuie rotunjit numărul.
Dacă num_digits este mai mare ca zero, atunci numărul este rotunjit la numărul specificat de cifre
zecimale.
Dacă num_digits este zero, atunci numărul este rotunjit la cea mai apropiată valoare întreagă.
Dacă num_digits este mai mic decât zero, atunci numărul este rotunjit la stânga separatorului
zecimal (punct sau virgulă, după setarea regională a SO).
Exemple
ROUND(2,15; 1) returnează 2,2
ROUND(2,149; 1) returnează 2,1
ROUND(-1,475; 2) returnează -1,48
ROUND(21,5; -1) returnează 20
Funcţia ROUNDDOWN
Rotunjeşte un număr la o valoare inferioară.
Sintaxă
ROUNDDOWN(number;num_digits) 8
Number şi num_digits au aceeaşi semnificaţie la funcţia ROUND.
Observaţii
ROUNDDOWN se comportă ca şi ROUND, cu excepţia că rotunjeşte un număr prin lipsă (la o
valoare mai mică).
Dacă num_digits este mai mare ca zero, atunci numărul este rotunjit la numărul specificat de cifre
zecimale.
Dacă num_digits este zero, atunci numărul este rotunjit la cea mai apropiată valoare întreagă.
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Dacă num_digits este mai mic decât zero, atunci numărul este rotunjit la stânga separatorului
zecimal (punct sau virgulă, după setarea regională a SO).
Exemple
ROUNDDOWN(3,14; 0) returnează 3
ROUNDDOWN(51,5;0) returnează 51
ROUNDDOWN(3,14159; 3) returnează 3,141
ROUNDDOWN(-3,14159; 1) returnează –3,1
ROUNDDOWN(31415,92654; -2) returnează 31400
Funcţia ROUNDUP
Asemănătoare funcţiei ROUND cu excepţia faptului că rotunjeşte prin adaos (la o valoare
superioară). Sintaxă asemănătoare cu a funcţiei ROUNDDOWN.
Exemplu
ROUNDUP(3,14; 1) returnează 3,2
Funcţia TRUNC
Trunchiază un număr la valoarea întreagă prin îndepărtarea părţii zecimale.
Sintaxă
TRUNC(number;num_digits)
Number este numărul care trebuie trunchiat.
Num_digits este un număr care specifică precizia trunchierii. Valoarea implicită este zero.
Observaţii
Funcţia TRUNC este similară funcţiei INT în sensul că amândouă returnează valori întregi.
TRUNC şterge partea zecimală a numărului în timp ce INT rotunjeşte numărul în jos (prin lipsă) la cea
mai apropiată valoare întreagă pe baza valorii părţii zecimale a numărului. Funcţiile INT şi TRUNC
diferă numai când se utilizează numere negative: TRUNC(-4,3) returnează -4, dar INT(-4,3) returnează -5
deoarece -5 este numărul mai mic cel mai apropiat.
Exemple
TRUNC(8,9) returnează 8
TRUNC(-8,9) returnează -8
Funcţia CEILING
Returnează valoarea rotunjită în sus (prin adaos) la cea mai apropiată valoare care este multiplu a
parametrului signifiance. De exemplu, dacă unui produs care are preţul de 85,34 lei (RON), după
aplicarea cotei TVA de 19% preţul de vânzare devine 101,4237 RON care nu ar putea fi plătit deoarece
cea mai mică monedă divizionară a leului nou este banul, 1RON=100bani. Formula
=CEILING(101,4237;0,01) rotunjeşte preţul în sus, la valoarea cea mai apropiată ce poate fi plătită cu cea
mai mică monedă divizionară, adică 101,43.
Sintaxă
CEILING(number;significance)
Number este numărul care trebuie rotunjit.
Significance este multiplul la care trebuie rotunjit numărul.
Exemple
CEILING(3,14; 1) returnează 4
CEILING(-2,5; -2) returnează -4
CEILING(0,123; 0,01) returnează 0,13
Funcţia FLOOR
este asemănătoare funcţiei CEILING cu excepţia faptului că rotunjirea se face prin lipsă.
Sintaxă
FLOOR(number;significance)
Number şi significance au aceeaşi semnificaţie ca la funcţia CEILING.
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Exemple
FLOOR(3,14; 1) returnează 3
FLOOR(-2,5; -2) returnează 2
FLOOR(0,123; 0,01) returnează 0,12
Funcţia COUNT
Contorizează numărul celulelor care conţin numere precum şi numerele dintr-o listă de
argumente. Este utilă şi se foloseşte pentru determinarea numărului de celule ce conţin date numerice într-
o zonă de celule sau numărul de elemente ale unui tablou de numere (matrice).
Sintaxă
COUNT(value1;value2, ...)
Value1, value2, ... sunt 1 la 30 argumente care conţin sau se referă la o varietate de tipuri de date
dar numai datele de tip numeric sunt contorizate (numărate). Argumentele care sunt numere, date
calendaristice reprezentări text ale numerelor sunt numărate; argumentele text sau erori care nu pot fi
convertite în numere sunt ignorate. Dacă un argument este un tablou sau o referinţă numai numerele din
tablou sau referinţă sunt contorizate. Celulele vide, valorile logice, textele sau erorile sunt ignorate.
În figura 4.16 este ilustrată utilizarea funcţiei COUNT. Argumentele sunt datele din celulele
A1:A8. Utilizarea funcţiei cu argumentele în acest domeniu returnează valoarea 3 (celula A9) deoarece
numai trei date sunt contorizate, 14%, [Link].05 şi 29,64. Celelalte tipuri de date conţinute în domeniu
sunt ignorate. În celula A10 se utilizează aceeaşi funcţie dar, faţă de celula A9, s-a adăugat un argument
numeric, valoarea 5. Ca urmare funcţia întoarce valoarea 4.

Funcţia COUNT COUNTA

Contorizează numărul celulelor nevide şi valorile dintr-o listă de argumente. Este utilă pentru că
determină numărul celulelor care conţin date dintr-un domeniu sau tablou.
Sintaxă
COUNTA(value1;value2, ...)
Value1, value2, ... sunt 1 la 30 argumente care conţin sau se referă la o valorile care trebuie
numărate. Prin valoare se înţelege, în acest caz, orice tip de dată, inclusiv şirul vid “”, dar nu celule vide.
Exemplu
Pentru domeniul din exemplul anterior, funcţia COUNTA(A1:A8) returnează valoarea 6 în timp
ce aceeaşi funcţie dar cu alte argumente, COUNTA(A1:A8; “ceva”) returnează valoarea 7.
Funcţia ABS
returnează valoarea absolută a unui număr (valoarea fără semn).
Sintaxă
ABS(number)
Number este numărul real a cărui valoare absolută trebui aflată.
Exemple
ABS(2) returnează 2
ABS(-2) returnează 2
Funcţia COS
Returnează valoarea cosinusului argumentului specificat. Argumentul se exprimă în radiani.
Sintaxă
COS(number)
Number este unghiul, în radiani
Exemplu
COS(0,785) returnează valoarea 0,707388269
În mod similar se utilizează funcţiile SIN, TAN care returnează valorile sinusului, respectiv
tangentei unghiului specificat ca argument, în radiani.
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Funcţiile inverse ACOS, ASIN şi ATAN returnează unghiurile argumentelor specificate.

Argumentele pentru ACOS şi ASIN trebuie să fie în intervalul +1...1. Unghiul returnat este exprimat în
radiani.
Exemple
ASIN(1) returnează 1,570796327 (π/2)
ACOS(0) returnează 1,570796327 (π/2)
ATAN(100) returnează 1,56079666 (π/2,0128)
Funcţia POWER
Returnează rezultatul ridicării unui număr la o putere.
Sintaxă
POWER(number;power)
Number este baza. Poate fi orice număr real.
Power este exponentul la care trebuie ridicată baza.
În locul funcţiei POWER poate fi utilizat şi operatorul “^”.
Exemplu
POWER(2;3) returnează 8.
Acelaşi rezultat se obţine tastând =2^3.
Funcţia SQRT
Returnează valoarea pozitivă a rădăcinii pătrate a unui număr.
Sintaxă
SQRT(number)
Number este numărul pozitiv din care se extrage rădăcina pătrată. Dacă number este negativ
funcţia SQRT returnează eroare.

