Piata financiara internationala se compune in prezent din totalitatea pietelor financiare

nationale pe care sunt permise tranzactiile cu valori mobiliare straine, precum si emisiunile de
titluri straine, la care se adauga piata eurocapitalurilor, pe care se emit titluri in eurovalute,
plasate printr-un sindicat bancar international.
Pietele financiare se individualizeaza în ansamblul pietelor nationale si internationale prin
faptul ca ofera cadrul organizatoric de efectuare a operatiilor de vânzare si de cumparare a
valorilor mobiliare pe termene medii si lungi, prin care se mobilizeaza capitalurile disponibile si
se ofera mecanisme de finantare agentilor economici din diverse tari.
Pe pietele financiare internationale, cererea este reprezentata in general de mari
intreprinderi particulare, precum si de sectorul public ( guverne, colectivitati locale, intreprinderi
de stat) si organisme internationale, cum ar fi Banca Internationala de Reconstructie si
Dezvoltare.
Piata financiara joaca un rol important in atingerea si mentinerea echilibrului economic
national prin alocarea eficienta a economiilor in investitii private si publice, interne sau externe
folosindu-se de "intermediarii financiari": bancile comerciale, pe piata monetara si valutara;
societatile de servicii de investitii financiare, pe piata de capital; societatile de asigurari, pe piata
asigurarilor sau folosindu-se de investitorii institutionali (bancile comerciale, societati de
economii, de asigurare, de investitii, fonduri mutuale), prin intermediul titlurilor lor indirecte
(certificate de depozit, livrete de economii, polite de asigurare, certificate de investitor, etc). In
timp ce, pe segmentul primar, piata financiara asigura numai transferul de capital intermediat sau
indirect, pe segmentul secundar piata financiara asigura toate transferurile de capital.
Structurile financiare si bancare au cunoscut, incepand cu anii '80 si '90 ai secolului trecut
o cvadrubla explozie –la nivel juridic, geografic, structural si tehnic. Consecintele acesteia sunt:
dereglementarea, mondializarea, globalizarea si inovarea permanenta.
Dezvoltarea pietei financiare internationale constituie o consecinta a necesitatilor
manifestate de investitori si de cei care doresc sa-si plaseze capitalul financiar. Bancile
internationale au un rol important in dezvoltarea acesteia si a procedeelor de emisiune.
Pietele financiare internationale cuprind doua componente:
a) ansamblul pietelor financiare care aproba, sub rezerva unor reglementari, emisiuni de
titluri financiare straine, ca si tranzactii cu titluri financiare straine;

1
 b) piata eurocapitalului, pe care imprumuturile pe termen mijlociu si lung sunt eliberate
intr-o moneda care nu este obligatoriu cea a imprumutatorului si nici a celui care se imprumuta
si, deci, plasamentul este efectuat in functie de economiile provenind din mai multe tari,
intermediate de un sindicat bancar international. Cand piata eurocapitalului se sprijina puternic
pe pietele financiare nationale, aceasta nu este perfect independenta. Autonomia ei rezulta din
natura operatiilor si din modul de functionare.
Participarea pietelor financiare nationale la operatiile internationale depinde de:
 stabilitatea monedei nationale;
 sprijinirea pe o economie in crestere, cu un potential comercial si industrial puternic;
 importante capacitati de finantare disponibile;
 o larga retea de filiale;
 intermediari financiari cu o mare experienta;
 libera convertibilitate si liberul transfer al titlurilor financiare;
 fiscalitatea preferentiala pentru operatiile financiare internationale.
Prin masivul capital financiar antrenat, aceste piete influenteaza capitalul financiar
destinat investitiilor nationale, producand urmatoarele efecte:
-efectul de structura, care consta in transformarea veniturilor econimisite la nivel national
in capital strain. Fonduri financiare provenite din tarile din Orientul Apropiat, America Latina si
din alte tari in curs de dezvoltare alimenteaza piata financiara a tarilor dezvoltate industrial.
Emisiunile de titluri financiare internationale permit, adesea, realizarea de investitii in mod direct
in tarile dezvoltate;
-efectul dobanzii, care consta in cresterea ratei dobanzii, cu incidenta asupra investitiilor
nationale;
-efectul de lichiditate, care reprezinta rarefierea capitalului national al unor tari.

