PREDICA LA DUMINICA A XXXIV-A DUPA RUSALII

Fiul risipitor
Tata, am pacatuit la cer si inaintea Ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau?! (Luca XV, 21)
Frati crestini,
In Sfintele Scripturi nu este un alt lucru de care sa se pomeneasca mai des ca despre mila si
indurarea lui Dumnezeu. Am putea spune ca despre aceasta ne arata si ne dovedeste aproape
fiecare pagina a Bibliei. Dar nu cred sa fie o Evanghelie mai mangaietoare pentru noi ca aceasta pe
care am auzit-o astazi.
Evanghelia despre fiul ratacit ne indreapta privirile spre marea indurare a lui Dumnezeu, de la
care nadajduim mantuirea sufletului. Noi toti suntem pacatosi, nu este zi, nu este ceas in care sa
nu suparam pe Dumnezeu. Daca ar fi dupa faptele noastre, am merita sa nu mai vedem lumina
soarelui, ci indata sa se deschida pamantul si sa ne inghita de vii, prabusindu-ne in intunericul cel
vesnic al iadului.
Aceasta minunata pilda a fiului cel ratacit, risipitor sau desfranat cum i se mai zice, este
icoana in care fiecare dintre noi se recunoaste cu usurinta; fara sa mai fie nevoie de explicatie, ci
numai ascultand-o putem zice: "Acest fiu risipitor sunt eu, in cutare vreme din viata mea din trecut
sau in traiul meu de astazi, asa am fost sau asa sunt. Acest parinte bun, acest Tata Ceresc si eu lam parasit in multe randuri din viata mea; am parasit si eu casa parinteasca care este biserica Lui;
L-am lasat plangand in pragul usii uitandu-se dupa mine cum ma departez de El si de casa Lui si
iata ma cheama la Sine. M-a asteptat atata timp si n-am voit sa ma intorc?.
E vrednic de plans omul acela care astazi ascultand cuvintele Evangheliei inca nu simte un
sentiment bun si nici o lacrima nu-i pica din ochi, acum cand aude scrisoarea de dragoste a Tatalui.
Un astfel de impietrit la inima si la suflet s-ar putea sa ramana pe veci in haznaua pierii vesnice. De
aceea sa deschidem ochii sufletului ca sa nu pierdem prilejul cel mai scump pentru mantuirea
noastra, sa auzim glasul Evangheliei de astazi care este glasul Tatalui Ceresc si care voieste sa
cheme acasa pe toti fiii rataciti, razvratiti, bolnavi si zdrentuiti din tara departarii, din pamantul
pierzarii, spre mila si dragostea Lui, spre casa Lui, spre tara Lui cea plina de bunatati.
Un om ? zice Sfanta Evanghelie ? avea doi feciori. Acest om este Bunul Dumnezeu, iar cei doi fii
sunt dreptii si pacatosii. Fiul cel mai mic n-a vrut sa se mai supuna tatalui, ci a inceput sa asculte
sfaturile cele vatamatoare ale oamenilor rai. Intr-o buna zi a rupt toate legaturile de respect si
recunostinta si i-a zis: "Tata, da-mi partea ce mi se cade de avutie?.
Ispititorul, diavolul Ii suflase la urechi ca e timpul sa-si fie singur dumnezeu, sa fie liber, sa
faca ce vrea, sa nu mai asculte de nimeni si sa-si intemeieze viata numai dupa cum ii dicteaza
inima lui. Vedem de altfel ca majoritatea tinerilor nostri gasesc ca e bine sa faca si ei tot asa.
Tatal, spune Sfanta Carte, le-a impartit avutia.
Tanarul nostru mandru si ingamfat si-a luat averea din mana tatalui si a plecat cu ea intr-o tara
indepartata, probabil intr-un oras mare, unde putea gasi toate desfatarile si placerile trupesti. Nu
se duse intr-o tara mai apropiata, ci departe in tara uitarii de tata. Acolo traieste risipitorul nostru
in lux si desfatari, are bani de ajuns, inmulteste sarbatorile, bancheturile si chefurile, precum si
jocuri diferite unde pierde zile si nopti si unde risipeste mereu din banutii daruiti de bunul lui tata.