Exemplu
SQRT(9) returnează 3
SQRT(-9) returnează #NUM!
SQRT(ABS(-9)) returnează 3
Funcţia LEFT
Returnează primele caractere (un subşir) dintr-un şir text pe baza numărului de caractere
specificat.
Sintaxă
LEFT(text;num_chars)
Text este şirul de caractere care conţine caracterele ce trebuie extrase.
Num_chars reprezintă numărul de caractere pe care funcţia LEFT trebuie să le extragă.
Num_chars trebuie să fie mai mare sau egal cu zero.
Dacă num_chars este mai mare decât lungimea, în caractere, a textului, LEFT returnează întregul
text.
Dacă num_chars e omis el este presupus a fi implicit 1.
Exemple
Dacă celula A1 conţine şirul Hello Excel,
LEFT(A1;5) returnează Hello iar
LEFT(A1) returnează H
Funcţia RIGHT
Este similară funcţiei LEFT cu deosebirea că returnează caracterele din dreapta ale şirului de
caractere, în numărul specificat prin num_chars.
Sintaxă
RIGHT(text;num_chars)
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Exemple
RIGHT (“Hello EXCEL”;5) returnează EXCEL
RIGHT (“Hello EXCEL”) returnează L
Funcţia MID
returnează un număr specificat de caractere (un subşir) dintr-un şir text începând cu poziţia
specificată.
Sintaxă
MID(text;start_num;num_chars)
Text are aceeaşi semnificaţie ca în cazul funcţiilor LEFT şi RIGHT
Start_num este un număr întreg care specifică poziţia din care începe extragerea subşirului de
caractere.
Num_chars specifică numărul de caractere ale subşirului
Pentru a obţine un subşir nevid, trebuie ca poziţia de start start_num să fie mai mică decât
lungimea şirului text
Exemple
MID(“Hello Excel”;2;6) returnează ello E
MID(“Hello Excel”;2;15) returnează ello Excel
Funcţia CONCATENATE
concatenează (uneşte prin alăturare) mai multe şiruri text în unul singur.
Sintaxă
CONCATENATE (text1;text2,...)
Text1, text2, ... sunt 1 până la 30 şiruri de caractere care trebuie concatenate pentru obţinerea
unui singur şir. Şirurile pot fi şiruri text, numere sau referinţe la celule individuale.
Observaţie
În locul funcţiei CONCATENATE se poate folosi şi operatorul “&” pentru a uni mai multe şiruri.

Exemplu
CONCATENATE(“Total”; “ Valoare”) produce rezultatul “Total Valoare”. Acest rezultat se
poate obţine şi tastând
=“Total”& “ Valoare”
Funcţia TRIM
şterge toate spaţiile dintr-un şir text, mai puţin spaţiul dintre cuvinte. Este util când se preiau texte
din alta aplicaţii care pot conţine un număr variabil de spaţii.
Sintaxă
TRIM(text)
Text este textul din care se doreşte ştergerea spaţiilor.
Exemplu
TRIM( “total incasari buget ”) returnează şirul “total incasari buget”

4.1.6 Inserarea comentariilor

Uneori este util să se asocieze un text explicativ unor celule din tabel cu scopul de a face mai
inteligibil conţinutul acestora. Spre exemplu, într-un tabel care conţine formule, nu putem şti dacă cifrele
afişate în celule sunt date folosite de formule sau rezultatul returnat de formulă. Acolo unde dorim să
atragem atenţia asupra acestui fapt vom insera un text explicativ sub formă de comentariu. Selectaţi celula
şi din meniul Insert alegeţi Comment. În dreptul celulei va apare o casetă de culoare galbenă care conţine
informaţii despre autor (preluate din cele introduse la instalarea aplicaţiilor Office). Introduceţi
comentariul dorit în această casetă. Informaţiile despre autor pot fi şterse, dar de multe ori este util să se
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

ştie cine a făcut respectivele remarci, mai ales când documentul circulă pe mai multe calculatoare, la
diverse persoane care pot face modificări sau adăugări de date. Toate comentariile sunt în mod implicit
vizibile; pentru a le ascunde selectaţi din meniul View opţiunea Comments. În această situaţie
comentariile devin vizibile doar când cursorul mouse este plasat deasupra celulelor care conţin
comentarii, figura 4.17. Toate celule care încorporează comentarii sunt marcate cu un mic triunghi de
culoare roşie în colţul din dreapta-sus.
[Link] Crearea unei diagrame cu ajutorul aplicaţie Chart Wizard
Aplicaţia Chart Wizard oferă o metodă pentru realizarea automată, pas cu pas, a unei diagrame
pornind de la datele din foaia de calcul. Diagrama poate fi plasată în foaia de calcul curentă sau într-o altă
foaie de calcul din registrul curent.
Selectarea datelor.
Primul pas în crearea unei diagrame este selectarea datelor din foaia de calcul. În mod normal se
selectează datele necesare pentru crearea unei diagrame înainte de lansarea în execuţie a aplicaţiei Chart
Wizard. Datele pentru diagramă trebuie să fie incluse în coloane şi linii, dar nu trebuie neapărat să se afle
în coloane şi linii adiacente. Etichetele care vor fi folosite în diagramă trebuie plasate în primele linii şi în
coloanele din extrema stângă a foii de calcul. Dacă în diagramă trebuie să apară şi etichetele coloanelor şi
liniilor atunci acestea trebuie incluse în selecţie. Celulele care nu sunt adiacente se selectează ţinând
apăsată tasta Ctrl; se selectează fiecare grup de celule până la completarea selecţiei după care se
eliberează tasta Ctrl.
Lansarea aplicaţiei Chart Wizard.
După selectarea datelor, faceţi click pe butonul Chart Wizard de pe bara de instrumente, ceea ce
va determina deschiderea primei ferestre din aplicaţia vrăjitor, fereastra Step 1 of 4
Fereastra de dialog Step 1 of 4 conţine două tabele care dau posibilitatea stabilirii tipului de
diagramă. Din tabela Standard Types, câmpul Chart type: alegeţi stilul de diagramă iar din câmpul din
dreapta, Chart sub-type: subtipul de diagramă. Dacă apăsaţi butonul Press and hold to view sample, în
locul galeriei de subtipuri va fi afişată o miniatură a diagramei finale (preview-ul acesteia). Puteţi selecta
din tabela a doua, Custom Types opţiuni de personalizare a tipului de diagramă. După stabilirea stilului
dorit apăsaţi butonul Next pentru a închide fereastra curentă şi a o deschide pe cea corespunzătoare
pasului 2, Step 2 of 4, figura 4.20 Din această fereastră puteţi reveni, dacă este necesar, la fereastra
anterioară, apăsând butonul Back.

Butonul Funcţia
Next Trece la pasul următor
Back Revene la pasul anterior
Finish Creează o diagramă pe bază opţiunilor selectate până în acel moment şi închide aplicaţia
Chart Wizard
Cancel Închide fereastra fără a reţine nici o setare

• Butoanele radio Series in: stabilesc dacă pe axa X a diagramei se reprezintă etichetele
liniilor sau cele ale coloanelor din seria de date. În tabela Series, butoanele Add şi
Remove, de sub fereastra Series, permit adăugarea sau înlăturarea de serii la /din lista
celor afişate în fereastră. După stabilirea preferinţelor legate de sursa de date treceţi la
pasul următor care deschide fereastra Step 3 of 4, figura 4.20. Aceasta cuprinde un număr
variabil de tabele care permit stabilirea de opţiuni care vizează modul de prezentare al
diagramei. Exemplul din figura 4.21 se referă la o diagramă bidimensională, de tip
coloane verticale. tabela Titles permite atribuirea de titluri diagramei şi celor două axe,
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

• tabela Axes pune la dispoziţie opţiuni de afişare a categoriilor pe axa X şi /sau a valorilor
pe axa Y,
• tabela Griglines dă posibilitatea stabiliri dacă liniile rastrului, verticale şi orizontale,
trebuie să fie afişate sau nu, precum şi stării tipului de rastru, dens sau rar,
• tabela Legend stabileşte dacă legenda cu simbolurile folosite să fie afişată lângă diagramă
şi unde anume
• tabela Data Labels stabileşte dacă valorile punctelor de date şi etichetele de categorie
asociate lor să fie afişate în interiorul diagramei (nu numai pe axa Y)
• Tabela Data Table stabileşte dacă tabelul cu date să fie ataşat sau nu diagramei.