Principalul argument in favoarea utilizarii intermediarilor financiari este legat

de imperfectiunea pietelor financiare internationale (tradusa prin imposibilitatea obtinerii unor
informatii certe cu privire la evolutia viitoare a pietei si la participantii pe aceasta piata).
In prezent, intermediarii financiari ofera utilizatorilor o gama larga de servicii integrate, avand
un grad de complexitate diferit.

2
Principalele servicii sunt:
-        Tranzactii financiare (vanzarea sau cumpararea de active financiare de pe piata,
platile si decontarile internationale);
-        Finantarea activitatii economice (finantarea investitiilor internationale, a activitatii
de comert exterior);
-        Consultanta financiara (consultanta oferita investitorilor cu privire la posibilitatile
de investitie sau la managementul portofoliului detinut);
-        Monitorizarea pietelor (agentiile de rating ce monitorizeaza diferitele piete financiare
oferind clasamente de risc de tara);
-        Garantarea operatiunilor financiare (oferirea de garantii bancare in platile
internationale, garantarea emisiunii de titluri financiare);
-        Asigurarea impotriva riscurilor financiare (asigurarea impotriva riscului de tara, a
riscului de neplata, a riscului suveran  etc.);
-        Expertiza manageriala  (oferirea de consultanta in administrarea afacerilor);
-        Monitorizarea companiei  (monitorizarea activitatii companiilor finantate).
In plus de aceste servicii de baza, exista intermediari specializati  care ofera si alte servicii
conexe cum ar fi:
-        Constituirea de consortii bancare pentru mobilizarea unui volum important de resurse
de capital (de exemplu sindicalizarea creditelor);
-        Implicarea directa in emisiunea de titluri pe piata financiara internationala (emisiunea
de actiuni / obligatiuni);
-        Promovarea emisiunii de titluri pe piata financiara internationala (cazul emisiunii de
obligatiuni pe o piata straina);
-        Administrarea contului clienti (cazul factoringului).

Tipuri de operațiuni pe piețele financiare

3
 1. Tranzactii cu valori mobiliare straine.
Aceste operatiuni constau in negocierea titlurilor apartinand altor tari la burse nationale care
de obicei sunt specializate in valori mobiliare straine. Nu exista o bursa internationala de valori
mobiliare, doar burse nationale unde coteaza si valori mobiliare ale altor tari.
Conditiile de acces ale debitorilor straini la economiile nationale sunt reglementate de
guverne, aplicand uneori regimuri fiscale discriminatorii.
2. Emisiuni internationale de valori mobiliare (pe piata eurocapitalurilor)
Consta in emiterea si plasarea pe alte piete decat piata tarii de origine a euroobligatiunilor,
euroactiunilor, eurocertificatelor de deposit, etc.
a) emisiunea de eurooblogatiuni: emiterea de obligatiuni, de obicei libelate in dolari SUA si
plasarea lor pe alte piete decat cea nationala, cel mai frecvent pe pietele europene;
b) emisiunea de euroactiuni: are un rol activ in favoarea implemantarii internationale sau
largirii actionariatului firmelor multinationale cu scopul facilitarii implementarii in
strainatate . E,isiunile de euroactiuni au fost initiate de japonezi. Uneori este posibila
conversia euroobligatiunilor in euroactiuni.
c) Emisiunea de eurocertificate de depozt: se constituie depozite in eurodolari sau in schimb
un certificate de deposit libelat in dolari SUA care poate fi tranzactionat. Eurocertificatele
de deposit pot fi emise si plasate si prin acordarea de credite bancare pe termen mediu (1
– 5 ani), cu dobanzi stimulative.
Emisunile internationale de valori mobiliare au o serie de avantaje. Dobanzile si cheltuielile
de plasamente sunt mai mici, iar dividendele sunt mai mari comparativ cu pietele nationale. Ca
urmare, aceste emisiuni s-au amplificat in ultimul timp, parallel cu reducerea volumului de valori
mobiliare straine.
Piata financiara internationala este o piata anonima, apatrida, instabila, controlabila doar
indirect, prin anumite reglementari nationale. Au existat propuneri pentru reglementarea directa a
acestei piete, dar au esuat, atat datorita imposibilitatii adoptarii unor criterii internationale
unanim acceptate, cat si diversitatii reglementarilor nationale.
Politicile nationale de investitii sunt influentate de presiunea pietei internationale,
manifestandu-se urmatoarele efecte:
 emisiuni de obligatiuni libelate in eurovalute;