Cumpara haine de moda cea noua ca sa semene cu fiii oamenilor mai de seama din tara aceea,
unde intra in anturajul lor. Se face si el momeala cea mai ademenitoare a femeilor usoare si
stricate.
Si asa incetul cu incetul tanarul nostru duce o viata de risipa, de placeri si desfrau. Toate
acestea cereau bani si timp, caci grozav este pacatul desfranarii. Acest pacat infricosat stapaneste
majoritatea lumii de astazi caci mai peste tot este prezent duhul cel intunecat al desfranarii. In
secolul nostru desfranarea loveste cu o putere ingrozitoare, sparge vasele cele mai cinstite, inseala
mintile cele mai laudate. Asa isi bate diavolul joc de trupurile cele mai tinere, pateaza obrajii cei

mai curati, amageste pe mamele cele mai tinere, iar uneori umple de necinste si pe cele mai in
varsta.
Duhul acesta diabolic nu are mila de pruncii cei nevinovati, caci face pe parintii lor de se
despart unul de altul. El impietreste inimile maicilor, facandu-le ucigase de copii, duhul desfranarii
face nerusinati pe tineri si tinere ca sa se poata purta necuviincios.
Acest lucru se observa nu numai la baieti, dar chiar si la fete, unii venind fara de rusine si in
sfanta biserica. In felul acesta se poarta si in fata fratilor lor si a tatalui lor, din care cauza au
umplut de necinste si de mirare o lume intreaga. De aceea au ajuns mai rau ca animalele care nu
au ratiune si cad in desfranare rudenii apropiate si chiar parintii cu copiii lor. Nu de mult mi-a venit
o veste plina de mirare, jale si vrednica de plans: trei fete mari, surori toate, au cazut in pacatul
desfranarii cu insusi tatal lor. Dupa ce l-au denuntat si s-au facut cu totii de rasul lumii si al
diavolului, au apucat fiecare pe drumul pedepsei vremelnice, iar daca nu se vor Intoarce la
Dumnezeu va fi vai de sufletul lor In veci.
Iata, vedem ca se intampla astazi ca si in anticele Sodoma si Gomora de care ne vorbeste
Sfanta Scriptura care au fost arse cu foc si cu pucioasa din pricina pacatului acestuia scarbos. Asa sa intamplat si in acest camin blestemat, si desigur sunt multe cazuri, unde a patruns acest pacat
sub diferite feluri ca: sodomia, onania si alte urgii.
Duhul acesta necurat al desfranarii face pe tineri nerusinati, nu mai au rusine nici de parinti,
nici de frati sau de rudenii. Pacatul acesta de moarte a inselat si pe unele vaduve chiar batrane
care inchiriaza casa tinerilor desfranati. Multe din aceste vaduve au cazut chiar ele la adanci
batraneti in pacatul acesta urat si le-a apucat moartea fara pocainta. Vai de sufletul lor, caci au
mancat painea cea mai murdara facandu-se partase la pacatele acestea mari, pe care le-au facut
acei tineri in casele lor, adica desfranarea si uciderea pruncilor.
Sfintii ingeri sunt ingroziti de aceste nelegiuiri care le vad pe pamant la noi, deoarece o mare
parte din lume a intrecut pe cei din Sodoma si Gomora alaturandu-se dobitoacelor si asemananduse lor. Probabil ca satana stie ca mai are putine zile, se sileste cu toata puterea sa insele lumea cu
tot felul de pacate trupesti. Numai asa se explica de ce este asa de raspandit acest pacat, ca
aproape nu este tanar care sa nu pacatuiasca mai inainte de casatoria cu cununie religioasa.