După stabilirea opţiunilor în această fereastră treceţi la ultima fereastră care vă dă posibilitatea să
precizaţi locul unde doriţi să inseraţi diagrama, ca obiect în aceeaşi foaie de calcul sau într-o foaie nouă
din acelaşi registru. Pentru a încheia şi a insera diagrama apăsaţi butonul Finish.
[Link] Modificarea tipului de diagramă.
După inserarea unei diagrame, indiferent de tipul ales, ea poate fi modificată în orice moment în
alt tip de diagramă. Pentru aceasta trebuie să selectaţi mai întâi diagrama, apoi fie utilizaţi opţiunea Chart
Type din meniul contextual, fie apăsaţi butonul cu acelaşi nume de pe bara cu instrumente Chart (care
trebuie să fie afişată în prealabil), fie folosiţi meniul Chart de pe bara de meniuri. Acest meniu îl vedeţi în
locul meniului Data atunci când diagrama este selectată.
Afişarea tridimensională. Când se optează pentru un tip de diagramă 3-D, Excel pune la
dispoziţie opţiuni suplimentare prin intermediul comenzii 3-D View din meniul Chart sau din meniul
contextual. Comenzile pentru înălţime, Elevation, controlează nivelul relativ la care este văzută diagrama.
Pentru a o modifica valoarea existentă folosiţi butoanele cu săgeţi Sus-Jos sau scrieţi direct valoarea în
caseta text corespunzătoare, figura 4.23.
Comenzile Rotation controlează unghiul de afişare al diagramei în jurul axei verticale. Pentru a o
modifica valoarea existentă folosiţi butoanele cu săgeţi circulare Stânga-Dreapta sau scrieţi direct
valoarea în caseta text corespunzătoare.
Diagrama poate fi prezentată şi în perspectivă dacă se debifează opţiunea Right Angle Axes.
Pentru a stabili profunzimea în care este prezentată diagrama, folosiţi săgeţile suplimentare care apar sau
scrieţi unghiul în caseta text corespunzătoare.
Pentru a reveni la setările implicite apăsaţi pe butonul Default iar pentru a aplica setările făcute şi
a închide fereastra apăsaţi OK.
4.1.8 Sortarea şi filtrarea datelor dintr-o listă
Sortarea şi filtrarea datelor este o acţiune specifică bazelor de date. Tabelele Excel pot fi asimilate
unor tabele ale unei baze de date; fiecare linie a tabelului reprezintă o înregistrare iar fiecare coloană este
un câmp al înregistrării. Etichetele coloanelor reprezintă numele câmpurilor. Nu orice tabel este asimilabil
unei baze de date, de aceea, pentru tabelele care sunt asimilabile bazelor de date vom folosi termenul de
listă. Prin listă se înţelege o serie de rânduri ale foii de lucru care conţin date înrudite, cum ar fi serii de
facturi sau un set de nume de clienţi şi numere de telefon.
[Link] Sortarea datelor
O listă din Excel are flexibilitatea necesară pentru a putea organiza datele în aşa fel încât să
corespundă necesităţilor. Este posibilă ordonarea listei astfel încât datele să fie dispuse într-o anumită
ordine sau filtrarea datelor conţinute pentru a afişa numai anumite înregistrări.
Excel sortează listele pe baza câmpurilor. Pentru reorganizarea listei programul foloseşte drept
câmp de sortare orice câmp definit în listă. Pentru a ordona o listă, trebuie mai întâi să activaţi o celulă
oarecare aparţinând câmpului după care trebuie făcută sortarea şi apoi, din meniul Data, să selectaţi
opţiunea Sort. Ca urmare se deschide fereastra de dialog cu acelaşi nume,
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Dacă dintr-o listă nu trebuie sortate toate înregistrările atunci se selectează doar porţiunea din
listă care trebuie sortata. ATENŢIE, nu se admit selecţii multiple, adică acele selecţii de tip discontinuu
obţinute prin apăsarea tastei Ctrl. Pentru a evita sortarea titlurilor coloanelor împreună cu restul listei
trebuie selectată opţiunea Header Row din secţiunea My List has a casetei de dialog.
Lista de opţiuni Sort By este selectată implicit şi indică denumirea câmpului căruia aparţine celula
selectată sau, în cazul selecţiei mai multor înregistrări, denumirea primului câmp din listă. Din lista
derulantă puteţi alege denumirea oricărui alt câmp pe baza căruia trebuie efectuată sortarea.
Cu opţiunile Ascending (crescător) sau Descending (descrescător) indicaţi ordinea în care trebuie
afişate înregistrările [Link] a sorta înregistrări după câmpuri suplimentare specificaţi numele
câmpurilor respective în casetele text Then by. După specificarea opţiunilor de sortare se apasă butonul
OK. Ordonaţi rapid o listă selectând o celulă din coloana folosită ca bază de sortare, apoi, cu ajutorul
butoanelor Sort Ascending sau Sort Descending de pe bara de instrumente declanşaţi sortarea propriu-
zisă.
[Link] Filtrarea datelor dintr-o listă
Când se lucrează doar cu un subset de date dintr-o listă, pentru a nu fi afişate decât anumite
înregistrări din listă, aceasta poate fi filtrată. Prin filtrare Excel afişează doar acele înregistrări care
corespund unor criterii pe care le stabiliţi dumneavoastră şi ascunde celelalte înregistrări, care nu mai sunt
afişate.
Pentru filtrarea înregistrărilor într-o listă se foloseşte comanda Auto Filter din meniul Data.
Selectaţi o celulă din lista supusă filtrării după care alegeţi comanda AutoFilter din meniul Data – Filter.
Imediat Excel va insera butoane cu săgeţi de derulare lângă fiecare cap de coloană din listă, figura 4.25.
Dacă faceţi click pe săgeata de derulare din oricare coloană Excel va derula o listă cu toate
articolele individuale din coloană plus încă trei, All, Top 10…, şi Custom…. Selectând din listă un anumit
articol, Excel va afişa doar acele înregistrări care conţin în coloana respectivă articolul selectat.
În exemplul din figura 4.25, dacă selectaţi din lista coloanei producător articolul Adaptec, vor fi
afişate doar acele linii care în coloana producător conţin şirul de caractere Adaptec, sau altfel spus, acele
înregistrări la care valoarea câmpului “producător” este “Adaptec”. Ca rezultat vor fi afişate doar a liniilor
1 şi 2 din listă. Se poate continua sortarea şi pe alte coloane, de exemplu după anul achiziţionării. Dacă
alegeţi anul 2001, va fi afişată doar linia a doua. Astfel am filtrat lista pentru a găsi toate programele
produse de firma Adaptec care au fost achiziţionate în anul 2001.
Pentru a readuce lista în starea ei iniţială selectaţi All din lista derulantă a fiecărei coloane.
Crearea unei variante personalizate a aplicaţiei AutoFilter
Pentru a crea o variantă personalizată a aplicaţiei AutoFilter, procedaţi în felul următor:
- selectaţi o celulă din lista care urmează să fie filtrată
- selectaţi comanda AutoFilter din meniul Data – Filter
- faceţi click pe săgeata de derulare din coloana care conţine datele pe baza cărora trebuie
efectuată filtrarea şi alegeţi Custom. Excel va deschide caseta de dialog Custom AutoFilter, figura 4.26.
Casetele text din partea stângă a ferestrei de dialog sunt destinate operatorilor de comparaţie, care
pot fi aleşi din lista derulantă a fiecărei casete, iar casetele din partea dreaptă sunt destinate valorilor de
comparaţie şi pot fi alese din lista derulantă a fiecărei casete.
faceţi click pe săgeata din prima casetă derulantă cu operatori de comparaţie şi selectaţi
operatorul potrivit. Apăsaţi tasta TAB pentru a trece la caseta din dreapta
- click pe săgeată din dreapta casetei text şi selectaţi unul din articolele din lista derulantă.
Pentru a adăuga un al doilea set de criterii completaţi casetele text din următorul rând, în mod
asemănător cu cel descris mai sus. Selectaţi butonul radio And dacă filtrarea trebuie să satisfacă ambele
seturi de criterii sau Or dacă filtrarea trebuie să satisfacă măcar unul din seturile de criterii.
- click pe butonul OK şi Excel va filtra lista afişând înregistrările care corespund criteriilor.
4.1.9 Utilizarea macrocomenzilor
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Macrocomenzile au, în Excel, acelaşi rol ca şi în Word, de a automatiza operaţiile repetitive.