4
  angajare de imprumuturi in eurovalute: dolarul SUA, lira straina, yenul japonez,
marca germana, francul francez; atractivitatea acestora consta in costul scazut,
negociabilitatea sigura si randamentul ridicat;
 realizarea imprumuturilor paralele (emisiuni de transe nationale de obligatiuni, cu
lansarea simultana a unor transe internationale de actiuni) in functie de capacitatea
pietei, rata dobanzii, regimul fiscal.
Pentru toate aceste operatiuni exista posibilitati largi de alegere a celei mai convenabile monede
pentru tranzactii si rambursari.
Toate instituţiile financiare internaţionale se ghidează după cel puţin trei principii de bază:
 promovarea libertăţii comerţului internaţional şi a tranzacţiilor de capital;
 asigurarea asistenţei de specialitate în fiecare ţară în vederea menţinerii stabilităţii
economice şi monetare interne şi externe;
 elaborarea politicilor economice luând în considerare interesele tuturor ţărilor membre
ale acestor instituţii.

Tipuri de intermediari pe pietele financiare internationale:

I. Institutiile depozitare:
-        Bancile comerciale;
-        Casele de economii si imprumuturi;
-        Bancile mutuale de economii;
-        Uniunile de credit.

II. Institutiile non - depozitare:

-        Bancile de investitii;
-        Fondurile mutuale;
-        Fondurile private de pensii;
-        Companiile de asigurari;
-        Companiile de finantare;
-        Fondurile cu capital de risc;
-        Societati de valori mobiliare.

5
I. Institutiile depozitare presupun constituirea in prealabil a unor resurse de capital din atragerea
de depozite bancare de la persoane fizice sau juridice rezidente sau nerezidente si imprumutarea
acestor resurse catre cei care au nevoie de ele.

A. Bancile comerciale  sunt pilonul central al intermedierii pe pietele financiare internationale,

oferind o gama larga de servicii cum ar fi tranzactii financiare (cumpararea / vanzarea de valuta,
plati si decontari internationale), garantii bancare, monitorizare etc. (mai putin expertiza
manageriala). Veniturile in cazul acestor institutii sunt formate din dobanzile incasate de pe urma
creditelor acordate si din comisioanele / spezele bancare percepute pentru diferitele operatiuni
financiare realizate. Principalele cheltuieli in cazul bancilor sunt formate din dobanzile platite
deponentilor, la care se adauga cheltuielile curente, cheltuielile cu provizioanele etc.
Diferenta intre bancile comerciale si celelalte institutii depozitare (casele de economii, bancile
mutuale sau uniunile de credit) consta in rolul fundamental pe care bancile comerciale il au in
platile si decontarile internationale, marea diversitate a activelor (instrumentelor) oferite, forma
de organizare (bancile comerciale sunt organizate sub forma societatilor pe actiuni servind
intereselor actionarilor). Bancile comerciale sunt de doua tipuri: banci cu amanuntul ('retail
banks' - pentru persoane fizice) si banci pentru companii ('company banks') adresate in principal
companiilor. Cea de a doua categorie de banci este mai mult implicata pe pietele financiare
internationale.
O categorie aparte de banci comerciale implicate in finantarea internationala sunt bancile de
import - export, care acorda facilitati de finantare firmelor exportatoare: credite de prefinantare,
credite furnizor / cumparator, credite de export, garantii bancare, credite de scont, credite de
accept etc.

B. Casele de economii si imprumuturi sunt institutii financiare depozitare specializate in

principal pe acordarea de credite ipotecare (din care creditele ipotecare ocupa primul loc - cca.
70 % din activele bancii). Serviciile financiare oferite sunt legate de activitatea lor de baza,
oferind o gama larga de servicii de consultanta in domeniul ipotecar. Ca forma de organizare,
multe dintre aceste institutii sunt companii mutuale, dar apar si in forma unor societati pe actiuni.