Aproape ca nu intalnesti femeie care sa nu-si fi omorat primul rod al pantecelui ei si aceasta
de buna voie. Aproape ca nu intalnesti sot care sa-si pastreze patul neintinat si care sa nu fie
amenintat cu dezbinarea si divortul din cauza acestui pacat. Desfranarea a devenit o plaga sociala
pentru intreaga omenire, un fel de cancer si se pare ca nu mai are nici un fel de leac, decat focul
maniei dumnezeiesti. Sfintii parinti numesc acest pacat turbare.
Pravila veche bisericeasca spune cand e vorba de acest pacat ca: "S-a turbat cineva asupra
cuiva?. Asa se explica faptul ca majoritatea lumii s-a imbolnavit la cap. Duhul desfranarii racneste
ca un leu turbat si umbla peste tot ca sa insele pe multi. Il intalnesti pretutindeni, pe toate
drumurile se plimba vesel, zambeste la toate raspantiile, se odihneste si se rasfata cel mai mult la
petreceri, inseala ochii tinerilor si sta neizgonit chiar in casele casatoritilor.
Nu este departe nici de casele vaduvelor, rade pe strazi, se rasfata in targuri, fagaduieste
lucruri mari, il cheama pe om la betie, la glume urate, la mancaruri si la intalniri pacatoase. Duhul
desfranarii bate la poarta fiecarui muritor, deschide usa multor case si fereastra multor inimi.
Inmoaie cugetele celor mai tari si vorbeste tuturor la ureche, spunandu-le ca e ceva firesc si ca
acesta nu este un pacat sau ca este un pacat prea mic; asa inseala pe multi soptindu-le la ureche si
chiar prin gura unor medici care afirma ca fara acest pacat nu pot trai, se imbolnavesc,
innebunesc. Minciuni!
Dar unde nu umbla el sa caute suflete omenesti, in care sat nu-l intalnesti si in ce oras nu
domneste el fara nici o jena? Umbla peste tot si intra nepoftit, daca omul nu are usile si ferestrele
zavorate si incuiate cu cheile credintei si ale sfinteniei din Biserica. Cand intra pacatul desfranarii
in mintea tinerilor si chiar a copiilor, nimeni nu se mai intelege cu ei. Asa mi se plangea o mama
care avea un baietel de 13 ani, ca acesta ii spuse intr-o zi maica-si ca, daca nu-l lasa sa aduca
acasa pe fetita de 12 ani cu care vorbea de multa vreme si sa traiasca impreuna amandoi, se
spanzura. Iata duhul necurat, iata ispravile petrecerilor.

Multi copii, in special fete care au crescut de mici in familii despartite, ajung la 14-15 ani si nu
mai asculta de mama, o parasesc si se ataseaza tatalui care le da voie sa-si faca toate placerile
vinovate; pana la urma totul se sfarseste cu cele mai grele urmari, caci ajung ca cele trei fete care
traiau cu tatal lor de care ati auzit mai sus si vor avea o viata foarte dezastruoasa. Vai de sufletul
lor si al acestor parinti. Iata fiii pierduti, iata copiii rataciti pe caile indepartate de Tatal ceresc.
Aveti de plans parinti care aveti astazi copii!
Sfintii parinti ne sfatuiesc sa fugim de acest pacat si sa ne indepartam de lucrurile sau cauzele
ce duc la acest pacat. Tot ceea ce ne intineaza cele cinci simturi ale noastre sa lepadam de la noi.
Fericit este cel ce nu pacatuieste cu privirea, caci acest pacat intra mai intai prin ochi si urechi,
nascandu-se aproape nevazut.
Incepe a lucra apoi gandul si imaginatia, mintea si vointa.
O copila, cuminte si cu parinti credinciosi care au crescut-o in frica lui Dumnezeu, a venit la
mine intr-un hohot de plans cu siroaie de lacrimi ca sa ma intrebe ce sa faca si cum sa scape de
urmarirea unor imagini blestemate pe care le vazuse. Biata copila a fost prinsa intr-un moment de
slabiciune si, din curiozitate, s-a dus si ea cu una din colegele ei si a privit o revista pornografica
venita de la cei care-si zic oameni liberi. Cele ce a vazut ea in acea revista au trezit simturile ei, iau iritat nervii si i s-a nascut imediat in minte pacatul desfranarii.