Procesul de înregistrare şi rulare a macrocomenzilor se derulează în mod asemănător cu cel din Word
[Link] Înregistrarea macrocomenzilor
Din meniul Tools-Macro selectaţi comanda Record New Macro...Se va deschide fereastra de
dialog din figura 4.27 în care, în caseta text Macro name:, tastaţi numele macrocomenzii pentru a o putea
identifica atunci când veţi avea nevoie să o executaţi. Dacă doriţi să creaţi o scurtătură pentru
macrocomandă, ca o combinaţie dintre tasta Ctrl şi o altă tastă, introduceţi o literă in caseta text Ctrl+.
Este recomandabil să folosiţi alte litere decât cele deja rezervate de Excel (c, v, x, etc.) Dacă ţineţi apăsată
tasta Shift când introduceţi litera, atunci combinaţia de taste pentru scurtătură va fi formată din 3 taste,
Ctrl + Shift + litera aleasă.
Dacă doriţi ca o macrocomandă să fie disponibilă de câte ori utilizaţi aplicaţia Excel, selectaţi din
lista de opţiuni Store macro in: opţiunea Personal Macro Workbook (Registru de lucru personal pentru
macrocomandă). Dacă doriţi să salvaţi macrocomanda în alt registru atunci selectaţi New Workbook
(Registru de lucru nou) În fine, dacă doriţi ca macrocomanda să fie disponibilă doar în registrul activ,
alegeţi This Workbook (Acest registru de lucru)
Apăsaţi butonul OK pentru a închide fereastra şi a începe efectiv înregistrarea comenzilor. Pe
ecran va apărea bara de instrumente din figura alăturată.
Pictograma din dreapta, dacă este apăsată, determină folosirea referinţelor relative, iar butonul din
stânga opreşte înregistrarea. Ca şi în Word, pe toată durata înregistrărilor comenzile trebuie să se dea
ferm, fără ştersături sau reveniri.
[Link] Executarea macrocomenzilor
Pentru a lansa în execuţie o macrocomandă selectaţi din meniul Tools-Macro opţiunea Macros
sau apăsaţi combinaţia de taste Alt +F8. Din fereastra Macro, figura 4.28, selectaţi numele macrocomezii
pe care doriţi să o executaţi şi apăsaţi butonul Run.
Dacă la înregistrare aţi folosit referinţe absolute, toate comenzile se vor executa respectând aceste
referinţe. Dacă aţi utilizat referinţe relative, comenzile care compun macrocomanda vor fi executate luând
ca bază celula selectată în momentul când se lansează execuţia macrocomenzii. Să exemplificăm cu un
caz simplu: dorim să înregistrăm comenzile de creare a uni tabel, care să conţină pe prima coloană zilele
săptămânii, completate cu funcţia AutoFill, celelalte două coloane fără date şi cu lăţimi stabilite de noi.
Chenarele vor fi de asemenea stabilite de noi, aşa cum se vede în figura 4.29a. Selectăm celula A3 şi
începem înregistrarea cu opţiunea de referinţe absolute. După oprirea înregistrării, dacă ştergem tabelul şi
executăm macrocomanda, tabelul va fi desenat exact în aceeaşi poziţie în care a fost creat la înregistrare.
[Link] Editarea unei macrocomenzi
Macrocomenzile se înregistrează ca o succesiune de comenzi în limbajul Visual Basic for
Application (VBA), un „dialect” al limbajului Visual Basic, conceput special pentru aplicaţiile Office.
Aceste comenzi pot fi văzute şi modificate, fără a fi necesară reluarea procesului de înregistrare. Pentru
editare deschideţi fereastra Macro, selectaţi numele macrocomenzii care trebuie editată şi apăsaţi butonul
Edit, figura 4.28. Această operaţie va deschide fereastra de aplicaţie Visual Basic, în modul de editare. În
fereastră sunt listate comenzile Visual Basic care alcătuiesc macrocomanda.
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Pentru cei care nu cunosc limbajul de programare Visual Basic aceste comenzi pot părea, pe bună
dreptate, de neînţeles. Dacă analizăm cu atenţie, linie cu linie fragmentul, lucrurile se pot clarifica.
Fiecare macrocomandă este o procedură, delimitată de cuvintele cheie Sub şi End Sub. Numele
macrocomenzii apare imediat după cuvântul Sub prin care se declară procedura. Următoarele două linii
sunt comentarii şi conţin informaţii despre numele macrocomenzii şi autor. Comenzile:
Columns("A:A").ColumnWidth = 6.86
Columns("B:B").ColumnWidth = 15.86
Columns("C:C").ColumnWidth = 13.86
setează lăţimile coloanelor A, B şi C, iar instrucţiunile:
Range("A3").Select
ActiveCell.FormulaR1C1 = "sun"
[Link] Destination:=Range("A3:A12"), Type:= xlFillDefault
selectează celula A3, scrie în ea valoarea „sun” (abrevierea de la Sunday – duminică) şi
completează cu metoda AutoFill celulele de la A3 la [Link] poate constata, cu uşurinţă, că aceste
comenzi descriu exact operaţiile întreprinse la crearea tabelului. Deoarece prezentarea limbajului Visual
Basic nu face obiectul capitolului de faţă, ne oprim aici cu prezentarea lui, nu înainte de a face observaţia
că VBA este un instrument foarte puternic pentru dezvoltarea diverselor aplicaţii în cadrul programelor
Office.

4.2 Tipărirea documentelor Excel

 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Setarea paginii se face oarecum asemănător cu setarea din Word, dar există totuşi câteva
particularităţi.
În continuare vor fi prezentate doar aceste particularităţi, considerându-se că setările comune sunt
deja cunoscute. Din meniul File alegeţi Page Setup pentru a deschide fereastra de dialog cu acelaşi nume,
figura 4.31a.
Tabela Page este împărţită în trei secţiuni. Secţiunea Orientation stabileşte orientarea paginii,
portret sau peisaj (Portrait sau Landscape).
Secţiunea Scaling conţine două butoane radio şi trei casete derulante. Opţiunea Ajust to: ajustează
(reduce sau măreşte) foaia de lucru de imprimat. Valoarea la care se doreşte efectuarea ajustării se
introduce în caseta % normal size asociată butonului radio. Este posibilă reducerea foii de lucru la 10
procente din dimensiunea normală sau mărirea ei la 400 de procente din dimensiunea normală.
Butonul radio Fit to:, când este selectat reduce foaia de lucru sau porţiunea de document selectată
în vederea tipăririi, astfel încât să o potrivească într-un număr precizat de pagini. Numărul de pagini se
introduce în caseta page(s) wide by. Următoarea secţiune stabileşte mărimea colii de hârtie, calitatea
tipăririi (în puncte pe inch) şi modul de numerotare a paginilor.
Tabela Margins permite stabilirea distanţelor dintre marginile zonei tipăribile şi marginile colii de
hârtie, a distanţelor dintre spaţiul rezervat pentru antet şi subsol (header and footer) faţă de marginea de
sus şi respectiv cea de jos a colii, figura 4.31b. Distanţa dintre antet şi marginea de sus a colii trebuie să
fie mai mică decât distanţa stabilită pentru marginea de sus a zonei tipăribile, aşa cum distanţa dintre
marginea de jos a colii şi subsol trebuie să fie mai mică decât cea stabilită pentru marginea de jos a zonei
tipăribile. Dacă nu se respectă aceste condiţii vor apărea suprapuneri între zona de date şi antet sau subsol,
care deranjează dacă antetul şi subsolul conţin informaţii (nu sunt vide). Tot în această tabelă se poate
specifica şi modul de centrare a tabelului în pagină, pe orizontală sau pe verticală.
Tabela Header/Footer permite alegerea unor conţinuturi prestabilite pentru anteturi şi subsoluri,
editarea acestora sau crearea unor conţinuturi personalizate. Modul de folosire este intuitiv şi nu se va
insista asupra acestui aspect.
Tabela Sheet, figura 4.32 este de departe cea mai complexă tabelă a ferestrei Page Setup şi va fi
descrisă pe larg în cele ce urmează. Prima secţiune, Print area:, foloseşte pentru stabilirea unui domeniu
al documentului care poate fi tipărit. În capătul din dreapta a casetei text Print area se găseşte o
pictogramă pe care dacă faceţi un click cu butonul stâng al mouse-ului se reduce fereastra de dialog la o
simplă bară, eliberând suprafaţa ecranului şi lăsând vizibil documentul.
Pentru setarea ariei tipăribile faceţi click pe această pictogramă, selectaţi celulele din tabel care
trebuie tipărite şi apoi se executaţi un click pe pictograma de restaurare a ferestrei de dialog, aflată în
capătul din dreapta al ferestrei reduse.
În caseta de text Print area: apar referinţele celulelor care determină aria tipăribilă, respectiv ale
celulelor din colţurile stânga sus şi dreapta jos, separate prin semnul “:”.
Evident, dacă ştiţi referinţele acestor celule puteţi să le introduceţi direct în caseta text, respectând
sintaxă.
Secţiunea Print titles: pune la dispoziţie o funcţie foarte utilă în cazul tabelelor foarte lungi. Când
se creează un tabel în Excel, capul tabelului, care conţine numele coloanelor şi rândurilor, se scrie o
singură dată pentru tot tabelul, indiferent de lungimea lui. La tipărire capul tabelului apare doar pe prima
pagină, restul paginilor conţinând doar porţiuni ale tabelului, ceea ce face greu de citit şi interpretat datele
din tabel. Funcţia de mai sus permite tipărirea rândurilor sau coloanelor specificate în fiecare pagină
tipărită a tabelului eliminând inconvenientul menţionat. Pentru aceasta fie tastaţi direct în caseta text
Rows to repeat at top: (rânduri de repetat sus:) referinţele celulelor care delimitează rândurile ce urmează
a fi tipărite în partea de sus a fiecărei pagini, fie utilizaţi pictograma de reducere a ferestrei din capătul din
dreapta al casetei şi procedaţi ca pentru setăea zonei tipăribile. Dacă tabelul are titluri pe rânduri şi are un
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

număr mare de coloane, care nu pot fi cuprinse într-o pagină, folosiţi caseta text Columns to repeat at
left: (coloane de repetat la stânga:) în modul descris mai sus.

Secţiunea Print oferă următoarele opţiuni de imprimare:

- Gridlines, dacă este selectată va tipări toate liniile-rastru ale tabelului, nu numai pe cele cărora li
s-a atribuit chenar.
- Black and white, dacă este selectată va tipări în alb/negru un tabel care a fost creat utilizând
culori; poate duce la creşterea vitezei de tipărire dacă se utilizează o imprimantă color.
- Draft quality, dacă este selectată va determina tipărirea la un nivel de calitate redus (ciornă),
concomitent cu creşterea sensibilă a vitezei de tipărire. Este utilă în cazul documentelor care nu au căpătat
forma definitivă.
- Row and column headings, dacă este selectată va tipări şi etichetele rândurilor (1, 2, 3…) şi ale
coloanelor (A, B, C…)
- Coments:, permite tipărirea comentariilor. Opţiunea At end of sheet (la sfârşit de foaie) imprimă
comentariile începând pe o pagină separată la sfârşitul documentului. Opţiunea As displayed on sheet
(cum e afişat pe foaie) imprimă comentariile acolo unde sunt afişate în modul normal de vizualizare a foii
de lucru.
Secţiunea Page order stabileşte ordinea de tipărire a paginilor.
Fereastra Page Setup dispune de un buton Print Preview care permite previzualizarea
documentului şi care reflectă opţiunile făcute. Documentul poate fi tipărit imediat dacă apăsaţi butonul
Print. Dacă doriţi doar înregistrarea opţiunilor de setare a paginii şi revenirea în modul de editare, apăsaţi
butonul OK.