6
C. Bancile mutuale de economii au active format in principal tot din credite ipotecare si
instrumente cu risc redus (titluri de stat, obligatiuni de stat, obligatiuni municipale). Sunt de
dimensiuni mai mici, organizate sub forma unei simple asocieri de fonduri (companii mutuale).
In prezent, in practica financiara internationala nu se mai face distinctie intre acest tip de
institutii de intermediere si  casele de economii si imprumuturi.
D. Uniunile de credit  sunt companii mutuale specializate pe acordarea de credite de consum.
Din punct de vedere al fondurilor mobilizate si al tranzactiilor derulate, uniunile de credit sunt
cele mai mici dintre institutiile depozitare, avand totusi un grad rapid de dezvoltare in ultima
perioada. Participantii la aceste institutii sunt de regula membrii aceleasi organizatii, din acest
punct de vedere operatiunile financiare derulate prin uniunile de credit fiind considerate ca avand
un risc redus. Gradul de diversificare al serviciilor si instrumentelor oferite este relativ redus.

II. Institutiile de intermediere non – depozitare

E. Fondurile cu capital de risc (Venture Capital) finanteaza companii / proiecte din domenii cu

risc ridicat dar cu potential de crestere, oferind o gama diversificata de tehnici de finantare
(actiuni, obligatiuni, credite). In principiu, aceste fonduri incheie contracte directe cu
antreprenori care detin o tehnologie de varf, finantatorul percepand un dividend anual. De regula,
cei care finanteaza astfel de afaceri nu au cunostinte avansate cu privire la procesul tehnologic,
punand la dispozitia antreprenorului  capitalul si expertiza manageriala de care acesta dispune.
Dupa cum se poate observa, in faza initiala principalul beneficiar este antreprenorul (care are la
dispozitie resursele financiare necesare si sprijinul direct al finantatorului in gestionarea afacerii)
in timp ce in faza ulterioara, daca lucrurile merg bine, principalul beneficiar devine finantatorul
care are dreptul sa preia integral afacerea respectiva.
Uneori aceasta forma de finantare este preferata finantarii prin bancile comerciale din cauza ca
riscul implicat este mult mai mare si bancile evita uneori implicarea directa si ca de cele mai
multe ori existenta unui istoric al relatiilor cu o banca este un factor determinant in acordarea
finantarii. In plus, in contractul incheiat cu antreprenorul, finantatorul poate restrictiona /

7
conditiona obtinerea de fonduri din alte surse si poate impune obligativitatea supravegherii
directe a activitatii antreprenorului si a modului in care acesta gestioneaza fondurile primite.     

F. Companiile de finantare apar ca filiale ale marilor companii (de exemplu General Electric
Capital sau General Motors Acceptance Company) sau ca institutii financiare independente (de
exemplu compania Heller, preluata ulterior de Fuji Bank)
Aceste companii sunt specializate in sustinerea financiara a dezvoltarii unei afaceri (inclusiv in
finantarea exporturilor sau investitiilor directe in strainatate) dar si in finantarea cumpararii de
locuinte, autoturisme sau alte bunuri de consum. Deoarece creditele acordate sunt garantate de
obligativitatea constituirii unui colateral (depozit bancar, stoc de titluri financiare), riscul
implicat este mult mai mic.
In practica financiara internationala s-au dezvoltat trei mari tipuri de astfel de companii de
finantare:
-  Companii de finantare a vanzarilor: specializate in finantarea utilizatorilor de produse
(ex. in domeniul auto);
-  Companii de finantare a persoanelor fizice: specializate in finantarea persoanelor
fizice pentru achizitionarea de bunuri de larg consum sau de cumpararea de locuinte;
-  Companii de finantare a afacerilor: implicate in finantarea companiilor prin acordarea
de credite comerciale sau operatiuni de leasing / factoring.