Prin vederea acelor imagini a intrat duhul necurat si a pus stapanire pe mintea ei,
nemaiesindu-i din cap acele imagini stricatoare de suflet. Intotdeauna le vedea in fata ochilor. Ii
tulbura si-i spurca mintea. Iata cat de repede intra pacatul si ce usor poate fi aruncat omul in
prapastia desfranarii. Cand va spunem ca revistele acestea strica sufletul si viata copiilor, la multi
vi se par glume. Cand va spunem sa nu dati voie copiilor sa priveasca orice la televizor, ca le
stricati sufletul si-i pierdeti, nu luati aminte. Este un asa de mare rau, ca nu putem vorbi
indeajuns.
Un mare pictor italian a pictat un tablou cu iesirea sufletului unui om pacatos. Ce vedem in
acest tablou? O ceata de diavoli din care unul ii arata muribundului un tablou cu o femeie goala pe
care acesta il avea in casa; caci sunt unii oameni care au in casele lor diferite nuduri cu rame
foarte scumpe, iar Chipul Domnului Hristos si al Maicii Sale, ori nu-l au deloc, ori abia se vede mic
in cate o iconita aruncata in coltul casei plina de praf, iar acestia isi mai zic si crestini.
In multe case am vazut, cand am fost cu botezul, camere intregi pline cu fel de fel de imagini
din reviste pornografice asezate cu mare grija. Iata, si-au facut casa un templu idolesc la care se
inchina. Acesta este un mare rau in lume. Vedem cum omul isi arata pe fata pe cine iubeste mai
mult. De aceea si necuratul vine pe patul de moarte si-i arata desfranatului icoana pe care a tinuto in casa tot timpul, la care a privit cu placere si cu care il are la mana inaintea Dreptului
Judecator.
Pacatul acesta al desfranarii este cu atat mai periculos si mai greu de lasat de el, cu cat a
trecut mai mult timp si a devenit o obisnuinta pentru om, caci i s-a facut ca o lege a firii lui si-l
sileste sa treaca peste orice punand stapanire pe toate simturile lui. A fost de-ajuns pana l-a facut
o data si apoi nu s-a mai putut desbara de aceasta patima urata.
Un parinte bisericesc ne spune o intamplare adevarata, dandu-ne ca pilda si aratandu-ne
printr-o istorioara cum ajunge pacatul stapan pe viata omului chiar daca-l primeste numai o singura
data. Imparateasa, sotia lui Nin imparatul asirienilor a fost ispitita de duhul mandriei ca ar fi o
mare fericire pentru ea sa porunceasca de pe tronul imparatesc si sa conduca si ea numai o zi
imparatia asirienilor. A rugat pe barbatul ei sa o lase sa se bucure si ea macar o zi de aceasta
marire lumeasca.
La inceput imparatul n-a aprobat dorinta femeii, spunand ca este un lucru necuviincios si ca
bucuros ii da orice altceva, dar nu poate trece stapanirea imparatiei in mainile unei femei. "Bine raspunse imparateasa - dar ce mare lucru este o zi?!? Incepu apoi sa planga si sa-l roage, incat
lacrimile si rugamintea ei ademenitoare l-au biruit pe imparat si i-a facut pofta de a fi stapana, sa
faca numai ce vrea dar numai pentru o singura zi.
Indata ce femeia plina de mandrie a primit pe cap diadema imparateasca, a apucat in mana
sceptrul si a sezut pe scaunul imparatesc, a pus mana pe pecetile imparatiei si vazand tot poporul

gata de ascultare la poruncile ei, ascultati ce a facut! Cea dintai porunca a dat-o ca ostasii sa lege
de maini si de picioare pe barbatul ei, pe Nin imparatul pe facatorul ei de bine, iar apoi sa-i taie
capul. Lucrul acesta s-a facut cu adevarat intocmai.