4.2.1 Afişarea unei foi de calcul înainte de tipărire

Înainte de tipărirea foii de calcul se poate, şi chiar este indicat, să se realizeze previzualizarea
datelor aşa cum urmează să apară pe coala de hârtie. Pentru a realiza acest lucru alegeţi din meniul File
opţiunea Print Preview care va deschide fereastra din figura 4.33. Cu butoanele Next şi Previous treceţi
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

de la o pagină la alta, înainte şi înapoi faţă pagina curentă. Aceste butoane sunt inactive dacă documentul
este format dintr-o singură pagină. Cât timp cursorul mouse-ului se află pe suprafaţa foii de calcul
aspectul lui este al unei lupe, ceea ce arată că este posibilă o mărire a imaginii.
Puteţi mări imaginea foii de calcul – pentru ca datele să pară mai apropiate – cu un click pe
butonul Zoom sau plasând indicatorul mouse-ului în secţiunea pe care doriţi să o măriţi şi făcând click pe
butonul din stânga al mouse-ului. Pentru a reveni la modul anterior de previzualizare faceţi un nou click
pe butonul Zoom sau pe butonul stâng al mouse-ului.
În cazul în care constataţi că marginile curente sau lăţimile coloanelor nu sunt cele
corespunzătoare, puteţi să le modificaţi şi din fereastra Print Preview. Apăsaţi pe butonul Margins, ceea
ce va determiona apariţia unor linii punctate verticale şi orizontale şi a unor mânere pe capetele lor
(markeri).
Pentru a modifica marginile poziţionaţi cursorul mouse-ului pe unul din mânerele menţionate şi
cu butonul stâng al mouse-ului apăsat glisaţi sus-jos sau stânga-dreapta, după sensul săgeţii din aspectul
cursorului (cursorul mouse-ului ia aspectul unei cruci din care un braţ este o săgeată cu două capete). Pe
bara de stare este afişată valoarea curentă a marginii respective. Când marginea este adusă la dimensiunea
dorită eliberaţi butonul mouse-ului.
Ca să modificaţi lăţimea unei coloane procedaţi în mod similar, singura deosebire fiind aceea că
veţi glisa markerul de coloană.
Revenirea în foaia de calcul o faceţi apăsând butonul Close.
4.2.2 Legături între documentele Excel şi Word
Scopul realizării legăturilor între documente este creşterea eficienţei prelucrării şi actualizării conţinutului
lor. Procedura prin care se realizează legături între o foaie de calcul Excel (sau a unui domeniu de date
din aceasta) şi un document Word este relativ simplă. Sunt disponibile mai multe metode, fiecare cu
avantajele şi dezavantajele sale.
[Link] Utilizarea comenzilor Copy şi Paste
În cele ce urmează se prezintă câteva metode prin care puteţi copia date sau diagrame din fişiere Excel şi
lipi în documente Word şi invers.
Selectaţi tabelul sau porţiunea de tabel care vă interesează din foaia de calcul Excel şi copiaţi-o în
clipboard cu comanda Copy. Comutaţi în aplicaţia Word, poziţionaţi cursorul în punctul de inserţie şi
apoi, din meniul Edit alegeţi comanda Paste Special. În fereastra de dialog care se deschide, reprodusă în
figura 4.35, alegeţi din fereastra As: una din posibilităţile oferite.
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Opţiunea Microsoft Office Excel Worksheet Object permite inserarea conţinutului memoriei
clipboard în document de aşa manieră încît să puteţi ulterior edita tabelul cu ajutorul aplicatiei Excel.
Datele sunt inserate sub forma de tabel iar un dublu click pe tabel va deschide aplicaţia Excel din
documentul Word.
Opţiunea Formatted Text (RTF) inserează datele sub formă de tabel, păstrând formatul textului şi
al tabelului (format text îmbogăţit).
Opţiunea Unformatted Text sau Unformatted Unicode Text inserează datele ca simplu text, fără
nici o formatare.
Opţiunea Picture (Windows Metafile sau Enhanced Metafile) inserează datele ca o imagine ce
poate fi prelucrată asemenea oricărei imagini. Nu se poate interveni asupra datelor conţinute în tabelul din
imagine. Asigură o bună calitate a imaginii tipărite iar dimensiunea documentului Word este mică
comparativ cu alte tipuri de imagini.
Opţiunea Bitmap inserează datele ca o imagine bitmap, ceea ce conduce la creşterea dimensiunii
documentului Word. În schimb imaginea are aspect identic cu ceea ce vedeţi pe ecran în foaia de calcul.
Făcând dublu click pe imagine se va deschide aplicaţia Paint, cu care editaţi imaginea, dacă doriţi acest
lucru.
Opţiunea HTML inserează imaginea ca pe un tabel cu formatările specifice limbajului HTML.
În fereastra Paste Special există două butoane radio, Paste şi Paste link. În mod prestabilit este
selectată opţiunea Paste care nu stabileşte nici o legătură între foaia de calcul de unde copiaţi şi
docmentul Word unde lipiţi ceea ce aţi copiat. Astfel, dacă în foaia de calcul se fac modificări ulerior
lipirii, aceste modificări nu se vor regăsi în documentul Word.
Puteţi, însă, să stabiliţi o astfel de legătură dacă bifaţi opţiunea Paste link. Pentru ca legătura să
funcţioneze trebuie ca fişierele Word şi Excel să se găsească în aceleaşi locuri pe mediul de stocare de
date ca în momentul în care aţi făcut lipirea. De exemplu, dacă ambele fişiere se găsesc în dosarul My
Documents când efectuaţi copierea, şi după ce aţi salvat şi închis fişierele mutaţi fişierul excel în alt dosar
de pe hard disc, cînd veţi redeschide documentul Word nu veţi regăsi datele copite din Excel. Acelaşi
lucru se întâmplă şi dacă veţi copia documentul Word pe o dischetă şi veţi încerca să îl deschideţi de pe
dischetă, pe acelaşi calculator sau pe altul. Prin urmare, dacă vreţi să portaţi pe alt calculator documentul
Word care conţine date importate cu legătură dintr-o foaie de calcul Excel, va trebui să copiaţi atât fişierul
Word căt şi fişierul Excel, iar pe calculatorul destinaţie să refaceţi căile de pe calculatorul sursă. Este
comod ca să plasaţi ambele fişiere în acelaşi dosar atunci când faceţi copierea, apoi, la mutarea pe alt
calculator, să creaţi un dosar (poate avea orice nume, nu neapărat acelaşi cu cel de pe calculatorul
originar) în care copiaţi fişierele.
Copierea inversă, din Word în Excel este posibilă în acelaşi mod: selectaţi din documentul Word
textul, tabelul, sau orice alt obiect, copiaţi-l în clipboard şi apoi comutaţi în Excel. Din meniul Edit alegeţi
Paste Special
Semnificaţia opţiunilor este cu cele prezentate în cazul copierii din Excel în Word, astfel că nu
vom relua descrierea. Remarcaţi în partea inferioară a ferestrei secţiunea Result (Rezultat) în care apare o
descriere sumară a rezultatului utilizării oricărei dintre variantele selectate în caseta As.
Întrebări de control
1. Excel este:
a) Un program pentru creat tabele
b) Un program de prelucrare a tabelelor
c) Un program de calcul tabelar
2. Excel poate lucra simultan cu:
a) Un singur registru de lucru
b) Cu mai multe registre de lucru
c) Maxim 3 registre de lucru
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

3. Referinţele pot fi făcute la celule

a) Din aceeaşi foaie de calcul
b) Numai din acelaşi registru de lucru
c) Din orice registru şi foaie de calcul
4. Care dintre următorii operatori sunt operatori de referinţă?
a) ^ b) : c) <>
5. O diagramă construită pe baza datelor dintr-un tabel poate fi modificată:
a) Nu, decât prin reluarea paşilor de la 1 la 5
b) Da, folosind instrumentele barei Chart
c) Da, selectând elementul dorit din diagramă şi folosind meniul contextual al fiecăruia

6. Sortarea datelor înseamnă

a) Afişarea selectivă a datelor dintr-o listă
b) Ordonarea datelor dintr-o listă
c) Trierea datelor dintr-un tabel
7. Filtrarea datelor înseamnă
a) Afişarea selectivă a datelor dintr-o listă pe baza unor criterii definite
b) Prezentarea ăntr-o altă formă a datelor dintr-o listă
c) Aranjarea crescătoare sau descrescătoare a datelor dintr-o listă
Răspunsuri: 1c; 2b; 3a,c; 4b; 5b,c; 6b; 7a;

Capitolul 5 PowerPoint
Rezumat: PowerPoint este e aplicaţia inclusă în pachetul Office destinată realizării prezentărilor
de orice natură: prezentarea unei firme, a unui plan de afaceri, a unei lucrări ştiinţifice, etc. În cele ce
urmează veţi învăţa care sunt conceptele care stau la baza unei prezentări, cum să realizaţi o prezentare şi
cum să animaţi elementele incluse în fiecare filă.