In fluxurile financiare internationale sunt implicate cu precadere ultima categorie de

companii de finantare. Mai trebuie precizat faptul ca aceste companii de finantare se refinanteaza
cu precadere prin emisiune de hartii comerciale (commercial papers) pe termen scurt (cu
scadenta pana in 180 de zile). Hartiile comerciale emise sunt negarantate, riscul acestor
instrumente fiind direct legat de riscul emitentului. Rata dobanzii la aceste hartii comerciale este
stabilita in functie de dobanda pietei si implicit de riscul emitentului. 

G. Societatile de asigurare sunt intermediari financiari specializati car preiau in portofoliul lor

riscurile financiare / comerciale la care sunt expusi toti care opereaza pe piata, in schimbul unei
prime de asigurare. Baza juridica a operatiunii de intermediere o constituie polita de
asigurare, in care sunt prevazute clar riscurile asumate de asigurator precum si drepturile

8
asiguratului i caz de producere a evenimentului asigurat. Durata pasivelor in cadrul societatilor
de asigurare este mult mai mare decat in cazul bancilor comerciale.
In prezent, se poate observa o implicare tot mai mare a acestor societati de asigurare in
tranzactiile comerciale si financiare internationale, volumul mare al riscurilor pe care operatorii
economici trebuie sa si le asume in acest caz fiind foarte mare sunt indemnati sa transfere o parte
din aceste riscuri.
Spre deosebire de garantiile bancare care vizeaza in exclusivitate riscuri economice / comerciale
(riscul de neplata), asigurarile in materia comerciala internationala ofera o arie mai larga de
acoperire a riscurilor, existand in prezent polite de asigurare inclusiv pentru riscul politic, riscul
suveran sau chiar riscul de tara (ex. COFACE - Franta, MITI - Japonia, Political Risk Service -
din SUA etc.). Diferenta intre asigurare si garantare apare si in ceea ce priveste costul (mai mare
in cazul garantiei bancare) si limita acoperirii (garantiile bancare ofera o acoperire de 100 %
impotriva riscurilor mentionate in timp ce asigurarea ofera o acoperire de pana la 80 - 85 % din
valoarea asigurata).
Companiile de asigurare ofera o gama larga de servicii financiare, de la monitorizare pana la
consultanta financiara specializata. Atunci cand valoarea asigurarii este mare (caz frecvent in
finantarea internationala, mai ales in cazul importului de bunuri de echipament), societatile de
asigurare pot opta pentru reasigurare sau coasigurarea operatiunii respective.
Mai trebuie remarcat faptul ca aceste companii de asigurare au un rol activ pe pietele de capital
internationale, plasand banii colectati prin polite in diferite titluri ale acestei piete, in vederea
obtinerii unor randamente superioare.
H. Fondurile de pensii sunt fonduri mutuale ce acumuleaza pasive pe termen lung si foarte lung.
Sumele obtinute din primele platite de participantii la aceste fonduri sunt reinvestite pe pietele
financiare, urmarindu-se o acumulare reala de capital pe termen lung. Aceste forme de
intermediere s-au dezvoltat ca o alternativa la institutiile depozitare (bancile comerciale) care
evitau implicarea directa in finantarea pe termen lung si foarte lung.
I. Fondurile mutuale sunt asemanatoare fondurilor de pensii, fiind organizate sub forma unei
asocieri mutuale de fonduri, gestionate de o companie specializata. In prezent exista doua tipuri
distincte de astfel de fonduri, in functie de posibilitatea de accesare a lor: fonduri deschise
(accesibile tuturor) si fonduri inchise (exclusive numai membrilor fondatori).