Iata cum pune pacatul stapanire pe inima omului, pe mintea lui. Vedeti cum si-a pierdut
imparatia si viata acest imparat pentru ca a ascultat numai o data de femeia sireata care ramane
stapana si imparateasa toata viata. Iata asa este si pacatul, ii dai voie sa intre odata, numai o zi si
ai terminat cu libertatea, cu puterea ta de vointa. Ai ajuns rob pacatului. De acum el vorbeste, el
conduce.
De pacat vorbesti mereu cu placere, cand te culci gandul tau este pana adormi tot la el, cand
te scoli gandul tau la el fuge. Nu te induioseaza lacrimile orfanilor, nu te opresc plangerile femeii
tale pe care o lasi si te duci in casa straina. O singura zi sau o singura noapte te-ai dus in casa unei
femei desfranate si acolo ai ramas rob, nu mai vezi, nu mai auzi, nu mai vrei sa mai stii nimic de ai
tai.
Pe sotia ta cu care ai cununia religioasa n-o mai poti suferi, copilasii tai al caror tata esti ii
parasesti si nu vrei sa stii de ei, aducandu-le lor cele de trebuinta. Casuta care altadata era asa de
frumoasa si atragatoare, de acum iti este neagra, plina de intuneric si nu mai poti intra in ea. Toata
bucuria si dragostea ta le-ai pierdut, le-ai risipit intr-o zi, intr-o noapte, intr-o clipa, ca ticalosul
imparat din povestire. Din om liber intr-o clipa ai devenit si tu rob al unei femei desfranate.
Grozave sunt ravagiile acestui pacat, caci impreuna cu sufletul distruge si trupul si-l face sa cada
intr-o mare deznadejde.
Acolo unde unul din soti este cazut in pacatul desfranarii, treburile nu mai merg bine, toate
merg de-a-ndoaselea. In casa intra cearta si bataia, in curte intra paguba, caci le mor vitele,
pasarile, n-au nici un spor la bani, se imbolnavesc cand unul, cand altul, isi fac intre ei viata amara
si nu stiu de ce. Pe cel desfranat il roade mereu viermele deznadejdii. De aceea toti care sunt
cazuti in pacatul acesta greu al desfranarii, al risipei si al ratacirii sufletesti si trupesti nu vor avea
pace si liniste sufleteasca; la ei nu va inceta bataia si supararea, nu vor inceta necazurile din casa
si viata lor pana cand nu se vor intoarce ca fiul ratacit inapoi la Tatal, la Bunul Dumnezeu, la
Biserica, la credinta, la sfintenie.
De aceea merg multi pe la toate bisericile cu pomelnice ca sa se roage preotii si sa se indrepte
lucrurile in casa lor, dar de pacatul acesta nu vor sa se lase. Iata de ce Dumnezeu nu vrea sa-i
asculte si rugaciunile nu le sunt primite si tot mai rau le va merge. Sa ia aminte toti ca nu e de
gluma cu pacatul acesta.
Dupa ce fiul cel pierdut si-a cheltuit toti banisorii pe care-i avea de la tatal sau, dupa ce au
trecut ani de zile si i s-au rupt hainutele si incaltamintea din picioare, iata ca in acea tara mai veni
si o foamete mare. Fiind constrans din toate partile, a fost nevoit sa intre sluga la un om bogat, iar
acela l-a trimis sa-i pasca porcii. Asa se intampla cu atatia fii pierduti ai vremii noastre. Pana nu
ajung ei in starea aceasta de plans, cu sufletul si cu trupul zdrentuite de pacate, ca o carpa cu care
stergi pe jos, pana nu cugeta serios la viata lor si nu-si vin in fire sa se trezeasca la adevar, nu se
intorc.
