II.

IMPLICAREA FACTORILOR DE MEDIU ÎN ACTIVITATEA

ÎNTREPRINDERII MODERNE

1. Consideraţii generale cu privire la relaţia întreprindere – medi

ambiant

Firma îşi organizează şi desfăşoară activitatea sa sub

impactul condiţiilor concrete ale mediului său ambiant. Mediul
ambiant reprezintă un ansamblu de factori eterogeni de natură
economică, socială, politică, ştiinţifico-tehnică, juridică,
geografică şi demografică ce acţionează pe plan naţional şi
internaţional asupra întreprinderii, influenţând relaţiile de piaţă.
Întreprinderea este parte integrantă a mediului ambiant,
este o componentă economică a acestuia.
În condiţiile actuale mediul ambiant se caracterizează
printr-un dinamism accentuat, printr-o creştere spectaculoasă a
frecvenţei schimărilor. Mediul ambiant este de trei feluri:
- mediu stabil, unde schimbările sunt rare, de mică
amploare şi uşor vizibile;
- mediu schimbător, unde schimbările sunt frecvente, de o
amploare variată, dar în general previzibile;
- mediu turbulent, unde schimbările sunt foarte frecvente,
de amploare mare, cu incidenţe profunde asupra
activităţii întreprinderii şi greu de anticipat;

2. Componentele mediului ambiant al întreprinderii

Acestea sunt:
- micromediul
- mezomediul
- macromediul.
 Micromediul întreprinderii cuprinde ansamblul
componentelor cu care aceasta intră în relaţii directe. Acestea
sunt:
- furnizorii de mărfuri care sunt agenţi economici ce
asigură resursele necesare de materii prime, materiel,
echipamente şi maşini;
- prestatorii de servicii reprezentaţi de firme sau persoane
particulare care oferă o gamă largă de servicii utile
realizării obiectivelor firmei;
- furnizorii forţei de muncă sunt unităţile de învăţământ,
oficiile forţei de munc şi persoanele ce caută un loc de
muncă;
- clienţi care sunt consumatori, utilizatori industriali,
întreprinderi comerciale sau agenţiile guvernamentale
pentru care bunurile produse se întreprindere le sunt
oferite spre consum;
-
organismele publice – asociaţiile profesionale, asociaţiile
consumatorilor, mediile de informare în masă şi publicul
consumator;
- concurenţii sunt firme sau persoane particulare care-şi
dispută aceeaşi categorie de clianeţi, iar în situaţii
frecvente aceiaşi furnizori sau prestatori de servicii.

Mezomediul este o noţiune intermediară care devine tot mai

necesară în explicarea evoluţiei macroeconomice a întreprinderii.
Pentru remedierea oricăror deficienţe de explicare se studiază
comportamentul întreprinderii din sistemul productiv şi social cel
mai apropiat întreprinderii şi care poate fi un intermediar între
macromediul şi micromediul întreprinderii.
Mezomediul trebuie să intereseze în mod deosebit sistemul
de conducere al întreprinderii pentru că permite abordarea
relaţiilor acesteia cu mediul său în termeni mult mai apropiaţi de
lumea afacerilor. O întreprindere poate face parte din
următoarele sisteme mezoeconomice:
- o anumită industrie
- o zonă geografică sau administrativă
- un grup de întreprinderi.
Aceste sisteme sunt în măsură să influenţeze acţiunile,
deciziile şi rezultatele unei întreprinderi, influenţa exercitată la
acest nivel poate fi atât directă cât şi indirectă, dar are un
caracter general, în sensul că influenţează toate întreprinderile
care aparţin aceluiaşi sistem.