9
J. Bancile de investitii (Merill Lynch, Morgan Stanley) reprezinta un segment important al
intermediarilor non - depozitari, fiind institutii specializate ce ofera servicii  financiare diverse:
-        Emiterea de titluri financiare (CP / obligatiuni ) pe pietele financiare locale si
internationale;
-        Intermedierea vanzarilor / cumpararilor de titluri financiare;
-        Acordarea de consultanta financiara investitorilor cu privire la oportunitatile de
plasament sau la gestionarea portofoliului financiar propriu;
-        Garantarea emisiunii de titluri financiare;
-        Monitorizare a pietelor.
In principal aceste banci de investitii vand instrumente financiare cu venit fix (obligatiuni sau
hartii comerciale - CP). Ca forma de organizare, bancile de investitii nu presupun atragerea de
depozite ci utilizarea fondurilor subscrise de actionarii acestora. Spre deosebire de SUA, in
Europa activitatea bancilor de investitii este asimilata de bancile comerciale, o parte din
activitatea acestora costand in emisiunea / plasarea de instrumente cu venit fix emise de
companii private. Bancile de investitii s-au lansat si s-au dezvoltat valorificand nise de piata
insuficient exploatate de bancile comerciale, ocupand in prezent un loc important in
intermedierea fluxurilor financiare internationale.
In plus de acesti intermediari privati care actioneaza pe pietele financiare internationale, mai
exista o serie de entitati publice cu rol in sustinerea financiara a unor categorii de agenti
economici (exportatori, importatorii de tehnologie, materii prime etc.) cum ar fi Agentiile
Guvernamentale de Credit sau Agentiile de Finantare si Garantare a Exporturilor. Beneficiind de
un suport direct din partea statului, acesti intermediari pot influenta puternic orientarea fluxurilor
financiare internationale.

Avantajele si dezavantajele intermedierii financiare

In ceea ce priveste activitatea de intermediere pe piata financiara internationala, se pot remarca

urmatoarele:

10
 -  Odata cu dezvoltarea si organizarea pietelor financiare internationale, au aparut si s-au
dezvoltat o gama larga de forme de intermediere financiara si de institutii aferente, de la cele mai
simple pana la cele mai complexe (sindicalizarea creditelor, emisiunea de obligatiuni straine);
-  In bilantul companiilor de intermediere financiara predomina activele financiare (si nu
cele reale) fo 818d37i rmate din creante fata de diferiti debitori;
-  Contabilitatea la nivelul companiilor de intermediere financiara este organizata in acelasi
mod ca si la ceilalti operatori economic non - financiari;
Analiza financiara a unor astfel de companii utilizeaza acelasi set de indicatori financiari
cunoscuti (grad de indatorare, rentabilitate, fluxuri de numerar), doar ca in cazul unor indicatori
financiari valorile de referinta sunt diferite fata de companiile non - financiare.
Principalele avantaje ale activitatii de intermediere pe pietele financiare internationale sunt:
-  Riscuri mai reduse pentru utilizatorii si detinatorii de capital (o parte din riscuri sunt
preluate de institutiile de intermediere);
-  Consultanta financiara oferita utilizatorilor si investitorilor;
-  Posibilitatea valorificarii mai bune a informatiilor existente pe piata;
-  Facilitati suplimentare de finantare acordate utilizatorilor de capital;
-  Oferirea unei game variate de instrumente ce pot fi adaptate la specificul nevoilor de
finantare a fiecarui beneficiar;
-  Posibilitati de reducere a costului capitalului atras.
Printre dezavantajele majore pe care le prezinta utilizarea intermediarilor financiari in procesul
de mobilizare a resurselor de capital se numara:
-        Existenta unui 'istoric' al relatiilor cu intermediarul financiar;
-        Costuri de tranzactionare  mai mari (comisioane, speze bancare);
-        Lipsa unui contact direct cu piata financiara internationala;

11
Concluzii:

Scopul înfiinţării unor instituţii financiar-monerate internaţionale a fost acela de a asigura cadrul
adecvat pentru cooperare şi ajutor reciproc în diferite domenii, între ţările membre.
Credinţa care a condus la apariţia acestor instituţii a fost aceea că pacea mondială poate fi
asigurată numai prin prosperitate economică în toate ţările.
Instituţiile financiare internaţionale şi-au dovedit raţiunea de a exista. Instituţiile s-au dovedit
capabile de acţiuni decisive în situaţia unor evenimente neaşteptate sau crize economice.
Prin rolul acestor instituţii de sprijinire a realizării unei creşteri economice, de reducere a
gradului de sărăcie, de protejare a mediului înconjurător, de promovare a dezvoltării sectorului privat are
loc perfecţionarea şi dezvoltarea întregului sistem Monetar şi Financiar Internaţional.
Rolul instituţiilor financiare internaţionale pare să se întărească în viitor, cu accent pe
transparenţă şi eficacitate.

12