Dar cand se vede incoltit fiul ratacit din toate partile, cand se vede sarac si bolnav, parasit de
cei dragi si se mai vede si plin de pacate, instrainat de tot binele, de casa si de ai sai, atunci ii apar
in fata ochilor trei tablouri. Acestea sunt: trecutul, prezentul si viitorul sau. Atunci incepe sa se
intrebe el: "Ce eram eu acum cativa ani?? Isi aduce aminte de libertatea lui, de fericirea pe care o
simtea langa parinti, de dragostea lor, cum sedea cu ei la masa, cat era de pretuit si onorat de toti.
Dupa ce arata ochilor mintii lui tabloul amintirilor trecutului, starea lui asa de fericita,
priveste apoi imediat si se uita pe langa el si se vede in tabloul prezentului cat a ajuns de
nenorocit; vede zdrentele care-i curg, foamea care-l chinuie, durerile din solduri si din oase si mai
ales nenorocita stare in care se afla sa fie si pazitor de porci.
Cand priveste mai departe, fiul ratacit vede celalalt tablou, al viitorului, vede ca daca
continua asa se apropie moartea si parca simte durerile sfasietoare ale agoniei, arsurile grozave ale
foamei, iar din mijlocul acestor ganduri care-l framanta mereu ii vin grozave mustrari de

constiinta. Un strigat din adancul inimii il indeamna sa scape de aceasta trista soarta si atunci zice:
"Ma voi scula si ma voi duce la tatal meu si-i voi zice: Tata scump, gresit-am la cer si inaintea ta si
nu mai sunt vrednic sa ma chemi tu fiul tau, dar primeste-ma si pe mine ca pe unul din slugile
tale!?
Iata, plin de incredere, porneste la tatal. Omul pacatos si ratacit se intoarce la Dumnezeu si la
Sfanta lui Biserica. Plin apoi de smerenie si cu lacrimi in ochi, isi marturiseste pacatele cu pocainta
inaintea duhovnicului. Hotararea temeinica de a nu mai sta nici o clipa in pacat, spovedania
sincera, canonul dupa spovedanie, faptele cele bune, mergerea la sfanta biserica, mai ales
duminicile, si hranirea sufletului cu sfintele invataturi, cantari si rugaciuni din biserica, toate
acestea precum si altele il fac pe om, pe fiul ratacit sa ajunga la Tata.
Pacatele trebuie planse aici, caci daca nu le plangem aici si nu ne spalam acum sufletul cu
lacrimile pocaintei, vom plange in iad fara nici un folos. Trupul acesta este un mare vrajmas si
tradator al sufletului. Toti crestinii adevarati s-au purtat cu asprime fata de el, fiindca poftele lui
sunt impotriva mantuirii sufletului.
Pilda Sfintei Evanghelii de astazi se potriveste tuturor muritorilor de pe pamant; caci cu totii
am ratacit calea vietii celei curate si neprihanite si am preferat o viata de risipa, neregulata, plina
de pacate si slabiciuni omenesti. Bunul Dumnezeu nu ne pedepseste ca am ratacit calea si am facut
pacate, deoarece El stie firea omeneasca cat este de inclinata spre rau si supusa pacatului, dar ne
va osandi pentru ca nu vrem sa ne intoarcem din calea ratacirii la El, cum s-a intors fiul ratacit.
Omul simte placerea sa faca pacate, iubeste patimile cele urate, nu vrea sa renunte niciodata
la ele. Nu vrea sa iasa din aceasta stare de intuneric, iar daca trece timp prea mult ajunge sa cada
in pacatul deznadejdii, caci intristeaza pe Duhul Sfant prea mult si se departeaza de la el,
ajungand sa cada in pacatul lui Iuda, care s-a spanzurat. O multime de oameni isi iau viata prin
spanzurare. Cand auzi ca s-au spanzurat oameni mari, intelectuali, directori, doctori, profesori, te
Intrebi: "Oare ce le lipsea oamenilor acestora de s-au spanzurat?"