Activitatea oricărei întreprinderi, ca şi a celorlalţi agenţi din

cadrul micromediului întreprinderii, se află şi sub influenţa altor
factori de mediu, care acţionează pe o arie mai largă.
Legătura care se stabileşte între întreprindere şi aceşti
factori este de regulă industrială, influenţa exercitându-se pe
termen lung şi formând macromediul întreprinderii.
Componentele macromediului sunt:
- mediul demografic – numărul populaţiei, structura pe sexe
şi grupe de vârstă, numărul de familii şi dimensiunea medie a unei
familii, repartizarea teritorială şi me medii a populaţiei, rata
natalităţii.
Analiza unor astfel de caracteristici şi surprinderea
tendinţei lor reprezintă punctul de pornire în evaluarea
dimensiunii cererii potenţiale, a pieţei întreprinderii.
- mediul economic. Ansamblul elementelor care compun viaţa
economică a spaţiului în care acţionează întreprinderea determină
mediul economic al acesteia. Acesta determină volumul şi
structura ofertei de mărfuri, nivelul veniturilor băneşti, mărimea
cererii de mărfuri, mişcarea preţurilor la nivelul concurenţei.
- mediul tehnologic. Întreprinderea se implică în dinamica
mediului tehnologic, atât ca beneficiar cât şi ca furnizor, în
principal prin intermedciul pieţei. Este una din cele mai dinamice
componente ale macromediului întreprinderii şi dobândeşte o
exprimare concretă prin invenţii, inovaţii, mărimea şi orientarea
fondurilor destinate cercetării, explozia producţiei noi,
perfecţionarea producţiei tradiţionale, reglementări privind
delimitarea tehnologiilor poluante.
- mediul cultural – reprezentat de ansamblul elementelor ce
privesc sistemele de valori, obiceiuri, tradiţii, credinţe şi norme
ce guvernează statutul oamenilor în societate.
- mediul politic reflectă structurile societăţii, clasele sociale
şi rolul lor în societate, forţele politice şi raporturile dintre ele,
gradul de implicare a statului în economie, gradul de stabilitate al
climatului politic intern, zonal, internaţional.
- mediul instituţional cuprinde ansamblul reglementărilor de
natură juridică ce vizează direct sau indirect activitatea de piaţă
a întreprinderii.
- mediul natural – condiţiile naturale ce determină modul de
localizare şi de distribuire în spaţiu a activităţii umane. Această
conjunctură economică reprezintă starea curentă şi concretă a
fenomenelor, proceselor şi evenimentelor specifice unei ramuri, a
unei economii naţionale. Importanţa sa este dată de reducerea
resurselor de materii prime neregenerabile şi de accentuarea
gradului de poluare.

3. Relaţiile întreprinderii cu mediul extern

în calitatea sa de componentă a mediului, întreprinderea se
află într-un contact permanent cu diferite componente.
Întreprinderea intră într-un ansamblu de relaţii prin care îşi
orientează şi finalizează activitatea economică. Aceste relaţii
dintre întreprindere şi componente ale mediului său extern sunt
prin natura şi conţinutul lor de două feluri: relaţii de piaţă şi
relaţii de concurenţă.
Din multitudinea de relaţii ale întreprinderii cu mediul său
extern se remarcă prin amploare şi complexitate relaţiile de
piaţă. Acestea au ca obiect vânzarea şi cumpărarea de mărfuri şi
servicii, împrumutul de capital şi angajarea forţei de muncă.
Studierea pieţei constituie premisa şi punctul de plecare în
activitatea oricărei întreprinderi.
Mecanismul pieţei reprezintă pentru întreprinderea modernă
termenul de confruntare a situaţiei prezentate cu cea de
perspectivă, sursa de idei pentru produse noi sau pentru
modernizarea celor existente.
Relaţiile întreprinderii cu piaţa sunt reflectate şi de fluxul
aplrovizionare producţie, desfacere. De asemenea, această relaţie
se reflectă şi în orientarea activităţii întreprinderii către
obiective prioritare cun sunt satisfacerea în condiţii superioare a
nevoilor consumatorilor prin produsele create şi oferite, crearea
rentabilităţii şi eficienţei economice pe baza sporirii vânzărilor
totale şi a profitului unitar.
Relaţiile întreprinderii cu piaţa vizează 3 mari componente şi
anume:
- piaţa mărfurilor
- piaţa capitalului
- piaţa forţei de muncă.
Natura şi dimensiunile relaţiilor întreprinderii depind de o
serie de factori generali şi specifici, obiectivi şi subiectivi, interni
sau externi întreprinderii, cei mai importanţi fiind: cadrul
economico-social, specificul pieţei şi caracterul întreprinderii.
Relaţiile întreprinderii cu piaţa cunosc astfel o mare
diversitate şi se pot grupa după mai multe criterii:
- după obiectul relaţiilor. Potrivit acestui criteriu, relaţiile
întreprinderii cu piaţa sunt de două feluri: - relaţii de vânzare-
cumpărare şi – relaţii de transmitere, recepţie de informaţii.
Relaţiile de vânzare-cumpărare pot lua forme diferite şi
anume livrarea de mărfuri, achiziţionarea de mărfuri şi servicii,
prestarea de servicii, închirierea, împrumutul precum şi
activităţile de intermediere.
 Principalele forme pe care le îmbracă succesiv relaţiile de
vânzare-cumpărare sunt:
- relaţii precontractuale
- relaţii contractuale
- relaţii postcontractuale.
Relaţiile precontractuale se realizează în principal prin
negociere, comandă, cerere de ofertă şi ofertă fermă.
Relaţiile contractuale au ca instrument principal contractul
la care se adaugă o serie de activităţi ca: facturarea, livrarea,
transportul, recepţia şi decontarea.
Relaţiile postcontractuale apar în perioada de garanţie şi
psotgaranţie.
Relaţiile de transmitere de informaţii au ca scop susţinerea
şi concretizarea relaţiilor de vânzare-cumpăare, realizându-se
prin publicitate, relaţii publice şi alte forme de promovare.
- după profilul agenţilor de piaţă, relaţiile pot fi: cu
furnizorii şi prestatorii de servicii, cu beneficiarii şi cu
instituţiile şi cu mecanismele de stat;
- după frecvenţă, relaţiile sunt permanente, periodice sau
ocazionale;
- după gradul de concentrare, relaţiile pot fi concentrate
dimensional, spaţial sau temporal şi relaţii dispersate.