5.1 Conceptele de bază ale aplicaţiei

Aplicaţia se bazează pe câteva elemente dintre care cele mai importante sunt enumerate mai jos:
Slide-ul (lamă de microscop), este echivalentul unei pagini a produsului Word. Un document
PowerPoint (PPT) este compus din mai multe asemenea slide-uri, care au proprietatea de a se succede
unul altuia în cadrul unei prezentări.
Layout-ul, sau aspectul slide-ului, se referă la conţinutul unui slide. Slide-ul poate conţine numai
text (organizat în titlu şi una sau mai multe casete de text), imagini, filme, diagrame, în orice combinaţie.
Layout-ul se poate stabili independent pentru fiecare slide în parte.
Desig-ul se referă la formatul şi schema de culoare a unei prezentări. Formatul este unic pentru
întreaga prezentare, dar schemele de culoare pot fi modificate de la un slide la altul
Slide Color Scheme este schema de culoare folosită într-un slide. De regulă este unică pentru
întreaga prezentare şi se alege de către cel care proiectează prezentarea astfel încât să utilizeze culorile
companiei.
Slide transition reprezintă modul în care se face trecerea de la un slide la altul în cadrul unei
prezentări. Trecerea (tranziţia) se poate face automat, după un timp prestabilit sau la apăsarea butonului
stâng al mouse-ului sau a unei taste. În cadrul tranziţiei se pot aplica efecte de tranziţie.
Custom Animation este efectul de animaţie care se aplică fiecărui element conţinut de un slide.
5.1.2 Cum se realizează un slide
La deschiderea aplicaţiei apare o fereastră de dialog care vă dă posibilitatea să deschideţi o
aplicaţie vrăjitor (AutoContent wizard), un şablon (Design Template), o nouă prezentare (Blank
Presentation) sau o prezentare pre-existentă (existing presentation), figura 5.1. Selectaţi Blank
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

presentation şi apoi apăsaţi butonul OK. Se va deschide o nouă fereastră, figura 5.2, din care alegeţi
layout-ul care se potriveşte cel mai bine conţinutului slide-ului. Alegeţi una dintre variantele propuse şi
apăsaţi OK. Pe ecran va apare fereastra reprodusă în figura 5.3, care în partea stângă conţine un cadru în
care sunt listate slide-urile ce compun prezentarea iar în partea dreaptă un cadru în care este afişat slide-ul
curent cu layout-ul ales.
În acest moment aveţi un singur slide pe care trebuie să îl editaţi. Din meniul Format alegeţi
Apply Design care va deschide o nouă fereastră de dialog cu şabloane de formate, care pot fi vizualizate în
caseta din dreapta. Alegeţi design-ul care vi se pare mai potrivit şi apăsaţi butonul Apply,
Găsiţi mai multe şabloane cu design-uri răsfoind dosarele din caseta Look in. În mod prestabilit
aici găsiţi selectat dosarul Presentation Designs.
[Link] Stabiliţi tranziţiile
Din meniul Slide Show alegeţi Slide Transition. Se deschide fereastra din figura 5.5 din care, în
secţiunea Effect, selectaţi tipul de tranziţie (implicit este selectată opţiunea No Transition), iar în secţiunea
Advance modul cum să se realizeze tranziţia, la acţionarea mouse-ului sau automat, după numărul de
secunde specificat în casta text seconds.
Dacă doriţi adăugarea de efecte sonore la efectuarea tranziţiei alegeţi din secţiunea Sound unul
din efectele disponibile. Apăsaţi butonul Apply dacă doriţi ca tranziţia stabilită să se aplice doar slide-ului
curent sau Apply All pentru aplicare tuturor slide-urilor. Viteza de derulare a tranziţiei poate fi stabilită în
3 trepte, Slow, Medium şi Fast. Alegeţi viteza potrivită pentru fiecare slide.
[Link] Stabiliţi animaţiile
Fiecare dintre obiectele conţinute într-un slide poate fi animat independent. Având slide-ul afişat
pe ecran, selectaţi Custom Animation din meniul Slide Show. Se va deschide fereastra din figura 5.6.
Selectaţi tabela Order&Timing şi apoi, din cadrul Check to animate slide objects, selectaţi caseta
corespunzătoare elementului pe care doriţi să îl animaţi, figura 5.6a. Ca urmare vor deveni active
butoanele radio On mouse click, selectat implicit, şi Automatically. În fereastra de previzualizare obiectul
selectat din lista va apărea încadrat pentru a putea fi identificat între celelalte obiecte.
Cu ajutorul celor două săgeţi Move din dreapta ferestrei Animation order puteţi modifica ordinea
apariţiei elementelor în slide; obiectele apar în prezentare în ordinea în care sunt enumerate în această
fereastră. Pentru a schimba ordinea, selectaţi un obiect din listă şi apăsaţi săgeata cu vârful în sus pentru a
promova obiectul sau cea cu vârful în jos pentru a-l retrograda.
Dacă selectaţi butonul Automatically, va trebui să specificaţi numărul de secunde după care va
apărea respectivul obiect. Timpul se măsoară de la ultimul eveniment produs. Astfel, apariţia slide-ului
propriu-zis este un eveniment; după scurgerea timpului precizat va apare primul obiect din lista
Animation order, care reprezintă un alt eveniment, apoi după timpul specificat pentru al doilea obiect va
apărea acesta, şamd.
După ce aţi stabilit obiectele care sunt animate, ordinea apariţiei lor, modul şi timpul după care
trebuie să apară fiecare, selectaţi tabela Effects, figura 5.6b. În această tabelă puteţi stabili în secţiunea
Entry animation and sound, pentru fiecare obiect din lista de obiecte animate modul de apariţie şi sunetul
care să însoţească, eventual, apariţia lui. Pentru texte sunt posibile câteva opţiuni suplimentare în
secţiunea Introduce text, dar numai după ce a fost setat un anumit mod de animaţie. Astfel este posibil ca
textul să apară deodată sau descompus, cuvânt cu cuvânt sau literă cu literă. Dacă se selectează opţiunea
de apariţie grupat pe nivele de paragraf (Grouped by level paragraphs) se poate opta pentru apariţia în
ordine inversă (In revers order), ceea ce înseamnă că ultimul paragraf introdus va apare primul, apoi va
apare penultimul şi tot aşa până la apariţia primului paragraf, care va fi ultimul.
Apăsaţi butonul Preview pentru a vedea rezultatul în fereastra de previzualizare. Dacă sunteţi
mulţumiţi apăsaţi butonul OK, dacă nu selectaţi obiectul asupra căruia trebuie să efectuaţi modificări de
animaţie şi faceţi-le.
Notă: Obiectele care nu sunt animate apar odată cu slide-ul.
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Pe lângă obiectele predefinite în layout-ul slide-ului puteţi insera propriile dumneavoastră