Acestia sa stiti ca s-au departat incetul cu incetul de credinta, de Biserica si de Dumnezeu si
asa s-a lipit apoi diavolul de trupul si de sufletul lor. Le-a dat deznadejdea si i-a invatat sa-si puna
streangul de gat. Acolo duc nepasarea de credinta, pacatele ingramadite si lipsa de sfintenie a
Bisericii. De aceea se lipesc toate farmecele, toate vrajile si duhurile necurate de cei care nu vin la
biserica cu anii, de cei care nu se spovedesc si nu se impartasesc.
Sa se stie clar ca cei care nu vin la biserica, cei care nu se spovedesc, cei care nu se lasa de
betie, de pacatul desfranarii si traiesc necununati, cei care nu se lasa de injurat, de dracuit si de
fumat, cei care nu se lasa de vraji, descantece si spiritism, de paraciuni si dusmanii si toate
lucrurile diavolului, cei care nu se lasa de toate acestea nu s-au intors inca la Tatal. Aceia nu s-au
trezit la viata, nu au inviat din moartea pacatelor, ei stau tot in mormant si tot departe, ca fiul
ratacit in tara uitarii, pascand porcii pe care diavolul i-a dat in primire, pacatele.
Fericiti sunt toti cei ce au parte de intaia inviere, se zice la Apocalipsa. Intaia inviere, frati
crestini, este sa inviem din moartea pacatelor la o viata noua traita cu Hristos, in Biserica Lui cea
sfanta, intr-o continua sfintenie si dragoste de cele ceresti. Cine nu inviaza asa nu va invia la ziua
judecatii, pentru fericire, ci pentru osandire vesnica. De aceea luati aminte ca aceste cuvinte sa nu
treaca pe la ureche si sa va fie atunci de marturie, ci de mantuire.
Ne spune mai departe Domnul Hristos, in pilda pe care am ascultat-o astazi, ca, dupa ce fiul
ratacit s-a intors acasa, tatal a poruncit slugilor sale sa aduca haina cea dintai, sa-i puna inel in
mana, incaltaminte in picioarele lui si sa fie jertfit vitelul cel mai gras. Cu totii sa manance si sa se
veseleasca, pentru ca fiul acesta era mort si a inviat, era pierdut si s-a aflat. Mare bucurie se face
in cer pentru un pacatos care se intoarce la Dumnezeu cu toata inima.
Se bucura ingerii si sfintii impreuna cu Tatal Ceresc, se bucura pentru ca a intors spatele
diavolului si s-a lepadat de pacate. Se bucura ca a rusinat pe stana, l-a biruit intorcandu-se la
dreapta credinta. Sa nu ne batem cu pumnul in piept si sa zicem ca suntem credinciosi, daca se mai
afla la noi acele pacate care le-am amintit mai sus. Sa vedem acum mai amanuntit explicatia
acestei pilde.
Tatal care ne asteapta este Dumnezeu, Bunul si Atotputernicul, Cel care ne-a creat, Ziditorul;

fiul cel pierdut suntem noi toti, caci toti am ratacit si ne-am departat de El. Averea, bogatia pe
care a primit-o fiul ratacit de la tatal sunt anii si zilele pe care le risipim fara folos sau in scopuri
rele, mai sunt sanatatea, frumusetea, intelepciunea si puterea.
Roscovele pe care le mancau porcii sunt niste fructe care intai au un gust dulce si putin
aromat, iar mai apoi lasa un gust amar, disparand toata aroma. Asa si pacatul, mai ales
desfranarea, nu satura, mai mult umple viata de amaraciuni, fie a barbatului, fie a femeii. Cati nu
sunt la puscarie pentru o clipa de placere, cati nu sunt in spitale, cate fete nu si-au pierdut
mintea, nu si-au pierdut cinstea, fecioria, pentru o clipa de placere?! Cate nu si-au distrus complet
sanatatea cu avorturile?! Si pentru ce toate acestea?! Pentru cateva secunde de placere. Iata ca
pacatul nu satura, ci, din contra, lasa un gol mai mare; asa este pacatul acesta al desfranarii.