4. Obiectivele economice ale întreprinderii în condiţii

concurenţiale
În condiţiile actuale întreprinderea nu se poate reduce la un
organism simplu care urmăreşte maximizarea profitului, ci este un
organism complex, ce se confruntă cu o multitudine de obiective
contradictorii ce ţin de strategia fiecărei întreprinderi.
Concurenţa constă dintr-o multitudine de forme de
comportament ce se manifestă în cadrul relaţiilor dintre furnizori
pentru captarea interesului unei clientele cât mai numeroase.
 Pentru a defini aceste forme de manifestare a concurenţei
se pot avea în vedere utmătoarele aspecte:
- interesele şi aspiraţiile clientelei
- libertatea de a acţiona
- interesele şi aspiraţiile producătorilor în calitate de
ofertanţi
- existenţa în mediul economic a unor reglementări juridice
şi a unei stări psihologice şi sociale care impun sau
favorizează anumite acţiuni sau comportamente din
partea agentului economic.
În condiţiile economiei de piaţă concurenţa apare ca o
necesitate obiectivă, face parte din regulile de joc ale pieţei.
Competitivitatea unui agent economic este determinată în
principal de trei mari caracteristici şi anume: servicii, costuri şi
calitate.
Ansamblul raportului de interacţiune în care intră agenţii
economici în lupta pentru asigurarea resurselor de aprovizionare
şi a pieţei de desfacere formează sistemul relaţiilor de
concurenţă. Mijloacele şi instrumentele utilizate în relaţiile de
concurenţă se pot delimita în jurul produsului, preţului, promovării
şi distribuţiei.
Concurenţa este de două tipuri:
- directă, manifestată între întreprinderile care realizează
bunuri identice sau cu mici diferenţieri, destinate
satisfacerii aceleeaşi game de nevoi;
- indirectă – manifestată între întreprinderile care se
adresează aceloraşi nevoi sau nevoi diferite prin oferta
unei game variate de lucru.
Pentru a se asigura desfăşurarea în bune condiţii a
activităţii economice, statul trabuie să asigure un cadru
concurenţial normal care presupune existenţa următoarelor
elemente şi anume:
1. autonomia întreprinderii,
2. libertatea de înfiinţare a oricărui tip de întreprindere,
3. promovarea celor mai rentabile produse din punct de
vedere al intereselor fiecărei firme,
4. reglementări economico-financiare egale pentru toţi
agenţii economici, indiferent de forma de proprietate,
5. formarea liberă a preţurilor,
6. stabilitate prin reglementări bugetare pe piaţa externă,
7. măsuri pentru favorizarea participării pe piaţa
extrabugetară,
8. reglementări clare pentru sancţionarea prin instanţele
juridice a firmelor nerentabile.