obiecte. Din meniul Insert puteţi opta pentru inserarea de imagini (pictures) din galeria Clipart, din
fişiere, WordArt, etc., casete text, diagrame, filme şi sunete, obiecte create pe loc sau din fişiere. Puteţi
apela la instrumentele de pe bara de instrumente Drawing pentru a insera rapid o parte din aceste obiecte
şi pentru a le stabili proprietăţile specifice fiecărui tip de obiect în parte.
Puteţi insera inclusiv unul sau mai multe slide-uri din alt fişier. Pentru aceasta selectaţi din
meniul Insert opţiunea Slides from files şi va apărea fereastra de dialog
Dacă ştiţi calea şi numele fişierului care conţine slide-urile care trebuie inserate, tastaţi-l în caseta
text File, dacă nu, apăsaţi butonul Browse pentru a-l localiza în dosarele de pe discul calculatorului. După
selectarea fişierului, slide-urile conţinute de acesta vor fi afişate în partea inferioară a ferestrei. Selectaţi-
le succesiv pe cele care trebuie inserate şi apăsaţi butonul Insert. Apăsaţi butonul Insert All pentru a le
insera pe toate. La sfârşit apăsaţi Close.
Notă: Dacă slide-urile inserate din fişier au alt design decât cel curent, ele vor împrumuta design-
ul curent.
Pentru a insera un nou slide selectaţi din meniul Insert opţiunea New Slide. Reluaţi toate
operaţiunile descrise mai sus asupra noului slide.
5.1.3 Modalităţi de vizualizare a slide-urilor
Modul de afişare a slide-urile pe care îl vedeţi la lansarea aplicaţiei PowerPoint nu este singurul
şi puteţi să modificaţi într-un mod asemănător cu schimbarea modurilor de afişare în Word. Modul
prezentat în figura 5.3 este modul aşa-zis Normal. Pentru aceasta fie apelaţi la meniul View fie la
butoanele din partea inferioară a ferestrei aplicaţiei. Astfel, ca să obţineţi o imagine de ansamblu cu toate
slide-urile care compun prezentarea apăsaţi butonul Slide Sorter View din stânga barei de defilare
orizontală sau alegeţi Slide Sorter din meniul View. În fereastra documentului vor apărea, la scară redusă,
toate slide-urile, în ordinea în care vor apare în Show (prezentare),
Sub fiecare slide pot apărea următoarele informaţii :
• existenţa unei setări de tranziţie pentru slide, în partea stângă, simbolizată printr-un dreptunghi
cu o săgeată având vârful orientat spre dreapta, în partea inferioară,
• existenţa animaţiilor prin simbolul . . Făcând click pe acest simbol vedeţi animaţiile obiectelor
conţinute în slide-ul cu care este asociat simbolul.
• timpul de afişare a slide-ului, în secunde, precedat de semnul : (:10),
• numărul de ordine al slide-ului, în partea dreaptă.
Pe bara de instrumente Slide Sorter apare tipul de tranziţie al slide-ului selectat. Puteţi selecta din
caseta derulantă un alt tip de tranziţie dacă doriţi.
[Link] Modificaţi ordinea slide-urilor
Cu metoda drag and drop: selectaţi slide-ul a cărui ordine doriţi să o modificaţi şi trageţi-l în
poziţia dorită.
În modul de vizualizare Outline View: selectaţi slide-ul şi folosiţi săgeţile de culoare verde de pe
bara de instrumente Outlining; cea orientată în sus pentru a promova slide-ul sau cea orientată în jos
pentru retrogradare. Dacă bara nu apare automat la comutarea în acest mod de vizualizare afişaţi-o din
meniul View—Toolbars—Outlining.
[Link] Ascundeţi slide-uri într-o prezentare
Dacă doriţi ca anumite slide-uri să nu apară într-o prezentare, selectaţi pe rând slide-urile
respective şi pentru fiecare în parte, selectaţi din meniul Slide Show opţiunea Hide Slide. În modul Slide
Sorter puteţi folosi şi meniul contextual pentru aceasta, selectând opţiunea respectivă sau apăsaţi butonul
corespunzător de pe bara de instrumente Slide Sorter. Numărul slide-ului va apărea într-un dreptunghi de
culoare gri, tăiat cu o linie în diagonală. Opţiunea funcţionează ca un comutator, astfel că pentru a face
vizibil slide-ul repetaţi acţiunea anterioară.
[Link] Stabiliţi timpii optimi de tranziţie
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Când tranziţia între slide-uri se face automat, este important să potriviţi corect timpii de
vizualizare, astfel încât durata de afişare a slide-urilor să fie mai mare decât suma timpilor necesari pentru
afişarea tuturor obiectelor conţinute, dar nici prea mare încât să prelungească inutil afişarea informaţiilor
conţinute. Pentru stabilirea corectă a timpilor folosiţi instrumentul Rehearse timing. Apăsaţi butonul cu
acelaşi nume de pe bara Slide Sorter (cel cu pictograma unui cronometru) sau se alegeţi opţiunea cu
acelaşi nume din meniul Slide Show.
Se va declanşa prezentarea (show-ul) iar în colţul din dreapta va apărea instrumentul de
cronometrare din figura 5.9. Instrumentul afişează două cronometre, unul pentru timpul total de
prezentare şi unul pentru timpul de afişare a slide-ului curent. După afişarea tuturor elementelor unui slide
lăsaţi atât timp cât credeţi că este necesar pentru citirea informaţiilor de pe ecran apoi apăsaţi butonul de
avans. Timpul curent va fi memorat şi atribuit slide-ului respectiv, ca timp afişare. Pentru a relua
înregistrarea timpului pentru slide-ului curent apăsaţi butonul Repeat
Vechiul timp va fi şters automat. Procedaţi aşa până la afişarea inclusiv a ultimului slide şi
închideţi fereastra. Va apărea o fereastră de confirmare, ca cea din figura 5.10, prin care puteţi accepta
timpii înregistraţi pentru fiecare slide apăsând butonul YES sau renunţa, apăsând butonul No.
5.1.4 Setaţi modul de desfăşurare a prezentării
Când toate slide-urile sunt finalizate din punct de vedere al conţinutului şi animaţiei puteţi trece la
stabilirea derulării prezentării. Înainte însă de a trece la stabilirea opţiunilor trebuie să aveţi clar în minte
ce fel de prezentare doriţi să realizaţi: trebuie ea să se deruleze autonom, fără intervenţie din exterior, să
fie dirijată de un vorbitor (speaker) sau de un spectator, doriţi prezentarea tuturor slide-urilor sau doar a
unei părţi, etc.? După ce v-aţi clarificat aceste lucruri puteţi trece la setarea "spectacolului" (show-ului).
Din meniul Slide Show alegeţi opţiunea Set Up Show,

Din prima secţiune, Show type, selectaţi tipul prezentării:

• Presented by a speaker, prezentare făcută de vorbitor; permite avansul de la un slide la altul
manual, la apăsarea unei taste de către vorbitor, sau automat, pe baza timpilor stabiliţi pentru
fiecare slide, dacă aceştia au fost setaţi. Prezentarea se desfăşoară pe întreg ecranul şi este
modul cel mai utilizat. Selectaţi din ultima secţiune (Advance slides) avansul manual
(Manually) sau temporizat (Using timing). Selectaţi din secţiunea Slides dacă doriţi ca în
prezentare să fie incluse toate slide-urile sau doar o parte, menţionând numărul slide-ul de
început şi a celui de sfârşit.
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

• Browsed by an individual, prezentare de către o persoană oarecare. Se derulează într-o fereastră

windows cu un număr minimal de instrumente care să permită persoanei controlul
prezentării: avansul la un nou slide, revenirea la un slide anterior.
• Browsed at a kiosk, prezentare la chioşc, de derulează pe ecran complet (full-screen).
Prezentarea se desfăşoară autonom pe baza timpilor setaţi pentru fiecare slide. Vizitatorul
poate interveni numai dacă i se pun la dispoziţie butoane speciale în slid-uri (Action Buttons).
Există 3 opţiuni disponibile pentru modul de prezentare ales:
• Loop continously until ‘Esc’, (rulează continuu până la apăsarea tastei Esc). După afişarea
ultimului slide prezentarea se reia cu primul slide şi procesul se repetă până la apăsarea tastei
Esc.
• Show without narration, (rulează fără comentariu). Dacă slide-urile includ comentariu audio se
poate opta pentru neincluderea luir în prezentare
• Show without animation, (rulează fără animaţie). Elimină animaţia obiectelor în timpul
prezentării
Culoarea cernelei stiloului cu care prezentatorul poate face însemnări, sublinieri pe un slide în
timpul prezentării o stabiliţi din caseta Pen color. Caseta este activă doar pentru tipul de prezentare făcută
de vorbitor.
În parte de jos a ferestrei există un buton Projector wizard, care vă ajută să stabiliţi o conexiune
între calculatorul pe cere rulaţi prezentarea şi un alt monitor sau proiector. Dacă rulaţi prezentarea pe
propriul calculator nu aveţi nevoie de acest buton.
După stabilirea preferinţelor apăsaţi butonul OK. Pentru lansarea prezentării selectaţi din meniul
Slide Show opţiunea View Show sau apăsaţi butonul Slide Show din stânga cursorului de defilare orizontal
sau, mai simplu, apăsaţi tasta F5.