Vitelul cel gras si injunghiat este Domnul Hristos, care s-a rastignit, s-a jertfit pentru noi si se
jertfeste mereu la Sfanta Liturghie. Haina cea dintai care se da celui intors la Tatal este reinnoirea
Sfantului Botez prin taina Sfintei Spovedanii curate. Cine se spovedeste bine spunand toate
pacatele cu cainta si cu lacrimi, cu parere de rau, acela isi reinnoieste botezul, se face ca un copil
mic botezat atunci. Inelul pe care-l primeste in mana lui inseamna aureola nemuririi si legatura cu
Mirele Ceresc. Incaltamintea din picioare inchipuie umblarea pe Calea Domnului si dreptul de a
propovadui ce a facut Dumnezeu pentru el.
Feciorul cel mai mare care era la camp inchipuie sfintii care s-au ostenit si prin multe chinuri
au ajuns la sfintenie si la bucuria cereasca. Omul bogat la care a fost sluga fiul cel pierdut este
diavolul. Domnul Hristos il numeste bogat pentru ca intr-adevar el are cele mai multe suflete si in
iad si aici pe pamant. Am auzit pe unii, sarmanii de ei, care zic ca mai bine se duc in iad, ca acolo
sunt mai multi si acolo in iad sunt si cei mai destepti si mai invatati, de ce sa se duca in rai cu
prostii! Sarmanii de ei, ce-i invata diavolul!
Daca ar putea suferi aici pe pamant sa le puna demonii numai mainile la frigare, atunci sa
vedem! Turma de porci e turma pacatelor la care se angajeaza omul sa slujeasca pe pamant. Tara
indepartata unde a fugit fiul ratacit inseamna timpul cat a stat omul in pacate pana la intoarcerea
lui la spovedanie, la pocainta, caci unii au stat 20?30 de ani pana s-au spovedit. Altii au stat 50?70
de ani, altii stau robi pana la sfarsit si slujesc toata viata ingrijind bine porcii stapanului lor,
diavolul.
Pe patul mortii, cand li se deschid ochii sufletului si vad cui i-au slujit, atunci trimit si ei
repede dupa preot sa-i spovedeasca si sa-i impartaseasca. Sunt si acum multi parinti si
propovaduitori ai satanei, care atunci cand vad pe cineva, un copil, o fata, un baiat care apuca
calea aceasta mai curata si Sfanta a Bisericii se impotrivesc si le spun: "De ce acum, la batranete,
sa te pocaiesti?? Iata ce invata demonul sa zica. Dar sa se stie ca, la toti acei care amana pocainta,
pot sa vina si o suta de preoti sa-i spovedeasca si sa-i impartaseasca pe patul de moarte, nimeni nu
le garanteaza mantuirea, salvarea sufletului, daca toata viata n-au vrut sa stie de Dumnezeu.
Haideti astazi, frati crestini, sa ne sculam din pacate si sa zicem cu toata inima: "De astazi ma
intorc la Tatal Ceresc si vreau sa las porcii pacatelor, sa nu mai slujesc diavolului, facand poftele
lui. Vreau de azi inainte sa nu mai lipsesc de la casa lui Dumnezeu; vreau si eu sa spun: "Tata
scump, gresit-am la cer si inaintea Ta si nu mai sunt vrednic sa ma chemi fiul Tau, primeste-ma ca
pe una din slugile Tale!?
Sa ne intoarcem cu toata inima astazi, sa nu mai zabovim nici o clipa, caci maine poate fi prea
tarziu; sa ne grabim astazi pana nu se inchid usile milostivirii lui Dumnezeu si pana nu suntem dusi
de altii la judecata vesnica; astazi, pana cand nu vine biciul maniei lui Dumnezeu, pana nu vine
focul urgiei Lui, astazi, cat mai avem ziua si mai straluceste soarele milostivirii Sale peste cei bui si
peste cei rai, pana nu vine judecata cea din urma, pana nu ni se inchid ochii si nu se mai poate
face nimic.