5.1.5 Salvarea prezentării

Când salvaţi prezentarea, pe lângă opţiunea implicită de tip Presentation (prezentare), mai aveţi
câteva opţiuni care se pot dovedi utile. Pentru a avea acces la celelalte tipuri de dorit. În scopul păstrării
compatibilităţii cu versiunile mai vechi ale PowerPoint, puteţi alege PowerPoint95, PowerPoint 97-
2000&95 Presentation, PowerPoint 4.0. În oricare dintre aceste forme decideţi să salvaţi, atunci când veţi
deschide fişierul se va deschide aplicaţia PowerPoint în care puteţi edita prezentarea, lansarea ei trebuind
să o faceţi manual, cu tasta F5 sau din meniul View. Dacă salvaţi cu opţiunea PowerPoint Show, atunci
când veţi deschide fişierul se va lansa automat prezentarea (show-ul). În această situaţie, ca să puteţi edita
prezentarea (să adăugaţi sau să eliminaţi nişte slide-uri, de exemplu), va trebui să deschideţi PowerPoint,
apoi din meniul File—Open să deschideţi fişierul. Comportamentul diferit provine din numele diferit al
extensiei, ppt pentru prezentări şi pps pentru show-uri.
5.1.6 Funcţionalităţi avansate ale PowerPoint
[Link] Inseraţi butoane de navigare
Atunci când prezentarea este destinată unui public care trebuie să aibă posibilitatea de interveni
asupra derulării acesteia, dar fără a avea şi posibilitatea modificării conţinutului slide-uurilor, este util să
se includă în fiecare slide butoane de navigare. Privitorul are la dispoziţie doar un mouse cu ajutorul
căruia, acţionând butoanele din slide-uri, poate avansa, întoarce sau face salturi la oricare slide la care i se
dă acces. Ca să inseraţi butoane în slide procedaţi astfel: din meniul Slide Show alegeţi opţiunea Action
Buttons care vă va pune la dispoziţie un meniu de butoane cu simboluri predefinite şi semnificaţie uşor de
intuit, ca în figura 5.12a. Alegeţi butonul cu aspectul dorit şi desenaţi în slide ca şi cum aţi desena în
Word o figură predefinită. Imediat după trasarea butonului se deschide fereastra din figura 5.12b cu
ajutorul căreia stabiliţi acţiunea care trebuie să se desfăşoare la acţionarea butonului. Selectaţi butonul
Hyperlink to: iar din lista derulantă alegeţi acţiunea. Desenaţi câte butoane consideraţi necesare (de obicei
4 sau 5 sunt suficiente) şi stabiliţi acţiunea pentru fiecare dintre ele.
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Modificaţi culoarea fondului şi chenarului butoanelor cu ajutorul instrumentelor de pe bara

Drawing.
Dacă selectaţi tabela Mouse Over aveţi posibilitatea să stabiliţi acţiuni care se desfăşoară la
trecerea cu mouse-ul deasupra butoanelor, fără fie necesar click cu mouse-ul.
[Link] Inseraţi comentarii sonore
Din meniul Slide Show selectaţi Record Narration. În fereastra care se deschide setaţi preferinţele
privind calitatea înregistrării apăsând butonul Settings... Cu cât calitatea este mai bună cu atât mărimea
fişierului audio rezultat este mai mare, ceea ce conduce la un consum mai mare de resurse ale
calculatorului. În general calitatea Radio, cea implicită, este satisfăcătoare pentru majoritatea
prezentărilor. Comentariul poate fi salvat şi ca fişier audio (.wav) separat, asociat slide-ului
corespunzător. Pentru aceasta trebuie însă selectată caseta de validare Link Narration in:. Calea implicită
pentru fişierul audio este cea în care se află şi fişierul .ppt. Puteţi schimba calea apăsând butonul Browse
din fereastra Record Narration. Apăsaţi butonul OK din fereastra de dialog pentru a începe înregistrarea
comentariului şi Esc de pe tastatură pentru a o opri. Urmaţi indicaţiile din cele două ferestre de dialog
succesive care apar pentru a salva, respectiv a revedea cronometrarea salvată odată cu comentariul.
[Link] Utilizaţi animaţii predefinite
Selectaţi un obiect dintr-un slide şi din meniul Slide Show alegeţi Preset Animation. Se deschide
un meniu cu mai multe animaţii din care alegeţi pe cea dorită. Ca să renunţaţi la o animaţie alegeţi
opţiunea Off. Cu animaţii predefinite puteţi da un aspect unitar prezentării, fără riscul de a vă lăsa furat de
diversitatea animaţiilor posibile în meniul Custom Animation.
[Link] Aplicaţi fundaluri diferite slide-urilor dintr-o prezentare
În modul de vizualizare Slide-view selectaţi din meniul Format opţiunea Background.
Se va deschide fereastra de dialog din figura 4.13. Din caseta derulantă cu culori de fundal alegeţi
una din cele 8 culori prestabilite sau opţiunea More Collors pentru a alege altă culoare decât cele afişate.
Puteţi crea efecte de umplere alegând opţiunea Fill Effects. Dacă doriţi să introduceţi o imagine ca fundal,
din fereastra cere se deschide la alegerea acestei opţiuni selectaţi tabela Picture care vă dă posibilitatea
alegerii unui fişier imagine care va folosi ca imagine de fundal. Închideţi fereastra Fill Effects revenind la
fereastra Background. Dacă doriţi ca fundalul ales să se aplice doar slide-ului curent apăsaţi butonul
Apply iar dacă doriţi să se aplice tuturor slide-urilor din prezentare, apăsaţi Apply to All.
[Link] Folosiţi masterslide-ul pentru prezentare
Masterslide-ul (master slide) este un slide special care controlează anumite caracteristici ale
textului (cum ar fi tipul fontului, mărime şi culoarea) numite master-text precum şi ale culorii fundalului
sau anumite efecte speciale cum ar fi umbrele sau aspectul marcatorilor de liste.
Mastrerslide-ul conţine nişte locuri rezervate (placeholders) pentru note de subsol, dată, şi
numărul slide-ului. Folosirea masterslide-urilor vă permite să faceţi modificări globale ale prezentării fără
a fi necesar să faceţi modificările în fiecare slide în parte. Modificările le veţi face doar în masterslide iar
PowerPoint va actualiza automat slide-urile existente şi va aplica schimbările făcute tuturor slide-urilor pe
care le veţi adăuga ulterior.
Folosiţi masterslide-ul ori de câte ori doriţi ca unul sau mai multe obiecte, cum ar fi logo-ul
firmei, un anumit text sau imagine, să apară pe toate slide-urile prezentării, în aceeaşi poziţie.
Pentru a vedea masterslide-ul unei prezentări selectaţi din meniul View comanda Master – Slide
Master. Veţi vedea ceva asemănător cu slide-ul din figura 5.14. Editaţi masterslide-ul făcând click în
câmpurile indicate pentru a introduce textul cu aspectul şi conţinutul dorit, aplicaţi designul dorit şi
schema de culori potrivită. Când aţi terminat închideţi acest mod de vizualizare apăsând butonul Close de
pe bara de instrumente Master care apare odată cu masterslide-ul.
Întrebări de control
1. Care din elementele enumerate sunt comune tuturor slide-urilor dintr-o prezentare?
a) Design-ul
 [Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z

b) Layout-ul
c) Animaţia
2. Tranziţia se referă la:
a) modul în care se succed elementele într-un slide
b) modul în care se succed slide-urile în prezentare
c) faptul ca o acţiune se declanşează autonom sau la click cu mouse-ull
3. O prezentare se poate derula în modul
a) numai ecran complet (full-screen)
b) numai în fereastră windows
c) în oricare din modurile a şi b
4. Pentru stabilirea timpilor de afişare a slide-urilor pentru modul autonom de prezentare folosiţi
instrumentul:
a) Rehearse timing
b) Master slide
c) Loop continously until Esc.
5. Puteţi insera sunet într-o prezentare?
a) Da, dar numai comentarii
b) Da, dar numai fundal sonor wav
c) Da, orice fel de sunet, inclusiv fişier wav.
6. Într-un master slide sunteţi obligaţi să completaţi toate placeholders-urile?
a) Da
b) Nu
c) Da, cu anumite excepţii
7. Butoanele Action buttons sunt folosite pentru:
a) Controlul derulării prezentării
b) Evitarea folosirii tastaturii în timpul prezentării
c) Crearea unui aspect plăcut al slide-urilor
Răspunsuri: 1a; 2 b; 3 c; 4 a; 5 c; 6 b; 7 a,b.

Probleme rezolvate
I. Cum pot stabili o imagine de fundal pentru toate slide-urile?
R. Folosiţi masterslide-ul; selectaţi din meniul View—Master opţiunea Master Slide, apoi din
meniul Format alegeţi Background. Din secţiunea Background fill a ferestrei care se deschide, din lista
derulantă alegeţi Fill Efects apoi tabela Picture. Apăsaţi butonul Select Picture şi din fereastra care se va
deschide selectaţi fişierul imagine dorit, apoi apăsaţi butonul Insert. În fereastra Fill Effects apăsaţi OK iar
în fereastra Background apăsaţi Apply.
I. Ştiu că elementele masterslide-ului nu pot fi modificate în slide-urile obişnuite. Aş putea,
totuşi, ca pentru unele slide-uri să folosesc alte imagini de fundal?
R. Da. Imaginea de fundal poate fi modificată deşi masterslide-ul are stabilit alt fundal. Nu e nici
o contradicţie la regula pe care o ştiţi deja deoarece noua imagine pe care o stabiliţi din Background se
suprapune peste imaginea stabilită ca implicită de masterslide.
I. Cum pot face evidenţieri pe un slide în timpul prezentării?
R. În timpul prezentării mişcaţi mouse-ul; în colţul din stânga-jos al ecranului apare o casetă cu
aspectul din desenul alăturat. Faceţi click pe el (sau click dreapta oriunde pe ecran) şi din meniul care se
deschide alegeţi Pointer Options, iar din submeniul care se desfăşoară alegeţi Pen. Cursorul se va
schimba într-un creion cu care puteţi desena pe slide în timpul prezentării. Dacă e nevoie să schimbaţi
culoarea creionului, pentru un mai bun contrast, repetaţi paşii de mai sus alegând Pen Color.
[Link] – Carti si articole online gratuite de la A la Z